Lumea, aprilie-iunie 1924 (Anul 7, nr. 1665-1736)
1924-04-03 / nr. 1665
/ Pentru menținerea ordinei sunt suficiente legile ordinare Orice lege de excepție este suspectă Guvernul poate menținea ordinea și fără legi de excepție. Cele câteva incidente din Capitală,—dl. Manciu de la Iași ar putea spune dacă sunt prea grave—au pus la grea încercare calmul guvernului. Citind declarațiile d-lui subsecretar de stat Tătărescu, am crede că statul este amenințat de o gravă revoluție. Că se comentează comploturi, ce se lucrează în secret, și că nu este exclusă posibilitatea ca guvernul să fie nevoit a recurge la mijloacele extreme și excepționale, pentru dibuirea stihiei. Ascultând aceste grave declarații, nu ne am putut opri de a zâmbi. Tinerețea d-lui Tătărescu dă un colorit special, gravității declarațiilor făcute. El n-a trăit încă atât de mult pentru a ști, ce poate însemna în realitate un astfel de limbaj dramatic. Mă rog, despre ce este vorba? Câiva studenți, hai să zicem 500-600, 1000—conduși de câțiva profesori, și asistenți, sunt în continuă agitație. Manifestează, sparg geamuri, amenință, cu un cuvânt se pregătesc de revoluție. Până acum știam că revoluțiile sunt altceva decât gimnastica unor tineri în tranzit prin Universitate. Studenții ca atari, pot fluera, pot sparge câte un geam sau capetele trecătorilor — dar revoluție, nu știu cum ar putea face. „Studentia“, nu este o profesie, și studentul nu reprezintă o clasă socială individualizată. Intr’o vreme, tineretul studios făcea poezii, și scria novele—azi se agită. Dar cum atunci, nu se putea spune că studențimea este literară, tot așa nici astăzi nu se poate crede că ar putea fi revoluționară.* In definitiv nimeni nu poate tulbura ordinea publică fără a fi reprimat. Dacă se găsesc destule mijloace pentru a indigui câteva zeci de mii de chiriași, de pildă, cum de se alarmează atât de crunt guvernul față de căteva sute de studenți. Aceasta alarmare devine suspectă când ne gândim că un prefect energic a putut, cu mijloace extrem de legale, face ordine într’un oraș important din țară. De ce stare de exceptare măsuri extraordinare ? Un prefect destoinic j și două companii de jandarmi pot face minuni chiar în străzile intortochiate ale Capitalei. Găsească guvernul pe acel prefect, și va avea liniște în București. Dar până atunci, să ne dea voed. Tătărescu să-i spunem că, gravitatea cu care a anunțat măsurile proectate de guvern, trădează sentimente, ce pot să-i fie străine, dar cari totuși încolțesc în cei mai dibaci. Frica ni e, că măsurile de excepție nu se proectează în vederea „revoluției“ studențești, ci pentru a împedica alte manifestări, mai puțin grave, dar mai costisitoare pentru liniștea guvernului. Ni se pare că regimul de excepție se croește pe măsura studenților, și va fi pusă în spinarea opoziției—care s’a decis pentru o puternică activitate extraparlamenteră, în vederea schimbării generale. Astfel, totul se explică. —voxxoo--- Se dansează mult și pretutindeni — De ce nu s’ar dansa și în biserică?—se întreabă americanii— Că se dansează mult astăzi— se știe. Că se dansează frumos se discută. Că se dansează pretutindeni—nu se poate preciza. Un ultim rest de pudoare, cinicii ar spune, de ipocrizie—a oprit dansul de orice fel, la poarta bisericilor. Americanii — dansatori de rassă prin excelență nu înțeleg a se opri nici la ușa bisericii. Acum de curând poliția din New York asista în mare număr la serviciul religios ce se oficia în Biserica Sf. Marcu din marea metropolă americană. De ce arăta poliție ?—se întrebară credincioșii. Și răspunsul fu dat de Preotul Dr. Guthrie a numitei bisericii — care îngăduise a se da o producție de „dansuri euritmice“ în fața altarului. Era a doua încercare a preotului, după ce prima, fu oprită de episcopul Manning. De altfel serviciul divin din acea zi reușise să adune un imens public de credincioși. 8 fete în voaluri nu prea dese — au dansat în fața altarului—fără ca să indispue prea tare pe asistenți. Peste 50 preoți de diferite confesiuni au luat parte la aceasta originală producție, felicitând pe Dr. Guthrie că neținând sama de interdicția episcopului,a organizat „cultul dansului euritmic“. Preoții se întrecură chiar în argumente, pentru a dovedi că dansurile aceste sunt foarte decente și reușesc a imprima serviciului divin o impresie puternică. Trebue observat ca în timpul dansului, biserica era numai sens luminată, și reflectoare speciale învăluiau dansatoarele într’o lumină albă sugestivă. Orga acompania și odată cu dansa, harfele desfătau urechile cu toate melodiile bisericești. —voxxoo— De la Fac. esc. Litere — Ministrul Instrucțiunii a comunicat Decanatului Fac. de Litere și Filosofie declararea vacantă a catedrei de Istorie Medie și Modernă de la menționat facultate, ocupată până în ajunul războiului de d. prof. I. Ursu. In prezent aceasta catedră e suplinită de tânărul apreciat istoriograf George I. Brătianu. O critici a lui Bernard Shaw la adresa Parisienilor — O abundență de paradoxe — Bernard Shaw, nu in desigur lumea în serios—de aceia și arta lui specifică, amestec de ironie, satiră și dramă. Asupra teatrului lui, pot încăpea discuțiuni. Asupra originalității operei sale însă, toată lumea este de acord. Acum de curând premiera „Jeanne d’Arc“ de Shaw jucată pe una din marele scene pariziene, a stârnit o vie critică în jurul eroinei. Criticii s-au împărțit în două tabere luptând mai ales contra concepției istorice a autorului. Bernard Shaw n-a putut rămânea indiferent și a intervenit și el în discuts, printr-o scrisoare adresată ziarului de teatru Comoedia. Cu acest prilej a supus analizei lui microscopice pe parizieni, od de obicei, foarte puțin grav și mai mult satiric-ironic. Critica lui Shaw nu poate durea —dar înțeapă. „Adevărata Jeana d’Arc—scrie autorul—este și astăzi tot atăt de nepopulară în Franța, ca și atunci, când Burgunzii o vîndură engezilor cari la rândul lor o predară Bisericei și Inchiziției spre a fi arsă pe rug. Persoanle cari găsesc in opera mea un atac contra patriotismului și religiei, nu cunosc lucrarea și nu cunosc nici patriotismul, nici religia. Mă decid greu ca ripost criticilor francezi, cari de câte o cercetez dacă cunosc lucirile mele criticate, primesc răspunsul : —„Nu—dar a lupto. (criticul respectiv) la Verdun“. Am suportat acest fel de opoziție în Londra și New-York și voi trebui s’o suport și în Paris, căci Parisul este nu numai tot atât de necivilizat c. New-York sau Londra— dar suferă de un surprinzător provincialism tip secolul al 18-lea, care în treacăt fie zis—nu eaL lipsit de farmec. Am azistat nu de mult la reprezentarea presei mele EROI la Odesa - în care cu grija a fost subliniat că eroul tragic al lucrărei mele, este un bivol, care nu trebue luat serios păcat, căci valorificarea, operelor mele este o dovadă de cultură, și până acum Fran[a fost prima. — Am educat Londra, am crescut New-York, Berlin, Viena, Moscova, Stockholm sunt la picioarele mele. Dar sui prea bătrân pentru a mai da educație Parisului. El este prea adânc băgat în întuneric și eu sunt prea avansat să tem că niciodată nu mă va înțelege cu parizienii. Vedeti bine: eu cunosc Parisul mai bine, ca parizienii—și de aceia îl iubesc mai tare. Nu un francez, ci un poet englez—Morris îmi spuse cândva, că Franța este cea mai frumoasă țară din lume. La fel am găsit-o și eu. Parizienii însă, nu o apreciază. Ar trebui alungați din Franța și înlocuiți cu englezi; englezii ar ștt să o prețuiască. »Nu se poate spune că scrisoarea este lipsită de ironie fină și caustică. —voxxoo-Citiți în pagina 4 siele de notarial LUMEA Umbra care a rămas in urmă «Umbra, rea a d-lui Poincaré le aatâ în stradă. Premierul Frr reintrat în Cameră fără de d. în eyrie». (Zilele) POINCARE (către Lasfeyrie)—D-na rămâi afară. Ca om al realităților nu mă potrivesc umbrei mele. O țară fără femei Unde lipsesc femeile, moralitatea scade De obicei femeile covârșesc în număr bărbații. In Anglia feile întrec cu mult numărul bărbaților. Argentina însă—din țările mari civilizate—duce lipsa femeilor Statistica imigranților, stabilește 73 la sută bărbați și numai 11 la sută femei și dintre aceștia jumătate sunt copii, pe când oarbații sunt toți maturi. Lipsa femeilor este o boală cronică în Argentina — care va reverd însă acută pe măsură ce numărul mare al imigranților va spori pe acel al bărbaților. Repercusiunile acestei lipse— nu întârzie a se produce în oase domeniile. Bineînțeles că cel mai influențat este cel moral. Majoritatea Crimelor au ca nativ femeia.— Unii cred chiar ă 90 la sută din crime se conit acolo, pentru, și din cauza femeei. Căsnicia este foarte respectată acolo. Păcatul necredinței o plătește cu moartea. Bărbatul înșelat se răzbună, omorând femeia și pe rival. Este natural că bărbatul, care cu atâta greutate s-a putut însura, să nu renunțe ușor la nevasta lui. Femeia este mai de preț — în înțelesul moral al cuvântului. Prezența ei un motiv de emasiune pentru bărbații doritori — dar și de rivalitate. Această stare de lucruri impune femeilor o rezervă socială. Ele nu pot apare singure pe străzi. In cafenele și cofetării, ele de obicei se ascund în dosul gratiilor, anume construite. Numai la cinematografe, femeile se prezintă mai libere— și numai ziua—fiindcă ele sunt singurele vizitatoare. Deși căutate, femeile nu se simt totuși așa de bine. Ele nu esă pe stradă, fără să audă observațiile atât de poftitoare ale bărbaților cam flămânziți. Aceste manifestații de simpatie nu sunt sincere — constitue numai un strigăt al inimei. Fata de la 15 ani începe a încasa complimente, deși în majoritatea cazurilor nu le merită, iar ce iâlecă, bieții barbeți complimentează toate femeile, doar se va îndura vreuna să-i aleagă. Dacă acest efluviu de sentimentalism din partea bărbaților se explică, el are repercusiuni mari asupra femeei. Fiind dorită și convoalată, oricum ar fi, vă închipuiți că n’o mai frământă dorul de a fi mai bine. De aceea nivelul general al femeei este scăzut acolo. Ele valorează—cum spune un publicist german, cu durere—cât sexul lor. -----COXXOO----- Bazarul cu imagini SFANTUL IOSIF Catolicii au consacrat, dintr’o veche tradiție bisericească, întreaga lună Martie rugăciunilor adresate teslarului, tatăl Mântuitorului, lui Iosif simbol al muncei umile și binefăcătoare. Popoarele catolice, își îndreaptă gândul către meseriașul onest din legendă, și de pe amvon predicatorii Evangheliei, evoacă figura biblică a bătrânului strănepot de regi,din seminția lui David, chemat de destinele Domnului să vegheze, neclintit paznic al virtuților imaculatei fecioare, încredințată lui ca tovarășă, pentru a nu fi niciodată prihânită. Credincioșii, sefarhul lor ceresc, apropiere eși din tainele lui mari, ei vor să afle pe acelea capabile să dăruiască omului aplecat deasupra uneltelor sale, putința de a sluji pe Dumnezeu muncind, și de a înfrâna toate patimele, străjuind cu statornicie virtuțile celor mai apropiați din jurul lor. Luna Martie exaltă sentimentele democrate ale Evangheliei și preoții din mijlocul marelui furnicar închinat muncei, conduc sufletele enoriașilor până în apropierea teslarului oferit ca pildă tuturor, încercând însă, fără literatură și fantezie, pe temeiul textelor autentice religioase, să refacem figura și biografia Sfântului Ioosif, ne oprim la acele câteva rânduri din Matei și din Luca, privitoare la nașterea Domnitorului Mare nici nu pomenește de Iosif, iar ultimele lucrări apărute contestă existența lui. In definitiv prezența lui frumoasă, nu este și strict necesară. Nașterea Mântuitorului nu atârnă de existența lui losif. Papa Sixt al IV-lea care a înscris abea în secolul al XV-ea , pe losif între sfinții calendarului roman, a avut în vedere împrejurarea că teslarul protector al Sfintei Maria. In afară de zile lui virtuți sufletești, sa mabucurat și de însărcinarea cereasca, de-a oferi ocrotirea de fiecare zi, pruncului pe care Mamă îl oferea, în cer Imaculata de îngeri și intre păstori în survntoare, omenirei, spre salutul ei. Și astfel Iosif a intrat în calendar, fiindcă a hrănit și ocrotit pe fiul Domnului. Mai târziu, când biserica romană și-a dat seamă ca figura lui losif abea amintită , Luca și Mateiu poate fi un minunat subiect de devoțiune și de atracțiune pentru massele mari muncitoare, bătrânul teslar din agenda biblică, deveni un patron căutat al unor ordine cami înmulțit mai ales în secolele s au XVlI-lea și XVlIl-lea, deosebit de importante prin extinderea luată de propaganda catolica, in lumea muncitoare. Astfel, contestat de de texte, de istoriografi interpreți, recenți, s-a încetățenit totuși puternic in ierarhia bisericei catolice și fingura lui suggestiva de literatură, servește pentru admirabile legende și inspirații relgioase. Omul, a realizat nu numai pe Dumnezeu, ci și o întreagă lume de eroi pe cari i-a împodobit ca virtuți și le-a transmis destine, încât ca vremea, cerul a devenit o minunată priveliște, cu neînchipuit de frumoase și decorative figuri .Nu cunosc o literatura mai frumoasă decât acela pe care o scrie omenirea, lent, dar măreț, capitol cu capitol, zămislind sfinți și drame și aventuri divine, o fermecată grădină, cu lumini și umbre de paradis. Și acum vin savanții (nelegiuiții) și sfarmă podoabele fanteziei și ale sufletului nostru. Cu ce drept se contestă omenirei privilegiul de a avea o legendă a lui Iosif și predicatorilor romani, prilejul de a apropia pe cei osteniți de chipul unui losif, care mâncă, cu decât teslar, dar care a n’a fost crescut totuși pe Dumnezeu. Să lăsăm oamenilor brațele nevăzute ale mângăierei. Dacă le precupețim religia, sa ne gândim că trebuesc veacuri până să dobândească o alta, care nu va putea fi mai frumoasă decât tot în măsura fanteziei exprimate. ALFRED HEFTER *—OO X.XOQ— imposibilă Este vorba de America. Oricât a vrut președintele Coolidge să-l cruțe pe ministrul justiției, de a cărui cinste părea încredințat—ministrul Daugherty a trebuită plece. Acuzările s’au înmulțit și precizat. In cât fată de acest material acuzator, președintele a invitat pe amicul lui Dangherty să demisioneze. In America, mușamanaci îi trebuințate în viața comercială , nu este cunoscută însă și în politică. superioare să înlesnească traiul :..................nn^ifit © ru yi —Câteva cazuri edificatoare și altele jignitoare cetitorii ziarelor, credea,n’au uitat de sporul cel mare de 500 milioane, ce urma să fie repartizat funcționarilor. Imediat după veterea bugetului general al statului, s’au și început zarvă mare, pentru anpartijia COTEI. Din cabinetul Ministrului de finanțe și mai ales a d-lui Traian Lalescu a transpirat pentru prima oară — versiunea— că, cota va fi 40 la sută, drept care — ziarele—au adus la cunoștința celor interesați în cauză. Visul a fost vis și a dispărut odată cu ivirea zorilor zilei. Imediat,ziarele au anunțat, că sporul funcționarilor din fondul celor 500 milioane se va fixa ulterior, după ce va studia această chestiune, o comisiune întocmită pentru acest scop. Comisiunea specială a lucrat iunele : Ianuarie, Februarie și 15 zile din Martie și abea a putut să reușească a face repartiția. In timpul acestor 75 zile de muncă, membrii Comisionei au încasat diurna cuvenită. Din cabinetul de lucru al onoratei Comisiuni—ziarele — au putut afla că sporul va fi, când de 35 la sută, când de 30 la sută, când de 25 la sută etc. până când a venit cuvântul hotărâtor al d-lui T. Lalescu. Azi s’au dat ordine autorităților, că cu ocazia întocmirei statelor de salarii pe luna Aprilie a. c. să prevadă sporurile stabilite de așa zisa Scurba Lalescu. N’am să mă ocup aci de toate ramurile funcționărești și nici de Corpul didactic în general, ci numai de învățători, pentru că în acest grad din corpul didactic există cea mai complectă desolidarizare, slăbiciune, timiditate, amenințări, promisiuni celor cerbicoși etc. Dar ce vreți să facă un învățător, care e cel mai sărac sătean dintre sătenii satului unde profesază? înaintat în vrâstă, înconjurat de copii și amenințat de scumpirea traiului unde să-și îndrepte privirea ? Toate Ministerele au pornit prigonii contra acestor nenorociți, ca să nu fie primiți în alte funcțiuni, ci să-și continue misiunea de martiri al neamului. Ce să facă?... Nimic ! Se vor mulțumi ca și lucrătorii din via Domnului. Acestor muncitori, tocmiți de dimineață la lucru—seara li s’au plătit ca și celor de la amează și cei de cătră seară veniți , iara lucru, învățătorii tineri fără gradație vor primi un spor lunar ,de 370 lei, iar cei cu 4 gradații, care sunt împovorați de familie vor primi un spor lunar de 135 lei. Va să zică invățătorii tineri vor primi 1380 lei, iar cei cu 30 ani de serviciu 2080 lei lunar. Diferența între unii și alții va fi de 700 lei lunar. Cu cât s’a ameliorat traiul unei familii numeroase ? Cel dintâiu primește pe zi 46 lei, iar cel al doilea 70 lei. Diferența e 24 lei ziua. Rog pe Onoratul Guvern să calculeze această sumă zilnică dacă e suficientă numai pentru alimente și— dacă toți suntem egali înaintea legei, a datorei, a muncei intelectuale, pentru ce unii care muncesc puțin să fie salariați cu 300 lei zilnic și alții cu 46-70 lei ? Ore deosebirea de castă—nobil și plebeu? Și apoi organele multiple de control (creațiuni politice) au tupeul a se afișa prin rapoarte kilometrice cătră Minister, că învățământul și școalele rurale au ajuns într’o stare de plâns? Să poftească d-nii controlori ai învățământului, care fac pe grozavii să se instaleze la școala și în localitatea acea de plâns și cu salarul acelui învățător să îndrepte lucrurile; căci pentru ce este om special, nu pentru a îndrepta răul— cr numai pentru a face raport . Are foarte mare dreptate d. Inspector General Lupu Antonescu. Personalul de control trebue pregătit, nu prin politică. Deci acum, când traiul învățătorului s’a înlesnit în mod destul de simțitor, când mișcarea greistă nu-și mai are rostul, când învățătorul se poate bucura de un trai destul de uman prin sporirea salarului— la toate aceste înlesniri— s’a adăugat o înlesnire și mai mare la trai. Administrațiile financiare nu știu din ce dispozițiuni (desigur din a Ministerului de Finanțe, căci nu-mi vine a crede, a fi dispoziția Administratorului financiar al județului) au hotărât ca, bh fanțele de salar ale învățătorilor să nu mai fie achitate la ghișeurile acestor instituții ci de câtră Perceptorii respecțivi. Nici un motiv îndrituit pentru această dispoziție, și iată pentru ce : Circumscripțiile perceptorilor fiscali sunt alcătuite diin 2-3 comune. Reședința Perceptorului e situată de periferie între 20-30 kilometri. Ca să zică învățătorul trebue să parcurgă această distanță pe jos, călare, sau cu o căruță în schimbul unei sute de lei chiria calului, plus mâncarea până la d. Perceptor căruia prezentându-i chitanța de salar spre achitare, îți răspunde „N’am bani +