Informatia Bucureştiului, martie 1966 (Anul 14, nr. 3906-3932)

1966-03-01 / nr. 3906

Pag. a 2-a Prolog­ romisiune» făcută acum citeva luni de către Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“, în legătură cu pre­zentarea premierei „Nu sînt turnul Eif­fel“, de Ecaterina Oproiu e pe cale în sfîrşit să se înfăptuiască ! Afir­maţia e justificată, de altfel, de sta­diul avansat al repetiţiilor pe care le conduce regizorul Valeriu Moisescu, cu un colectiv alcătuit din Rodica Ta­­palagă, Octavian Cotescu, Vali Voicu­­lescu, Flavia Buref, Anca Verești etc. De data aceasta însă la munca obiş­nuită de pregătire a spectacolului se mai adaugă un fapt inedit: o nouă scenă ce va fi plasată în mijlocul sălii, unde se va reprezenta spectacolul. Im­pusă de necesităţile piesei , de ca­racterul de dezbatere etică la care este antrenat şi publicul, de ritmul ei interior, scena aceasta constituie un experiment a ceea ce s-ar chema „tea­trul rotund*. Acţiunea se petrece in mijlocul spectatorilor care iau atitudine, participă activ şi efectiv la întimplă­­rile de pe scenă. Nu va fi singurul spectacol de acest gen, vor mai avea loc şi altele urmărindu-se profilarea sălii Studio pentru asemenea repre­zentaţii, o aflăm în plin caz Oppenheimer! Adică în prezenţa regizorului Cor­nel Todea şi a 13 Interpreţi — toţi bărbaţi. Constituiţi într-o comisie de an­chetă pentru „activitate antiamericană” şi-au împărţit rolurile conform proce­durii juridice : inculpat, acuzare, apăra­re, martori, juraţi... — Cine ia loc pe banca acuzaţilor ? — Eu, Fory Etterle, interpretul savan­tului Oppenheimer tristul erou al Ame­rică­­nilor *45. — Mai precis conducătorul laboratoa­relor de fabricare a bombei atomice. — Devenit Inculpat pentru că, dindu-mi seama ce incalculabile consecințe pot a­­vea descoperirile mele, am refuzat să con­struiesc bomba cu hidrogen. Deci se judecă „Cazul Oppenheimer“ aşa cum l-a scris Heinar Kipphardt pe baza materialelor reale însumînd mii de pagini. Se înfruntă idei esenţiale despre libertatea de gîndire, despre răspunde­rea savantului contemporan faţă de uma­nitate. O „judecată” ce va avea loc în afara artificiilor obişnuite ale scenei — pe aceeaşi platformă plasată in mijlocul spectatorilor — pentru a reliefa, a subli­nia caracterul de dezbatere al acestei piese C asa Bernardei Alba“ este casa fe­meilor singure , claustrate între 1, zidurile groase de voinţa despo­ticei mame castiliene, această Bern­ar­da Alba, vie întruchipare a concepţiilor de viaţă retrograde, împotriva cărora luptă şi se sacrifică prin moarte — in numele iubirii — propria-i fiică Adela. Conflictul acestei piese a lui Federico Garcia Lorca, celebră în toată lumea, este în ultimă instanţă lupta din­tre tiranie şi libertate. ■— La care se adaugă conflictele existente între toate eroinele şi marele conflict al fiecăreia cu sine însăşi, pre­cizează regizorul Dinu Negreanu. — în această casă a urii se duce totuşi lupta pentru fericire. — O luptă crîncenă al cărei sfîrşit tragic, moartea Adelei, înseamnă un protest împotriva opresiunii. — Şi cine va fi reprezentanta ve­chilor tradiţii? — Neli Sterian. Fiicele ei sunt: Ana Borcan, Gina Pelrini, Mihaela Juvara, Anca Vereşti şi Mariela Petrescu. Două interesante personaje mai vreau să a­­mintesc: pe bătrina Maria Josefa, mama b­ernardei Alba — interpretată de Ma­­rieta Rareş şi pe La Pondia, bătrina servitoare, rol care i-a revenit actriţei Ica Matache—Costescu. L­a secretariatul literar al teatrului am găsit teancuri întregi de cărţi purtînd asemenea titluri: „Istoria revoluţiei franceze“, „Sans-culottes 1793“ „Viaţa cotidiană din timpul revoluţiei franceze“, „Robespierre incoruptibilul“, „Viaţa la Paris în timpul revoluţiei“ etc., etc. Explicabil. Cu trei etaje mai jos se înfiripă — repetiţie de repe­tiţie mai veridic — epoca revoluţiei franceze aşa cum a zugrăvit-o Georg Büchner în tragedia „Moartea lui Dan­ton“. Autenticitatea despre care vor­beam nu se referă la reconstituirea ri­guros istorică a evenimentelor. Desfă­şurarea cronologică a faptelor nu a fost de altfel respectată nici de autorul evocării ultimelor zile ale vieţii lui Danton. Ne referim la elementele con­crete de viaţă, la Conţinutul de preocu­pări, la faptele cotidiene ce umplu istoria. In acest sens epoca revoluţiei franceze pe care o clădeşte Liviu Ciu­lei — regizorul şi principalul inter­pret al „Morţii lui Danton“ — va fi o autentică reconstituire, un document viu al acelor ani. Şi nu mai puţin de 50 de interpreţi vor trebui să vorbească, să acţioneze exact „ca atunci“ ! R­ eprezint Întreaga distribuţie a spectacolului. — Eşti adică Axend­ Ivanov Po­­prişeîn. — De ce nu Ferdinand al VIII-lea re­gele Spaniei ? — Ai intrat In rol Dumitru Furdui ! — Fie că joci un înțelept, fie un ne­bun, ca actor tot trebuie să intri în rol. Fiind eroul din „Jurnalul unui nebun“ al lui Gogol, iată-mă halucinind. — Nu gratuit. Halucinările lui Popriş­­cin sînt trimiteri cu adresă exactă — lumea funcţionărească din vremea ţaris­mului. •— Bineînţeles că trista nebunie are ca subtext conflictul dintre omul de rînd şi lumea prost alcătuită In care trăieşte. — Potrivit structurii dramatice a „Jur­nalului“ sînteţi prin urmare singurul personaj. Dar de ce cu asemenea plete? — Regizorul meu Mircea Marosin m-a sfătuit să-mi compun o „figură“ cu aju­torul pletelor. Cu barbă aş fi jignit prea mulţi colegi! T. Botez P . La Xeaigal „Lwaia Sturdza Bulandra^ fârâ spect Rodica Tapalagă şi Octavian Cotescu la o repetiție cu piesa Ecaterinei Oproiu „Nu sunt turnul Eiffel" Obiectivul fotografic - instrument artistic In ultimii ani fotogra­fia românească a dobin­­dit o serie de succese atît in ţară cit şi peste hotare. Imaginea inspi­rată din actualitate are o pondere tot mai mare în expoziţii, iar faptul divers cotidian consti­tuie tot mai mult o sur­să de inspiraţie. Căile de rezolvare artistică se îmbogăţesc necontenit. Ne-am adresat cîtorva specialişti pentru a dis­cuta unele aspecte ale artei fotografice din Re­publica Socialistă Româ­nia. Gheorghe Şerban: Ca membru al Comisiei artistice din Asociaţia artiş­tilor fotografi din Republica Socialistă România am participat la selecţiona­rea lucrărilor ce vor intra în volumul II din albumul „Fotografia româ­nească", în lucru la Editura „Meri­diane". Aş porni de la acest fapt. Socot că albumul este un fel de ve­rificare a sensibilităţii, a puterii de exprimare, a ponderii emoţional-ar­­tistice a genului, într-o anumită pe­rioadă de timp. Criteriul de selec­ţionare a fost calitatea artistică. Pro­porţia imaginilor artistice reuşite nu a fost însă în raport direct cu genu­rile practicate. Predomină peisajul, a­­poi vin scenele de gen, portretele, lu­crările cu subiect industrial şi altele. Lipsesc însă, fotografiile de sport, natură moartă sau cele pur compozi­ţionale. în ceea ce priveşte realizarea teh­nică a imaginilor, aş spune că la foto­grafii noştri predomină concepţia bu­nă, că toate sistemele de laborator sunt subordonate expresiei artistice creatoare. Vreau să spun că execu­ţia tehnică, grafismele, heliile nu sunt decit un mijloc de a scoate în evidenţă subiectul. Fotografia nu este un pretext pentru demonstrarea de procedee de laborator, care să dea naştere unor hibrizi născuţi la perife­ria artelor plastice. Desigur că artis­tul fotograf caută şi găseşte tehnici şi modalităţi artistice noi pe care le pune la slujba interpretării subiectu­lui ales, a valorificării temei, a trans­miterii mesajului artistic Rep.: Care sunt nivelul şi tendin­ţele de dezvoltare ale fotografiei ro­mâneşti ? Silviu Comănescu, (secretar general al Asociaţiei artiştilor fotografi din Republica Socialistă România): După concluziile reieşite în urma organiză­rii saloanelor şi a expoziţiilor pe plan intern şi internaţional, din ulti­mii ani, cred că fotografia artistică românească îşi are rădăcinile tot mai adine înfipte în actualitate, orientîn­­d­u-se în redarea cu mijloace artistice specifice, a realităţii. Fotografia noastră artistică tinde către găsirea unor perspective interpretative de a­­bordare mai largă a sensurilor artei realiste, atît de specifice fotografiei. Renunţarea la tehnicile de laborator care scoteau uneori un efect artistic îndoielnic nu denotă repudierea de­finitivă şi apriorică a acestor mij­loace. Ele însă nu trebuie să fie preocuparea majoră şi unică. Tehnica execuţiei de laborator trebuie să tindă către perfecţiune. Artiştilor noştri fotografi li se impune sarcina de a-şi desăvîrşi stilul propriu şi de a găsi mijloacele specifice de afir­mare a artei fotografice româneşti. Rep.: Ce părere aveţi despre felul în care se desfăşoară activitatea cercurilor de fotografi amatori ? Dr. N. Flandin (preşedintele cercu­lui de foto al medicilor şi membru al Comisiei artistice din A.A.F.): Peste citeva luni vom sărbători zece ani de la înfiinţarea cercului nostru, cu care prilej vom vernisa şi cea de-a opta expoziţie bienală jubiliară de fotografii artistice în alb-negru şi co­lor. Deşi continuă să profeseze me­dicina, datorită activităţii pe tărâm fotografic, 28 de medici sunt membri ai A.A.F. şi cinci fac parte din Fede­raţia internaţională de artă fotogra­fică. Participările la expoziţiile din ţară sunt numeroase iar peste hotare, la 26 de saloane, la care s-au primit şi patru diplome. Deci o activitate rodnică cu care ne mîndrim Rep.: Ce rezultate a obţinut foto­grafia românească peste hotare ? Florin Dragu (membru în Comisia externă a A.A.F.), în 1965 ţara noas­tră a participat la 92 de saloane in­ternaţionale din 42 de ţări din în­treaga lume. Am primit — din rezul­tatele cunoscute pînă acum — 50 de distincţii. Mircea Farna (membru în Comisia externă a A.A.F.): Eu aş vrea să adaug că anul acesta, în afară de participarea la saloanele internaţio­nale am fost solicitaţi să participăm la un schimb reciproc de colecţii fo­tografice reprezentative care să fie expuse într-o serie de oraşe. Am primit astfel de invitaţii din U.R.S.S., R.P. Chineză, R. P. Ungară, Franţa, R. D. G., Norvegia. Vom găzdui ex­poziţii fotografice din U.R.S.S., Austria, Franţa, R.S.F. Iugoslavia, R. S. Cehoslovacă, R. P. Ungară. De asemenea am primit invitaţii de a tri­mite seturi de fotografii şi articole despre dezvoltarea fotografiei româ­neşti, care să fie publicate în reviste de specialitate din Anglia, R.D.G., El­veţia, S.U.A. In timpul liber“ INFORMATÍA Ora melodiilor? Exact! A­m auzit şi am citit despre San Remo. Ştiam, aşadar, că o dată pe an oraşul acesta devine capitală a muzicii uşoare italiene. Că aici e „finişul” unei curse ce atrage un pluton masiv de cîntăreţi şi com­pozitori. Cunoşteam că festivalul de la San Remo contează printre cele mai importante competiţii europene de muzică uşoară, şi că un titlu do­­bindit aci înseamnă foarte mult. Au­zisem deci, şi citisem despre festiva­lul de la San Remo. Duminică seară l-am şi văzut. Cu concursul televizi­unii, am fost spectatori la concertul de închidere a festivalului. Ne-am aşteptat să facem cunoştin­ţă cu tot ce e „la zi“ în materie de muzică uşoară. Am constatat că „la zi“ nu silit bizareriile ritmice, ci cîn­­tecele cu linie melodică cursivă. Am observat că textele, chiar dacă nu prezentau o mare varietate de teme, încercau să realizeze multe variaţii cam pe aceeaşi temă. Am băgat de seamă că în creaţiile lor compozitorii au tins ca muzica să fie ascultată şi savurată ca intr-un concert ce nu se confundă cu o seară de dans. Că, fără excepţie, piesele erau, în primul rînd, cantabile. Am ascultat muzica, am privit şi fosa. Parcă, după multe experimente cu tot felul de „ranfor­­sări“ electrice, instrumentele clasice au reînviat. Țesătura orchestrală de­nota preocuparea de a pune cit mai mult în valoare melodia intonată de solist, fără să i se substituie. Pînă și chitara — în cîntecul lui Modugno — a demonstrat că poate avea şi deli­cate fluidităţi, nu numai frenezie rit­mică ce dublează bateria. Intr-un cu­­vî­nt, am ascultat muzică. Cîntăreţii ? Faţă în faţă cu muzica ce se cere cîn­­tată şi nu aproximativ dizată sau mas­cată de superficiale euforii ritmice, s-au comportat cum se cuvine. Adi­că demonstrînd incontestabile calităţi vocale şi o bună ştiinţă a muzicii. Pino Donaggio sau Milva, Giorgio Gaber, sau Gigliuola Cinquetti, sergio En­­drigo, Remo Germani sau Edoardo Via­­nnello, s-au bizuit în interpretarea lor pe calităţile vocale, renunţînd la improvizaţii gratuite în jocul scenic. O ţinută decentă, chiar sobră am zice, a tuturor interpreţilor puşi nu­ pe incitarea nervilor spectatorilor, ci pe captivarea stimei ascultătorilor. Iar cine a călcat regula, a plătit cu blamul publicului : „I Ribelli“, prin­tre ultimii epigoni ai stilului „Beat­­less”, căzuţi în desuetudine. Clar că, la San Remo, surogatul muzical nu se consumă. D­acă ar fi să facem cronica pie­selor din concert, ar trebui să spunem că a existat o anumită monotonie a melodiilor, relativ puţină inventivitate în materie de texte. Dar consideraţii de acest gen au făcut cronicarii italieni cu multă operativitate. Emisiunea de duminică seara a confirmat că muzica uşoară implică melodia, că obligă la concer­te cu ţinută ireproşabilă, mai ales cînd interpreţii sînt, în primul rînd, cîn­tăreţi. „Misterul” faimei lui San Remo ni se pare elucidat. Pentru toţi tele­spectatorii , şi ascultători, şi inter­preţi în concertele noastre de muzi­că uşoară A. Sandu în librării Romanul „Tinereţea unui artist“ de Virgiliu Monda a apărut în Editura penttru literatură, ca şi monografia „Viaţa lui Alexandru Macedonski" de Adrian Marino. în Editura tineretului au văzut lu­mina tiparului o nouă ediţie din „Nebuloasa din Andromeda" de I. Efremov şi cartea „Kumbi" de Ghe­­nadi Gor. Volumul „Cazul Giase­­napp" de Ștefan Heym a apărut în Editura pentru literatură uni­versală, în traducerea Terezei Ma­­covescu și a lui C. Borănescu-La­­hovary. Imprimări la MUZICĂ UŞOARĂ Amatorilor de muzică uşoară, „Electrecordul" le oferă In aceste zile trei discuri microsion, 17 cm diametru, cu melodii de muzică u­­şoară românească. Primul, E­D­C — 658, conţine „Dincolo de stele" de George Grigoriu, „Madrigal", de EUY Roman, „Perechea mea eşti tu", de Sergiu Malagamba, şi „Zefirul mi-a spus" de Edmond Deda. Interpretează Nicolae Niţescu. „Aşa e dragostea", „De ziua mea", „Revino iubito" şi „Niciodată n-am crezut c-am să iu­besc", sunt cele patru melodii impri­mate pe discul E­D­C 660 in inter­pretarea lui Alin Noteanu. A fost editat şi un disc EDO — 667 cu melodii ale compozitorilor noştri, interpretate in limba ma­ghiară : „El a Tengerparton“ de Sile „Electrecord“ Dinicu, „Daloljunk Joszivel" de George Grigoriu, „Szivünk a Legs­zebb Kincs" de Temistocle Popa şi „Két Szemed" de Geril Solomonescu. Voce — Ilona Mofica. BASME Cunoscuţii actori Victoria Mieh­­­escu, George Trestian, N. N. Matei, Florin Scărlătescu, George Groner, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Haralambie Polizu şi alţ­ii vor da grai persona­jelor de basm plăsmuite de clasicul literaturii noastre Barbu Ştefănescu- Delavrancea in „Neghiniţă". Adap­tarea şi dramaturgia aparţin lui Vir­gil Stoenescu, iar regia artistică lui Mihai Pascal. Basmul a fost înregis­trat pe un disc microsion, 25 cm/ diametru şi poartă numărul E­X­D— 1117. Conferinţele raionale ale femeilor Hărnicie, pricepere, spirit Zilele trecute, tip Capitală au avut loc conferinţe raionale ale femeilor, la care au participat delegate ale comisiilor de femei din în­treprinderile industriale, din cooperativele agricole de producţie, din şcoli, institute de cercetare ştiinţifică, instituţii medico-sanitare, gospo­dine din cartiere, precum şi invitaţi. Atît dările de seamă prezentate cit şi discuţiile purtate au sub­liniat importantele realizări obţinute de comitetele raionale în mobi­lizarea femeilor la îndeplinirea sarcinilor de producţie sau în acti­vitatea gospodărească, cultural-educativă, sanitară şi în alte domenii ale activităţii obşteşti. Numeroase muncitoare din întreprinderile bucureştene poartă cu cinste „Insigna de fruntaş în întrecerea socialistă", au urmat sau urmează cursuri de calificare profesională, sunt inovatoare. La conferinţa femeilor din raionul V. I. Lenin a fost scoasă în evidenţă activitatea rodnică desfăşurată de comisiile de femei din întreprinderile „Victoria socialistă", „Tinara gardă", „Răscoala din 1907" şi altele, care au contribuit la mobilizarea munci­toarelor la îndeplinirea şi depăşirea planului de producţie, creşterea pro­ductivităţii muncii, îmbunătăţirea ca­lităţii produselor, reducerea preţului de cost, ridicarea nivelului profesio­nal şi tehnic, în scopul îmbogăţirii cunoştinţelor profesionale, în Între­prinderi ca „Steagul roşu", „Teh­nica nouă", „Munca textilă", au fost organizate concursuri gen „Cine ştie meserie cîştigă", la care au parti­cipat şi numeroase femei. Multe femei lucrează în învăţă­­mîntul de cultură generală ca profe­soare, învăţătoare, educatoare. După cum s-a arătat şi la conferinţa femei­lor din raionul Tudor Vladimirescu, ele îşi îndeplinesc cu cinste nobila misiune de a creşte şi educa Schim­bul nostru de mîine, de a sădi în sufletele copiilor patriotismul fier­binte, devotamentul şi dragostea faţă de partid, faţă de muncă şi res­pectul pentru cei ce muncesc. Pentru generalizarea metodelor bune şi extinderea experienţei în muncă, între comisiile de femei de la cooperativele agricole de producţie Jilava şi Popeşti-Leordeni, raionul Nicolae Bălcescu, au avut loc citeva schimburi de experienţă. Ele s-au sol­dat cu însemnate sporuri de produc­ţie în legumicultura şi zootehnie. Congresul al IX-lea al P.C.R. a sub­liniat că organizaţiilor de masă le revine un însemnat rol în antrenarea tot mai activă a oamenilor muncii la rezolvarea treburilor obşteşti. Ţi­­nînd seama de această indicaţie, co­mitetul raional al femeilor—16 Fe­bruarie a desfăşurat o susţinută mun­că politico-organizatorică, pentru a­­tragerea unui număr sporit de femei la activitatea de bună gospodărire şi continuă înfrumuseţare a cartiere­lor. Participantele la discuţii s-au referit la faptul că în atenţia comi­tetului raional al femeilor au stat problemele muncii de educaţie cetă- gospodăresc... ţenească, cultural-artistică, creşterea nivelului ideologic şi politic, dezvol­tarea conştiinţei socialiste a femei­lor. A fost scoasă în evidenţă preo­cuparea comisiilor de femei din raio­nul 16 Februarie de a crea o largă opinie de masă împotriva acelora care nu respectă normele de convie­ţuire socialistă, nu-şi îngrijesc lo­cuinţele, manifestă nepăsare faţă de educarea propriilor copii etc. Pe tema păstrării fondului de locuit au fost organizate schimburi de expe­­rienţă între comisiile de femei din Piaţa Palatului şi de pe bd. Dinicu Golescu, cartierul Drumul Taberei si Giuleşti. In urma acestor acţiuni s-a observat o mai mare grijă pentru cu­răţenie in cartiere, pentru aranjarea şi înfrumuseţarea interioarelor blo­curilor, ornamentarea cu flori si tablouri, împodobirea balcoane­lor etc. Numeroase comisii ale femeilor au reuşit să mobilizeze gospodinele la toate acţiunile patriotice din cartiere, realizîndu-se, în felul acesta, însem­nate economii. Dările de seamă şi discuţiile au arătat însă şi necesitatea unei activi­tăţi mai susţinute din partea comi­siilor de femei pe linia educării co­piilor, a întăririi legăturii dintre fa­milie şi şcoală şi a ridicării pe o treaptă superioară a nivelului cul­tural al gospodinelor. Participantele la conferinţele raio­nale au subliniat că prin întreaga lor activitate, femeile îşi manifesta dragostea şi ataşamentul faţă d­e partid şi popor, faţă de cauza soci­lismului şi că sunt hotărîte să obţină în activitatea lor noi şi frumoase realizări, aducîndu-şi astfel contribu­ţia, alături de întregul popor, la ri­dicarea pe culmi tot mai înalte a României socialiste. Ileana Barbu Sera din uzina Un parc ce se întinde pe o suprafaţă de 35 hectare. Alei umbrite de arbori ornamentali, spaţii verzi. Iată priveliştea ce se înfăţişează vara oricărui vizitator al Uzinei „Griviţa Roşie”. O seră pro­prie, amenajată şi îngrijită cu măiestrie, furnizează an de an materialul „viu“ pentru împrospătarea şi înfrumuseţarea parcului. In răsadniţele serei au răsărit încă de pe acum mii de fire de flori. Aproxima­tiv 50 000 răsaduri de pansele, părăluţe, trandafiri, petunii, garoafe şi alte minu­nate flori vor fi plantate în curînd. Şi frumuseţea interioarelor se pregă­teşte tot aici, în seră. In ghivece sau ră­sadniţe speciale cresc plantele ce ornea­ză largile coridoare, holurile, halele uzi­nei, sala clubului etc. Chiar şi arborii ornamentali, arbuştii pentru gardul viu cu care sunt împrejmuite aleile, sunt crescuţi tot într-o pepinieră proprie a acestei mari uzine bucureștene. Constantin Stanescu Atelier centralizat pentru confecţionarea armăturilor ÎNTREPRINDEREA DE CONSTRUCŢII- MONTAJE NR. 2 a înfiinţat un atelier în care se confecţionează centralizat ar­măturile din oţel beton, pentru toate punctele de lucru ale întreprinderii. Prin noul sistem de executare cen­tralizată a armăturilor, creşte produc­tivitatea muncii cu circa 1 la sută, se economiseşte anual o cantitate de 35 tone oţel beton, obţinîndu-se totodată armături de o calitate superioară. ? °­T­A Păstraţi talonul! Una din scrisorile sosite zilele tre­cute la redacţie exprimă nedumeri­rea cetăţeanului VASILE DUMITRU cu privire la sistemul de depistare a defecţiunilor folosit de întreprin­derea de Încălţăminte „Dîmboviţa“. Cumpărându-şi o pereche de pantofi (tip C), a constatat că au o mică defecţiune de fabricaţie Tocmai clnd Îşi făcea griji In privinţa rezolvării problemei, privirea i s-a oprit asupra unei etichete tipărite. A citit-o şi a aflat că In „eventualitatea unei reclamaţii, trebuie să prezinte talo­nul (eticheta) în termenul stabilit pe verso“. Intorcind talonul a văzut că pe partea cealaltă nu este scris nimic. In cit timp poate să reclame oare defecţiunea ? Talonul nu răspundea Insă la această Întrebare. Multe perechi de Încălţăminte puse In vlnzare sint Insolite de astfel de taloane. Insă numai la tipurile de pantofi cu preţ mai mare, talo­nul conţine toate datele. La pantofi mai ieftini emisiunile sint frecvente. In asemenea cazuri cumpărătorii sint puşi In dilemă, neştiind cum să pro­cedeze. Pe drept cuvlnt ne Întreabă un alt cetăţean : „Dîmboviţa“ vrea să ne transforme în dezlegători de şarade ?". Nu suntem­ în măsură să răspun­dem la o asemenea Întrebare deoare­ce priveşte direct întreprinderea pro­ducătoare. Menţionăm totuşi că pre­zenţa unor astfel de taloane, care nu indică termenul de garanţie, a fost semnalată de ziar şi in urmă cu a­­proape un an. Am fost informaţi, a­­tunci, că s-au luat măsurile cuvenite pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete. Şi totuşi... Deşi nescris, taloanele in discut­ie poartă, se pare, un indicativ de recu­noaştere , pe cel al lipsei de control. D. L. Stradă sau... depozit de cărbuni? Această precizare poate să o facă doar tov. Rădulescu, responsabilul Depozitului de combustibil nr. 20 de pe str. Heliade Intre vii, care în tot timpul iernii a permis descărcarea vagoanelor de cărbuni în plină stradă. Cetăţenii de pe această stradă şi de pe cele învecinate se întreabă cit timp vor mai fi puşi în situaţia să care praful de cărbune în locuinţele lor? A venit doar primăvara. Ce măsuri se vor lua? Cartea pentru cei mici în librării în ultima vreme la redacţie au sosit mai multe scrisori care se referă la faptul că în librării se simte acut lipsa cărţilor de literatură pentru copiii mici. La invitaţia unor părinţi am poposit în faţa cîtorva standuri cu literatură pentru preşcolari. Vîn­­zătoarele ne-au informat că în pre­zent situaţia e „foarte bună", în com­paraţie cu lunile trecute. Tovarăşa Victoria Cioflan, de la librăria Maga­zinului copiilor ne-a spus, de pildă, că la începutul trimestrului trei al anului trecut, la standul ei de cărţi nu se găseau decit titlurile lucrărilor : „Să colorăm“ de M. Chirnoagă şi Gh. Boţan şi două povestiri de­ Ion Creangă : „Punguţa cu doi bani“ şi „Capra cu trei iezi". Explicabil deci pentru gestionare să fie mulţumite în prezent cînd pe lingă titlurile cărţilor de mai sus s-au mai adăugat altele patru. Dar opt cărţi — de mărimea unor reviste — nu pot satisface cerinţele preşcolarilor, mai ales că la această categorie de „cititori* există mari diferenţieri în privinţa asimilării şi înţelegerii noţiunilor. Vrînd să cunoaştem motivul pentru care în librării există un sortiment atît de sărac cu lucrări destinate ce­lor mici, i-am solicitat tovarăşului Viniciu Gafiţa, şeful redacţiei de lite­ratură pentru copii din cadrul Editurii tineretului, un scurt interviu. Prima şi cea mai importantă pro­blemă, după cum ni s-a spus, este aceea a timpului exagerat de mare, pe care tipografiile îl solicită pentru executarea unei lucrări. ÎNTREBARE : Cît timp este necesar unei lucrări, de cind porneşte din redacţie şi pină ajunge în librării ? RĂSPUNS : In medie, un an. Dar, avem cazuri cînd apariţia unui titlu a durat chiar pînă la doi ani. ÎNTREBARE : Cum se ex­plică o asemenea întîrziere ? RĂSPUNS : Tipografiile susţin că procesul de producţie, la lucrările pen­tru copii,­ unde un volum însemnat de lucrări îl reprezintă ilustraţia şi culorile, este foarte complicat, iar u­­neori, confecţionarea matriţelor pen­tru copertele care vin ştanţate răpeşte mult timp. Părerea mea este că în acest răspuns, în care este fără în­doială şi mult adevăr, există şi o doză de subiectivism. An de an, noi am fost nevoiţi să reprogramăm apariţia unor lucrări, care nu au putut fi puse la vreme la dispoziţia cumpărătorilor, din cauza greutăţilor întîmpinate la tipografii. Redacţia noastră, deşi are un colectiv restrîns, poate să asigure trimiterea spre editare a unui mare număr de titluri de carte. în prezent, situaţia este ceva mai bună, deoarece în ultimele luni au intrat în librării mai multe titluri. Deşi se trag în tiraje ce depăşesc une­ori suta de mii de exemplare, cărţile se epuizează repede. Aceasta, deoare­ce, cartea pentru preşcolari este „con­sumată“ în adevăratul înţeles al cuvîn­­tului, neavînd o circulaţie de la un copil la altul. Anul acesta ne-am propus ca la o serie de lucrări tirajul să ajungă chiar la 200 000 de exem­plare. ÎNTREBARE: Ce cărţi noi vor apărea ? RĂSPUNS : După prima lucrare, cu copertele ştanţate, „Povestea pomului de iarnă“ de Victor Eftimiu, apărută la sfîrşitul anului trecut, vor fi edi­tate : „Zdreanţă“ de Tudor Arghezi, „Fricosul“ de Emil Gîrleanu, „Mota­nul încălţat“, „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici“ etc. De asemenea, tot în acest an, vor ajunge în librării alte numeroase tit­luri de carte, bogat ilustrate, din care citez : „Somnoroase păsărele“ de M. Eminescu, „Puişorul moţat“, culegere de poezii de Elena Farago, „Strada lui Petrică“, de Alexandra Tîrziu, „Piticul răutăcios", de Fodor Sándor etc. In total, ne-am propus ca în 1966, să publicăm 26 de lucrări din litera­tura pentru preşcolari, între care şi un mic dicţionar în imagini. ★ Discuţia purtată la Editura tinere­tului s-a încheiat, dar problema de care ne-am ocupat mai sus rămine în continuare deschisă, în aşteptarea rezolvării. Dinu Lăzărescu — Frumoase şi atrăgătoare sunt cărţile, dar bine ar fi să fie mai multe! Nu-i aşa ! Răspundem cititorilor VASILE IORDĂCHESCU. După cum ne comunică Minis­terul Invăţămîntului, transferul studenţilor de la o facultate la alta se poate face numai în li­mita locurilor disponibile, cu a­­probarea conducerii institutelor respective. Transferul trebuie solicitat în luna august. TIMOFEI VIERU: In urma mai multor propu­neri făcute de cetăţeni, O.C.L. „Aprozar“ a luat măsuri ca uni­tatea nr. 332, din piaţa Feren­tari, să ţină zilnic deschis, prin rotaţie între orele 11—16, unul din compartimentele de serviciu. DANIEL RADU: începînd din anul 1965 Ofi­ciul special Poşta centrală a început înlocuirea vechilor chioşcuri de difuzare a presei, cu altele moderne. Cel din faţa Hotelului Nord va fi înlocuit în cursul acestui an. La noile chioşcuri I.D.E.R. execută în prezent lucrările de branşament pentru a fi iluminate electric. GHEORGHE IONESCU: Absolvenţii clasei a VlI-a, a fostelor licee comerciale, pot susţine examiene de diferenţă pentru primele trei clase ale ac­tualului liceu, iar după promo­varea lor se pot înscrie în ul­tima clasă. DUMITRU RADULESCU: Direcţia comercială a oraşu­lui Bucureşti ne-a comunicat că, intr-adevăr, instalaţiile de ven­tilaţie realizate la unele unităţi de alimentaţie publică nu func­ţionează bine şi produc mult zgomot. în acest sens au fost sesizate întreprinderile de con­strucţii respective şi s-a inter-­­­venit la Direcţia construcţii­­montaj din cadrul Sfatului Popular al oraşului Bucureşti pentru îmbunătăţirea proiectării şi executării instalaţiilor de ven­tilaţie din unităţile de alimenta­ţie publică. OPREA C. ION . Potrivit prevederilor Regula­mentului şcolilor de cultură ge­nerală, elevii care nu se pre­zintă să-şi susţină examenele de corigenţă în sesiunea anului şcolar respectiv sunt declaraţi repetenţi.

Next