Jurnalul Sălajului, aprilie 2004 (Anul 2, nr. 283-302)

2004-04-01 / nr. 283

Cicciolina la Zalău Surse demne de încredere au declarat pentru Jurnalul Sălajului că celebra Cicciolina a semnat un contract prin care în campania electorală pentru locale va susține unul dintre candidații la Primăria Zalău, destul de probabil urmând să vină în Sălaj. Sursele noastre nu au putut să ne spună exact cum anume va susține Cicciolina candidatul cu pricina (se pare că are un nume cu conotații maghiare), prin postere sau prin striptease, spre exemplu, cu toate că nu mai este așa de tânără. Cert este că Cicciolina va realiza un miting porno în fața Prefecturii, asta și pentru a demonstra împotriva discri­minărilor și amenințărilor la care sunt supuși membrii MISA, Cicciolina fiind cunoscută, de altfel, ca o ferventă practicantă a yoga. Deja, mai spun sursele, se duc tratative pentru ca la mitingul porno toți candidații la locale să se îmbrace în traves­ti și să demonstreze și ei pentru libertatea și egalitatea sexelor. Destul de probabil, după finalizarea mitingului porno, vom afla care candidat este susținut de Cicciolina, la propriu și la figurat. Alte amănunte despre această spectaculoasă vizită puteți citi în pagina 8. Peste 39 miliarde de lei pentru Chieșd ■ suma câștigată de comună prin Sapard reprezintă bugetul primăriei pe aproximativ 40 de ani Primarul comunei Chieșd, Ioan Cătană, a declarat pentru Jurnalul Sălajului că la începutul săptămânii, la București, a semnat cererea de finanțare, prin măsura 2.1 a Programului Sapard, finanțare în valoare de peste 39 de miliarde de lei pen­tru pietruirea și executarea de covor asfat­ic a 19 km de străzi și ulițe din comună. Termenul de execuție al lucrărilor este de 1 an. Cătană a subliniat că banii care vot "uni pentru Chieșd reprezintă bugetul comunei pe aproxi­tiv 40 de ani în condițiile în care se „adună” 6­ 700 de m­il­o­ane de lei pe an, spunând prin aceasta că reprezintă un sp . comunitatea locală. ■ [UNK] [UNK]? Salut: NATO! EURO Curs Valutar ^ 40.891 Vremea Noii risipiți Credite pentru investiții imobiliare iMEBSI • Creditul Punte • Creditul Imobiliar • Creditul pentru efectuarea unor lucrări de reparații/amenajare/modernizare a locuinței •Creditul pentru achiziționarea de materiale de construcție, obiecte și instalații sanitare Vino la oricare dintre unitățile BCR. www.bcr.ro WJP BANCA «K COMERCIALA romana S.C. MULTICOM S.R.L. ZALĂU B-dul M. Viteazul nr. 71 Telefon 0260/606122 sau 0260/606123 Comerț cu materiale de construcții: ♦ Blocuri ceramice ♦ Laminate ♦ Hidroizolații și termoizolații ♦ Cimenturi, gleturi adezivi ♦ Lacuri și vopsele ♦ Sisteme de acoperiș ♦ Ceramice, gresie, faianță ♦ Instalații apă, gaz. Executăm garduri, porti, mic mobilier de gradină din fier fonat, nedumerirea zilei O să vă bucurați vineri că am intrat în NATO? ■ Zalaul în NATO Vineri, 2 aprilie 2004, orele 12.00, în municipiul Zalău se va desfășura ceremonia de marcare, pe plan local, a intrării oficiale a României in NATO. In cadrul festivității oficiale va fi arborat drapelul Alianței Nord- Atlantice, moment urmat de un scurt spectacol muzical coregrafic în aer liber, informează Primăria Zalău. Sunt invitați să participe toți cei ce doresc să se bucure și se simt solidari cu această reușită istorică a României și a tuturor cetățenilor ei Manifestările vor avea loc în Piața Iuliu Maniu, în fața Primărei Municipiului Zalău. ■ Bursa generală a locurilor de muncă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, anunță că vineri, 2 aprilie 2004 va organi­za Bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea se va desfășura începând cu ora 9,00, în localitățile: _ ■ ZALAU, la Casa Armatei, str.S. Bărnuțiu ■ JIBOU, la sediul Agenției Locale din str. Liceului nr.4 ■ ȘIMLEU SILVANIEI, la sediul Agenției Locale din str. Libertății nr.3-5. Agenții economici participanți vor oferi aproximativ 600 locuri de muncă, informează AJOFM Sălaj. ■ Ziua Păsărilor Cu ocazia Zilei Păsărilor, începând din data de 1 aprilie 2004, Agenția de Protecție a Mediului Zalău va găzdui o expoziție de desene și picturi ale elevilor din Școlala Corneliu Coposu și Școala Avram Iancu. Aceste desene au fost înscrise, cu sprijinul APM Zalău, la com­petiția Săptămâna Verde, organizată de Comisia Europeană, eveniment ce marchează cea de a 25-a aniversare a Directivei Europene „Păsări”. Expoziția se poate vizita în luna aprilie zilnic, între orele 8-16, în holul APM Zalău, Str. Parcului nr. 2. ■ Ziua păcălelilor Obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în apusul Europei, la jumătatea secolului al XV-lea, odată cu schimbarea Anului Nou de la 1 aprilie, la 1 ianuarie. Astfel, un timp, s-a menținut obiceiul ca la 1 aprilie să se trimită prietenilor apropiați și rudelor, felicitări de Anul Nou. Pe măsura trecerii timpului, felicitările au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii. Atâta timp cât sau menținut într-o anumită limita, farsele au fost savurate de cei păcăliți; mai târziu, prin folosirea poștei sau a mijloacelor massmedia, acet gen de distracție a cunoscut o mare extindere, fiind angrenați oameni politici, artiști, scriitori sau jurnaliști. De la popor la popor, această zi poartă diverse nume. In Franța este denumită „pește de aprilie“, deoarece în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăsește semnul zodiacal al „Peștilor“; în Scoția, ziua de 1 aprilie este denumită „zi­ua cucului“, pasărea care vestește începutul primăverii, iar la japonezi - „ziua păpușilor“ sau ziua bucuriei celor mici, cărora li se oferă păpuși în dar. In România, obi­ceiul ca 1 aprilie să fie o zi a păcălelilor, împrumutat din apusul Europei, sa încetățenit în secolul al XDC-lea. ■ Ajutoare pentru pensionari In zilele de 1­9 aprilie 2004, Uniunea Județeană a Pensionarilor Sălaj-Zalău va acorda, din fondurile primi­te de la Guvern, prin Uniunea Generală a Pensionarilor din România, ajutoare bănești pentru membrii ei. Ajutoarele se vor acorda în totalitate persoanelor care au o situație materială mai deosebită și ale căror pensii lunare sunt mai mici de 2.500.000 lei și nu aic a proce­dat în anul 2003 așa zisul „Sindicatul liber al pensiona­rilor Sălaj”, unde președintele acestuia a încasat, drept premiu, suma de 600.000 de lei, contrar prevederilor Legii 363/2003 și în dauna unor persoane cu nevoi. Informații suplimentare la sediul Uniunii, Zalău, bdul Mihai Viteazul, nr. 41, et.1, ap.3 Președinte, ca Teofil V. DREPTATE

Next