Informatia Bucureştiului, ianuarie 1962 (Anul 9, nr. 2617-2642)

1962-01-02 / nr. 2617

Pag. a 2-a ■alj Un interviu Pornisem să-i iau un interviu chiar „bătrînului 1961“. N-am fost primit însă cu entuziasm. — De treisute şaizeci și patru de ori am acordat pînă acum interviuri. Aţi făcut din mine o adevărată vedetă de gazetă... Odaia toată este scăldată intr-o ade­vărată baie de lumină..­— Ei, ce ziceţi de „neon“ ? V-am promis doar, din prima zi cind am venit la voi, că vă voi aduce o min­­dreţe­ de fabrică de Sori de neon. „Anii“ v-au dovedit doar că se ţin de cuvint. Dar, nu-i timp de vorbă. Hai ,la bagaje ! — Şi nu socoţi că sunt prea multe ? — Să-ţi spun un secret. In aceste bagaje, n-am aici nici zece la sută din noutățile m­ele. Hai să le inventa­riem ! — Parcă te așteaptă afară două ca­mionete... — Știu. Sunt ale mele. Le-am adus să transport cazanul... — Care cazan, prietene ? — Halal ziarist ! Mă întrebi care ca­zan ? N-aţi scris chiar voi despre el ? Uite ziarul : ... a fost construit la Uzi­nele de utilaj chimic şi petrolier, caza­nul de abur radiant cu circulaţie natu­rală a apei...“ — Şi crezi că o să încapă într-o ca­mionetă ? — Dacă n-o încăpea, iau trenul. Duc atunci şi noua linie tehnologică de ci­ment cu capacitate de sute de mii de tone pe an. Dar, pînă una alta, să mai scotocim prin tolba cu noutăţi. Cunoşti combina de cereale „C-1“ ? A fost construită la uzinele „Semă­nătoarea“. — Cunosc, fireşte, doar sînt gaze­tar... — Ei, uite atunci ce cadou a primit de la mine ! L-am comandat la uzi­nele metalurgice „Griviţa“. Şină de ba­ste pentru toba combinei. Uite, şina asta, aplicată de cei de la „Semă­nătoarea", a şi adus economii de peste un milion de lei. Priveşte aici ! Banii au şi fost trecuţi în carnetul meu C.E.C. — Și cu strungul ăsta carusel, ce ai de gind să faci ? — Să mă laud, îmi dai voie ? Mă laud, că am de ce. Doar tot în timpul domniei mele a fost făcut. întreabă strungarii care au şi lucrat cu el ! E extra... Ai să povesteşti ce ai văzut pe la mine- Uite, să spui că ai văzut la mine motoare pentru pomne submersibile, fabricate pentru prima oară în ţară. Să spui că-s pentru mecanizarea agriculturii... — Și locul lor de baștină care-i ? — Uzina de mașini electrice. — Dar astea ce-s ? — Tot ce-i nou pare ciudat. Dar fii cu băgare de seamă. Sunt ultimele mo­dele de aparate electromedicale. Astea neacordat și mi le-a dăruit întreprinderea „Electro­tehnica“. Aparate de tehnică dentară, pantostate.­. Intrerupind șirul vorbirii, prietenul 1961 se îndreaptă spre o centrală te­lefonică. Ia receptorul și, uitînd parcă cu totul de mine, se adresă unui in­terlocutor nevăzut: — Alo! Uzinele de echipament electrotehnic ? Aici 1961... Am ținut să vă transmit urarea de bun rămas chiar de la o centrală fabricată la dumneavoastră... Cum ? Pe care cen­trală vorbesc ? Pe cea­­de 200 linii. Am s-o încerc apoi şi pe cea de 1000 linii... — Drum bun. 1961 ! — se auzi de la celălalt capăt al firului- Am fost mul­ţumiţi de tine. — Toţi sunt mulţumiţi de mine (de astă dată mi se adresă mie). Un bob zăbavă ! Mai am ceva prin bagaje. Te pricepi la aparate Röntgen ? Să-ţi arăt o bijuterie care s-a născut tot la o întreprindere bucureşteană. Aparate Röntgen precum şi semiautomate pen­tru sudat sub flux. Sau poate nu cu­noşti încă darurile făcute de „Electro­nica“... — Mai ai multe bagaje, prietene 1961 ? — Ce, ești grăbit ? Mai bine aju­tă-mi să-mi găsesc lanterna... — Uite-o aici ! — Nu asta cu dinam ! Cealaltă, cu acumulatori... Mi-au dăruit-o tot Uzi­nele de echipament electrotehnic. Așa! Uite-o aici... A­­devărate lămpi ale lui Aladin... Ia să luminăm şi prin cuierele astea... Prietenul 1961 s-a arătat puţin ne­mulţumit. — Vezi tu — mi-a spus — cu un gazetar trebuie să ştii să stai, de vor­bă. Lui trebuie să-i spui numai lucruri noi. Dar prietenii din comerţ m-au văduvit de noutăţi. Organizînd „Luna cadourilor“, ei au prezentat de acum tot ce poţi vedea şi la mine. Judecă şi tu ! Tricotajele din fire supraeras- « La­tice. Cunoscute ! Cele de lină bucle. La fel. Ştofele pentru mobilă din fire sintetice sau din lină. Cunoscute, în­călţăminte din piele hunting, textilele neţesute, tricotaje pluşate din bum­bac, ciorapi fără cusătură, îmbrăcă­minte din tricot care imită pielea de căprioară. — Ce faci prietene, un inventar ? — Nu mă ţin de probleme adminis­trative. Caut doar surprize pe care --------------încă nu le-a divulgat co­merţul. Ţi-am spus cer. Unui gazetar trebuie să-i spui şi noutăţi. Să-ţi spun ceva des­pre tehnologii noi. Ai auzit de albirea textilelor cu apă oxige­nată ? — Auzit... — Atunci să-ţi poves­tesc despre o ispravă a celor de la „Dacia“. Des­pre realizarea unor ţesă­turi neşifonabile... — O ştiu şi pe asta. — Atunci ceva despre impregnarea şi hidrofobi­­zarea ţesăturilor din fe­­ton. Sau despre introdu­cerea, în fabricaţia încăl­ţămintei de cauciuc în culori deschise, a unui lac poliuretonic. Sau despre samforizare (tratarea ţe­săturilor împotriva con­tractării lor la spălare). — Care şcoală ? — se face a nu şti despre ce este vorba, bătrînul. Şi, apoi (şoptindu-i însoţitorului, la ure­che) : — Cea dăruită chiar astă-toamnă..­­O minunăţie ! 24 săli de clasă , labo­rator, sală de festivităţi... Şi,­ dacă vrei să ştii — continuă bătrînul — mă pot lăuda chiar cu un palmares mai bogat, în această privinţă ; acum, la plecare, las in urma mea nu mai puţin de 12 şcoli, cu 216 săli de clasă, 9 cămine studenţeşti cu 4800 locuri... — Trebuie să-ţi spun că itinerarul nostru n-a fost, în fapt, decit o scurtă plimbare pe schele. Aş mai fi putut să-ţi arăt multe din ceea ce am cons­truit... Dar, timpul e scurt! ☆ — Să ne grăbim ! îndată va bătea miezul nopţii şi trenul pleacă din gară­.. Mai am de făcut şi o ultimă vizită ! Hai, repede, să cumpărăm florile ! — Ce magazin luxos! se extaziază tînărul... Şi ce flori !!! — Da, m-am gîndit şi la... flori. Oamenii gustă din ce în ce mai mult frumuseţea acestui decor viu... Şi, de aceea, cîteva din cele 84 de maga­zine şi unităţi de deservire p­e care li le-am dăruit, m-am hotărît să le destinez.­. florilor. — Mai e puţin pînă la miezul nou­— Ştii unde mergem acum ? — în­treabă „anul 1961“, în timp ce „ge­­taxul“ ii conducea, în mare viteză, spre cartierul Balta Albă... Vreau să vizităm pe unul din miile mele de beneficiari. Pe strungarul Vasile Po­­pescu. S-a mutat abia acum trei zile şi încă n-am apucat să-l într­eb cum se simte în casă nouă... ţii. Noul aparat dentar construit la I.O.R. „Electrofar“, primi un nou lot de lămpi fluorescente la calificativul „foarte bine“ ...o scurtă alegorie pe schele ... Bătrînul 1961 s-a scuzat. E tare grăbit. II aşteaptă un prichindel că­ruia, la miezul nopţii, îi va preda ştafeta. A trebuit deci să ne despăr­ţim... ...Au trecut cîteva minute de cinci în staţie „doi ani“ — un bătrîn şi un tinăr — aşteaptă sosirea troleibuzu­lui 88. E iarnă, frig ; văzduhul cerne ful­gii, fără contenire, deasupra oraşului Şi, din aceste pricini, aşteptarea pare mai lungă. Peste cîteva minute, în troleibuzul care gonea spre capăt, aceleaşi per­sonaje contemplau panorama moder­nelor construcţii din Drumul Taberei. Bătrînul: — O să ne oprim puţin la blocurile pe care le-am înălţat eu aici. Şi, s-au oprit puţin. Atît cit a fost necesar ca tînărul să îmbrăţişeze cu privirile noile blocuri, cu linia lor ,modernă şi cochetă, a căror scurtă biografie începe cu luna mai, cu luna iunie, sau cu luna iulie Bătrînul : — Să-ţi dau în primire ! Eu am construit în acest loc încă 13 blocuri. Eu am înscris pe lista familiilor din Drumul Taberei încă 540 de nume... şi argumentele sînt familiare- De cite ori nu le-a întilnit în drumul lui ? E şi acesta un bilanţ cu care te poţi mindri atunci cind dai în primire. — Ei, tinere, în timpul în care la asemenea magazine s-au vîndut mii și mii de garnituri de mobilă, eu am construit 12.700 apartamente !... Şi să te mai întrebi încotro au plecat cele mai multe dintre mașini ? 1 ☆ — Acum, să-ţi arăt ce nu am ter­minat încă... ...Intr-un loc — şantierul „Doro­­banţi-Dinamo“ — zidurile din cărămidă roşie se inălţaseră cu puţin deasupra temeliilor ; intr-altul - şantierul ,,Gri­­viţa-Fodul-Basarab“ - excavatoarele îşi încheiaseră de curind misiunea ; in­tr-altul — magistrala Nord-Sud — abia se terminaseră fundaţiile. — Voi avea cam multe de făcut! — exclamă tînărul cinci, la capătul călă­toriei pe cele cîteva asemenea șantie­re, proaspăt inaugurate, a descoperit că construcția a 4500 apartamente se află în curs de execuție­— Ce-i drept !­­ aprobă bătrînul. Dar pentru mine a fost uşor ? ...— Am lăsat la urmă calea Grivi­­ţei. Aşa ceva va trebui să faci şi tu o adevărată a doua uzină, e aproape să-şi gate şi ea veşmîntul cel nou.De cîteva ori a trăit această emoţie a nerăbdării. Şi ce plăcut e să ştii că ai terminat măcar cu cîteva zile mai curind, ceea ce ţi-ai propus ! Sau, ce plăcut e să poţi spune, atunci cind dai în primire : — Mai ia ceva în evidenţă ! Ai au­zit de fabrica de produse lactate, de moderna fabrică de mobilă şi binale din Militari, de halele noi ale fabricii de mase plastice"? Sunt de asemenea creaţii ale mele. Dar cine are timp să le înşire pe toate ! ☆ ...Zăpada s-a înălţat în troiene de-a lungul drumurilor. Pe una din străzile Giuleştiului, un bătrîn însoţit de un tinăr, înaintează anevoie. Dar... o ma­şină. — Urcaţi ! — invită şoferul­ Fiţi, oas­peţii noştri. — încotro ne îndreptăm acum ? — se interesează cu nedumerire tînărul. Răspunsul vine de la sine. — Mergeţi cu noi în excursie ? — întreabă călătorii, o ceată de copii gălăgioşi. Sîntem în vacanţă şi am por­nit intr-o plimbare prin cîteva din noile cartiere ale oraşului. — Dar, mai înainte de toate — se aude o propunere — ar trebui să ie arătăm oaspeţilor şcoala cea nouă, şcoala noastră din cartier... ...Aceleaşi personagii staţionează de cîteva minute în faţa magazinului cu mobilă din cvartalul Bucureştii Noi. Ies şi intră cumpărători, unii după alţii. O maşină vine — alta pleacă... Şi tînărul a întrebat cu nedumerire: — Mereu sînt atîţia cumpărători ? — Să-l intervievăm pe responsabil — propune bătrînul. — Așa-i mereu ! — răspunde res­ponsabilul, aducînd totodată și argu­mentele. Se construiesc mereu blocuri; se mută oamenii în casă nouă. In completarea bucuriei, vor şi un decor nou, frumos, elegant. Pentru „bătrînul 1961“, imaginea ca pe bulevardul 1 Mai. De aceea vreau să-ţi arăt calea Griviţei, pentru a te stimula în a oferi bucureştenilor un prilej de mîndrie urbanistică, cel pu­ţin egală. ☆ ...Mai sînt cîteva ore şi vor trebui să-şi ia rămas bun. In grija drume­ţiei, bătrînul şi tînărul se abat pe la casa de bilete a Gării de Nord.­­să cumpere, din vreme, biletul). Dar, bătrînul mai are şi alte moti­ve de popas . Or fi sosit, oare, maşi­nile destinate noii hale de la uzina „Vasile Roaită“ ? Sînt aşteptate de la o zi la alta , de la o zi la alta — hala, în anul 1961 în Capitală a fost terminată construcţia „Expoziţiei permanente a economiei naţionale a R.P.R.“. Iată un aspect din vastul ei interior Stofă de mobilă din mătase Bilanţul încheiat la sfârşit de an de colectivul fabricii „Mătasea Popu­lară“ din Capitală este pozitiv. Planul de produc­ţie a fost depăşit în 1961 cu 38.000 m.p. la diferite ţesături din mătase şi fire sintetice. Fabrica a fost dotată cu utilaje mo­derne ca: maşini de cane­ de cravate din mătase tra­­tat, vopsit fire, cadă de tunată şi au fost create vopsit automat şi altele. 6 ţesături care au fost Crearea şi introducerea în producţie a unor noi articole a stat în cen­trul­­preocupării colectivu­lui. In 1961 au fost in­troduse în fabricaţie 5 ţe­sături noi, 44 modele noi contractate pentru anul 1962. Se remarcă în mod deosebit stofa de mobilă din mătase, realizată pen­tru prima oară la această fabrică. mm rea an întreg, stimate cititor, l­n viaţa culturală a oraşului a pulsat în arterele lui, şi dum­neata ai fost martor ocular con­ştiincios şi pasionat la o mulţime de evenimente. Iar noi, pe cit ne-a fost posibil, am căutat să facem din rubrica noastră o oglindă in care să recunoşti — şi să retrăieşti, prin lectură f­r mgmente la care ai luat parte. „Actualitatea culturală“ a fost, aparţine cutărei­­ sau cutărei zile a anului. Dar, prin firea lucru­rilor, a mai retrăit o dată, ceva mai înainte ca toate gongurile să anunţe venirea pe lume a lui 1962. Atunci când am rulat invers, pen­tru despărţire, filmul lui 1961. A fost, s-o spunem cu toată sa­tisfacţia, un an prin acest 1961. Dacă ne gindim bine, pe scenele teatrelor bucureştene au fost o mulţime de premiere, incit pe pa­nourile de afişaj aveai impresia unei veritabile competiţii. Un afiş n-apuca încă să se învechească bine, şi altul nou apărea lingă el. Multe dintre ele anunţau piese ale unor autori romini contemporani. Amin­­tiţi-vă de „Celebrul 702“ de Al. Mi­­rodan, de „Prietena mea Pix“ de V. Em. Galan, de „Oameni care tac“ şi „Oamenii înving“ de Al. Voitin, de „Cîntă privighetorile“ de Lucia Demetrius sau „Mi se pare romantic“ de Radu Cosaşu. Pe drept cuvînt, ofensivă a dramatur­giei originale, susţinută de drama­turgi cu experienţă, alături de dramaturgi la debut, dind glas de la înălţimea scenei adevărului bogat în semnificaţii, al zilelor pe care le trăim astăzi■ Amintiţi-vă că, după ce filmele lui Gopo şi multe filme documentare se întorseseră de peste hotare cu me­dalii la butonieră, şi filmul artistic a spart gheaţa la una din cele mai însemnate competiţii ale genului : Festivalul de la Moscova, „Setea“, căreia ii urasem o carieră stră­lucită, s-a întors de la confrunta­rea aceasta a cinematografiei mon­diale, cu medalie de argint, con­­firmîndu-ne şi un pronostic, şi o dorinţă. Amintiţi-vă că, pe coper­­ţile atitor volume din librării, ală­turi de numele autorilor consacraţi am întilnit numele multor scriitori tineri pe care nu-i cunoşteam anul trecut. A mai intrat în arena lite­rară o generaţie de poeţi tineri, de tineri scriitori, aducînd poate şi strigăcii inerente debutului, dar şi flacăra autenticului talent. Amatori de spectacole, am învăţat în anul acesta cîteva itinerarii noi. Intr-o aripă a Palatului R.P.R. in care anul trecut constructorii îşi luau prînzul şi cina sub privirile tre­cătorilor, am intrat în prima zi a Concursului Enescu, descoperind frumuseţi nebănuite . Sala mică a Palatului R.P.R. se mai născuse încă o bijuterie arhitectonică a Ca­pitalei. Tot pasiunea pentru muzică ne-a făcut să cunoaştem încă o sală nouă . Studioul Radioteleviziunii■ Greu de precizat dacă recitalurile dintr-o sală, concertele din cealal­tă, au întrunit mai multe voturi entuziaste decit sălile înseşi. S-a mai intimplat ca in anul acesta — mai ţineţi minte ? — Circul de Stat să-şi mute adresa. Şi parcă, oare­cum şi identitatea, dintr-o insti­­­­­­tuţie, a devenit un palat de cultură, în care îndrăzneala arhitecţilor a plăsmuit un juvaer de artă. A şa­sea oară, Bucureştiul a devenit gaz­dă ospitalieră pentru, finala Con­cursului pe ţară al artiştilor ama­tori. Şi fiindcă a venit vorba, să mai memorăm un eveniment din viaţa artiştilor amatori: naş­terea primelor teatre populare. In continuarea retrospectivei noastre, se cade să mai retrăim o secvenţă: Festivalul şi Concursul Enescu. Peste două săptămîni de sărbătoare muzicală, cu oaspeţi din toate colţurile lumii. Să ne mai amintim■ de spectacolele teatrului „Maiakovski“ din Moscova şi ale Teatrului Naţional Popular din Pa­ris. De Salonul internaţional de artă fotografică care începe să intre parcă în tradiţionalul peisaj bucureştean. Şi ne putem spune cu îndreptăţită mîndrie că adresa Bucureşti a devenit şi mai cunos­cută pe multe meridiane ale glo­bului. Că despre Bucureşti au vor­bit parizienii cind au ascultat la ei acasă concertele Filarmonicii, sau au vizionat expoziţia de artă plas­tică românească• Se spunea despre Bucureşti pe vremuri: „micul Pa­ris“. Compozitorul parizian Geor­ges Auric spunea în zilele Festi­valului Enescu : „Bucureştiul ? Un oraş al muzicii!". Vezi dumneata, stimate cititor, cind în noaptea lui 31 decembrie gongul a bătut solemn ora 12, ai ciocnit paharul pentru anul 1962. La mulţi ani! Dar pentru ce ne-a adus 1961, a meritat şi el un toast. Strungul cu cea mai mare productivitate: modelul carusel de la uzinele „23 August“ VĂ INFORMĂM DESPRE: Cel de al lll-lea Festival bienal de teatru I. L Caragiale" Actorii amatori se găsesc la startul celui de-al IH-lea Festival bienal de teatru „I. L. Caragiale“. Pregătirile le-au început din vreme , şi-au ales repertoriul, au pus la zi caietele de evidenţă a spectacolelor prezentate, au alcătuit fişe cu istoricul echipei. Iată cîteva amănunte în legătură cu felul în care se va desfăşura între 5 ianuarie — 20 decembrie 1962 cea de-a III-a ediţie a Festivalului „I. L. Ca­ragialie“. • La această întrecere pot participa (pe bază de înscrieri pînă la 5 ianua­rie) echipele de teatru şi de păpuşari ale sindicatelor, căminelor culturale, ca­selor de cultură şi colţurilor roşii din G.A.C.; recitatori, cititori artistici şi colective de montaje literare din sin­dicate şi din cadrul aşezămintelor cul­turale. • Formaţiile de teatru şi cele de păpuşari trebuie să susţină — pentru a putea participa la concurs — cel puţin cinci spectacole în perioada desfăşură­rii festivalului şi să aibă în repertoriu cel puţin o piesă nouă; recitatorii şi cititorii artistici trebuie să apar­ă în faţa publicului de cel puţin patru ori în timpul festivalului; formaţiile case­lor de cultură trebuie să prezinte în plus 4—5 spectacole la sate. • Repertoriul formaţiilor trebuie să fie alcătuit din lucrări care să reflecte lupta oamenilor muncii din ţara noas­tră pentru îndeplinirea măreţelor hotă­­riri ale Congresului al II-lea al P­M­R-, care să contribuie la cultivarea dragos­tei pentru patrie, să înfăţişeze dezvol­tarea şi consolidarea sectorului socia­list din agricultură, precum şi atitudi­nea nouă a oamenilor faţă de muncă.­­ Echipele din Capitală vor par­ticipa la următoarele faze de concurs: interintreprinde, imterncomunală, raio­nală şi pe Capitală. Artiştii amatori selecţionaţi la aceste faze vor lua par­te la finala concursului care va avea loc între 10—20 decembrie 1962. • Concursul se va desfăşura sub formă de spectacole cu public. • Toate echipele, recitatorii și citi­torii artistici care vor lua parte la­ fes­tival vor primi diplome de participare. Echipele declarate fruntașe la faza fi­nală vor fi premiate. Cifre grăitoare La uzinele de pompe şi maşini agri­cole a fost făcută o statistică grăitoare: anul trecut, salariaţii uzinei au cumpă­rat mărfuri de larg consum, cu plata în rate, în valoare totală de aproape două milioane de lei. Mulţi muncitori din uzină au întîmpinat revelionul cu mo­bilă nouă, în faţa noului televizor sau a noului aparat, de radio. A crescut şi numărul depunătorilor la C.E.C. Numai la ghişeul nr. 1 al uzinei în decembrie au fost înscrişi 338 de depunători în com­paraţie cu cei 80 dţi erau în lunile tre­cute. In ultima lună a anului acest ghi­şeu a înregistrat, depuneri în valoare de peste 24.000 de lei, adică o sumă a­­proape dublă faţă de cea din luna no­iembrie. In jurul pomului de iarnă al blocului Cei mai mici locatari ai blocului din str. Dobrogeanu Gherea 8, s-au adunat duminică 31 decembrie în ho­lul de la intrarea clădirii. Aici, din iniţiativa comitetului de bloc şi cu sprijinul personalului administrativ fusese ridicat un frumos pom de iar­nă. In jurul tradiţionalului brad, micii invitaţi au improvizat un program ar­tistic care s-a dovedit bogat şi variat. Bine­înţeles că, atras de zgomot, la faţa locului s-a prezentat şi un re­prezentant al lui Moş Gerilă care a împărţit copiilor daruri. Printre laminoriştii uzinei „Republica Foaierul noului teatru popular „23 August“ a găzduit duminică seara aproape 400 de muncitori, in­gineri şi tehnicieni de la uzinele „Republica“, care au petrecut aici, împreună cu familiile, tradiţionalul revelion. Sala frumos ornamentată, orchestra antrenantă, ca şi costumele de carnaval au dat petrecerii un fast deosebit. Este ora 21. Valsurile, tan­­gourile, strbele se succed. Se apropie sosirea anului nou 1962. Ochii tutu­ror simt aţintiţi pe cadranele ceasor­nicelor. Emoţiile sporesc, încă un minut, o secundă şi... luminile se sting. Sala răsună de urale. — La mulţi ani 1962. Să ne trăieşti! In mijlocul iaminoriştilor îşi face a­pariţia anul 1962. Da, da. Nu vă mi­raţi. E un băieţel vesel şi guraliv. La o masă, directorul general Gheorghe Pietroiu toastează in sănă­tatea muncitorilor. 1962 îl întreabă ce amintiri i-a lăsat anul 1961. — Multe şi frumoase. Uzina a livrat beneficiarilor numai ţevi de bună ca­litate (angajamentul de a realiza ţevi de calitatea întii in proporţie de 86% a fost îndeplinit şi depăşit), s-a dat în folosinţă teatrul popular. Ciocnind un păhărel cu maistrul Ion Vancu, Anul Nou a aflat că lamino­riştii au dat peste plan în 1961 2.500 tone ţeava finită. Alţi fruntaşi ai luptei pentru calitate şi economii printre care Ştefan Vasile, Florea Dumitrescu, Ion Negoiţă şi-au mărturisit şi ei hotărîrea ca in anul viitor să obţină succese şi mai însemnate. De un scurt interviu n-a scăpat nici contabilul şef al uzinei, Alexandru So­lomon, şi nici secretarul sindicatului, Sandu Tudor. — Din scriptele voastre ce cifre deo­sebite se desprind ? — Notaţi : s-au dat peste plan 2.800.000 lei economii; aproape 1000 de muncitori sunt fruntaşi ai întrecerii socialiste; la cabinetul tehnic au fost înregistrate peste 400 de inovaţii şi raţionalizări . Vă mulţumim. Să vedem acum ce spune şi şeful de echipă Costache Cis­tea. Costache Cristea a povestit multe lucruri interesante. Cel mai mult a vorbit despre inovaţia la care a co­laborat. Introducerea dopurilor sferice la perforatorul de 6 ţoli. — Am laminat cu el ţevi de ca­litate superioară. Lăcătuşii Ion Scarlat şi Mirea Modărău ciocneau paharele cu vin. lată ce au destăi­nuit ei: —■ In 1961 am primit locuinţă con­fortabilă — ne spune tov. Scarlat. — Iar eu — continuă lăcătuşul Modărău — mi-am îndeplinit o dorinţă­­­­ mai veche : mi-am cumpărat un „MZ“ de toată frumuseţea. La fel ca alţi zeci de muncitori din uzină. ...Aşa au petrecut seara de veselie muncitorii uzinelor „Republica“. Soliştii de la Teatru­ de Operă şi Balet, mem­brii brigăzii artistice de agitaţie a uzi­nei au oferit celor prezenţi un frumos program. Laminoriştii au petrecut de minune. PETRE TOACA O amintire: bobinatoarea Niculina Voinea şi strungarul Constantin Rene, fruntaşi in producţie, închină un pahar pentru succesele lor viitoare. Cîntecele şi voia bună, dansurile şi urările, clinchetul de pahare au în­soţit pînă dimineaţa petrecerea acestor oameni tineri. Ei vor apuca, desigur, cu sărbătorească şi revelionul 2000. La casele de cultură ale tineretului De la un capăt la altul al Bucu­­reştiului, în şoseaua Vergului sau în Bucureştii Noi, în str- Turturelelor ori în calea Şerban Vodă, la toate ca­sele de cultură ale tineretului dom­nea o atmosferă vie, plină de entu­ziasm tineresc. La casa de cultură a tineretului din şoseaua Grozăveşti, primirea o făceau oamenii de zăpadă aşezaţi de-a lungul aleilor, iar de la intrare, prin hol, invitaţii erau însoţiţi de „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici“. Tinerii din raionul I. V. Stalin au transfor­mat casa de cultură intr-un mare „mozaic“. In afara sălii de marmură­­ în care era instalat bradul, desti­nată dansului — toate celelalte săli în care erau aşezate mesele, aveau un anumit specific: sala basmelor, a Cosmosului, a tehnicii noi, a construc­ţiilor, sala veseliei, cea a măştilor, a surprizelor etc., care mai de care mai frumoasă, mai atrăgătoare. Şi, ca la orice revelion n-au lipsit pluguşorul şi răvaşele pentru tinerii muncă, bogat în realizări. Aşa sunt tinerii din brigăzile de producţie frun­taşe conduse de Marin Mălăeru şi Aurel Dragomir de la uzina „Timpuri Noi“, Stan Udrea şi Gheorghe Cristea de la uzinele de pompe şi maşini agricole, „Semănătoarea“ etc., care au dat produse de calitate superioară şi au realizat multe economii. Veselia şi­­entuziasmul au fost peste tot principalele elemente ale sărbătorii miilor de tineri, semne incontestabile ale unei vieți fericite. M. GACIU, .

Next