Informatia Bucureştiului, septembrie 1966 (Anul 14, nr. 4061-4086)

1966-09-01 / nr. 4061

Pag­ a 2-a Cînd oaspeţi, cînd gazde Grafic, activitatea căminelor culturale ar fi reprezentată prin­­tr-o curbă care atinge maxima în timpul ier­nii şi minima în tim­pul verii. Aşa se spune. Şi nu puţini sînt aceia care-şi justifică, astfel, slaba activitate estivală pe tărîm cultural-sportiv din sate şi comune. — E vară — spun el. Suntem­ în plină cam­panie agricolă, aşa că... Chiar aşa să fie ? întrebarea şi-a pus-o colectivul Casei de cul­tură a raionului 16 Februarie. — Să vedem , şi-a răspuns. Desigur, sarcina de a submina o „veche tra­diţie”, în favoarea că­reia se aduc atîtea... argumente, nu era dintre cele mai sim­ple. O astfel de în­cercare cerea ca, în prealabil, să cunoşti posibilităţile actuale ale fiecărui cămin, să faci în acest sens un sondaj amănunţit şi în cele din urmă să gă­seşti şi forma cea mai potrivită. Metodiştii Casei de cultură au plecat deci într-un lung turneu prin Dragomireşti Deal, Dragomireşti Vale, Zur­baua, Chiajna... Acesta a ffffct pro­logul manifestărilor cultural-artistice care s-au desfăşurat în tot timpul verii în comu­nele subordonate raio­nului 16 Februarie. Prologul unui spec­tacol de masă, care duminică de duminică a adus pe estradele u­­nei comune sau alta frumoasele noastre cîn­­tece şi jocuri popu­lare. „Cortina­ a fost ri­dicată în ziua de 5 iu­lie cînd, în comuna Dragomireşti Deal, au venit în vizită forma­ţiile artiştilor amatori ale căminului cultural din comuna Chiajna. A fost o duminică bogată. Gazdele au fost nevoite mai întîi să sa­tisfacă curiozitatea oaspeţilor, stîrnită de realizările obţinute în gospodărirea comunei sau în producţia agri­colă. Să dea explicaţii, să răspundă la între­bări şi uneori să-şi no­teze sugestiile vizita­torilor. Au fost pe rînd cînd profesori, cînd elevi. Spre seară însă, „elevii” şi „profesorii“ s-au adunat în faţa estradei din parcul cultural sportiv al co­munei, aplaudînd în u­­nanimitate programul artistic prezentat de a­­matorii din Chiajna. Acesta a fost începu­tul. Participarea în ma­să a sătenilor, cunoş­tinţele căpătate de membrii celor două co­operative agricole şi de lucrătorii celor două sfaturi populare au de­monstrat că iniţiativa Casei de cultură a ra­ionului 16 Februarie e binevenită. Şi vizitele au conti­nuat. Alte duminici, alte echipe plecau în deplasare. Cei din Dra­gomireşti Deal din gaz­dă au devenit oaspeţii celor din Zurbaua, iar cei din Zurbaua celor din Chiajna. Şi aşa, duminică de duminică, pe tot par­cursul lunilor iulie şi august au fost pe rînd cînd oaspeţi, cînd gaz­de, cînd profesori, cînd elevi. Aşadar, reprezenta­rea activităţilor cultu­ral-educative de la sate printr-o curbă care a­­tinge nivelul minim în timpul verii nu mai e valabilă. Prin experienţa care a făcut-o şi sucesul ei, Casa de cultură 16 Fe­bruarie a demonstrat contrariul. Organizarea unor va­riate manifestări cul­tural-artistice de masă în sprijinul realizărilor sarcinilor privind cam­pania agricolă de vară organizarea unor ac­tiuni si manifestări cul­tural-educative în ve­derea antrenării popu­latiei sătesti la gospo­dărirea si înfrumuse­tarea comunelor , dez­vol­tar­ea tradiţiilor ar­tistice locale, prezenta­rea de spectacol de ansamblu de către fie­care cămin cultural organizarea de întreceri artistice — sunt o parte din obiectivele propuse şi realizate. Şi iată cum­­,vechea tradiţie” (potrivit căreia vara nu se poate or­ganiza nimic) e pe punctul de a fi trimisă la arhivă. Biblioteca în aer liber din Cişmigiu constituie un punct de recreare activă pentru numeroşi bucureşteni A apărut nr. 8/1966 al revistei „Probleme economice“ SUMAR : I. GOLIAT : Factorii de ridicare a eficienţei economice şi sociale a cercetării ştiinţifice. BUCUR ŞCHIOPU : Dezvoltarea industriei alimentare în perioada 1966— 1970. Dr. C. MOISUC : Progresul tehnic şi perfecţionarea repartiţiei după muncă în industrie. T. POP : Schimbări în conţinutul calificării profesional-tehnice a munci­torilor. C. V. OLARU : Rezerve de creştere a productivităţii muncii în construcţii. D. CITU : îmbunătăţirea activităţii de conducere internă a cooperativelor agricole de producţie. I. RACHMUTH, membru corespondent al Academiei Republicii So­cialiste România : Probleme ale comerţului între ţări cu sisteme social-economice diferite. VIRGIL IONESCU : Gîndirea lui Ion Ghica cu privire la dezvoltarea eco­nomiei naţionale. BARBU ZAHARESCU, membru corespondent al Academiei Re­publicii Socialiste România . Unele aspecte teoretice ale economiei capitalismului contemporan. SCHIMB DE PĂRERI: C. MARINESCU — Despre determinarea efectului econo­mic al investiţiilor ; D. MARTON (Floreşti) — Propuneri privind determinarea şi urmărirea economiilor peste plan din efort propriu . FOLOSIREA MATEMATICII IN ECONOMIE : L. CREŢU — Un pas înainte în promovarea folosirii metodelor matematice şi cibernetice în economie. ÎNSEMNĂRI : I. TRAISTARU — Influenţa dezvoltării tehnice asupra ritmului de creştere a producţiei ramurilor prelucrătoare şi a celor extractive ; V. NECHITA şi C. BOTEZ — Industria forestieră în regiunea Suceava ; GH. N. ANGHEL şi D. BUR­LACU­ — întărirea economico-organizatorică a cooperativelor agricole de producţie din raionul Slobozia. CRITICA ŞI BIBLIOGRAFIE : AL. GHHEORGHIU — O sinteză reuşită a proble­melor preţurilor cu ridicata in ţara noastră ; A. SCHACHTER — Un studiu util pri­vind preţul de cost al transporturilor auto; Dr. FL.­ GÎLCA şi Dr. M. IONIŢA Rezultate pozitive ale activităţii de cercetare ştiinţifică. SCRISORI CĂTRE REDACŢIE — Din partea : întreprinderii „Electro-Banat — Timişoara, întreprinderii „Electro-Mureş” — Tg. Mureş, uzinelor „30 Decembrie“­­Arad. Actualitatea culturală DOCUMENTARE LA VIITOR... Studioul „Alexandru Sahia " ...pentru că deocamdată se află în lucru. Sau conform formulei : ,,pe șantier, în diferite faze". Care sunt acestea ? Nu-i uşor de răspuns deoa­rece „șantierele" sunt numeroase, filmele deosebit de interesante. Aşa că ne vom opri doar la cîteva. Omagiu autorului „Firelor de tori” Hordou, Năsăud, Sibiu, Bucu­reşti. Localităţi legate şi de nu­mele marelui nostru poet George Coşbuc. De cîteva ■ luni, regizorul Pompiliu Gîlmeanu îl „caută“ pre­tutindeni, pe unde a trăit şi scris, pe autorul „Firelor de tort". Punctul de plecare: satul „Iernilor pe uli­ţă", locul unde s-a născut şi pe care viitorul poet avea să-l descrie în pastelurile sale. Filmul va fi un omagiu adus fău­ritorului, creatorului unor neste­mate ale poeziei noastre („Nunta Zamfirei", „Noi vrem pămînt", „Moartea lui Fulger“, „Trei, doamne, şi toţi trei") cu prilejul împlinirii celor o sută de ani de la naşterea sa. „Putna — 500” Putna. Un punct pe harta patriei. Dar, oare, numai un punct ? Cu si­guranţă, nu. Putna înseamnă pen­tru noi toţi mult mai mult. Este înainte de toate un simbol al vitejiei şi neatîrnării, al luptei neînfricate pentru independenţa şi apărarea pă­­mîntului strămoşesc. Putna este în acelaşi timp şi un exemplar unic de artă arhitecturală, o dovadă a mă­iestriei meşteşugarilor din acele timpuri. Putna a împlinit de curînd o ju­mătate de mileniu, faptul prilejuind multe manifestări cu ecou adine în rîndurile celor care au vizitat lo­cul unde a fost înmormîntat ma­rele domnitor al Moldovei. Printre ei, s-au aflat şi cineaşti de la Stu­dioul „Alexandru Sahia". Viitorul film este intitulat „Putna-500" (re­gizor — Octav Ioniţă). „Diversitate” la scara unor proiecte Nu aşa de mult, spaţioasele­ vi­trine ale expoziţiei de la Institutul de arhitectură şi-au schimbat din nou înfăţişarea. Trecătorii se opresc un minut, două în faţa altor planşe, schiţe, cifre, însemnări. Nu trec cu vederea calificativele: 8, 9, 10. Aşadar, proiecte. Un ansamblu de locuinţe, un hotel, un complex co­mercial, o sală de concerte. Toate în miniatură, reduse la o scară rigu­­ros ştiinţifică. Cine ştie, poate că tocmai orga­nizatorii acestei expoziţii au de­clanşat ideea noului film, despre proiectele studenţilor Arhitecturii, in­titulat „­Diversitate“ la care lu­crează regizorul Alexandru Sîrbu. Este al doilea film al său aflat în producţie, primul fiind „Pe urmele unui reportaj din '56“ pe care îl realizează la uzina braşoveană „Stea­­­­gul roşu". „Campionii undelor albastre” In 19, 20 şi 21 august, apele la­cului frumoasei staţiuni de sporturi nautice de la Grünau erau bătute vîrtos de padelele şi pagaele băie­ţilor de pe meleagurile noastre. Au­rel Vernescu, Atanasie Sciotnic, Petre Maxim, Aurel Simionov, Vicol Calabiciov, Serghei Covaliov, Dimi­­trie Ivanov, Mihai Ţurcaş, Anton Catenic au ţinut să demonstreze că cele şase titluri de campioni mon­diali de la Jak­e n-au fost rodul unei întîmplări. Dovada? Grünau —5 medalii de aur. Strălucesc pe tri­courile pescarului de la Mila 23, marinarului din comuna Crişan, tractoristului din Chilia Veche, consfinţind talentul şi strădaniile „campionilor undelor albastre" cum îi numeşte în noul său film regi­zorul Erwin Szekler „A cui e şoseaua ?” Iată o întrebare destul de cu­rioasă. Pentru noi, în genere. Nu însă şi pentru oamenii de la vola­nul maşinilor. Unii dintre aceştia, mai... impulsivi, cu de la sine pu­tere, se consideră, se cred stăpînii absoluţi ai culoarelor de pe asfalt. Şi, procedează în consecinţă: sla­­lomuri, viraje spectaculoase, opriri nepermise etc. A lor, se pare, este şoseaua. Aşa credem pentru că, în plus, nu ştim nimic despre filmul regizorului Dumitru Done, o ple­doarie pentru respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice. In lucru se mai află : „Inteligenţa şi cit costă ea" (regie — Ion Moscu), „Nepoţii lui Moromete" (Eugen Popită), „O uzină agricolă“ (Marius Oniceanu). Este gata „Scoica". Pe generic, numele celui care a semnat „Şcoala de la Meri" şi „Pasiuni". Adică — Jean Petro­vich Este o „scoică" (un cargou) de vreo 12 000 de tone şi la a cărei construcţie şi-au adus contribuţia muncitorii şantierelor navale din Galaţi. L. Dumitrescu PAGINI AUTENTICE DIN VIATA MINERILOR Puţină lume ştie că autorul romanului în două volume „Pămîntul era viu“, îşi începea drumul literar acum peste treizeci de ani, cu poezii lirice­ publi­cate într-o revistă dintr-un oraş nordic de provincie, între intimitatea naivă a versurilor de debut şi realismul aspru al epicii de astăzi a lui Nicolae Jian­u, prozator rece, obiectiv, nici o legătură, nici o comunicare subterană. A trebuit să se interpună nuvelistica scriitorului din anii 1945—1950, apoi romanele viitorul“ (1950), „Cumpăna luminilor“ (1952) şi „Veneam din întuneric“ (1961), tot atîtea etape in trecerea de la proza de atmosferă la cea de observaţie, de la o tipologie contemplată din exterior, la sondarea psihologică minuţioasă. Dacă acest roman încorporează nivele diferite, e pentru că reprezintă el în­suşi o traiectorie: prima sa parte a fost publicată, într-o variantă întrucîtva di­ferită, acum zece ani, sub titlul „Izvorul roşu“, după numele exploatării miniere unde au loc principalele întîmplări na­rate. Este, se poate spune, cel mai întins, mai informat, mai adevărat roman des­pre viaţa minerilor, din cîte s-au scris în ultimele două decenii. O observaţie meticuloasă, dusă pînă la un fel de ob­sesie a exactităţii documentare, creează uin cadru impresionant al acţiunii, un decor în care civilizaţia modernă se în­vecinează, în anii 1948—1949, cînd au loc faptele, cu resturile modului tradi­ţional, semi-primitiv de extragere a mine­reului fieros. O poezie grea, dură, a muncii străbate romanul, un fel de mis­terioasă lege nescrisă a unei colectivi­tăţi umane unde mineritul e nu numai o necesitate vitală, dar şi o tradiţie ur­mată cu sfinţenie din tată în fiu, un titlu de nobleţe. Imaginaţia febrilă a acestor oameni, siliţi de nevoi să fie mai mult închişi în ei decît comunicativi şi expansivi , a înfrumuseţat peisajul cu legende şi poveşti de pe urma cărora munţii, a­­pele, satele, pînă şi galeriile minei au fost botezate pitoresc cu nume de sfinţi suavi şi de femei frumoase. Acestor poveşti şi legende li s-au adăugat în decursul secolelor paginile dramatice din istoria regiunii, prezentă şi ea în ro­man, iar, în timpurile mai noi, întîm­­plările triste ale localnicilor foşti emi­granţi în America, din preajma celui, dinţii război mondial. Unul dintre aceştia, Ion Nichifor, John, ocupă centrul romanului, împreună cu soţia sa, Ana, — singurul bun do­­bindit în peregrinarea lui fără noroc — împreună cu fiul lor, inginerul Miron Cronica literară Nichifor şi cu soţia acestuia, doctoriţa Natalia. Dacă în capitolele ei prime, consacrate mediului Cai­­talei, romanul era într-o măsură împrăştiat, nu în destul de ar­ticulat şi sudat, păstrînd o bună parte din clişeele literaturii anterioare speci­fică mediului şi pe acelea ale prozei mai recente despre momentul naţionalizării, de îndată ce decorul se schimbă şi ac­ţiunea se plasează în decorul minier, romanul îşi dobîndeşte ritmul său ade­vărat, devine original, interesant, au­tentic. Conflictul intim declanşat la Bucureşti în conştiinţa personajului, de solicitarea diversă a unei faune totuşi lăturalnice, cum era boema cafenelei, se multiplică la izvorul­ roşu, se dimensio­nează în alt chip, se proiectează pe un fundal impresionant. El devine un simplu element al unei uriaşe dispute duse pe toate planurile existenţei d­intre lumea veche în dispariţie şi lumea nouă. Soli­citat de amîndouă, tînărul inginer pro­venit din clasa muncitoare nu are nici o ezitare în alegerea sa. Galeria de por­trete, nu o dată groteşti, ale lumii de cafenea şi de saloane, înfăţişată mai mult exterior, în stampe şi măşti, face loc portretisticii incisive, psihologiilor minuţioase ale unor caractere complexe, nu o dată cu biografii ciudate, compuse laborios, din multe elemente şi foarte disparate: naraţiuni şi evocări, scene studiate din unghiurile cele mai deose­bite, dialoguri complicate, gesturi şi reacţii surprinzătoare. O tehnică a de­finirii tipologiei oarecum asemănătoare sculptării pare a l pasiona pe scriitor: mai întîi trasarea liniilor directoare ale figurii, stabilirea conturului brut fără nuanţe, fără diferenţieri caracterologice ; la primul contact cu romanul, acesta are o operă nu cu personaje autentice, vii, ci cu categorii nediferenţiate, cu sche­me. Treptat, de-a lungul evocărilor şi dialogurilor, a scenelor înfăţişate minu­ţios, se precizează fizionomiile profund distincte. Reuşitele cele mai evidente sunt cele din lumea minerilor, prezenţa cli­şeului, a locului comun periclitează re­lieful unora dintre personajele lumii bucureştene. Consumîndu-se lent, ca o alunecare înceată dar implacabilă de straturi geo­logice, epica este mereu plină de sur­prize, nu însă prin evenimente senzaţio­nale, spectaculoase, ci prin relieful me­reu nou pe care-l dobîndesc personajele din rîndul minerilor. Poate chiar că într-un exces al aces­tui procedeu, al construirii epicii prin atenuarea seismelor şi, în orice caz, prin­tr-o evidentă preferinţă pentru sedimen­tările continui dar inobservabile, să stea şi acea dificultate la lectură, pe care o încearcă cititorul de multe ori pe par­cursul romanului. Cînd infringe, sau cînd se deprinde cu această dificultate, el este însă răsplătit cu satisfacţia de a fi cunoscut o carte complexă, adevă­rată, originală, plasată bine în conti­nuarea unei tradiţionale şi verificate proze realiste. Mihai Gafiţa * Nicolae Jianu: „Pămîntul era viu“, Editura pentru literatură 1966. INFORMATIA TzsaMxpm Recent, s-a deschis la Casa de cultură a Institutului român pentru rela­ţiile culturale cu străinătatea o expoziţie de fotografii din R.D. Vietnam. Panouri cu numeroase clişee ne vorbesc despre munca paşnică, constructivă a harnicului popor al Republicii Democrate Vietnam : întreprinderi, fabrici, combinate, şcoli, creşe, spitale noi, despre care altădată nu se putea vorbi. In continuare, un mare număr de fotografii surprind sub formă de instantanee ,aspecte privind distruge­rile pricinuite de raidurile aviatice ale agresorilor americani, dar, în acelaşi timp, şi replicile meritate la adresa unor astfel de mirşovii. Pline de semnificaţii sunt acele imagini in care vedem cum bărbaţi şi femei string recolta cu arma în spate, cum, în pofida bombardamentelor, copiii continuă să înveţe, medicii să opereze. Citeva dintre explicaţii sugerează dîrzenia şi tăria acestui popor : „Duşmanii noş­tri distrug drumuri, noi reparăm ; ei distrug din nou, noi iarăşi reparăm , distrug poduri, ne construim altele noi”, nu de fotografii. Cu alte cuvinte, 170 de imagini sau fragmente din lupta şi munca neîncetată a ffinui popor al cărui țel este, de a fi lăsat să trăiască liber și independent. Manifestări cultural-artistice pe estrade Deşi ne aflăm spre sfîrşitul sezonu­lui de vară estradele continuă să găz­duiască duminică manifestări culturale şi artistice în interpretarea formaţiilor de amatori, în parcul Herăstrău la estrada amatorilor îşi dau concursul formaţiile Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale (ora 18) ; artiştii de la Atelierele R.M.R. vor fi prezenţi pe estrada din Cişmigiu (ora 19), iar cei de la T.S.P.H în parcul 8 Mai (ora 18,30). Tot formaţiile I .S.P.N­.-ului vor evolua şi pe estrada din pădurea An­­dronache (ora 17) ; orchestra, soliştii şi formaţia de dansuri de la Direcţia regională C.F.R. precum şi taraful şi e­­chipa de dansuri de la Uzina „Laromet“ vor evolua pe estrada din pădurea Mo­­goşoaia; interpreţii spectacolului de pe estrada din pădurea Pustnicul vor fi artiştii amatori de la F.C.M.E. (ora 17). Pe estrada din parcul Vitan, va avea loc la ora 18, simpozionul „Con­stituţia Republicii Socialiste România — lege fundamentală a ţării, cadrul consti­tuţional al dezvoltării ei“. 9 9®9 # Concerte de muzică uşoară Patru concerte extraordinare de muzică uşoară vor avea loc la Sala Palatului Republicii Socialiste Româ­nia în a doua jumătate a acestei luni (18, 19, 20 şi 21 septembrie, ora 20), îşi vor da concursul: cvar­tetul vocal The Carolls, cîntăreaţa Christine Evans, şi solistul instru­mentist (hawaiană și trompetă) Roger Bryan. Acompaniază Cvartetul bri­tanic. sesizări Întrebări răspunsuri Inovaţie, ori ce? Trecînd într-o zi prin Piaţa Obor — ne scrie corespon­dentul Adrian Balo­­mir din strada Va­sile Tei nr. 5 A — m-am oprit să cum­păr cartofi de la un producător. Spre sur­prinderea mea, cînd să-şi cîntărească mar­fa, l-am văzut că pune pe talerul res­pectiv, în locul greu­tăţilor divizionare, tot cartofi ! Am pri­vit cu uimire aceste „greutăţi". Fuseseră însemnate cu creion chimic, avînd în­scrisă pe ele cifra cu care erau planifi­cate să funcţioneze în ziua aceea : 50, 100 şi 200 de grame. Poate că aş fi so­cotit întîmplarea drept un incident mărunt, dacă surpri­za mea ar fi avut parte să se termine aici. Dar, privind în jur,­ am văzut că şi alţi producători cîn­­tăreau struguri, pe­peni, ardei, roşii, varză etc. tot cu ase­menea greutăţi divi­zionare. Exprimîn­­du-mi mirarea faţă de un alt cumpără­tor, acesta mi-a lăs­ să repare cine a stricat „Vă sesizez o situaţie care du­rează de mai bine de un an pe calea Dudeşti, la intersecţia cu strada Popa Farcaş — spune, în scrisoarea sa, cititorul Gh. Opre­­zeanu. Efectuîndu-se de către I.D.E.R. unele lucrări pe porţiu­nea amintită, pavajul a fost lă­sat desfăcut după închiderea şantierului. Denivelarea s-a ac­centuat continuu, astfel încît acum se poate numi şanţ, în­­greuind mult circulaţia şi stri­cînd aspectul unei străzi recent modernizate“. Verificînd pe teren această se­sizare, Sfatul popular al raionu­lui T. Vladimirescu ne trimite un răspuns scurt, dar foarte sa­tisfăcător: „Intr-adevăr, I.D.E.R. a efectuat lucrări de reparaţii la cabluri pe calea Dudeşti, intre Poşta Vitan şi strada Dristor. întreprinderii i s-a trimis soma­ţie pentru a lua de urgenţă mă­suri de reparare a pavajului pe acest traseu“. puns : Probabil n-au­ mai trecut de mult prin piaţă. Sistemul se practică de multă vreme. Am plecat intimi­dat că nu cunoscu­sem încă inovaţia şi cartofii — greutăţi. Totuşi, n-am rămas pe deplin lămurit. O fi vreo inovaţie ex­peditivă, aplicată în această piaţă pentru a suplini o lipsă gospodărească ? , ci se foloseşte, oare, acest nemaipomenit procedeu cu buna ştiinţă a organelor competente ? Dispută... Foto : Al. Babic Am publicat, nu de mult, un articol in care se vorbea despre zgo­motele provocate de personalul unor unităţi de alimentaţie publică. Pe marginea lui am pri­mit numeroase scrisori ce se ocupă de exemple similare, sau ne sem­nalează alte surse de zgomot tot din unităţi ce deservesc într-un fel sau altul populaţia. Cîţiva cetăţeni din str. Gheorgheni nr. 1, ra­ionul V. I. Lenin, ne scriu : ,,In tot oraşul noap­tea se desfăşoară o ac­tivitate multilaterală pe linia aprovizionării, transportului, circula­ţiei etc. In multe locuri se manifestă grija pen­tru odihna cetăţenilor. In zona locuinţelor din apropierea Vămii antre­pozite situaţia se pre­zintă cu totul altfel. Şi aceasta datorită zgo­motelor foarte puternice provocate de locomoti­vele ce aduc vagoane cu mărfuri şi materiale, precum şi de manipu­larea lor de către per­sonalul IDMS, ICRA, ICRM, Romtrans. Tam­­ponarea vagoanelor se face cu brutalitate. Mecanicii de locomotivă elimină aburii suplimen­tari tocmai sub geamu­rile locuințelor. Perso­nalul efectuează ma­nipularea mărfurilor și a materialelor prin a­­runcarea lor din va­goane. în plus, fluieră, strigă etc... In apro­piere se află secţia de reparaţii şi întreţineri I.R.T.A. Reparaţiile la maşini, parcarea lor se fac de regulă pe partea carosabilă a străzii, pe trotuare în imediata a­­propiere a locuinţelor. La fabrica de bere „Ra­hova“ se foloseşte, pen­tru împingerea vagoa­nelor, o maşină de un *tip foarte vechi, care LINIŞTEA NOPŢII Aprovizionare fără amortizoare şi ea provoacă foarte mult zgomot*. Locatarii blocului in care este situat maga­zinul ,,Unic“ de pe bd. N. Bălcescu, la r­o­dul lor ne semnalează: „Magazinul „Unic“ vehiculează în perma­nenţă cantităţi destul de importante de mărfuri. Foarte bine, dar cu ce sunt vinovaţi locatarii din împrejurimi să su­porte noaptea şi dimi­neaţa gălăgia şi zgo­motele provocate prin trî­ntirea lăzilor, atunci cînd sosesc sau pleacă maşinile ?“ Există, fără îndoială, posibilităţi ca toate fi­eeş­te surse zgomotoase ale nopţii să fie evi­tate. Se cere însă din partea conducerii unită­ţilor să ia măsuri de educare a personalului, astfel ca acesta să e­­vite orice zgomot şi totodată să asigure mij­loacele tehnice cu a­­mortizoarele necesare. Fondurile fixe si rentabilitatea întreprinderilor Folosirea judicioasă a fonduri­lor fixe, direct sau indirect pro­ductive, se face simţită asupra ren­tabilităţii unităţilor ce le deţin Colectivele din întreprinderi a­­nalizează permanent modul in care sunt utilizate mijloacele fixe de care dispun, îndeosebi utilajele de producţie, descoperind pe a­­ceastă bază, noi resurse interne pe care le pun în valoare, în vederea obţinerii unui volum sporit de pro­duse şi beneficii suplimentare. Unei asemenea preocupări nu i se acorda, însă, atenţia cuvenită în toate întreprinderile. Se întîl­­nesc cazuri cînd anumite unităţi nu folosesc mijloacele fixe cu care sînt dotate, obţinînd astfel un volum de produse sub posi­bilităţile lor şi, imp,ilicit, beneficii reduse. Aşa stau lucrurile la în­treprinderea „Crinul" unde nu sînt folosite utilaje în valoare de 2 227 000 lei şi la întreprinderea „Borangicul“, în valoare de peste 1 970 000 lei. Numai prin utilizarea de către întreprinderea „Crinul" a patru maşini de tricotat „Wanit" (în valoare de 665 000 lei) s-ar fi putut obţine în semestrul I ax, un spor de producţie în valoare de peste 1 280 000 lei, cu influenţă favorabilă asupra rentabilităţii fa­bricii de 0,6 la sută, întreprinde­rea „Borangicul“ înregistra în se­mestrul­ I, o rentabilitate cu 0,7 la sută mai mare, dacă folosea cele 6 maşini de răsucit in va­loare de 1,9 milioane lei. Dar să prezentăm şi un alt caz, cu multiple influenţe negative. De pildă, Uzina de medicamente Bucu­reşti, unitate nou înfiinţată (1 ia­nuarie 1964) nu foloseşte utilaje în ""valoare de peste 8,7 milioane lei, din care circa 6,5 milioane re­prezintă staţia de hidrogenare a glucozei. Prin neutilizarea acestei staţii nu s-a putut realiza o pro­ducţie de circa 550 tone sorbită (produs intermediar la fabricarea vitaminei C), în valoare de cca 11 milioane lei. Ca o consecinţă, s-a importat acest produs, pentru care avem în tară suficientă ma­terie primă (glucoza). In acest mod, nu s-a putut acţiona asupra reducerii preţului de cost al aces­tui produs intermediar,­ iar pe de altă parte s-au consumat fonduri care puteau fi întrebuinţate în sco­puri mai eficiente. Problema utilajelor neutilizate capătă şi un alt aspect. La mijloa­cele fixe care nu sunt trecute în rezervă­ ori conservare cu aprobare legală, li se aplică amortizări care încarcă preţul de cost al pro­ducţiei şi prin aceasta se reduce implicit rentabilitatea unităţii res­pective. Interesant este de reţinut şi un alt aspect. Sunt întreprinderi care posedă utilaje de mare producti­vitate, fără a folosi complet capa­citatea lor de producţie, întrucît PE TEME ECONOMICE depăşesc necesităţile lor. Un ase­menea caz îl întîlnim la întreprin­derea „Stăruinţa" care din iniţia­tiva forului ei tutelar a fost do­tată cu o maşină de lăcuit, caşetat şi celofanat coperte, cu ajutorul căreia se poate obţine o produc­ţie de 1 milion lei/an. Avînd o productivitate foarte mare, utila­jul asigură nevoile pe un an ale întreprinderii „Stăruinţa" în nu­mai 14 zile — într-un singur schimb. Oare forul tutelar al în­treprinderii „Stăruinţa“ nu se poa­te preocupa de utilizarea restului de capacitate nefolosită ? Trebuie găsite soluţii şi adoptate măsuri care sa permită utilizarea dispo­nibilităţilor capacităţilor de pro­ducţie existente şi de către alte întreprinderi indiferent dacă uni­tăţile respective aparţin sau nu de acelaşi organ tutelar. Bunăoară, se pare că este oferită­­posibili­tatea folosirii întregii capacităţi a maşinii de lăcuit a întreprinderii „Stăruinţa", de către fabrica de biscuiţi „1 Mai", care importă hîr­­tia metalizată pentru împachetarea specială a unor sorturi de biscuiţi. Organele băncii au făcut deja re­comandări de utilizare în acest sens. Sunt şi cazuri cînd prin nestu­­dierea temeinică a oportunităţii unor utilaje, acestea se achiziţio­nează şi apoi se trec în conservare, deoarece se dovedesc ulterior că nu sunt suficient de avantajoase. De pildă, tot la Uzina de me­­dicamen­te Bucureşti, proiectantul a prevăzut, în cadrul procesului de fabricare a vitaminei C, o insta­laţie de oxidare cu hipoclorid a produsului intermediar „diaceton­­sorboza“ pentru continuarea fa­bricaţiei (în valoare de 277 000 lei) şi care a fost de la început neu­tilizată, datorită aplicării unei alte tehnologii de producţie , prin oxi­­darea cu hipermanganat de potasiu. O mai mare competenţă şi grijă în studierea problemelor de proiec­tare ar fi putut evita o asemenea imobilizare de fonduri de investiţii care, datorită profilului specific şi unic pe economie al întreprinderii şi naturii utilajului, instalaţia nu poate fi transferată pentru folosire în alte ramuri. Considerăm că este necesară a­­dîncirea răspunderii atît în legă­tură cu achiziţionarea utilajelor în funcţie de necesitatea şi eficienţa lor, care trebuie bine fundamentată pe o perioadă mai lungă­ de timp, cit și în legătură cu utilizarea lor efectivă, astfel incit să fie evitata la maximum imobilizarea de fon­duri în mijloace fixe.­ De ame­nea, a se redistribui în timp util și loc potrivit mijloacele fixe, care pe lingă toate prevederile şi cal­culele economice prealabile, vor deveni totuşi neutilizate la locul re­partizării lor iniţiale. Pentru depis­­tarea corectă a utilajelor nefolo­site total ori în anumite perioade, trebuie să­ se ţină la zi evidenţa funcţionării utilajelor şi să se ana­lizeze periodic situaţia acestora în vederea luării celor mai corespun­zătoare măsuri din partea condu­cerii întreprinderilor şi a forurilor tutelare respective, cu scopul ri­dicării indicelui de utilizare a mij­loacelor fixe şi, prin aceasta, a ren­tabilităţii unităţilor economice. ION ILIE directorul Direcţiei orăşeneşti Bucureşti a Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România I

Next