Ilustratiunea Română, 1931 (Anul 3, nr. 2-26)

1931-01-08 / nr. 2

a C­R­O­N­IC­A ŞOSEAUA In plumburiul sfârşitului de toamnâ, şoseaua işi conturează, discret şi melan­­colic, silueta pomilor nesfrunziţi.... In imensitatea singurătăţii, per aleea pustie, vardistul a rămas un­ simplu semn de Întrebare. Au dispărut nesfârşitele automo-i bite, încolonate altă oală de la bă­î­neasa la­­Capul podului“; au dis­părut limuzinele, strălucind de ele­ganţă; au dispărut curtezanele vasionatele plimbărilor la şosea ; au dispărut pietonii, risipiţi de atei şi prin boschete; au dispărut pere­chile de îndrăgostiţi, copiii, bonele, liceenii, sports manuit, mancarezele, pensionarii şi tinerele care împes­triţau, atât de pitoresc, şoseaua. Au dispărut larma, sburdălnicia, exuperanta care însufleţeau cea mai frumoasă podoabă a Capitalei: şoseaua, um când in când auto­mobile, în goană nebună, străbat ca şi gândul, de la un capăt la altul, şoseaua pietruită. Până şi automobilele fug de sin­gurătate. .. In majestatea sfârşitului de toamnă cineva nevăzut picură o laş­teţe fără de sfârşit. Nici măcar copiii, cu locurile lor gălăgioase, nu mai tulbură somnul ateelor. Pretutindeni linişte... Es­te unica vieţuitoare care cutează să tulbure maiestatea singurătăţii, în care s'a cufundat, în acest sfârşit de toamnă, pe şosea. Cel de pe urmă Pieton, vagabondul liniştit şi nepăsător, aşteaptă ca şi şoseaua desfrunzită, sosirea celor ai mai fulgi de zăpadă. Vagabonaul citeşte, p p ictisit ca un călător care aşteaptă la gară, într’o imensă sală goală şi rece, un tren întârziat.... In nepăsarea ceasurilor de aşteptare, vagabondul care a huruzit luni dearândul cu lumea care însufleţea altă dată clăi­se sgomotos şoseaua, ascunde mulţumirea clipelor de linişte şi de singuătate — Undeva — astăzi sau mame — va găsi şi codrul de pâine pe care nimeni nu i l’a refuzat vreodată I. Vardistul, — omul stăpânirii — singurul care i-ar putea tulbura li­niştea — ii cunoaşte. II ştie înfră­ţit cu nevoire, cu pribegia, cu frun­zişul şoselei care naşte şi care moare. Vagabondul şosetei — „micul ştrengar" a! tuturor şi al nimănui, rămâne pietonul nedespărţit şi ne­­supărat al şosetei... Deaceia el poartă în ochi un aer de suverani­tate, un aer de stăpân un contrast cu v­ara de câine pe care o duce. * La rândul al doilea, în răscrucea drumurilor, „arcul de triumf", dă­răpănat şi părăsit — spre ruşinea edililor, şi a noastră a tuturor — aruncă,­m bătaia vântului, frânturi de ornamente, nisip şi var. Este o încercare timidă de a arunca in obrajii oamenilor care nu roşesc, protestul material al monumentului in ruină, „arcul" menit să eternizeze intrarea victorioasă a eroilor cari au făurit Romănia-Mare... Aşa dărăpănat şi trist, monumentul de arta contestată, stă înfipt în piep­tul şoselei, gata să mărturisească oricui jalnicu-i poveste... Deasupra „arcului“, cerul poso­morât de toamnă, începe să-şi picure odată cu melancolia ultimelor zile şi primii fulgi de zăpadă, ca nişte fluturi de argint.­ Primii fulgi, în focul lor liniş­tit, sărbătoresc pe şoseaua pustie, ultimul ceas al toamnei care se duce şi împodobesc cu flori albe de ghiaţă prima zi de iarna... T. * Băncile, altă dată neîncăpătoare pentru miile de oameni care şi căutau odihna; băncile martore ale atâtor idile, jurăminte de dragoste sau spovedanii, sunt astăzi, ca şi întinsul şoselei, goale. tot aş a mai rămas un întârziat: micul vagabond care stă pe bancă sgribulit, cu gulerul ridicat, cetind o fascicolă de roman senzaţional. Somu* Kiwl­i, Intr'un sfârşit de toamna ILUSTRAŢIUNEA ROMÂNI Redacţia si Administraţia, ziarul „UNIVERSUL" strada Brezoianu nr. 9—11 Abonamente In teri In striinătate 1 an .... Iei *100 I an .... lei I IDO fi luni. ... lei 260 o luni . . . . Id­ 560 Publicitatea concesionati exclusiv Oficiului Romin de Publicitate. S. A. str. Brezoianu, II (Palatul .Universul") t­elefon 344/6.3 Tiparul $i zincografia ziarului .Universul" Manuscrisele $i fotografiile trimise redactiei □u se inapoiazi Reproducerea fotografiilor $i desenelor strict interzis!

Next