Graiul Sălajului, mai 2015 (Anul 26, nr. 5828-5847)

2015-05-04 / nr. 5828

ACTUALITATE www.graiulsalajului.ro A fost grevă în primării­ ei Viorel Varga Sindicaliștii din administrația pub­lică (nu toți) au declanșat săptămâna trecută, joi, o grevă generală de o zi. S-au ținut de cuvânt și au făcut primul pas pe drumul protestelor după eșuarea negocierilor dintre guvern și Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Publică. Laurențiu Ghiuruțan, vicepreșe­dintele Sindicatului Civitas din cadrul Primăriei Zalău, declara pentru Graiul Sălajului că "doar 12 colegi din 220 nu au participat la grevă". Greva s-a întins la primăriile din Jibou, Cehu Silvaniei, Vârșolț și la încă vreo patru primării sălăjene. La Consiliul Județean Sălaj, din 60 de sindicaliști doar 40 au intrat în grevă. Protestatarii cer aplicarea Legii salarizării unitare (Legea nr.84/2010) și reglementarea regimului de acord­are a bonurilor de masă. Spun că sal­ariile funcționarilor din administrația publică nu au mai fost mărite din 2008, că o duc greu. Cam cu toată lumea dacă e să ne luăm după statisticile care spun că din cei aproximativ 45.000 de salariați din Sălaj jumătate au salariul minim pe economie. Scene penibile în fața Primăriei Zalău La intrarea în Primăria din Zalău, joi, în ziua protestului, te întâmpina o pancartă mare pe care scria GREVĂ. Dacă n-ai văzut pancarta și ai vrut să intri, doi greviști îți tăiau calea și te avertizau că nu furează nimeni, în cele câteva minute cât am stat în preajma primăriei, am asistat la scene penibile. O femeie a venit cu fiul său care este student la Cluj-Napoca să obțină o adeve­rință pentru acesta. "Câinii" de pază ai grevei i-au ieșit înainte și au rug­at-o să facă drumul îndărăt, că "azi nu se lucrează în primărie". Femeia a izbucnit în lacrimi, apoi a urmat un potop de reproșuri adresate tutu­ror funcționarilor din primărie. "Măi, eu am două facultăți și lucrez la pri­vat, voi aveți un pârlit de Goldiș făcut pe bani, trăiți din banii mei și nici măcar nu vă faceți treaba", a aruncat femeia cu obidă. Un cetățean din Huedin a venit să-și schimbe buletinul de identitate. N-a avut nici o șansă. Nici bunica din Dumbrava care a venit la primărie să plătească dările n-a reușit să se descotorosească de bani. Și aceste trei cazuri în doar câteva minute. Ba, mai mult, cameramanul nostru a fost suspectat de greviști că ar fi adus cele trei personaje la primărie pen­tru a-și realiza reportajul. Probabil se așteptau la mai multă înțelegere din partea publicului. stricat pe mese Lactatele s­au Sectorul lactate din piața agroali­­mentară situată în buricul Zalăului a fost închis și el. Cum piața aparține de primărie, administratorul ei era și el în grevă. Vreo patru femei au așezat cașul de oaie și brânza de vaci pe o masă de beton, în lipsa accesu­lui la spațiul închis special amenajat cu frigidere pentru producătorii de lapte. Muștele dădeau târcoale brânzeturilor. Lângă sectorul "Flori", două femei au expus în flacoane de în piață plastic laptele la vânzare, dar și la soare. Mulți cumpărători, dar și comercianți de produse lactate nu știau nimic despre grevă și dădeau vina pe mutările care se vor face în hala agroalimentară. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, la Zalău I . Veteranii de război s-au ales cu 65 de lei în plus la indemnizație .Eduard Farcaș Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a fost prezent jot la Zalău, cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate a Batalionului 316 Asigurare Date "Guruslău” Șimleu Silvaniei și a Batal­ionului 317 Sprijin Logistic "Voievodul Gelu" Zalău.­­ Ministrul a fost întâmpinat cu onoruri mili­tare. După intonarea imnu­lui de stat, au fost decorate drapelele de luptă ale celor două unități militare. Co­mandantul Batalionului 317 Sprijin Logistic "Voievodul Gelu", locotenent colonel Nicolae Gabriel Oros, și co­mandantul Batalionului 316 Asigurare Date "Guruslău", colonel Marcel Ștefan Nicu­­lau, au fost decorați de către comandantul Diviziei Infan­terie­i Gemina. La eveniment au fost prezenți și prefectul județului, Ionel Ciunt, președintele Con­siliului Județean Sălaj, Ti­­beriu Marc, vicepreședintele Consiliului Județean, Valer Crișan, primarii orașelor Zalău și Șimleu Silvaniei, Radu Căpîlnașiu și Septimiu Țurcaș, dar și parlamentarii Lucian Bode, Iuliu Nosa și Gheorghe Pop. La evenimentul de la Zalău, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa a transmis un mesaj de mulțumire militariilor din cele două batalioane și a apreci­at capacitatea lor operativă. Ministrul a atins un punct sensibil, vorbind despre vet­eranii de război și văduvele acestora. A ținut să pre­cizeze că în România mai trăiesc 20.000 de veterani de război și 102.000 de văduve, ale căror soți au murit pe front. Dușa le-a transmis la Zalău veteranilor de război că în ședința de miercuri, 29 aprilie, Guvernul a dat o or­donanță de urgență prin care se mărește cu 75 la sută indemnizația veteranilor de război. Indemnizația ve­teranilor de război a crescut așadar de la 92 de lei la 155 de lei. Luni­ 4 mai 2015 GRAIUL SĂLAJULUI ^ e-mail: graiulsj@unisys.ro Se pune de grevă generală pe termen nelimitat întrebat cât vor continua pro­testele sindicaliștilor din administrația locală. Laurențiu Ghiuruțan a spus că până își vor atinge scopul, adică până guvernanții le vor îndeplini revendicările. Dacă la acest prim pas de proteste guvernanții vor rămâne surzi, sindicaliștii vor or­ganiza un mare miting la București pe data de 27 mai. "Dacă nici atun­ci nu vom ajunge la un numitor comun, vom strânge semnături pentru grevă generală pe termen nelimitat". Desigur, zilele de grevă nu sunt plătite, dar paradoxul face ca în caz de reușită a greviștilor de revendicări să se bucure și cei ce ce n-au participat la proteste și și­­au luat salariul integral. Primarul este stârnit de cererea elevilor pentru un cinematograf în Zalău Radu Căpîlnașiu îl acuză pe Tiberiu Marc că nu susține investițiile prioritare pentru zălăuani Proiectul este de mult pe masa guvernului Primăria a transmis imobilul fos­tului Cinematograf Scala, în supra­față de 896 de metri pătrați, în fo­losință gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compa­nia Națională de Investiții, în vede­rea reabilitării. Peste 14 milioane de lei costă modernizarea cinematogra­fului Scala, potrivit unui proiect pro­pus de Primăria Zalău. Actuala sală de spectacole, de 500 de locuri, va fi compartimentată. Se va amenaja o sală polivalentă de 245 de locuri, plus două locuri pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, se va con­strui un planetariu cu 25 de locuri și o sală de cinema 3D cu 38 de locuri, plus două pentru persoane cu dizabilități. ei R. Sîrbu , M. Peștean Primăria Zalău a primit o scrisoare din partea tinerilor din Sălaj constituiți în "Consiliului Județean al Elevilor (CJE)", în care aceștia cer redeschi­derea Cinematograful Scala. Răspunsul Primăriei a fost și prilej de a sublinia că a făcut de mult timp de­mersuri în acest sens și de a acuza Consiliul Județean (CJ) Sălaj că nu a transmis către Guvernul României prioritățile de investiții pe care zălăuanii și le doresc, așa cum este și cinematograful. "Interesul elevilor sălăjeni pentru a avea un cinematograf în Zalău ne bucură, deoarece vine în sprijinul de­mersurilor de a obține fondurile nece­sare demarării investiției de reabilitare a fostului Cinematograf Scala, pe care Primăria Municipiului Zalău le-a trans­mis către Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții, ambele structuri subordonate Guver­nului României (...) Considerăm că de­mersul Consiliului Județean al Elevilor Sălaj, alături de cele făcute în ultimii ani de Primărie, pot duce la reconsid­erarea alocărilor de la bugetul de stat și la cuprinderea cinematografului pe lista obiectivelor finanțate de Guvernul României. Nu în ultimul rând, am trans­mis Consiliului Județean Sălaj lista cu obiectivele de investiții pe care dorim să le dezvoltăm în Zalău și pentru care, în bugetul local nu avem banii necesa­ri. Din păcate, Consiliul Județean Sălaj nici măcar nu a transmis către Guver­nul României prioritățile de investiții pe care zălăuanii și le doresc, așa cum este și cel față de care vă exprimați interesul", le-a transmis Radu Căpîlnașiu reprezentanților CJE Sălaj. "Primăria Municipiului Zalău va rea­duce în atenția premierului Victor Pon­ta, printr-o scrisoare către Secretaria­tul General al Guvernului, lista proiect­elor de investiții depuse în ultimii ani, pentru care așteptăm nu doar un răspuns. Sunt proiecte de investiții pen­tru care zălăuanii așteaptă finanțare", spune Radu Căpîlnașiu. ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] Tiberiu Marc spune că nici anul acesta nu vor fi bani pentru reabilitarea cinematografului întrebat cum răspunde acuzațiilor aduse de primarul Radu Căpîlnașiu și dacă va susține demersul pentru rede­schidere Cinematografului Scala, Ti­beriu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, a declarat pentru Graiul Sălajului că Ministerul Dezvoltării Re­gionale și Administrației Publice (MDRAP) nu a acordat fonduri anul acesta pentru subprogramul unde intră cinematografele. "Potrivit reglementărilor (OUG 28/2013), Minis­­terul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) aprobă anual, în limita fondurilor ex­istente, sume pentru program, pe fie­care subprogram și domenii specifice. Pentru anul 2015, MDRAP recomandă să nu fie făcute propuneri de obiective de investiții a căror finanțare poate fi asigurată din fonduri europene,­alocate pentru perioda de programare 2014 - 2020. Proiectele care se finanțează în 2015 sunt din categoria lucrărilor în con­tinuare, pentru infrastructura de apă, canalizare și transport. Pentru subpro­gramul "Regenerarea urbană a municip­iilor și orașelor", unde s-ar încadra Cin­ematograful Scala, nu s-au alocat sume în bugetul pentru 2015", afirmă Marc. ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]!

Next