Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 2008 (Anul 20, nr. 4430-4491)

2008-06-11 / nr. 4478

FOTBAL Primul punct România - Franţa 0-0 » Prin formula trimisă în teren, prin aşezarea echipei şi rezolvarea fazelor, e clar că obiectivul primordial în meciul cu Franţa a fost de a nu pierde. Echipa noastră a realizat acest lucru fără să treacă prin pericole prea mari, ajutată şi de faptul că antrenorul Raymond Domenech s-a temut la fel de mult de o înfrângere ca şi Victor Piţurcă. Antrenorul nostru a fost foarte inspirat atunci când a ales ultimii jucători în 11-le de bază, respectiv pe Bănel Nicoliţă, care a fost preferat lui Florentin Petre, şi pe Daniel Niculae în locul lui Marius Nicolae. Cei doi au fost, împreună cu Mirel Rădoi, jucătorii care au alergat cel mai mult în acest meci în care francezii au avut mai mult posesia şi, ca atare, noi a trebuit să facem eforturi în plus. Trebuie să recunoaştem că, trecând dincolo de abordarea şi execuţia tactică a meciului, care au fost impecabile, jucătorii noştri nu au prea strălucit. A fost clară o anumită lipsă de prospeţime, de aici întârzieri ale paselor, pierderea unor mingi după ce au intrat în posesia jucătorilor noştri, prea multe transmisii greşite. Punctul obţinut în faţa vicecampioanei mondiale este pe cât de util, pe atât de fortifiant pentru moralul jucătorilor noştri, însă, începând cu meciul cu Italia, va trebui să jucăm un alt fel de fotbal, doar am demonstrat, inclusiv în amicalul cu Rusia, că putem s-o facem. Cei doi antrenori au aliniat echipele: România: Lobonţ - Contra, Goian, Tamaş, Raţ - Nicoliţă, Cociş (Codrea), Rădoi (Dică), Chivu - Mutu (Marius Niculae), Daniel Niculae. Franţa: Coupet - Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal - Ribery, Toulalan, Mäkeleie, Malouda - Anelka (Gomis), Benzema (Nasri). A arbitrat spaniolul Manuel Menjuto Gonzalez, care a la Euro 2008 fost foarte darnic cu cartonaşele galbene în cazul nostru (Daniel Niculae la un henţ în careul advers, împins fiind de Thuram, Codrea, care a lovit uşor mingea după fluierul arbitrului, Goian la o obstrucţie la Ribery), dar foarte zgârcit cu francezii, care ar fi trebuit să mai primească 2-3 galbene la faulturi din spate. La meci, disputat pe stadionul din Zürich, au fost prezenţi 12.000 de români, care au dominat galeria franceză. Olanda - Italia 3-0 (2-0) Au marcat Van Nistelrooy 26, Sneijder 31, Van Bronckhorst 79. Debut catastrofal pentru campioana mondială la turneul final al CE. Este greu de spus dacă această victorie categorică se datorează jocului bun al olandezilor sau evoluţiei extrem de slabe a italienilor. Probabil amândurora, dar nu trebuie uitat faptul că firul italian s-a rupt exact acolo unde nimeni nu-şi închipuia că se va rupe­ la portarul Buffon! La primul gol, portarul italian a respins greşit o centrare, busculându-şi şi un coleg, care l-a scos câteva secunde mai târziu din ofsaid pe Van Nistelrooy. Nici la golul doi Buffon nu este în afara discuţiei, şutul lui Sneijder fiind plasat pe colţul scurt, colţul portarului, însă trebuie avut în vedere că Olanda a mai avut ocazii, spre sfârşitul primei reprize Buffon respingând cu şansă şutul lui Van Nistelrooy, scăpat singur spre poartă. Această înfrângere dură va face meciul nostru cu Italia şi mai greu pentru jucătorii români, italienii fiind acum obligaţi să se arunce în luptă, lăsând la o parte orice precauţii. Formaţiile utilizate: Olanda: Van der Sar - Boulahrouz (Heitinga), Engelaar, Mathijsen, Van Bronckhorst - De Jong, Sneijder, Van der Vaart, Ooijer - Kuyt (Affelay), Van Nistelrooy (Van Persie). Italia: Buffon - Zambrotta, Materazzi (Grosso), Barzagli, Panucci - Gattuso (Cassano), Di Natale (Del Piero), Ambros ini, Pirlo, Camoranesi — Toni. Meciurile următoare: 13 iunie, ora 19.00: România - Italia; ora 21,45: Olanda - Franţa. Clasamentul Grupei C 1. Olanda 1 10 0 3-03 2-3. România 1 01 0 0-01 2-3. Franţa 1 01 0 0-01 4. Italia 1 00 1 0-30 VOLEI România ratează calificarea Echipa feminină de volei a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European feminin, în etapa a doua a turneului de calificare, care s-a desfăşurat la Caceres, Spania, România a pierdut la mare luptă, cu 3-2, atât partida cu Azerbaidjan, cât şi cea cu Spania şi s-a clasat în final pe locul 3. Este o înfrângere greu de digerat, întrucât avem o echipă competitivă. Din păcate, ambele ridicătoare de bază au fost accidentate, iar câteva jucătoare nu s-au prezentat la lot. Antrenorul Florin Grapă a anunţat că demisionează. Agata M­­­roz a murit la 26 de ani Tragedie în lumea voleiului polonez şi a celui continental: jucătoarea poloneză Agata Mroz- Olszewska (foto) a încetat din viaţă la numai 26 de ani. Agata a fost diagnos­­ticată anul trecut cu o formă de leucemie şi a decedat la 4 iunie a.c., în spitalul din Wroclaw, la 2 săptămâni după ce i se efectuase un transplant de măduvă osoasă. Agata Mroz-Olszewska a fost dublă campioană europeană cu echipa Poloniei, în anii 2003 şi 2005, de două ori campioană a Poloniei şi o dată a Spaniei, cu formaţia din Murcia, în iunie 2007, deci după diagnosticarea bolii, s-a căsătorit cu Jacek Olszewski, iar în 4 mai a acestui an a dat naștere unei fetițe, Liliana, care este sănătoasă. ATLETISM Liliana Popescu - locul I Atleta Liliana Popescu, calificată pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, a ocupat locul I în cadrul concursului atletic de la Papaflessia de la Kalamata (Grecia). Locul 3 a fost ocupat de o altă româncă, Cristina Vasiloiu. FORMULA 1 Kubica şi BMW­­» câştigă la Montreal Polonezul Robert Kubica câştigă pentru prima oară în carieră un Mare Premiu, respectiv cel al Canadei de la Montreal. Este o victorie oarecum aşteptată, polonezul dovedind cursă de cursă calităţi remarcabile, evident potenţate de calitatea maşinilor BMW Sauber. Dovadă că echipa germană reuşeşte dubla, Nick Heidfeld secondându-l pe Kubica. Acest succes îl duce pe polonez pe locul­ întâi în clasamentul general, poziţie pe care cei de la BMW o vizau abia în sezonul următor. Clasamentul MP al Canadei: 1. Robert Kubica; 2. Nick Heidfeld; 3. David Coulthart (Marea Britanie - Red Bull); 4. Timo Glock (Germania - Toyota); 5. Felipe Massa (Brazilia - Ferrari). Clasamentul general al piloţilor: 1. R. Kubica 42 p.; 2. Lewis Hamilton 38 (Marea Britanie - McLaren) 38; 3. Felipe Massa 38; 4. Kimi Raikkonen (Finlanda - Ferrari) 35; 5. Nick Heidfeld 30. Clasamentul constructorilor: 1. Ferrari 73; 2. BMW Sauber 70; 3. McLaren 53. • Pagina a 2-a • 11 iunie 2008 • SPORT CICLISM Van Agtmaal a preluat tricoul galben Etapa a 2-a a Turului României, disputată între Piatra Neamţ şi Miercurea-Ciuc, 137 km, a fost una în care rutierii s-au descurcat foarte bine, deşi au fost două puncte de căţărare de categoria I, la Lacu Roşu şi la Vârful Pângăraţi. După ce juriul concursului a hotărât reintegrarea în pluton a celor 3 ciclişti răniţi uşor în prima etapă, toţi cei 94 de concurenţi au ajuns cu bine în reşedinţa judeţului Harghita. La sprintul final, olandezul Peter van Agtmaal (foto) l-a depăşit pe maghiarul Gábor Aranyi şi a preluat tricoul galben. Clasamentul etapei: 1. Peter van Agtmaal (Meteo Cycling Team - Olanda); 2. Gábor Aranyi (Nevo Betonexpressz - Ungaria); 3. Dave Clarke (Norland-Hamburg - Germania). Clasamentul general: 1. Peter van Agtmaal; 2. Gábor Aranyi la 10”; 3. Davide D’Angelo (Nevo Betonexpressz) la 14”.___________________________________________ TENIS Ce înseamnă o finală de junioare? N-avem de ce ne ascunde: faptul că finala turneului de junioare de la Roland Garros s-a disputat între două românce, Simona Halep şi Elena Bogdan, ne-a căzut foarte bine, în condiţiile în care, la nivelul seniorilor, rezultatele cât de cât notabile sunt foarte rare. Dar ce înseamnă această performanţă? Vom avea peste 2-3 ani două românce în fazele superioare ale competiţiei senioarelor? Nici pe departe! în primul rând pentru că Simona, care a câştigat finala, are deja 18 ani, vârstă la care destule colege de generaţie erau pe tabloul principal al senioarelor, chiar trecând de primele tururi. în al doilea rând, transferul de la junioare la senioare este o treabă complicată, necesitând multe „amănunte” pe care fetele noastre nu le au: antrenor, preparator fizic, manager şi altele. Dintre cele două finaliste românce, mai promiţătoare este Elena Bogdan (foto), care are numai 16 ani. Dacă ar avea condiţii favorabile, ea are mult mai multe şanse de a ajunge o jucătoare profesionistă adevărată. Ne putem întreba: ar sărăci oare Ion Ţiriac dacă din sutele lui de milioane de euro ar cheltui câteva zeci de mii pentru nişte burse acordate tinerilor tenismeni de talent? Ori alţii care pretind că iubesc tenisul, dar nu mişcă un deget pentru el. Pagină realizată de ŞTEFAN DANCIU

Next