Ilustratiunea Română, 1930 (Anul 2, nr. 28-51)

1930-07-03 / nr. 28

2 Redacţia şi Administraţia ziarul „UNIVERSUL“ strada Brezoianu nr. 9—11 Abonamente: In ţară în străinătate 1 an .... lei 500 1 an . . . .lei lldO 0 luni. ... lei 260 6 luni. . . .lei 560 Publicitatea concesionată exclusiv Oficiului Român de Publicitate S. A. str. Bursei 2 A. (Palatul Generala) Telefon 344/63 . Tiparul şi zincografia ziarului „Universul“ Manuscrisele şi fotografiile trimise redacţiei nu se înapoiază Reproducerea fotografiilor şi desenelor strict interzisă DRAGOSTE DE MAMĂ Fată tânără, promisiune vie, sâni necopţi şi iri­tanţi ca merele încă nerumenite, zburdălnicie fără motiv, ochi întrebători. Ştii tu ce cauţi în nebuloa­sa viitorului tău ? Ştii tu care este explicaţia fiin­ţei tale, explicaţie magnifică, realizare deplină, hă­răzită ţie, frumoasă fată ce te arcueşti fina pe to­curi, ca un punct de întrebare ? Eşti neliniştită şi nedumerită ; nimic nu te mul­ţumeşte deplin ; nimic nu-ţi umple inima desăvâr­şit, ca şi cum ea nu şi-ar fi găsit încă hrana ideală, plantă ce va să fie sădită în sfârşit într’un pământ prielnic. Dar Germinai a venit şi pentru tine, miracolul divin al germinaţiei secrete şi toată fiinţa ta, în­­tr’o eclesiune magnifică, a dat rodul vieţei tale, co­pilul tău ! Copilul tău, mamă!... Dintr’o dată te-a cuprins o fericire atât de înaltă, o beatitudine atât de complectă şi liniştită, că res­tul pieţei trăite până atunci ţi se pare searbăd ca o apă sălcie. Acesta era amorul ce trebuia să vie, aceasta era chemarea imperioasă a întregei tale fiinţe, aceasta era creatura fragilă, către care te chemau instinctele tale de ocrotire, de abnegare, de uitare de sine!.. Copilul... II simţi legat mereu de tine de un fir secret, ce ţine de fibrele tale cele mai esenţiale. In ochii lui ai găsit cu adevărat cerul, adică elanul tău mistic spre transcedental, credinţa ta in noroc şi bine. Aci sau concentrat toate, în ochii de lapte, ochii nedesluşiţi, ochii frumoşi ce te cunosc doar pe tine, te urmăresc doar pe tine, mamă­­... Viaţa ta are un scop, un scop precis, care este concentrat in acest trup fragil, ameninţat de mii de primejdii, de mii de duşmani ! Şi tot atunci cunoşti ce este grija, grija grozavă cu ghiare de fier, grija de viaţa „lui"­­... E doar aşa de mic şi pe lumea asta sunt atâtea forţe obs­cure şi răutăcioase, atâţia monştri ascunşi în toate elementele şi cari pot răsări ameninţători să distrugă viaţa ce ţi-e mai scumpă ca tot universul ! Şi nu mai cunoşti liniştea... Scrutezi într’una fi­gura asta micuţă, ce este doar o promisiune de fru­museţe, mânuţele astea minuscule ce pot ardea Ca focul... pot îngheţa ca ghiaţa !... Pot îngheţa pe vecie... Şi simţi cum se frânge în tine ceva, şi simţi că­, dar ai muri, ai muri, eşti sigură­­... Şi-l ocroteşti ca o fiară, şi ai prăpădi lumea, dacă ar încerca să ţi-l ia. Cine va putea descrie mândria entuziastă a ma­mei, când ocroteşte primii paşi ai copilului ei? Când îl călăuzeşte pentru prima dată pe drumurile bă­tute de lume şi crede că toată lumea o priveşte şi o admiră, că ţine cu atât de naivă bucurie, în mâna ei, mânuţa divină a copilului ei, care umblă, acum umblă !... Şi atunci se iscă dialoguri fără sfârşit, convorbiri de ore întregi, pe care frageda făptură abia le în­gână, copiând cu memoria lui proaspătă, vorba, glasul tânăr al mamei lui. Ce nouă eră de fericiri pentru tine, mama ! Ce aere severe de profesoară, căci ai de semănat intr'un suflet proaspăt, primele noţiuni despre lume şi via­ţa ! Şi tu îţi dai seama de importanţa misiunei tale şi cauţi să modelezi această minte neclară, după chipul şi asemănarea minţei tale­­­lişti învestită cu o demnitate ce te copleşeşte... dar fericită profesoară! Căci pentru un gungurit tu ai zece sărutări de sorbit, pe această gură fra­gedă, pe aceşti obraji făcuţi dintro materie ireală, pe această frunte pură, parfumată de bucle blon­de, pe aceste mânuţe ce schiţează acum toate ges­turile pieţei, cu o neîndemânare duioasă şi comică ! Fericită mamă!... Ţi-o spune aceea care „nu mai este mamă!“ Şi care a măsurat intr’o privire îns­păimântătoare, culmea fericirei de la care a căzut pentru totdauna. Ţi-o spune aceea care tânjeşte după o privire ce a îngheţat, după o sărutare ce sa stins, după un glas ce a amuţit! Aceea care simte cum fiinţa ei secretă este legată de lumea nevăzută, prin nişte legături chinuitoare ca şi cum ceva din­­tr'insa ar fi murit, ca şi cum un judecător impla­cabil ar fi condamnat-o Sa poarte pe piept, pentru totdauna, piatra grea a unui dublu mormânt !... Căci, vai ţie mamă... care l-ai pierdut... L. R. M. S. Regele Carol al 11-lea la serbarea inaugurală a Casei Ostăşeşti, „Mihai Viteazul“. In aceeaş­­i regimentul 6 Mihai Viteazul a devenit regimentul de gardă al Suveranului M. S. Regele Carol al II-lea, pentru meritele glorioşilor comandanţi din timpul războiului, a ridicat la rangul de mareşali ai armatei române pe d-nii generali Aver­escu şi Prezan. Fotografia noastră repre­­zintit pe d. general Averescu, In ţinuţi de mareşal ILUSTRAŢIUNEA ROMÂNA

Next