Lumea, aprilie-iunie 1924 (Anul 7, nr. 1665-1736)

1924-04-03 / nr. 1665

/ Pentru menți­nerea ordinei sunt suficiente legile ordinare Orice lege de excepție este suspectă Guvernul poate menținea ordinea și fără legi de excepție. Cele câteva incidente din Ca­pitală,—dl. Manciu de la Iași ar putea spune dacă sunt prea grave—au pus la grea încercare calmul guvernului. Citind decla­rațiile d-lui subsecretar de stat Tătărescu, am crede că statul este amenințat de o gravă revo­luție. Că se comentează com­ploturi, ce se lucrează în se­cret, și că nu este exclusă po­sibilitatea ca guvernul să fie ne­voit a recurge la mijloacele ex­treme și excepționale, pentru di­buirea stihiei. Ascultând aceste grave decla­rații, nu ne am putut opri de a zâmbi. Tinerețea d-lui Tătărescu dă un colorit special, gravității dec­larațiilor făcute. El n-a trăit încă atât de mult pentru a ști, ce poate însemna în realitate un astfel de limbaj dramatic. Mă rog, despre ce este vorba? Câ­i­va studenți, hai să zicem 500-600, 1000—conduși de câți­va profesori, și asistenți, sunt în continuă agitație. Manifestează, sparg geamuri, amenință, cu un cuvânt se pregătesc de re­voluție. Până acum știam că revolu­țiile sunt altceva decât gimnas­tica unor tineri în tranzit prin U­­niversitate. Studenții ca atari, pot fluera, pot sparge câte un geam sau capetele trecătorilor — dar revoluție, nu știu cum ar putea face. „Studentia“, nu este o profe­­sie, și studentul nu reprezintă o clasă socială individualizată. Intr’o vreme, tineretul studios făcea poezii, și scria novele—azi se agită. Dar cum atunci, nu se putea spune că studențimea este lite­rară, tot așa nici astăzi nu se poate crede că ar putea fi re­voluționară.* In definitiv nimeni nu poate tulbura ordinea publică fără a fi reprimat. Dacă se găsesc des­tule mijloace pentru a indigui câteva zeci de mii de chiriași, de­­ pildă, cum de se alarmea­ză atât de crunt guvernul față de căteva sute de studenți. A­­ceasta alarmare devine suspectă când ne gândim că un prefect energic a putut, cu mijloace ex­trem de legale, face ordine în­­tr’un oraș important din țară. De ce stare de excepta­re măsuri extraordinare ? Un prefect destoinic j și do­u­ă companii de jandarmi pot face minuni chiar în străzile intortoc­­hiate ale Capitalei. Găsească guvernul pe acel pr­efect, și va avea liniște în Bu­curești. Dar până atunci, să ne dea voe­d. Tătărescu să-i spunem că, gravitatea cu care a anunțat măsurile proectate de guvern, trădează sentimente, ce pot să-i fie străine, dar cari totuși încol­țesc în cei mai dibaci. Frica ni­ e, că măsurile de ex­cepție nu se proectează în ve­derea „revoluției“ studențești, ci pentru a împedica alte manifes­tări, mai puțin grave, dar mai costisitoare pentru liniștea gu­vernului. Ni se pare că regimul de ex­cepție se croește pe măsura studenților, și va fi pusă în spi­narea opoziției—care s’a decis pentru o puternică activitate ex­tra­parlamenteră, în vederea schimbării generale. Astfel, totul se explică. —voxxoo---­ Se dansează mult și pretutindeni — De ce nu s’ar dansa și în bi­serică?—se întreabă americanii— Că se dansează mult astăzi— se știe. Că se dansează frumos se discută. Că se dansează pre­tutindeni—nu se poate preciza. Un ultim rest de pudoare, ci­nicii ar spune, de ipocrizie—a oprit dansul de orice fel, la poarta bisericilor. Americanii — dansatori de rassă prin excelență nu înțeleg a se opri nici la ușa bisericii. Acum de curând poliția din New York asista în mare număr la serviciul religios ce se oficia în Biserica Sf. Marcu din ma­rea metropolă americană. De ce arăta poliție ?—se întrebară cre­dincioșii. Și răspunsul fu dat de Preotul Dr. Guthrie a numitei bisericii — care îngăduise a se da o pro­­ducție de „dansuri euritmice“ în fața altarului. Era a doua încercare a preo­tului, după ce prima, fu oprită de episcopul Manning. De altfel serviciul divin din acea zi reușise să adune un imens public de credincioși. 8 fete în voaluri nu prea dese — au dansat în fața altarului—fără ca să indispue prea tare pe a­­sistenți. Peste 50 preoți de diferite confesiuni au luat parte la acea­sta originală producție, felicitând pe Dr. Guthrie că neținând sa­ma de interdicția episcopului,a organizat „cultul dansului eurit­­mic“. Preoții se întrecură chiar în argumente, pentru a dovedi că dansurile aceste sunt foarte de­cente și reușesc a imprima ser­viciului divin o impresie puter­nică. Trebue observat ca în timpul dansului, biserica era numai se­ns luminată, și re­flectoare spe­ciale învăluiau dansatoarele în­­tr’o lumină albă su­gestivă. Orga acompania și odată cu dansa, harfele desfătau urechile cu toa­te melodiile bisericești. —voxxoo— De la Fac. esc. Litere — Ministrul Instrucțiunii a co­municat Decanatului Fac. de Li­tere și Filosofie declararea va­cantă a catedrei de Istorie Me­die și Modernă de la menționat facultate, ocupată până în aju­nul războiului de d. prof. I. Ursu. In prezent aceasta catedră e suplinită de tânărul apreciat is­toriograf George I. Brătianu. O critici a lui Bernard Shaw la adresa Parisienilor — O abundență de paradoxe — Bernard Shaw, nu in desigur lumea în serios—de aceia și arta lui specifică, amestec de ironie, satiră și dramă. Asupra teatrului lui, pot încăpea discuțiuni. Asu­pra originalității operei sale însă, toată lumea este de acord. Acum de curând premiera „Jeanne d’Arc“ de Sh­aw jucată pe una din marele scene pari­ziene, a stârnit o vie critică în jurul eroinei. Criticii s-au îm­părțit în două tabere luptând mai ales contra concepției istorice a autorului. Bernard Shaw n-a putut ră­mânea indiferent și a intervenit și el în discut­s, printr-o scri­soare adresată ziarului de teatru Comoedia. Cu acest prilej a su­pus analizei lui microscopice pe parizieni, od de obicei, foarte puțin grav și mai mult satiric-ironic. Critica lui Shaw nu poate durea —dar înțeapă. „Adevărata Jeana d’Arc—scrie autorul—este și astăzi tot atăt de nepopulară în Franța, ca și atunci, când Burgunzii o vîndură engezilor cari la rândul lor o predară Bisericei și Inchiziției spre a fi arsă pe rug. Persoa­­n­le cari găsesc in opera mea un atac contra patriotismului și religiei, nu cunosc lucrarea și­­ nu cunosc nici patriotismul, nici religia. Mă decid greu ca ripost criticilor francezi, cari de câte o cercetez dacă cunosc luci­rile mele criticate, primesc răs­punsul : —„Nu—dar a lup­to. (criticul respectiv) la Verdun“. Am suportat acest fel de o­­poziție în Londra și New-York și voi trebui s’o suport și în Pa­ris, căci Parisul este nu nu­­m­ai tot atât de necivilizat c. New-York sau Londra— dar su­feră de un surprinzător provin­cialism tip secolul al 18-lea, ca­re în treacăt fie zis—nu eaL lipsit de farmec. Am azistat nu de mult la re­prezentarea presei mele EROI la Odesa - în care cu grija a fost subliniat c­ă eroul tra­gic al lucrărei mele, este un bivol, care nu trebue luat serios­­ păcat, căci valorificarea, o­perelor mele este o dovadă de cultură, și până acum Fran[a fost prima. — Am educat Lon­­­dra, am crescut New-York, Ber­lin, Viena, Moscova, Stockholm sunt la picioarele mele. Dar sui prea bătrân pentru a mai da e­ducație Parisului. El este prea adânc băgat în întuneric și eu sunt prea avansat să tem că niciodată nu mă va înțelege cu parizienii. Vedeti bine: eu cunosc Parisul mai bine, ca parizienii—și de aceia îl iubesc mai tare. Nu un fran­cez, ci un poet englez—Morris îmi spuse cândva, că Franța este cea mai frumoasă țară din lume. La fel am găsit-o și eu. Pari­zienii însă, nu o apreciază. Ar trebui alungați din Franța și în­locuiți cu englezi; englezii ar ștt să o prețuiască. »Nu se poate spune că scri­soarea este lipsită de ironie fină și caustică. —voxxoo-Citiți în pagina 4 siele de notarial LUMEA Umbra care a rămas in urmă «Umbra, rea a d-lui Poincaré le aatâ în stradă. Premierul Frr reintrat în Cameră fără de d. î­n ey­rie». (Zilele) POINCARE (către Lasfeyrie)—D-na rămâi afară. Ca om al realităților nu mă potrivesc umbrei mele. O țară fără femei Unde lipsesc femeile, moralitatea scade De obicei femeile covârșesc în număr bărbații. In Anglia fe­­ile întrec cu mult numărul bărbaților. Argentina însă—din țările mari civilizate—duce lipsa femeilor Statistica imigranților, stabi­lește 73 la sută bărbați și numai 11 la sută femei și dintre aceș­­tia jumătate sunt copii, pe când oarbații sunt toți maturi. Lipsa femeilor este o boală cronică în Argentina — care va reverd însă acută pe măsură ce numărul mare al imigranților va spori pe acel al bărbaților. Repercusiunile acestei lipse— nu întârzie a se produce în­­ oase domeniile. Bine­înțeles că cel m­ai influențat este cel moral. Majoritatea Crimelor au ca nativ femeia.— Unii cred chiar ă 90 la sută din crime se co­­nit acolo, pentru, și din cauza femeei. Căsnicia este foarte respec­tată acolo. Păcatul necredinței o plătește cu moartea. Băr­batul înșelat se răzbună, omo­rând femeia și pe rival. Este natural că bărbatul, care cu a­­tâta greutate s-a putut însura, să nu renunțe ușor la nevasta lui. Femeia este mai de preț — în înțelesul moral al cuvântului. Prezența ei un motiv de ema­­­s­iune pentru bărbații doritori — dar și de rivalitate. Această stare de lucruri impune femeilor o rezervă socială. Ele nu pot a­­pare singure pe străzi. In cafenele și cofetării, ele de obicei se ascund în dosul gra­tiilor, anume construite. Numai la cinematografe, fe­meile se prezintă mai libere— și numai ziua—fiindcă ele sunt sin­gurele vizitatoare. Deși căutate, femeile nu se simt totuși așa de bine. Ele nu esă pe stradă, fără să audă ob­servațiile atât de poftitoare ale bărbaților cam flămânziți. Aceste manifestații de simpa­tie nu sunt sincere — constitue numai un strigăt al inimei. Fata de la 15 ani începe a încasa complimente, deși în ma­joritatea cazurilor nu le merită, iar ce iâ­lecă, bieții barbeți­­­ complimentează toate femeile, doar se va îndura vreuna să-i aleagă. Dacă acest efluviu de senti­mentalism din partea bărbaților se explică, el are repercusiuni mari asupra femeei. Fiind dorită și convoalată, oricum ar fi, vă închipuiți că n’o mai fră­mântă dorul de a fi mai bine. De aceea nivelul general al femeei este scăzut acolo. Ele valorează—cum spune un publi­cist german, cu durere—cât se­xul lor. -----COXXOO-----­ Bazarul cu imagini SFANTUL IOSIF Catolicii au consacrat, dintr’o veche tradiție bisericească, în­treaga lună Martie rugăciunilor adresate teslarului, tatăl Mântui­­torului, lui Iosif simbol al muncei umile și bine­făcătoare. Popoarele catolice, își îndreap­tă gândul către meseriașul o­­nest din legendă, și de pe amvon predicatorii Evangheliei, evoacă figura biblică a bătrânului stră­nepot de regi,­din seminția lui David, chemat de destinele Dom­nului să vegheze, neclintit paznic al virtuților imaculatei fecioare, încredințată lui ca tovarășă, pen­tru a nu fi niciodată prihânită. Credincioșii, se­farh­ul lor ceresc, apropiere e­­și din tainele lui mari, ei vor să afle pe ace­lea capabile să dăruiască omului aplecat deasupra uneltelor sale, putința de a sluji pe Dumnezeu muncind, și de a înfrâna toate patimele, străjuind cu statornicie virtuțile celor mai apropiați din jurul lor. Luna Martie exaltă sentimen­tele democrate ale Evangheliei și preoții din mijlocul marelui fur­nicar închinat muncei, conduc sufletele enoriașilor până în a­­propierea teslarului oferit ca pildă tuturor, încercând însă, fără literatură și fantezie, pe temeiul textelor­­ autentice religioase, să refacem­­ figura și biografia Sfântului Ioo­­­sif, ne oprim la acele câteva rânduri din Matei și din Luca, privitoare la nașterea Domnito­rului Mare nici nu pomenește de Iosif, iar ultimele lucrări apă­­­­­­rute contestă existența lui. In definitiv prezența lui fru­moasă, nu este și strict necesară. Nașterea Mântuitorului nu atârnă de existența lui losif. Papa Sixt al IV-lea care a înscris abea în secolul al XV-ea , pe losif între sfinții calendar­ului­­ roman, a avut în vedere împre­jurarea că teslarul protector al Sfintei Maria. In afară de zile lui virtuți sufletești, s­a ma­bu­curat și de însărcinarea cereasca, de-a oferi ocrotirea de fiecare zi, pruncului pe care Mamă îl oferea, în cer Imaculata de în­geri și intre păstori în survn­­toare, omenirei, spre salutul ei. Și astfel Iosif a intrat în ca­lendar, fiindcă a hrănit și ocro­tit pe fiul Domnului. Mai târziu, când biserica ro­mană și-a dat seamă ca figura lui losif abea amintită , L­uca și Mateiu poate fi un m­inunat subiect de devoțiune și de at­rac­țiune pentru massele mari mun­citoare, bătrânul teslar din a­­genda biblică, deveni un patron căutat al unor ordine cami înmulțit mai ales în secolele s au XVlI-lea și XVlIl-lea, deosebit de importante prin extinderea luată de propaganda catolica, in lumea muncitoare. Astfel, contestat de de texte, de istoriografi interpreți, recenți, s-a încetățenit totuși puternic in ierarh­ia bisericei catolice și fin­gura lui suggestiva de literatură, servește pentru admirabile legen­de și inspirații relgioase. Omul, a realizat nu numai pe Dumnezeu, ci și o întreagă lume de eroi pe cari i-a împodobit ca virtuți și le-a transmis destine, încât ca vremea, cerul a devenit o minunată priveliște, cu neînchi­puit de frumoase și decorative figuri­ .­­Nu cunosc o literatura mai frumoasă decât acela pe care o scrie omenirea, lent, dar măreț, capitol cu capitol, zămislind sfinți și drame și aventuri divine, o fermecată grădină, cu lumini și umbre de paradis. Și acum vin savanții (nelegiu­iții­­) și sfarmă podoabele fante­ziei și ale sufletului nostru. Cu ce drept se contestă ome­nirei privilegiul de a avea o le­gendă a lui Iosif și predicatori­lor romani, prilejul de a apropia pe cei osteniți de chipul unui losif, care mâncă, cu decât teslar, dar care a n’a fost crescut totuși pe Dumnezeu. Să lăsăm oamenilor brațele nevăzute ale mângăierei. Dacă le precupețim religia, sa ne gândim că trebuesc veacuri până să dobândească o alta, care nu va putea fi mai fru­moasă decât tot în măsura fan­teziei exprimate. ALFRED HEFTER *—OO X.XOQ—­ imposibilă Este vorba de America. Oricât a vrut președintele Co­­olidge să-l cruțe pe ministrul ju­stiției, de a cărui cinste părea încredința­t—ministrul Daugherty a trebuit­­ă plece. Acuzările s’au înmulțit și pre­cizat. In cât fată de acest ma­terial acuzator, președintele a invitat pe amicul lui Dangherty să demisioneze. In America, mușamana­ci î­i­ trebuințate în viața comercială , nu este cunoscută însă și în po­litică. superioare să înlesnească trai­ul :.......­...........nn^ifit © ru­ yi —­Câteva cazuri edificatoare și altele jignitoare cetitorii ziarelor, credea,n’au uitat de sporul cel mare de 500 milioane, ce urma să fie repar­tizat funcționarilor. Imediat după veterea bugetu­lui general al statului, s’au și început zarvă m­are, pentru an­­partijia COTEI. Din­­ cabinetul Ministrului de finanțe și mai ales a d-lui Traian Lalescu a transpirat pentru pri­ma oară — versiunea— că, cota va fi 40 la sută, drept care — ziarele—au adus la cunoștința celor interesați în cauză. Visul a fost vis și a dispărut odată cu ivirea zorilor zilei. I­mediat,ziarele au anunțat, că sporul funcționarilor din fondul celor 500 milioane se va fixa ul­terior, după ce va studia această chestiune, o comisiune întocmită pentru acest scop. Co­misiunea specială a lucrat iunele : Ianuarie, Februarie și 15 zile din Martie și abea a pu­tut să reușească a face repar­tiția. In timpul acestor 75 zile de muncă, membrii Com­isionei au încasat diurna cuvenită. Din ca­binetul de lucru al onoratei Co­­misiuni—ziarele — au putut afla că sporul va fi, când de 35 la­­ sută, când de 30 la sută, când de 25 la sută etc. până când a venit cuvântul hotărâtor al d-lui T. Lalescu. Azi s’au dat ordine autorită­ților, că cu ocazia întocmirei statelor de salarii pe luna Apri­lie a. c. să prevadă sporurile stabilite de așa zisa Scurba La­lescu. N’am să mă ocup aci de toate ramurile funcționărești și nici de Corpul didactic în general, ci numai de învățători, pentru că în acest grad din corpul didac­tic există cea mai complectă desolidarizare, slăbiciune, timi­ditate, amenințări, promisiuni ce­lor cerbicoși etc. Dar ce vreți să facă un învățător, care e cel mai sărac sătean dintre sătenii satului unde profesază? înaintat în vrâstă, înconjurat de copii și amenințat de scum­pirea traiului unde să-și îndrepte privirea ? Toate Ministerele au pornit prigoni­­i contra acestor nenoro­ciți, ca să nu fie primiți în alte funcțiuni, ci să-și continue mi­siunea de martiri al neamului. Ce să facă?... Nimic ! Se vor mulțumi ca și lucrătorii din via Domnului. Acestor muncitori, tocmiți de dimineață la lucru—seara li s’au plătit ca și celor de la amează și cei de cătră seară veniți , ia­ra lu­cru, învățătorii tineri fără grada­ție vor primi un spor lunar ,de 370 lei, iar cei cu 4 gradații, care sunt împovorați de familie vor primi un spor lunar de 135 lei. Va să zică invăță­torii tineri vor primi 1380 lei, iar cei cu 30 ani de serviciu 2080 lei lu­nar. Diferența între unii­­ și alții va fi de 700 lei lunar. Cu cât s’a ameliorat traiul unei familii numeroase ? Cel dintâiu primește pe zi 46 lei, iar cel al doilea 70 lei. Diferența e 24 lei ziua. Rog pe Onoratul Guvern să cal­culeze această sumă zilnică dacă e suficientă numai pentru ali­mente și— dacă toți suntem e­­gali înaintea legei, a dato­rei, a muncei intelectuale, pentru ce unii care muncesc puțin să fie salariați cu 300 lei zilnic și alții cu 46-70 lei ? Or­e deosebirea de castă—nobil și plebeu? Și­ apoi organele multiple de con­trol (creațiuni politice) au tupeul a se afișa prin rapoarte kilome­trice cătră Minister, că învăță­mântul și școalele rurale au a­­juns într’o stare de plâns? Să poftească d-nii controlori ai în­vățământului, care fac pe gro­zavii să se instaleze la școala și în localitatea acea de plâns și cu salarul acelui învățător să îndrepte lucrurile; căci pentru ce este om special, nu pentru a îndrepta răul— cr numai pen­tru a face raport . Are foarte mare dreptate d. Inspector General Lupu Anto­­nescu. Personalul de control tre­bue pregătit, nu prin politică. Deci acum, când traiul învă­țătorului s’a înlesnit în mod des­tul de simțitor, când mișcarea gre­­istă nu-și mai are rostul, când învățătorul se poate bucura de un trai destul de uman prin sporirea salarului­— la toate a­­ceste înlesniri— s’a adăugat o înlesnire și mai mare la trai. Administrațiile financiare nu știu din ce dispozițiuni (desi­gur din a Ministerului de Fi­nanțe, căci nu-mi vine a crede, a fi dispoziția Administratorului financiar al județului) au hotărât ca, bh fanțele de salar ale învă­țătorilor să nu mai fie achitate la ghișeurile acestor instituții ci de câtră Perceptorii respecțivi. Nici un motiv îndrituit pentru a­­ceastă dispoziție, și iată pentru ce : Circumscripțiile perceptorilor fiscali sunt alcătuite diin 2-3 co­mune. Reședința Perceptorului e situată de periferie între 20-30 kilometri. Ca să zică învățătorul trebue să parcurgă această dis­tanță pe jos, călare, sau cu o căruță în schimbul unei sute de lei chiria calului, plus mâncarea până la d. Perceptor căruia pre­­zentându-i chitanța de salar spre achitare, îți răspunde „N’am bani +

Next