Glasul Mureşului, ianuarie-iunie 1939 (Anul 6, nr. 163-186)
1939-01-08 / nr. 163
2__ „Nasc şi in Ardeal oameni“ VIII. 1). Patriarhul Miron Cristea. Şi este tot meritul I. P. S. S. de a fi asigurat în cadrul noii constituţii a statului român întregit preponderenţa bisericii ortodoxe şi autonomia acesteia. Dar scara măririlor nu era închisă pentru Miron Cristea. In curând avea să se înalţe şi mai sus, cel mai sus dintre români. In urma răsboiului şi după prăbuşirea imperiului rus, România a ajuns cea mai puternică ţară ortodoxă şi cea mai întinsă. Sub conducerea mitropolitului nostru primat se aflau patru mitropoliţi. Se impunea, cum susţinea prof. Iorga, bazat pe adânci temeiuri istorice, creiarea Patriarhatului. Şi apoi, cum spunea D-l Alexandru Lapedatu, ministrul Cultelor şi Artelor, în expunerea de motive, rolul bisericei noastre e mai însemnat uneori „decât al tuturor patriarhatelor împreună“. Intr’adevăr, vreme de peste patru secole, întreaga ortodoxie răsăriteană n’a avut un ocrotitor mai sigur şi mai generos de cum au fost atâţia din smeriţii noştri voevozi, dintre cari e suficient să amintim numele unui Neagoe Basarab, a unui Matei Basarab, a unui Vasile Lupu, a unui Constantin Brâncoveanu, a căror danii şi ctitorii se întind de la Muntele Athos până departe pe meleagurile Siriei şi ale Arabiei, ajutând şi clădind biserici şi mănăstiri, ocrotind şi adăpostind arhierei năpăstuiţi de mahomedani, trimiţând bani, odăjdii, mai apoi şi cărţi, pentru a ajuta din toate puterile lor mult încercata ortodoxie. Şi mai e încă ceva. Ajutorul dat de voevozii români ortodoxiei răsăritene n’a fost dat cu nici un scop politic, cu nici o tendinţă imperialistă, cum a fost cel dat de ţarii ruşilor, ci a fost dat din cea mai curată inimă, din cea mai desinteresată dragoste creştinească. „In sfârşit, după cum încheie d-l Lapedatu expunerea de motive pentru înfiinţarea patriarhatului român, prestigiul politic, de care se bucură statul român în rândurile celorlalte state ortodoxe, reclamă cu necesitate ca biserica sa naţională să nu rămână, în relaţie cu bisericile acestora şi în acţiunile comune cu ele, în situaţia de inferioritate, numai prin faptul că, în ordinea sa ierarhică, nu are încă un patriarhat naţional ca şi acelea“Pe temeiul acestor motive, Sf. Sinod şi Parlamentul, la propunerea dlui Alex. Lapedatu, au primit cu multă însufleţire proectul de lege pentru înfiinţarea Patriarhiei. Mitropolitul primit Miron Cristea, a fost ridicat astfel la rangul de Patriarh, fiind primul Patriarh al României. Şi cu acest înălţător prilej marele bărbat de Stat Ionel I. C. Brătianu, a ţinut să dea o nouă dovadă de dragoste acestui strălucit fii al Ardealului, declarând, la Senat, următoarele: „Domnilor Senatori! Atât se leagă în sufletul meu biserica de omul, care o reprezintă azi aşa de demn şi aşa de fericit pentru faza importantă a dezvoltării ei, încât nu socot că este nevoe să insist asupra urărilor pentru persoana sa. Am atâta credinţă în puterile, pe cari şi de azi înainte le va pune noul Patriarh pentru îndeplinirea sfintei şi marei sale misiuni, încât nu este nevoe să insist. Din toată inima îi zic: Să trăiască şi să-şi îndeplinească această misiune în plin“ N’a trecut mult după aceasta şi prin durerosul act de la 4 Ianuarie 1926, anulat apoi la 8 Iunie 1930. Patriarhul Miron Cristea a fost numit Regent alături de A. S. R. Principele Nicolae şi Gh. Buzdugan, iar în anul de faţă a fost numit de M. S. Regele Carol II Preşedinte al Consiliului de Miniştri. Aceasta a fost viaţatânărului care a venit în lume acum şaptezeci de ani, într’o căsuţa ţărănească, fiind botezat şi închinat la icoană de către un cioban. Dar, pentru a porni, ca simplu copil de ţăran de la Topliţa Română, cu cioareci şi suman, fără neamuri suspuse, fără un nume consacrat, fără avere şi fără protectori, pentru a ajunge Patriarh, Regent şi Preşedinte de Consiliu, ajutat numai de darul sădit de Dumnezeu în sufletul tău, înseamnă că eşti, desigur, o culme între culmi. I. P. S. S. Patriarhul Miron Cristea e una dintre aceste culmi, greu de egalat chiar şi într’o istorie în care strălucesc atâtea figuri ridicate din clasele cele mai de jos ale naţiunii. Dacă ar fi să caracterizăm numai prin câteva cuvinte personalitatea şi opera Patriarhului Miron, de altfel atât de largă şi atât de variată, am putea să-l considerăm un neîntrecut Arhiereu, un mare Luptător şi un mare Pedagog naţional. I. P. S. S. e unul din spiritele cele mai pătrunzătoare ale istoriei noastre, un Arhiereu cu inimă de poet şi luptător, un cărturar cu orizonturi largi, vaste, cu adânci resurse de orientare, simţind limpede care este rostul şi sensul culturii şi artei române şi, în sfârşit, este un bărbat de stat înzestrat cu mult curaj, cu multă perseverenţă şi cu o ageră perspicacitate. Vasta cultură teologică, literară, filosofică, istorică şi economică, altoită pe o bogată inteligenţă şi pe un viguros talent creator, au făcut din Patriarhul Miron Cristea un gânditor, un orator şi un scriitor de mari proporţii. Stilul şi limba scrierilor sale, ca şi a cuvântărilor, pline de atâta însufleţire şi de atâta avânt, având o construcţie logică de o rară limpezime, e întru totul stilul şi limba unui poet filozof. Din cuvântările şi scrierile sale, se vede precis perfecta sa familiaritate cu cele mai grele probleme bisericeşti, politice, cărturăreşti şi artistice, năzuindu-se întotdeauna să le rezolve şi să le integreze în albia spiritului naţional. Pentru Patriarhul Miron Cristea cultura şi arta, după cum am văzut în citatele anterioare, nu sunt altceva decât elemente pentru înălţarea şi consolidarea neamului, pentru indestructibila lui solidaritate, pentru încordarea sa spre idealul veşnic , libertatea, puterea, gloria, mântuirea în faţa lui Dumnezeu. Literatura, teatrul, muzica, pictura şi arhitectura trebue să evidenţieze spiritualitatea şi talentul neamului, originalitatea lui, caracteristica lui, oglinzi în care să se reliefeze sufletul românesc, mijloace puternice de idealizare a vieţii, degajându-se din ele acea atmosferă morală prielnică unei bune convieţuiri omeneşti. Cu un cuvânt, I. P. S. S. Patriarhul Miron este Păstorul, care pe toate ale turmei le ştie şi Ie înţelege şi pe toate le îndeplineşte cu neostenită osârdie şi cu nesecată înţelepciune. Cititorule, dacă într’o zi îţi vei simţi sufletul obosit sau tulburat, dacă te vei simţi căzut în grele nelinişti şi în amare reremuşcări, urcă pe valea Mureşului în sus, la Topliţa Română, unde, smerită şi înconjurată de mireasma brazilor, se înalţă mănăstirea Proorocului Ilie, ctitoria I. P. S. S. Patriarul Miron Cristea, veghiată de călugări cucernici, sub temelia căreia îşi dorm somnul de veci părinţii I. P. S. S. Această mănăstire este o relicvă preţioasă a trecutului nostru ortodox, salvată dela peire de I. P. S. S. şi a cărei poveste este cuprinsă în inscripţia din jurul naosului: „Cu vrerea Tatălui şi ajutorul Fiului şi cu săvârşirea sf. Duh s’au făcut această sfântă biserică neunită în anul 1847, fiind împărat Ferdinand, cu blagoslovenia Prea Sfinţitului Vasile Moga de la Sibiu, protopop au fost Zaharia Matei, cu îndemnarea şi cu osârdia preotului Gheorghe, împreună cu fii săi preoţii Ştefan şi Ioan Ujică . „Iar înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul Miron, aducând aici această bisericuţă din comuna vecină Stânceni, a reclădit-o, a înfrumuseţat-o în zilele gloriosului rege Ferdinand I şi a urmaşului său Mihai I, fiind episcop al Vadului P. S. S. D. D Nicolae Ivan, şi s’a sfinţit în anul 1928 cu hramul Sfântului proroc Ilie, ca să proslăvească în veci numele Domnului şi să se pomenească în ea ostaşii români, căzuţi pe strămoşescul pământ al Basarabiei, al Bucovinei şi al Ardealului, pentru desrobirea lor“, hotărându-i -se următorul destin: „Sase de mănăstirii o desvoltare cât mai mare, ca să reverse cât de multă mângâiere asupra sufletului poporului român, să-l întărească în credinţa strămoşească, să-l lumineze şi prin munca călugărilor ei să facă cât mai bune servicii Bisericii ortodoxe, reînviind viaţa bisericească cu toate tradiţiile şi datinele eî, care în Ardeal — în multe părţi — s’au pierdut după trecerea unor Români în altă lege“. Vei găsi acolo, cititorule, linişte şi mângâiere, reazem sufletesc şi încredere în puterile tale. Cei doi ţărani, pictaţi atât de expresiv de pictorul Belizarie, cari te privesc de pe părete cu atâta creştinească bunătate, părinţii I. P. S. S., ctitori ai bisericii, lângă care stă fiul lor Patriarh şi pe atunci şi Regent, te vor face să crezi că la Dumnezeu totul e cu putinţă, şi că prin muncă şi credinţă toate porţile sunt deschise. Acum şi în vecii vecilor, Amin! (Sfârşitul CAP. I.) (Va urma) Glasul Mureşului „Glasul Mureşului" doreşte onoraţilor săi colaboratori şi cititori un AN NOU FERICIT şi care să aducă înfăptuirea tuturor năzuinţelor româneşti!