Împreună, 1999 (Anul 9, nr. 82-88)

1999-01-01 / nr. 82

2 ttIMI [PHîtMffiJKJA Anul IX Numărul 1 (82) 1999 „In lunga noastră istorie am fost împreună cu românii, cu saşii. Nu am avut niciodată necazuri unii cu alţii pentru motive proprii. Prietenia - un lucru firesc - este condiţia existentei si a dezvoltării”. f . .T . . V V " ____________________________|___________|___________Kós Károly In personalitatea lui Kós Károly, de ardelean până în măduva oaselor - orgolios, nonconformist - s-a încarnat idealul homo universalis al epocii renașterii. El a fost arhitect, desenator tehnic, grafician, ilustrator, ziarist, redactor-editor de revistă, realizatorul „la domiciliu” al unor aparte volume ilustrate - scrise, tipărite, legate şi vândute - tot de el. A fost şi grădinar - agricultor. Şi nu în ultimul rând, prozator şi dramaturg, organizator neobosit al vieţii literare şi un luptător fără odihnă al vieţii publice, apărător al drepturilor minoritare. A dus o îndârjită luptă în cele mai diverse domenii pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionalculturale a maghiarimii din Ardeal, în ultimă instanţă, pentru împăcarea popoarelor de aici. A fost prezent în toate, creând lucruri ce dăinuie, peste tot unde trebuia construit un cămin, o biserică, pentru suflet, spirit, credinţă, naţiune, în decembrie 1968, cu prilejul celei de a 85-a aniversări, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş, revista literară a scriitorilor maghiari din România, condusă de mine - revista Igaz Szó - a organizat în onoarea lui Kós Károly o festivitate, în cadrul căreia, sărbătoritul a fost omagiat de Kacsó Sándor, Bartalis János, Molter Károly, Kiss Jenő și Bajor Andor. în anii ce au urmat celui de al doilea război mondial, această serată de autor, prezentată pe scena literară a revistei Igaz Szó, a avut un imens succes, a fost singura - şi, totodată, prima şi ultima! - în cadrul căreia clasicul în viaţă al literaturii noastre, Kós Károly, putea să se adreseze în mod direct, să se destăinuie şi să citească din creaţiile sale în faţa publicului său, în faţa numeroşilor săi cititori. Achitându-mă de sarcina mea onorantă, în numele revistei Igaz Szó, am declarat deschisă serata literară consacrată lui Kós Károly. Publicul a umplut până la refuz sala mare a Palatului Culturii. Am putut vorbi astfel de pe scena noastră literară despre oaspetele nostru de înalt prestigiu, în faţa sălii ticsite, am putut vorbi despre cel pe care mulţi colegi din redacţia noastră l-am respectat ca pe maestrul nostru: „îi admir mintea enciclopedică, îl admir pe meşterul de la Călata atât de multilateral. Admir capodoperele lui care strălucesc printre stelele Ardealului: proza lui cu iz de neuitat, cons IGAZ SZÓ IRODALMI SZÍNPAD 1988. decenber 20-án délután WB énkor, a Moresdéd Palota nagytermében Vendégünk: Az írót szerzői estjén köszönti: Bajor Andor, Bartalis János, Kacsó Sándor, Kiss Jeni, Molter Károly, Szemlér Ferenc KOZUmOKOMCi Ciorba Aautric, Erdei Ina»«, Karfa Gybor, Lohfarriry leírná, véUmUm* AdfaiJmAot fcJoiM Ivo Belépés díjtalan I Afişul seratei de autor a lui Kós Károly, care a avut loc în Târgu Mureş, la 20 decembrie 1968 KOS KÁROLY fracţiile lui graţioase cu acoperişuri înalte, cu turnuri, gravurile, ilustraţiile lui care au creat un anume stil, tăietura literelor create de el, evocând arta copiştilor de codice, cărţile făcute cu mâna lui, tipărite la presa manuală din casa lui de la Stana, ziarul lui politic popular ilustrat, profilul de grafică tipografică conceput de el pentru publicaţiile de la Helikon şi Szépmives Céh. Admir exemplul său. Admir fiul renascentist al secolului XX, rostind cu vorbele poetului: „Atotştiutorul renascentist al Ardealului artei frumosului”, în viaţa spirituală nu suporta excomunicările istorice. Şi pentru acest motiv, îmi ridic privirea la Kós Károly cu un respect deosebit. Am iubit afecţiunea lui şugubeaţă, vorba lui directă, puritanismul lui calvinist. Mă simt atras de personalitatea lui dominată de umanism - dacă mi se permite mie să spun acest lucru, mă simt atras de el cu dragoste de copil. Şi tot ce a erupt la lumină din adâncurile populare din Călata şi secuime. Toate aceste comori, prin el au devenit autohtone cu adevărat, ale noastre şi, astfel, ale întregii lumi. Iubesc fidelitatea lui faţă de comunitate - naţionalitate şi faţă de slujirea acesteia. Vă rog să îmi permiteţi să vă readuc în memorie câteva rânduri dintr-o veche carte ce vă aparţine, să evoc aceste rânduri ce-şi proiectează luminile în viitor: „Vor fi cei care vor urma după mine... munca mea o vor continua ei şi viaţa mea va fi veşnică în ei, pentru că eu am rămas aici acasă...” Alături de cele citate din cuvântul de deschidere rostit cu mai bine de treizeci de ani în urmă (textul a apărut în numărul 1 din 1969 al revistei Igaz Szó) aş putea înşira pe pagini întregi montate în serial ca şi numerele speciale publicate de revista noastră literară târgumureşană consacrate lui Kós Károly prin care am sărbătorit aniversarea a 85 şi 90 de ani ai scriitorului, cu acea convingere fermă formulată de Bajor Andor: „Soarta lui Kós Károly este o problemă publică”. Preţuirea cuvenită operei sale, popularizarea ei pe scară cât mai largă slujesc eficient păstrarea identităţii naţionale a maghiarimii din România. Pot afirma cu conştiinţa împăcată, în perioada 1953-1989, în presa culturală maghiară din România, noi, redacţia Igaz Szó, am făcut incomparabil mai mult pentru ca exemplul şi spiritul lui Kós Károly să acţioneze ca o reală forţă pentru păstrarea identităţii în cercurile cât mai largi ale cititorilor, în inima cât mai multor tineri maghiari, în inima cât mai multor elevi. Am făcut acest lucru nu doar contra spiritului vremii, atunci când, în strâmtoarea politicii literare sectar-dogmatică-stalinistă şi a cenzurii, vorbind cu delicateţă, nu era la „modă” să juri pe Kós Károly. Şi am făcut toate acestea - lucru dovedit de mulţimea scrisorilor sosite la redacţie contrar multor proteste şi nemulţumiri din partea unor lideri ai literaturii maghiare de la noi, înfruntând admonestări „colegiale” care, de altfel, au ajuns şi la forurile de partid, admonestări „colegiale” primite pentru publicarea operelor lui Kós Károly şi Tompa László, Kemény János şi Gellért Sándor fără să mai vorbim de Illyés Gyula şi Tamási Áron şi fără să mai pomenim de „criticile colegiale” pentru iniţiativele redacţionale în scopul popularizării acestora. Revista noastră a fost acuzată când de „helikonism”, când de „transilvanism”, când de „narodnicism” şi, de asemenea, pentru „orientare popular - naţional - naţionalistă maghiară”. De câte ori a trebuit să aştept, în acei ani, în antecamera celor mai înalte foruri de partid şi de stat, ca să apăr revista scriitorilor maghiari din România şi indiscutabilele mari valori ale vieţii noastre literar-spirituale, împotriva acelor acuzaţii izvorâte din concepţii dogmatice şi, nu o dată, şi din gelozie şi invidie scriitoricească... De ce amintesc toate acestea? Numai şi numai, de dragul adevărului. Din cauza negării de către unii a realităţii, din cauza nesocotirii cinice a acestei realităţi, din cauza«falsificării agresive a faptelor de istorie literară, fenomen care devine tot mai dominant. De pildă, cu ani în urmă, am avut ocazia să ascult în cadrul unei emisiuni de la DUNA TV, conferinţa unui istoric literar de prestigiu din Ungaria (respectivul, în deceniile de dinainte, exprima frecvent în scrisori felicitări pentru evocările noastre dedicate lui Kós Károly!) dând înaltă apreciere întregii activităţi a lui Kós Károly şi rezultatelor cinstirii personalităţii lui Kós Károly. Prietenul nostru literar, care atât de mult se entuziasma cândva de dragul nostru şi de rezultatele noastre în domeniul amintit, a pomenit de toţi cei care în Ardeal au făcut ceva cât de cât în această privinţă, doar despre noi nu a binevoit să rostească nici un singur cuvânt. Despre noi, despre cultul lui Kós Károly susţinut de noi pe durata unui deceniu. Acest soi de politică a „struţului” în legătură cu activitatea cuprinzătoare, organizatorică, literar-culturală desfăşurată de Igaz Szó, timp de aproape patru decenii, este practicată şi de gălăgioşii din presa maghiară scrisă şi electronică de la noi. Ba mai mult, se găsesc nişte nimeni, nişte mâncători de ceaţă maghiarotarzi, spumegând la gură, care nu au îmbogăţit cu nimic, dar cu nimic, viaţa spirituală a maghiarimii din România, trâmbiţând peste tot în ţară şi în lume că Igaz Szó, revista scriitorilor maghiari din România, condusă de mine timp de mai multe decenii, revista Igaz Szó din Târgu Mureş ar fi fost cuibul „trădării Hajdú Győző (Continuare în pagina a 4-a) Kós Károly 16 decembrie 1883 - 29 augus 1977 L-am socotit maestrul nostru şi i-am asumat cu cinste cultul, în condiţiile oricăror vicisitudini în căminul din Cluj al scriitorului în vara anului 1968 (lângă Kós Károly se află Hajdú Győző)