Lumea, iulie-septembrie 1924 (Anul 7, nr. 1741-1817)
1924-07-04 / nr. 1741
î JBIL_LL....mmm LUMEA Cine fură din răutate și cine din neglijență = In jurul unei Interpelări — noțiunea mai mult sau mai puțin A fura însemna a-ți însuși un A'ream, până mai dăunâzi precisă a cuvântului FURT, bun care nu-ți aparține. Lucrurile sf au schimbat. Înaltele organe de conducere au stabilit, pentru acelaș fapt, o serie de graduări subtile, în care ne încurcăm. In primul rând se ține samă care fură. De multe ori nu se ține sărată decât de de persoana aceasta. Pesimismul nu mai este modă în literetură ce ju e de rigoare în politic în schimb, vina de toate zilele. Cel si ziarele, foaie ’și fac o profesiune de credință din pesimism (afară cele guvernamentale care, prin definiție, sunt obligate să arboreze un optimism uluitor). Ascultați, în tramvai, la Cinema la hală, conversațiile între oameni din diferite categorii sociale. Refrenul e invariabil: „stăm prost“. »Slam prost*. E o banalitate imensă, repetată până la saturație, dar veșnic la ordinea zilei. Morala publică și privată a căpătat atâtea fețe, încât, cum ai întoarce-o, tot de față dar. Celor naivi li se mai urlă uneori sângele în obraji de indignare. Dar, din fericire, naivii sunt din ce în ce mai rari. Stăm prost Viața cea de toate zilele se scumpește. Grija ei devine o obsesie cu simptome patologice. In schimb, viața propriu zisă e mai ieftină ca oricând , probă, ușurința cu care se ucid oamenii, uneori pentru simpla plăcere de a ucide. Cei de sus fac afaceri, cei de jos rabdă și plătesc oalele sparte tot în capul lor. Leul «cade. Funcționarii trăesc ca cerșetorii, în vreme ce d. Vin în Brătia«« realizează excedente bugetare... Pesimismul acesta general e justificat. Lucrurile sunt așa cum le vedem. Ca să apară întunecate, n’avem nevoe de ochelari fumurii. Vinovate soni și împrejurările, vinovați ajunl și oamenii. Dar mai ales oamieni. Pentru că, dacă e drept că împrejurările ] formează pe oameni, nu era*i puțin adevărat că oamenii oricând posibilitatea de a mediau ifica împrejurările,—dacă vor. Dar nimeni nu’și recunoaște vina. Răspunderile se aruncă cu vehementă de la unii la alții, ce o minge de footeball. Rezultatul acestui sport e noi: in jurul celor interesați mișună cete de pamfletari mărunți și gălăg’oși, care, vizând gloria unui Paul- Louis Counder, învață de miței sa înjure,—dar uita să învețe să scrie și, mai ales, să cugete liber. Ziarele independente oglindesc mai fidel realitatea. Au însă neajunsul că vorbesc în vânt. Atâna doar, că dau prilej cetățeanului necăjit să-și recunoască, negru pe alb, propriile ist doleanțe.• Unul din rezultatele desorientării în care trăim, e răsturnarea vechilor noțiuni. Aveam, până mai dăunâzi, noțiunea mai mult sau mai puțin precisă a cuvântului furi. Aiura însemna a’țî însuși un Imn care nu’ți aparține. Lucrurile s’au schimbat. Înaltele organe de conducere au stabilit, pentru aceleș fapt, o serie de graduări subtile, în care ne încurcăm. In primul rând se tine samă de persoana care fură. De multe ori nu se ține samă decât de aceasta. Unii psihologi pretind că nu există om cinstit și om necinstit. Că, chiar acei ce n’au pus niciodată mâna pe un lucru străin, închid totuși în ei posibilitatea de a fura, așa cum închide țărâna atâtea sentințe care nu germinează, dar care, în anumite condițiuni, ar putea încolți.. Câți oameni „cinstiți“, găsindu-se în anumite situații, n’ar fure, dacă ar fi siguri de impunitate ? Gândiți-vă numai că ați fi în stăpânirea umul mijloc de a deveni invizibili și ce ar muri de toame. Cin« ar rezista de a mânca o felie de tentației pâine care nu-i aparține? Deosebire» ar fi numai între felul cum fure și, mai ales, dele eine și cât fură. Hoțul ar fum de unde ar apuca și cât ar putea. Omul cinstit ar uta numai atât cât i-ar fi absolut necesar ca să trăiască, și num«» delft cel cărora le pri* »osește. Del» aceste teorii pesimiste s’a inspirat, probabil, justiția, ar fisnci câid pentru acelaș fapt a stabili? mârea categorii și eleje. De pe da, un înalt personaj, din lumea bună și delicat, nu va fi nici cifíapi învinovățit de furt, ci, în caisul «ei mai rău, de o simplă neglirenga în serviciu“. Vin apoi» îs ordine »descendentă, nn delicadetastrarea de fonduri, frâu, delapidarea, escrocheria, pungfișt © și guinana. Mai există și sub kfipătuiri. Dar, niefiind de meserie nîel boi, nici om de lege, regret că jus? se cunosc. Un fapt recent vine să sprijine aceste considerațîuni banale și inutile. In paritanieni, un barbat politic cu greutate și-a desvoltat o interpelare cu privire la niște „afaceri“ (am început a mă obișnui cu subfintenie linguistic?!) ele administrației unei înalte instituții de carieră. Interpelarea a făcut zgomot. Foarte multă lume s’a iritat și s’a ofensat. Un înalt personaj din lumea intelectuală a declarat textual că: Chiar dacă acuzațiile aduse, se vor dovedi întemeiate, ele fac mai mult rău instituțiunii care trebue sâ rămână sfântă tuturor. Va să zică, în umbra unei înalte instituții „care trebue să rămână sfântă tuturor“, sunt permisa neglijentele și „afacerile“ (ca să zicem numai atât). Și noi care aveam naivitatea să credem că tocmai acolo nu trebue sa fie permise! < impunitatea delicvenților e de mai ’nainte asigurată prin cuvântul Parlamentului. Deci,—avîz amatorilor 1 D. S. N. R. Colaboratoarea noastră discută chestiunile în principiu. Ba și cu atât mai puțin direcția ziarului, nu se gândesc a se asocia des acuzările aduse în Parlament era contra unei înalte instituții. ©dați cu dictatorul Spaniei — va cadans și regele AfCIîSÎ — Mișcă ceva în Spania ! Generalul Primo de Rivera să-și fi făcut oare castele în țara lui — când s’a intitulat dictator salvator al Spaniei ? Vom vedea. Deocamdată el strânge armate în Madrid, de frica unei revoluții. In acelaș timp șefii partidelor democratice spaniole, se adună la Paris pentru a examina situația. Un leader republican spaniol, a rezumat o, cam astfel: —Când regimul de dictatură militară va fi luat sfârșit în fața saltului democratic, pe care el însuși l-a provocat, nu va fi posibil partdelor cari au guvernat cu regele, să revină la putere. Cum de altă parte, regele nu va putea improviza un pariul capabil să guveneze—nu-i va rămânea decât soluția abdicărei. Opinia publică spaniolă este îngrijată de dificultățile pe care Spania le întâlnește în Maroc— unde a amenința un adevărat dezastu. Luând puterea, Rivera s’a arătat forte, a rafut repede socotelile în Maroc. Au trecut 9 luni și nimic nu s’a făcut. De bună samă că aceasta nu poate contibui la înălțarea prestigiului, nici a autorității lui—și prin repercusiune, nici acele ale regelui. -------onxxoo — Otifiln pagina 4 știri UltimKle Fuziunea o murit = înainte de © trăi De oameni încercată» și de oameni îngropați Plăpândă, a răit cât trăește o roză înecată de spini , — mai puțin, ca o dimineață. Fuziunea avea să fie rodul unei contopiri de suflete. A fost iară un artificiu ereiat din diplomație, ceva interese politice și foarte multe ambițiuni personale. Ideia care a prezidat la gătirea fuzimei a fost și preeste clară. Cele două puternice partide din ț ură, aveau și eu încă tos interesul de a opune forța lor comună, și îngemănată, tiraniei liberale. Era deci o stare de spirit, care împingea la fuziune.. Principiile au fost derivate abea după ce șefii s’au pus de acord, sentimental.. Din nefericire, unii și alți, se pândeau, dar naționalii, și țărăniștii In intimitatea lor, nutreau speranța că vor putea să impună supremația lor, noului partid fuzional. Chestia de persoane, fără să fie pronunțate, și fără să fie mărturisite, sublinia întreaga acțiune. Principiile erau doar motive, în umbră se profilau persoanele. Partidul național, să vorbim de șefii lui, nu putea consimți la o fuziune, care cu vremea ar fi putut reduce, nu numai autoritatea în noul partid, dar și influenta lor propria lui provincie. Tot așa și țărăniștii. Și unii și alții vorbeau de principii dar credeau oamenii. Deși în multe privinți, asemănători, este idus un distinguo pentru partidul național. Partidul național, regionalist, exploatează o situație privetigiată. El continuă a conduce o provincie, ca un conglomerat, în care părțile componente, sunt amorfe, și amortizate. Diferențierea dintre clase și interese au putut-o evita, atâta timp cât, puteau lupta cu perfidul unei legiuni. Din ziua însă când ar fi trecut granițele propriei provinci și când trecerea peste Carpați, ar fost ușurată—pentru unii și pentru alții, diferențierea și cristalizarea politică, pe care partidul național a putut o evita până acum— ar fi impus soluționarea unui proces politic inevitabil. Partidul țărănesc, prin exponenții lui, sau acei cari ar fi reprezentat in noul partid aceste principii, ar fi câștigat pe țăranii partidului national, ai cărui șefi autentici ar fi trebuit să se mulțumească numai cu orășenii.— 4 Pentru șefii actuali ai partidului național, ar fi fost o perdere simțitoare. Ei nu pulsau dar, dori fuziune.1 în mod sincer. Vorbind mereu de principii, și numai de eie, naționalii, de fapt ocroteau oamenii din dosul lor. Țărăniștii, insistând asupra persoanelor, pregăteau [de_] fapt garanții principiilor, in cât, dacă după aparente, țărăniștii ar fi acei cari au inzistat asupra chestiilor personale, de fapt însă naționalii sunt acei cari au creiat din prezența unor anumite persoane, chestie de Pentru țărăniști, chestia Stere nu există, fiindcă d. Stere este de mult membru al partidului. Partidul national a ridicat această chestiune, pentru a seăja de consecințele invaziei principiilor țărăniste în Ardeal. Căci el se teme de fuziune. Nu atât de țărăniști, cât de principiile lor. Fruntașii ardeleni, dacă nu dispuneau de chestianiere, o nu erau. Atragem atențiunei cetitorilor asupra APELULUI pentru subscrierea la Societatea Comunală de Electricitate a orașului Iași—apel publicat in acest număr. HerrioMnfim Pipele președintelui de CensHiu al Franței Dr. Herriot, fostul primar al Lyonului și omul cel , mai actual acum, e dotat cu toate calitățile unui gospodar grijuliu, ale unui profesor fără rutină și ale unui om politic cu idei îndurate și cu o tactică care nu aduce nimic din recuzita mai chiavelicească a vechilor oameni de stat. Singurul viciu al conducătorului stângei democrate e doar fumatul. Dacă în politică candoarea sa e îngerească—în viața de inkrior o pasiune îl tiranizează , fumează ca un turc. La ministerul de externe, cabinetele sale sunt un adevărat serai—de pipe. Dacă până la venirea sa camerile ministerului îngrămădeau în ele numai gravitate, maestrie protocolară, liniște încremenită, astăzi au căpătat un aer de intimitate de bunăvoință prietenoasă și sunt continuu animate de vizitele prietenilor personali și politici. Se vorbește în ele deschis, sincer, oricât de tare, se fumează abundent și gluma se întretae, prietenoasă, cu domoala fumegare a pipei. Servitorii ministerului de externe nu mai înțepenesc în atitudinea stâlpilor de telegraf și nu-și mai dau osteneală de a nu trece cu vreoo iată peste prescripțiile suveranității d-lui Poincaré. Umanizați, ei se încorporează atmosferei generale de pare că ar fi la ei acasă. Dl. Hermiot le-a impus o singură ironie când le-a poruncit: „Să mi îngrijiți cu toată atențiunea de cele 4 pipe de pe masa. Servitorii au înțeles de cală slăbiciune de dovadă, în această direcție, președintele consiliului și nu au refuzat deosebita lor solicitudine acestei pasiuni inocente a marelui democrat. Tot în legătură cu această pasiune a d-lui Herriot se spune că, cu prilejul întrevederii sale cu dl. Macdonald, acesta și-a pregătit și el o serie de pipe și tolăniți pe iarbă au pus la cale soarta Europei printre răbufnelele tutunului. Premierul britanic, în condescendența sa, i-a oferit d-lui Herriot din tutunul pe care și-l pregătește singur. . Acesta însă, refuzându-i ia înmânat un pachet din tutunul său muncitoresc, indicându-i poate și astfel directivele care-i sunt scumpe. — „Merei — Fumez tutun „Caporal". i ,—ooxxoo~~ forgă SSI^-îi • '»'1 *#WLZ LIMIIM pggi spiritul altora UN CUNOSCÂT Of? Oh, ce colecție admirabilă de păduchi. Puteți s’o luați, știți nu prea sunt amator. Moartea își alege diferite căi, pentru a rări rândurile oamenilor. Cea mai dureroasă este acela care răpește pe om din mijlocul fericirei. Să mori bolnav — e aproape natural. Să mori luptând, este gloros. Să mori în luna de miere, e dramatic până la disperare pentru supraviețuitori. Să te crezi lovit de noroc și moartea să te cuprindă pe neașteptata, este desgur culmea norocirei și a ghinionului. Cazul pe care vroim să-l povestim, se încadrează în ultimele două ipoteze. ■ * La ambasada austriacă din Paris, servea de foarte mulți ani un ușier, om foarte cum se cade . D. Tiberghin. ,Patruzeci unu de ani a stat neclintit la postul lui. In lumea diplomatică căpătase rang, ii ce decernase cu drept cuvânt întui de decan. Deși foarte ocupat și devotat funeției lui, găsi timp și mijloace să dea fitei lui o educare aleasă. Desigur fu foarte fericit când acum câtva timp reuși să mărite fata cu un inginer. Norocul nu se opri aci. Un unchiu al ginerelui intră pe nepot și nepoate la Canton, unde primul avea să ia conducerea marei fabrici pe care o stăpânea unchiul. Perspective strălucite se prezentară copiilor ușiei rutei Tiberghin : avere, glorie și fericire. Invitația fu acceptată și tinerii căsăoriți luară drumul oceanului. Ajunși la Canion, se nimeri că d. Merlin guvernatorul Indochinei, să sosească acolo întors dintr’un voiaj din Japonia. Evident, prezența înaltului demnitar trebuia sărbătorită de întreaga colonie franceză. La o astfel de solemnitate nu puteau iesi și tinerii mosefici curând debarcați în oraș. Director de fabrică, inginerul Daumetz și tânăra lui soție, țineau cu plăcere să ia parte la banchetul organizat în onoarea guvernatorului, la sala frumos decorată, o masă plină de Hori, cuprindea pe comeseni. Veseli și bine dispuși, priveau prin ferestrele larg deschise—din cauza căldurei — în depărtare spre apele sihastre ale mării. Guvernatorul părea încântat de rezultatul vizitei lui in Tokio. Buna dispoziție cuprinse pe toți comeseni, în împărăția ei. Sticlele de șampanie sunau ca tunurile în zilele de sărbătoare națională. Toasturi entuziaste străbateau inimile și sala. Un chinez mic, pipernicit și rupt, apăru deodată la fereastră. „L’o fi adus curiozitatea,~zgândeau comesenii. Deodată zbură ceva din mâna lui—și căzu pe masă, drept în fața guvernatorului. Cineva din apr piere singa . — „O bombă, jos“. D. Merlin, într’o secustorie, se zvârli sub masă. Bomba explodă. Cuțitele, furculițele, bucăți de farturii și pahare, zburau pe sus, sfredelind corpuri de oameni. Cinci comeseni fură omorâți, alții, grav răniți. Morți și tinerii soți Daumetz, cari veniseră să-și facă fericirea, și cari muriră de atentatul pregătit contra guvernatorului cere se ridică teafăr și sănătos de sub masă ! Criminalul dispăru, va trecu prin înot, fluviul. Cine*! mai recunoaște între mi* bonneie de chinezi ? Dar chiar dacă ar fi fost prins, cu ce ar fi putut compensa durerea bătrânului ușier, care în ceasul catastrofei, continua serviciul lui, zâmbind de fericire ori de câte ori se gândea la fericirea copiilor lui—plecați spre norocul cel mare ? afla doar, din când în când, când măsura cu mintea distanța care-i desparte de norocul lor, și greutatea de a-i vedea împreună cu nepoțelul, pe care i aștepta. Și când distrel de gândul cu care urmărea neîncetat, în depărtări, norocul copiilor lui —• bătrânul ușier putea un^feláJ ștampila pe vre-o viză de pașaport, telegraful aducea știrea morții, marei, unicei sate speranțe. Pentru nenorociri, distanța dintre China și Paris, se reduce la nimic. Bătrânul Tiberghin din acel ceas, nu mai urmărea cu gândul» decât convoiul trist și înduioșător al acelor plecați spre fericire și glorie, și care-și găsiră moartea, golind o cupă de șampanie ! Dureros sfârșit pentru un om, care n’a trăit decât pentru ai lui! Faust« emoționant«! Cum merg oamenii spre.»tf8parte Cazul tragic al unor tineri însurăței — Narala ghinion al unui om mic -------COXXOÜ— Masacrul de la bursă Tocite șivinele și-au pus în gând să sfășe bietul leu. A ajuns șura cui, în cușca lui de la Bursa, într’un hal de plâns. Sfâșiat, abea mai are câțiva cărți pe el. Nu va trece mult și va rămânea numai cu oasele. Va fi în complectă lichidare. în- Amețitoarea urcare a devizelor din Capitală, produce din nou panică de piață. Este o complectă degringolare a valorilor. Nimeni nu mai știe ce are de plată, cât și cum sa plătească. * Se poate ca Banca Națională să intervină din nou. Și pentru o zi, două, să ridice cursa leului* Dar este trai acesta ? Baloanele de oxigen nu restabilesc nici odată sănătatea bolnavilor tratați cu ele. Nici devizele Băncii Naționale aruncate, în momentele de derute, nu pot urca valoarea leului. Trebue văzut daca acei cari ne conduc mai au posibilitatea de a remedia valuta. Dacă misă plece. —^OttXXXOQ Declarații!« unui deputat — Un deputat sosit din București, în curent cu cele petrecute în ultimele două zile în jurul fuziunei decedate, ni spune : „Partidul național a fost convins în ultimul timp de a renunța la fuziune. Decisiv a fost pentru șefii partidului—declarația ce ți s’a făcut din loc sigur, că fuziunea îî îndepărtează de la puteren. înregistrăm fofccmgfc