Ilustratiunea Română, 1938 (Anul 10, nr. 1-27)
1938-01-01 / nr. 1
VIII "I ~)Z SA^3AT0^I Iţi pui frac, îţi prinzi la gât ordinul , ,Stanislav” — dacă, bineînţeles, îl ai —, stropeşti batista cu parfum, iţirăsuceşti mustaţa, făcând-o ca un tirbuşon, toate acestea cu mişcări repezi şi duşmănoase, ca şi cum l-ai îmbrăca pe cel mai mare vrăjmaş altău. — La manba ! bomibănești. N’am pace nici în zilele da lucru, nici de sărbători ! Factorii poştali duc o viaţă mailiniştită. Alături de tine şade „tovarăşa ta de viaţă”, Verodica şi te pisează : — Se poate să nu faci vizite ? Admit că vizitele sunt o prostie, o prejudecată, că nu merită să le faci, dar dacă vei îndrăzni să rămâi acasă, îţi jur că te voi părăsi... Te voi părăsi pentru totdeauna ! Voi muri ! Avem un singur unchi şi tu... nu poţi, ţi-e lene să-l feliciţi de Anul Nou ! Verişoara Lenocila te iubeşte atât de mult şi tu, neruşinatul©, nu vrei să-i faci onoarea unei vizite ! Feodor Nicolaiei ţi-a împrumutat bani, fratele Petra ne iubeşte toată familia, Ivan Andreici ţi-a găsit slujbă, dar tu !... Eşti nesimţitor ! Doamne, cât de nenorocită sunt ! Şi eşti prost! Ţi-ar trebui o nevastă rea ca diavolul, să te cipălească in fiecare clipă, nu una blajină ca mine ! Daa ! Ne-ruşi-na-tu-le ! Te dispreţuiesc ! Te urăsc ! Pleacă imediat ! Iată şi lista... Să te duci la toţi aceia cari sunt acrişi aici ! Dacă treci măcar peste unul, să nu mai vii acasă ! Verocica nu te bate şi munţi !scoate ochii. Dar d-ta nu apreciezi mărinimia ei şi continui să mormăi... Când ţi-ai făcut toaleta şi ţi-ai îmbrăcat şuba, Verocica te conduce până la uşă şi îţi strigă din urmă : — Tiranul© ! Călăule ! Monstrule ! Eşi din casă (b-dul Zuibovschi, casa Furocichin), iei o sanie şi spui cu glas de muribund : — Du-mă în Lefortovo, la poarta Roşie ! Logica soţiei, înghesuiala din seara din ajun de la mascarada din Teatrul Mare, mintela nelimpezită încă după cheful de acolo, arsurile din esofag pricinuite de mesele din timpul Crăciunului, toate acestea îţi dau o senzaţie atât de neplăcută... In Lefortovo locuieşte un unchi al soţiei tale, Semion Stepanâci. E un om minunat. Vă iubeşte la nebunie pe tine şi pe Verocica, vă va trece în testament, dar... la naiba cu dragostea şi moştenirea lui ! Din nenorocire pentru tine viila el tocmai in clipa când e cufundat în tainele politicii. — Ai auzit, dragă, ce şi-a pus în gând Battenberg ? te întâmpină el. Iată un adevărat bărbat ! Dar Germania !! Semion Stepanâci are o manie: pe Battenberg. El, — ca orice ruis, de altfel, — are o părere proprie despre problema bulgară și, dacă ar depinde de el, ar rezolva-o cât se poate mai bine... — Nu, frate, Mitkurof și Stambulof nu sunt vinovaţi ! spune unchiul, făcând cu viclenie cu ochiul. Aici, frate, e Anglia la mijloc ! Să fiu de trei ori blestemat, dacă mu-i Anglia ! Trece o jumătate de oră... o oră.. Uf ! — In sfârșit ! suspini tu, urcându-te după un ceas și jumătate în sanie !M’a omorât ticălosul! Birjar, du-mă în Hamovniki. M’a distrus, afurisitul ! In Hamovniki te aşteaptă o întâlnire cu colonelul Feodor Nicolaici, de la care te-ai împrumutat cu parale, anul trecut... — Mulţumesc, mulţumesc ,dragă, — îţi răspunde colonelul la urări, privindu-te cu bunătate în ochi. Asemenea... îmi pare bine, îmi pare bine... Te aşteptam de mult... ştii că avem nişte socoteli încă de acum un an... Nu-mi mai aduc aminte câte anume... Dar astea sunt detalii.. Când tu, bâlbâindu-te şi cu ochii plecaţi, li spui că acum n’ai bani disponibili şi, cu lacrimi în ochi, îl rogi să te mai păsuiască o lună, colonelul dă din mâini şi face o mutră plâmigăreaţă. — Dragul meu, doar te-ai împrumutat pentru şase luni, şopteşte gazda. Crezi oare că te-aş supăra dacă n’aş avea nevoie urgentă? Vai, dragă, pe cinstea mea că mă distrugi... După Bobotează am o poliţă de plătit, şi d-ta... Doamna Dumnezeule ! Iartă-mă, dar asta-i o neruşinare. Colonelul te dojeneşte vreme îndelungată. Roşu şi năduşit,pleci de la el, te urci în sanie şi spui birjarului: — La gara Nijni-Novgorod, dobîtopulie ! Verişoara Lenocica are nervi. Stă culcată în salon pe divan ,miroase dintr’o sticluţă și se plânge de migrenă. — A, d-ta eşti, Michel ? oftează, deschizând pe jumătate ochii şi întinzându-ţi mâna. D-ta eşti ? Şezi lângă mine... Stă vreo cinci minute cu ochii închişi, apoi ridică pleoapele, te priveşte îndelung în ochi și te întreabă cu aerul ’unei femei care îşi dă sufletul: — Michel, eşti... fericit ? Apoi, perinuţele de sub ochii ei se umflă, pe gene apar lacrimi... Verişoara ta se ridică, îşi duce mâna la piept şi spune : — Michel, oare totul s’a sfârşit ? Oare trecutul nu se va întoarce ? O, nu ! Bolboroseşti ceva, priveşti neputincios în lături, ca şi cum ai căuta salvare, dar braţele pline de femeie, ca un şarpe ,se încolăcesc în jurul gâtului tău... Reverul fracului e acoperit cu pudră. — Michel, oare clipa aceia dulce nu se va repeta ? geme verişoara, udându-ţi pieptul cu lacrimi ? Vere, unde sunt jurămintele tale, legământul veşnicei iubiri ? Brr ! încă un minut şi, de desnădejde, te-ai arunca în cămin, cu capul în jăratic, dar, din fericire, te aud paşi, şi în sufragerie intră un musafir cu joben şi ghete cu vârfuri ascuţite... Sări ca un nebuni de pe scaun, săruţi mâna verișoarei și, binecuvântând pe salvator ,fugi în stradă. — Birjar ,la bariera Krestovschi ! Cumnatul tău, Petra, refuză să facă vizite de aceia, de sărbători, îl găsești acasă. — Urraa ! strigă, văzându-te. Ai venit tocmai bine ! Te sărută de trei ori, te ospătează cu coniac, îţi recomandă două domnişoare, sare, ţopăie, apoi făcând o mutră serioasă, te duce într’um colţ şi iţi şopteşte : — E fată, dragă... înainte de sărbători am cheltuit mult şi acum n’am nici o para... Simt într’o situaţie extrem de critică... Tu eşti singura mea speranță... Dacă nu-mi dai până Vineri 25 de ruble, mă distrugi.. — Zău că n’am. — Fii serios, că nu te prinde! — Te asigur... — Lasă, lasă... Te înțeleg perfect de bine ! Spune că nu vrei să-mi dai... Petra se supără, începe să te învinuiască de ingratitudine, amenință să apună ceva Verocichii... Ii dai cinci ruble, dar asta e puţin... Ii mai dai cinci şi te lasă să pleci, cu condiția i să-i trimiţi mâine restul de cincisprezece. — Birjar, la poarta Kaluga ! Acolo stă cumătrul tău, consilierul Deatlov. Acesta te îmbrăţişează și te îmbie la masă. — Nu, nu, nu ! urlă el, turnâidu-ţi un pahar de vodcă de scoruşe. Nici să nu încerci să mă refuzi ! Mă supăr foc ! Dacă nu bei, nu te las să pleci. Seriorca, încuie uşa ! Neavând încotro, bei. Cumăttrul tău se entuziasmează : — Iţi mulţumesc! Pentru că eşti atât de bun, să mai bem câte unul... Nu, nu, nu ! Mă supăr şi nu te las să pleci ! Trebue să bei şi al doilea pahar. — Iţi mulţumesc, prietene, îţi spune cumătrul. Trebue să bem şi pentru faptul că nu m’ai uitat! Şi aşa mai departe... Ceea ce ai băut la cumătru are asupra ta un efect atât de înviorător, încât la vizita următoare (păduricea Socolniţchi, casa Kurdiucov), o iei pe gazdă drept servitoare, iar acesteia îi strângeţi îndelung şi călduros mâna. Distrus, şifonat, nemaisimţindu-ţi de oboseală picioarele, te întorci spre seară acasă. Te întâmpină „tovarăşa vieţii”... — Ai fost la toţi ? te întreabă ea. De ce nu-mi răspunzi ? Cuimn ? Taci ! Cât ai cheltuit pe sanie ? — Cinci ruble şi 80 de copeici... — Câât ? Ai înnebunit ? Eşti milionar ca să cheltueşti atâta ? Doamne, din cauza ta vom rămâne pe drumuri!... Urmează o dojană, pentru că îţi duhneşte a vin, pentru că nu ştii să povesteşti ca lumea în ce rochie era Lenopica şi pentru că eşti : tiran, călău şi asasin... La urmă, când crezi că poţi să te lungeşti şi să te odihneşti, soţia începe să te miroase face ochi speriaţi şi ţipă: — Ascultă, pe mine n’ai să mă înşeli ! Pe unde ai mai fost ? — Ni... că ieri... — Minţi, minţi! Când ai plecat mirosea la Violette de Parma, iar acum duhneşti a Opoponax ! Nenorocitule, înţeleg tot ! Scoală-te ! Nu dormi când îţi vorbesc ! Cine e femeia ? La cine ai fost ? Ochii îţi ies din orbite, sughiţi şi, buimăcit, clatini din cap... — Taci ?! Nu răspunzi ? continuă soţia. Mor... mor ! Adu-mi repede un doctor! M’ai omorît! Mor!... Acum, dragă bărbate, îmbracă-te şi fugi după doctor. La mulţi ani ! după Anton Cehov