Lumea, octombrie-decembrie 1925 (Anul 8, nr. 2127-2204)

1925-10-01 / nr. 2127

eOMlIRITAMIIS LUMEA Dreptate târzie După patru ani de guvern­ar­e,­­liberalii s’au gândit în fine și la funcționari. Par hotărâți a face dreptatea după care miile de slujbași în mare oftează parte snimiați de salariile de foamete. Știu că se obiectează că, func­ționarii nu s’ar rezuma numai la salariile lor. Lasă că abea o treime vine în contact cu publi­cul—dar însuș faptul bacșișului este o dovadă a mizeriei. Nu ne închipuim că este [sluj­baș, care n’ar fi preocupat de demnitatea lui. Birocrația se so­cotea înainte de război ca o co­lonie a elitei burghezești— putea fi chiar ironizată prin excesiva ei pretensiune de distincție. Or această distincție nu se putea concepe fără o permanentă ve­ghere asupra demnității­ slujbași­lor. Din nefericire, mizeria războ­iului a putut face ravagii și în această clasă onorabilă, dând loc la compromisuri între necesita­tea de a trăi și demnitatea pro­fesională. Cazurile oricât de numeroase er­­i sunt însă, în minoritate față de grosul funcționărimii, desmoș­­tenite și persecutate de guver­nant­. Față de această funcționărime, dreptatea a întârziat. Se pare că liberalii din anumite motive po­­ltice — sunt dispuși a repara greșelile trecutului—în mare parte propriile lor greșeli. Salarul aur, propriu este aur—fiindcă distanța zis nu valu­tară este mult prea mare, pentru a putea fi umplută de coeficien­­tul aplicat șelarilor din 1914. Leul este mai mic față de aur — de 40 ori. Salariile în cel mai bun caz—se vor înmulți cu 20 respectiv 18. Din bugetul statului, numai slujbașii au rămas mult în ur­mă față de valută. Patru cincimi din buget privind materialul și toate celelalte cheltueli, sunt cal­culate în raport cu leul față de aur. Printr'un exces­­ de autoritate, numai munca slujbașilor este mai puțin remunerată—fiindcă o­­mul...judecă și poate vorbi. Li s'a lăsat funcționarilor nu­mai dreptul de a se plânge. In schimb toată partea negruitoare a bugetului, șine, mașini, tocuri, cerneală, toc, piatră, săpun—toate acestea sunt trecute cu valoarea reală—adică cu suma echivalentă diminuării leului hârtie față de * I * I cel de aur. In afară de nedreptatea gene­rală, s'a făcut în cadrele slujba­șilor și nedreptăți speciale, agra­vante. Au fost ministere mai ze­loase de funcționarii lor. Acești au fost mai uman tratați. Dar cu cât se tindea a se face dreptate unei categorii de am­­p’oiaji, pe atât creștea nedrep­­tatea față de altele, cari înainte de război se găseau pe picior de egalitate. Un exemplu dintre multele. Funcționarii ministerului de justi­­ție au fost într’o măsură oare­care mai bine tratați—din consi­derente lesne de înțeles—față de slujbașii de la finanțe. Astfel că slujbașii ambelor ministere, la fel retribuiți după grad, la 1914, se văd astăzi distanțați, deși valoarea rendementului lor a ră­mas acelaș. Un administrator financiar era înainte de război egal în salar cu un președinte de tribunal. Fă­ră ca acesta să fie retribuit în raport cu diminuarea leului—este totuși în avans față de egalul lui din 1914. Toate aceste nepotriviri cu re­alitatea trebue să dispară. O cere simțul de omenie, dar mai ales o impune morala imanentă care conduce orice s-ar spune, și statele. Rămâne numai de văzut dacă d. Vintilă Brătianu a fost într­­adevăr căștigat pentru acest act de dreptate. Chiar dacă este inspirat de considerente electo­rale. Or­cum, egalarea și sporirea în lofuri nu este concepută de guvern, fără o reducere a numă­rului de slujbași supra­numerați din posturile creiate după răz­boi. Mișcarea din magistratură D. Gh. Mârzescu, ca nici­o­­dată, ține secret proectata miș­care din magistratură. Cuprinzând și lașul, ministrul justiției are și mai multe motive de a o cum­păni mai cu atenție, pentru a nu strica un anumit echilibru stabilit de ani de zile în localitate. Parchetul general și parchetul de tribunale din Iași și din cele­lalte centre din Moldova au de­venit foarte obositoare pentru membrii lor. Nu e clar de mi­rare că toți acești distinși ma­gistrali ai parchetelor preferă magistratura assise celei de in­struire. In această privință, ministrul dreptății se tolva cereri găsește în fața co­inzistente, pe care nu știe cum să se rezolve mai bine. Are de ales între necesi­tățile de ordin superior privind liniștea publică și bună­voința lui față de iar n’ar dori solicitatori, pe cari să-i lase nesatis­­făcuți, cu atât mai mult, cu cât intervenția lor pare suficient jus­tificată de istovitoarele anchete din ultimii ani. Probabil că vor triumfa pri­mele. Rămânând ca viitorul ma­estru al justiției, să se ocupe e­­ventual și de considerentele de ordin personal, nu mai puțin în­dreptățite. 25 In cercurile comerciale a ajuns un cuvânt de ordine. 25. Este îm­prumutat argo­ului polițienesc și tinde să ilustreze măsura curi­oasă a guvernului, care a înțeles să trateze marele orașe comer­ciale din vechiul regat, ca pe niște centre minoritare. Se știe că ministerul de indu­strie abuzând de un drept pre­văzut în noua lege a Camerilor de comerț, într'un articol desti­nat numai teritoriilor alipite, a numit în Constanta, Galați, Bo­toșani, Brăila, Bărlad, etc., câte 25 membrii, micșorând astfel dreptul de reprezentare a cercu­rilor comerciale și industriale din localitățile respective. Ca prin minune a scăpat Ia­șul. Adică prin mărinimia d-lui Măr­­­escu. Evident in Iași, s'a ți­nut pe cât posibil sama, unii spun, chiar mai mult de­cât po­sibil—de a fi ai ministrului local. In schimb el s'a arătat larg și aproape dezinteresat. Anumite cercuri par a fi în situața de a explica aceasta „de­zinteresare“ de conducere propriu zisă a Cameră. Ele susțin că ministrul Iașului a văzut ceva mai departe. A căutat pe cât po­sibil să pregătească alegerea senatorului de drept,­­furnizat de Camerele de comerț. In acest scop s’ar fi ocupat doar de vreo două persoane, a căror prezență se poate ușor releva în lista candidaturilor oficiale de la alegerea de o zi. Aceste dorinți respectate, nu s’a aplicat comercianților eșeni, cele 25... Se caută un conferențiar pentru Eminescu .Pe zi ce trece lașul își tră­­ește legenda intelectualităței, sub forme din ce în ce mai tragice. Pe umerii târgului nostru a­­pasă o moștenire oneroasă. I s-a consacrat lașului presti­giul de a fi exponentul unei intelectualități, de a reprezenta o tradiție de generozitate și cul­tură. Ori de câte ori vine vorba să-și revindice vre­ o superioritate, ieșenii o preferă pe se mândri că obârșesc aceia de a din ora­șul Junimei, Contemporanului și al Poporanismului. Departe de mine gândul de a încerca să­­ dovedesc că ieșenii și-au arogat fără temei, dreptul de a se fi socotit în trecut ini­țiatorii mișcărilor culturale de măna întâia ale neamului. Nu mă pot opri însă de a constata astăzi, cu melancolie, că și sin­gurul aspect sub care mai conta târgul nostru, trage de moarte, agonizează dureros. Ne pare rău că faptele strict exacte ne con­strâng pe fie­care zi să ne con­vingem de veracitatea aserțiunei de mai sus. Am evitat de atâ­tea ori să ne încredem în tot ceia ce vedeam cu ochii noștri, numai din dorința de a nu des­prinde de pe stema lașului, cea mai reprezentativă evocare. Ca de o lumină otrăvitoare, ne-am aparat să formulăm în cugetul nostru părerea că lașul s'a bagatelizat, că își rezumă vi­­eața în zvârcolirea intereselor meschine, că lâncezește și că dacă se mai intitulează oraș in­telectual, e doar fiindcă comer­țul de librărie n’a dispărut cu totul, și fiindcă în discursurile lor oficialitățile de exploatează această circumstanță caracteri­zate ca pe o formulă steriotipă, care înlocuește un efort de ima­ginație. „ Nu vreau să supăr pe nimeni dintre contemporani, nici să fla­tez pe înaintași, coborând Ia­șul de azi, în comparație cu cel de altădată. Sunt dispus chiar să găsesc cele mai temeinice motivări som­nolenței în care ne complăcem în ultimul timp. Perioadă de tranziție:—mă gră­besc să repet, cu toți cei pe care nu-i lasă inima să constate de­cadența intelectuală a vieței ie­șene. Nu mă pot opri de a face să se știe public un care va sângera­­ inima amănunt tuturor celora care dau busna să agoni­sească cea din urmă vorbă ie­șită din gura lui Panait Istrati, dar rămân nepăsători față de singurul mare profet al înțelep­­ciunei și duioșiei naționale. Lucrurile se prezintă simplu : un grup de oameni foarte cu inimă cinstită, care n’au altă vi­nă de­cât de a fi rămas sta­tornici admiratori ai lui Emi­­nescu, s’au gândit să-i­rească chipul în bronz, pe nemu­ria din piețele publice ale orașului drag lui „bădiță Mihai"—cum îi zicea Creangă când sfătuiau în Țicău. Și au organizat un festival. Au vândut biletele în lumea lor de funcționari umili și săraci. Au făcut tot ce au putut ca să a­­dune de la fetele care lucrează la fabricarea țigărilor și dela funcționarii mai răsăriți, peste 100.000 lei.­­Pentru cine e în curent cu stagnarea tranzacțiilor de pe piață­, suma e fascinantă). Ei bine, acești ambițioși ado­ratori ai lui Eminescu au vrut să ofere, în schimbul biletului vândut, un festival, cu lecturi și recitări din marele poet. Au căutat însă și un conferențiar care să evoace vieața și să cla­rifice pentru cei mulți opera lui Eminescu. A bătut bietul orga­nizator al acestui festival, pra­gul tuturor profesorilor in spe și ajunși la universitate , a soli­citat erudiția­­ tuturor oame­nilor cu aotoritate de intelec­tuali, a rugat în dreapta, a im­plorat în stânga, nu a putut is­codi nici o bunăvoință, nici un entuziasm pentru poetul uitat. Ca ultim refugiu s-a adresat cum­­fraților celui răposat. Scriitorii s'au arătat și ei frați tot așa de vitregi. Festivalul în onoarea lui Emi­nescu este pregătit. Banii se a­­dună cu dărnicie din sărăcia celor flămânzi de huzur, și nu se poate face treaba fiindcă la­șul nu poate oferi un conferen­țiar pentru Eminescu. Se caută de 3 săptămâni și cred că nu se va găsi—deși la cluburi, la a­­peritive, intelectualii se pasio­nează de jocurile de noroc, or­ganizează vânători, cultivă aven­tura, își as unii din minți ca să epaleze burghezia. Umilul funcționar de la regie se va vedea nevoit să zeze, el, câteva cuvinte improvi­despre Eminescu, fiindcă marii mahări ai intelectualităței ieșene nu vor să-și tulbure siestele și lectura cu asemenea nimicuri... lașul nu merită o statue a lui Eminescu. Comitetul de la Regie trebue să înțeleagă acest lucru și să nu mai stărue într'o ase­menea naivitate. EM. S. In jurul fraudelor de la dir. II regio­nală — Tribunalul sec­ia 11, a re­confirmat eri, mandatul de a­­restare al impiegatului ceferist C. Isac, autor a mai multor fal­­suri și fraude la Direcția II Re­gională. In loc de BAZAR­LIGA FEMEILOR... Intre alte manii, vremea noastră cunoaște și pe aceia a organizărei în societați. Nu-i om care să simtă că ar putea face ceva, ca să nu dea alarma înființarei unei asociațiuni, în care, firește, el, inițiatorul cei imediat entuziasmați, să for­și­meze comitetul diriguitor. E o abundență de societăți, de Ligi, cum niciodată nu s’a putut imagina. In rubrica noastră de ori, menționam că s’a constituit o ligă a proteguitorilor de stridii fata de sălbătăciea oamenilor, pasionați să le mănânce de vii. Iată că alte Ligi s’au pus la cale. De data aceasta iniția­toarele sunt femei și programul lor vizează la stârpirea conge­nerelor care înțeleg să-și agre­menteze plictiseala, sau un prânz copios, în fumul unei ți­gări. într’o recentă întrunire dela Leipzig, s’au schițat punctele de statut al nouei ligi contra fumă­toarelor. O statistică întocmită ad hoc, evidenția faptul că, în ultimii ani, femeile deprinse cu fuma­tul au sporit considerabil. Cum o parte din femei nu înțeleg ce voluptate poate oferi frun­zele plantei descoperite de Ni­­cot, au deschis ochii medicilor gata să-și improvizeze o spe­cialitate—și o întreagă cruciadă s’a pornit în Germania contra femeei fumătoare. S’au scris oipuri de circum­stanță, silindu-se a dovedi că tutunul este o otravă pentru or­ganismul în genere, dar că vi­olează mai ales funcționarea normală a fiziologiei feme­­nine. Ca să se facă mai auzită alarma, perspicacitatea savanților detractori ai taba­cului, a recurs la toate abilită­țile , au arătat cu dărnicie in­fluențele nefaste ale fumatului asupra deformărei coapselor femenine , au exemplificat cu planșe cum se mențin sânii unei femei care nu își ames­tecă saliva cu nicotină, și cum se obosesc cei ai fumătoa­relor. Tenul a fost și el pus la contribuție: rozul din obraji și-a descoperit un dușman de moarte în amăreala filtrată de tabac; strălucirea și vioiciunea ochilor, s-a socotit în proporție directă cu numărul de țigări supte cotidian. in fine, o întreagă recrudes­cență a sfrumuseței, s’a pus pe socoteala abțineței de la fumat. S’a dat și o alarmă mai în­grijorătoare : tabacul este un se­dativ , diminuează capacitatea de erotism, compromite elanul simțurilor, degradează tempe­ramentul, într’un cuvânt, rui­nează feminitatea. Cât de relative sunt toate în lume ! Oscar Wilde spunea odată că tutunul este cea mai ideală voluptate, fiindcă e din acele care nu sfârșesc prin a-și da o satisfacție. Iată că astăzi a ajuns cea mai primejdios. O crede a­­ceasta și Liga Scharts apler, care s’a constituit tot In Germa­nia, și tot în vederea combate­­rei filmatului. Ca armă de luptă împotriva femeilor care fumează, bărbații s’au aratat mai abili. N’au a­­ler­gat la erudiți, la prognosticu­rile științei. Au hotărât, pur și simplu să boicoteze la măritiș pe toate femeile care practică contactul cu deliciile lui Nicol. Liste mari se vor alcătui din toate de­liventele și nici unul din membrii Ligei nu va avea cura­jul să prefere prescripțiilor din statut, efuziunile sentimentale. Cu această represiune, Liga băr­baților speră să dezobișnuească pe femei de fumat. In orice caz, date fiind apti­tudinile tutunului, ar fi logic ca femeile cu barbați mai bătrâni și văduvele care au oroare de cronica scandaloasă, să aibă to­leranța de a fuma. Pentru ele tutunul e chiar un imperativ categoric. EM. SERGHIE Citiți in pas- 4-a Ultimile Știri m­ul­tei mi­n ți discuțiile ce au avut loc= Salutul Moldovei. — Spre o cât mai strânsă solidaritate femenină — După cum s’a anunțat, Con­gresul Uniunii femeilor române a avut loc în anul acesta la Te­mișoara în zilele de 13 și 14 a. c. Seriositatea conducerii lucră­rilor, simpatia și respectul ce fiecare membră arată celorlalte congresiste, atmosfera nu numai de prietenie dar de dragoste și interes reciproc ce se crease între membrele diverselor reu­­n­uni și societăți, îți dădeau im­presia că te găsești într’o lume mai bună și mai fericită. Dar ceea ce merită cu deo­sebire a fi relevat, pe lângă a­­ceastă parte sentimentală, este varietatea și importanta proble­melor sociale tratata și aduse în discuție, precum și însemnă­tatea propunerilor relative la fe­­mee, la copii, la educația mase­lor și prin aceasta la ridicarea nivelul economic și cultural al țării noastre. Au asistat mulți barbari și am auzit pe unii exclamând : „Nu m­-am dat samă până acum, dar astăzi vedem că avem femei pregătite în România“. Am admirat modul cum se prezentau femeile din Ardeal. Fiecare avea aerul că vrea să pătrundă adânc, ceea ce părea bun și frumos. Fiecare lua în serios propune­rile de mai bine ce se făceau. Erau țărance, care în sate „reuniuni“ de conduceau femei și care arătau în mod vădit că vor să învețe ceva din congres pen­tru ca „reuniunea“ ei, să nu ră­mână în urmă. Vedeau în ele, acel suflet de femee înțeleaptă, doritor de „mai bine“, de „mai frumos". Subiectele anunțate au fost tratate cu multă competință și u­­nele chiar cu erudiție. Prezența multora dintre ora­­toare și conferenț­are a dat o strălucire deosebită congresului. Partea I-a a congresului, pe lângă admirabilul discurs de des­chidere al Prezidenței, a consta­tat din saluturile diverselor auto­ritar și a unora din reprezen­tantele a celor peste 100 socie­tăți, ce compun „Uniunea". Reproducem salutul Moldovei, adresat femeilor din Ardeal de d-na Elena C. Meissner, prezi­­denta federației societăților din Iași: Doamnă Prezidentă, Onorat congres. Acum un an, am sărbătorit la Baia Mare, federarea soc. de bi­nefacere, culturale și de idei ale femeilor din Moldova și Buco­vina cu „Uniunea tuturor Reu­niunilor femeilor române“ din Ardeal. Noi socotim că federarea soc. din Moldova și Bucovina cu „Uniunea“ din Ardeal la care se alipesc azi și câteva sec. din Muntenia, poate fi considerată că al 3-lea moment important din viața activității extracasnice a fe­meilor române, activitate pusă în serviciul românismului și al patriei. Zicem al 3-lea moment, căci considerăm ca prin moment în­ființarea celei dintâi societăți fe­menine—Reuniunea din Brașov— la 1851, sunt 74 ani de atunci, in acele vremuri grele, o ple­iadă de femei căutând să aline prin munca lor, suferințele popo­­rului românesc din Ardeal, pri­gonit și decimat de revoluția din 1848, a înființat cu hotărâre băr­­bătească, acele societăți de fe­­mei române, numite „Reuniuni". Până în 1913, s’au înființat prin curajul și patriotismul arde­­lencelor din toate ținuturile, a­­proape 50 de asemenea „reuni­­uni“. In acel an toate reuniunile s’au unit între ele spre a lucra împreună cu forțe unite și cu mai mult­e spor, formând astfel „Uniunea tuturor Reuniunilor fe­meilor române din Ardeal“. Ace­sta e al doilea moment impor­­tant din viața soc. femenine în România. Iar în 1924 aderează la uniune și parte din societățile de peste Carpați, din Moldova și Buco­vina și acesta este începutul unei ere nouă, constituind al treilea moment. Această vastă organizație — care numără ținând sumă de fi­liale—aproape 100 de societăți, se cuvine să fie condusă de fe­meile din Ardeal, care prin însu­șirile, prin munca lor uriașă și prin jertfele aduse timp de a­­proape un veac pe altarul româ­nismului, au dreptul a da îndru­mare și a călăuzi „Uniunea“ în activitatea și mișcarea ei națio­nală. Vă aducem prin aceasta, dragi surori ardelene, salutul și oma­giul femeilor de peste Carpați, căci cunoaștem patriotismul, su­ferințele și jertfele îndurate de voi de la asupritorii voștri mile­nari. Știm că femeia ardeleancă prin „Reuniunile“ ei a păstrat și înrădăcinat în inima fiilor ei, iu­birea de neam. Știm că mamelor ardelence se datorește păstrarea celei mai prețioase comori, a limbei stră­moșești în care ele-și cântau doi­nele duioase și cântecele de lea­găn cu care-și adormiau pruncii la sân. Știm că fără această co­moară prețioasă, fără limba stră­moșească, nu numai că nu s’ar fi ajuns la actul dela Alba Iulia, dar s'ar fi perdut chiar urmele originei noastre românești în a­­ceste ținuturi, în­ cel mai bine de o mie de ani de dominație vi­tregă și apăsătoare. Prin ajutorul acestor „reuniuni“ au clădit femeile ardelence cita­dele ale românismului, citadele, în care ca altă dată vestadele romane, ele au ținut nestins fo­cul sacru al patriotismului. Iată de ce, în numele societă­ților din Moldova, vă aduc dragi surori ardelence, slavă și laudă. Și dacă e adevărat că se ju­decă țările după valoara morală a femeilor, avem convingerea că România poate privi cu încrede­re viitorul. Femeile române nu se vor abate de la calea brăz­dată și străbătută de vrednicele lor înaintașe. De aceia încheia aceast satul cu următoarea urare : Fiicele Ro­mâniei să devină : cele mai de­votate, mai muncitoare și cinstite soții; cele mai iubitoare, mai vrednice și bune educatoare ma­­me; cele mai vajnice și înțelepte luptătoare pentru­­ propășirea pa­­triei și societății omenești. Să trăiască patria și dinastia română ! Elena C. Meissner O asasină^ ea tarsis bolnavă mortal, in fata — Juraților ~ — Mencia Karnicin — Azi va apare în fața juraților din Viena, asasina Mencia Kar­nicin, vinovată de a fi omorât prin câteva focuri de revolver pe macedoneanul Panitza. Se știe de ce este vorba, Men­cia Karnicin urmărind pe Panitza un fruntaș macedonean refugiat la Viena de frica adversarilor — l-a găsit într’o seară la o re­prezentație de teatru din Burg­­theater. Ocupând un loc într’o lojă vecină, a tras în timpul re­prezentației, când luminele erau stinse, câteva focuri de revolver asupra lui Panitza, lovindu-l mor­tal și rănind alte două doamne din aceiaș lojă. Arestată, Karnk­in a mărturisit fapta, declarând că a răzbunat victimele politicianului Panitza. Arestată, a fost dată în jude­cată pentru omor cu premedi­tare, fapt agravat de modul cum și-a executat planul, împușcând în plin teatru, putea astfel face victime în rândurile spectatorilor și ale artiștilor. Asasina, o figură distinsă, și-a ales rolul acesta, fiind ea însăși subminată de o grea boală. Pen­­tru a fi adusă­­ în fața juraților, s-a consultat medicii. Numai gra­ție inzistenții asasinei, de a fi judecată mai repede, s’a pus pe rolul Curții cu jub­ procesul ei. Va fi adusă în fața Curții, pe un fotoliu, neputându-se ținea în pi­­cioare. O veche boală de rinichi a țintuit-o definitiv de pat, [și care va fi verdictul juraților, ori­ea este încredințată că viața-i pe sfârșite. Nu va fi desigur agreabil juraților a judeca pe o muri­bundă, care totuși a comis a­­proape un triplu asasinat, ținând samă că cele două doamne grav rănite, sunt încă departe de vindecare.

Next