Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 1979 (Anul 12, nr. 2987-3063)
1979-09-15 / nr. 3050
Anul XII., nr. 3050 - pag. a 2-a Traiectorie spre maturitate - Trăim o perioadă aparte, de depăşire şi autodepâşire, ceea ce înseamnă, în primul rînd, perseverenţă şi disciplină — ne spune Szabó Gizela, directoare adjunctă la întreprinderea de stofe de mobilă şi ţesături tehnice din Gheorgheni. Suntem un colectiv tînăr, întreprinderea noastră este utilată după tehnica cea mai modernă. Noile sarcini ce ne stau în faţă ne-au mobilizat, ne-au determinat să luăm ATENŢIE - cuvint cu o nouă încărcătură profesională Am discutat cu ei dintre cele mai bune ţesătoare : Kozma Etelka, Daradics Maria şi Laczkó Veronica. Subiectul la ordinea zilei: cantitatea și calitatea produselor, economisirea de materiale, iată media realizărilor zilnice: 104,9, 116,3, respectiv 119,1 mii bătăi. Calitatea: extras cum ne spunea ing. Varga Árpád, conducătorul zonei nr. 1, unde lucrează aceste muncitoare. La capitolul economisirea materiei prime şi materialelor , capetele căzute şi nefolosibile se află sub cota minimă admisă. In dialogurile noastre a revenit foarte des un cuvint: atenţia, transfigurat, plin de o nouă încărcătură profesională. Ceea ce inseamnă — imi spuneau că nu este nevoie numai de o bună cunoaştere a meseriei, ci de o atenţie totală asupra a ceea ce faci. Firăreasa T., Erős Otilia, este de patru ani muncitoare la această întreprindere şi de trei ani este firăreasă, sarcină pe care şi-o îndeplineşte cu atenţie şi conştiinciozitate. Ştie că de felul în care îşi îndeplineşte sarcinile - aprovizionarea locurilor de muncă cu materie primă, întreţinerea firelor de urzeală, a cartelelor de modele şi nu în ultimul rînd ajutarea începătoarelor — depinde succesul ţesătoarelor din zona sa de lucru, muncitoare care-i cunosc meseria, sunt disciplinate şi vor să arate că pot şi mai mult. O idee cu implicaţii semnificative Pe Kurică Clara am găsit-o acasă, intr-un apartament nou in blocul 45 din cartierul Florilor - bloc construit in regie proprie de întreprindere. Tocmai se întorsese de la o acţiune de muncă patriotică. Nici vorbă de oboseală. Cele cîteva ore de lucru pe o tarla a C.A.P.-ului din localitate se pare că au reconfortat-o. Neluindu-mi un nume de rău vizita, mi-a relatat cum a ajuns la ideea eliminării complete a pierderilor de stafe. — Regula era - ne spune interlocutoarea noastră, maistră la secția de repansat — ca stofele la unul din capetele de rolă să aibă înscrise anumite semne distincte — date tehnice - ceea ce făcea ca circa 25 de cm din țesătura propriu-zisă să fie inutilizabilă. Tot gîndindu-mă la acest lucru, centimetri care, însumaţi la nivelul întreprinderii înseamnă foarte mult, mi-a venit o idee pe care am spus-o intr-o şedinţă de C.O.M., şi anume am propus un nou sistem de urmărire : fiecare rolă de stofă, tot la capăt, să primească un număr de ordine , care nu mai deranjează pe nimeni iar toate celelalte date tehnice să fie urmărite separat, în baza numărului respectiv. Ideea a fost acceptată şi s-a aplicat. La început pierderile s-au redus cu 50 la sută, apoi cu încă 25 la sută şi cinci fiecare şi-a dat seama că acest sistem de urmărire are implicaţii pozitive , reducerea consumurilor specifice, recuperarea importantelor pierderi care înainte nu erau bune nici ca deşeuri - practic pierderile s-au eliminat complet. Cam asta este. Nu am nici un merit deosebit. Oricare altul din întreprindere putea găsi această rezolvare. De acord. Oricare altul din întreprindere putea găsi această soluţie. Numai că dintre toţi, a găsit-o cel ce s-a gindit : Kurică Clara. De ce ? Pentru că o preocupă permanent gindul că se mai pot aduce îmbunătăţiri in procesul de producţie. Pentru că işi cunoaşte bine meseria şi ştie că in soluţionarea unei probleme contează cit de multe ştii, cit de mult pătrunzi in complexitatea profesiei. Aurelia ILUŢ o serie de măsuri care să ne conducă la înfăptuirea lor. Dacă mă gîndesc la zilele noastre de acum, îmi reprezint, metaforic vorbind, un organism tînăr, viguros, săvîrşind saltul său spre maturitate. O ascult pe tovarăşa directoare, care este şi preşedinta comitetului orăşenesc al femeilor, şi mă gîndesc la traiectoria reală pe care o urmează ştafeta generaţiilor. Brigada nr. 1 de la C.A.P. Ineu, formată în marea majoritate din femei şi condusă, bineînţeles, tot de o femeie - Păli Rozalia, îşi aduce în aceste zile de septembrie o contribuţie dintre cele mai importante la marea acţiune de recoltare a cartofilor. Foto : Al. V. SZAKACS La Crîsturu Secuiesc fiinţează cea mai noua unitate de industrie uşoară din judeţ. Este Secţia de încălţăminte, unde forţa de muncă este preponderent feminină. Părerea tovarăşei Eleonora Moldovan, medicul circumscripţiei sanitare din comuna Subcetate, despre sarcinile medicului de ţară şi programul său zilnic de activitate, converge spre aceea că trebuie să fie zi şi noapte la dispoziţia oamenilor. Interlocutoarea este o femeie tânără, care a terminat facultatea doar cu doi ani in urmă, şi de atunci este medic de circă sanitară rurală tocmai in Subcetate, adică in comuna sa natală. Dacă e un favor acest lucru ? „Da şi nu este dumneaei de părere. Pentru că stau acasă, sunt scutită de o serie de treburi gospodăreşti, dar pe de altă parte, aici mă cunoaşte toată lumea, ceea ce mă obligă la o atitudine deosebit de corectă. Rare sînt cazurile, acele săptămîni, în care să nu fiu sculată cel puţin intr-o noapte pentru o urgenţă. Uneori se întîmplă şi cite două-trei nopţi la rînd ... Apoi, trebuie să „bat” mulţi kilometri pentru a ajunge la locuinţele cetăţenilor din satele Călişoci şi Filpea. De exemplu, pină la Călnaci sunt vreo şapte kilometri. Deci şapte încolo, alţi şapte înapoi şi încă doitrei făcuţi prin sat, nu este un lucru tocmai uşor pentru mine ca femeie, chiar tinără fiind. Programul meu zilnic de lucru, în linii mari, este următorul : patru zile consultaţii de la 8 la 12, plus trei ore muncă de teren, două zile muncă de teren între orele 12—15 şi consultaţii între 15 şi 19. Am spus „in linii mari", pentru că atunci cînd mă deplasez la Călnaci sau la Filpea plec de acasă pe la ora 9, ca să ajung la timp, şi mă reîntorc, uneori, la ora 16 sau chiar 17, în loc de 15. De fapt, eu aş putea spune că nu muncesc după program, ci atît cit e nevoie şi cînd e nevoie, ziua şi noaptea. A fi medic la ţară, mai ales în satul natal, înseamnă să fii la dispoziţia oamenilor tot timpul şi să te pricepi să le faci pe toate cele care ţin de medicină, în sensul cel mai larg al cuvîntului !". Am mai înţeles din discuţia cu medicul Eleonora Moldovan că, altfel, are condiţii bune de muncă, dispensarul medical din comună este nou şi dotat cu toate materialele de practică medicală care trebuie să fie la o circumscripţie medicală rurală, că organele locale o ajută mult in rezolvarea tuturor problemelor pe care le are, că in munca sa este ajutată de incă trei cadre cu pregătire medie sanitară. Lucruri pe cit de importante, pe atît de obişnuite azi in aşezările patriei noastre. I. ŞANDRU A fi medic in comuna natală Informaţia HARGHITEI Toamna, galbenă, ca mierea de albine lată, am ajuns in acea parte a anului cind totul dă înspre revărsare, şi pe streajba caselor se prelinge toamna - galbenă, ca mierea de albine. Acum, in această toamnă, am văzut că pe frontispiciul porţii (vechi) a unei case din Sânmartin, scrie: „Singurul leac împotriva sărăciei este munca”. Nu ştim cine locuieşte in acea casă. Ştim insă că fraza urcată acolo, deasupra intrării in curte, deşi rănită un pic de aripa timpului, este foarte adevărată. Tot in această toamnă, se vorbeşte mult despre rod. Despre ocrotirea fructelor pămintului. Despre neasemuita lor valoare, atunci cind sunt adăpate, de-a lungul anului, cu sinceră sudoare. Şi adunate, la capătul aurit al trudei, cu multă dragoste. Ştim cu toţii că, fiind vorba de agricultură, această sudoare şi această dragoste sunt aşezate la rădăcina roadelor îndeosebi de femei. De forţa de muncă feminină, cum se zice. Şi nu se zice degeaba. Pentru că şi acum, in această toamnă, galbenă, ca mierea curată de albine, ogoarele Cooperativei agricole de producţie din Sânmartin cunosc un spor deosebit tocmai datorită prezenţei femeilor. Este desigur şi azi, acolo, pe cîmp, aşa cum a fost toată primăvara şi toată vara, cooperatoarea Vitos Amalia. Pe cîmp, cind eşti cu toţii laolaltă şi inaintezi un grup, e greu de zis cine munceşte foarte bine şi cine numai bine. Şi totuşi, Vitos Amalia ne-a devenit pină şi nouă, care am stat abia o zi la Sinmartin, un nume familiar. Pentru că el a fost rostit şi de primarul comunei, şi de preşedintele cooperativei agricole, şi de şeful de brigadă. Rostit mereu şi mereu in fruntea listei, deşi, alfabetic, numele dinsei se aşază tocmai la coada literelor. Mai trebuie spus că de la o permanent fruntaşă in muncă, cunoscută fiind parcimonia cu care ţăranii vorbesc despre ei înşişi, nu poţi afla, biografic vorbind, lucruri extraordinare. Nu le-am aflat nici de la Vitos Amalia. Nici de la Vitos Margit, nici de la Keresztes Tereza. Nici de la Fehér Gyula, şeful lor de brigadă. Decit că le-a rostit numele fără nici un timp de gindire. Poate că, intr-o anumită optică, e dificil de justificat o însemnare despre nişte femei care (culmea!) se îndeamnă una pe alta (şi nu reuşesc!) să se hotărască să vorbească. Dar pentru cine cunoaşte modestia, repulsia faţă de bombasticism, permanenta aplecare spre echitate a ţăranului, o însemnare despre trei nume nu i se pare forţată. Pentru că, de fapt, nu este vorba de trei nume. Este vorba de trei vieţi. Trăite, an de an, spiralat, in aceleaşi trei mari raze : primăvara din speranţa unui an agricol fertil, cind roadele incep să se profileze, in baia de verde şi soare a verii; şi, în sfirşit, toamna, gustind din plin bucuria acestor roade. M. GROZA