Luceafărul, iulie-decembrie 1961 (Anul 4, nr. 13-24)

1961-07-01 / nr. 13

ri . In legătură cu primele numere aLE „CONTEMPORANULUI“ . 1 Iulie 1881 a apărut la Iaşi primul număr al unei publicaţii care pe coperta-i simplă purta titlul Contemporanul, revistă ştiinţifică şi literară. Departe de a fi o apariţie meteorică pe firmamentul culturii romîneşti, aşa cum spunea de pildă, H. Sanielevici — apariţia Contemporanului nu este nici întîmplătoare, nici ocazională. Revista a reflectat avîntul ştiinţific şi ideologic care caracterizează viaţa intelectuală din Romînia in ultimul pătrar al secolului trecut. Este epoca înfloririi realismului critic, este perioada în care încep să se constituie şcoli naţionale în diferite ramuri ale medicinei (dr. V. Babeş, dr. Leon), în ştiinţele naturii (Gr. Cobuâscescu, Gr. Ştefănescu), în matematici (Bacaloglu), în chimie (C. Istrati), în fizică etc. Dacă primele numere erau scrise timid, cu oarecare stîngăcii, în decursul anilor, curajul cetăţenesc şi îndrăzneala gîndirii, îmbinate cu cunoştinţe variate, vor imprima conduita caracteristică a acestei publicaţii. Ea se dovedea a fi nu numai tribuna unui grup, ci a unei generaţii, în coloanele ei se exprimau aspiraţiile cele mai radicale ale epocii, speranţele intr-un viitor care nu mai era un vis utopic, ci căpătase o fundamentare ştiinţifică. Şi pină la Contemporanul au existat reviste şi personalităţi care au intrat în conflict cu Junimea. Meritul Contemporanului este de a fi transformat polemica cu Junimea intr-un conflict ideologic de însemnătate majoră* care depăşea contradicţiile specifice din sinul burgheziei şi de a fi contribuit astfel — în primul rînd prin Gherea — la dezvoltarea realismului critic în literatura noastră. înieea apariţiei unei publicaţii periodice socialiste plutea în atmosferă încă mulţi ani înainte ca revista Contemporanul să fi văzut lumina tiparului. Nevoile propagandistice socialiste — atit cit existau în acea epocă — nu puteau fi satisfăcute de micile broşuri litografiate care apăreau la Iaşi şi la Bucureşti, încă în 1878, Gherea, în vîrstă de 23 ani, scria: „Cit timp nu suntem organizaţi noi înşine, cit timp nu avem... forţe de intelectuali şi nici revistă, cit timp nu ne-am manifestat societăţii române ca partid, propaganda... nu are nici o importanţă“, (pag. 664, Ed. AC. R.P.R. Documente privind istoria Rominiei, războiul pentru independenţă, vol. I). La sfîrşitul anului 1880, apare revista Romînia viitoare, prin care — aşa cum arată articolul-program al unicului număr, — nu se urmăreşte „scopul de a agita poporul român, ci numai de a propaga nişte idei noi“. Revista sucombă din lipsă de fonduri. Nici formula nu era pe deplin limpezită, predominînd idei anarhiste şi socialist-mic-burgheze. Pînă la apariţia revistelor muncitoreşti, lupta împotriva filozofiei idealiste reacţionare a fost dusă la noi în special de oameni de ştiinţă, care, adevăraţi pionieri în disciplinele lor, reuşeau adeseori să depăşească punctul de vedere materialist spontan, ridicîndu-se la materialismul filozofiC. Jll/CUa^WAll A..LH1 ICI J.LJ.JU1 Atuului Işi dau seama că în această epocă principalul teren pe care se dă lupta dintre materialism şi idealism, este ştiinţa. De aceea, scopurile iniţiale ale Contemporanului, aşa cum sunt fixate în editorialul-program al primului număr, pot fi rezumate astfel: 1) de a face cunoscute publicului român marile teorii ştiinţifice la ordinea zilei, „cum priveşte ştiinţa contemporană lumea“; 2) critica multilaterală a „producţiunilor ştiinţifice greşite“ mai ales a manualelor şcolare şi a cursurilor universitare, „căci dacă acestea vor fi rele atunci nu putem aştepta nimic nici de la generaţiunea nouă“; 3) lupta împotriva superstiţiilor, „în contra ignoranţei şi şarlatanismului“, căci, „pînă cînd buruienile înăbuşă plantele folositoare şi e timp, să le smulgem, căci altfel plantele cele bune vor pieri“. Cum epoca cunoscuse mai multe publicaţii de acest gen şi de orientare antijunimistă, ne referim la „Tranzacţiuni literare şi ştiinţifice“ (1872— 73) de sub conducerea tinerilor profesori D. A. Laurian şi St. C. Michăilescu (ultimul, filozof materialist de seamă), fuzionată apoi cu revista Contemporanul 1873—76), sau la „Revista literară şi ştiinţifică“, condusă de savantul B. P. Haşdeu, toate trei reviste cu preocupări de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice şi culturale din toate domeniile, şi cu prezenţă în puţinele manifestări literare ale vremii — e lesne de înţeles că succesul Contemporanului nu se datora profilului său. înainte de toate, orientarea ideologică cu totul nouă, faptul că ideile pe care le răspîndeau atit de bine nevoilor şi aspiraţiilor vremii, răspunzînd unor probleme arzătoare ce frămîntau spiritele înaintate, i-au asigurat succesul şi viabilitatea. Prin publicarea lui au început să se facă simţite în întreg mediul cultural şi literar al vremii prezenţa şi influenţa noului curent ideologic, generat de apariţia mişcării socialiste. Contemporanul a fost editat de socialiştii români şi in consecinţă* drumul pe care l-a parcurs revista, orientarea sa ideologică nu reflectau numai stadiul in care se afla mişcarea socialistă, dar era în mod firesc determinate şi de nivelul ideologic al colaboratorilor la noi. In momentul în care apare revista* în rîndul cercurilor socialiste dominau concepţiile eclectice, un „amestec de teorii sociale“, ale socialismului mic-burghez şi ale anarhismului. E drept, că, încă din 1878—1879 socialiştii romîni citeau unele lucrări ale lui Marx şi susţineau că Ing.Capitalul“ sunt puse bazele socialismului ştiinţific, fără ca să înţeleagă şi să recunoască însă esenţa marxismului. In operele lui Marx nu vedeau decit fundamentarea economică a socialismului. Pentru explicarea religiei şi a statului recurgeau la Bahunin, în problema proprietăţii urmau de Proudhon iar in explicarea familiei şi a moralei* pe Herbert Spencer. Confuziile dominante din rîndurile mişcării socialiste, în momentul apariţiei revistei, s-au resfrînt asupra orientării ei. In conformitate deplină cu evoluţia ideologică a cercurilor socialiste s-a schimbat şi conţinutul revistei, în dezvoltarea căreia pot fi delimitate două etape bine conturate. In primii ani Contemporanul avea un caracter revoluţionar democrat, situindu-se pe poziţiile materialismului premarxist. Orientarea revistei s-a schimbat prin 1884 , abia atunci a început propagarea marxismului şi în coloanele Contemporanului, prin publicarea traducerii unor opere ale lui Engels precum şi prin încercarea de a aplica tezele socialismului ştiinţific la lămurirea unor probleme ale vieţii sociale şi culturale din România. Din acest moment istoria revistei Contemporanul şi a curentului generat de ea devine ne- despărţită de numele lui Ci Dobrogeanu-Gherea. Contribuţia lui Dobrogeanu- Gherea la înfiinţarea şi activitatea revistei Contemporanul în primii ani de apariţieconstituie o problemă greu de rezolvat, în primul rînd din pricina lipsei arhivei Contemporanului. Oare sub multiplele pseudonime atribuite lui Nădejde (care ar fi trebuit să facă un efort uriaş ca să poată redacta singur o asemenea cantitate imensă de materiale) și alte pseudonime ca Mordax, Audax, Vedetot, Vera etc., nu se ascundea şi Dobrogeanu-Gherea ? Situaţia cercetătorului este îngreunată şi prin faptul că articolele lui Gherea erau scrise în limba rusă şi apoi traduse în romîneşte, lucru care împiedica identificarea prin metode comparative sau de analiză ştiinţifică. Din cele ce se cunosc despre situaţia lui Dobrogeanu- Gherea în această perioadă şi din analiza orientării ideologice a revistei în primii ei ani de existenţă, nu se poate conchide că de la început el ar fi fost, „spiritus rector“ al revistei, cum se afirmă cîteodată, împrejurările critice create revoluţionarilor ruşi refugiaţi în Romînia, în urma expulzării lui Russel şi a persecuţiilor guvernului, au făcut ca Dobrogeanu-Gherea, emigrant urmărit de Ohrană, să fie pentru un timp extrem de precaut. La începutul anului 1881 el obţinu concesiunea restaurantului din gara Ploieşti, unde se formase o mică colonie de ,,nihilişti“ şi un important punct de comunicaţie pentru întreaga emigraţie revoluţionară rusă, lucru care de asemenea îl obliga la o deosebită prudenţă. Dar Dobrogeanu-Gherea, care cu puţină vreme în urmă redacta, ajutat de Arbore Ralli, revista Romînia viitoare şi care, după amintirile lui C. Bacalbaşa, încă de pe atunci era „sufletul intelectual şi magicul atrăgător“ pentru tinerii socialişti, nu era străin de apariţia revistei Contemporanul cu toate că la început, împiedicat de împrejurări, nu putea colabora activ în coloanele ei. Comparînd concepţiile sale redacţionale, pe care şi le-a expus în scrisori cu un an înainte, adică în 1880, cu cele ale revistei Contemporanul se constată o aproximativă corespondenţă. De asemenea, tot lui C. Dobrogeanu-Gherea i se datoreşte în parte faptul că, deşi ideea publicării revistei ieşene s-a născut oarecum spontan şi s-a realizat într-un timp scurt, totuşi acest periodic nu era, cu toate lipsurile inerente unui început, rodul improvizaţiilor unor tineri cu veleităţi editoriale. Contemporanul, de la prima sa apariţie, s-a bazat pe unele concepţii redacţionale care par a fi fost dinainte stabilite. Din primul număr îl găsim o tematică dominantă bine conturată şi realizată nu prin articole izolate, ci prin serii de studii asupra temelor enunţate. Toate acestea însă nu pledează în favoarea ipotezei că Dobrogeanu-Gherea ar fi avut de la apariţia Contemporanului un rol hotăritor în orientarea şi activitatea revistei. El şi-a făcut apariţia publică în viaţa intelectuală,in lupta ideologică din Romînia, în mai 1883, cînd, în coloanele Emancipării, sub pseudonimul Gabris Graccu/s s-a angajat într-o problemă sociologică interesantă cu însuşi primul ministru I. C. Brătianu. Refugiatul politic urmărit de Ohrana ţaristă scria cu această ocazie: ,,A venit, cred, vremea să începem şi noi a vorbi însfîrşit...“ Acest plural suna mai degrabă ca un angajament personal de care s-a ţinut după cuvintele lui N. Iorga, „tînărul predicator cu barbă blondă şi ochi blînzi, care a fost în cetăţenia romînească C. Dobrogeanu, iar în literatură, unde urma lui nu va dispărea, I. Gherea“. Din 1883, prezenţa lui C. Dobrogeanu-Gherea, care iese cu totul din anonimatul în care fusese silit să se ascundă de circumstanţe vitrege, s-a resimţit în întreaga activitate şi orientare a socialiştilor români: în momentul important al evoluţiei cercurilor socialiste spre marxism, el devenise animatorul ideologic, *,spiritus rector“ al întregului curent al Contemporanului. Pe măsură ce se răspândeşte marxismul, atenţia socialiştilor romîni se îndreaptă spre muncitorime. Activitatea lor propagandistică se îmbină cu cea agitatorică şi organizatorică, avînd drept rezultat înfiinţarea în 1886 în Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe a organizaţiilor muncitoreşti politice, călăuzite de programul general democratic întocmit în acelaşi an de C. Dobrogeanu-Gherea şi publicat în coloanele Revistei Sociale. Intensificarea mişcării muncitoreşti-socialiste aducea după sine necesitatea lărgirii propagandei scrise, făcind ca pe lingă mici foi şi reviste socialiste publicate în unele oraşe de provincie, sau gazete editate de asociaţii profesionale, să se întărească şi presa politică muncitorească. Mişcarea muncitorească care începea să se unească cu socialismul ştiinţific devenise o forţă politică activă. Toate aceste schimbări au determinat orientarea ideologică a revistei Contemporanul şi au atras după ele modificări simţitoare in obiectivele pe care şi Ie propuseră pentru atac în coloanele ei. Redacţia şi cercul de colaboratori ai Contemporanului s-au lărgit cu numeroase forţe noi. Din 1885 apare pe coperta revistei ca redactor al părţii literare şi numele lui V. Gh. Morţun. Adevăratul redactor al revistei devenea însă Dobrogeanu Gherea, care în aceşti ani se încadra activ în munca Contemporanului în coloanele căruia începând din 1885 semnează studii. După aderarea Romîniei la Tripla Alianţă s-a atenuat pericolul ca emigraţii revoluţionari ruşi aflaţi în Romînia să fie extrădaţi Ohranei ţariste. Acest eveniment a contribuit fără îndoială la ieşirea lui C. Dobrogeanu din anonimat. Desigur, dezvăluirea a ceea ce este înaintat in moştenirea lăsată de Gherea, a ceea ce este progresist în personalitatea sa, evidenţierea rolului său în dezvoltarea Contempo r anului toate acestea reprezintă rolul de seamă pe care l-a avut Dobrogeanu Gherea în răspândirea marxismului, formularea platformei de revendicări general-democratice a cercurilor muncitorești. Dar aceasta nu înseamnă trecerea sub tăcere a ceea ce este negativ în activitatea sa chiar încă în ultimele decenii ale secolului trecut şi care se concentrează mai ales în faptul că el „a apreciat greşit condiţiile obiective în care se afla ţara noastră“ în faptul că „nu vedea că în Romînia—ţară cu economie înapoiată în care predomina agricultura — capitalismul era în plină dezvoltare, iar odată cu aceasta creştea proletariatul industrial, ca o clasă revoluţionară de sine stătătoare şi în plină ascensiune“. (Gheorghe Gheorghiu-Dej). Influenţa lui Dobrogeanu Gherea nu s-a mărginit numai la fixarea Contemporanului pe o poziţie consecventă antijunimistă, ci în primul rînd s-a manifestat în orientarea lui generală. Prezenţa lui Dobrogeanu Gherea în condiţiile clarificării de idei în sinul mişcării socialiste, a făcut ca după 1884, revista să se resimtă repede de o înnoire, producindu-se o esenţială cotitură în ideologia ei. Fără ca să renunţe cu totul la explicarea fenomenelor naturii, colaboratorii Contemporanului se angajau pe terenul complex al relaţiilor sociale. In sfîrşit trebuie semnalat că în 1885 în coloanele Contemporanului a fost publicată traducerea integrală după prima ediţie din 1884, a cărţii lui Engels „Originea familiei, proprietăţii private şi a statului“, care conţinea explicaţia materialist-istorică a dezvoltării societăţii. Referiri la această carte a lui Engels găsim în coloanele Contemporanului şi înaintea apariţiei traducerii romîneşti. Astfel, pentru a convinge pe Gh. Păun că „pricina de căpetenie a transformării formelor sociale este schimbarea modului de producţie şi a productivităţii muncii, prin urmare“, i se recomanda studierea lucrării menţionate a lui Engels. Creşterea mişcării socialiste şi influenţa ideilor răspîndite de ea, au atras după ele declanşarea unor atacuri din partea adversarilor săi: ,,Suntem tocmai în acea perioadă — caracteriza situaţia în 1883 revista ,,Dacia viitoare“ — cînd socialismul este combătut şi adevărul adus de dînsul negat cu furie“. In această campanie împotriva socialiştilor, un rol de seamă l-au jucat unii ideologi de vază ai Junimii provocînd acel duel teoretic care a stat în centrul vieţii ideologice a vremii, şi care s-a terminat cu o strălucită victorie a curentului Contemporanului. Ideile rodnice apărate de Contemporanul în Polemică cu Maiorescu păstrează şi astăzi o deosebită actualitate în lupta împotriva concepţiilor apolitice estetizante. Tradiţiile vii, spiritul combativ al revistei sunt preluate şi dezvvoltate de publicistica noastră actuală, printre care şi de urmaşul său direct — Contemporanul de astăzi. Din perspectiva noastră de astăzi, revista de la Iaşi apare ca un precursor care şi-a spus cuvîntul răspicat la vremea lui şi a cărui operă continuă azi pe o nouă treaptă. În aâruta veche, dobrogeana, trasa de un cal şarg şi unul negru ca păcură, alerga pe drumul de pamînt ce ducea spre Regepculus departe de sosea, pivilanurile de grîu şi porumb. Omul care statea în căruţa pe un braţ de iarbă uscată, cu hăţurile în mîini, era atit de înfuriat, încât dracuia caii ca pe cei mai rai duşmani ai săi şi-i plesnea cu biciul peste crupele leoarcă de sudoare. Era singur în căruţă ce-l salta ca pe un butoi gol, singur era pe drumul acela negru de pamînt pe care căruţă înainta cu un nor de praf desfoiat în urma ca o coadă de păun batrîn şi vaduvoi. Pina în comuna învecinată, cale de şapte kilometri, omul acela furios peste măsură a vorbit numai cu caii, într-un monolog extenuant, de preciste şi draci, iar caii, înfricoşaţi mai mult de bici decit de înjuraturile sale, alergau de mama focului şi apa în burţile lor clipocea ca în nişte burdufuri. Chiar daca n-ar fi fost atit de al dracului ca Nicolae Măciuca, oricare preşedinte s-ar fi înfuriat tot atit de mult şi de necugetat ca şi el într-o situaţie asemănătoare . Era duminică, trebuia la ora aceea sa fi fost la raion şi iata ca el alerga peste cîmp, spre Regepculus, lovind caii cu biciul şi înjurîndu-i ca un căprar de cavalerie. Tinerii din gospodărie, echipa de fotbal cu susţinătorii ei, în total vreo optzeci de capete, încărcaţi în doua din cele trei camioane ale gospodăriei, plecaseră cu noaptea-n cap la Regepculus, unde aveau un meci de fotbal cu echipa „Recolta“. Preşedintele era furios că-i luaseră camioanele, minţindu-i pe şoferi ca el i-ar fi învoit pentru treaba aceasta încă de-aseară şi acum, bineînţeles, jignit că autoritatea lui era nesocotită, pornise pe urmele lor cu o falcă-n cer şi cu alta în pamînt. Cel de-al treilea camion nu putea fi folosit, fiindcă statea urcat pe butuci, cu şuruburile și piesele întinse la soare pe-o prelata plina de pr’aî și unsori. întrebat de ce nu le ceruse învoirea lui scrisa pe un bilet în regulă cu ștampila și iscălitură, paznicul gospodăriei răspunsese ridicînd din umeri că aveau „învoire verbala“, ca şi altadata a fost cazul aşa şi n-a zis nimeni nimic, dar dacă trebuie bilet scris, atunci în viitor nu mai deschide poarta nici dacă vine mama echipelor de fotbal. „Am să-ţi tai trei zile din carnet“ îl ameninţase preşedintele şi, punînd sa-i înhame caii la căruţă, a plecat într-un nor de praf spre Regepculus. Pe drum, printre înjuraturile adresate cailor care i se păreau ca alearga prea încet, purta un dialog fierbinte cu tinerii spre care mergea ca o vrăjitoare călare pe măturoi: aţi vrut radio cu patifon, să dansaţi după el la cămin, de m-aţi pus în cîrcota cu consiliul de conducere, dar v-am luat. Aţi vrut toba, viori şi saxofon, v-am luat şi din astea. Aţi vrut teren pentru fotbal, v-am lasat sa luaţi din izlaz. Aţi zis ca izlazul nu mai e la moda, ca punem siloz. Bine. Acuma va întindem şi la camioane ? Era stupefiat de atîta îndrăzneala şi îi întreba pe nevăzuţii sai interlocutori: Poate că într-o zi cereţi şi luna de pe cer ? Şi conchise pe un ton înţelept: „Cit va duce pe voi capul, sînteţi în stare şi de asta...“ Vorbind şi înjurînd aşa de unul singur se apropie de Regepculus şi văzu în marginea satului mulţime de oameni urmărind de pe laturile terenului, meciul de fotbal. Caii își continuara drumul la pas uşor, iar el, cu haturile în mîini, cîrmind carata spre locul unde văzuse încărcate de lume cele două camioane ale gospodăriei, se opri lingă ele, neluat în seamă. Petrecu hăţurile după leitra şi se opri în spatele celor doi şoferi. Vroia să-i ia prin surprindere, sa-i întrebe ce cauta cu maşinile aci, dar îi văzu pe cei din echipa gospodăriei sale alergînd pe teren desculţi, numai în chiloţi, goi, împestriţaţi, unii cu maiouri, alţii cu buricul gol şi cu spinările lucioase de sudoare. „Aştia-s ai noştri“ — îşi zise Măciuca umilit dintr-odata, mai ales cînd baga de seamă că echipa celor de la Regepculus era îmbrăcată în tricouri galbene, în chiloţi negri şi cu bocanci în picioare, ca echipele de la oraş. Tocmai atunci arbitrar fluiera pauza şi echipa lui veni spre camioane. Doi se apropiau şchiopătând şi erau toţi cu feţele negre, posomorite. Unuia îi curgea sînge din degetul mare de la piciorul sting şi ceilalţi îl întrebau dacă mai poate juca şi-i spuneau să se legi acolo cu batista. Acela nu părea sa sufere atit din pricina loviturii, cit din alte pricini, fiindcă răspunsese cu un aer trist, descurajat: „Dacă aş fi avut macar un singur bocanc, oh, ce le aratam! Dar ca vreţi ? Sa ne pazeasca ei pe noi, sa nu ne calce cu eram ‘ poanele ?“, încă nu-1 observară pe preşedintele lor, fiindcă acesta statea cu pălăria pe ochi, mut ca peştele, în spatele bulucului de oameni. Uitase de camioane, toata furia lui se topise ca nin- soarea de funigei în adierea jf vîntului, acum simţea pe neaşteptate o umilinţa grea , pe care nici macar nu încerca sa şi-o înăbuşe şi asculta cuvintele lor posomorite, aspre, pline de o durere copilărească: „Golul de-al doilea era parabil, frati-miu, dar cum vrei sa-1 apere Tănase al nostru, cînd n-are săracul nici ciorapi, nici apărători, nici genunchere, nici şapca sa nu-i orbească soarele ?“„. Preşedintele auzi glasul gros, spart, al lui Tănase, care se aşezase chincit pe iarba : „Mi se pare ca nici porţile lor nu-s reglementare“* Ia te uita, se întrista preşedintele, gîndindu-se ca tinerii din Regepculus vor fi făcut porţile mai mari, ca sa intre golurile mai uşor. îşi aprinse o ţigară şi tocmai atunci fu bagat şi el de seama şi, ridieîndu-se ruşinat în picioare, Tanase îl întreabă: „Venişi să ne vezi şi matale ?“ Măciucă se fistici simfind ochii tuturora amintiţi asupra lui, îşi luă pălăria de pe cap şi îşi şterse ceafa cu palma, apoi întreba: „al meu e pe-aici şi el?“ Avea şi preşedintele un baiat, juca şi el fotbal; era mai încolo, aşezat pe scara camionului, şi îşi oblojea , genunchiul lovit. „Pai da, tovarăşe preşedinte, răspunse acesta, mai cutezător decit toţi ceilalţi, jucam desculţi şi ni se strigă „încet ma, sa nu va cadă bocancii din picioare“. Ai zis ca daca umplem treizeci de gropi cu siloz, ne cumpăra gospodăria echipament complet. Am umplut cincizeci si una de gropi, dar echipament, ioc ! Președintele lăsa ochii în 1 Af înnJS ai mai umilit rlftrît pina atunci. Tocmai în clipa aceea se apropie de ei preşedintele gospodăriei din Regepculus, surîzator, cu o pălărie plina de cireşe mari, olfane. „Na, mai tovarăşi, luaţi nişte cireşe din livada noastră sa va mai răcoriţi niţel. Aa, uite-l şi pe Nea Măciuca ! Noroc, tovarăşe, venitaţi şi conducerea gospodăriei sa vă susţineţi echipa ? Las-ca-i bine. Luaţi d-aici, uite ce ortane am pus. Cu prunele“... Măciucă se făcuse negru la faţa , îşi muşca ţigara şi simţind dintr-odata gustul amar al tutunului, îşi schimonosi faţa într-un fel care arăta o mare şi proaspăta durere sufleteasca. Preşedintele lua din cireşe, luară şi ceilalţi, uitîndu-se miraţi spre el şi dintr-odata le deveni limpede ca preşedintele se ruşina pe tăcute sa-i vadă desculţi ca pe nişte copii de pripas. Se termina apoi pauza şi meciul de fotbal reîncepu. Urcaţi ca într-o tribuna, pe platforma unuia din camioane, cei doi preşedinţi urmăriră jocul ronţăind seminţe de floarea soarelui, strigînd, încurajîndu-şi echipele. In t°t acest timp, ei vorbiră despre cu totul altceva, despre grîu şi porumb, despre vacile roşii de stepa şi despre pasările Leghorn , ziceau ca într-o saptamîna s-apuca de grîu, vira combinele în lan şi abia la sfîrşit, cînd meciul se termină, cu victoria surprinzătoare a desculților, Măciuca, fericit peste măsură, îl întreba pe celălalt: — Cit spuseși ca face echipamentul ? Petru Vintilă de Horia Bistu tre ia, ăst• 1 Desen de OANĂ MIHAI Mioara Cremene [[ FljlF DE TOMNA In anul acesta toamna s-a prelungit pînă tîrziu ; eu am pus jos condeiul şi-am plecat într-un parc cu toamnă, eu am pus condeiul şi-am plecat într-un parc cenuşiu, în anul acesta, cu toamnă, tîrziu. Mergeam cu paşi măsuraţi pe aleea cu foşnet domol. Eram doar noi două — eu şi lumina de seară -vorbeam despre tine, vorbeam despre tine pe-aleea cu chipul tomnatec, mongol, eram doar noi două - eu şi ciudat de filtrată lumina, mă luase de umăr, mergea lingă mine. Ea cu glas umed şi fără cuvinte : - „Cu ce ai să scrii de acum înainte?" - „O, am să iau o bucată de cretă uitată şi udă. O, am să iau un crîmpei de mortar frint în unghiuri obtuze, o, am să iau o bucată de jar şi ca pe-o agudă am s-o iau ca să văd dacă scrie, aproape de buze. O, am să iau de pe-alei, ca să scriu, paşii albi sau obscuri, o, am să iau de pe-alei, ca să scriu, jurămintele sparte, o, am să iau de pe-alei, ca să scriu,norii umezi şi suri şi-amintirea lui, prinsă-n copacii plecaţi din păduri, am s-o iau de pe-alei, ca să scriu şi copacii veniţi de departe, Pe urmă în parc am văzut căzînd stele, Voi scrie-n curînd şi cu ele... vulpea Amintiri... Cu încetul amintirile vin şi se gudură fiecăruia la picioare mănîncă şi beau din palmă afară de una ce mi-a străbătut cîndva peisajul de iarnă afară de una cu blana roşcată ce mi-a străbătut furiş şi posac priveliştea mea de iubire atunci cînd era cea mai albă. Păream amîndoi solemni şi mişcaţi şi-n peisajul de iarnă sclipeau sărutări îngheţate, oprite mioc renuri, aburi solemni, jurăminte curate. Pe-o buturugă stăteam în genunchi, în jur creşteau munţii-nâlţărilor noastre păduri trimeteau în văzduh antene-ngheţate şi ele sensibile doar la iubire şi-n nemişcarea totală prin peisajul de iarnă deodatâ am văzut-o treeînd. Amintiri... Cu încetul amintirile vin şi se gudură fiecăruia la picioare mănîncă şi beau din palmă afară de una ce mi-a străbătut sălbatică, neînduplecată, priveliştea mea de iubire, afară de una cu blana roşcată o vulpe cu ochi înţelepţi de femeiece mi-a străbătut posac şi furiş, cîndva, peisajul de iarnă. Şi ea a trecut, fugară s-a dus pe drum de terori şi capcane cu-o dungă roşcată rănind, insemnînd, cindva peisajul de iarnă sub nu ştiu ce frază, sub nu ştiu ce gind., Nichita Stănescu VEGHE LA LimbBA imn Sub cerul acesta puternic, adunind de stele ca pinza unei corăbii nupţiale, stau drept ca în nopţile acele de dragoste, şi steagul Îmi flutură argintat de aerul rece. Ca un piept de corabie tai viitorul. Valul lui Îmi izbeşte urechea, cu ţipăt de victorie, de odihnă, de pace, şi rid cu toţi dinţii şi-mi place cerul acesta pe care-1 curbează bătăile inimii mele. POETUL *r\ a irt rv nl -W ar" M st umum Te-ai făcut subţire şi prelung şi un sentiment ciudat te doare şi eşti mîndru şi ţi-l porţi pe umăr ca pe-un şoim de vînâtoare. Şi prelungi, privirile Iţi trec chiar prin zidul greu şi prin lăcate şi se-opresc la piatra unul chip, mereu, cu sprîncenele-mbinate. Se petrec atunci, Întreceri, lupte şi răpiri imaginare, ora se Înclină, bate cu secunde tot mai rare. Şi trec ani şi şoimul zvelt de pe umăr, nu-l mai repezi, doar secundele din el bat din ce in ce mai repezi. GLNJEG Fiecare schelă este un Icar ce-şi măsoară zboru-n sus, diurn, cu o casă, sau cu-n turn. O, şi-atunci cînd cade, saltă-n ceruri iar. Uneori le pipă! cu mirată mină, ori cu ochiu-n trecere, uimit. Trebuie să aibă aripi ! strigă-o amintire, aripi lungi şi ascuţite, negreşit. Lingă fiecare schelă-n parte marea sufletului lasă un bord ; muzica iubind-o, dintre arteira contemplării o acord. luceafărul .