Informatia Bucureştiului, ianuarie 1970 (Anul 18, nr. 5092-5115)

1970-01-05 / nr. 5092

wmM fiinta * literatură * știința Coordonatele eseului Urmare din pag.I In fond asta ne şi place într-un eseu bine scris : îndrăzneala cu care peregri­­nează prin cîmpul emoţiilor, vivacita­tea, spiritul dialectic. Eseul n-are fatuitatea clasificărilor, respectă toate căutările (fireşte, cit de cit validate, fiindcă apetitul său teore­tic nu este de tot imprudent), detestă reţetele, canoanele pretenţioase. Aşa se şi explică frumoasa lui tradiţie în cul­tura noastră umanistă. Paul Zarifopol, E. Lovinescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Perpessicius sunt nume care i-au dat strălucire şi i-au precizat disponibili­tăţile. Acum, de vreme ce suntem­ edifi­caţi asupra identităţii sale, putem zice, parafrazîndu-l tot pe Ralea, că eseul întreţine longevitatea artei. Nu atît cu pledoarii magice, cit prin „extensiunea sensurilor nebănuite care dau viaţă şi posteritatea frumosului, printr-un grăun­te de fantezie şi prin evidenţierea unor sensuri fecunde şi de variată semnifica­ţie. Scriind toate acestea, îmi dau seama că totuşi o primejdie există. Zarifopol o impune atenţiei prin chiar cazul său. Este vorba de exagerarea caracterului de relativitate al notaţiei eseistice şi, pînă la un punct, de jocul cu acele consideraţii paradoxale care ne far­mecă la Anatole France şi ne descum­pănesc la Ortega Y Gasset. însuşirile lui Paul Zarifopol sînt demne de toată stima. Critic remarcabil prin refuzul academismului stagnant, a­­vizat admirator al lui Caragiale, el detestă cultul valorilor „aşezate“. In optica sa, eseul respiră voinţa de a „curaţi“ orizontul de idoli. Insă una e reconsiderarea unor reputaţii (mai ales cînd falsa admiraţie le-a făcut aga­sante) şi altceva contestarea lor cu orice preţ. La drept vorbind, cui i-ar plăcea să vadă eseul în postură de acid dizol­vant, spulberînd în contact cu opere respectabile veneraţia care le încon­joară? Abuzul de aproximări ironice nu e bun, iar eseul iconoclast este parcă mai detestabil cit timp n-are de partea sa nici măcar scuza didacticis­mului. In schimb, eseul încărcat de sugestii, operînd extrapolări revela­toare găseşte mereu cititori. Opera trăieşte şi datorită lui, luminilor pe care el le proiectează cu un tăcut şi scăpărător orgoliu. Scepticismul lui Zarifopol, poate congenital, nu este to­tuşi rupt de optica sa anti-foiletonisticâ, de recunoaşterea dificultăţii pe care o implică tentativa de stabilire şi expli­care a valorilor, obiectiv căruia eseul a dorit să i se ralieze. Şcoala eseului, în ultimii ani, a re­in­nodat firele cu tradiţia antebelică, dintr-un impuls organic merituos, însăşi efervescenţa creatoare în toate sferele activităţii sociale — economie, cultură şi artă, ştiinţă, educaţie etc. — solicită intens eseistica, o propulsează pe co­ordonatele majore ale scrisului. Noile preocupări ale disciplinelor „de grani­ţă“, cu motivări îndelung controlate şi amendate, reclamă răspunsuri care să fie simultan produsul unei impresii de gust dar şi al reflexivităţii educate. Argumentele meditaţiei pot îmbrăca formulări ştiinţifice, interesul funda­mental este acela de a le expune cu fineţe şi a fi încorporate în veşmîntul artei. Eseul a rămas, se ştie, ireducti­bil ostil scientismului rece şi îngust utilitar. De aceea, el visează la un ori­zont ideal, prielnic demonstraţiilor. Pe un fond ospitalier, eseul se încarcă cu toate sugestiile umanismului socialist, fiind de o maleabilitate perfect acordată circumstanţelor. Ar fi avantajos să ve­dem cum rezolvă structura eseului sar­cinile cercetării. Unele eseuri semnate de Geo Bogza, Vladimir Streinu, Eugen Jebeleanu, Paul Anghel, Costin Mur­­gescu, Ion Negoiţescu, Mircea Maliţa, certifică promiţător o continuitate spi­rituală şi voinţa de a studia procesul dezvoltării societăţii noastre socialiste cu mijloace specifice, niciodată aleatorii. Dacă, etimologic, eseul este acea în­cercare de cuprindere a unui subiect fără a-l epuiza (de unde şi impresia de digresiune abstractă), practic audienţa de astăzi datorează enorm lărgirii de vederi, erudiţiei, forţei de a identifica elegant contribuţii, de a elucida contro­verse. Structura afectivă a lumii de azi îi preţuieşte spiritul doct şi lucid, per­severenţa ambiţioasă cu care ne intro­duce în intimităţile creaţiei, ale muncii de zi cu zi. Urmare din pag.I verificare şi de cunoaştere a tendinţe­lor artei plastice din întreaga ţară, anul acesta vor avea o confruntare cu pu­blicul din Capitală plasticieni din Cluj, Tîrgu Mureş, Timişoara şi Ploieşti, ac­ţiune mai mult decit binevenită, dacă ne gîndim că nu au mai avut loc de mult astfel de „schimburi de expe­rienţă“. De asemenea, în sălile Dalles şi Apollo, devenite în mod obişnuit gaz­dele unor „grupuri“, vor expune prin­tre primii: Virgil Mărgineanu, Paul Mar­­covici şi Iszak Martin, mai apoi Catul Bogdan, Brăduţ Covaliu şi Vida Gheza (Dalles), iar la Apollo: Constantin Pi­­liuţă, Aurel Nedel şi Mihai Bantac — pictură —, Constantin Baciu — grafică — şi Constantin Foamete — sculptură. In grup, vor mai prezenta lucrări (sala Magheru) Rodica Pandele şi Vlad Au­rel — pictură —, iar la Oneşti, Aspa­­sia Burduja, tapiserie şi Constantin Bu­lat, ceramică. Printre expoziţiile per­sonale amintim pe cea de pictură a Sabinei Negulescu, apoi pe cea de artă decorativă a Edithei Bercovici (la Ga­leriile de artă din calea Victoriei 132), timp în care sala Oneşti va găzdui lucrările de pictură ale lui Gh. vînâ­­toru. Tot în primele luni ale anului, sala Dalles va reuni mai multe dintre tablourile lui Ștefan Constantinescu. PLASTICIENI ROMANI EXPUN IN STRĂINĂTATE A­N­U PLASTIC L 70 Italia. Expoziţia internaţională de carte „Lenin“ (U.R.S.S.), Expoziţia de gra­vură alb-negru de la Lugano (Elveţia), sau Bienala de gravură de la Tokio, fie că este vorba de expoziţii retrospec­tive Cu lucrări ale unor mari persona­lităţi (expoziţiile „Ion Ţuculescu“ ce se va deschide in Austria, „N. Grigorescu“ în Danemarca, Norvegia şi Suedia) sau expoziţii de grup (I. Pacea, Ovidiu Maitec, Vicenţiu Grigorescu şi Vladi­mir Şetran, în Suedia, I. Bitzan, I. Pa­cea, Nicodim şi Gh. Apostu în Olanda şi R.F. a Germaniei), expoziţii de artă (în U.R.S.S., Cehoslovacia, S.U.A., Ca­nada) sau de icoane pe sticlă (R.D.G. şi Berlinul occidental) etc. o bogată şi variată prezenţă peste hotare vine să demonstreze prezenţa artei noastre, precum şi interesul pe care îl manifes­tă faţă de noi ţări cu bogate tradiţii culturale. INVITAŢI DE PESTE HOTARE La fel de primitor va fi Bucureştiul faţă de artiştii din alte ţări, schimbul şi circuitul artei făcîndu-se, astfel, în­tr-un mod apreciabil. Peste 30 de ex­poziţii de acest fel îşi vor putea primi vizitatorii încă din primele zile ale a­­nului. Mesageri ai artei plastice din U.R.S.S., Polonia, Iugoslavia, Franţa, Italia, Ungaria, Cehoslovacia, Albania, Columbia sau Africa Centrală îşi vor da întîlnire în sălile de expoziţii adu­­cînd pînă aici gînduri şi preocupări te­matice şi stilistice mai mult sau mai puţin tangente cu ale artiştilor noştri. Este greu să dăm doar cîteva exemple, dar nevoia ne obligă : vom putea vizita Expoziţia de artă plastică din U.R.S.S., cea de artă plastică din R.P. Polonă, pe cea de grafică din R.P. Albania, Expo­ziţia de artă din R.F. a Germaniei, Ex­poziţia de sculptură africană, Ex­poziţia de carte „Pierre Larousse“ şi foarte multe altele individuale (Hen­ning Pedersen (Danemarca), Ioana Celi­bidache (Suedia) precum şi Expoziţia retrospectivă „Constantin Brâncuşi“, cu lucrări aflate în muzeele din S.U.A. şi Franţa. Dantele, flori presate Si un pahar de şampanie Teatrul Giuleşti: „GEAMANDURA" de Tudor Muşatescu Pentru a doua oară in această sta­giune (în care, pînă acum ne-a ofe­rit exclusiv premiere din dramatur­gia originală), Teatrul Giuleşti op­tează pentru un­ text scris cu apro­ximativ trei decenii în urmă. A fost, mai întii, Comedia zorilor de Mircea Ştefănescu. Urmează Geamandura lui Tudor Muşatescu. Afinităţile celor două comedii sunt evidente : apro­pieri de ton, de atmosferă, de puls al sentimentelor, de tipologie. Dar dacă piesele se împacă de minune, ca rude bune, ca vechi amici de-o vîrstă, spectacolele se află la antipod. Ca experienţă artistică, mi se pare foarte interesant ca una şi aceeaşi scenă să găzduiască două montări atît de deosebite ale unor texte atît de asemănătoare. Cu atît mai mult cu cit dincolo de contrastele de expre­sie, spectacolele converg subteran, în tentativa ambiţioasă de a demonstra longevitatea unui capitol de drama­turgie românească, pe care Geaman­dura 11 reprezintă în aceeaşi măsură ca şi Comedia zorilor. Tinzîni să ajungă în acelaşi punct, regizorii au ales însă căi de acces opuse. Eugenia Ionescu încearcă să ne apropie Come­dia zorilor demontînd-o şi construind din materialul ei o metaforă mo­dernă despre dificultăţile realei in­­tîlniri a oamenilor. Geta Vlad nu constrînge piesa să vină către pu­blic, ci-şi invită publicul in ambianta piesei. O face cu gesturi calme, de amfitrioană ospitalieră. Ne introduce în lumea eroilor Geamandurii — in această lume visătoare ca portretele bunicilor, fragilă ca dantelele despă­turite din sertarele cu amintiri de bal — ne anesteziază cu parfumul lor de levăntică, ne strecoară în suflet (cu îndemînarea cu care ne-ar vîrî-o pe furiş în buzunar) nu ştiu ce în­duioşare pentru nălucile alburii care traversează piesa, nu ştiu ce nostal­gie la paloarea de flori presate a surisului ei. Apoi, un Silviu Stăncu­lescu mai mobil ca de obicei, mai cald — un Silviu Stănculescu ce-şi subminează, cu o fermecătoare iro­nie, prestanţa statuară. Paul Ioachim şi Dan Tufaru îşi dau mina într-un duo ce aliniază — de fapt — nu două personaje deosebite, ci două variante ale unuia şi aceluiaşi per­sonaj : bărbatul timid şi romanţios, îndrăgostitul fără speranţă. Dan Tufaru insistă savuros pe accentele comice. Paul Ioachim se drapează în falduri de tristeţe şi mister. Ştefan Mihăilescu-Brăila convine la tonali­tatea generală a spectacolului cu o ingenuitate mimată cochet. S-ar putea ca, în actul II, anumite stridenţe de linie şi de culoare din decorul Sandei Muşatescu să ne tre­zească pentru o clipă spiritul critic. S-ar putea să băgăm de seamă, in­ această străfulgerare de luciditate, că Geamandura e o povestioară banală, cu o femeie care încearcă — dar nu izbuteşte — să^ se sinucidă, aruncin­­«a»* oo în valuri, şi cu patru bărbaţi care, indragostindu-se pe loc de enig­matica sirenă în rochie de seară,­­ se sacrifică în felurite chipuri. O co­medie — la urma urmei — sub­ţirică şi convenţională. Dar, cu si­guranţă, Geamandura n-a fost scrisă pentru confruntări severe, iar Teatrul Giuleşti, dăruindu-ne premiera la ho­tarul dintre un an şi celălalt, o ridică spre noi ca pe un pahar de şampa­nie, într-un gest amical pe care nu se cade să-l refuzi. Să lăsăm aşadar lupa deoparte, să ciocnim paharul şi să răspundem din toată inima : „La mulţi ani !“ Adriana Rotaru replicilor. Călcăm moale, în vîrful picioarelor, şi amfitrioana noastră pă­şeşte la fel, cu grijă, să nu răstoarne, cumva, vreun bibelou de pe po­licioara lui prăfuită. Pă­şeşte atît de precaut, atît de tainic, incit, de la o vreme, ni se pare că am rămas singuri, că nu suntem­ conduşi, ci că ne căutăm noi înşine drumul în acest de­suet muzeu sentimen­tal. .. Descoperim, mai întii, intr-insul chipul de pă­puşă blondă al Ilenei Cernat, graţia ei de fi­gurină de ceară, mişcă­rile — de aripi de lebă­dă — ale braţelor ei lungi, armonia trupului ei in dans, transparenţa Sirena blondă (Ileana Cernat) şi alesul ei (Silviu Stănculescu) sunt fericiţi împreună, dar finalul ne rezervă totuşi — pe lingă o melodie ciitată la mu­zicuţă — şi cîteva sus­pine trecătoare... LA OPERĂ DRUMURI SPRE MOZART Prezenţa la pupitrul Operei ro­mâne a unui oaspete de peste ho­tare, dirijorul american Peter Paul Fuchs, ne-a îndemnat să urmărim aseară spectacolul „Răpirea din serai“, una din realizările mai vechi ale primei noastre scene li­rice. Dind aşadar dirijorului ce este „­ dirijorului, să consemnăm piuaia statului Louisiana) — tot­odată deţinător al catedrei de di­rijat la Universi­tatea din aceeaşi localitate —, mu­zica lui Mozart şi-a dezvăluit din plin virtuţile stenice. Justeţea tempilor adop­taţi, precizia in­dicaţiilor, îmbi­narea fericită a respectului faţă de textul muzi­cal cu o anumi­tă libertate a­­cordată cîntăreţi­­lor în limitele admise de parti­tură. — iată principalele merite ale lui Peter Paul Fuchs, explicabile înainte de toate prin formaţia sa profesio­nală, obţinută la Viena, centrul ne­contestat al tradiţiei mozartiene. Reîntâlnirea, după o lungă „pauză“, cu spectacolul „Răpirea din serai“ ne-a prilejuit însă şi o satisfacţie de altă natură, legată de noua formă în care se prezintă astăzi distribuţia. Cu excepţia lui Valentin Teodorian (Belmonte) şi a lui Valentin Loghin (Osmin), care susţin în continuare rolurile create anterior, pe scenă au evo­luat cîteva din elementele tinere, incluse mai recent în cornul solis­tic al Operei române. Din mijlo­cul lor s-a relevat cu precădere Elena Simionescu, în dificilul rol de soprană dramatică de coloratu­ră al Constanţei, realizat cu o prestanţă scenică, o siguranţă a tehnicii vocale şi o nobleţe a cîn­­tului care o recomandă ca unul din cadrele de bază ale tinerei ge­neraţii de artişti lirici. Alături de Valentin Teodorian — ca întotdea­una cuceritor prin sinceritatea ex­presiei şi muzicalitatea frazării —, Elena Simionescu a dovedit însu­şirea în profunzime a stilului mo­­zartian, constatare îmbucurătoare în condiţiile în care majoritatea cîntăreţilor noştri de operă îşi li­mitează afinităţile la Verdi şi Puc­cini. Un cuplu tineresc atractiv a fost şi acela alcătuit din Silvia Voinea (Blonda) — soprană de coloratură cu o bună formaţie tehnică, agrea­bilă ca apariţie scenică, dar cu un insuficient autocontrol al mişcări­lor şi mai ales cu o dicţiune greu inteligibilă în pasajele vorbite — şi Vasile Moldoveanu (Pedrillo), stăreţ înzestrat cu promiţătoare calităţi actoriceşti şi cu o voce plă­cută de tenor liric, dar aflat pe alocuri — mai ales în aria din ac­tul al II-lea — în dificultate rela­tiv la cerinţele stilistice­­ ale muzi­cii lui Mozart (dar, oare, îi îndru­mă cineva pe tinerii solişti ai Ope­rei în această privinţă?). Cit despre rolul, exclusiv vorbit, al lui Selim Paşa, interpretat de balerinul Mihail Soroţchi, n-ar fi preferabilă încredinţarea lui unui actor de teatru, oricum mai cali­ficat în rostirea unor replici decit un dansator ? E. Elian Elena Simionescu şi Valentin Teodorian ARTIŞTI ROMÂNI INTR-UN SPECTACOL INTERNAŢIONAL CEAIKOVSKI BERLINUL OCCIDENTAL (prin telefon). — Filarmonica din Berlinul Occidental a inaugurat aseară noul an cu un spectacol internaţional Ceaikovski, in cadrul căruia au evoluat cuplurile de balerini Elena Dacian şi Sergiu Ştefanski, de la Opera Română din Bucureşti, Heidi Högl şi Heinz Rosi, de la Opera din München, Petra Westermann şi Harry Jung, de la Teatrul de operă din Wiesbaden. Artiştii români au prezentat fragmente din „Lacul lebedelor“, „Frumoasa din pădurea adormită" şi „Spărgătorul de nuci". Spectacolul, dirijat de George Singer (Tel Aviv), s-a bucurat de un deosebit succes. . Cercetarea ştiinţifică medicală Urmare din par­­­ cetate în domeniul medicinei pentru anul acesta, Academia de ştiinţe medi­cale, institutele subordonate, au ţinut seama de factorii amintiţi, precum şi de stadiul actual al stării de sănătate, de cerinţele asistenţei medicale din ţara noastră. — Care sunt direcţiile, problemele majore asupra cărora işi vor concen­tra atenţia cercetătorii ? — Problemele majore au fost cu­prinse într-un program prioritar al cercetării ştiinţifice medicale pe care Academia noastră l-a întocmit şi di­fuzat institutelor de specialitate. Pe baza direcţiilor prioritare recoman­date, institutele şi-au întocmit pro­priile programe de cercetare. Voi a­­minti cîteva dintre obiectivele deo­sebite propuse : fundamentarea ştiin­ţifică a măsurilor pentru îmbunătă­ţirea condiţiilor de mediu de viaţă şi de muncă ; prevenirea şi comba­terea bolilor transmisibile (se referă şi la prepararea de noi vaccinuri şi seruri imune precum şi a unor pro­duse biologice de diagnostic) ; ocro­tirea mamei şi a copilului (pneumo­patii acute, boli digestive, afecţiuni vi­rale, neuropsihiatrie infantilă, alimen­taţia raţională etc.) ; prevenirea şi combaterea bolilor cronice şi degene­rative (cardiovasculare, diabet zaha­rat şi obezitate etc.). O atenţie deo­sebită se va acorda grupei de boli denumite „ale civilizaţiei moderne“. In cadrul acestui capitol vor fi stu­diate problemele metodologiei, cerce­tării epidemiologice în domeniul bo­lilor netransmisibile. Este vorba de elaborarea unor metode cu largă a­­plicabilitate pentru studiul cauzelor unor boli cum sunt : cancerul, îmbă­­trînirea precoce, bolile cerebro-vas­­culare, bolile psihice etc. Menţionez, de asemenea, preocupările privind fundamentarea teoretică şi practică în domeniul grefelor şi transplante­­lor de ţesuturi şi organe. In stoma­tologie cercetările vor fi axate pe profilaxia cariei dentare iar în far­macologie spre obţinerea de noi me­dicamente şi ameliorarea celor exis­tente. în concluzie, după cum s-a văzut şi din exemplele enumerate, orienta­rea cercetării a fost făcută spre te­me cu rezultate care să contribuie nemijlocit la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Urmărim ca cercetările iniţiate să fie finalizate intr-o perioadă de timp cit mai scurtă, pentru a putea fi aplicate cit mai repede în practica­­ medicală, deci să fie valorificate din plin. Dedicaţie Urmpre din pagi dv., că li se cuvine, acum, un „mul­ţumesc"’ cald, aşa cum, poate, nu il rostim nici atunci cină îl merită... Si iarăşi, odihna ne-a fost asigu­rată prin activitatea modestă, dar in­dispensabilă, a miilor de salariaţi din transportul in comun. Oh, ştiu, ca şi dv., că uneori, in acest domeniu lucrurile nu s-au desfăşurat „ca pe roate", adevăr pe care il cunosc şi tovarăşii din această mare întreprin­dere bucureşteană — de la director general şi pînă la ultimul manipu­­lant. Şi totuşi... Să ne gindim că, in zilele noastre de răgaz, la nişte ore bină mulţi dintre noi nici nu se culcaseră încă, lucrătorii I.T.B.-ului luau de la cap o zi de muncă... Şi cite alte asemenea activităţi, de largă utilitate cetăţenească, nu ne-a creat acea ambianţă unică, în care am sărbătorit, cu stenici voioşie, în­ceputul de an ! Şi ne gîndim la bru­tari, la poştaşii care au transportat chintale de felicitări, să ne gindim la acele servicii de care ne amintim doar cînd avem nevoie —o fi evident mai bine să nu avem niciodată ne­voie de ele — aţi înţeles că e vorba da Salvare şi de Pompieri, să ne gindim că acest pretenţios organism care este un mare oraş, are nevoie de sute de asemenea mecanisme şi că fiecare dintre ele presupune o anume răspundere, circumscrisă unor profesii, adică unor oameni. Sigur, nu am fost scutiţi, nic­i în aceste zile, de anumite „minusuri“ organizatorice,­ici s-a defectat o ma­şină, din care cauză, intr-un întreg cartier, laptele a sosit cu intîrziere ; colo, s-au semnalat dereglări in ac­tivitatea unor autovehicule, deşi, la acest început de an, natura a „pro­tejat" I.T.B.-Ul, surprinzător de multe farmacii in inventar, cînd şi aşa ele au funcţionat prin rotaţie, aglome­rări in Gara de Nord — şi nu toate din motive obiective. Dar aceste lip­suri — pe care le dorim in întregime înlăturate — n-au putut impieta asu­pra efortului real şi continuu depus de mii de bucureşteni, in zilele săr­bătorii de an nou. ...O recapitulare este prin ea însăşi incompletă, şi — mai curind sau mai tirziu — intervine impersonalul „etc.". Aş vrea, cu ajutorul fiecă­ruia dintre dv., să însufleţesc acest „etc“, adică să mulţumim, laolaltă, tuturor celor care au muncit pentru odihna noastră. ••• Avatarurile superproducţiei In aprecierea unei superproducţii de tipul Bătăliei pentru Roma, înţelept este să pleci de la condiţia precară a genului, ştii dinainte că istoria va fi numai un pretext de mare spectacol, şi­­ nu un stimul spre meditaţie, după cum­ prevezi că, adesea, adevărul fap­telor va fi sacrificat necesităţilor ro­­manţării. Nu­, atît incorectitudinile c­e detaliu vor f* insă cele care, în cazul filmului lui Robert Siodmak, vor stîrni rezervele noastre, cu­ o anume viziune aberantă, prin părtinire, a evenimen­telor înscrise în cronici. Plasindu-ne într-o epocă crucială pentru cristalizarea Europei medievale — asedierea de către Vizigoţi a Romei In­decadenţă — filmul preia dintr-un roman de Felix Dahn o anecdotică pe cit de abundentă, pe atît de stu­foasă, care ar putea fi, în esenţă, re­dusă la istoria Intrigilor ţesute, între Constantinopole şi Ravenna, de către prefectul roman Cethegus, pentru a arunca Bizanţul împotriva statului în­temeiat de Teodoric cel Mare. Autorii filmului cred a descoperi aici două mo­rale opuse : una războinică dar, în fond, bărbătească din partea năvăli­torilor şi alta, viciată de ambiguitate şi diplomaţie vicleană, a Intriganţilor de la Roma. Virtuţile şi viciile se văd astfel distribuite univoc şi definitiv. Vizigoţii vor fi, pînă la unul, simpatici şi cinstiţi, creduli, poate, dar bravi, singurul punct slab al taberei lor râ­­mînînd... femeile, care sînt certăreţe şi răzbunătoare. (Poate de asta îşi în­găduie prinţul Totila să prefere o ro­mană !). In ce i priveşte pe bărbaţi, însă, ei nu urmăresc decît pacea, nu doresc decît Roma, nimic mai mult ! De altfel, s-ar putea, judecind după idilicele imagini ale filmului, că lo­cuitorii cetăţii lui Romulus şi Remus nici nu tînjesc după altceva decît după ocupaţia năvălitorilor de peste mări şi ţări. Pentru ca să te încredinţezi de asta, ajunge să vezi cum se mai zbenguie poporul Romei, fericit că au revenit vizigoţii în cetate, cu cîte dulci făgăduinţe le zîmbesc cuceritorilor fe­cioarele Cetăţii Eterne. Numai încă­păţînatul Cethegus nu se astîmpărâ şi încearcă să aprindă pîrjolul războiu­lui, nu se resemnează cu o pace a­­flatâ sub jugul cotropitorilor... Astfel tema eternă şi universală a luptei pentru neatîrnare, împotriva dreptului celui mai tare se vede — surprinzător! — întoarsă pe dos și prezentată în datele ei cele mai fla­grant inverse. D.l. Suchianu contestă, întemeiat pe datele istoriei, identita­tea eroilor din filmul lui Siodmak. Dar aici denaturarea Incomensurabil mai profundă, e de ordin moral. Şi ultima imagine care-i înfăţişează pe ghinio­niştii cuceritori, părăsind cu atîta nos­talgie rodnicul pămînt al Peninsulei, ne şi arată cît de puţin s-au străduit autorii acestei superproducţii să în­ţeleagă ceva din sensurile perene ale istoriei. Dacă totuşi filmul lui Siodmak ne pare interesant, e — paradoxal ! — fiindcă ne conferă o măsură a po­sibilităţilor studioului nostru cinema- Bătălia pentru Roma smiimnmL nimiiiimi. Producţie C.C.C. Filmkunst şş cu colaborarea Casei de filme — „Bucureşti“. Regia : Robert Slod- £ mak. imaginea : Richard Angst. = Distribuţia : Orson Welles (Jus- == tintán), Sylva Koscina (Theodo- — ra), Laurence Harvey (Cethegus), £ Florin Piersic (Witichis), Robert Hoffman (Totila), Ion Dichiseanu = (Furlus), Michael Dunn (Narses) = etc. etc. e Timmiiiiiiii inmiinmi!« tografic. Observăm astfel, cu justifi­cată satisfacţie, cît de indiscutabil su­perior în nivel artistic şi idei, se pla­sează Dacii, în comparaţie cu această ambiţioasă producţie dirijată de un experimentat meşteşugar care a acti­vat cîteva decenii la Hollywood, în Franţa ca şi In alte ţări. Tot astfel, într-o distribuţie din care au făcut Parte Orson Welles, Koscina, Laurence Harvey. In care Michael Dunn înscrie probabil cel mai pitoresc rol din ca­riera să, Florin Piersic al nostru este, din nou, confirmat ca un excelent ac­tor de cinema, una din norocoasele apariţii atit de rare asupra cărora timpul parcă nici nu-şi lasă amprenta. E adevărat că Piersic a beneficiat şi de şansa unul rol puternic şi veridic, Intruchipînd un războinic care găseşte In el tăria de a rămîne uman, dar am simţit mereu ou cită inteligenţă şi-ă îmbogăţit personajul pentru a-1 impune. Deosebit de Instructivă mi-a mai pă­rut comportarea, cu totul economi­coasă, a regizorului faţă de scenografie. Nu cred că are dreptate vocea care — Intre alte observaţii cu totul fun­damentate — reproşa, Intr-o cronică, faptul că regizorul şi-a permis să plaseze o stradă a Romei prin colo­nada Ateneului, salonul lui Narses în rotonda aceleiaşi clădiri bucureştene, reşedinţa Teodorei la Mogoşoaia sau insula Bolzena la Snagov. Pentru spec­tatorii din partea locului, este posibil ca decorul — o dată recunoscut — să-şi piardă veracitatea. Dar o superproduc­ţie are ca destinaţie zeci de milioane de oameni din toată lumea­­i dacă ei vor crede in autenticitatea cadrului de opulenţă a lui Narses atunci­­,zgli­­cenţa* regizorului e justificată. Este un exemplu de reţinut, mai ales într-o cinematografie ca a noastră, care nu vădeşte Întotdeauna cultul economiilor esenţiale (1 In cadrul căreia un regizor capricios nu pregetă, dacă are chef, să arunce un milion şi mai bine pen­tru a muta o sondă veritabilă de la locul ei de foraj, Intr-un alt peisaj, nu­mai pentru că i se pare mal... |ls 1... T. Caranfil Cadru din film teatru RECITAL DE PIAN LIANA ŞERBESCU — sala mică a Palatului, ora 20. TRAVESTI (Marcela Rusu, Const. Băr­­butescu, N. Brancomir) — Teatrul naţio­nal „I.I. Caragiale“, sala Studio, tel. 15.15.53, ora 19.30. Preţul (Doina Tuţescu,­ Ion Mari­­nescu, Tudorel Popa, Ionescu Gion) Teatrul Mic, tel. 15.65.88, ora 20. NU TE LASA, STROE — Teatrul sa­­tiric-muzical „C. Tănase“, sala Savoy, tel. 15.56.78, ora 19.30. PR­EMIERE AVENTURI ÎN ONTARIO — Republica (11.03.72) — 13.30, 16, 18.30. 21. PACATUL DRAGOSTEI — Sala Pala­tului (15.73.72) — 17.15, 20.15. RECONSTITUIREA — Luceafărul (15.87.67) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.45. ★ BALADA PENTRU MARIUCA — Lira (31.71.71) - 15.30, ÎS. ... _ J RĂZBOIUL DOMNIŢELOR — Giuleşti (17.55.46) — 15.30, 18, 20.30. Progresul (23.94.10) — 15.30, 18, 30.30. BALTAGUL — Moşilor (13.52.7) — 15.30, 18, 20.30. CĂLDURĂ — Rahova (13.91.00) — 1*. BATALIA PENTRU ROMA — Patria (11.86.25) — 9.30, 13, 16.30, 20; București (15.61.54) — 9, 12.30, 16.30, 20; Melodia (12.06.88) — 9.30, 13, 16.30, 20; Modern (23.71.01) — 9.30, 13, 16.30, 20. PRIETENI FARA GRAI — Republica (11.03.72) — 9, 11.15; Doina (16.35.33) — 11.30 — 16 in continuare, 18.15, 20.30; Excelsior (18.10.88) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. ÎNTR-O SEARA UN TREN — Capitol (16.29.17) — 9.15, 11.30, 14, 16.15, 18.45, îl. TAINA LEULUI — Festival (15.63.84) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21; Favorit (Drumul Taberei) — io, ll, U.SO, 18, 20.30. VALEA PĂPUȘILOR — Victoria (16.28.79) — 8.45, 11.45, 14.45, 17.45, 20.45. Gloria (22.44.01) — 9.30, 12, 14.30, 17, 19.30. LA EST DE EDEN — Central (14.12.24) — 9.30, 11.45, 14, 18.15, 18.30, 20.45. BAIETH DIN STRADA PAL — Lumina (16.23.35) — 9.15 — 15.45 In continuare, 18.45, 20.45. PROGRAM DE FILME DOCUMENTARE — Timpuri Noi (15.61.10) — 9 — 21 în continuare. BĂIEȚII IN HAINE DE PIELE - Fe­roviar (16.22.73) — 9.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21; Flamura (23.07.40) — 9, 11,15, 13.30, 16, 18.19 86.30. WINNETOU IN VALEA MORŢI - Griviţa (17.08.58) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.80; Volga (11.91.26) — 9—16 in continuare, 18.15, 20.30; Tomis (21.49.46) — 9.15, 15, 17.30, 20.15. FRAŢII KARAMAZOV — înfrăţirea Intre popoare (17.31.64) — 15.30, 18. BERU Şl COMISARUL SAN ANTONIO — Buzeşti (15.62.79) — 15.30, 18. GALILEO GALILEI — Buzești (15.62.79) — 20.30. FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ — Popular (35.15.17) — 15.30, 18, 20.30 ; Dacia (16.26.10) — 8—20.30 în continuare. VA PLACE BRAHMS 7 — Bucegi (17.05.47) — 9. 11.15, 13.30, 15.45, 18, 20.30; Rahova“ (23.91.00) — 15.30. LUPII ALBI — Unirea (17.10.21) -15.30, 18.­­ ANUL TRECUT LA MARIENBAD — Unirea (17.10.21) — 20.30. SA TRĂIM PINA LUNI — Lira (31.71.71) — 20.15. LA RĂZBOI, CA LA RĂZBOI — Dru­mul Sării (31.28.13) — 15. 17.30, 20 . Arta (21.31.86) — 9.30 — 15.30 în continuare, 18.15, 20.15. COMEDIANȚII - ambele serii — Fe­rentari (23.17.60) — 15.30, 19. IN IMPARATIA LEULUI DE ARGINT — Cotroceni (13.62.56) — 15.30, 18. Vitan (21.39.82) — 16.30, 18, 20.15. ULTIMA LUNA DE TOAMNA - Co­troceni (13.62.56) — 20.30. CORABIA NEBUNILOR — Pacea (31.32.62) — 15.30, 19. MINA CU BRILIANTE — Cringasi (17.38.81) — 15.30, 18, 20.30. BLOW-UP — Floreasca (33.29.71) — 9 30, 12, 15, 18, 20.30. FRAGII SĂLBĂTICI — Viitorul (11.48.03) — 15.30, 18, 20.30. IUBIREA, STRICT OPRITA — Aurora (35.04.66) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. MY FAIR LADY — Miorita (14.27.11) — 9, 12.30, 16.15, 19.45. NOAPTEA GENERALILOR — Munca (21.50.97) — 16, 18, 20. NOILE AVENTURI ALE RĂZBUNĂ­TORILOR - Cosmos (35.19.15) — 15.30, 18. 20.30. OMUL, ORGOLIUL, VENDETTA — Fla­căra (21.36.40) — 15 30. 18, 20.30. ROATA VIEȚII — Cinemateca (sala Unioh)­­ (13.49.04) — 10, 12, 14. (Urmare din pag. 1) exprimă ritm alert, condiţie prio­ritară a propulsării. Vom da un exploatare T40 noi obiective. Vom deschide fronturile eltör »0... Deschidem noi orizonturi de responsabilitate civică. Acesta-i nucleul solar esenţial care va genera, va hotărî ampli­tudinea tuturor satisfacţiilor, bucuriilor. In acest punct nodal, de convertire a inteligenţei, a hăr­niciei, a aspiraţiilor şi marilor noastre iubiri se întîlnesc e­­forturile tuturor, unite trai­nic în gîndul vibrant , de a ridica România la treapta de înălţare pe care l-o preciza „prin secoli* poetul profet. Arcul de convergență al acestor cutezanţe adună, ca un uriaş şi fan- Densitatea clipei tastic magnet selectiv tot ce înseamnă idee nouă, spirit şi climat inedit, dăruire şi pasiune, perceperea fenomenelor noi din viaţa ţării, crezul neclintit în mai bine logodit cu dorinţa, cu fermi­tatea de a acţiona cu toată capa­­citatea pentru apropierea clipei de maturitate a acestui mai bine. Cum vom fi la sfirşitul Iul­­ii ? Vom fi mai bogaţi, mai înţelepţi şi poate un pic mai bătrîni. Dar pînă atunci mai sînt trei sute şasezeci de zile. Faptele noastre au şi început să subscrie la noua biografie, ’70 debutează cu un spor de conştiinţă şi durabilitate a perspectivei. Cunoaştem plină­tatea zilelor lui. Cunoaştem fie­care motiv de bucurie viitoare, pentru că ştim să ne evaluăm puterea, forţele. Sîntem lucizi, încrezători, demni. Nădejdile de azi le îngemănăm cu cele de mîine şi ştim exact că „şarjele“ de bucurie, de progres în viaţa ţării, deci şi a noastră, au ca formă a blindajului virtuţile, vocaţia noastră de constructori al pre­zentului şi viitorului socialist al ţării. Dimensiunile devenirii noastre sunt dimensiunile devenirii patri­ei. Aceasta-i de fapt configuraţia noului an pe care-l începem cu bucuria unei tinereţi perpetui. Cum vom fi la sfîrşitul Iul ? Mai bogaţi ! Mai Înţelepţi ! Mai TINERI ! Tinereţea dată de faptele emo­ţionante, demne de cronica nouă la care scriem lntîile ei file. 18.00 Deschiderea emisiunii. Con­sultaţii tehnice. 18.20 SEMNE BUNE ANUL­ARE. Festival republican al liceelor de muzică şi coregrafie. 18.50 Moment folcloric cu Ioana Cristea şi Emil Gavriş. 19.00 Telejurnalul de seară. 19.20 Valsuri şi prelucrări de folclor în interpretarea fanfarei din Tecuci. 19.30 Arte frumoase. Vernisajul expoziţiei pictoriţei LUChi Pas­­sarelli Galaction. 19.45 „Intrarea interzisă“. Repor­taj la Muzeul oraşului Bucureşti. 20.00 Start In economie. 20.15 Anunţuri — publicitate. 20.20 Roman foileton­­ , Bîlciul deşertăciunilor (V). Ultimul epi­sod. 21.05 într­e metronom și crono­­metru — emisiune concurs. 22.05 Agenda politică. 22.15 Telejurnalul de noapte. 22.35 Muzică uşoară cu Alain. Barriere. 22.50 „Scena“ emisiune de ac­tualitate și critică teatrală. Avan premiere 1970. 23.20 închiderea emisiunii.

Next