Informatia Bucureştiului, octombrie 1971 (Anul 19, nr. 5629-5654)

1971-10-14 / nr. 5640

A­ctualitate şi eficienţă S -a discutat mult, teore­­tizîndu-se (chiar exce­siv) rolul activ al brigă­zii artistice de agitaţie, capacitatea acestui gen de for­maţii ale amatorilor de a con­tribui cu maximă eficienţă la educaţia cetăţenească a mase­lor. In sfîrşit, parcă a sunat isi ceasul trecerii la acţiune. Un­­schimb de experienţă, bună­oară, organizat de UCECOM (rin colaborare cu Casa centrală a creaţiei populare, a adus In­­faţa a numeroşi instructori­­bucureşteni, a unor cadre de­­Conducere din cooperaţia meş­teşugărească programele­­(mai vechi, dar şi de ultimă oră) a patru brigăzi (ale cooperati­velor „încălţămintea manua­lă“, „Artă şi precizie“ din ■Bucureşti, „Electrometalica“ Id­in Ploieşti, „Progresul“ din Galaţi), în jurul cărora au gra­vitat discuţiile (de data aceasta „pe concret”) despre modali­tăţi de tratare, cu ■ instrumen­tele satirei operative, a proble­melor atit tie diverse din di­ferite colective de muncă. Sau, Teatrul „C. Tănase“ a inaugu­rat (cu exemplificări „pe Viu“ şi discuţii la obiect) cenaclul autorilor de texte satirice (le urăm viaţă lungă şi intensă !) menit, în primul rind, să sti­muleze şi să îndrume creaţia de programe de brigadă. Sem­ne bune, deci, despre o depă­şire lăudabilă a conciliab­ile­ /ACCENTE­ lor interminabile. Căci, schim­burile de experienţă între for­maţi­, antrenînd în discuţii in­structori, interpreţi, factori de răspundere din întreprinderi, sînt un excelent prilej pentru confruntarea de opinii în pri­vinţa modului de documentare, a formulelor de spectacol de »brigada, a urmăririi operative a eficienţei fiecărui program. "(Fireşte, dacă vor fi afirma­­t sferite, nu ocazionale, şi cu­­rezultate practice). După cum şi cenaclul, vizînd forma lite­rară pe care o îmbracă o te­matică specifică, determinată de problemele concrete ale di­feritelor colective de muncă, este util (dacă alimentează con­tinuu, repertoriul brigăzii). Iar experienţa şi gradul de pro­fesionalism al unor autori de revistă se înţelege că nu pot fi decît foarte utile instructo­rilor (mai ales dlară şi scriu­­programe). Nu e mai puţin a­­devărat însă că, foarte pro­babil, animatorii brigăzilor vor putea oferi autorilor con­sacraţi sugestii tematice" bine­venite, pentru o mai profundă ancoră de , actualitate (şi re­venire din­tr-o periculoasă ane­­m­ie) a spectacolelor satirice. Iată, deci, un câştig de ambele părţi, pe care cenaclul Tea­trului ,,C. Tăpase“, cu sprijinul Casei creaţiei populare a mu­nicipiului, (în măsură să în­drume instructorii spre cena­clu) ar fi de aşteptat să nu-l scape. Demarajul, fără doar şi poa­te, promite mult Dar nu epui­zează toate posibilităţile Con­tribuţia efectivă din partea sih­­biicatelor (care coordonează activitatea brigăzilor artistice din uzine, fabrici, instituţii) este cel puţin recomandabilă. •Cu alte cuvinte, aşteptăm ca roadele schimburilor de expe­rienţă, ale concursurilor de texte şi spectacole de brigadă Reflate în preajma lansării), re­zultatele concrete ale discuţii­­lor — pe texte — din cenaclu, să capete viaţă în activitatea cotidiană a brigăzilor artistice de agitaţie. Căci altfel nu ne-ar rămine decit să epilogăm pe marginea „focurilor de artifi­cii“­. Ceea ce nu e cazul. E. Comarnescu I Afişul săptămînii Văzut de T. Caranfil RITMURI SPANIOLE Comedie muzicală spaniolă de Jose Luis Săenz de Heredia. Interpretează :­­Manolo Escobar Conchita Velasco şi Alfredo Landa. ată un titlu neinspirat, incapabil să reflecte, in ba­nalitatea şi convenţionalul său, ingeniosul pretext dramaturgic de la care porneşte comedia lui Jose Luis Sáenz de Heredia . Rodolfo Sicilia, angajat pe post de „om cu idei fulger“ la agenţia de publicitate „Dum- Dum“ lansează , sub aparenţa unei superanchete sociologice, o vastă operaţie publicitară. Sute de mii de oameni de toate virstele sunt chemaţi să răspundă la întrebarea „Ce cîntă Spania“ ? S^a lăsat ţara castanietelor cucerită de beatricii muzicii moderne sau cîntecul spaniol tradiţional rezistă pe poziţii ? „în definitiv, in ce ţară trăim*’ ? — aceasta este în­trebarea care reflectă exasperarea publicului intoxicat de asonanţele pseudo-modernitâţii. Pentru a da şi mai multă tensiune acestei controverse care-i opune pe „fanii” celebrităţilor de conjunctură susţi­nătorilor tradiţiei şi spiritului popular, agenţia iniţiază chiar un duel la scenă deschisă între o cîntăreaţă „beat“ şi un Interpret al melosului spaniol, proclamind scrutin deschis pentru a decide prin referendum : „Ce cîntă Spania“ ? Iar miza duelului vor fi pletele cîntăreţei, care urmează să fie sacrificate ca un simbol, dacă ritmurile spaniole vor avea ciştig de cauză, in faţa celor de import. Arena concertului arbitrat de un reprezentant oficial al federaţiei madrilene de box şi de un notar autorizat — devine o vastă sală de dispută. Ceea ce se întîmplă între cei doi rivali, povestea de amor înfiripată în focul duelului, ţinua şi împăcările lor teleghidate sunt — ca de obicei în asemenea pelicule — im­provizaţie derizorie. Agreabil rămine dialogul, superior un potenţial comic unor scene şarjate de interpretul „omului cu idei fulger“ — Alfredo Landa. Principala calitate a filmului lui Heredia este însă că, pornind de la o glumă muzicală, îşi implică publicul într-o autentică dispută de actualitate. Este muzica uşoară tradiţională învechită ? „Nu tot ceea ce e vechi e şi neapărat îmbătrînit !“ — răspunde lapidar unul din personajele filmului. Şi poate că mai elocvent decît în Manolo Escobar, protagonistul duelului, răspunde cintînd. El trăieşte patima ritmurilor andaluze cu o distinc­ţie o eleganţă, o nobleţe de adevărat hidalgo. Cîntecele sale poartă în ele febra tristeţilor nestinse, nostalgia iubirilor eterne, clocotul sufletelor puternice. In apropierea lor, a­­r­ettele „beat“ ale Conchitei Velasco sună zgomotos și palid, cu tot temperamentul indiscutabil al interpretei. N-AU CÎNTAT NICIODATĂ PENTRU TATA Producție a studiourilor din S.U.A., realizată de Gilbert Cates, după un scenariu de Robert Anderson. Interpretează Melvyn Douglas, Do­rothy Stickney (părinţii), Gene Hackman şi Estelle Parsons (fratele şi sora). E­xistă despărţiri care dor adine, dar nu pot fi ocolite, desprinderi sfişietoare şi disperate, dictate, dincolo de voinţa şi sentimentele omului, de o necesitate impla­cabilă. Filmul lui Cates şi Anderson tocmai o aseme­nea despărţire evocă : cea dintre batrinul tată şi fiul care are viaţa lui proprie. Nu de un abandon material e vorba. Eroul filmului este asigurat din acest punct de vedere. Ceea ce îl macină, precum o cumplită ameninţare, este singurăta­tea. Singurătatea într-un oraş şi într-o lume in care s-a cre­zut, o vreme, cineva. A fost, aici, înalt funcţionar, primar, s-a bucurat de demnităţi, da stimă şi admiraţie... Din toate n-a păstrat decît gustul fad al amintirilor şi mersul sigur de sine al omului care a reuşit in viaţă, ui­tind — insă — acum prea adesea, încotro se îndreaptă. Actor dintr-o generaţie care rămine, ea însăşi, amintire, Melvyn Douglas i-a redat amplu şi reliefat portretul, i-a descris toropeala existenţei în faţa televizorului, i-a dezvăluit pe chip, dincolo de liniştea amăgitoare, spaima de necu­noscut, i-a scos în evidenţă uşoara crispare a braţelor, tre­­murul lor, uneori zvîcnirea nervoasă, precum a unui înecat care caută, orbeşte, un punct de sprijin. Partenerul său mai tînâr , Gene Hackman schiţează personajul unui fiu chinuit de un acut complex de culpabilitate. El asistă, neputincios, la procesul de decădere biologică al părintelui şi tentaţia de a se salva de acest spectacol exasperant şi dureros ii este mereu cenzurată de simţul datoriei filiale. E drept că, în cele din urmă, actorul izbuteşte să agaseze prin afectarea sa, poate şi datorită partiturii sale dramaturgice, îmbibată de lamentări. Mizind, de altfel, prea mult şi prea evident pe subtilităţi freudiene, autorii filmului au contribuit din plin, şi el, la a-şi face pelicula lipsită de fior şi, mai ales, greu suportabil d­i trenantă. Ceea ce rămine după cele 90 de mi­nute de vizionare este — fireşte ! — acuitatea socială a pro­blemei in sine şi îndemnul la meditaţie... M­­ împotriva automobilului Săptămîna trecută, la Stockholm a avut loc pre­miera ultimei comedii a lui Jacques Tati — Trafic — satiră îndreptată împotriva exceselor automobilistice. Celebrul comediograf francez a încheiat seara parcurgând oraşul — în fruntea altor cincizeci de en­tuziaşti ai velocipedului — călare pe bicicletă. Ei purtau măşti de gaze pentru a ilustra şi mai convin­gător protestul lor împotriva poluării atmosferei de către automobil.­i Teatrul radiofonic în sprijinul şcolii Teatrul radio inaugurează mîine un ciclu de emisiuni adresate în special elevilor, cărora le vor fi puse la dis­poziţie — pe baza unei selecţii efec­tuate în strînsă legătură cu progra­ma analitică a instituţiilor de învă­­ţămînt — versiuni radiofonice ale­­ celor mai reprezentative opere clasice româneşti şi universale. Transmise în fiecare vineri, emisiunile vor fi prefaţate de conf. dr. Ion Dodu Bă­lan. In deschiderea ciclului, poate fi ascultată mîine drama istorică a lui Alecsandri, Despot Vodă, după care vor mai fi difuzate, in cursul acestei luni, o dramatizare după Alexandru Lăpușneanu, de Negruzzi și altele. OMAGIU­LUI Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la nașterea regretatului acade­mician PERPESSICIUS, Muzeul lite­raturii române a editat culegerea omagială „EXCURS SENTIMENTAL“. Mîine, la ora 19, în incinta Librăriei „M. Sadoveanu“, din bd. Magheru nr. 6, colaboratorii volumului — MI- PERPESSICIUS Ion Constantinescu, Eugen Barbu, Ion Dodu Bălan, Mihai Beniuc, Geo Bogza, Șerban Cioculescu, Al. Dima, Victor Eftimiu, D. Păcurariu, Al. Philippide, Zaharia Stancu — vor evoca personalitatea cunoscutului em­inescolog și vor da autografe. • „Pontica — dialog cultural cu viaţa“, se intitulează ciclul de mani­festări ştiinţifice şi cultural-artistice care, debutind în această toamnă in judeţul Constanţa, vă deveni anual. Din programul bogat şi divers al „Ponticei“, care se va desfăşura între 17 şi 24 octombrie la Constanţa şi în alte localităţi din judeţ (Medgidia, Cernavodă, Mangalia, Hîrşova etc), spicuim­­ sesiune ştiinţifică a Muzeului de arheologie, întîlniri ale stu­denţilor cu scriitori din­­Bucureşti şi Constanţa, premiera spectacolului „Ovidiu“, vernisajul expoziţiei „Dobrogea în arta plastică românească“, matince literare, recitaluri literar-muzical-coregrafice etc. Data sondajului. 12 octotattril­­. Bt. INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI „Marea iubire a lui Balzac" ...aşa se intitulează coproducţia polono-franceză turnată la Varşovia de regizorul polonez Slojciech Solarz în colaborare cu scenaristul parizian Yves Ja­­miaque. Este vorba de o autentică poveste de dra­goste care l-a legat pe autorul „Comediei umane“, printr-o pasionată corespondență, de literara poloneză Hanska. Rolul lui Balzac va fi interpretat de Pierre Meyrand, iar Hanska va fi întruchipată de frumoasa vedetă poloneză Beata Tyszkiewicz. CONFESIUNI Regretul lui Michel Simon Marele actor fran­cez Michel Simon şi-a anunţat imi­nenta retragere din perimetrul studiou­rilor cinematogra­fice. „De astă dată sînt ferm hotărît — a declarat el. Mă retrag în birlogul de la La Ciotat şi a­­bandonez cinemato­grafia. Nu voi mai juca... Singurul­ meu regret este că n-am avut prilejul să‘ rea­lizez un film în ca­litate de regizor“. El a făcut această mărturisire cu pri­lejul unui omagiu care i-a fost adus la Paris. După proiec­ţia unui film în care a jucat sub direcţia lui Jean Renoir — ,iBoudu salvat de la înec" — protagonis­tul a amintit că ci­cam 32 de ani, fil­mul abia ovaţionat fusese primit cu flu­ierături de către pu­blicul epocii. Trei zile mai tîrziu el a trebuit să fie retras de pe afiş. „Păstrez o tandreţe deosebită acestei capodopere a lui Renoir al cărei producător am fost şi care, turnată cu foarte puţine mij­loace şi o totală lip­să de peliculă, a re­găsit — mulţumită entuziasmului tine­rei generaţii — o­ a doua viaţă...“ — a încheiat interpretul lui Boudu. „Cel mai bun film al meu ?“ — se întreabă Stanley Kramer... La întrebarea dacă a creat, pînă acum, vreun film în care a reuşit să spună tot ceea ce ar fi dorit, reputatul regizor american a răs­puns într-un recent interviu : „Niciodată nu se va putea ca într-un film să se spună totul. Şi asta pur şi simplu pentru că nu poţi să gîndeşti exhaustiv. Dar dacă aş lua toate filmele mele, în­treaga muncă a vieţii mele, s-ar putea ca răspunsul să fie afirma­tiv. Cînd îmi privesc filmele luate unul cite unul, remarc de fiecare dată ceva ce nu mi-a reuşit. Iar văzîndu-ţi propriile greşeli, filmul nu-ţi mai poate fi drag. Dacă m-aţi întreba pe care dintre ele îl con­sider cel mai bun, v-aş răspunde : Pe cel mai bun încă nu l-am tur­nat !“ VALOAREA PROFESIUNILOR (Urmare din pag. 1) ficilă, de a salva de la prăbu­şire un aparat BOAC cu peste 70 de pasageri. Nimic mai binevenit, nimic mai pe merit pentru acest sublim act de eroism. Dar există şi nenumărate acte de... eroism cotidian. ...Suntem­ într-o călătorie cu tre­bui Ajungem la destinaţie la oră stabilită, absolut precis, coborîm sănătoşi pe peron, ne vedem de treburi, fie că ne în­toarcem acasă, fie că suntem­ în deplasare Nimic excepţional ! Mă rog... Dar la „banala" călă­torie au concurat nenumăraţi oameni de profesiuni mai puţin... spectaculoase. Să-l cităm pe strungarul de la „Griviţa Roşie" — care — la cea mai măruntă­­ neglijenţă — poate pune în cir­culaţie o piesă defectă, cu ur­mări de o deosebită gravitate, aşadar, iată şi un altfel de pă­zitor de vieţi omeneşti , sau pe controlorul de calitate din u­­zină, care nu face nici un „ra­bat" , sau pe oţelarul însuşi... sau pe mecanicul de locomotivă... sau pe simplul verificator al osiilor, din gară... sau pe... Delăsarea ori­căruia dintre aceştia, şi a multor altora, eventuala lor lipsă de perfectă calificare, ar da rezul­tate la fel de nedorite ca şi un eşec chirurgical, pe masa de o­­peraţie. (Să fie limpede : nu situez toate profesiunile pe un podium egal, dar cei care, în exercitarea profesiunilor, dau do­vadă de seriozitate, de pricepere şi drag de muncă, pot fi şi sunt — din acest punct de vedere e­­senţial — egali). Chestiunea treptelor de valoare a profesiunilor ţine de FE­LUL IN CARE-ŢI ÎNDEPLI­NEŞTI OBLIGAŢIILE PROFE­SIONALE, dăruindu-te ocupa­ţiei proprii şi, prin rezulta­tul acesteia, celorlalţi, care fac alte şi alte rotrici, cu nimic mai prejos sau mai presus. Respec­­tul reciproc, al profesionistului dintr-un domeniu de activitate, faţă­­de toţi Ceilalţi profesionişti dintr-alt domeniu, este dovadă indiscutabilă a mentalităţii noi instaurate în colectivitatea noas­tră. Aşa e drept, aşa e echi­tabil, aşa pretinde — îndrep­tăţit — conştiinţa socialistă. Urmare din pag­i puteţi bizui pe braţul nostru — firav, e drept, dar sincer si sigur“. Fără îndoială, nu puţine sînt îm­prejurările in care să nu vă fi simţit mîndri în demnitatea dumneavoastră că, Ungă noi, cresc copii care ne lim­pezesc vederea şi cugetul asemenea unei flori îmbobocite dimineaţa, sub boarea de rouă. Mie mi s-a dat­ oca­zia, încă o dată, să-mi întăresc o atare convingere. Am participat la Confe­rinţa Organizaţiei pionierilor din mu­nicipiul nostru, după cum spuneam, şi îmi stăruie încă in memorie rezo­nanţa suavă, cristalină a salutului, amintind o fragedă primăvară, adus de pionieri participanţilor la manifes­tare. „Tot înainte” — au zis în cor ce­ 200 de delegaţi, iar trompeţii au întărit promisiunea cu sunetul articu­lat sub bolta sălii, tran­sformîndu-l in ferm legămînt. „Merită să ne bucurăm că sub ochii noştri, cu mîinile noastre de educa­tori, se plămădesc asemenea generaţii, preciza­tov. Eugenia Măndiţa, preşe­dinta Consiliului municipal al Organi­zaţiei pionierilor, în darea de seamă asupra activităţii Consiliului pe pe­rioada 1966—1971. Oriunde v-aţi una pe cuprinsul Capitalei, nu se poate să nu simţiţi, cumva, prezenţa cra­vatelor roşii. Noi, cei care zilnic ve­nim în contact cu miile de pionieri, constatăm mai acut ce tineret generos şi entuziast se ridică sub cupola şco­lii , din ce în ce mai dotat, mai plin de încredere, mai mişcat de iniţia­tivă“ în darea da seamă prezen­tată, în luările la cuvînt ale participanţilor, s-a precizat rostul exact, definitoriu, decisiv în activi­tatea pionierească, al punerii educaţiei comuniste în rîndul copiilor pe baze tot mai apropiate cerinţelor actuale. Pionierii şi şcolarii trebuie să fie crescuţi in spiritul muncii, educaţi prin muncă. Activitatea organizaţiilor de pionieri trebuie orientată î­n di­recţia cultivării la copii a dragostei faţă de muncă, faţă de partid şi ţară. A­­vem nevoie de un tineret nou cu tră­sături înaintate, demn de societatea noastră, înfiinţarea atelierelor-şcoală creează posibilităţi optime pentru în­­suşirea de către copii a unor deprin­deri profesionale şi a răspunderii faţă de muncă. După cum, participarea lor la acţiunile de muncă patriotică este o bună şcoală a responsabilităţii civice. Un alt capitol al dării de seamă pre­cum şi intervenţiile participanţilor au subliniat necesitatea ca educaţiei pa­triotice, moral-cetăţeneşti a copiilor să i se dea o mai mare pondere în cadrul activităţilor pioniereşti. „Con­diţiile din ce în ce mai bune create de societate elevilor trebuie fructificate optim şi eficace, au sub­liniat unii vorbitori, printre care şi Elisabeta Gheorghiu, comandantă de unitate la Şcoala generală nr. 58, unitate care a adresat tuturor pionie­rilor şi şcolarilor ţării chemarea de a avea o cit mai sporită grijă faţă de şcoala în care învaţă. Multe şi, nu o dată, extrem de ingenioase acţiuni pioniereşti se desfăşoară în şcoli. Am putea aminti aici nenumărate acţiuni pioniereşti : de la cercurile tehnico­­aplicative ale Palatului pionierilor pînă la excursiile cu caracter educa­tiv, patriotic, de la întîlnirile cu per­sonalităţi ale vieţii social-politice sau cultural-ştiinţifice pînă la prezenţa activă în diferite formaţiuni cultu­ral-artistice. Ceea ce denotă că acel deziderat al organizaţiei pionierilor „Cu faţa spre detaşament“ stă în a­­tenţia noastră. Totuşi­. Asupra acestui „totuşi” s-a insistat amănunţit în cadrul conferinţei (Georgeta Vasile, directoarea liceului „Zoia Kosmodemianskaia”, Teodorina Manolescu, comandant de unitate la Şcoala generală tur. 122, Mihai Ti­­mofte, directorul Şcolii generale nr. 197, Petrina Prunea, comandant de unitate la Şcoala generală nr. 5, Sofia Puşcaşu, inspector general al Inspec­toratului şcolar al municipiului, Du­mitru Gheorghişan, prim-secretar al Comitetului municipal Bucureşti al U.T.C.). Dezbaterile, propunerile făcute au arătat că, dacă există destule reu­şite în munca dusă în rîndul pionie­rilor, avem şi multe scăderi pe care nu e îngăduit să le trecem cu vede­rea, cu atît mai mult cu cit acestea dovedesc că nu s-au fructificat optim cadrul, condiţiile puse la dispoziţie. „Trebuie făcută o cotitură radicală în îmbunătăţirea conţinutului muncii po­litice şi a metodelor de lucru cu pionierii, sublinia Aurel Stancu, preşedintele Consiliului pionierilor din sectorul 3. Este necesar să elimi­năm din activitatea viitoare ten­dinţele de festivism, organizarea unor acţiuni nespecifice care obo­sesc elevii, care nu le dau satisfac­ţia morală a utilităţii lor”. „In ultima perioadă, sub condu­cerea partidului şi la sugestiile to­varăşului Nicolae Ceauşescu, s-au scris frumoase pagini ale istoriei în­­văţămîntului nostru, arăta George­ta Vasile, directoarea liceului „Zoia Kosmodemianskaia”. Această efervescenţă înnoitoare ne obligă mult: încă suntem­ tributari unui stil de muncă rigid, tehnicist. Avem da­torii neonorate în privinţa formării moral-cetăţeneşti a tinerelor genera­ţii. Avem obligaţia să combatem ten­dinţele de delimitare a omului de la catedră în­ cadru didactic-diri­­ginte-comandant de unitate. Pentru că un lucru e cert: in­ orice iposta­ză ne-am afla, noi suntem­ educatori şi trebuie să facem educaţie comu­nistă atît în orele de matematică sau chimie, cit şi la cele de dirigenţie ori în munca cu pionierii. Munca noastră, pe lingă alte atribute, cere şi aceste două calităţi : să fii bun educator şi să fii pasionat de nobila activitate de modelare a caracterelor celor mici“. Faptul acesta a fost reliefat cu fermitate, în cuvîntul său, de tova­răşul DUMITRU POPA, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului munici­pal de partid, primarul general al Ca­pitalei. Trăim un timp fierbinte şi dina­mic, un timp al creaţiei mature. Zilnic, viaţa pune la tot pasul mari întrebări şi probleme. Se cer, deci, oameni mai bine pregătiţi, m­ai multă competenţă. Se cere mult spirit re­voluţionar. In Capitală, ca de altfel în toată ţara, oamenii muncii au ade­rat cu toată fiinţa la propunerile cu­prinse în expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind îmbunătă­ţirea muncii politico-educative. în toate sectoarele de activitate, se sim­te ecoul transpunerii în practică a acestui cuprinzător program. Sarcini de mare răspundere pri­vind educarea şi formarea şcolarilor a pus secretarul general al partidu­lui în faţa comuniştilor din şcoli, a corpului didactic, a cadrelor care în­drumă organizaţia de pionieri, a U.T.C.-ului, în cuvîntarea rostită cu prilejul deschiderii anului universitar, precum şi în concluziile la plenara lărgită a Comitetului municipal de partid care a dezbătut activitatea ideologică şi cultural-educativă. Desigur, la opera de educare a tineretului şcolar al Capitalei, parti­cipă şcoala, familia, instituţiile de artă, ştiinţă şi cultură, practic în­treaga obşte. în cadrul acestora, par­tidul a încredinţat organizaţiei pio­nierilor, comandanţilor şi celorlalte cadre care activează în rîndul pur­tătorilor cravatelor roşii sarcini nobile, cerîndu-le să-i pregătească pentru munca şi viaţa în societate. Insă, pe lingă bunele rezultate obţinute in pregătirea elevilor, trebuie să anali­zăm în spirit critic şi autocritic ne­ajunsurile care persistă în munca de educare a şcolarilor, în activitatea or­ganizaţiei de pionieri, a comandanţilor, a cadrelor didactice, a instituţiilor de cultură şi artă menite să sprijine procesul complex de formare a profi­lului moral-cetăţenesc şi de edu­care comunistă a tinerelor generaţii. Organizaţiile pioniereşti au un rol de bază în cultivarea dragostei pentru muncă şi prin muncă. Este necesar ca organizaţiile de pionieri să pună în centrul muncii educative cu copiii, stimularea dragostei faţă de munca fizică, să sprijine buna desfăşurare a activităţii în atelierele-şcoală, să facă mai bine cunoscută de către elevi frumuseţea muncii din intre­­prindere. Partidul nostru cere mai mult de la şcoală, de la organizaţia de pionieri, de la întreaga obşte. Mai mult spirit activ, hotărîre, ambiţia. Este loc ca, pe căi specifice, acti­vitatea socială a copiilor să capeta o eficienţă sporită, ceea ce înseam­nă, în fond, o mai bună pregătire pentru viaţa si munca în societate. Suntem­ bucuroşi să constatăm că, in ultima vreme, activitatea organiza­ţiilor de pionieri din Capitală­­şi-a îmbogăţit calitativ conţinutul. Stilul si metodele de muncă reflectă o atata stare de lucruri. Organizaţia pionieri­lor a devenit un important factor educaţional. Pionierii manifestă o mai reală dragoste faţă de muncă, învaţă mai bine, sunt ataşaţi parti­dului, patriei , trup şi suflet. Bu­nele rezultate obţinute în pregătirea lor însă nu trebuie să ne lase să dormim pe lauri. Anul acesta s-au făcut paşi însem­naţi în privinţa legăturii mai decise a învăţământului de muncă , s-au creat atelierele-şcoală. Activitatea teh­­nico-aplicativă în cercurile pioniereşti a antrenat un număr sporit de Pio­nieri şi şcolari în acţiuni şi compe­tiţii care să-i lege nemijlocit de munca productivă. S-au creat, deci, premise favorabile pentru dezvoltarea mai temeinică a activităţii pionie­reşti pe linia educaţiei prin muncă şi pentru muncă. Dar organizaţia de pionieri, comandanţii n-au depus aici toate eforturile care se cereau. Viaţa întreprinderilor noastre e bo­gată, pilduitoare : copiii noştri n-o cu­nosc prea bine. Activitatea din ca­drul unor cercuri nu e nici ea prea semnificativ legată de dezvoltarea ap­titudinilor practice la copii. O legă­tură mai efectivă între şcoală şi uzi­nă se impune, aşadar. Va trebui îmbunătăţită activitatea cercurilor tehnico-aplicative în sen­sul unei mai strînse legături a ca­racterului lor de specificul industrial economic al sectorului în care se situează şcoala, precum şi în sensul unei anumite orientări profesionale a elevilor. Se impune amplificarea legaturilor dintre şcoală şi uzină, acordarea de sprijin din partea între­prinderilor nu numai pe o linie strict tehnicistă, ci mai ales în direcţia formării deprinderii de a munci încă din fragedă tinereţe, a creşterii ele­vului în spiritul disciplinei. Avem nevoie de tin tineret robust, care să acţioneze în spiritul unei înal­te răspunderi sociale. Şcoala trebuia să înrădăcineze în conştiinţa pionie­rilor sentimentul stimei depline pen­tru clasa muncitoare — clasa care a făcut imense sacrificii ca acest timp să ne aparţină. Imense sacrificii ca pruncii noştri să-şi trăiască o arden­tă copilărie. Organizaţia pionierilor nu trebuie să obosească în a explica tuturor copiilor că acestea n-au fost dintotdeauna, în munca de educaţie a elevilor trebuie să-şi facă un loc tot mai însemnat promovarea concepţiilor ştiinţifice, ateiste despre lume şi viaţă. Nu e deajuns ce s-a făcut pe a­­ceastă linie, a arătat vorbitorul. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu la consfătuirea cu activul de partid din domeniul ideologiei, trebuie să acţionăm cu hotărîre pen­tru educarea pionierilor în spiritul unei înalte răspunderi sociale. E ne­cesar să îmbunătăţim activitatea po­­litico-ideologică, de educare marxist­­leninistă a tinerei generaţii. Este o­­ îndatorire a fiecăruia din­tre noi să ferim tînăra generaţie de orice influenţe morale şi ideologice străine, să-i cultivăm spiritul de ne­­împăcare cu lenea, chiulul, cu orice fenomene de parazitism social, să-i dezvoltăm sentimentul de repulsie şi combativitate faţă de tot ceea ca este străin moralei noastre comuniste. In strînsă legătură cu toate aces­tea va trebui să se urmărească cul­tivarea nobilelor sentimente ale interna­ţionalismului proletar,, ale solidari­tăţii cu cei ce luptă împotrivă capi­talismului, pentru libertate socială şi naţională, pentru pace şi prietenie între popoare. Comandanţii de pionieri, corpul didactic trebuie să acţioneze mai ferm în vederea educării comuniste a­ tinerei generaţii. Să facem în aşa fel incit copiii să iubească din fragedă pruncie patria, partidul, în­văţătura, disciplina socială, frumosul aşa cum îşi iubesc propria lor maică. Ajutîndu-i să se confrunte mai efectiv cu viaţa, ei vor ieşi mai tari. Ajutîndu-i să-şi exprime cu cu­raj opiniile şi să ia parte activă la viaţa organizaţiei lor, le vom crea mai multe şanse de afirmare. Orga­nizaţiile de partid au menirea, la hin­dui Ion să îndrume mai atent activi­tatea pionierească. Nu dorim, desigur, să se dea curs acelei tutelări mărun­te a activităţii elevilor de către unele cadre didactice. Tindem să-şi întă­rească răspunderea pentru instruirea elevilor. Că educarea pionierilor este com­plexă, o ştim cu toţii. O asemenea activitate constituie pentru noi o pre­ocupare fundamentală. E necesar să dăm curs acelor iniţiative, care îşi merită numele prin va­loare şi prestanţă. Să nu ne precupe­ţim eforturile în traducerea în viaţă a politicii partidului. Copiii care cresc sub ochii noştri, cu lumina socialis­mului în priviri, sunt schimbul de mîine al ţării, şi-a terminat cuvîn­tarea tovarăşul Dumitru Popa. în încheierea conferinţei a luat cu­vîntul tovarăşul.. Virgilul Radulian, preşedintele Consiliului naţional al Organizaţiei pionierilor din Republica Socialistă România. Pilduitor angajament Turneul Teatrului Academic Vladimir Maiakovski“ din Moscova „Înfrîngerea“ Dramatizare după A. FADEEV In peisajul artei scenice sovie­tice, Teatrul Academic ,,Vladimir Maiakovski” deţine un loc aparte. A jucat un rol de avangardă încă de la întemeierea sa de către Meyerhold, şi-a păstrat acest rol sub conducerea lui Aleksei Popov şi a cunoscut o deosebită strălu­cire în anii cînd în fruntea sa a stat mereu tînărul şi îndrăzneţul Nikolai Ohlopkov. Spectacolul inau­gural al actualului turneu — pre­lucrarea pentru scenă a celebrei lucrări a lui Fadeev înfrângerea — conţine elementele de bază ăla tradiţiei acestui teatru, continuată după moartea lui Ohlopkov de re­gizorul Andrei Gon­cearov, condu­cătorul artistic al ansamblului, şi anum­e spiritul revoluţionar al re­pertoriului, exprimarea acestui spirit într-o concepţie şi stil de joc adecvate. Aşa cum cu ani în urmă în re­pertoriul de la „Maiakovski”, Ti­nara gardă a devenit unul din­ spectacolele sale reprezentative, — un adevărat manifest artistic — înfrîngerea mi-a apărut pătrunsă de aceeaşi forţă patetică ridicată la dimensiuni poetice impresionan­te. Opera lui Fadeev e prea cu­noscută pentru a mai insista asu­pra ei. Dacă amintesc doar că ră­­mîne o capodoperă a literaturii ruse de după revoluţie nu nu­mai prin forţa realismului său, dar îndeosebi prin adîncimea psi­hologică a caracterelor şi ii) pri­mul rînd a comandantului Levin­son. — o fac pentru a sublinia dificultatea unei prelucrări pentru scenă şi implicit pentru a elogia din capul locului reuşita regizo­rului M. Zaharov, care împreună cu I. Prut e autorul dramati­zarii şi realizatorul spectacolului. Ma­tura stăpînire a convenţiei tea­trale, modalitate cultivată cu pre­cădere de Chlopkov, a fost şi da astă dată liantul înmănuncherii lungului şir de episoade ale ro­manului într-o desfăşurare dra­matică unitară, centrată pe o idee de bază : relaţia dintre co­mandant şi detaşamentul de parti­zani, drumul psihologic străbătut împreună de-a lungul marşului prin taiga care devine astfel un sim­bol al sudurii umane îi, lupta re­voluţionară, sudură făurită în îm­prejurări tragice şi într-un com­plex sufletesc extrem de contra­dictoriu. Eroismul şi teama, hotă­­rîrea şi şovăiala, încrederea şi sus­piciunea, se împletesc la tot pa­sul pentru a se topi in suprema calitate : "credinţa în revoluţie şi în lupta pentru biruinţa ei. N-a fost uşor nici pentru regi­zor, nici pentru actori, mai cu seamă pentru A. Djigarhanian, in­terpretul lui Levinson, să redea scenic ceea ce FadeeV a izbutit cu marea sa măiestrie epică, întreaga compoziţie a spectacolului, descăr­cat de orice recuzita inutilă (ui) simplu podium înclinat pe care secvenţele se succed cu o totală organicitate) e bazată pe mişcarea grupurilor Umane, pe dramatismul conflictual al relaţiilor, pe o­ va­riată paletă a stărilor sufleteşti. Cu puţine excepţii de un ilustra­­tivism prea acuzat, plastica spec­tacolului e de o mare expresivi­tate, muzica — departe de a fi doar un acompaniament — înso­ţeşte cuvîntul sporindu-l forţa su­gestivă , printr-o meşteşugită rit­­mare. Nu mai vorbesc de momen­tele de intens dramatism (moartea lui Meteliţa, de pildă) cînd acor­durile solemne dau amploarea unui oratoriu. Plastica scenică realizată de Zaharov n-ar fi com­pletă dacă mişcarea nu s-ar înca­dra uneori aproape coregrafic (şi nu mă refer doar la accentele de dans propriu zis) în această sinteză ar­tistică, unde actorilor — individual şi colectiv — le revin cele m­ai grele sarcini şi de aceea cea mai mare parte a reuşitei. Revenind la interpretul lui Le­vinson, nu-l voi elogia doar pentru fidela reconstituire a personajului descris magistral de Fadeev,­­ dar pentru că a ştiut prin atitudini, nuanţarea vocii, studiul atent al gestului, să redea portretul inte­rior, frămîntările sale, să apară ca lin erou simplu şi­­uman, fără a juca „eroic”. Din ampla galerie de actori s-au remarcat îndeosebi E. Lazarev (Meteliţa), S. Nemo­­leaeva (Păstoriţa), I. Ohlupin (Mo­­rozko), S. Mizeri (Varna), V. Sa­moilov (Moş Pika), K. Lîlov (Sta­­şinski) Dar fiecare dintre inter­preţi a fost un creator de tipuri, un activ participant la momentele cheie ale unui spectacol în care am regăsit spiritul tradiţiei create din neîntreruptele căutări de-a lun­gul unei jumătăţi de veac ale tea­trului ..Maiakovski”. Traian Seîmaru SORTIMENTE DIVERSIFICATE DE PANIFICAŢIE De la direcţia combinatului de mora­­rit şi panificaţie Bucureşti sîntem In­formaţi despre o serie de noutăţi în acţiunea de îmbunătăţire continuă a aprovizionării populaţiei cu produse ali­mentare. Au fost puse la dispoziţia con­sumatorilor sortimente noi de produse de franzelărie cu caracteristici superi­oare şi cu Valoare nutritivă ridicată, fir magazine au apărut şi sortimente de plăcintărie şi patiserie fină într-o gamă variată (plăcinta „Macedonia" — cu brînză ; ştrudel „Parma“ — cu mere ; ştrudel cu brînză şi stafide, baclava cu nuci, tarte cu diferite creme etc.). In continuare, se vor produce noi sorti­mente ca „Iola" (plăcintă cu brînză sau cu marmeladă), „Rodia“ (plăcintă cu brînză de vacă) sareuri ș.a. (unele din­tre ele au si fost puse in vînzare fiind de acum apreciate de consumatori). De asemenea, va spori gama sortimentelor de biscuiţi cu un număr de 12 sortimente noi, precum şi gama pastelor făinoase. O mare atenţie a început să se acorde produselor de panificaţie preambalate, precum şi îmbunătăţirii transportului produselor de la fabrică în centrele de desfacere. I. Opluhin (Morozko) și A. Nazarov (Pavluha) într-o scenă dirij .ÎNFRÎNGEREA"

Next