Informatia Bucureştiului, septembrie 1966 (Anul 14, nr. 4061-4086)
1966-09-01 / nr. 4061
Pag a 2-a Cînd oaspeţi, cînd gazde Grafic, activitatea căminelor culturale ar fi reprezentată printr-o curbă care atinge maxima în timpul iernii şi minima în timpul verii. Aşa se spune. Şi nu puţini sînt aceia care-şi justifică, astfel, slaba activitate estivală pe tărîm cultural-sportiv din sate şi comune. — E vară — spun el. Suntem în plină campanie agricolă, aşa că... Chiar aşa să fie ? întrebarea şi-a pus-o colectivul Casei de cultură a raionului 16 Februarie. — Să vedem , şi-a răspuns. Desigur, sarcina de a submina o „veche tradiţie”, în favoarea căreia se aduc atîtea... argumente, nu era dintre cele mai simple. O astfel de încercare cerea ca, în prealabil, să cunoşti posibilităţile actuale ale fiecărui cămin, să faci în acest sens un sondaj amănunţit şi în cele din urmă să găseşti şi forma cea mai potrivită. Metodiştii Casei de cultură au plecat deci într-un lung turneu prin Dragomireşti Deal, Dragomireşti Vale, Zurbaua, Chiajna... Acesta a ffffct prologul manifestărilor cultural-artistice care s-au desfăşurat în tot timpul verii în comunele subordonate raionului 16 Februarie. Prologul unui spectacol de masă, care duminică de duminică a adus pe estradele unei comune sau alta frumoasele noastre cîntece şi jocuri populare. „Cortina a fost ridicată în ziua de 5 iulie cînd, în comuna Dragomireşti Deal, au venit în vizită formaţiile artiştilor amatori ale căminului cultural din comuna Chiajna. A fost o duminică bogată. Gazdele au fost nevoite mai întîi să satisfacă curiozitatea oaspeţilor, stîrnită de realizările obţinute în gospodărirea comunei sau în producţia agricolă. Să dea explicaţii, să răspundă la întrebări şi uneori să-şi noteze sugestiile vizitatorilor. Au fost pe rînd cînd profesori, cînd elevi. Spre seară însă, „elevii” şi „profesorii“ s-au adunat în faţa estradei din parcul cultural sportiv al comunei, aplaudînd în unanimitate programul artistic prezentat de amatorii din Chiajna. Acesta a fost începutul. Participarea în masă a sătenilor, cunoştinţele căpătate de membrii celor două cooperative agricole şi de lucrătorii celor două sfaturi populare au demonstrat că iniţiativa Casei de cultură a raionului 16 Februarie e binevenită. Şi vizitele au continuat. Alte duminici, alte echipe plecau în deplasare. Cei din Dragomireşti Deal din gazdă au devenit oaspeţii celor din Zurbaua, iar cei din Zurbaua celor din Chiajna. Şi aşa, duminică de duminică, pe tot parcursul lunilor iulie şi august au fost pe rînd cînd oaspeţi, cînd gazde, cînd profesori, cînd elevi. Aşadar, reprezentarea activităţilor cultural-educative de la sate printr-o curbă care atinge nivelul minim în timpul verii nu mai e valabilă. Prin experienţa care a făcut-o şi sucesul ei, Casa de cultură 16 Februarie a demonstrat contrariul. Organizarea unor variate manifestări cultural-artistice de masă în sprijinul realizărilor sarcinilor privind campania agricolă de vară organizarea unor actiuni si manifestări cultural-educative în vederea antrenării populatiei sătesti la gospodărirea si înfrumusetarea comunelor , dezvoltarea tradiţiilor artistice locale, prezentarea de spectacol de ansamblu de către fiecare cămin cultural organizarea de întreceri artistice — sunt o parte din obiectivele propuse şi realizate. Şi iată cum,vechea tradiţie” (potrivit căreia vara nu se poate organiza nimic) e pe punctul de a fi trimisă la arhivă. Biblioteca în aer liber din Cişmigiu constituie un punct de recreare activă pentru numeroşi bucureşteni A apărut nr. 8/1966 al revistei „Probleme economice“ SUMAR : I. GOLIAT : Factorii de ridicare a eficienţei economice şi sociale a cercetării ştiinţifice. BUCUR ŞCHIOPU : Dezvoltarea industriei alimentare în perioada 1966— 1970. Dr. C. MOISUC : Progresul tehnic şi perfecţionarea repartiţiei după muncă în industrie. T. POP : Schimbări în conţinutul calificării profesional-tehnice a muncitorilor. C. V. OLARU : Rezerve de creştere a productivităţii muncii în construcţii. D. CITU : îmbunătăţirea activităţii de conducere internă a cooperativelor agricole de producţie. I. RACHMUTH, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România : Probleme ale comerţului între ţări cu sisteme social-economice diferite. VIRGIL IONESCU : Gîndirea lui Ion Ghica cu privire la dezvoltarea economiei naţionale. BARBU ZAHARESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România . Unele aspecte teoretice ale economiei capitalismului contemporan. SCHIMB DE PĂRERI: C. MARINESCU — Despre determinarea efectului economic al investiţiilor ; D. MARTON (Floreşti) — Propuneri privind determinarea şi urmărirea economiilor peste plan din efort propriu . FOLOSIREA MATEMATICII IN ECONOMIE : L. CREŢU — Un pas înainte în promovarea folosirii metodelor matematice şi cibernetice în economie. ÎNSEMNĂRI : I. TRAISTARU — Influenţa dezvoltării tehnice asupra ritmului de creştere a producţiei ramurilor prelucrătoare şi a celor extractive ; V. NECHITA şi C. BOTEZ — Industria forestieră în regiunea Suceava ; GH. N. ANGHEL şi D. BURLACU — întărirea economico-organizatorică a cooperativelor agricole de producţie din raionul Slobozia. CRITICA ŞI BIBLIOGRAFIE : AL. GHHEORGHIU — O sinteză reuşită a problemelor preţurilor cu ridicata in ţara noastră ; A. SCHACHTER — Un studiu util privind preţul de cost al transporturilor auto; Dr. FL. GÎLCA şi Dr. M. IONIŢA Rezultate pozitive ale activităţii de cercetare ştiinţifică. SCRISORI CĂTRE REDACŢIE — Din partea : întreprinderii „Electro-Banat — Timişoara, întreprinderii „Electro-Mureş” — Tg. Mureş, uzinelor „30 Decembrie“Arad. Actualitatea culturală DOCUMENTARE LA VIITOR... Studioul „Alexandru Sahia " ...pentru că deocamdată se află în lucru. Sau conform formulei : ,,pe șantier, în diferite faze". Care sunt acestea ? Nu-i uşor de răspuns deoarece „șantierele" sunt numeroase, filmele deosebit de interesante. Aşa că ne vom opri doar la cîteva. Omagiu autorului „Firelor de tori” Hordou, Năsăud, Sibiu, Bucureşti. Localităţi legate şi de numele marelui nostru poet George Coşbuc. De cîteva ■ luni, regizorul Pompiliu Gîlmeanu îl „caută“ pretutindeni, pe unde a trăit şi scris, pe autorul „Firelor de tort". Punctul de plecare: satul „Iernilor pe uliţă", locul unde s-a născut şi pe care viitorul poet avea să-l descrie în pastelurile sale. Filmul va fi un omagiu adus făuritorului, creatorului unor nestemate ale poeziei noastre („Nunta Zamfirei", „Noi vrem pămînt", „Moartea lui Fulger“, „Trei, doamne, şi toţi trei") cu prilejul împlinirii celor o sută de ani de la naşterea sa. „Putna — 500” Putna. Un punct pe harta patriei. Dar, oare, numai un punct ? Cu siguranţă, nu. Putna înseamnă pentru noi toţi mult mai mult. Este înainte de toate un simbol al vitejiei şi neatîrnării, al luptei neînfricate pentru independenţa şi apărarea pămîntului strămoşesc. Putna este în acelaşi timp şi un exemplar unic de artă arhitecturală, o dovadă a măiestriei meşteşugarilor din acele timpuri. Putna a împlinit de curînd o jumătate de mileniu, faptul prilejuind multe manifestări cu ecou adine în rîndurile celor care au vizitat locul unde a fost înmormîntat marele domnitor al Moldovei. Printre ei, s-au aflat şi cineaşti de la Studioul „Alexandru Sahia". Viitorul film este intitulat „Putna-500" (regizor — Octav Ioniţă). „Diversitate” la scara unor proiecte Nu aşa de mult, spaţioasele vitrine ale expoziţiei de la Institutul de arhitectură şi-au schimbat din nou înfăţişarea. Trecătorii se opresc un minut, două în faţa altor planşe, schiţe, cifre, însemnări. Nu trec cu vederea calificativele: 8, 9, 10. Aşadar, proiecte. Un ansamblu de locuinţe, un hotel, un complex comercial, o sală de concerte. Toate în miniatură, reduse la o scară riguros ştiinţifică. Cine ştie, poate că tocmai organizatorii acestei expoziţii au declanşat ideea noului film, despre proiectele studenţilor Arhitecturii, intitulat „Diversitate“ la care lucrează regizorul Alexandru Sîrbu. Este al doilea film al său aflat în producţie, primul fiind „Pe urmele unui reportaj din '56“ pe care îl realizează la uzina braşoveană „Steagul roşu". „Campionii undelor albastre” In 19, 20 şi 21 august, apele lacului frumoasei staţiuni de sporturi nautice de la Grünau erau bătute vîrtos de padelele şi pagaele băieţilor de pe meleagurile noastre. Aurel Vernescu, Atanasie Sciotnic, Petre Maxim, Aurel Simionov, Vicol Calabiciov, Serghei Covaliov, Dimitrie Ivanov, Mihai Ţurcaş, Anton Catenic au ţinut să demonstreze că cele şase titluri de campioni mondiali de la Jake n-au fost rodul unei întîmplări. Dovada? Grünau —5 medalii de aur. Strălucesc pe tricourile pescarului de la Mila 23, marinarului din comuna Crişan, tractoristului din Chilia Veche, consfinţind talentul şi strădaniile „campionilor undelor albastre" cum îi numeşte în noul său film regizorul Erwin Szekler „A cui e şoseaua ?” Iată o întrebare destul de curioasă. Pentru noi, în genere. Nu însă şi pentru oamenii de la volanul maşinilor. Unii dintre aceştia, mai... impulsivi, cu de la sine putere, se consideră, se cred stăpînii absoluţi ai culoarelor de pe asfalt. Şi, procedează în consecinţă: slalomuri, viraje spectaculoase, opriri nepermise etc. A lor, se pare, este şoseaua. Aşa credem pentru că, în plus, nu ştim nimic despre filmul regizorului Dumitru Done, o pledoarie pentru respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice. In lucru se mai află : „Inteligenţa şi cit costă ea" (regie — Ion Moscu), „Nepoţii lui Moromete" (Eugen Popită), „O uzină agricolă“ (Marius Oniceanu). Este gata „Scoica". Pe generic, numele celui care a semnat „Şcoala de la Meri" şi „Pasiuni". Adică — Jean Petrovich Este o „scoică" (un cargou) de vreo 12 000 de tone şi la a cărei construcţie şi-au adus contribuţia muncitorii şantierelor navale din Galaţi. L. Dumitrescu PAGINI AUTENTICE DIN VIATA MINERILOR Puţină lume ştie că autorul romanului în două volume „Pămîntul era viu“, îşi începea drumul literar acum peste treizeci de ani, cu poezii lirice publicate într-o revistă dintr-un oraş nordic de provincie, între intimitatea naivă a versurilor de debut şi realismul aspru al epicii de astăzi a lui Nicolae Jianu, prozator rece, obiectiv, nici o legătură, nici o comunicare subterană. A trebuit să se interpună nuvelistica scriitorului din anii 1945—1950, apoi romanele viitorul“ (1950), „Cumpăna luminilor“ (1952) şi „Veneam din întuneric“ (1961), tot atîtea etape in trecerea de la proza de atmosferă la cea de observaţie, de la o tipologie contemplată din exterior, la sondarea psihologică minuţioasă. Dacă acest roman încorporează nivele diferite, e pentru că reprezintă el însuşi o traiectorie: prima sa parte a fost publicată, într-o variantă întrucîtva diferită, acum zece ani, sub titlul „Izvorul roşu“, după numele exploatării miniere unde au loc principalele întîmplări narate. Este, se poate spune, cel mai întins, mai informat, mai adevărat roman despre viaţa minerilor, din cîte s-au scris în ultimele două decenii. O observaţie meticuloasă, dusă pînă la un fel de obsesie a exactităţii documentare, creează uin cadru impresionant al acţiunii, un decor în care civilizaţia modernă se învecinează, în anii 1948—1949, cînd au loc faptele, cu resturile modului tradiţional, semi-primitiv de extragere a minereului fieros. O poezie grea, dură, a muncii străbate romanul, un fel de misterioasă lege nescrisă a unei colectivităţi umane unde mineritul e nu numai o necesitate vitală, dar şi o tradiţie urmată cu sfinţenie din tată în fiu, un titlu de nobleţe. Imaginaţia febrilă a acestor oameni, siliţi de nevoi să fie mai mult închişi în ei decît comunicativi şi expansivi , a înfrumuseţat peisajul cu legende şi poveşti de pe urma cărora munţii, apele, satele, pînă şi galeriile minei au fost botezate pitoresc cu nume de sfinţi suavi şi de femei frumoase. Acestor poveşti şi legende li s-au adăugat în decursul secolelor paginile dramatice din istoria regiunii, prezentă şi ea în roman, iar, în timpurile mai noi, întîmplările triste ale localnicilor foşti emigranţi în America, din preajma celui, dinţii război mondial. Unul dintre aceştia, Ion Nichifor, John, ocupă centrul romanului, împreună cu soţia sa, Ana, — singurul bun dobindit în peregrinarea lui fără noroc — împreună cu fiul lor, inginerul Miron Cronica literară Nichifor şi cu soţia acestuia, doctoriţa Natalia. Dacă în capitolele ei prime, consacrate mediului Caitalei, romanul era într-o măsură împrăştiat, nu în destul de articulat şi sudat, păstrînd o bună parte din clişeele literaturii anterioare specifică mediului şi pe acelea ale prozei mai recente despre momentul naţionalizării, de îndată ce decorul se schimbă şi acţiunea se plasează în decorul minier, romanul îşi dobîndeşte ritmul său adevărat, devine original, interesant, autentic. Conflictul intim declanşat la Bucureşti în conştiinţa personajului, de solicitarea diversă a unei faune totuşi lăturalnice, cum era boema cafenelei, se multiplică la izvorul roşu, se dimensionează în alt chip, se proiectează pe un fundal impresionant. El devine un simplu element al unei uriaşe dispute duse pe toate planurile existenţei dintre lumea veche în dispariţie şi lumea nouă. Solicitat de amîndouă, tînărul inginer provenit din clasa muncitoare nu are nici o ezitare în alegerea sa. Galeria de portrete, nu o dată groteşti, ale lumii de cafenea şi de saloane, înfăţişată mai mult exterior, în stampe şi măşti, face loc portretisticii incisive, psihologiilor minuţioase ale unor caractere complexe, nu o dată cu biografii ciudate, compuse laborios, din multe elemente şi foarte disparate: naraţiuni şi evocări, scene studiate din unghiurile cele mai deosebite, dialoguri complicate, gesturi şi reacţii surprinzătoare. O tehnică a definirii tipologiei oarecum asemănătoare sculptării pare a l pasiona pe scriitor: mai întîi trasarea liniilor directoare ale figurii, stabilirea conturului brut fără nuanţe, fără diferenţieri caracterologice ; la primul contact cu romanul, acesta are o operă nu cu personaje autentice, vii, ci cu categorii nediferenţiate, cu scheme. Treptat, de-a lungul evocărilor şi dialogurilor, a scenelor înfăţişate minuţios, se precizează fizionomiile profund distincte. Reuşitele cele mai evidente sunt cele din lumea minerilor, prezenţa clişeului, a locului comun periclitează relieful unora dintre personajele lumii bucureştene. Consumîndu-se lent, ca o alunecare înceată dar implacabilă de straturi geologice, epica este mereu plină de surprize, nu însă prin evenimente senzaţionale, spectaculoase, ci prin relieful mereu nou pe care-l dobîndesc personajele din rîndul minerilor. Poate chiar că într-un exces al acestui procedeu, al construirii epicii prin atenuarea seismelor şi, în orice caz, printr-o evidentă preferinţă pentru sedimentările continui dar inobservabile, să stea şi acea dificultate la lectură, pe care o încearcă cititorul de multe ori pe parcursul romanului. Cînd infringe, sau cînd se deprinde cu această dificultate, el este însă răsplătit cu satisfacţia de a fi cunoscut o carte complexă, adevărată, originală, plasată bine în continuarea unei tradiţionale şi verificate proze realiste. Mihai Gafiţa * Nicolae Jianu: „Pămîntul era viu“, Editura pentru literatură 1966. INFORMATIA TzsaMxpm Recent, s-a deschis la Casa de cultură a Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea o expoziţie de fotografii din R.D. Vietnam. Panouri cu numeroase clişee ne vorbesc despre munca paşnică, constructivă a harnicului popor al Republicii Democrate Vietnam : întreprinderi, fabrici, combinate, şcoli, creşe, spitale noi, despre care altădată nu se putea vorbi. In continuare, un mare număr de fotografii surprind sub formă de instantanee ,aspecte privind distrugerile pricinuite de raidurile aviatice ale agresorilor americani, dar, în acelaşi timp, şi replicile meritate la adresa unor astfel de mirşovii. Pline de semnificaţii sunt acele imagini in care vedem cum bărbaţi şi femei string recolta cu arma în spate, cum, în pofida bombardamentelor, copiii continuă să înveţe, medicii să opereze. Citeva dintre explicaţii sugerează dîrzenia şi tăria acestui popor : „Duşmanii noştri distrug drumuri, noi reparăm ; ei distrug din nou, noi iarăşi reparăm , distrug poduri, ne construim altele noi”, nu de fotografii. Cu alte cuvinte, 170 de imagini sau fragmente din lupta şi munca neîncetată a ffinui popor al cărui țel este, de a fi lăsat să trăiască liber și independent. Manifestări cultural-artistice pe estrade Deşi ne aflăm spre sfîrşitul sezonului de vară estradele continuă să găzduiască duminică manifestări culturale şi artistice în interpretarea formaţiilor de amatori, în parcul Herăstrău la estrada amatorilor îşi dau concursul formaţiile Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale (ora 18) ; artiştii de la Atelierele R.M.R. vor fi prezenţi pe estrada din Cişmigiu (ora 19), iar cei de la T.S.P.H în parcul 8 Mai (ora 18,30). Tot formaţiile I .S.P.N.-ului vor evolua şi pe estrada din pădurea Andronache (ora 17) ; orchestra, soliştii şi formaţia de dansuri de la Direcţia regională C.F.R. precum şi taraful şi echipa de dansuri de la Uzina „Laromet“ vor evolua pe estrada din pădurea Mogoşoaia; interpreţii spectacolului de pe estrada din pădurea Pustnicul vor fi artiştii amatori de la F.C.M.E. (ora 17). Pe estrada din parcul Vitan, va avea loc la ora 18, simpozionul „Constituţia Republicii Socialiste România — lege fundamentală a ţării, cadrul constituţional al dezvoltării ei“. 9 9®9 # Concerte de muzică uşoară Patru concerte extraordinare de muzică uşoară vor avea loc la Sala Palatului Republicii Socialiste România în a doua jumătate a acestei luni (18, 19, 20 şi 21 septembrie, ora 20), îşi vor da concursul: cvartetul vocal The Carolls, cîntăreaţa Christine Evans, şi solistul instrumentist (hawaiană și trompetă) Roger Bryan. Acompaniază Cvartetul britanic. sesizări Întrebări răspunsuri Inovaţie, ori ce? Trecînd într-o zi prin Piaţa Obor — ne scrie corespondentul Adrian Balomir din strada Vasile Tei nr. 5 A — m-am oprit să cumpăr cartofi de la un producător. Spre surprinderea mea, cînd să-şi cîntărească marfa, l-am văzut că pune pe talerul respectiv, în locul greutăţilor divizionare, tot cartofi ! Am privit cu uimire aceste „greutăţi". Fuseseră însemnate cu creion chimic, avînd înscrisă pe ele cifra cu care erau planificate să funcţioneze în ziua aceea : 50, 100 şi 200 de grame. Poate că aş fi socotit întîmplarea drept un incident mărunt, dacă surpriza mea ar fi avut parte să se termine aici. Dar, privind în jur, am văzut că şi alţi producători cîntăreau struguri, pepeni, ardei, roşii, varză etc. tot cu asemenea greutăţi divizionare. Exprimîndu-mi mirarea faţă de un alt cumpărător, acesta mi-a lăs să repare cine a stricat „Vă sesizez o situaţie care durează de mai bine de un an pe calea Dudeşti, la intersecţia cu strada Popa Farcaş — spune, în scrisoarea sa, cititorul Gh. Oprezeanu. Efectuîndu-se de către I.D.E.R. unele lucrări pe porţiunea amintită, pavajul a fost lăsat desfăcut după închiderea şantierului. Denivelarea s-a accentuat continuu, astfel încît acum se poate numi şanţ, îngreuind mult circulaţia şi stricînd aspectul unei străzi recent modernizate“. Verificînd pe teren această sesizare, Sfatul popular al raionului T. Vladimirescu ne trimite un răspuns scurt, dar foarte satisfăcător: „Intr-adevăr, I.D.E.R. a efectuat lucrări de reparaţii la cabluri pe calea Dudeşti, intre Poşta Vitan şi strada Dristor. întreprinderii i s-a trimis somaţie pentru a lua de urgenţă măsuri de reparare a pavajului pe acest traseu“. puns : Probabil n-au mai trecut de mult prin piaţă. Sistemul se practică de multă vreme. Am plecat intimidat că nu cunoscusem încă inovaţia şi cartofii — greutăţi. Totuşi, n-am rămas pe deplin lămurit. O fi vreo inovaţie expeditivă, aplicată în această piaţă pentru a suplini o lipsă gospodărească ? , ci se foloseşte, oare, acest nemaipomenit procedeu cu buna ştiinţă a organelor competente ? Dispută... Foto : Al. Babic Am publicat, nu de mult, un articol in care se vorbea despre zgomotele provocate de personalul unor unităţi de alimentaţie publică. Pe marginea lui am primit numeroase scrisori ce se ocupă de exemple similare, sau ne semnalează alte surse de zgomot tot din unităţi ce deservesc într-un fel sau altul populaţia. Cîţiva cetăţeni din str. Gheorgheni nr. 1, raionul V. I. Lenin, ne scriu : ,,In tot oraşul noaptea se desfăşoară o activitate multilaterală pe linia aprovizionării, transportului, circulaţiei etc. In multe locuri se manifestă grija pentru odihna cetăţenilor. In zona locuinţelor din apropierea Vămii antrepozite situaţia se prezintă cu totul altfel. Şi aceasta datorită zgomotelor foarte puternice provocate de locomotivele ce aduc vagoane cu mărfuri şi materiale, precum şi de manipularea lor de către personalul IDMS, ICRA, ICRM, Romtrans. Tamponarea vagoanelor se face cu brutalitate. Mecanicii de locomotivă elimină aburii suplimentari tocmai sub geamurile locuințelor. Personalul efectuează manipularea mărfurilor și a materialelor prin aruncarea lor din vagoane. în plus, fluieră, strigă etc... In apropiere se află secţia de reparaţii şi întreţineri I.R.T.A. Reparaţiile la maşini, parcarea lor se fac de regulă pe partea carosabilă a străzii, pe trotuare în imediata apropiere a locuinţelor. La fabrica de bere „Rahova“ se foloseşte, pentru împingerea vagoanelor, o maşină de un *tip foarte vechi, care LINIŞTEA NOPŢII Aprovizionare fără amortizoare şi ea provoacă foarte mult zgomot*. Locatarii blocului in care este situat magazinul ,,Unic“ de pe bd. N. Bălcescu, la rodul lor ne semnalează: „Magazinul „Unic“ vehiculează în permanenţă cantităţi destul de importante de mărfuri. Foarte bine, dar cu ce sunt vinovaţi locatarii din împrejurimi să suporte noaptea şi dimineaţa gălăgia şi zgomotele provocate prin trîntirea lăzilor, atunci cînd sosesc sau pleacă maşinile ?“ Există, fără îndoială, posibilităţi ca toate fieeşte surse zgomotoase ale nopţii să fie evitate. Se cere însă din partea conducerii unităţilor să ia măsuri de educare a personalului, astfel ca acesta să evite orice zgomot şi totodată să asigure mijloacele tehnice cu amortizoarele necesare. Fondurile fixe si rentabilitatea întreprinderilor Folosirea judicioasă a fondurilor fixe, direct sau indirect productive, se face simţită asupra rentabilităţii unităţilor ce le deţin Colectivele din întreprinderi analizează permanent modul in care sunt utilizate mijloacele fixe de care dispun, îndeosebi utilajele de producţie, descoperind pe această bază, noi resurse interne pe care le pun în valoare, în vederea obţinerii unui volum sporit de produse şi beneficii suplimentare. Unei asemenea preocupări nu i se acorda, însă, atenţia cuvenită în toate întreprinderile. Se întîlnesc cazuri cînd anumite unităţi nu folosesc mijloacele fixe cu care sînt dotate, obţinînd astfel un volum de produse sub posibilităţile lor şi, imp,ilicit, beneficii reduse. Aşa stau lucrurile la întreprinderea „Crinul" unde nu sînt folosite utilaje în valoare de 2 227 000 lei şi la întreprinderea „Borangicul“, în valoare de peste 1 970 000 lei. Numai prin utilizarea de către întreprinderea „Crinul" a patru maşini de tricotat „Wanit" (în valoare de 665 000 lei) s-ar fi putut obţine în semestrul I ax, un spor de producţie în valoare de peste 1 280 000 lei, cu influenţă favorabilă asupra rentabilităţii fabricii de 0,6 la sută, întreprinderea „Borangicul“ înregistra în semestrul I, o rentabilitate cu 0,7 la sută mai mare, dacă folosea cele 6 maşini de răsucit in valoare de 1,9 milioane lei. Dar să prezentăm şi un alt caz, cu multiple influenţe negative. De pildă, Uzina de medicamente Bucureşti, unitate nou înfiinţată (1 ianuarie 1964) nu foloseşte utilaje în ""valoare de peste 8,7 milioane lei, din care circa 6,5 milioane reprezintă staţia de hidrogenare a glucozei. Prin neutilizarea acestei staţii nu s-a putut realiza o producţie de circa 550 tone sorbită (produs intermediar la fabricarea vitaminei C), în valoare de cca 11 milioane lei. Ca o consecinţă, s-a importat acest produs, pentru care avem în tară suficientă materie primă (glucoza). In acest mod, nu s-a putut acţiona asupra reducerii preţului de cost al acestui produs intermediar, iar pe de altă parte s-au consumat fonduri care puteau fi întrebuinţate în scopuri mai eficiente. Problema utilajelor neutilizate capătă şi un alt aspect. La mijloacele fixe care nu sunt trecute în rezervă ori conservare cu aprobare legală, li se aplică amortizări care încarcă preţul de cost al producţiei şi prin aceasta se reduce implicit rentabilitatea unităţii respective. Interesant este de reţinut şi un alt aspect. Sunt întreprinderi care posedă utilaje de mare productivitate, fără a folosi complet capacitatea lor de producţie, întrucît PE TEME ECONOMICE depăşesc necesităţile lor. Un asemenea caz îl întîlnim la întreprinderea „Stăruinţa" care din iniţiativa forului ei tutelar a fost dotată cu o maşină de lăcuit, caşetat şi celofanat coperte, cu ajutorul căreia se poate obţine o producţie de 1 milion lei/an. Avînd o productivitate foarte mare, utilajul asigură nevoile pe un an ale întreprinderii „Stăruinţa" în numai 14 zile — într-un singur schimb. Oare forul tutelar al întreprinderii „Stăruinţa“ nu se poate preocupa de utilizarea restului de capacitate nefolosită ? Trebuie găsite soluţii şi adoptate măsuri care sa permită utilizarea disponibilităţilor capacităţilor de producţie existente şi de către alte întreprinderi indiferent dacă unităţile respective aparţin sau nu de acelaşi organ tutelar. Bunăoară, se pare că este oferităposibilitatea folosirii întregii capacităţi a maşinii de lăcuit a întreprinderii „Stăruinţa", de către fabrica de biscuiţi „1 Mai", care importă hîrtia metalizată pentru împachetarea specială a unor sorturi de biscuiţi. Organele băncii au făcut deja recomandări de utilizare în acest sens. Sunt şi cazuri cînd prin nestudierea temeinică a oportunităţii unor utilaje, acestea se achiziţionează şi apoi se trec în conservare, deoarece se dovedesc ulterior că nu sunt suficient de avantajoase. De pildă, tot la Uzina de medicamente Bucureşti, proiectantul a prevăzut, în cadrul procesului de fabricare a vitaminei C, o instalaţie de oxidare cu hipoclorid a produsului intermediar „diacetonsorboza“ pentru continuarea fabricaţiei (în valoare de 277 000 lei) şi care a fost de la început neutilizată, datorită aplicării unei alte tehnologii de producţie , prin oxidarea cu hipermanganat de potasiu. O mai mare competenţă şi grijă în studierea problemelor de proiectare ar fi putut evita o asemenea imobilizare de fonduri de investiţii care, datorită profilului specific şi unic pe economie al întreprinderii şi naturii utilajului, instalaţia nu poate fi transferată pentru folosire în alte ramuri. Considerăm că este necesară adîncirea răspunderii atît în legătură cu achiziţionarea utilajelor în funcţie de necesitatea şi eficienţa lor, care trebuie bine fundamentată pe o perioadă mai lungă de timp, cit și în legătură cu utilizarea lor efectivă, astfel incit să fie evitata la maximum imobilizarea de fonduri în mijloace fixe. De amenea, a se redistribui în timp util și loc potrivit mijloacele fixe, care pe lingă toate prevederile şi calculele economice prealabile, vor deveni totuşi neutilizate la locul repartizării lor iniţiale. Pentru depistarea corectă a utilajelor nefolosite total ori în anumite perioade, trebuie să se ţină la zi evidenţa funcţionării utilajelor şi să se analizeze periodic situaţia acestora în vederea luării celor mai corespunzătoare măsuri din partea conducerii întreprinderilor şi a forurilor tutelare respective, cu scopul ridicării indicelui de utilizare a mijloacelor fixe şi, prin aceasta, a rentabilităţii unităţilor economice. ION ILIE directorul Direcţiei orăşeneşti Bucureşti a Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România I