Informatia Bucureştiului, august 1966 (Anul 14, nr. 4036-4060)

1966-08-01 / nr. 4036

Pag.­­ 2-an Primul meu prima... - Cum s-ar spune, e un debut, tovarășe La­­zarov ? - Mda ! Primul festival la care lucrez, prima du­rere de cap. - Bine, dar v-ați mai legat capul și cu alte o­­cazii ? - Da. Dar dacă astăzi mi s-ar fi spus că tre­buie să fac regie pentru spectacolul de la Ma­maia n-aș mai fi accep­tat. - De ce ? - Pentru ca, de ce am fugit întotdeauna, de distribuţie cu prea multe vedete, n-am scăpat a­­cum. La Televiziune cînd montez un specta­col, cooptînd vedetele genului mi se pare mai puţin riscant. Aceasta se datoreşte, poate, şi fap­tului că Televiziunea e ceva mai tînară, iar ve­detele pînă în prezent nu cunosc prea bine se­cretele noastre profesio­nale. N-am crezut, însă, vreodată că lupta îm­potriva reţetelor de mult fabricate, va avea opo­zanţi. Sper însă că, în cele cîteva zile care au mai rămas, să cîştig cît mai mulţi adepţi pentru maniera inedită de inter­pretare. - Aţi lucrat mai mult cu interpreţii ? - M-am ferit de solu­ţiile regizorale „specta­culoase" şi rezolvările pe care le-am conceput pot face mai bune ser­vicii muzicii şi textului. Interpret şi membru in juriu Niciodată n-am avut vreo sarcină mai grea ca aceea de la actualul concurs şi festival. In anul acesta voi fi şi interpret, dar şi membru în juriu. Unii compozitori m-au rugat în mod expres să interpre­tez melodiile lor şi am acceptat cu plăcere. Dar a­­cest lucru mi-a ocupat foarte mult timp pentru re­petiţii, îmi pare bine însă că şi colegii mai tineri, dintre care unii debutează pe scena festivalului, au aceeaşi preocupare. Ca membru în juriu, voi fi cit se poate de exigent faţă de calitatea interpre­tării şi a melodiei. Gică Petrescu „Melodii pentru public şi nu pentru comisie“ Cu siguranţă, actua­lul concurs şi festival va lansa mai multe şlagăre. De data a­­ceasta, am impresia că au fost triate melodii pentru public şi nu pentru comisie. Piese­le care, în majoritatea lor, le-am auzit nu im­pun probleme „majo­re", cum se cerea altă­dată, dar sunt de largă accesibilitate, au o li­nie melodică frumoa­să. De altfel, faţă de precedentele festiva­luri, mi se pare că există şi mai multă grijă pentru organiza­re. Se repetă mai mult, iar regia e mai aproa­pe de muzică. Temistocle Popa SPER SĂ NU MAI RATEZ Pînă în prezent, am participat la toate fes­tivalurile de la Mamaia, ca instrumentist în orchestra de jaz București, iar acum pentru a doua oară și în calitate de compozitor. Anul trecut cu melodia „Pînă la cer" am trecut pe lingă premiu. Optimist din fire, sper ca în acest an să nu mai ratez. Sunt feri­cit că piesa mea „Trece o umbră“ are un interpret valoros, pe Constantin Drăghici, iar Gelu Solomonescu și colegii mei fac totul pentru ca în general fiecare melodie să fie cit mai bine executată. Petre Mihăescu Dragostea pentru clapele pianului Pe compozitorul Petre Firulescu l-am găsit în pauză, fă­cînd opinie separată. Cînta singur la pian. — Nu sînteţi mulţumit de modul cum este interpretată melodia ? — Dimpotrivă. îmi place cum cîntă orchestra, dar acum repet şi eu. — Şi în ce scop, numai aşa de plăcere ? Sau aveţi inspiraţie ? — Nici una, nici alta. La Mamaia, melodia pe care am compus-o pentru fes­tival eu o voi interpreta la pian, acompaniat de orchestră. Pentru a putea îmbina cît mai bine pasiunea pentru compoziţie, dragostea pentru clapele pianu­lui, am preferat să prezint juriului şi spectatorilor o fantezie de jaz pentru pian solo şi orchestră. Cred că aşa îmi voi exprima mai bine veridicitatea gîndurilor muzicale ce mă frămîntă. NEAGU RADULESCU VA PREZINTĂ O REPE­TIŢIE Rîndul de sus : Temisto­­cle Popa, Dan Spătaru, Valeriu Lazarov Gelu So­­lomonescu . Rîndul de jos : Sergiu Cioiu, Dră­­ghici, Gioni Dimitriu, Anda Călugăreanu, Doina Badea, Pompilia Stoian, Petre Mihăescu și N. Kirculescu. Versurile sunt mai inspirate Faţa de anterioarele ediţii muzi­cale de la Mamaia, de data aceasta versurile melodiilor mi se par mai inspirate. Consider însă că pentru festival regia a lucrat mai mult cu inter­preţii. Nu e suficient numai sa po­sezi o voce agreabilă pentru a inter­preta o melodie de muzică uşoară­, aşa cum mai cred încă mulţi co­legi De aceea, apreciez pe Lazarov pentru soluţiile sale regizorale.­­l-a ajutat pe fiecare interpret la melodiei şi sensul textului, să­sească expresia artistică cea potrivită şi asta mi se pare un foarte important. Constantin Draghin • • • DESPRE TINEREŢE Pe tînărul com­pozitor Valenţiu Grigorescu şi pe solistul Gioni Di­mitriu l-am sur­prins într-o discu­ţie „muzicală" —■ Tovarăşe Gri­gorescu, colabo­raţi cu interlocu­torul dumneavoas­tră ? — Nu. Discutăm însă despre o te­mă comună, des­pre tinereţe. Eu am compus o melodie de drumeţie care cîntă frumuseţile naturii şi se adre­sează tinerilor, aşa am înţeles să de­butez la festival. — Şi dumnea­voastră, tovarăşe Gioni Dimitriu, ştiu că aveţi ace­leaşi preferinţe. — Da, de aceea şi piesa pe care o interpretez „Cîn­­tec, joc şi voie bună" de George Grigoriu este an­trenantă, veselă, tinerească și sunt bucuros că e com­pusă pe genul meu. Va fi un mare­ festival Asist de mult la repetiţii şi-l apreciez pe regizorul La­zarov pentru intervenţiile sa­le. El suferă din cauza inexac­tităţii cu care interpretează unii solişti melodiile. Mi se pa­re uneori că aceştia parcă nu iau munca în serios. Gelu So­lomonescu lucrează mult cu orchestra şi cred că va avea succes. După pregătirile care s-au făcut cred că va fi un mare festival. Părerea mea este că şi festivalul care a trecut, cu toate criticile aduse din punc­tul de vedere al liniei melo­dice, a fost peste festivalul de la San Remo. Să nu uităm că muzica românească este deo­sebit de melodioasă şi se bu­cură chiar şi în străinătate de mare succes. Despre interpreţi am văzut cîţiva tineri talentaţi care în­cep să sclipească şi cred că promovarea lor la Mamaia va fi binevenită, cu toate că in­trarea în festival poate să le creeze emoţii. îmi pun însă întrebarea ce-o să fie la Mamaia, ce a­­jutoare se vor da concursului şi festivalului pentru ca şi partea organizatorica să co­respundă în acest an eforturi­lor noastre artistice ? Nicolae Kirculescu După cum se desfăşoa­ră repetiţiile, toţi interlo­cutorii sunt optimişti şi speră ca actualul festival să fie mai presus faţă de celelalte. Nu ne rămîne decit să le urăm tuturor succes de­plin ! Prezentare : Marius Bozianu Rafael Alberti: CRÎNGUL PIERDUT"*) // Secolul nostru, în care istoria a schim­bat de cîteva ori har­ta Europei, e prin ex­celență un secol al memoriilor. Pînă ce se va ivi un nou Tolstoi să surprindă ce-au în­semnat în cele două lungi reprize „Războiul și pacea“ veacului nos­tru, fresca lui se re­constituie după roma­nele izolate, dar şi după mărturia „jurna­lelor"‘ intime şi me­moriilor. O asemenea carte e cea a lui Rafael Al­berti, apărută de cu­­rînd în româneşte, în traducerea lui Paul An­gliel şi Dumitru Alis­­tar. Pentru a parafra­za un titlu celebru, în­semnările sale ar putea, fi socotite graficul unui drum în căutarea „Crîn­­gului pierdut“, al copi­lăriei şi adolescenţei, început în momentul cînd primul exil volun­tar, refugiul în Franţa, îl separă pe poet de pă­­mîntul natal. De altfel, cartea se desfăşoară constant pe aceste două planuri, care, fără să aibă aceeaşi întinde­re, nu sunt mai puţin coordonatele vieţii unui om. Refugiatul delibe­rat în afara graniţelor Spaniei, se refugiază în Spania amintirilor, de pe oricare ţărm ar fi aruncat de valuri. Modul în care sunt scrise amintirile sale îl apropie, dincolo de me­ridiane, de „Hronicul vîrstelor“ lui Draga. *­ E.L.U., 1966* Misticismul mam­ei, ca­racterul voluntar al ta­tălui său, întîmplările cu tîlc ori numai cu haz, ale acestei familii rămuroase definesc temperamentul artist al unui copil de tim­puriu sensibil la culori și nuanțe. Rafael Al­berti nu foloseşte în reconstituirea propriei sale copilării necruţă­torul scalpel psihologic al lui Sartre, nici nu NOTE DE LECTURĂ face să se perinde în faţa cititorului pictori şi scriitori ai vremii, ca în reconsiderările por­tretistice ale lui Eh­renburg. El e mai cu­­rînd pictorul îndrăgos­tit al Spaniei, a cărui dramă va consta tocmai în separaţia forţată de dragostea sa. Picturali­tatea evocărilor iţi dă deseori impresia că treci, în tovărăşia unui poet, printr-o galerie de privelişti andaluze, în cadrul cărora se des­făşoară cu acelaşi relief plastic nişte secvenţe de viaţă ce creează at­mosfera Spaniei şi tim­pului său. Copilăria la Cadiz, anii de colegiu, călătoriile vag boeme ale fiului de viticultor pentru plasarea vinuri­lor tatăului său, popa­surile tînărului bolnav de piept la munte, anii de studiu al picturii, renunţarea la plastica, prea obositoare pentru un pulmonar, afirmarea ca poet, toate aceste meandre ale biografiei sale sunt captivante dacă nu toate prin greu­tatea lor intrinsecă, în orice caz prin farme­cul tonului. Nu toate numele, nu siluetele care se perindă în viaţa sa literară, au propor­ţii europene, dar el ştie să surprindă în multi­tudinea figurilor ce-i populează biografia a­­cele amănunte care fixează un peisaj şi o epocă. Sartre urmărea descoperirea cuvintelor în propria biografie; tilaga îşi începea „Hro­nicul“ prin lupta sa cu cuvîntul, Alberti des­coperă cuvintele prin culoarea lor (prima sa pasiune, pentru artele plastice, nu avea să-l părăsească nici după ce patima pentru poezie îl va fi aşezat printre poeţii de prim rang ai Spaniei). Cartea de faţă are acel polimor­fism caracteristic me­moriilor moderne; ea poate fi tot atît de bine prologul unui „Bil­­dungs-romanca şi reconstituirea de sine stătătoare a unei geo­grafii şi istorii intere­sante nu numai pentru poetul şi lectorii săi spanioli, ci, prin au­tenticitatea reacţiilor şi acuitatea senzaţiilor, pentru toţi amatorii de memorii și de literatură în genere. Veronica Porumbacu • © • @ CONVORBIREA NOASTRA PE TEMA In toate raioanele Capitalei au loc adunări în care deputaţii prezintă dări de seamă în faţa alegătorilor, asupra activităţii depuse în circum­scripţiile în care au fost aleşi. Cum se desfăşoară aceste adunări? Ce probleme ridică cetăţenii privind activitatea deputaţilor şi buna gos­podărire a oraşului ? Cum se aplică în practică propunerile făcute ? Am adresat aceste Întrebări tova­răşilor RADU DRAGAN, preşedintele Comitetului executiv al Sfatului popular al raionului 23 August şi PARASCHIV BECAR, preşedintele Comitetului executiv al Sfatului popular al raionului Tudor Vladimi­rescu. — Pe baza planului de măsuri în­tocmit de comitetul executiv — ne-a spus tov. RADU DRĂGAN, — în ra­ionul 23 August s au ţinut p­înă acum peste 40 de adunări ale depu­taţilor raionali la care au participat aproape 5 000 de oameni. Se poate aprecia că adunările s-au desfăşurat şi se desfăşoară la un ni­vel corespunzător, dările de seamă şi discuţiile purtate axîndu-se atît pe activitatea depusă de deputaţi şi pe realizările obţinute in circumscripţie, cît şi pe aportul adus de cetăţeni la gospodărirea şi înfrumuseţarea imobilelor, străzilor, spaţiilor verzi etc. Bunăoară în adunarea ce a avut loc în circumscripţia 95 (deputat Emil Druşan) s-a arătat că în circumscrip­ţie au fost amenajate două terenuri de joacă pentru copii dotate cu apa­ratele necesare, unul în str. Leonte Filipescu şi unul în str. Vatra Lumi­noasă. Comitetul de cetăţeni a colec­tat şi predat I.C.M. cantitatea de 3 000 kg fier vechi şi 2 000 kg deşeuri de­­hîrtie. Străzile in circumscripţie sunt menţinute in perfectă curăţenie. In circumscripţia 96 (Deputat Gheor­­ghe Petrescu) s-a amenajat un teren de joacă pentru copii, iar pe str. Constantin Ivănuş, s au plantat peste 60 000 fire flori produse în răsadniţa cartierului. Şi aici cetăţenii au colectat şi pre­dat I.C.M.-ului 4 000 kg fier vechi şi 1 200 kg deşeuri hîrtie. In cuvîn­­tul lor cetăţenii s-au angajat să sprijine în continuare toate acţiunile iniţiate de sfatul popular raional. La adunarea din circumscripţia ra­ională 68 (deputată Valenţa Euge­nia) s-a scos în evidenţă aportul ce­tăţenilor la amenajarea spaţiilor verzi în jurul blocului P 5 şi la în­frumuseţarea balcoanelor cu flori. Cetăţenii s-au angajat să o sprijine pe deputată la amenajarea unui nou spaţiu verde între blocurile P 4 şi P 5. De asemenea s-au angajat ca în blocul P 5 să nu existe nici un restanţier, la chirie şi la cotele de întreţinere. Aprecieri elogioase asu­pra activităţii depuse s-au făcut şi în adunarea din circumscripţia ra­ională 59, (deputat Vasile Rotaru). Aici s-a amenajat şi s-a dotat cu a­­paratele necesare un teren de joacă pentru copii în bd. Republicii, s-a amenajat o răsadniţă proprie în care au fost plantate 630 000 fire flori, s-au colectat 6 100 kg fier vechi şi 2 800 kg deşeuri hîrtie etc. Asemenea exemple au fost oglin­dite şi în adunările din circumscrip­ţiile nr. 129, 132, 6, 109, 110, 106, 107. De remarcat faptul că atît discuţiile purtate cît şi propunerile făcute se referă la unele probleme concrete, de larg interes cetăţenesc, privind buna gospodărire şi înfrumuseţare a străzilor şi imobilelor din circum­scripţiile respective. Printre propunerile făcute pî­nă acum se înscriu: pavarea unei alei care face legătura în­tre stadionul 23 August şi Vatra­ Luminoasă; prelungirea liniei de autobuz de la­­Vioara Dom­nească pînă la satul Găneasa ; extinderea reţelei electrice din com. Dobroieşti în satul Fundeni şi altele. Comitetul executiv acordă o mare atenţie propunerilor făcute şi, în funcţie de posibilităţile existente, le va pune în aplicare. O parte dintre ele vor fi înfăptuite cu posibilităţi locale, cu sprijinul larg al cetăţe­nilor. Ş­i de data aceasta — ne-a spus tov. PARASCHIV BECAR — deputaţii Sfatului popular al raionulu Tudor Vladimirescu, se prezintă în faţa alegătorilor cu în­semnate realizări privind buna gos­podărire şi înfrumuseţare a cartie­relor. Bunăoară zona verde a raionu­lui s-a mărit, prin amenajarea de spaţii verzi, cu o suprafaţă de 113 650 mp. S-au amenajat spaţii verzi în suprafaţă de 80 000 mp în zona de locuinţe Baba-Novac strada Platinei, spaţiul verde din vecinătatea policlinicii Vitan, spaţiul verde pe scuarul străzii Baba Novac şi în jurul blocu­rilor din partea de est a cartie­rului Balta Albă etc La amena­jarea noilor spaţii şi la în­treţinerea celor existente au participat zeci de mii de oa­meni. Tot cu sprijinul cetăţenilor s-ai­ amenajat numeroase răsadniţe de cartier, cu o producţie de 6 400 000 fire flori. Acestea au fost plantate pe spaţiile verzi din apropiere, în jurul blocurilor nou -instruite. Ca urmare a grijii deosebite pen­tru copii, au fost amenajate terenuri de joacă în suprafaţă de 50 550 m­p, iar în parcul I.O.R. s-a amenajat un teren de joasă model. Valoarea economiilor realizate prin muncă patriotică pentru în­frumuseţarea şi buna gospodă­rire a raionului la sfîrşitul se­mestrului I este de 17 500 000 lei, fiind efectuate peste 3 100 000 ore muncă patriotică. In cadrul adunărilor de dări de seamă, cetăţenii au făcut şi nume­roase propuneri pentru viitor prin­tre care : instalarea de semafoare la intersecţiile străzii Popa Nan colţ cu str. Labirint şi Popa Nan colţ cu Călăraşi în scopul de a se înlătura accidentele (circumscripţia nr. 78), amenajarea terenului de sport, de la Şcoala generală nr. 21 — Balta Albă —, dotarea cu aparatură adecvată şi construirea unui gard care să separe terenul sportiv de spaţiul verde al şcolii (circumscrip­ţia nr. 227), găsirea unui alt local pentru grădiniţa de copii nr. 20, de­oarece actualul local nu este cores­punzător (circumscripţia nr. 236), pa­varea cu posibilităţi locale a străzi­lor Uzinei şi Independenţei din sa­tul Căţelu (circumscripţia comunală nr. 4). Cu prilejul adunărilor se re­marcă în mod deosebit şi o partici­pare masivă a cetăţenilor; îndeosebi, pe cetăţeni îi preocupă înfrumuseţa­rea cartierului, buna gospodărire a locuinţelor, aprovizionarea unităţilor comerciale, vizionarea în comun a spectacolelor şi organizarea excursii­lor pe grupe, bunul mers al comi­tetelor de părinţi de pe lîngă şcoli, activizarea lectoratelor cu părinţii, co­lectarea fierului vechi şi a deşeurilor de hîrtie, achitarea la timp a obli­gaţiilor ce le revin în calitate de locatari etc. Comitetul executiv acordă toată atenţia bunei desfăşurări a adunări­lor de dări de seamă şi studiază cu simţ de răspundere propunerile fă­cute. I. B. 1 Dările de seamă­­ ale deputaţilor EXPOZIŢII Expoziţia de pictură con­temporană cubaneză, deschi­să zilele­­ acestea la Dalles, prilejuieşte publicului nostru un nou contact cu arta a­­cestei ţări. Faţă de prece­denta expoziţie, din 1962, mult mai amplă, organiza­torii s-au oprit de data a­­ceasta la un număr de noua pictori, reprezentaţi fiecare cu cîte cinci tablouri, for­mulă care îngăduie o mai bună cunoaştere a creaţiei lor. Aparţinînd unor curente diferite, cei mai mulţi din­tre ei, personalităţi artistice distincte, au figurat -o în cealaltă expoziţie, iar René Portocarrero şi Raul Millian au expus acum doi ani, îm­preună, în Sala mică a Puiu­ţului- Aşa­dar, sunt cunoş­tinţe vechi ! Poate cea mai puternică personalitate artistică Din­ expoziţie, Servano Cabrera Moreno se impune printr-o neobişnuită dinamică a for­melor ample, prin racursiuri construite cu multă îndemî­­nare şi mai ales prin expre­sivitatea chipurilor şi monu­mentalitatea personajelor. A­­desea siluetele robuste sînt pictate cu o paletă dominată de albastru şi verde subtil orchestrate şi se înscriu în­tr-o viziune uşor constructi­­vistă. Asemănătoare întrucîtva cu nişte vitrouri, atît prin delimitarea precisă a contu­rurilor cît şi prin puritatea culorilor luminoase, sunt lu­crările Ameliei Pelaez, în­deosebi naturile moarte. René Portocarrero vădeşte unele influenţe folclorice. Portretele sale sunt realizate într-o pensulaţie energică, plină de forţă, cu tuşe groa­se, alerte, de o mare spon­taneitate şi siguranţă. In opoziţie cu vioiciunea cromatică a acestuia, sum­brul triptic semnat de An­tonia Elriz Vazquez, intitulat „Moartea“, ca şi celelalte două tablouri ale sale, de un viguros expresionism, suge­rează o atmosferă gravă, o stare de nelinişte, impusă de­sigur de obsesia ei pentru teme de un puternic tragism. Neîndoios simţ pentru cu­loare, pentru accente exoma­­tice preţioase, dovedeşte Mariano Rodriguez, la care formele îşi dizolvă însă con­turul într-un fel de ceaţă, realizând o atmosferă afec­tivă, de vis , propriul chip din „Autoportret“­­ plutește aerian, amintind procedeele cinematografice de supraim­­p­resie. Rămînînd în limitele unei plăcute decorativități, ciclul .,Ape teritoriale" semnat de Luis Martinez Pedro aduce diverse combinări de forme ecometrice albastre pe un fond negru, pe cînd vecinul său de panou, Antonio Vidal, care-și intitulează tablourile „Structură“, recurge la pe­tice de sac lipite, peste care dă cu un negru îndoliat, de catran, sau cu alte culori tot sumbre, vrînd să sugereze structura materiei, dar reali­­zînd o impresie şocantă, de descompunere a biologicului. Păstrîndu-se în cadrul fi­gurativului, Adigio Benitez aduce imaginea unor sudori în acţiune şi a unor subtile peisaje ce reconstituie reali­tatea motivului doar în ceea ce are ea esenţial, în sfîrşit, în desenele sale miniaturale, cu un duet fin şi un joc con­vulsionat al liniilor, Raul Millian creează metafore de o tensiune dramatică evi­dentă ; atmosfera tenebroasă a imaginilor le face însă căra ermetice. Dovedind spirit inovator şi orientări diferite, selecţia de tablouri expuse la Dalles poate fi socotită reprezenta­tivă pentru ilustrarea tendin­ţelor şi curentelor ce se în­fruntă astăzi în arta Cubei. Marin Mihalache Pictură cubaneză Vizitînd expoziţia de pictură contemporană cubaneză Duşan se face om?... (Urmare din pag. I) cu extremă prevedere, din buzunar o splendidă diademă cu briliante, care aparţinuse — spunea el — unei descen­dente dintr-o veche stirpă boierească. Azi-mîine o valorifică şi înapoiază su­ma. Evaluată ulterior la miliţie, valoa­rea „diademei” nu depăşea suma de lei 20. ...Il priveşti şi nu ştii ce să crezi. Oare omul acesta nu şi-a dat seama că în cele din urmă va fi chemat în faţa justiţiei de oamenii pe care i-a înşelat ? De unde avea să înapoieze banii ? Pen­tru că Eneil Duşan nu ştie să munceas­că. El trăieşte din expediente misterioa­se. Şi nu mai e un băieţandru. Are fa­milie, o mamă, o nevastă, o fetiţă... De unde atîta lipsă de răspundere, atîta inconştienţă, la vîrsta lui ? Ce-a făcut pînă la 37 de ani, de a rămas fără nici o profesie ? Poate că explicaţia nevero­similelor sale isprăvi se află tocmai în trecutul său ? Şi iată-ne dar, fără să mai aşteptăm deznodămîntul procesului pornind pe ur­mele biografiei lui Duşan Endil. Din de­poziţiile cîtorva martori poţi afla că in­culpatul afirmă că este fiul pro­prietarului unei foste mari firme de confecţii. Minciuna aceasta — căci minciună este d­e semnificativă pentru profilul moral al „eroului“ nos­tru. Lui Duşan îi e ruşine cu tatăl său. Şi ştiţi de ce ? Pentru că tatăl său a muncit o viaţă întreagă. Şi trîntorului, munca îi pare dezonoare. Proprietar de mare magazin, el da !, e altceva... Lui Duşan poate să-i fie ruşine, dar toţi cei pe care i am întrebat mi-au vor­bit cu stimă şi dragoste despre părintele său. A fost un croitor, dar „doctor“ în meseria lui, un artist. Mulţi maiştri foarte solicitaţi ai caselor de modă bucureştene sunt elevii săi. A lucrat apoi în cooperaţie ca un valoros cadru tehnic. A publicat chiar cărţi despre profesia sa. Avea omul a­­cesta o singură slăbiciune pe care i-o cunoştea toată lumea şi pentru care îl compătimea : fiul său ! Duşan a fost un copil frumos şi isteţ. Tatăl, care avusese o copilărie crîncenă, repeta : „Măcar el să aibă tot ce pofteş­te!” Muncea pe rupte şi, unic la părinţi, băieţaşul a fost obişnuit să capete in­tr-adevăr tot ce pofteşte. Crescut mai mărişor, cînd nu căpăta, fura. într-o bună zi, mama s-a trezit chiar fără pal­ton. Au început discuţiile : ce-i de fă­cut ? Duşan îşi vedea de treburi. Mai departe de clasa a IV-a de liceu n-a mai putut fi urnit. O vocaţie de neînvins îl chema pe bulevard. „Dă-1 la meserie !” — spuneau cite unii. „Ce faci cu el ? Nu vezi cum creşte ?” înghiţindu-şi ru­şinea, bătrînii trăgeau înainte, scrîşnind din dinţi, căruţa familiei, care scîrţîia tot mai tare. „E copil încă — spu­neau. Duşan — o să vedeţi — se face om. A început să se schimbe !“ Nu ştiu cît se schimba, dar de la o vreme tatăl începuse să primească acasă plîngeri: obiecte dispărute, bani neînapoiaţi. A­­chita cu promptitudine şi îşi ameninţa platonic odrasla cu „şcoala de corecţie”. Duşan ştia însă că „n-are tata inimă s-o facă !”. De unde să aibă ? „Un copil !“ — repeta, fără să-şi dea seama că „bă­ieţelul« crescuse cogeamitea bărbat. Cres­cuse un tipic „fecior de bani gata”, la­com să înghită dintr-o dată toate plă­cerile vieţii, fără a da nimic în schimb La 20 de ani nu ştia să facă nimic. Era însă frumos, elegant şi dotat cu o impertinenţă luată de unii drept inte­ligenţă. I-a venit pofta să se însoare. Ce să facă tata ? A plătit şi o nuntă ! Poate că se face om ! — şi-o fi spus. Cîteva luni mai tîrziu, tinera soţie, stu­dentă la politehnică, îşi punea capăt zi­lelor. Duşan spunea că el n-are nici o Vină. O boală secretă şi incurabilă o îm­pinsese la deznodămîntul fatal. Serviciu­lui militar a reuşit să i se sustragă. Fe­ciorul o ducea într-o „dolce vita” fără contenire, împlinise 25 de ani, apoi 30, trecuse tinereţea. El n-avea nici un mij­loc personal de trai, nici o profesie. „O să vedeţi, pînă la urmă se schimbă — repeta ostenit bătrînul. Pînă la urmă se face om“. Vecinii îşi amintesc că mun­cea ziua şi noaptea pentru a putea face faţă cheltuielilor. Dacă nu-i dădea bani, era şi mai rău. Se pomenea la uşă cu tot felul de oameni înşelaţi, plă­tea şi mai era şi umilit. Semnificativ este că în escrocheriile sale, Duşan nu tre­cea niciodată de limita posibilităţilor de acoperire pe care le avea tatăl său. Ştia că, o dată depăşite, tatăl nu l-ar mai fi putut ascunde şi s-ar fi aflat faţă în faţă cu justiţia. Nu-şi dădea seama însă că bătrînul, adine măcinat de nefericire şi ruşine, se apropia cu paşi repezi de capătul zilelor sale, deşi ar mai fi putut trăi încă mult. A făcut un infarct, apoi altul şi în ianuarie 1961 a murit. La 32 de ani, Duşan Enoil se găsea în sfîrşit faţă in faţă cu viaţa. Poate că în situa­ţia aceasta avea să împlinească cel puţin acum aprinsa speranţă a bătrînului, poate că acum avea Duşan „să se facă om”... La început a „topit“ nişte drepturi de autor de la o lucrare a tatălui apărută chiar în ajunul morţii. Hainele din casă, mobila au luat acelaşi drum. Pînă să crească Duşan, părinţii apucaseră să ri­dice o căsuţă frumoasă, undeva prin spatele Pieţei Victoriei. Ce ştia odrasla cită muncă, cite strîmtorări şi renunţări stăteau la temelia casei. Ce-i păsa lui că mama trăia iar casa era proprietatea ei... A făcut-o s-o vîndă pe 60.000 Iei, inghiţindu-i banii într-un timp record. „Băieţelul“ de odinioară căpătase un a­­petit fenomenal. Cînd banii au fost pe sfîrşite, a încercat — ce-i drept — să muncească. Pentru prima oară în viata sa, s-a angajat corector la o întreprin­dere poligrafică. Dar colegii de serviciu au început să plîngă după sumele pe care i le împrumutaseră. In cîteva luni şi-a luat lichidarea. Mult prea scîrbit de acest prim contact cu munca, Duşan şi-a amintit de „afacerile“ sale de odinioa­ră. Şi-a scos din recuzită diadema prin­ţesei şi automobilul fictiv şi a pornit-o la vînătoare. Lua banii în virtutea obişnuinţei, fără să-şi dea seama că de acolo de unde se afla, tăticu nu mai putea să plătească, să-i acopere ispră­vile, să-l scape de consecinţele înşelă­toriilor sale. Şi în cele din urmă, ul­ciorul s-a spart. Destul de tîrziu de altfel ! Am sunat deunăzi la ușa familiei Endl, într-un bloc din calea Victoriei. Prin crăpătura ușii m-a măsurat mama, Ana Endl. Intr-un tîrziu, bătrîna m-a primit în casă rușinată. încercase în za­dar să ferească de priviri indiscrete tabloul jalnic al unor încăperi pustii în care două lăzi vechi ţineau loc de mo­bilier. — Acum cîţiva ani, la noi era frumos — a îndrugat umilită. Am avut şi o casă a noastră. Priviţi-o în fotografie... Ana Endl îşi păstrează trecutul în geantă. Iata casa. A mîncat-o Duşan. Şi hainele, tot Duşan i le-a vîndut. Fo­tografiile i-au rămas numai fiindcă Du­şan n-a avut cui să le vîndă. Trăieşte acum dintr-o pensie de urmaşi. Pe cea din luna asta trebuie s-o dea avocatului. Ştiţi, pentru procesul lui Duşan ! Numai de ar fi sănătoasă, să-şi poată îngriji nepoţica. Am sentimentul că privesc un arbore ruinat de omizi. Cît a putut distruge, cît a putut înfuleca în cîţiva ani „copilaşul” de odinioară ! Pe unde a călcat el, s-a uscat şi iarba. Dar mama tot îl mai plînge. Mă întreabă ce cred, ce pedeap­să o să-i dea oare, şi lăcrimează. Pînă la urmă — spune — Duşan s-ar fi schimbat totuşi. Dar n-a mai avut cînd! Simt în jurul meu un vînt de nebunie şi mă cutremur . — De ce plîngeţi ? — o întreb aspru pe Ana Endl. Să fiţi bucuroasă ! La urma urmelor e ultima lui şansă. Cine ştie, poate că abia acum... se face om ! Intre zidurile jalnice, goale se joacă neştiutoare o fetiţă bălaie, de doi ani. Ea singură, în aceastii clipa, plătește fără vină. SESIZĂRI, ÎNTREBĂRI, RĂSPUNSURI: Nu se poate oare rezolva? E­ste cunoscut faptul că Incepînd din anul 1965 — ne scrie co­respondentul nostru C. Colescu — întreprinderile de administraţie lo­­cativă execută şi anumite lucrări de reparaţie. Desigur că asemenea lucrări se execută mai în toate cartierele. Lui S. Victor din str. Slt. Dănescu nr. 6, din raionul 16 Februarie, i s-a refăcut soba de teracotă încă de acum 40 de zile. Şi tot de atîtea zile molo­zul rezultat stă neridicat în stra­dă. La intervenţia locatarului, şeful sectorului nr. 8 I.A.L. a ridicat din umeri, explicînd lipsa unor mijloace de transport. De ce nu este avizată I.S B., așa cum procedează I.R.G.R., pentru ridi­carea molozului rezultat de la aseme­nea lucrări, care dă o notă neplăcută unor străzi ?“ Așa operativitate...! C­asa în care locuiesc în calea Rahovei nr. 320 — ne-a scris nu de mult tov. Niţu Ion — este lăsată de proprietar a­­proape în părăsire. Din această cau­ză s-a degradat acoperişul, jgheabu­rile şi burlanele, apa infiltrîndu-se pe perete. Aş dori să execut eu a­­ceste reparaţii în contul chiriei, dar ar trebui să am aprobarea cuvenită şi, nu o am, deşi m-am adresat Sfa­tului popular raional, încă din luna martie, cu o cerere în acest sens . La sesizarea redacţiei, Comitetul executiv al Sfatului popular al ra­ionului V. I. Lenin ne-a răspuns : „In urma verificărilor făcute pe te­ren s-a constatat că cele sesizate de cetăţeanul Niţu Ion corespund în­tru totul realităţii. Conform dispozi­ţiilor actualmente în vigoare, ase­menea lucrări pot fi executate de către chiriaşi, în contul proprieta­rului, fie printr-o organizaţie socia­listă, fie prin mijloace proprii, re­­ţinînd contravaloarea lor din chirie“. Totul e în regulă, dar ne întrebăm: pentru o asemenea constatare şi un asemenea răspuns erau necesare a­­proape patru luni de zile ? Două întrebări care-şi aşteaptă răspunsurile V­reau să arăt un fenomen destul de ciudat pentru mine, ne scria nu de mult Stan Gheorghe din str. Ruşchiţa nr. 39, raionul 23 Au­gust. Locuiesc in cartierul Vatra Lu­minoasă şi joi 21 iulie a.c. am fost cu familia pe calea Griviţei, la un prieten. La ora 11:05 mă aflam în staţia Caraiman. Iată că vine şi troleibuzul 86 (autovehiculul nr. 4366), dar care a trecut pe lingă noi fără să opreas­că. Ne-am urcat in următorul auto­vehicul. La Buzești am constatat că troleibu­­zul care nu oprise la Caraiman, sco­sese trolele de pe fire, pentru a în­toarce, lăsînd pe celălalt să treacă. La întrebarea şoferiţei din autovehi­culul în care mă găseam, i s-a răs­puns că este întîrziat. Dacă a plecat de la capăt, de ce nu a luat totuşi călători, uzînd ma­şina şi consumînd energie electrică degeaba ? Oare asemenea fapte nu in­fluenţează in mod negativ transportul comun al cetăţenilor?

Next