Lumea, ianuarie-martie 1924 (Anul 7, nr. 1587-1663)
1924-03-28 / nr. 1660
ro „ÓMBA Criza cugetare! „Cugetarea care s’a dovedit incapabilă să evite războiul, trebue să suporte cu resemnare consecințele lui“ Publicațiile de specialitate din Franța, lansează un strigăt de alarmă: Gândirea franceză este amenințata ! Țara lui Montaigne, Descartes, Pascal,Voltaire, Rousseau, etc. etc., nu mai poate, astăzi, susține cheltuelile pentru editarea lucrărilor datorite cugetătorilor din generația nouă. Romanul sub diferitele lui aspecte și în genere literatura moravurilor, și aventurile frivole sau scandaoase, găsesc o neobicinuit de mare și intensă plasare. In schimb, cărțile de istorie, de filozofie și de știință, destinate să deschidă orizonturi noui civilizației și artei, nu găsesc nici o căutare. Dacă ar fi, ca Michelet sau Auguste Comte, să debuteze astăzi, desigur că n'ar găsi nici un editor îndeajuns de idealist, pentru ca să riște lansarea unor opere, cari nu se adresează simțurilor și pasiunilor curente. Cugetătorii, sunt gata să recunoască că această catastrofă, este mai gravă încă, decât aceea a răsboiului. Cugetarea care s’a dovedit, incapabilă să evite răsboiul, trebue astăzi să suporte cu resemnare, consecințeie lui. Oamenii nu mai cred în idee. Ei o găsesc și pretențioasă și inutilă. Sugestia ideilor forte, a trecut Trăim într’un cumplit pragmatism. Apariția lui James, Bergson și Mach, nu este o simplă coincidență. Ideile sunt pe atât de mari și de frumoase, pe cât sunt de utile. Iar utilitatea este determinata de măsura plăcerea, pe care poate oferi. Adevărul absolut și o ideile morale și religioase, perfecte și eterne, nu mai pot exercita fascinația de odinioară. Omul, abea scăpat de moarte, văzându-se angajat din nou în recunoscut, desamăgit și înfrânt chiar atunci când a crezut în victorie, nu mai vrea să sufere tutela ideilor și a culturei. El socotește știința, filozofie, dreptul și istoria, ca simple instrumente oarbe la îndemâna forței, interesului sau geniului rău, care conduc destinele omenirei. Romanele lui Flaubert și Zola de pildă, cari reclamă prea mult timp, încordare și analiză, sunt treptat înlocuite cu romanele scurte, concentrate și nervoase, în care aventura sau anecdota, natura și oamenii, patimele și sentimentele, sunt pe cât de sugestiv și plastic expuse, pe atât de sumar și aspru condamnate sau entuziast glorificate. Scriitorii generațiilor trecute, nu se mai citesc decât foarte rar. Editorii apelează numai la literalii noui, EN VOGUE, cari sunt epuizați de cererea publicului, și mai ales, de rnzistențele reclamei. Opere’a vechi, clasice, de literatură sau cugetare, nu sunt reeditate decât foarte rar. Cine mai citește astăzi în Franța pe Montesquieu, pe la Bruyère, pe Mietetet? Doar, oamenii de specialitate. Merele mzsse de cetitori, atrase de reclama obsedantă, de discutate de «alon sau stradă, cumpără ultimul roman din vitrină. Fenomenul remarcat în Franța, se prezintă cam sub eclaș aspect în toate țările occidentale. Tragedia filozofică a lui Schpengler, care anunță apusul civilizației occidentale, nu este numai o fantezie a unui cugetător roamic. Socotim că mai discutata criză a cugetării, cu toate manifestările ei dezolante, nu este decât pregătirea civilizației, și în special a Europei obosite de un idealism exagerat, practicat în toate domeniile cugetării, artei, politicei, pentru o nouă filozofie, o nouă concepție asupra lumei, asupra binelui și a răului, asupra existenței, este pregătirea culturei și a sufletului omenesc, pentru o noua teorie a valorilor. Astăzi stăpânește nevoiadâncă, aproape bolnavă, de sena zații, de emoții. Omul, ajuns până la marginea prăpestiei, trecut prin mizeriile și riscurile răsboiului, amenințat în fiecare zi de foame, de boală și de moarte, simte nevoia de a trăi cu o intensitate și o frenezie capabile să’i redeștepte simțurile și interesul pentru viață. El nu s’a recules încă. Atitudinea pe care a luat-o, este dictată de simuri, de instincte. El face filozofie, ca Jourdaine, proză. El boicotează biblioteca savantă și pretențioasă, fiindcă îi obosesc perspectivele ei și nu vede contravaloarea jertfelor pe care i te impune: cartea, cugetarea rece, speculațiunea, abstracția. Gândirea se desfășoară acum între realități și voluptatea intelectualului este concretă, apropiată de natură, de oameni. Cugetătorii n’au dreptul să se plângă. Criza pe care o indică, au pregătit-o, fiindcă n’au fost în stare s’o evite. Ideia care s’a dovedit a nu fi decât un instrument, nu mai poate să aibă astăzi de a fasona societatea, pretenția sufletul și inteligența omenească, după calapoadele și normele ei. Omul învins de știință, de societate, vrea să redobândească libertatea și drepturile lui proprii, la fericire. Criza cugetărei, nu anunță un dezastru citate sfârșitei unei catastrofe. PO fi «* 8^ aime^Jmía áaasj celui mai cunoscut afor american Ziarul „New York Herald“ desigur unul din cele mai cu greutate ziare din lume—care apărea și într’o ediție specială la Paris—a dispărut. Mai bine zis a fuzionat cu ziarul „News Tribune" mai puțin cunoscut în Europa, dar cu un mare fond de exploatare și foarte răspândit în Statele Unite. Vânzarea aceasta constitue cea mai mare tranzacție încheiată vreodată în lumea gazetărească Proprietarul lui „New York Herald obținuse proprietatea acum patru ani, de la moștenitorii fondatorului ziarului, Gordon Bennelli. El declară că neputând cumpăra ziarul „Tribune“ a fost nevoit să vândă ziarul lui, fiind în imposibilitate de a susținea concurența cu ziarul „Tribune". Dispariția ziarului „New York Herald, scrie foarte pregnant un ziarist vienez — evoaca scufundarea unui dreadnought al presei mondiale. După 90 ani de existență, această instituția formidabilă s-a scufundat, tulburând adânc nesfârșitul ocean al amintirilor. „New York Herald" chiar de la apariție, a știut să se impună și să fae calea unui progres ascensiv. La naștrea lui a prezidat cea mai mare forță ziaristică, James Gordon Bennetti. El a fost de origină scoțiană și a avut toate calitajile acestei rase de elită. Destinat pentru studiile preotești, el schimbă direcția vieții lui, șn 1891 în Statele Unite, imigrând in eva parte de toate gretarile începutului. Avantajat de faptul de a cunoaște franceza și spaniola, el dădu lecții particulare. După câteva încercări mai mult sau mai puțin reușite, în breasla gazetărească, el reuși în 1835, 5 Mai, să scoată în vânzare o foae tipărită și scrisă de el într’o pivniță, redactorul fiind nevoit să facă și pe colportorul. Dar, ceea ce a fost originalitatea foii noi apărute, era ideia care o călăuzea, complectă șndependentă față de toate coteriile politice. Acea foae umilă, și acel redactor și mai urini, primiți deopotrivă, cu râsete de ironii și cumpătimire — avea să devină „New York Herald", ziarul cu greutate, cunoscut și apreciat în toate cercurile politice și diplomatice. Intr’adevăr, succesul ziarului a fost independența lui. Și poate ceva mai mult , sinceritatea știrilor „New York Herald" nu polemiza, ci informa, aduna documente și le trecea cetitorilor. Gloria ziarului a formei-o ia tima, repeziciunea și dezvoltarea știrilor din toate părție lumei. Acest serviciu de informațiuni și telegrame, a uimit lumea, pe vremea aceia, adică acum 70-80 ani. Numele lui Bennetti căpătă aripi, și plutea peste oceane și continente. Era ziaristul formidabil, care în gazeta lui știa zilnic sa lege continentele între ele, și sa le prezinte apoi cefilorilor, care se înmulțeau regulat. Bennetti scria clar și avea de atunci încă un sentiment special pentru sporturi, moștenit apoi și desăvârșit până la glorie, de câtre fiul lui. Ambii au rămas însă la gazeta lor. Nimic nu i-a putut ademeni, spre a o părăsi. Era toată viața, și tot idealul lor. Desigur că au fost și norocoși, murind înainte de a vedea cum opera lor uriașă, se scufundă în oceanul uitării—dispărând pentru totdeauna, ——OUXLADO------** i Alt scandal american Afacerile scandaloase ce țin lanț în America. Acum este la ordinea zilei un scandal cu alcool, în care sunt compromiși doi fruntași republicani. In fata comisiei de anchetă a Senatului, vicepreședintele unei mari societăți farmaceutice a declarat că pentru a obține rația de a vinde spirtoase autoripentru scopuri medicinale,a dat d-lor Orr și Marthy 200.000 dolari. Evident nu era vorbă de scopuri strict medicinale, ci de vânzări generate. lazarul cu imaami 0 piatră le mormânt Acțiunea se petrece in Județul lași. Intr‘un sat învecinat, autoritățile județene locale, în trecere, s'au adunat la prânz în casa unui învățător. Gazda, un vechi apostol al căiței la țară, zăcea bolnav intr‘o odăiță alături de camera in care șefii administratei ospătau. Soția învățătorului dădea onorurile casei. După ce pregăti de masă și după ce îngriji cu mult respect de bucate, cent erare celor de față, pentru lipsa soțului, care zăcea țintuit in pat. In timpul mesei, în belșug servită, au urmat tot felul de discuții, pe care gazda, căuta din respect și din bună cuviință, să le facă cât mai comunicative,mai agreabile. Din când în când, femeia se retrăgea în camera de alături, de unde se întorcea to. mai palidă, dar cu aceeași statornică grijă, de a servi căt mai plăcut și cât mai bine, pe oaspeți , dat de băut, vin și cafele, a întreținut pe cei de față cu amintiri și atunci, când întoarsă din odaia salavii ei cu genele umede, fu întrebată: „Cum mai merge Domnului înăbușind plânsul, răspunse: „Cu boala, cu greutățile boalei ...“ La despărțire, cei de față voioși, mulțumind pentru toate cele bune, adresând cuvintele de laudă cuvenite gospodinei, au adăugat: „Spune te rog bărbatului dumitate, că‘i urăm însănătoșire grabnică“. —„Dumnezeu să’l erte... Pe când luați masa, Neculai și-a dat sufletul/“ Femeia întoarse capul, ducând batista la ochi și se ’ndepărtă cutremurată de sughițuri și durere... Discreția nu e numai o dovadă de mândrie ci și un omagiu, adus prietinilor și disciplinei șubrede a vieței. Femeia învățătorului care a pregătit și servit în casa ei, masa fruntașilor poposiți la odaia învecinată cu aceia a soțului ei muribund, evoacă figura sugestivă a martirelor. In aproprierea bărbatului, care și-a jertfit viața, servind Fa instiuí de> 0 cauză, ea n’a făcut, năbușind propria ei suferință, decât să redea, o imagine vie a sacrificiului suprem, săvârșit, fără nici o solemnitate alături. Niciodată, acei meri, acei puternici, nu știu cu câte jertfe li se pregătește masa !... Tăcerea soției învățătorului mort de curând și resemnarea ei, sunt mai elocvente decât toate discursurile și proclamațiile făcute să glorifice spiritul de disciplină și cariera de apostolat, a tuturor pionerilor școalei, răspândiți In ungherele îndepărtate ale satelor. Solemnitatea săvârșită în satul învecinat m’a impresionat ca o pagină din viața mucenicilor, scrisă pe o piatră de mormânt, fără altă pretenție decât de a însemna locul în care se hodinește un om. ALFRED HEFTER. P. S. In articolul apărut eri s’au strecurat: un ^a șt, un se de prisos; în schimb au dispărut mai multe virgule. Facem această rectificare fiindcă articolul de em se ocupă de stil și limbă. De altfel am renunțat de mult de a mai face errate. A. H. —ooxxoo— diifîisî pagina « Acte de noSsri»* <** \ •»»BMP IN FAMILIE Alegorii« de la Romanați an dat • «atcl, a majoritate de voturi guvernul«», Zorele EA : Adevărat, a-ți bătut pe țărăniști ? EL : Da, i-am băhiî, măr. *—osoxxxgch* Grecia anti-monarhică Deocamdată Grecia nu mai are dinastie domnitoare. Regele George a fost detronat de Adunarea națională cu o majoritate importantă. Alții, și mai ales Grecii, vor judeca dacă a fost sau nu în drept Adunarea națională să voteze detronarea. Cum în definitiv, politica este un raport de puteri, detronarea recentă însamnă că deocamdată Parlamentul a fost mai tare și a învins monarhismul, monarhul și susținătorii lor. Liber este poporul grec să-și aleagă forma de stat ce-i pare mai simpatică, chiar dacă nu s’ar putea spune, ca este cea mai bună. Totuș poporul grec nu pare să fie republican. Dacă ultimile frământări din Grecia au vreun înțeles-el nu poate fi altul decât al unei pasiuni anti-monarhice, incidental provocată. Nu suntem în măsură a ști dacă și cât este de vinovat Regele George. Dar chiar dacă personal n’are vreo vină în anumite comentări, totuși fatalitatea a făcut ca sub domnia lui, să se nască o mișcare regalistă cu tendință revoluționară. Aceasta fatalitate, care desigur trece peste capetele noastre, fără a se interesa de ce se frământă în ele—l-a prezentat poporului grec, ca pe un revoltat, un comentator de revolut«. In intimitatea lui, Rege George desigur nu urmărea decât binele patriei sale. Totuși, forma sub care s-a desfășurat revoluția regalistă, a putut fi exploatată de adversari, ca o manevră a Regelui de a-și menținea tronul. Istoria va hotărâ dacă a avut sau nu vre-un amestec Regele George în acea provocatoare revoluție de consolidare a regimului monarhic. Dar de pe acum putem să constatăm că, chiar in interesul monarhilor se impune ca ei, direct sau indirect, să se obțină de la orice inițiativă și să limiteze activitatea lor în marginele unei neutralități politice, care să-î ferească de fatalități nenorocite ca cee din Atena; încă odată, pasiunile anti-monarhice au crescut în Grecia, fără ca să se poată spune, că ideia republicană a câștigat în suprafață sau în adâncime. Este un paradox, plin de învățăminte, care ne arată odată mai mult, de ce Regele George al Angliei n’ar avea de suferit o asemene nedreptate. Acolo Regele domnește și nu guvernează— și bine face. „Revede, ne sufocăm!“ Vapoarele cari au străbătut Pacificul la 20 Martie, au fost suprinse de o alarmă emoționantă, care palpita la receptoarele posturilor de telegrafie fără fir. Se scufundase submarinul 43 și în interiorul bastimentului, erau ameninrați de asfixie, 18 marinari. Vapoarele din larg, ascultau semnalele primeau strigăte de ajutor, dar nu puteau iso xa locul de unde pornesc. Când marele cuirasat Tatsuta, a reușit să repereze locul, în care se scufundă submarinul, sosi un ultim strigăt disperat. Repede, înabușimi. Și de atunci telegrafia fără fir, nu mai înregistra nici un semnal. Cei 18 prizonieri, din cuirasa de oțel a submarnului 43, au murit, lipsiți de aer. “-OOXXOO— 1 Cel de carie vr&ește Care a plecat de la Industrie, tocmai când se specializase atacă de data aceasta o altalăture , politica externă. Ziarul „Neue Freie Presse“ publică un interview cu d-sa in chestiunea basarabeană. -OOXXXOO.3 D. VASILE SASSU IMPRESII lațul păstrează în ciuda tuturor prefacerilor un blând aspect patriarhal... S’au topit zăpezile. Plouă. De pe acoperișuri se pică des, ritmic și abundent. Ai vereitatea Imprudentă să eși din traectoria picăturilor, — te lupți ca glodul. In cartierul meu e un glod neverosimil, plastic, de o colorație specială. Dacă ai vreo aventură galantă, imposibil să treci seara incognito printr’o odae cu covor de culoare tandră, lași urme elocvente ca niște cărți de vizită. țih Gaiosi?... Intelectualii de rasă din zilele noastre și mai cu seamă literații, se cunosc după picioare. Copii vitregi ai naturii, ei iubesc totuși natura și deviza lor este nimic de cauciuc... Gaj al unui amor târziu dintr’o amăgitoare zi de toamnă, un ou minuscul, depus într’o liniștită cută a unei perdele, s’a prefăcut încet în larvă, s’a închis apoi pe multă vreme în armură de crisalidă, din care s’a deșteptat prea de timpuriu un Huturaș plăpând, cenușiu ca norii ninsorilor, cu un semn cabalistic de argint pe aripi. După misterioase calcule instinctive socotind că în sfârșit a venit primăvara, nenorocitul a eșit din temnița lui ocrotitoare, la lumină... Dar numaidecât l-a înfăluit suflețea fierul, prin păturile ferestrei vechi. — Va să zică nu-i frică primăvară?—și-a zis el, ținându-se cu lăbuțele de dinainte de deschizătura adăpostului cilindric din care a eșit. Și fără alte lamentări și incriminări inutile,,și-a sfârcît și celelalte piciorușe, câte le mai avea, și-a lipit bine aripile de trup—și-a murit cu ochii deschiși, opaci și resemnați. • Pe stradă, duduțile au eșit din paltoane ca fluturii din crisalide. Siluete gracile, figuri prea suave de flori de seră, pornesc pe străzi însorite, se urmează cu piși mărunți, se adună în pâlcuri ciripitoare, își fac semne gingașe din cap când se întâlnesc și—văzute de departe, cu o privire desfăcută de omenești—apar ca niște atribute enigmatice din alte mutări, făpturi din altă planetă,— făpturi ale Comoâri-ului, iubitoare de soare, de migrații misterioase, de societate numeroasă... In vitrinele celor două sau trei florării, se răsfață exuberante fiori de primăvară. "Prin ușile deschise parfumul lor nebun trimite sugestii nelegiuite, intre necunoscuți și necunoscute sclipesc încrucișări de priviri stranii. Casa, abea eșită din hibernație, nu e ispititoare. Ferestrele, prin geamul voalat, trimit o lumină încă nesigura pe păreți ușor afumați. Vântul se joacă juvenil în perdele, dar dantela gălbenită miroase a praf.lor încâte un fir de paiajen, invizibil în zilele nouroase, atârnă ironic din plafon. Femeia e tulburată de mireasma neprecisă a văzduhului; îi umezi ochii, fără motiv. .Ar vrea să arunce din casă tot ce-i vechi, să-și împrospăteze cuibul. O undă noua nejmerițe, o sete de tandreță duioasă îi înviorează sufletul... Dar dejunul e gata de mult și domnul întârzie prin oraș, ca de obicei. Când în sfârșit își face apariția, săpânii parcă de regrete inevitabile, întoarce fără voe capul spre ușa întredeschisă, cu ochii plini de viziuni recente: stradă, fiori, amabile necunoscute... Și mănâncă în tăcere, pe când doamna îl privește pe furiș, mohorită, cu buzele strânse. Prin copacii ligioi per î n torul iernii, în a căror mlndițe vibrează mutuizația apropiatei fericiri, se văd părechi de zburătoare întunecate. Câte două pe aceiași ramură înclinată sub dubla povară, privesc neclintite coafuri întregi cerul proaspăt. Din când în când una întoarce spre tovarașe pliscul negru și gros, îl deschide o clipă și scoate un croncănit scurt. Prin penele de cărbune trece o înniorare de dragoste. In oreaguri, perechi zorite au adunat vreascuri și paie. (De aceia sobele— fără iad ca îndrăgostitele care se simt părăsite — au devenit insuportabile: dintr’o aur vrea sunt înșire să-ți mute casa de fum!) Acolo sus, la adăpost de vânt și de răceala încă simțitoare a nopților, ciorile își clădesc întotdeauna vrălașul aerian. Când vor eși puii, vor deschide lacompliscuri monstruoase și întinzând în sus gâturi vinete și golașe, ochil lor tineri nu vor vedea globul și ignobilele resturi ascunse până ori de imaculata zăpada, ci numai un capricios cer de primăvară și, poate, ramuri înflorite de salcâm, legânându-se ca o neînțeleasă minune în văzduh. Ci ¥ c pîrcan««.*