Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2021 (Anul 33, nr. 6797-6835)

2021-09-15 / nr. 6829

• Pagina a 2-a • 15 septembrie 2021 • Siguranţa în şcoli, o prioritate pentru Poliţia Română , urmare din pag. 1 Potrivit unui comunicat al IPJ Harghita, poliţiştii birourilor de siguranţă şcolară se vor deplasa la sediul unităţilor de învăţământ preu­­niversitar, în vederea relaţionării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violenţă şcolară şi bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabili. De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin şi pleacă de la unităţile de învă­ţământ. La nivel naţional, poliţiştii intensifică activităţile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licenţierii, existenţei inspecţiei tehnice periodi­ce, asigurării de răspundere civilă obligatorie şi respectării normelor de protecţie privind răs­pândirea virusului COVID-19. Totodată, sunt controlate unităţile economi­ce din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produ­se ce pot fi comercializate minorilor. Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţi­onal, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative. Acestea sunt ori­entate cu precădere către prezentarea unor mo­dalităţi de soluţionare non-agresivă a conflic­telor, precum şi a unor noţiuni juridice privind răspunderea penală şi consecinţele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promo­varea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de convieţuire socială. Pentru creşterea gradului de siguranţă în interiorul unităţilor de învăţământ, poliţiştii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate şi sunt pregătiţi să răspundă la orice întrebare şi să in­tervină ori de câte ori este nevoie, se mai arată în comunicat. (E.G.) Informația Sprijin financiar pentru împădurire urmare din pag. 1 Completarea cererii de sprijin se realizează online şi se depune pe su­port de hârtie la Centrele Judeţene APIA sau al Municipiului Bucureşti. Aplicaţia electronică M8 pentru de­punerea online a cererii de sprijin va putea fi accesată din pagina principală a site-ului APIA şi este însoţită de in­strucţiuni de utilizare. în comunicat se arată că potenţialii beneficiari parcurg următoarele etape premergătoare depunerii cererii de sprijin: identificarea cu sprijinul APIA a suprafeţelor care urmează a fi împă­durite, elaborarea proiectului tehnic de împădurire de către persoane fizice sau persoane juridice de specialita­te atestate (costurile aferente acestor servicii se vor plăti la prima cerere de plată), obţinerea avizului Gărzii Fo­restiere pentru proiectul tehnic de îm­pădurire; în vederea avizării, proiec­tul tehnic de împădurire se depune la Garda Forestieră cu cel puţin 10 zile înainte de încheierea perioadei de de­punere a cererilor de sprijin la APIA. Agenţia a precizat că solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndepli­nească condiţiile prevăzute în schema de ajutor de stat şi detaliate în Ghidul Solicitantului, iar prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înfi­inţarea de plantaţii forestiere, respec­tiv realizarea de trupuri de pădure şi perdele forestiere de protecţie. Sprijinul financiar, acordat ca va­loare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime. Prima de înfiinţare a plantaţiilor fo­restiere (Prima 1), care acoperă inclu­siv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire­­ acordată pentru toţi beneficiarii schemei şi Prima anu­ală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de în­treţinere şi îngrijire a plantaţiei fores­tiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduri­rii­­ acordată în funcţie de categoria de beneficiar şi tipul de teren. Beneficiarii schemei pot fi deţină­torii publici şi privaţi de teren agri­col şi formele asociative ale acesto­ra. Deţinătorii de terenuri agricole şi neagricole proprietate a statului şi/sau deţinătorii de terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor ad­­ministrativ-teritoriale (UAT) sau aso­ciaţii ale acestora beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1. Valoarea maximă a sprijinului pu­blic pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglo­bează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de apli­care a angajamentului, este de 7 mili­oane de euro. Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pen­tru prima împădurire şi crearea de su­prafeţe împădurite” se regăsesc postate şi pe site-ul APIA: www.apia.org.ro. EMIL G. Concurs pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita anunţă organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de di­rector şi de director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţ cu personalitate juridică, în total, sunt scoase la concurs 131 de funcţii de director şi 61 de director adjunct. Concursul se organizează în baza pre­vederilor OME nr. 4597/2021 şi OME 5195/2021. Dosarele candidaţilor se vor depune electronic în perioada 15-26 sep­tembrie 2021 pe platforma informatică dedicată. Proba scrisă va avea loc în data de 15 octombrie 2021. Probele de interviu şi evaluare a curriculum-ului vitae se vor desfăşura în perioada 15 noiembrie - 8 decem­brie 2021 în locaţiile stabilite de inspec­toratul şcolar. Metodologia de concurs şi lista func­ţiilor vacante se afişează la sediul şi pe site-ul inspectoratului şcolar (www.isjhr. eduhr.ro). Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0266/31.25.14, de luni până vineri, între orele 09:00-14:00. Precizare în articolul „Octavian Co­dru Tăslăuanu - Cetăţean de Onoare post mortem al co­munei Bilbor (I) şi (II)”, pu­blicat în Jurnalul independent „Informaţia Harghitei”, anul XXXIII,­nr. 6826 de mier­curi, 8 septembrie 2021 şi anul XXXIII, nr. 6827 de vineri, 10 septembrie 2021, precizez fap­tul că prezentarea celor 3 volu­me „Spovedanii I-V”, „Spove­danii VI-VIII” şi „Spovedanii IX-XV”, care fac parte din Opera Omnia „Octavian Co­dru Tăslăuanu - Spovedanii I-XV”, aparţine lect. univ. dr. George Bogdan Tofan. V. GOTEA în judeţul Harghita, pe lângă cele 5 spitale, 22 de cabinete medicale individuale mai oferă servicii compensate de asistență medicală ambulatorie de specialitate urmare din pag. 1 Dintre acestea, 22 sunt semnate cu cabinete medicale individuale și 5 cu spitale. Această listă poate fi accesa­tă pe pagina de Internet a instituţiei, la link-ul: http://www.casan.ro/cashr/page/ lista-furnizori-in-contract.html. Dintre cele 22 de cabinete medicale care au încheiat contracte cu CAS, 11 sunt în Miercurea Ciuc, în următoarele specializări: psihiatrie, psihologie, of­talmologie, cardiologie, dermatovene­­rologie, nefrologie, kinetoterapeut, ne­urologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. în Topliţa sunt 5 cabinete: oftalmolo­gie, pneumologie, ORL, psihiatrie, kine­toterapeut. Tot 5 sunt şi în Gheorgheni: psihiatrie, psihologie, reumatologie, oftalmologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Iar în Odorheiu Secuiesc două cabi­nete medicale au încheiat contracte cu CAS: nefrologie şi psihiatrie. Trebuie precizat şi faptul că, pe lângă cabinetele medicale individuale, şi spi­talele din judeţ oferă servicii în ambu­latoriu de specialitate, astfel că la nivel de judeţ există o acoperire bună. Totuşi, sunt câteva specialităţi deficitare (se au în vedere doar serviciile din ambulatorii, nu şi cele de pe secţiile spitalelor). In zona Miercurea Ciuc, deficitare sunt chirurgia generală, oftalmologia şi ortopedia traumatologică, în zona Topliţa, deficitare sunt cardio­logia, neurologia şi pneumologia. In zona Gheorgheni, ar mai fi necesare norme la cardiologie, medicină internă şi oftalmologie. Iar în zona Odorhei, la chirurgie gene­rală şi oftalmologie. Câteva precizări despre asistenţa medicală ambula­torie de specialitate Aceasta se acordă în cabinete me­dicale, unităţi sanitare, ambulatorii de specialitate şi integrate din cadrul spi­talelor, centre medicale de diagnostic şi tratament, cabinete de îngrijiri paliative, aflate în contract cu casa de asigurări de sănătate. Consultaţia medicală de specialitate se acordă pe baza biletului de trimite­re de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate aflat în contract cu casa de asigurări. Medicul specialist poa­te elibera bilet de trimitere către o altă specialitate doar în cadrul unei consulta­ţii acordate în baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie, cu excepţia afecţiunilor prezentate în paragraful ur­mător, pentru care nu este nevoie de bilet de trimitere. Pentru a beneficia de a doua şi a treia consultaţie, la solicitarea medi­cului specialist, în vederea stabilirii diag­nosticului şi/sau tratamentului, nu mai este necesar biletul de trimitere. Pentru situaţiile de urgenţă şi servici­ile de planificare familială, pacienţii se pot prezenta direct la medicul specialist din ambulatoriu, fără a fi necesar biletul de trimitere. De asemenea, asiguratul diagnosticat cu anumite afecţiuni (exem­ple: diabet, glaucom, insuficienţă car­diacă, scleroză multiplă etc.), se poate prezenta direct la medicul specialist, cu programare, fără a mai fi nevoie de bilet de trimitere, pentru un control periodic sau în cazul agravării/acutizării afecţiu­nii diagnosticate. Mai trebuie precizat şi faptul că în ca­drul ambulatoriului de specialitate se pot acorda şi servicii în regim de spitalizare de zi, a căror durată este mai mică de 12 ore şi cuprind un cumul de servicii medi­cale clinice şi investigaţii. Câteva exem­ple de astfel de servicii: supravegherea sarcinii normale, supravegherea sarcinii cu risc crescut, screening prenatal, depis­tarea precoce a leziunilor precanceroase ale sânului, depistarea şi diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colu­lui uterin. Persoanele neasigurate vor trebui să suporte integral costurile pentru analizele de laborator şi investigaţiile imagistice re­comandate şi pentru tratamentul prescris, acestea având servicii medicale gratuite doar pentru: urgenţe medicale, servicii pentru supravegherea şi depistarea bolilor cu potenţial endemo-epidemic, precum şi consultaţii pentru supravegherea evoluţiei sarcinii şi lăuziei. De asemenea, potrivit CAS, persoanele neasigurate se pot pre­zenta direct la medicul specialist pentru a beneficia de aceste servicii, fără a fi nevo­ie de bilet de trimitere. LIVIU C.

Next