Luceafărul, ianuarie-iunie 1977 (Anul 20, nr. 1-26)

1977-01-01 / nr. 1

loc viile «luceafărului w­ . .V •‘T t La Uniunea Artiştilor Plastici am stat de vorbi cu pictorul VIOREL MĂRGINEAN, rugindu-l să ne spună citeva lucruri despre faza pregătitoare a Expoziţiei, ţinind cont de faptul că a făcut parte din juriul de selectare a lucrărilor artişti­lor plastici expuse, in prezent, la Expoziţia Mu­nicipală. — Expoziţia Municipală, de curînd deschisă, nu este decit un preludiu al expoziţiei din pri­măvara anului viitor, care va face parte din Festivalul Cîntarea României. In calitatea mea de membru al juriului ce vă pot spune ? Nu este uşor să faci o selecţionare cit mai judicioasă, pentru că în fiecare dintre noi există un alt mod de a vedea, de a inter­preta şi înţelege lucrările propuse. A fost, to­tuşi, o selecţie severă, ţinind cont de faptul că s-au prezentat cam 700 de lucrări de pictură din care au fost selecţionate peste 250 de lucrări. De multe ori am fost nevoiţi să revenim asupra unei decizii. Unele lucrări nu erau definitivate. Dar prezenta imagine a expoziţiei de la Sala Dalles, (care în prezent nu mai corespunde ne­cesităţilor, numărul participanţilor crescînd de la an la an) sală cu o capacitate de panotare de cea. 250 tablouri, este grăitoare. Oricîte eforturi ar face juriul de a se limita la un număr fix de lucrări Sala Dalles, totuşi, rămine mică, nepu­­tîndu-se face o panotare aerisită, corespunză­toare. Acest element este esenţial intr-o expozi­ţie. Panotarea a fost executată de muzeografi de la Muzeul Republicii. * Expoziţia Municipală este o expoziţie a artiş­tilor din municipiul respectiv, adică este o ma­nifestare de amploare ce se desfăşoară în toată ţara. Variată ca tematică şi cu lucrări nuanţat rezolvate, predomină figurativul. A fost o serioasă preocupare pentru ridicarea ţinutei artistice a expoziţiei. De asemeni la ex­poziţie participă şi 8 pictori şi sculptori ca in­vitaţi de onoare — Baba, Ciucurencu, Catul Bo­­gadan, Ion Jalea, Irimescu, Mac Constantinescu, Boris Caragea. Ne-am gîndit, de asemeni, şi la cei care de curînd ne-au părăsit — Hanry Catargi, O. Han şi Miliţa Petraşcu, ca un omagiu adus operei lor. Aş remarca faptul că participarea tineretului nu este prea reprezentativă, dar, cred, că este urmarea coincidenţei Expoziţiei Municipale cu Expoziţia Tineretului de la Cluj-Napoca, care după închidere, aceeaşi expoziţie, sperăm că se va redeschide şi la Bucureşti. Şi această expo­ziţie este, de asemeni, o manifestare amplă, or­ganizată de C.C. al U.T.C. cu lucrări de pictură, sculptură, grafică, tapiserie etc. Şi aici sunt 15 invitaţi de onoare. — Dumneavoastră cu ce lucruri par­ticipaţi la aceste expoziţii ? — La Expoziţia Municipală particip cu două peisaje-compoziţii, adică lumea văzută nu prin fereastra deschisă, ci interpretată. La Expoziţia de la Cluj-Napoca particip cu lucrarea intitu­lată „Zi de odihnă“. Pentru expoziţia din pri­măvară, n-au gîndit foarte mult la o lucrare legată de 1907. Şi referitor la problema Războ­iului de Independenţă ştiu ce voi face. Nu va fi o lucrare legată numai de acest eveniment is­toric — 1877, ci în jurul lui voi face o compozi­ţie cu probleme contemporane care mă vor con­duce la concretizarea subiectului. Pictura «ste viaţa mea Pictorul ALEXANDRU CIUCURENCU, invita­tul de onoare al Expoziţiei şi deopotrivă şi al nostru, a avut amabilitatea să ne destăinuie citeva secrete legate de crezul său artistic Pe care-l slujeşte cu atita­ ardoare. A fost ea o lecţie de pictură pe care nu putem să nu o con­semnăm. — Pictura românească, şcoala mo­dernă de pictură românească prin re­prezentanţii ei cei mai de seamă are încă un prilej de a se manifesta ple­nar prin operele ce vor fi create şi de­dicate acestor evenimente. Care este mobilul interior ce contri­buie la declanşarea expresiei plastice în formă şi culoare a unui pictor ? _ E bine cînd vorbeşti de pictură să ştii ce să vorbeşti, adică să o cunoşti în toate secretele şi tainele meşteşugului ei. Am căutat să înţeleg pictura şi ceea ce am înţeles am dorit să trans­mit şi studenţilor mei pe cînd eram profesor la Institut. Şi am fost aproape 30 de ani i­mobil interior? Mai întîi trebuiesc cunoscute elementele de bază ale meşteşugului artelor fru­moase, ele te ajută să faci artă cu adevărat mai tîrziu. Să ştii cam ce trebuie să aibă o lucrare ca să fie în rîndul artelor. Citeva lucruri indis­pensabile : cunoaşterea compoziţiei, adică felul de organizare a suprafeţei pe care lucrezi. Acestei compoziţii îi sunt supuse culoarea şi va­loarea. Valoarea în sensul de contrast între în­chis şi deschis. Mai adaug un element subiectiv, dar care nu trebuie omis­ă interpretarea per­sonală. Dacă nu există interpretare nu este pic­tură. Poate este mai uşoară exprimarea in lite­ratură decit în pictură. Pictura are metehnele ei, are meşteşugul ei şi dacă n-ai reuşit să-l descifrezi, să intri în tainele ei degeaba te mai căzneşti. Publicul nostru e un public dornic de o pic­tură bună şi noi ron­şii avem pictori excep­ţionali. Ceea ce­ facem şi realizăm noi românii in pictură ne ajută să facem şi mai bine cunos­cută şi apreciată pictura noastră peste hotare, continuing tradiţia şcolii româneşti de pictură. Pentru că noi pictorii de azi datorăm totul îna­intaşilor noştri a căror operă nu trebuie să o uităm niciodată. Cine iubeşte arta lui Pallady, a lui Luchian sau Andreescu nu poate face — dacă are talent — decit o pictură bună. — Ce ne puteţi spune despre picto­rul Ciucurencu şi despre mesajul pic­turii sale ? — Eu ucenicia de pictor mi-am făcut-o prin­tre iconarii meşteri de la Tulcea, care lucrau din instinct şi simţ artistic pur, moştenit din tată-n fiu, pentru că există o mare zestre ano­nimă­ îngropată prin sate, o tradiţie veche a pămîntului a înaintaşilor spre artele frumoase. O plămadă a lucrului, a poporului nostru de aici, iar eu nu sînt decit fiul acestui păm­înt, al acestui popor, care ştie să aprecieze, ştie să păstreze taina frumosului şi din sufletul căruia se ridică oameni care să meargă înainte cu me­sajul artei lor. — De la instinct artistic pînă la artă e un drum lung ? — Instinctul e bun și el, dar totul trebuie condus după cap. Fără cap nu se poate face nimic- Oamenii care au cap­ pot să facă lucruri frumoase, pot să facă artă. Eu am . căutat să Înțeleg pictura, să­ o pricep, pe urmă am scăpat de neajunsurile artei şi lu­crurile au mers aşa cum trebuie. Dar aportul meu, munca pe care am depus-o nu e totul. Mai e nevoie de ceva, de acel ceva care să te roadă pe dinăuntru, să nu-ţi dea pace. Tot ceea ce fac, tot ceea ce gindesc este în sensul picturii. Singurul­­ lucru care mi-a mai rămas, către care rîvnesc este ca să fac pictură şi să răsplătesc astfel tot ceea ce am primit, tot ceea ce mi s-a dat ca să ajung un pictor bun. Pictura este viaţa mea. Arta lucrează asupra conştiinţei nu a memoriei . Ce semnificaţie are pentru dum­nea­voastră, ca artist plastic, acest an omagial, tovarăşe SABIN BALAŞA ? — Comemorarea acestor mari evenimente is­torice nu mă solicită numai ca profesionist, ci ca om, ca cetăţean .Semnificaţia pentru mine este aceeaşi ca pentru milioanele de oameni care trăiesc pe acest pămînt. In vederea expoziţiei omagiale mi-am ales : „Evocarea lui Bălcescu“. Modalitatea de expre­sie va fi ca totdeauna a mea.­­ Modalitatea originali a expresiei dv. artistice v-au făcut cunoscut şi v-au impus. Socotiţi ci diversitatea de stiluri şi de tendinţe se pot afla in contradicţie cu o problematici social­­istorici, sau dimpotrivă îmbogăţesc gama expresiei artistice ? — Stilul propriu, diversitatea de stiluri, se impun ca unică soluţie de rezolvare a proble­maticii social-istorice în artă. Fără stiluri pro­prii, lucrările nu vor dura şi nici acţiunea de a-i antrena pe artişti să creeze astfel de opere. Mo­dalităţile stilistice nu pot veni in contradicţie cu o temă social-istorică, ele îmbogăţesc gama expresiei artistice, numai că, stilul --* această fiinţă sinonimă cu cea a artistului — sa întâl­neşte destul de rar. Contradicţia însă apare foarte des atunci cînd se confundă stilul cu tru­cul, sau in cazul cînd stilul este de împrumut, fantomă, sau atunci cînd el se cheamă „modem“ şi punct. — Există situaţii în care realizarea in pictură a unei teme anume poate duce la trădarea adevărului istorie,­ la o prezentare artistici plată, nenuanţatâ, echivocă sau chiar inexactă. Categoric nu asta este intenţia artistului, dar cum poate fi explicat fenomenul 7 — Există cazuri, cînd artiştii, care­ pot rezolva foarte frumos peisaje sau naturi statice, nu pot rezolva o compoziţie cu sensuri ample pa o­ te­matică social-istorică. In asemenea cazuri co­mentariile sunt de prisos. Rămine problema de a-i valorifica pe artişti cât mai raţional­ In alte cazuri­ sunt artişti care nu au chemare pentru astfel de teme, dar sunt primii care se grăbesc să le execute. Cred că şi acest lucru se poate remedia, dacă nu îi suprasolicităm prin comenzi și elogii. Trebuie să pornim de la principiul ca de la fiecare artist să cerem ceea ce poate el să dea mai bun, mai autentic. Cred că lucrările cu problematică social-isto­rică se împart in două categorii : prima care so­licită lucrări de artă, originale, care să dureze, capabile să trezească privitorilor sensuri adinei ale istoriei, sensuri ce se întipăresc in conştiinţe. Astfel de lucrări sunt cele solicitate pentru ex­poziţiile publice, de stat, memoriale sau neme­­moriale. A doua categorie sunt lucrările necesare ca documente, lucrări ilustrative, implicit con­venţionale, care constituie, cred eu, o comandă separată cu destinaţia muzee istorice şi mai ales pentru îndrumarea elevilor în invăţămlnt. In acest caz trebuiesc depistaţi artiştii cu încli­naţii spre acest gen, încurajaţi pentru a se spe­cializa. Arta, fireşte, lucrează asupra conştiin­ţei nu a memoriei, are o misiune mai mare. Compoziţia cu tematică socială — sursă nemijlocită de reflecţie şi inspiraţie — Ce înseamnă pentru dv„ ca artist plastic, anul 1977 tovarăşe BENONE ŞUVAILA ? — ,în'■conştiinţa1 fiecăruia dintre noi. 1977 este un an cil profunde rezonanţe. Cele trei eveni­mente ce le vom sărbători marchează in fapt, afirmarea poporului nostru ca naţiune, setea sa istorică de a fi stăpîn pe propriul lui destin. Ih ce mă priveşte, pregătesc o compoziţie care Îşi propune să evoce dramaticul an 1907, lucrare ce reflectă, prin tematică, una din preocupările mele mai vechi. — Care sunt sursele de inspiraţie ale unui pictor privitoare la evenimentul istoric propus să-l redea în lucrarea tematici respectivi ? — Compoziţia cu tematică socială a constituit dintotdeauna o sursă nemijlocită de reflecţie şi inspiraţie, sursă care, de altfel, legitimează deo­potrivă conştiinţa socială a artistului cit şi va­loarea de document a creaţiei. In arta noastră acest fenomen se reflectă cu pregnanţă, de la începuturile sale, în opere ale marilor pictori ca : Rosenthal, Tatarăscu, Amann, Grigorescu, Luchian, Tonitza, Iser, Baba, Ciu­­curescu, pentru a da citeva nume doar. Artistul plastic de azi prin ce are el mai valoros este purtătorul acestui mesaj care, în continuitatea sa, înnobilează spaţiul spiritual şi cultural româ­nesc. Realizarea unor astfel de compoziţii re­clamă o documentare minuţioasă, înţelegerea semnificaţiilor pe care evenimentele amintite le stirnesc in conştiinţa omului liber de astăzi. Rea­lizarea unor astfel de compoziţii reclamă o­ do­cumentare minuţioasă mai ales în ce priveşte momentul istoric propriu-zis, iconografia legată de acel eveniment, cit şi înţelegerea semnifica­ţiilor pe care evenimentele redate le stirnesc în conştiinţa contemporanilor. Nu fac tablouri, fac nişte lucruri care trebuiesc istoriei României în atelierul pictorului CONSTANTIN PI­­LIUŢA asist la un moment solemn. Unul din descendenţii familiei Zambaccian, urmaş al tra­diţiei omului iubitor de artă, primeşte din partea pictorului un peisaj cu vop­seaua încă neuscată, abia desprins de pe şevalet. Un om pleacă fericit ţinind tabloul cu griji departe de trup, ca să nu atingă vopseaua. — Asta e. .La mine tablourile"nu se usucă în atelier, spune pictorul parcă vrind să justifice spontaneitatea gestului. Și din nou șevaletul e gol,­ așteptînd să primească viitoarea piiză. Nu de mult, am văzut cum un tablou a căpătat viaţă — şi acum terminat se intitulează „Trece­rea armatelor românei peste Dunăre" şi este prezent in Expoziţia Municipală alături de por­tretul romancierului Marin Preda. înainte de începerea interviului mi se suge­rează Un Motto sub care să se desfăşoare dis­cuția noastră. Motto : Imi place să fac brîul pe opt la mine-n grădină. — Ce vă sugerează acest motto ! — Cînd a trebuit să se facă lacul de acumu­lare de la Bicaz şi au trebuit să fie sacrificate nişte sate, satele n-au plecat în altă parte decit atunci cînd li s-au evacuat şi cimitirele. Oamenii vii­ n-au plecat fără cei morţi, spre deosebire de cei care părăsesc ocina românească lăsîn­­du-şi mame copii, prieteni uitînd cit datorează celor dintre care s-au ridicat. — Eu mă gindesc la trecut şi la is­torie, la relaţia dintre oamenii pămîn­tului străbun şi istoria naţională. Dum­neavoastră ce credeţi ? — Cred că peste toate relele secolului şi mur­dăria înarmărilor şi indisciplina diplom­­atică contemporană există în ţara noastră o vrere de bine nu numai pentru cetăţenii Republicii So­cialiste România, ci­ şi pentru întreaga umani­tate, prin ce elaborează Partidul Comunist Ro­mân ca soluţie de pace şi frumuseţe omenească. Consider că România, acea pitorească ţară a jafurilor, capitaliste, astăzi înseamnă o frumu­seţe de Coloană brâncuşiană ca urcuş, pentru că am urcat toate treptele umane spre demni­tate omenească şi spre efort profesional, în aşa fel incit ţara, va da soluţii,, pentru că Ţara Ro­mânească dă talente. Cred în aceste lucruri cu toată puterea. — Cum veţi participa, ca artist plas­tic, la anul omagial 1977 ? — Pentru sărbătorirea Independenţei, aportul meu va fi de patru compoziţii, din care am­ rea­lizat două. Cu 1907, probabil, voi avea şi o lucra­­­­re nouă ce se va numi „Odioasa efimă a bur­­gheim-moşierimii din România“ ,sau „Masacrul". — V-aţi apropiat cu mult interes, în pictura dv., de teme istorico-sociale încă de la primele expoziţii care v-au făcut cunoscut şi care v-au consacrat in fata publicului. Ce aduc nou tablou­rile dv '■ — Nu fac tablouri. Eu fac nişte lucruri care trebuiesc istoriei României, pentru că eu cred că şi jugul otomanilor, şi jugul pe care l-a su­portat poporul român de-a lungul timpului au fost trepte spre victoria cea mai mare a româ­nilor împotriva jugului inerţiei. Iar această vic­torie se numeşte victoria comunismului. Frumosul aducerii spre modern nu înseamnă o obrăznicie peste noapte, ci înseamnă im chin şi o muncă istovitoare şi de gînd şi faptică în aşa fel ca pînza ta să nu fie murdărită ci să fie înnobilată. Doresc ca pictor să muncesc în aşa fel încît cu puţin să însemn lucruri mari, îmi omagiez Româ­nia mea cu ce fac şi cu ce pot. Şi ca încheiere aş vrea ca frunzele de toamnă, cele mai nobile sfinţenii de violoncel ale sufle­tului românului, să aibă satisfacţia unei necăderi în toamnă. Istoria ţării - isvor viu de la care ne inspirăm şi noi sculptorii — Mai întîi v-am ruga tovarăşe GRE­GORE MINEA, ca in calitatea dv. de secretar al secţiei de sculptură din ca­drul UAP să ne­ spuneţi citeva cuvinte despre preocupările sculptorilor in ve­derea participării, prin operele lor, la omagierea anului 1977, an atît de bogat in evenimente, de un profund interes istoric. — Desigur că există o preocupare evidentă in acest sens. încă din vară se lucrează pentru rea­lizarea unor compoziţii cu temă. S-au făcut con­tracte cu Comitetul Culturii şi Educaţiei So­cialiste, contracte care sunt spre realizare.. Aş menţiona o serie de sculptori : Cristian Breazu, Aurel Bolea, Liana Acsinte, Lucian Murnu, An­drei Ostap, Nicăpetre ş.a. care lucrează la aces­te contracte. De asemeni, s-a participat masiv încă din primăvară la concursul pe tema Inde­pendenţei, temă ce are ca scop realizarea unor monumente ce vor fi amplasate atît în ţară cit şi în Bucureşti. Este vorba de proiectele semnate de sculptorii Paul Vasilescu, Mircea Ştefănescu, Ion Vlasiu, Gabriela Adoc, Pavel Bucur ş.a„ pro­iecte care, sper, sunt în curs de definitivare. S-au realizat şi sunt în curs de realizare un nu­măr important de busturi monumentale cu eroi care au participat la războiul de Independenţă şi care urmează a fi amplasate în primăvară in diferite oraşe. Autorii sunt, printre alţii, sculp­torii Iliescu Călineşti, Horia Flămîndu, Constan­tin Popovici, Ion Olteanu ş.a. Dar din acelaşi timp, trebuie să spun că de la schiţa imaginată, de la proiect la lucrare este un drum lung pe care ne străduim să-l parcurgem acum.­­ Pentru realizarea acestor proiecte de lucrări monumentale cu subiect is­toric, deci pornite de la o temă istori­că esenţială, la ce surse de inspiraţie apelaţi ? — în primul rînd istoria ţării şi a poporului nostru este un izvor viu de la care ne inspirăm şi noi sculptorii. Aş adăuga necesitatea cunoaş­terii operei înaintaşilor noştri, atit în pictură şi sculptură cit şi documentările la diferite muzee — Muzeul de artă, Muzeul militar Central, Muzeul de istorie al partidului. Viziunea plastică a sculptorului va corela şi închega toate aceste date şi impresii pe parcursul unui drum lung de căutări de la schiţa­ de idei la lucrarea finită care urmează să transmită mesajul artistic, so­cial şi uman propus. — Dumneavoastră la ce lucraţi ? — Printre altele lucrez la proiectul pentru re­lieful „Monumentului Eroilor“ de la Piteşti, unde colaborez la lucrarea sculptorului Gheor­ghe Iliescu Călineşti cu o frescă istorică, ce va surprinde un moment din Războiul ..de Inde­pendenţă. Intenţionez, de asemeni, să realizez o schiţă mai veche, o statuie ecvestră cu un simbol foarte actual legat de­­Independenţă.­­ — Cum vedeţi rezolvată, în viitor, problema amplasării lucrărilor de sculptură in contextul urbanisticii ac­tuale ? — Ansamblul, amplasamentul unei statui, a unui monument sau compoziţii de mai mici di­mensiuni sunt esenţiale. Ele ajută şi subliniază mesajul conţinut de opera respectivă. De aceea. Socotesc ca necesară existenţă unei „Pieţi a In­dependenţei“, în sensul de spaţiu larg, cuprin­zător, care să permită detalierea lucrărilor res­pective care să ofere un cadru vital mesajului artistic, social şi istoric materializat în bronz sau piatră şi destinat generaţiilor viitoare. Un artist bun nu face manierism In atelierul sculptorului MIRCEA ŞTEFANES­­CU am întîlnit şi pe mai tînărul sculptor Adrian Popovici, găzduit pentru un timp aici. Cioplea în lemn un chip ; într-un colţ al atelierului sculptorul Ion Olteanu, la fel ca Horia Flămîndu, urmăreau scena punctînd momentul de linişte ivit între două lovituri de ciocan şi daltă cu vorbe spuse în şoaptă. Şi peste tot, sus, domina, aşezat pe un stativ înalt — Ştefan cel Mare, unul din proiectele de statuie ale sculptorului Mircea Ştefănescu. — Sinteţi autorul binecunoscutei sta­tui a lui Ştefan cel Mare de la Vaslui, jalon al gîndirii artistice monumentale româneşti. Sunteţi recent premiat al Uniunii Artiştilor Plastici cu premiul­­ de artă monumentală, fapt ce i­rcuiu­nează activitatea dv. şi valorifică, în acelaşi timp, rezultatul muncii dv. de creaţie. Cu ce noi lucrări veţi participa la anul omagial 1977 ? — Am foarte multe proiecte. Pe unele le am deja pregătite, definitivate, altele sînt doar în faza de idee, de gînd ce trebuie să prindă viaţă. Iată acest bust monumental ce va fi de mari di­mensiuni, 2,20 m, ce-l înfăţişează pe Vlad Ţepeş. Bust ce va fi amplasat în oraşul Giurgiu. Apoi Monumentul de la Corabia (Siliştioara) ce va fi aşezat, cel puţin în proiectele mele deocamdată, exact în punctul de unde a fost legat podul de vase cînd a trecut armata (marea armată, se spune) Dunărea in 1877. Locul, acest cap de pod, este de un profund simbol istoric care se cuvine a fi înscris în viitor printr-o operă de artă du­rabilă şi grăitoare in timp.­­ De asemeni particip, împreună cu alti colegi de-ai mei, la definitivarea unui proiect pentru realizarea unui Monument al Independenţei des­tinat a îmbogăţi capitala ţării cu noi monumen­te de reală valoare artistică. S-au propus mai multe variante, fiecare artist plastic străduin­­du-se să găsească o formă cit mai grăitoare, mai elocventă în omagierea actului de luptă şi jertfă pentru cîştigarea independenţei. Am terminat acest bust a lui Ştefan cel Mare şi aproape un an de zile am lucrat împreună cu sculptorul Horia Flămîndu la un bazorelief intitulat Independenţa, cu aspecte din viaţa lui Mihai Viteazul. Monumentul este pentru Alba Iulia. — V-aş ruga sa ne spuneţi citeva cuvinte despre secretul sculpturii, des­pre pericolul ivirii unui fel de manie­rism in alcătuirea unor monumente. Manierismul in artă nu este rezultatul lipsei de curaj în exprimarea artistică ? — Nu curaj, ci seriozitate. Curajul în meseria noastră e altul. De manierism nu scapi decit atunci cînd crezi cu adevărat in ceea ce vrei să faci. Trebuie să ştii să-ţi faci meseria. Manieris­mul pluteşte întotdeauna, e drept, dar îi fac numai cei care n-au ce spune, ce comunica. Im­posibilitatea de a face un lucru ca lumea, nepu­tinţa te duc la manierism. Un artist bun nu poa­te face manierism. — Adică, manierismul implică creaţie­, comple­tează Horia Flămîndu. — Da, aşa e. Lucrările originale se propun şi se acceptă dacă sînt bune. Sunt atîtea con­cursuri, atîtea posibilităţi de a te exprima, incit este şi păcat să nu faci artă adevărată. — Cum lucraţi la un monument ? — Nu lucrăm. Monumentul se construieşte ca orice clădire de spirit. A face un monumnet este o mare cinste, pentru că el reprezintă o datorie socială, civică a fiecărui artist conştient de mi­siunea lui, şi trebuie să răspundă în cel mai înalt grad artistic acestei datorii. Mă tem că voi spune lucruri banale atunci cînd am să amin­tesc că un lucru rigid, dur, cum e o statuie, are la bază atîta efort, atîta muncă, dar că duritatea loviturilor de daltă este cu atît mai puternică cu cit este mînuită de o mai mare sensibilitate in­terioară. Poate ăsta e unul din secretele me­seriei noastre Ultimele vorbe sînt spuse cu palmele întinse, parcă spre a completa fraza. Mîinile sculptoru­lui, miini bătătorite de piatră şi metal, mîini lustruite de esenţa lemnului şi de luciul bron­zului, cu semnul muncii şi al trudei artistice în­crustate adine in podul palmelor. — ADRIAN POPOVICI, sculptor tinăr, reprezentant recunoscut al şcolii de sculptură românească, s-a făcut cunos­cut mai ales prin compoziţii şi portre­te legate de evenimente şi personalităţi ale vieţii social-culturale româneşti. La ce lucraţi acum ? — Mă pregătesc pentru expoziţie unde am să particip eu o sculptură în lemn. Se cheamă Astronom. Cu Independenţa voi face o­­compo­ziţie, am început să lucrez la ea şi să depăşesc faza de schiţă. Poate va avea un mesaj alegoric, sau am să mă refer la un moment deosebit din războiul de Independenţă. Compoziţia asta o proiectez pentru bronz. Ce să vă mai spun ? Mă preocupă să le termin, să lucrez la ele. Asta-i viaţa mea. Altfel nu le-aş face. Sper ca ele să vorbească de la sine. Sunt mesajul meu. Convorbiri realizate de Cornelia Djigola : „Sorbiţi apa limpede, răcoritoare, şi veşnic via a izvoarelor patriei noastre" NICOLAE CEAUŞESCU arta plastică mesager al istoriei nul 1907 este un an bogat In aniversari de o adinei semnificaţie Istorica : Centenarul Independenţei, le de ani de Ia răscoalele din 1907, 30 de ani de la proclamarea Republicii. Un an ce va fi marcat prin organizarea unor ample manifestări cultural-artistice, la care vor fi prezenţi, prin arta lor şi artiştii plastici. Am pătruns in intimitatea atelierelor unor pictori si sculptori, luind astfel contact direct cu ceea ce înseamnă laboratorul de idei al sluji­torilor artelor frumoase. In fiecare atelier, pe fiecare şevalet sau stativ prind viaţă proiecte, ginduri, sentimente spre a reflecta şi surprinde artistic, plastic întreaga efer­vescenţi creatoare proprie vieţii noastre culturale, spirituale. Deschiderea recentă a Expoziţiei Municipale este un grăitor exemplu al acestei munci, expoziţie organizată ca un preludiu al marelui Festival naţional Cîntarea României. In numărul următor vom publica convorbirile cu pictorii Traian arădean, Mihai Bandac, Ştefan Cărţiu şi sculptorul Gheorghe Diesen Călineşti. 1 IANUARIE 1977 Generalul Alexandru Cernat — desen de Constantin Piliuţă Pavel Bucur —, proiect pentru „Monumentul Independenţei“ din Calafat (sus) ; Bazorelieful de la Cana monumentului (jos) Gh. Iliescu-Călineşti — Proiect pentru „Monumentul Eroilor“ din Piteşti

Next