Luceafărul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 17, nr. 1-26)

1974-04-20 / nr. 16

ANUL XVII Nr. 16 (625) Sîmbătă 20 aprilie 1974 8 pagini 1 leuLuceafărul PROZĂ • POEZIE • ESEU • ARTE • REVISTA Proletari din toate ţările, uniţi-va ! Săptămînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă Rom­ănia Consecvenţă, fermitate, spirit de răspundere In salutul cordial adresat participanţilor la lucrările sesiunii de primăvară a Uniunii Interparlamentare, preşedintele Nicolae Ceauşescu, pornind de la constatarea că „în condiţiile de astăzi opinia şi reprezentanţii ei, masele largi populare din toate ţările joacă un rol tot mai mare în determinarea evolu­ţiei politicei mondiale, în promovarea păcii şi colaborării“ şi că profundele transformări revoluţionare, sociale şi naţionale sunt rezul­tatul intensificării activităţii politice în viaţa internaţională a maselor populare,­­ subli­niază, în mod deosebit, importanţa acestei sesiuni la care participă personalităţi mar­cante ale vieţii politice din peste 60 de ţări ale lu­mii, ţări cu orînduiri sociale diferite, reprezentînd opinia publică de pretutindeni. Republica Socialistă România, îit vasta­ şi neobosita activitate internaţională pe care o desfăşoară, activitate al cărei principal promotor şi autor este secretarul general al partidului şi preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu, militează cu consecvenţă, fermi­tate şi spirit de răspundere, împotriva men­ţinerii vechii politici de agresiune şi război, de inegalitate, dominaţie şi dictat, pentru accelerarea proceselor pozitive care se petrec azi în întreaga lume, pentru triumful colabo­rării şi prieteniei între toate popoarele glo­bului terestru. Piatra unghiulară a activităţii de promovare a noilor relaţii dintre state o constituie principiile independenţei şi suve­ranităţii naţionale, a neamestecului în trebu­rile interne şi egalităţii în drepturi, a coope­rării bazată pe avantajul reciproc, a elimi­nării forţei, precum şi a dreptului fiecărei naţiuni de a fi deplin stăpînă pe destinele sale. Aportul României în ceea ce priveşte amplificarea colaborării intre naţiuni potrivit acestor nobile principii, pentru rezolvarea unor probleme care primejduiesc pacea şi securitatea lumii, este recunoscut în arena politicii internaţionale şi socotit de o deose­bită însemnătate. România participă activ şi neabătut la realizarea securităţii pe continentul euro­pean, neprecupeţindu-şi eforturile pentru pregătirea şi buna desfăşurare a Conferinţei general europene, pentru succesul deplin al acestei reuniuni care va înrîuri, fără îndoială, în mod pozitiv, climatul politic internaţional. România sprijină acţiunile privind înfăptui­rea dezarmării, în primul rînd a dezarmării nucleare, considerînd că este momentul să se treacă la măsuri practice şi concrete care să spulbere coşmarul unui nou măcel mondial nimicitor. România participă activ la lichida­rea fenomenului subdezvoltării şi crearea condiţiilor ca toate popoarele să poată bene­ficia de cuceririle civilizaţiei moderne. Scoţînd în evidenţă faptul că în rezol­varea acestor probleme esenţiale ale lumii contemporane, parlamentele joacă un rol de cea mai mare importanţă, că au un cuvînt hotărîtor atît în orientarea politicii externe a guvernelor respective, cît şi în promovarea unor relaţii democratice şi de egalitate între popoare în viaţa internaţională, în acţiunea de abolire a menţinerii tendinţelor anacro­nice în politica mondială, preşedintele Nicolae Ceauşescu a spus : „Doresc să vă asigur că Marea Adunare Naţională a Repu­blicii Socialiste România, exprimînd cu fide­litate aspiraţiile şi interesele supreme ale po­porului român, va acţiona consecvent pentru intensificarea colaborării cu parlamentele din întreaga lume, îşi va aduce contribuţia activă la creşterea rolului Uniunii Interparlamen­tare în viaţa internaţională, va promova în continuare o politică externă fermă, în spri­jinul­­destinderii, păcii şi securităţii mon­diale“. Luceafărul ■mammMMMIMHSHSfi­ „Considerăm că asigurarea condiţiilor pentru afirmarea libera şi nestingherită a fiecărui popor, a fiecărei naţiuni este o cerinţă vitală pentru instaurarea unor relaţii noi, de dreptate şi egalitate în lumea de azi". NICOLAE CEAUŞESCU (Din Cuvintarea la şedinţa inaugurală a Sesiunii de primăvară a Uniunii Interparlamentare, marţi 16 aprilie, la Palatul Marii Adunări Naţionale). A doua Conferinţă naţională a creatorilor din cinematografie In zilele de ÎS şi 19 aprilie 1974 s-au desfăşurat lucrările celei de-a doua Con­ferinţe naţionale a creatorilor din cinema­tografie, eveniment important al vieţii noastre culturale. La Conferinţă a fost prezent tovarăşul Dumitru Popescu, membru al Comitetului Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., pre­şedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Au luat parte, ca invitaţi, re­prezentanţi ai unor instituţii centrale, conducători ai uniunilor de creaţie, ai unor organizaţii obşteşti, personalităţi ale vieţii culturale, precum şi peste 200 de delegaţi ai cineaştilor. După încheierea dezbaterilor, partici­panţii la Conferinţă au trimis tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, următoarea telegramă : Stimate şi iubite tovarăşe NICOLAE CEAUŞESCU A doua Conferinţă naţională a creatorilor din cinematografie a constituit un mo­­ment de importanţă ţi semnificaţie deosebită pentru cineaştii din ţara noastră. Vă expri­măm ţi cu acest prilej sentimentul colectiv de satisfacţie ţi mindrie patriotică pentru ale­gerea Dumneavoastră, pe baza voinţei întregului popor, in înalta funcţie de preşedinte al Republicii Socialiste România. Primiţi, vă rugăm, ca pe o dovadă de dragoste, devotament şi supremă încredere, omagiul fierbinte al membrilor Asociaţiei Cineaştilor. Acordarea excepţionalei răspunderi pe care v-a încredinţat-o poporul nostru, de a-i fi conducător şi călăuzitor pe drumul glorios al edificării socialismului şi comunismului in scumpa noastră patrie, este pentru noi un viu ţi permanent imbold în munca de zi cu zi. Cea de a doua Conferinţă naţională a creatorilor din cinematografie a dezbătut problemele legate de ridicarea artei cinematografice naţionale pe o treaptă superioară, de orientarea sa către o tematică inspirată din viaţa tumultuoasă a societăţii noastre socia­liste, din tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, clasei muncitoare şi partidului nostru comunist. Călăuziţi de preţioasele Dumneavoastră îndrumări şi indicaţii in legătură cu dez­voltarea ţi eficienţa filmului românesc, animaţi de spirit partinic, de înaltă răspundere patriotică, noi, participanţii la conferinţă, ne angajăm să depunem toate eforturile pentru a face să crească rolul educativ al operelor noastre cinematografice, să luptăm neconte­nit pentru afirmarea personalităţii filmului românesc atit pe plan naţional cit şi peste hotare. Ne angajăm să facem din arta noastră un puternic instrument pus in slujba idea­lurilor societăţii noastre socialiste, idealuri pe care Dumneavoastră personal le promovaţi cu înţelepciune şi consecvenţă. Ne angajăm, stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, să facem totul pentru depăşirea slăbiciunilor care mai persistă in producţia naţională de filme, in activitatea Asociaţiei Cineaştilor, să perfecţionăm continuu munca noastră, pentru ca astfel să ridicăm opera cinematografică la nivelul exigenţelor mereu crescinde ale publicului spectator. Cu prilejul celei de a doua conferinţe­­ in anul celei de a XXX-a aniversări a eliberării patriei ţi al celui de al XI-lea Congres al partidului, noi, cineaştii vă asigurăm încă o dată de ataşamentul nostru fierbinte, de devotamentul ţi dragostea neţărmuita pe care le avem pentru partid, pentru conducerea sa înţeleaptă, reafirmindu-ne hotărirea de a realiza opere cinematografice inspirate din viaţă şi istoria poporului, demne­şte marile victorii socialiste, de strălucirea drumului pe care-l parcurge România socialistă pa calea progresului, a colaborării şi prieteniei cu toate popoarele. Vă rugăm, iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, să consideraţi angajamen­tele noastre ca pe un legămînt de credinţă partidului, Dumneavoastră personal, naţiunii noastre socialiste, Patriei Române. O direcţie unică: perfecţionarea continuă Perfecţionarea continuă a stilului de mun­că, a modului de a conduce treburile ţării şi ale fiecărui sector al vieţii noastre sociale, al tuturor unităţilor noastre de muncă repre­zintă o preocupare permanentă a partidului nostru, a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Şi este firesc să fie aşa deoarece o societate dinamică, o societate care necontenit aspiră şi realizează cotele înalte ale progresului social şi material nu poate rămîne închistată în forme vechi de conducere, nu se poate limita la aplicarea unor metode depăşite de viaţă, de realităţi in plină dezvoltare şi transformare. între con­ducerea treburilor economice şi obşteşti şi viaţa însăşi trebuie să existe totdeauna o de­plină concordanţă, o unitate deplină pentru ca formele de conducere să nu îngreuneze la un moment dat dezvoltarea forţelor de pro­ducţie, a iniţiativelor maselor, a­ ideilor nova­toare. Profilul birocratismului, labirintul hîr­­tiilor şi al formularisticii pe cît de greoaie şi complicate pe atît de inutile, vrafurile de dosare şi de situaţii, paragrafele inutile şi contradictorii sub care se ascund lipsa de răspundere şi teama de decizie, toate acestea pot pîndi activitatea creatoare şi — aşa cum s-a arătat în timpul recentei consfătuiri cu activul de partid şi de stat din ministere şi instituţii centrale — îşi fac apariţia şi în munca, aparatului nostru de stat. Este meritul tova­răşului Nicolae Ceauşescu care cu o consec­venţă neabătută a luptat pentru eliminarea din munca noastră a tuturor a birocratismu­lui, a formalismului, a lipsei de răspundere, a tergiversărilor de tot felul, a fugii de de­cizie In şirul acţiunilor întreprinse de con­ducerea partidului nostru, de secretarul său general se înscrie şi recenta consfătuire a activului de partid şi de stat din ministere şi instituţii centrale, consfătuire încununată de excepţionala cuvîntare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, model de analiză marxistă a vieţii noastre sociale. Această magistrală cuvîntare este în acelaşi timp un exemplu de profun­zime analitică în ceea ce priveşte stadiul ac­tual al muncii organismelor noastre centrale, a căror activitate este privită din perspectiva cerinţelor actuale ale vieţii şi societăţii ro­mâneşti, ale cerinţelor dezvoltării ei. Astfel nenumăratele circulare şi cifrele evocate sînt cît se poate de elocvente ; ele pot duce la a­­tragerea celor ce muncesc pe ţărimul nesigu­r al noianului de răspunsuri, contrarăspunsuri, analize abstracte, răspunsuri formale care ii deturnează de la ceea ce constituie esenţa muncii lor care nu poate fi alta, aşa cum arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, decit acti­vitatea concretă, activitatea productivă. Aces­te m­ateriale greoaie, cuprinzînd de multe ori o frazeologie inutilă, spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu: „nu demonstrează decit slaba, cunoaştere a problemelor, o slabă putere de concentrare şi de sinteză şi, citeodată, de­monstrează neînţelegerea lucrurilor, înecarea lor în vorbe menite să ascundă lipsa de idei, de păreri precise“. Intr-adevăr din munca noastră de fiecare zi, din activitatea noastră concretă ne dăm seama că şi de data aceasta analiza profund ştiinţifică a realităţii care caracterizează sti­lul de muncă al secretarului general al par­tidului nostru dezvăluie nu numai cauzele ci şi urmările unor stări de lucruri, a unor fe­nomene, pentru că birocratismul, formalistica, avalanşa de hîrtii nu reprezintă fenomene în sine, ele au cauze şi efecte. Ele pornesc de la teama de răspundere, dar nu numai de aici. Ele atestă la unele cadre incapacitatea de a cunoaşte realităţile sociale ale ţării şi ale unităţii în care lucrează, desprinderea de activitatea practică şi concretă, de munca celor ce făuresc bunurile materiale şi mora­le, închistarea într-un univers de abstrac­ţiuni formularistice care n-au nimic comun cu viaţa, cu progresul. In acelaşi timp secretarul general al Parti­dului a analizat modul in care se împlineşte în practică principiul muncii colective care nici el nu poate să fie doar un simplu prin­cipiu ci o realitate concretă a activităţii de fiecare zi implicînd participarea tuturor celor indicaţi la această activitate. Fără îndoială ampla cuvîntare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu reprezintă un program cuprinzător de activitate nu numai pentru organele cen­trale şi ministere ci pentru toţi oamenii mun­cii din ţara noastră. Spiritul de răspundere, grija pentru avutul obştesc, lupta împotriva risipei, necesitatea unei judicioase reparti­zări a cadrelor, iată numai cîteva principii de mare importanţă pentru dezvoltarea pe mai departe a ţării noastre, a României socialiste. Valeriu Râpeanu ÎNSEMNĂRI DE ATELIER De aici încep mereu Scriitorul român n-a stat niciodată departe de istorie. Marile cărţi din lite­ratura noastră sînt purtătoare a celor mai de seamă evenimente care au în­semnat pentru totdeauna faţa ţării şi a poporului. Dar este ştiut, că oricît de însemnat ar fi un eveniment, oricît de înălţătoare ar fi sentimentele abordate de scriitor, în literatură ele nu pot avea viaţă decit atunci cînd sînt „turnate“ în formele ce le transformă cu adevărat în artă. Şi asta nu depinde decit de cel ce scrie, de felul cum înţelege el să-şi respecte nu numai profesia, ci litera­tura în general — unul din cele mai puternice şi mai cuprinzătoare mijloace de sintetizare şi de înrîurire a spiritua­lităţii unui popor. De aceea cred că noi scriitorii nu putem să ne îngăduim improvizaţii de moment, pagini făcute în grabă numai ca să fie. Munca scriito­rului nu se poate planifica, ea nu se realizează în salturi. La o carte poţi lucra o lună, dar şi zece ani sau chiar o viaţă. Nu de maculatură avem ne­voie, de pagini născute moarte, ci de literatură autentică, în stare să înfrunte timpul , în aşa fel, incit, peste ani, cînd prezentul va deveni amintire, să ne putem întoarce privirea spre tre­cut și, mai ales, să fim în stare să putem rosti cu toată gura : romanul X sau volumul de poezii Y au apărut în anul treizeci ! Subliniez acest lucru, fiindcă nu o dată întîlnim tipărite rîn­­duri care se pretind literatură, dar nu sunt altceva decit folosirea fără har a unor cuvinte prea mari pentru acele biete condeie. Cred că tocmai acum se impune o mai mare exigenţă artistică. Căci utilitatea unor asemenea poezii este la fel de nulă ca şi produsele de acest fel născute din ignorarea realităţii, din închipuirea că numai evadînd din lu­mea vie, în care te afli, poţi realiza artă. Ce vreau să spun ? Că un senti­ment sfint ca cel al dragostei de patrie nu se spune la trompetă şi nu-l poate transforma oricine în cuvîntul de foc al literaturii. Un mare eveniment im­pune o literatură de aceeaşi dimensi­une. Cred că acum, cînd lucrăm în profunzime ar trebui să ne îndreptăm atent la mai mult asupra paginilor de autentică valoare. Numai astfel, noi scriitorii vom putea cinsti cum se cu­vine anul treizeci. Respectul faţă de literatură, de pagi­na pe care o tipărim, trebuie să plece în primul rînd de la noi scriitorii. Să nu uităm că cetatea Sucevei a fost arsă de atîţia năvălitori, că timpul a redus-o la ruină, dar paginile cronicarilor n-au putut fi distruse nici de oameni şi nici de vreme. In ele aflăm toate cite s-au petrecut atunci, fapte înălţătoare, dar şi mişeleşti. După cum din cărţile noas­tre, urmaşii noştri vor trebui să afle nu numai despre toate cele cite s-au petre­cut pe pămîntul României, despre schimbarea unui trai destul de umil cu un altul, aşa cum îl merită românul şi ţara sa, dar să găsească şi învăţături pentru cele pe care ei le vor înfăptui , întocmai cum noi învăţăm astăzi din lecţiile aspre ale istoriei noastre, din îndepărtate sau apropiate trecuturi. Respectul faţă de cuvîntul literatură înseamnă respectul faţă de adevăr. Altfel, realismul (despre care vor­bim uneori prea mult) devine un non sens, iar afirmaţia că literatura este mijloc de cunoaş­tere şi de înrîurire, o simplă şi inutilă frază. Sigur, că în literatura noastră, ca orice literatură, avem şi voiajori, oa­meni gata oricînd să sacrifice respectul de care vorbeam, adică datoria ce o are fiecare scriitor faţă de ţara aceasta şi partidul ei, pentru un loc conforta­bil, călduţ. Curajul, la publicarea primei pagine, în rare cazuri — după părerea mea — înseamnă cu adevărat curaj. în primul rînd, pentru începător este mi­rajul, un fel de Fata Morgana, nebănu­­ind cît chin îndură prizonierul cuvinte­lor, adică scriitorul. Curajul abia de aici începe. Cîţi rezistă cu adevăr ?... întotdeauna răspunsul cel drept îl dă trecerea timpului, confruntarea între ceea ce lăsăm cu cei care vor veni după noi. De un lucru putem fi siguri : că aşa cum îi judecăm pe cei ce ne-au pr­ecedat, şi noi, la rîndul nostru, vom fi la fel cîntăriţi. Este firesc să fie aşa. în Corneliu Ştefanache Continuare în pag. a 7-a

Next