Lumea, octombrie-decembrie 1925 (Anul 8, nr. 2127-2204)
1925-10-01 / nr. 2127
eOMlIRITAMIIS LUMEA Dreptate târzie După patru ani de guvernare,liberalii s’au gândit în fine și la funcționari. Par hotărâți a face dreptatea după care miile de slujbași în mare oftează parte snimiați de salariile de foamete. Știu că se obiectează că, funcționarii nu s’ar rezuma numai la salariile lor. Lasă că abea o treime vine în contact cu publicul—dar însuș faptul bacșișului este o dovadă a mizeriei. Nu ne închipuim că este [slujbaș, care n’ar fi preocupat de demnitatea lui. Birocrația se socotea înainte de război ca o colonie a elitei burghezești— putea fi chiar ironizată prin excesiva ei pretensiune de distincție. Or această distincție nu se putea concepe fără o permanentă veghere asupra demnității slujbașilor. Din nefericire, mizeria războiului a putut face ravagii și în această clasă onorabilă, dând loc la compromisuri între necesitatea de a trăi și demnitatea profesională. Cazurile oricât de numeroase eri sunt însă, în minoritate față de grosul funcționărimii, desmoștenite și persecutate de guvernant. Față de această funcționărime, dreptatea a întârziat. Se pare că liberalii din anumite motive poltice — sunt dispuși a repara greșelile trecutului—în mare parte propriile lor greșeli. Salarul aur, propriu este aur—fiindcă distanța zis nu valutară este mult prea mare, pentru a putea fi umplută de coeficientul aplicat șelarilor din 1914. Leul este mai mic față de aur — de 40 ori. Salariile în cel mai bun caz—se vor înmulți cu 20 respectiv 18. Din bugetul statului, numai slujbașii au rămas mult în urmă față de valută. Patru cincimi din buget privind materialul și toate celelalte cheltueli, sunt calculate în raport cu leul față de aur. Printr'un exces de autoritate, numai munca slujbașilor este mai puțin remunerată—fiindcă omul...judecă și poate vorbi. Li s'a lăsat funcționarilor numai dreptul de a se plânge. In schimb toată partea negruitoare a bugetului, șine, mașini, tocuri, cerneală, toc, piatră, săpun—toate acestea sunt trecute cu valoarea reală—adică cu suma echivalentă diminuării leului hârtie față de * I * I cel de aur. In afară de nedreptatea generală, s'a făcut în cadrele slujbașilor și nedreptăți speciale, agravante. Au fost ministere mai zeloase de funcționarii lor. Acești au fost mai uman tratați. Dar cu cât se tindea a se face dreptate unei categorii de amp’oiaji, pe atât creștea nedreptatea față de altele, cari înainte de război se găseau pe picior de egalitate. Un exemplu dintre multele. Funcționarii ministerului de justiție au fost într’o măsură oarecare mai bine tratați—din considerente lesne de înțeles—față de slujbașii de la finanțe. Astfel că slujbașii ambelor ministere, la fel retribuiți după grad, la 1914, se văd astăzi distanțați, deși valoarea rendementului lor a rămas acelaș. Un administrator financiar era înainte de război egal în salar cu un președinte de tribunal. Fără ca acesta să fie retribuit în raport cu diminuarea leului—este totuși în avans față de egalul lui din 1914. Toate aceste nepotriviri cu realitatea trebue să dispară. O cere simțul de omenie, dar mai ales o impune morala imanentă care conduce orice s-ar spune, și statele. Rămâne numai de văzut dacă d. Vintilă Brătianu a fost întradevăr căștigat pentru acest act de dreptate. Chiar dacă este inspirat de considerente electorale. Orcum, egalarea și sporirea în lofuri nu este concepută de guvern, fără o reducere a numărului de slujbași supranumerați din posturile creiate după război. Mișcarea din magistratură D. Gh. Mârzescu, ca niciodată, ține secret proectata mișcare din magistratură. Cuprinzând și lașul, ministrul justiției are și mai multe motive de a o cumpăni mai cu atenție, pentru a nu strica un anumit echilibru stabilit de ani de zile în localitate. Parchetul general și parchetul de tribunale din Iași și din celelalte centre din Moldova au devenit foarte obositoare pentru membrii lor. Nu e clar de mirare că toți acești distinși magistrali ai parchetelor preferă magistratura assise celei de instruire. In această privință, ministrul dreptății se tolva cereri găsește în fața coinzistente, pe care nu știe cum să se rezolve mai bine. Are de ales între necesitățile de ordin superior privind liniștea publică și bunăvoința lui față de iar n’ar dori solicitatori, pe cari să-i lase nesatisfăcuți, cu atât mai mult, cu cât intervenția lor pare suficient justificată de istovitoarele anchete din ultimii ani. Probabil că vor triumfa primele. Rămânând ca viitorul maestru al justiției, să se ocupe eventual și de considerentele de ordin personal, nu mai puțin îndreptățite. 25 In cercurile comerciale a ajuns un cuvânt de ordine. 25. Este împrumutat argoului polițienesc și tinde să ilustreze măsura curioasă a guvernului, care a înțeles să trateze marele orașe comerciale din vechiul regat, ca pe niște centre minoritare. Se știe că ministerul de industrie abuzând de un drept prevăzut în noua lege a Camerilor de comerț, într'un articol destinat numai teritoriilor alipite, a numit în Constanta, Galați, Botoșani, Brăila, Bărlad, etc., câte 25 membrii, micșorând astfel dreptul de reprezentare a cercurilor comerciale și industriale din localitățile respective. Ca prin minune a scăpat Iașul. Adică prin mărinimia d-lui Mărescu. Evident in Iași, s'a ținut pe cât posibil sama, unii spun, chiar mai mult decât posibil—de a fi ai ministrului local. In schimb el s'a arătat larg și aproape dezinteresat. Anumite cercuri par a fi în situața de a explica aceasta „dezinteresare“ de conducere propriu zisă a Cameră. Ele susțin că ministrul Iașului a văzut ceva mai departe. A căutat pe cât posibil să pregătească alegerea senatorului de drept,furnizat de Camerele de comerț. In acest scop s’ar fi ocupat doar de vreo două persoane, a căror prezență se poate ușor releva în lista candidaturilor oficiale de la alegerea de o zi. Aceste dorinți respectate, nu s’a aplicat comercianților eșeni, cele 25... Se caută un conferențiar pentru Eminescu .Pe zi ce trece lașul își trăește legenda intelectualităței, sub forme din ce în ce mai tragice. Pe umerii târgului nostru apasă o moștenire oneroasă. I s-a consacrat lașului prestigiul de a fi exponentul unei intelectualități, de a reprezenta o tradiție de generozitate și cultură. Ori de câte ori vine vorba să-și revindice vre o superioritate, ieșenii o preferă pe se mândri că obârșesc aceia de a din orașul Junimei, Contemporanului și al Poporanismului. Departe de mine gândul de a încerca să dovedesc că ieșenii și-au arogat fără temei, dreptul de a se fi socotit în trecut inițiatorii mișcărilor culturale de măna întâia ale neamului. Nu mă pot opri însă de a constata astăzi, cu melancolie, că și singurul aspect sub care mai conta târgul nostru, trage de moarte, agonizează dureros. Ne pare rău că faptele strict exacte ne constrâng pe fiecare zi să ne convingem de veracitatea aserțiunei de mai sus. Am evitat de atâtea ori să ne încredem în tot ceia ce vedeam cu ochii noștri, numai din dorința de a nu desprinde de pe stema lașului, cea mai reprezentativă evocare. Ca de o lumină otrăvitoare, ne-am aparat să formulăm în cugetul nostru părerea că lașul s'a bagatelizat, că își rezumă vieața în zvârcolirea intereselor meschine, că lâncezește și că dacă se mai intitulează oraș intelectual, e doar fiindcă comerțul de librărie n’a dispărut cu totul, și fiindcă în discursurile lor oficialitățile de exploatează această circumstanță caracterizate ca pe o formulă steriotipă, care înlocuește un efort de imaginație. „ Nu vreau să supăr pe nimeni dintre contemporani, nici să flatez pe înaintași, coborând Iașul de azi, în comparație cu cel de altădată. Sunt dispus chiar să găsesc cele mai temeinice motivări somnolenței în care ne complăcem în ultimul timp. Perioadă de tranziție:—mă grăbesc să repet, cu toți cei pe care nu-i lasă inima să constate decadența intelectuală a vieței ieșene. Nu mă pot opri de a face să se știe public un care va sângera inima amănunt tuturor celora care dau busna să agonisească cea din urmă vorbă ieșită din gura lui Panait Istrati, dar rămân nepăsători față de singurul mare profet al înțelepciunei și duioșiei naționale. Lucrurile se prezintă simplu : un grup de oameni foarte cu inimă cinstită, care n’au altă vină decât de a fi rămas statornici admiratori ai lui Eminescu, s’au gândit să-irească chipul în bronz, pe nemuria din piețele publice ale orașului drag lui „bădiță Mihai"—cum îi zicea Creangă când sfătuiau în Țicău. Și au organizat un festival. Au vândut biletele în lumea lor de funcționari umili și săraci. Au făcut tot ce au putut ca să adune de la fetele care lucrează la fabricarea țigărilor și dela funcționarii mai răsăriți, peste 100.000 lei.Pentru cine e în curent cu stagnarea tranzacțiilor de pe piață, suma e fascinantă). Ei bine, acești ambițioși adoratori ai lui Eminescu au vrut să ofere, în schimbul biletului vândut, un festival, cu lecturi și recitări din marele poet. Au căutat însă și un conferențiar care să evoace vieața și să clarifice pentru cei mulți opera lui Eminescu. A bătut bietul organizator al acestui festival, pragul tuturor profesorilor in spe și ajunși la universitate , a solicitat erudiția tuturor oamenilor cu aotoritate de intelectuali, a rugat în dreapta, a implorat în stânga, nu a putut iscodi nici o bunăvoință, nici un entuziasm pentru poetul uitat. Ca ultim refugiu s-a adresat cumfraților celui răposat. Scriitorii s'au arătat și ei frați tot așa de vitregi. Festivalul în onoarea lui Eminescu este pregătit. Banii se adună cu dărnicie din sărăcia celor flămânzi de huzur, și nu se poate face treaba fiindcă lașul nu poate oferi un conferențiar pentru Eminescu. Se caută de 3 săptămâni și cred că nu se va găsi—deși la cluburi, la aperitive, intelectualii se pasionează de jocurile de noroc, organizează vânători, cultivă aventura, își as unii din minți ca să epaleze burghezia. Umilul funcționar de la regie se va vedea nevoit să zeze, el, câteva cuvinte improvidespre Eminescu, fiindcă marii mahări ai intelectualităței ieșene nu vor să-și tulbure siestele și lectura cu asemenea nimicuri... lașul nu merită o statue a lui Eminescu. Comitetul de la Regie trebue să înțeleagă acest lucru și să nu mai stărue într'o asemenea naivitate. EM. S. In jurul fraudelor de la dir. II regională — Tribunalul secia 11, a reconfirmat eri, mandatul de arestare al impiegatului ceferist C. Isac, autor a mai multor falsuri și fraude la Direcția II Regională. In loc de BAZARLIGA FEMEILOR... Intre alte manii, vremea noastră cunoaște și pe aceia a organizărei în societați. Nu-i om care să simtă că ar putea face ceva, ca să nu dea alarma înființarei unei asociațiuni, în care, firește, el, inițiatorul cei imediat entuziasmați, să forșimeze comitetul diriguitor. E o abundență de societăți, de Ligi, cum niciodată nu s’a putut imagina. In rubrica noastră de ori, menționam că s’a constituit o ligă a proteguitorilor de stridii fata de sălbătăciea oamenilor, pasionați să le mănânce de vii. Iată că alte Ligi s’au pus la cale. De data aceasta inițiatoarele sunt femei și programul lor vizează la stârpirea congenerelor care înțeleg să-și agrementeze plictiseala, sau un prânz copios, în fumul unei țigări. într’o recentă întrunire dela Leipzig, s’au schițat punctele de statut al nouei ligi contra fumătoarelor. O statistică întocmită ad hoc, evidenția faptul că, în ultimii ani, femeile deprinse cu fumatul au sporit considerabil. Cum o parte din femei nu înțeleg ce voluptate poate oferi frunzele plantei descoperite de Nicot, au deschis ochii medicilor gata să-și improvizeze o specialitate—și o întreagă cruciadă s’a pornit în Germania contra femeei fumătoare. S’au scris oipuri de circumstanță, silindu-se a dovedi că tutunul este o otravă pentru organismul în genere, dar că violează mai ales funcționarea normală a fiziologiei femenine. Ca să se facă mai auzită alarma, perspicacitatea savanților detractori ai tabacului, a recurs la toate abilitățile , au arătat cu dărnicie influențele nefaste ale fumatului asupra deformărei coapselor femenine , au exemplificat cu planșe cum se mențin sânii unei femei care nu își amestecă saliva cu nicotină, și cum se obosesc cei ai fumătoarelor. Tenul a fost și el pus la contribuție: rozul din obraji și-a descoperit un dușman de moarte în amăreala filtrată de tabac; strălucirea și vioiciunea ochilor, s-a socotit în proporție directă cu numărul de țigări supte cotidian. in fine, o întreagă recrudescență a sfrumuseței, s’a pus pe socoteala abțineței de la fumat. S’a dat și o alarmă mai îngrijorătoare : tabacul este un sedativ , diminuează capacitatea de erotism, compromite elanul simțurilor, degradează temperamentul, într’un cuvânt, ruinează feminitatea. Cât de relative sunt toate în lume ! Oscar Wilde spunea odată că tutunul este cea mai ideală voluptate, fiindcă e din acele care nu sfârșesc prin a-și da o satisfacție. Iată că astăzi a ajuns cea mai primejdios. O crede aceasta și Liga Scharts apler, care s’a constituit tot In Germania, și tot în vederea combaterei filmatului. Ca armă de luptă împotriva femeilor care fumează, bărbații s’au aratat mai abili. N’au alergat la erudiți, la prognosticurile științei. Au hotărât, pur și simplu să boicoteze la măritiș pe toate femeile care practică contactul cu deliciile lui Nicol. Liste mari se vor alcătui din toate deliventele și nici unul din membrii Ligei nu va avea curajul să prefere prescripțiilor din statut, efuziunile sentimentale. Cu această represiune, Liga bărbaților speră să dezobișnuească pe femei de fumat. In orice caz, date fiind aptitudinile tutunului, ar fi logic ca femeile cu barbați mai bătrâni și văduvele care au oroare de cronica scandaloasă, să aibă toleranța de a fuma. Pentru ele tutunul e chiar un imperativ categoric. EM. SERGHIE Citiți in pas- 4-a Ultimile Știri multei min ți discuțiile ce au avut loc= Salutul Moldovei. — Spre o cât mai strânsă solidaritate femenină — După cum s’a anunțat, Congresul Uniunii femeilor române a avut loc în anul acesta la Temișoara în zilele de 13 și 14 a. c. Seriositatea conducerii lucrărilor, simpatia și respectul ce fiecare membră arată celorlalte congresiste, atmosfera nu numai de prietenie dar de dragoste și interes reciproc ce se crease între membrele diverselor reununi și societăți, îți dădeau impresia că te găsești într’o lume mai bună și mai fericită. Dar ceea ce merită cu deosebire a fi relevat, pe lângă această parte sentimentală, este varietatea și importanta problemelor sociale tratata și aduse în discuție, precum și însemnătatea propunerilor relative la femee, la copii, la educația maselor și prin aceasta la ridicarea nivelul economic și cultural al țării noastre. Au asistat mulți barbari și am auzit pe unii exclamând : „Nu m-am dat samă până acum, dar astăzi vedem că avem femei pregătite în România“. Am admirat modul cum se prezentau femeile din Ardeal. Fiecare avea aerul că vrea să pătrundă adânc, ceea ce părea bun și frumos. Fiecare lua în serios propunerile de mai bine ce se făceau. Erau țărance, care în sate „reuniuni“ de conduceau femei și care arătau în mod vădit că vor să învețe ceva din congres pentru ca „reuniunea“ ei, să nu rămână în urmă. Vedeau în ele, acel suflet de femee înțeleaptă, doritor de „mai bine“, de „mai frumos". Subiectele anunțate au fost tratate cu multă competință și unele chiar cu erudiție. Prezența multora dintre oratoare și conferențare a dat o strălucire deosebită congresului. Partea I-a a congresului, pe lângă admirabilul discurs de deschidere al Prezidenței, a constatat din saluturile diverselor autoritar și a unora din reprezentantele a celor peste 100 societăți, ce compun „Uniunea". Reproducem salutul Moldovei, adresat femeilor din Ardeal de d-na Elena C. Meissner, prezidenta federației societăților din Iași: Doamnă Prezidentă, Onorat congres. Acum un an, am sărbătorit la Baia Mare, federarea soc. de binefacere, culturale și de idei ale femeilor din Moldova și Bucovina cu „Uniunea tuturor Reuniunilor femeilor române“ din Ardeal. Noi socotim că federarea soc. din Moldova și Bucovina cu „Uniunea“ din Ardeal la care se alipesc azi și câteva sec. din Muntenia, poate fi considerată că al 3-lea moment important din viața activității extracasnice a femeilor române, activitate pusă în serviciul românismului și al patriei. Zicem al 3-lea moment, căci considerăm ca prin moment înființarea celei dintâi societăți femenine—Reuniunea din Brașov— la 1851, sunt 74 ani de atunci, in acele vremuri grele, o pleiadă de femei căutând să aline prin munca lor, suferințele poporului românesc din Ardeal, prigonit și decimat de revoluția din 1848, a înființat cu hotărâre bărbătească, acele societăți de femei române, numite „Reuniuni". Până în 1913, s’au înființat prin curajul și patriotismul ardelencelor din toate ținuturile, aproape 50 de asemenea „reuniuni“. In acel an toate reuniunile s’au unit între ele spre a lucra împreună cu forțe unite și cu mai multe spor, formând astfel „Uniunea tuturor Reuniunilor femeilor române din Ardeal“. Acesta e al doilea moment important din viața soc. femenine în România. Iar în 1924 aderează la uniune și parte din societățile de peste Carpați, din Moldova și Bucovina și acesta este începutul unei ere nouă, constituind al treilea moment. Această vastă organizație — care numără ținând sumă de filiale—aproape 100 de societăți, se cuvine să fie condusă de femeile din Ardeal, care prin însușirile, prin munca lor uriașă și prin jertfele aduse timp de aproape un veac pe altarul românismului, au dreptul a da îndrumare și a călăuzi „Uniunea“ în activitatea și mișcarea ei națională. Vă aducem prin aceasta, dragi surori ardelene, salutul și omagiul femeilor de peste Carpați, căci cunoaștem patriotismul, suferințele și jertfele îndurate de voi de la asupritorii voștri milenari. Știm că femeia ardeleancă prin „Reuniunile“ ei a păstrat și înrădăcinat în inima fiilor ei, iubirea de neam. Știm că mamelor ardelence se datorește păstrarea celei mai prețioase comori, a limbei strămoșești în care ele-și cântau doinele duioase și cântecele de leagăn cu care-și adormiau pruncii la sân. Știm că fără această comoară prețioasă, fără limba strămoșească, nu numai că nu s’ar fi ajuns la actul dela Alba Iulia, dar s'ar fi perdut chiar urmele originei noastre românești în aceste ținuturi, în cel mai bine de o mie de ani de dominație vitregă și apăsătoare. Prin ajutorul acestor „reuniuni“ au clădit femeile ardelence citadele ale românismului, citadele, în care ca altă dată vestadele romane, ele au ținut nestins focul sacru al patriotismului. Iată de ce, în numele societăților din Moldova, vă aduc dragi surori ardelence, slavă și laudă. Și dacă e adevărat că se judecă țările după valoara morală a femeilor, avem convingerea că România poate privi cu încredere viitorul. Femeile române nu se vor abate de la calea brăzdată și străbătută de vrednicele lor înaintașe. De aceia încheia aceast satul cu următoarea urare : Fiicele României să devină : cele mai devotate, mai muncitoare și cinstite soții; cele mai iubitoare, mai vrednice și bune educatoare mame; cele mai vajnice și înțelepte luptătoare pentru propășirea patriei și societății omenești. Să trăiască patria și dinastia română ! Elena C. Meissner O asasină^ ea tarsis bolnavă mortal, in fata — Juraților ~ — Mencia Karnicin — Azi va apare în fața juraților din Viena, asasina Mencia Karnicin, vinovată de a fi omorât prin câteva focuri de revolver pe macedoneanul Panitza. Se știe de ce este vorba, Mencia Karnicin urmărind pe Panitza un fruntaș macedonean refugiat la Viena de frica adversarilor — l-a găsit într’o seară la o reprezentație de teatru din Burgtheater. Ocupând un loc într’o lojă vecină, a tras în timpul reprezentației, când luminele erau stinse, câteva focuri de revolver asupra lui Panitza, lovindu-l mortal și rănind alte două doamne din aceiaș lojă. Arestată, Karnkin a mărturisit fapta, declarând că a răzbunat victimele politicianului Panitza. Arestată, a fost dată în judecată pentru omor cu premeditare, fapt agravat de modul cum și-a executat planul, împușcând în plin teatru, putea astfel face victime în rândurile spectatorilor și ale artiștilor. Asasina, o figură distinsă, și-a ales rolul acesta, fiind ea însăși subminată de o grea boală. Pentru a fi adusă în fața juraților, s-a consultat medicii. Numai grație inzistenții asasinei, de a fi judecată mai repede, s’a pus pe rolul Curții cu jub procesul ei. Va fi adusă în fața Curții, pe un fotoliu, neputându-se ținea în picioare. O veche boală de rinichi a țintuit-o definitiv de pat, [și care va fi verdictul juraților, oriea este încredințată că viața-i pe sfârșite. Nu va fi desigur agreabil juraților a judeca pe o muribundă, care totuși a comis aproape un triplu asasinat, ținând samă că cele două doamne grav rănite, sunt încă departe de vindecare.