Ilustratiunea Română, 1936 (Anul 8, nr. 27-52)
1936-07-01 / nr. 27
Se spune foartedes că dragostea pentru animale este o dovadă de civilizaţie superioară şi că ea apare numai la popoarele modeme. Fără să vrem să pozăm în aceste pagini drept reparatori ai nedreptăţilor istorice de s’au făcut tovarăşilor noştri patrupezi, să ne fie permis să arătăm că adevărul nu este tocmai de partea părerilor de mai sus emise de Societatea pentru protecţia animalelor. Necuvântătoarele au fost iubite din totdeauna. Dar dragostea aceasta a luat formele cele mai curioase, după timp şi loc. Egiptenii, de pildă ,începem cu ei pentru câ aşa stă bine oricărui istoric, cât de neînsemnat), egiptenii aşa dar iubeau animalele deoarece vedeau în ele întrupări ale zeilor. Din dragostea, şi respectul mare pe care-l purtau animalelor sfinte, rezervau metode pe care noi, astăzi, le socotim extrem de barbare. Şi boul Apis şi toate animalele sfinte eram ucise în mod fioros cu un cârlig introdus în inimă şi apoi îmbălsămate. Mumia de catran era apoi adorată şi pusă la loc de cinste în altare speciale. Dragostea egiptenilor pentru animale era mare, dar nu găsiţi că mergea prea departe ?... In Polinezia, câinele şi porcul sunt animalele preferate. Aci, ca şi în Egipt, sărmanele patrupede trebue să plătească cu viaţa dragostea de care se bucură. îngrăşaţi cu nuci de cocos, câinii şi purceii polinezieni sunt fripţi de vii în cursul unei ceremonii religioase şi apoi devoraţi de întreg tribul. Ne oprim aci, pentru ca amănuntele istorice riscă să ne ocupe prea mult spaţiu. Credem că am dovedit însă că dragostea de animale a existat totdeauna. Ceea ce este însă caracteristic civilizaţiei popoarelor moderne este faptul că ele ridică animalul la treapta omului şi dragostea pentru un animal este nu numai aceiaş ca dragostea pentru un om, dar chiar mai mare. In adevăr, în timp ce în toate ţările civilizate mii de oameni fără adăpost sunt lăsaţi să moară de foame sau „să se descurce cum pot“ — ceea ce este adesea mult mai greu şi mai dureros decât să mori de foame — animalele se bucură de legi şi regulamente speciale care interzic chinuirea lor şi le asigură chiar un minim de existenţă. Fotografiile noastre adeveresc fără putinţă de infirmare adevărul spuselor noastre. „Viaţă de câine“... se spunea mai de mult. O viaţă cum este aceea a multor câini din Paris ar vrea s’o ducă mulţi din flămânzii şi desmoşteniţii oraşului-lumină. Iată, într’o fotografie, firma „Tailleur pour chiens” — croitor pentru câini. Aci se îmbracă, — după ultima modă canină, bineînţeles, — câinii bogătaşilor, ai artistelor, chiar şi ai micelor burgheze care nu vor să apară doar ele elegante, ci smulg de la soţul lor şi o toaletă nouă pentru Azorică. Restaurantele pentru câini au trecut de mult de 20. Ele prepară mâncăruri gustoase, prescrise de specialişti englezi şi aprobate de veterani. Mâncărurile acestea sunt trecute pe o listă de bucate tot atât de luxos tipărită ca in marile restaurante şi au preţuri suficient de pipărate. Cele mai exotice mâncări pot fi găsite aci, pentru satisfacerea gusturilor celor mai pretenţioşi câini. Pe străzi, diferitele societăţi pentru protecţia câinilor au instalat baruri unde, dacă nu se serveşte până acum cocktail-uri speciale, curge însă din abundenţă o apă rece, proaspătă. Desigur că între un cocktail şi acest isvor răcoritor, orice căţel air face repede alegerea. Dar paradisul câinilor mai rezervă surprize. Magazine speciale cu articole pentru câini — sau cu ceea ce cred oamenii că ar face plăcere câinilor; farmacii aprovizionate cu dulciuri, siropuri, purgative şi tot ce trebue pentru mulţumirea sau salvarea vieţii unui căţel drag; clinici în care medici veterinari ce se bucură de acelaş renume ca marii medici de oameni, operează, vindecă şi înfrumuseţează simpatiile patrupede ale parizienilor; în sfârşit, un cimitir special, în care favoriţii dorm somnul de veci în linişte, sub pietre artistic sculptate, cu epitafuri poetice, sau sub marmora grea a unor somptuoase mausoliee. Acesta e paradisul câinilor: Parisul, cetate numită de asemeni oraşul-lumină, dar în care mor zilnic de foame opt oameni şi se sinucid de mizerie între 14 şi 22 oameni... 'POvhDvOîiAuJZ cAiniilor In cimitirul câinilor din Paris, scenă duioasă, la mormântul unui prieten iubit Firma unui croitor parizian, specializat în îmbrăcăminte canină In restaurantele pentru câini nu există listă de bucate, dar clienţii îşi pot alege ţelurile cu ochiul In marile metropole s’au instalat pe străzi adevărate baruri pentru uzul câinilor Cruce^ femee, trebue să se convingă singură că nu mai are nici o grijă din moment ce a întrebuinţat SEMORI SEMORI împiedică in mod sigur complicaţiile nedorite apărând astfel deopotrivă pe bărbat şi pe femee. — Pentru milioane de femei SEMORI e o binecuvântare.— D-voastră nu aţi încercat incă SENIORI? ut CARMACU SI OAOâUtU