Informatia Bucureştiului, august 1966 (Anul 14, nr. 4036-4060)
1966-08-01 / nr. 4036
Pag. 2-an Primul meu prima... - Cum s-ar spune, e un debut, tovarășe Lazarov ? - Mda ! Primul festival la care lucrez, prima durere de cap. - Bine, dar v-ați mai legat capul și cu alte ocazii ? - Da. Dar dacă astăzi mi s-ar fi spus că trebuie să fac regie pentru spectacolul de la Mamaia n-aș mai fi acceptat. - De ce ? - Pentru ca, de ce am fugit întotdeauna, de distribuţie cu prea multe vedete, n-am scăpat acum. La Televiziune cînd montez un spectacol, cooptînd vedetele genului mi se pare mai puţin riscant. Aceasta se datoreşte, poate, şi faptului că Televiziunea e ceva mai tînară, iar vedetele pînă în prezent nu cunosc prea bine secretele noastre profesionale. N-am crezut, însă, vreodată că lupta împotriva reţetelor de mult fabricate, va avea opozanţi. Sper însă că, în cele cîteva zile care au mai rămas, să cîştig cît mai mulţi adepţi pentru maniera inedită de interpretare. - Aţi lucrat mai mult cu interpreţii ? - M-am ferit de soluţiile regizorale „spectaculoase" şi rezolvările pe care le-am conceput pot face mai bune servicii muzicii şi textului. Interpret şi membru in juriu Niciodată n-am avut vreo sarcină mai grea ca aceea de la actualul concurs şi festival. In anul acesta voi fi şi interpret, dar şi membru în juriu. Unii compozitori m-au rugat în mod expres să interpretez melodiile lor şi am acceptat cu plăcere. Dar acest lucru mi-a ocupat foarte mult timp pentru repetiţii, îmi pare bine însă că şi colegii mai tineri, dintre care unii debutează pe scena festivalului, au aceeaşi preocupare. Ca membru în juriu, voi fi cit se poate de exigent faţă de calitatea interpretării şi a melodiei. Gică Petrescu „Melodii pentru public şi nu pentru comisie“ Cu siguranţă, actualul concurs şi festival va lansa mai multe şlagăre. De data aceasta, am impresia că au fost triate melodii pentru public şi nu pentru comisie. Piesele care, în majoritatea lor, le-am auzit nu impun probleme „majore", cum se cerea altădată, dar sunt de largă accesibilitate, au o linie melodică frumoasă. De altfel, faţă de precedentele festivaluri, mi se pare că există şi mai multă grijă pentru organizare. Se repetă mai mult, iar regia e mai aproape de muzică. Temistocle Popa SPER SĂ NU MAI RATEZ Pînă în prezent, am participat la toate festivalurile de la Mamaia, ca instrumentist în orchestra de jaz București, iar acum pentru a doua oară și în calitate de compozitor. Anul trecut cu melodia „Pînă la cer" am trecut pe lingă premiu. Optimist din fire, sper ca în acest an să nu mai ratez. Sunt fericit că piesa mea „Trece o umbră“ are un interpret valoros, pe Constantin Drăghici, iar Gelu Solomonescu și colegii mei fac totul pentru ca în general fiecare melodie să fie cit mai bine executată. Petre Mihăescu Dragostea pentru clapele pianului Pe compozitorul Petre Firulescu l-am găsit în pauză, făcînd opinie separată. Cînta singur la pian. — Nu sînteţi mulţumit de modul cum este interpretată melodia ? — Dimpotrivă. îmi place cum cîntă orchestra, dar acum repet şi eu. — Şi în ce scop, numai aşa de plăcere ? Sau aveţi inspiraţie ? — Nici una, nici alta. La Mamaia, melodia pe care am compus-o pentru festival eu o voi interpreta la pian, acompaniat de orchestră. Pentru a putea îmbina cît mai bine pasiunea pentru compoziţie, dragostea pentru clapele pianului, am preferat să prezint juriului şi spectatorilor o fantezie de jaz pentru pian solo şi orchestră. Cred că aşa îmi voi exprima mai bine veridicitatea gîndurilor muzicale ce mă frămîntă. NEAGU RADULESCU VA PREZINTĂ O REPETIŢIE Rîndul de sus : Temistocle Popa, Dan Spătaru, Valeriu Lazarov Gelu Solomonescu . Rîndul de jos : Sergiu Cioiu, Drăghici, Gioni Dimitriu, Anda Călugăreanu, Doina Badea, Pompilia Stoian, Petre Mihăescu și N. Kirculescu. Versurile sunt mai inspirate Faţa de anterioarele ediţii muzicale de la Mamaia, de data aceasta versurile melodiilor mi se par mai inspirate. Consider însă că pentru festival regia a lucrat mai mult cu interpreţii. Nu e suficient numai sa posezi o voce agreabilă pentru a interpreta o melodie de muzică uşoară, aşa cum mai cred încă mulţi colegi De aceea, apreciez pe Lazarov pentru soluţiile sale regizorale.l-a ajutat pe fiecare interpret la melodiei şi sensul textului, săsească expresia artistică cea potrivită şi asta mi se pare un foarte important. Constantin Draghin • • • DESPRE TINEREŢE Pe tînărul compozitor Valenţiu Grigorescu şi pe solistul Gioni Dimitriu l-am surprins într-o discuţie „muzicală" —■ Tovarăşe Grigorescu, colaboraţi cu interlocutorul dumneavoastră ? — Nu. Discutăm însă despre o temă comună, despre tinereţe. Eu am compus o melodie de drumeţie care cîntă frumuseţile naturii şi se adresează tinerilor, aşa am înţeles să debutez la festival. — Şi dumneavoastră, tovarăşe Gioni Dimitriu, ştiu că aveţi aceleaşi preferinţe. — Da, de aceea şi piesa pe care o interpretez „Cîntec, joc şi voie bună" de George Grigoriu este antrenantă, veselă, tinerească și sunt bucuros că e compusă pe genul meu. Va fi un mare festival Asist de mult la repetiţii şi-l apreciez pe regizorul Lazarov pentru intervenţiile sale. El suferă din cauza inexactităţii cu care interpretează unii solişti melodiile. Mi se pare uneori că aceştia parcă nu iau munca în serios. Gelu Solomonescu lucrează mult cu orchestra şi cred că va avea succes. După pregătirile care s-au făcut cred că va fi un mare festival. Părerea mea este că şi festivalul care a trecut, cu toate criticile aduse din punctul de vedere al liniei melodice, a fost peste festivalul de la San Remo. Să nu uităm că muzica românească este deosebit de melodioasă şi se bucură chiar şi în străinătate de mare succes. Despre interpreţi am văzut cîţiva tineri talentaţi care încep să sclipească şi cred că promovarea lor la Mamaia va fi binevenită, cu toate că intrarea în festival poate să le creeze emoţii. îmi pun însă întrebarea ce-o să fie la Mamaia, ce ajutoare se vor da concursului şi festivalului pentru ca şi partea organizatorica să corespundă în acest an eforturilor noastre artistice ? Nicolae Kirculescu După cum se desfăşoară repetiţiile, toţi interlocutorii sunt optimişti şi speră ca actualul festival să fie mai presus faţă de celelalte. Nu ne rămîne decit să le urăm tuturor succes deplin ! Prezentare : Marius Bozianu Rafael Alberti: CRÎNGUL PIERDUT"*) // Secolul nostru, în care istoria a schimbat de cîteva ori harta Europei, e prin excelență un secol al memoriilor. Pînă ce se va ivi un nou Tolstoi să surprindă ce-au însemnat în cele două lungi reprize „Războiul și pacea“ veacului nostru, fresca lui se reconstituie după romanele izolate, dar şi după mărturia „jurnalelor"‘ intime şi memoriilor. O asemenea carte e cea a lui Rafael Alberti, apărută de curînd în româneşte, în traducerea lui Paul Angliel şi Dumitru Alistar. Pentru a parafraza un titlu celebru, însemnările sale ar putea, fi socotite graficul unui drum în căutarea „Crîngului pierdut“, al copilăriei şi adolescenţei, început în momentul cînd primul exil voluntar, refugiul în Franţa, îl separă pe poet de pămîntul natal. De altfel, cartea se desfăşoară constant pe aceste două planuri, care, fără să aibă aceeaşi întindere, nu sunt mai puţin coordonatele vieţii unui om. Refugiatul deliberat în afara graniţelor Spaniei, se refugiază în Spania amintirilor, de pe oricare ţărm ar fi aruncat de valuri. Modul în care sunt scrise amintirile sale îl apropie, dincolo de meridiane, de „Hronicul vîrstelor“ lui Draga. * E.L.U., 1966* Misticismul mamei, caracterul voluntar al tatălui său, întîmplările cu tîlc ori numai cu haz, ale acestei familii rămuroase definesc temperamentul artist al unui copil de timpuriu sensibil la culori și nuanțe. Rafael Alberti nu foloseşte în reconstituirea propriei sale copilării necruţătorul scalpel psihologic al lui Sartre, nici nu NOTE DE LECTURĂ face să se perinde în faţa cititorului pictori şi scriitori ai vremii, ca în reconsiderările portretistice ale lui Ehrenburg. El e mai curînd pictorul îndrăgostit al Spaniei, a cărui dramă va consta tocmai în separaţia forţată de dragostea sa. Picturalitatea evocărilor iţi dă deseori impresia că treci, în tovărăşia unui poet, printr-o galerie de privelişti andaluze, în cadrul cărora se desfăşoară cu acelaşi relief plastic nişte secvenţe de viaţă ce creează atmosfera Spaniei şi timpului său. Copilăria la Cadiz, anii de colegiu, călătoriile vag boeme ale fiului de viticultor pentru plasarea vinurilor tatăului său, popasurile tînărului bolnav de piept la munte, anii de studiu al picturii, renunţarea la plastica, prea obositoare pentru un pulmonar, afirmarea ca poet, toate aceste meandre ale biografiei sale sunt captivante dacă nu toate prin greutatea lor intrinsecă, în orice caz prin farmecul tonului. Nu toate numele, nu siluetele care se perindă în viaţa sa literară, au proporţii europene, dar el ştie să surprindă în multitudinea figurilor ce-i populează biografia acele amănunte care fixează un peisaj şi o epocă. Sartre urmărea descoperirea cuvintelor în propria biografie; tilaga îşi începea „Hronicul“ prin lupta sa cu cuvîntul, Alberti descoperă cuvintele prin culoarea lor (prima sa pasiune, pentru artele plastice, nu avea să-l părăsească nici după ce patima pentru poezie îl va fi aşezat printre poeţii de prim rang ai Spaniei). Cartea de faţă are acel polimorfism caracteristic memoriilor moderne; ea poate fi tot atît de bine prologul unui „Bildungs-romanca şi reconstituirea de sine stătătoare a unei geografii şi istorii interesante nu numai pentru poetul şi lectorii săi spanioli, ci, prin autenticitatea reacţiilor şi acuitatea senzaţiilor, pentru toţi amatorii de memorii și de literatură în genere. Veronica Porumbacu • © • @ CONVORBIREA NOASTRA PE TEMA In toate raioanele Capitalei au loc adunări în care deputaţii prezintă dări de seamă în faţa alegătorilor, asupra activităţii depuse în circumscripţiile în care au fost aleşi. Cum se desfăşoară aceste adunări? Ce probleme ridică cetăţenii privind activitatea deputaţilor şi buna gospodărire a oraşului ? Cum se aplică în practică propunerile făcute ? Am adresat aceste Întrebări tovarăşilor RADU DRAGAN, preşedintele Comitetului executiv al Sfatului popular al raionului 23 August şi PARASCHIV BECAR, preşedintele Comitetului executiv al Sfatului popular al raionului Tudor Vladimirescu. — Pe baza planului de măsuri întocmit de comitetul executiv — ne-a spus tov. RADU DRĂGAN, — în raionul 23 August s au ţinut pînă acum peste 40 de adunări ale deputaţilor raionali la care au participat aproape 5 000 de oameni. Se poate aprecia că adunările s-au desfăşurat şi se desfăşoară la un nivel corespunzător, dările de seamă şi discuţiile purtate axîndu-se atît pe activitatea depusă de deputaţi şi pe realizările obţinute in circumscripţie, cît şi pe aportul adus de cetăţeni la gospodărirea şi înfrumuseţarea imobilelor, străzilor, spaţiilor verzi etc. Bunăoară în adunarea ce a avut loc în circumscripţia 95 (deputat Emil Druşan) s-a arătat că în circumscripţie au fost amenajate două terenuri de joacă pentru copii dotate cu aparatele necesare, unul în str. Leonte Filipescu şi unul în str. Vatra Luminoasă. Comitetul de cetăţeni a colectat şi predat I.C.M. cantitatea de 3 000 kg fier vechi şi 2 000 kg deşeuri dehîrtie. Străzile in circumscripţie sunt menţinute in perfectă curăţenie. In circumscripţia 96 (Deputat Gheorghe Petrescu) s-a amenajat un teren de joacă pentru copii, iar pe str. Constantin Ivănuş, s au plantat peste 60 000 fire flori produse în răsadniţa cartierului. Şi aici cetăţenii au colectat şi predat I.C.M.-ului 4 000 kg fier vechi şi 1 200 kg deşeuri hîrtie. In cuvîntul lor cetăţenii s-au angajat să sprijine în continuare toate acţiunile iniţiate de sfatul popular raional. La adunarea din circumscripţia raională 68 (deputată Valenţa Eugenia) s-a scos în evidenţă aportul cetăţenilor la amenajarea spaţiilor verzi în jurul blocului P 5 şi la înfrumuseţarea balcoanelor cu flori. Cetăţenii s-au angajat să o sprijine pe deputată la amenajarea unui nou spaţiu verde între blocurile P 4 şi P 5. De asemenea s-au angajat ca în blocul P 5 să nu existe nici un restanţier, la chirie şi la cotele de întreţinere. Aprecieri elogioase asupra activităţii depuse s-au făcut şi în adunarea din circumscripţia raională 59, (deputat Vasile Rotaru). Aici s-a amenajat şi s-a dotat cu aparatele necesare un teren de joacă pentru copii în bd. Republicii, s-a amenajat o răsadniţă proprie în care au fost plantate 630 000 fire flori, s-au colectat 6 100 kg fier vechi şi 2 800 kg deşeuri hîrtie etc. Asemenea exemple au fost oglindite şi în adunările din circumscripţiile nr. 129, 132, 6, 109, 110, 106, 107. De remarcat faptul că atît discuţiile purtate cît şi propunerile făcute se referă la unele probleme concrete, de larg interes cetăţenesc, privind buna gospodărire şi înfrumuseţare a străzilor şi imobilelor din circumscripţiile respective. Printre propunerile făcute pînă acum se înscriu: pavarea unei alei care face legătura între stadionul 23 August şi Vatra Luminoasă; prelungirea liniei de autobuz de laVioara Domnească pînă la satul Găneasa ; extinderea reţelei electrice din com. Dobroieşti în satul Fundeni şi altele. Comitetul executiv acordă o mare atenţie propunerilor făcute şi, în funcţie de posibilităţile existente, le va pune în aplicare. O parte dintre ele vor fi înfăptuite cu posibilităţi locale, cu sprijinul larg al cetăţenilor. Şi de data aceasta — ne-a spus tov. PARASCHIV BECAR — deputaţii Sfatului popular al raionulu Tudor Vladimirescu, se prezintă în faţa alegătorilor cu însemnate realizări privind buna gospodărire şi înfrumuseţare a cartierelor. Bunăoară zona verde a raionului s-a mărit, prin amenajarea de spaţii verzi, cu o suprafaţă de 113 650 mp. S-au amenajat spaţii verzi în suprafaţă de 80 000 mp în zona de locuinţe Baba-Novac strada Platinei, spaţiul verde din vecinătatea policlinicii Vitan, spaţiul verde pe scuarul străzii Baba Novac şi în jurul blocurilor din partea de est a cartierului Balta Albă etc La amenajarea noilor spaţii şi la întreţinerea celor existente au participat zeci de mii de oameni. Tot cu sprijinul cetăţenilor s-ai amenajat numeroase răsadniţe de cartier, cu o producţie de 6 400 000 fire flori. Acestea au fost plantate pe spaţiile verzi din apropiere, în jurul blocurilor nou -instruite. Ca urmare a grijii deosebite pentru copii, au fost amenajate terenuri de joacă în suprafaţă de 50 550 mp, iar în parcul I.O.R. s-a amenajat un teren de joasă model. Valoarea economiilor realizate prin muncă patriotică pentru înfrumuseţarea şi buna gospodărire a raionului la sfîrşitul semestrului I este de 17 500 000 lei, fiind efectuate peste 3 100 000 ore muncă patriotică. In cadrul adunărilor de dări de seamă, cetăţenii au făcut şi numeroase propuneri pentru viitor printre care : instalarea de semafoare la intersecţiile străzii Popa Nan colţ cu str. Labirint şi Popa Nan colţ cu Călăraşi în scopul de a se înlătura accidentele (circumscripţia nr. 78), amenajarea terenului de sport, de la Şcoala generală nr. 21 — Balta Albă —, dotarea cu aparatură adecvată şi construirea unui gard care să separe terenul sportiv de spaţiul verde al şcolii (circumscripţia nr. 227), găsirea unui alt local pentru grădiniţa de copii nr. 20, deoarece actualul local nu este corespunzător (circumscripţia nr. 236), pavarea cu posibilităţi locale a străzilor Uzinei şi Independenţei din satul Căţelu (circumscripţia comunală nr. 4). Cu prilejul adunărilor se remarcă în mod deosebit şi o participare masivă a cetăţenilor; îndeosebi, pe cetăţeni îi preocupă înfrumuseţarea cartierului, buna gospodărire a locuinţelor, aprovizionarea unităţilor comerciale, vizionarea în comun a spectacolelor şi organizarea excursiilor pe grupe, bunul mers al comitetelor de părinţi de pe lîngă şcoli, activizarea lectoratelor cu părinţii, colectarea fierului vechi şi a deşeurilor de hîrtie, achitarea la timp a obligaţiilor ce le revin în calitate de locatari etc. Comitetul executiv acordă toată atenţia bunei desfăşurări a adunărilor de dări de seamă şi studiază cu simţ de răspundere propunerile făcute. I. B. 1 Dările de seamă ale deputaţilor EXPOZIŢII Expoziţia de pictură contemporană cubaneză, deschisă zilele acestea la Dalles, prilejuieşte publicului nostru un nou contact cu arta acestei ţări. Faţă de precedenta expoziţie, din 1962, mult mai amplă, organizatorii s-au oprit de data aceasta la un număr de noua pictori, reprezentaţi fiecare cu cîte cinci tablouri, formulă care îngăduie o mai bună cunoaştere a creaţiei lor. Aparţinînd unor curente diferite, cei mai mulţi dintre ei, personalităţi artistice distincte, au figurat -o în cealaltă expoziţie, iar René Portocarrero şi Raul Millian au expus acum doi ani, împreună, în Sala mică a Puiuţului- Aşadar, sunt cunoştinţe vechi ! Poate cea mai puternică personalitate artistică Din expoziţie, Servano Cabrera Moreno se impune printr-o neobişnuită dinamică a formelor ample, prin racursiuri construite cu multă îndemînare şi mai ales prin expresivitatea chipurilor şi monumentalitatea personajelor. Adesea siluetele robuste sînt pictate cu o paletă dominată de albastru şi verde subtil orchestrate şi se înscriu într-o viziune uşor constructivistă. Asemănătoare întrucîtva cu nişte vitrouri, atît prin delimitarea precisă a contururilor cît şi prin puritatea culorilor luminoase, sunt lucrările Ameliei Pelaez, îndeosebi naturile moarte. René Portocarrero vădeşte unele influenţe folclorice. Portretele sale sunt realizate într-o pensulaţie energică, plină de forţă, cu tuşe groase, alerte, de o mare spontaneitate şi siguranţă. In opoziţie cu vioiciunea cromatică a acestuia, sumbrul triptic semnat de Antonia Elriz Vazquez, intitulat „Moartea“, ca şi celelalte două tablouri ale sale, de un viguros expresionism, sugerează o atmosferă gravă, o stare de nelinişte, impusă desigur de obsesia ei pentru teme de un puternic tragism. Neîndoios simţ pentru culoare, pentru accente exomatice preţioase, dovedeşte Mariano Rodriguez, la care formele îşi dizolvă însă conturul într-un fel de ceaţă, realizând o atmosferă afectivă, de vis , propriul chip din „Autoportret“ plutește aerian, amintind procedeele cinematografice de supraimpresie. Rămînînd în limitele unei plăcute decorativități, ciclul .,Ape teritoriale" semnat de Luis Martinez Pedro aduce diverse combinări de forme ecometrice albastre pe un fond negru, pe cînd vecinul său de panou, Antonio Vidal, care-și intitulează tablourile „Structură“, recurge la petice de sac lipite, peste care dă cu un negru îndoliat, de catran, sau cu alte culori tot sumbre, vrînd să sugereze structura materiei, dar realizînd o impresie şocantă, de descompunere a biologicului. Păstrîndu-se în cadrul figurativului, Adigio Benitez aduce imaginea unor sudori în acţiune şi a unor subtile peisaje ce reconstituie realitatea motivului doar în ceea ce are ea esenţial, în sfîrşit, în desenele sale miniaturale, cu un duet fin şi un joc convulsionat al liniilor, Raul Millian creează metafore de o tensiune dramatică evidentă ; atmosfera tenebroasă a imaginilor le face însă căra ermetice. Dovedind spirit inovator şi orientări diferite, selecţia de tablouri expuse la Dalles poate fi socotită reprezentativă pentru ilustrarea tendinţelor şi curentelor ce se înfruntă astăzi în arta Cubei. Marin Mihalache Pictură cubaneză Vizitînd expoziţia de pictură contemporană cubaneză Duşan se face om?... (Urmare din pag. I) cu extremă prevedere, din buzunar o splendidă diademă cu briliante, care aparţinuse — spunea el — unei descendente dintr-o veche stirpă boierească. Azi-mîine o valorifică şi înapoiază suma. Evaluată ulterior la miliţie, valoarea „diademei” nu depăşea suma de lei 20. ...Il priveşti şi nu ştii ce să crezi. Oare omul acesta nu şi-a dat seama că în cele din urmă va fi chemat în faţa justiţiei de oamenii pe care i-a înşelat ? De unde avea să înapoieze banii ? Pentru că Eneil Duşan nu ştie să muncească. El trăieşte din expediente misterioase. Şi nu mai e un băieţandru. Are familie, o mamă, o nevastă, o fetiţă... De unde atîta lipsă de răspundere, atîta inconştienţă, la vîrsta lui ? Ce-a făcut pînă la 37 de ani, de a rămas fără nici o profesie ? Poate că explicaţia neverosimilelor sale isprăvi se află tocmai în trecutul său ? Şi iată-ne dar, fără să mai aşteptăm deznodămîntul procesului pornind pe urmele biografiei lui Duşan Endil. Din depoziţiile cîtorva martori poţi afla că inculpatul afirmă că este fiul proprietarului unei foste mari firme de confecţii. Minciuna aceasta — căci minciună este de semnificativă pentru profilul moral al „eroului“ nostru. Lui Duşan îi e ruşine cu tatăl său. Şi ştiţi de ce ? Pentru că tatăl său a muncit o viaţă întreagă. Şi trîntorului, munca îi pare dezonoare. Proprietar de mare magazin, el da !, e altceva... Lui Duşan poate să-i fie ruşine, dar toţi cei pe care i am întrebat mi-au vorbit cu stimă şi dragoste despre părintele său. A fost un croitor, dar „doctor“ în meseria lui, un artist. Mulţi maiştri foarte solicitaţi ai caselor de modă bucureştene sunt elevii săi. A lucrat apoi în cooperaţie ca un valoros cadru tehnic. A publicat chiar cărţi despre profesia sa. Avea omul acesta o singură slăbiciune pe care i-o cunoştea toată lumea şi pentru care îl compătimea : fiul său ! Duşan a fost un copil frumos şi isteţ. Tatăl, care avusese o copilărie crîncenă, repeta : „Măcar el să aibă tot ce pofteşte!” Muncea pe rupte şi, unic la părinţi, băieţaşul a fost obişnuit să capete intr-adevăr tot ce pofteşte. Crescut mai mărişor, cînd nu căpăta, fura. într-o bună zi, mama s-a trezit chiar fără palton. Au început discuţiile : ce-i de făcut ? Duşan îşi vedea de treburi. Mai departe de clasa a IV-a de liceu n-a mai putut fi urnit. O vocaţie de neînvins îl chema pe bulevard. „Dă-1 la meserie !” — spuneau cite unii. „Ce faci cu el ? Nu vezi cum creşte ?” înghiţindu-şi ruşinea, bătrînii trăgeau înainte, scrîşnind din dinţi, căruţa familiei, care scîrţîia tot mai tare. „E copil încă — spuneau. Duşan — o să vedeţi — se face om. A început să se schimbe !“ Nu ştiu cît se schimba, dar de la o vreme tatăl începuse să primească acasă plîngeri: obiecte dispărute, bani neînapoiaţi. Achita cu promptitudine şi îşi ameninţa platonic odrasla cu „şcoala de corecţie”. Duşan ştia însă că „n-are tata inimă s-o facă !”. De unde să aibă ? „Un copil !“ — repeta, fără să-şi dea seama că „băieţelul« crescuse cogeamitea bărbat. Crescuse un tipic „fecior de bani gata”, lacom să înghită dintr-o dată toate plăcerile vieţii, fără a da nimic în schimb La 20 de ani nu ştia să facă nimic. Era însă frumos, elegant şi dotat cu o impertinenţă luată de unii drept inteligenţă. I-a venit pofta să se însoare. Ce să facă tata ? A plătit şi o nuntă ! Poate că se face om ! — şi-o fi spus. Cîteva luni mai tîrziu, tinera soţie, studentă la politehnică, îşi punea capăt zilelor. Duşan spunea că el n-are nici o Vină. O boală secretă şi incurabilă o împinsese la deznodămîntul fatal. Serviciului militar a reuşit să i se sustragă. Feciorul o ducea într-o „dolce vita” fără contenire, împlinise 25 de ani, apoi 30, trecuse tinereţea. El n-avea nici un mijloc personal de trai, nici o profesie. „O să vedeţi, pînă la urmă se schimbă — repeta ostenit bătrînul. Pînă la urmă se face om“. Vecinii îşi amintesc că muncea ziua şi noaptea pentru a putea face faţă cheltuielilor. Dacă nu-i dădea bani, era şi mai rău. Se pomenea la uşă cu tot felul de oameni înşelaţi, plătea şi mai era şi umilit. Semnificativ este că în escrocheriile sale, Duşan nu trecea niciodată de limita posibilităţilor de acoperire pe care le avea tatăl său. Ştia că, o dată depăşite, tatăl nu l-ar mai fi putut ascunde şi s-ar fi aflat faţă în faţă cu justiţia. Nu-şi dădea seama însă că bătrînul, adine măcinat de nefericire şi ruşine, se apropia cu paşi repezi de capătul zilelor sale, deşi ar mai fi putut trăi încă mult. A făcut un infarct, apoi altul şi în ianuarie 1961 a murit. La 32 de ani, Duşan Enoil se găsea în sfîrşit faţă in faţă cu viaţa. Poate că în situaţia aceasta avea să împlinească cel puţin acum aprinsa speranţă a bătrînului, poate că acum avea Duşan „să se facă om”... La început a „topit“ nişte drepturi de autor de la o lucrare a tatălui apărută chiar în ajunul morţii. Hainele din casă, mobila au luat acelaşi drum. Pînă să crească Duşan, părinţii apucaseră să ridice o căsuţă frumoasă, undeva prin spatele Pieţei Victoriei. Ce ştia odrasla cită muncă, cite strîmtorări şi renunţări stăteau la temelia casei. Ce-i păsa lui că mama trăia iar casa era proprietatea ei... A făcut-o s-o vîndă pe 60.000 Iei, inghiţindu-i banii într-un timp record. „Băieţelul“ de odinioară căpătase un apetit fenomenal. Cînd banii au fost pe sfîrşite, a încercat — ce-i drept — să muncească. Pentru prima oară în viata sa, s-a angajat corector la o întreprindere poligrafică. Dar colegii de serviciu au început să plîngă după sumele pe care i le împrumutaseră. In cîteva luni şi-a luat lichidarea. Mult prea scîrbit de acest prim contact cu munca, Duşan şi-a amintit de „afacerile“ sale de odinioară. Şi-a scos din recuzită diadema prinţesei şi automobilul fictiv şi a pornit-o la vînătoare. Lua banii în virtutea obişnuinţei, fără să-şi dea seama că de acolo de unde se afla, tăticu nu mai putea să plătească, să-i acopere isprăvile, să-l scape de consecinţele înşelătoriilor sale. Şi în cele din urmă, ulciorul s-a spart. Destul de tîrziu de altfel ! Am sunat deunăzi la ușa familiei Endl, într-un bloc din calea Victoriei. Prin crăpătura ușii m-a măsurat mama, Ana Endl. Intr-un tîrziu, bătrîna m-a primit în casă rușinată. încercase în zadar să ferească de priviri indiscrete tabloul jalnic al unor încăperi pustii în care două lăzi vechi ţineau loc de mobilier. — Acum cîţiva ani, la noi era frumos — a îndrugat umilită. Am avut şi o casă a noastră. Priviţi-o în fotografie... Ana Endl îşi păstrează trecutul în geantă. Iata casa. A mîncat-o Duşan. Şi hainele, tot Duşan i le-a vîndut. Fotografiile i-au rămas numai fiindcă Duşan n-a avut cui să le vîndă. Trăieşte acum dintr-o pensie de urmaşi. Pe cea din luna asta trebuie s-o dea avocatului. Ştiţi, pentru procesul lui Duşan ! Numai de ar fi sănătoasă, să-şi poată îngriji nepoţica. Am sentimentul că privesc un arbore ruinat de omizi. Cît a putut distruge, cît a putut înfuleca în cîţiva ani „copilaşul” de odinioară ! Pe unde a călcat el, s-a uscat şi iarba. Dar mama tot îl mai plînge. Mă întreabă ce cred, ce pedeapsă o să-i dea oare, şi lăcrimează. Pînă la urmă — spune — Duşan s-ar fi schimbat totuşi. Dar n-a mai avut cînd! Simt în jurul meu un vînt de nebunie şi mă cutremur . — De ce plîngeţi ? — o întreb aspru pe Ana Endl. Să fiţi bucuroasă ! La urma urmelor e ultima lui şansă. Cine ştie, poate că abia acum... se face om ! Intre zidurile jalnice, goale se joacă neştiutoare o fetiţă bălaie, de doi ani. Ea singură, în aceastii clipa, plătește fără vină. SESIZĂRI, ÎNTREBĂRI, RĂSPUNSURI: Nu se poate oare rezolva? Este cunoscut faptul că Incepînd din anul 1965 — ne scrie corespondentul nostru C. Colescu — întreprinderile de administraţie locativă execută şi anumite lucrări de reparaţie. Desigur că asemenea lucrări se execută mai în toate cartierele. Lui S. Victor din str. Slt. Dănescu nr. 6, din raionul 16 Februarie, i s-a refăcut soba de teracotă încă de acum 40 de zile. Şi tot de atîtea zile molozul rezultat stă neridicat în stradă. La intervenţia locatarului, şeful sectorului nr. 8 I.A.L. a ridicat din umeri, explicînd lipsa unor mijloace de transport. De ce nu este avizată I.S B., așa cum procedează I.R.G.R., pentru ridicarea molozului rezultat de la asemenea lucrări, care dă o notă neplăcută unor străzi ?“ Așa operativitate...! Casa în care locuiesc în calea Rahovei nr. 320 — ne-a scris nu de mult tov. Niţu Ion — este lăsată de proprietar aproape în părăsire. Din această cauză s-a degradat acoperişul, jgheaburile şi burlanele, apa infiltrîndu-se pe perete. Aş dori să execut eu aceste reparaţii în contul chiriei, dar ar trebui să am aprobarea cuvenită şi, nu o am, deşi m-am adresat Sfatului popular raional, încă din luna martie, cu o cerere în acest sens . La sesizarea redacţiei, Comitetul executiv al Sfatului popular al raionului V. I. Lenin ne-a răspuns : „In urma verificărilor făcute pe teren s-a constatat că cele sesizate de cetăţeanul Niţu Ion corespund întru totul realităţii. Conform dispoziţiilor actualmente în vigoare, asemenea lucrări pot fi executate de către chiriaşi, în contul proprietarului, fie printr-o organizaţie socialistă, fie prin mijloace proprii, reţinînd contravaloarea lor din chirie“. Totul e în regulă, dar ne întrebăm: pentru o asemenea constatare şi un asemenea răspuns erau necesare aproape patru luni de zile ? Două întrebări care-şi aşteaptă răspunsurile Vreau să arăt un fenomen destul de ciudat pentru mine, ne scria nu de mult Stan Gheorghe din str. Ruşchiţa nr. 39, raionul 23 August. Locuiesc in cartierul Vatra Luminoasă şi joi 21 iulie a.c. am fost cu familia pe calea Griviţei, la un prieten. La ora 11:05 mă aflam în staţia Caraiman. Iată că vine şi troleibuzul 86 (autovehiculul nr. 4366), dar care a trecut pe lingă noi fără să oprească. Ne-am urcat in următorul autovehicul. La Buzești am constatat că troleibuzul care nu oprise la Caraiman, scosese trolele de pe fire, pentru a întoarce, lăsînd pe celălalt să treacă. La întrebarea şoferiţei din autovehiculul în care mă găseam, i s-a răspuns că este întîrziat. Dacă a plecat de la capăt, de ce nu a luat totuşi călători, uzînd maşina şi consumînd energie electrică degeaba ? Oare asemenea fapte nu influenţează in mod negativ transportul comun al cetăţenilor?