Lumea, ianuarie-martie 1926 (Anul 9, nr. 2205-2279)

1926-01-01 / nr. 2205

i EUMEA DE TOATE Românul, descoperitoril Americei După Cristos Columb, o serie de exploratori au descoperit și cucerit în etape America. In de­finitiv marele continent mai este de avut. II poate descoperi o­ri­­cine are mult talent și originali­tate. După generaț­i­e de emi­­granți anglosaxoni, germani, iz­raeliți și ardelenești, cari ,ând pe rând au cucerit for și nume în Statele Unite, a venit un re­gățean care să ia America de sus (elita) cu asalt. Expediția a făcu -o pe blocări de marmoră și a d­barcat pe sub arcuri de triumf. Fericitul cuceritor nu este altul decât vi­gurosul și profundul Brăncuș — sculptorul cu dalta lui Rodin. Un intelectual de rassă și con­cepție, ne-a povestit­ fără emfază, deci cu atât mai verd­ic, succe­sul compatriotului nostru, în fața tuturor posibilităților. Pentru un Brăncuș, se bat (se concurează) milionarii americani, cari nu precupețesc sculptorului român nici o laudă. N­ acoper to­ atât de mult cu aur, cât și cu admirație. Secretul acestui suc­ces, stă totul în originalitatea primitivă cu care Brăncuș a știut să cucerească pe săturații de ci­vilizație și manieră. Rodin meditează prin pietrele lui cizelate, Brăncuș adâncește marmora și ceea ce oferă este esența de omenesc din noi. Și aceasta place americanilor, pen­tru care oamenii sunt mai ales factori determinați în spațiu. Un număr dintr-o serie nesfârșită de cantități. Noutatea artei lui Brăncuș este aceea care prin contrast a cuce­rit pe[falnicii­­ milionari ai noului continent. De fapt sculptorul ro­mân a descoperit o nouă Ame­rică. Nu este clar de mirare, că este atât de prețuit în a 5-a A­­ren­e, al celui mai bogat carti­er din lume. Regii adevărați și cei ai banului Dacă banul este nervos rerum, dispensatorul de bunuri și puteri —posesorii lui ar putea chiar să se măsoare cu potentații, ca­­ re­gii. In definitiv regii, nu se pot măsura în avere cu cele câteva sute de miliardari din diferitele țări ? Aceasta inferioritate a regilor autentici, față de cei parveniți, poate creia primilor o faimă pe care nu o merită... zgârcenia. Se povestește un caz recent. In Anglia, Crăc­iun este cea mai mare sărbătoare. De el în­să, nu se pot bucura nii de fa­milii perdute în cea mai neagră mizerie în vestitele cartiere lon­doneze. Un sentiment de jenă și de mizericordie, a făcut pe un mare ziar „Daily Graphic" să ia o inițiativă pentru a oferi un pseudo-Crăciun la 3 mii familii­­ sărace. S’au strâns sume mari. Au dat mulți, foarte m­ulți bogătași, mi­lionari. Unicul mijloc pentru dân­șii de a-și scuza averea. S’a fă­cut apel și la Regina Mary, care a răspuns apelului. A delegat pe casierul Curții să dea un cec de 10 lire sterline. Vre-o dou­ă mii lei. Suma a fost socotită cam mică, și Au­gusta donatoarea, zgârcită. Este o judecată simplistă. Re­gele Angliei nu se poate măsura azi cu Regii diferitelor metale, și, obiectele ge­c fierului, bum­bacului, cărbunelui, oțelului. El este Rege pur și simplu, pe când ceilalți sunt compuși și căptușiți de șuieri de milioane. Nu-i dar zgârcenie, ci simplă sărăcie. Ea nu dezonorează. Și când ornamentează mantia de pur­pură a Reg­lor, este o virtute. E poate f­i adequat atmos­fera­ creștină, ca adevărații aleși ai lui D-zeu, regi­, conducătorii oameni­or,—să fie sărăci. Bogați sunt atât de mulți !... Guvernul Vintilă Brătianu Șeful guvernului vrea să se ret­agă , poate c'o va face mai de­vreme cât se crede. Fratele mai tânăr al premierului, crede că regimul trebue să mai rămână, încă nu și-a terminat misiunea, și nici n’a realizat în întregime programul. Dl. Vod­ă Brătianu înțelege că ape­a economică a guvernului nu poate fi s’au terminat întreruptă, fiindcă anii de legislație prevăzuți de constituție. El cere deci guvernul pentru ar fi 4 a ni dacă ar fi nevoe, ca să-și co­n­­plecteze opera începută. Deabia acum—zice el i­ntrăm în fam hotărâtoare a po­triei noast­e financiare. Până acum am organizat bu­getul statu’m. De acum încolo, rămâne să echilbrăm viața eco­nomică. Creditul în străinătate cată să fie lxat și liberat în câ­teva împrumuturi, dacă nu cumva în unul singur și mare în Ame­rica. Iată atâtea motive pentru cari dl. Vintilă Brătianu cere gu­­vernul pentru el. Și dacă prin imposibil ar constata că alege­rile i-ar putea fi fatale, —a schițat un program de­­ economică, în care parlamente ar avea un rol secundar, sau nici unul. Se vorbește de o proro­gare pe un an cel puți­n a cor­purilor legiuitoare. Toate acestea se afirmă din sursă bună și serioasă. Rămâne de văzut dacă Regele s’ar are la dispus să facă abstracție de constituție. E prea tânără pentru a înlătura pur și simplu. M­i­­m­o­n­strica­ț­i­i! Lipsa de măsura și spiritul de ponderesiune cedează terenul, ori de câte ori se dă cuvântul pasiunilor Se poa­t verifica a­­cest adevăr de atâtea ori pe fie­care zi de către toți, dar mai ales de cei care sunt angajaț în luptele politice. In ultimile zile, s’au produs câteva fapte în măsură să exemplifice această aserțiune. A fost adusă în discu­ție publică persoana Princepelui nostru de coroană. Ca totdeauna, în atare împrejurări, nimeni nu s’a oprit să dea „amănunte“ cât mai picante, în legătură cu senta sa din țară. Din toate ab­a­­creditările,, cea mai scandaloasă este, desigur, a celor care vor să exploateze situația pentru a compromite la Palat pe liberali și pe Ionel Brătianu. Se pusese în sarcina moștenitorului la tron o seamă de fantezii. Se co­menta divers plecarea lui, când probabil, aceasta nu-l privea de­cât pe El,—altfel n’ar fi ținut să călătorească incognito. Iată că se întâmplă un fapt pitoresc opoziția vrea să-l „reabiliteze“ în ochii opiniei publice. Parcă i s'ar putea face vre’o vină serioasă din faptul că a plecat așa cum a vrut-o—incognito! Și atunci, de unde nu se acredi­ase anumite svonuri decât în cercuri restrân­se—ale inițiaților—se lansează public. „Nu—clamează ziarele opozi­ționiste. Nu-i adevărat. Prințul Carol n’a făcut cutare și cutare faptă. Nu putea fi acuzat de toate scorniturile d-lui Ionel Bră­tianu care ar avea interesul anumi­tor sbuate. Pri­nțul e supărat pe d. Ionel Brătianu fi­ndcă acesta a trecut peste E* * 1, în anumite chestii, în legătură cu aviația, al cărei comandant este moștenitorul tronului.“ Cu acest limbaj, cei care fără femei, se int­rovizează apărători ai Prințului de Coroană, î­i fac cel mai mare rău. Il apără, a­­fundându-l în adânc. Povestea e cunoscută. Lasă, prin vagul în care își înfășoară comentariile, ș­i se întindă o atmosferă de curiozitate în spiritul public. Cum lămuriri nu se pot da, fiindcă nu a fost la mijloc nimic temeinic, fiecare complectează, în imagi­nația sa, cu ceia ce poate. Și cum e notorie înclinația mulți­anecdo­e a lansă mei spre cameraj și p­lante, le­ i se întrec fiecare, bănuelile sale. Din dorința de a-l pune rău pe d. Ionel Brătianu cu palatul, se împânzește țara cu bas­me, din care figura prințului nu esă ca a­păt Frumosului imaculat. Când doi se clam­ă, de data aceasta, al treilea nu e, doamne ferește, în câștig. Ar fi fost bine deci ca cei c­­e se fac advocații pasiunei lor politice, să nu fi amestecat în acelaș cazan și pe moștenitorul Tronului. In fiertura nimicniciilor politice de fiecare zi, se reeditează po­vestea cu Diavolul (care totdea­una nu e așa de negru cum re­ușesc să-l zugrăvească cei ce vor să apară drept binevoitorii săi s­uritori).­ Discuția pub­ticăT­ pe aceasta* temă este și mahalagească și inoportună din­ considerente de ordin superior național. Chiar dacă ar fi fost scornită de ci­neva, cei care au alimentat mai copios versiunea, sunt cei care au vrut să o despintă. E o chestiune de elementară taci­tă: să nu încerci să te a­­peri de o infamie care e prea iscusit inventată, ca să nu se a­­crediteze cu ușurință. Ziarele „Cuvântul“, „România“ și celelalte ale opoziției au căzut într’o cursă vicleană. Cu o funie, care pure să fi fost cumpărată și pentru o spânzurătoare au apărut în public, atârnând de capătul ei, medalionul de carton al celui în apararea căruia, au sărit — când nu era iminentă nici o primejdie. Apărătorii au ajuns detractorii,— iar pornirea contra partidului li­beral și a d-lui Ionel Brătianu a fost un advocatus dia­­­on­—pen­tru Principele nostru de co­roană. EM. SERGHIE Citiți in pag. 4-a Ultimii­ știri Liberalii sunt superstițioși. S’a susținut că, în situația partidelor politice actuale, libe­­rali pot fi cinici. Au !a­moara tor atâta apă, că pot măcina orice vi­­ața asta. Câteodată chiar le trimete Providența a­­tâtea sutione, că țara întreagă este amenințată de un potop ca cel care a devastat lumea altă­dată. Deși puternici,liberalii sunt totuși superstițioși. Conul Al. Constan­­tinescu a intrat la grijă. Se simte foarte afectat de năvala apelor ce s’au revere­at peste Carpa­ți. Nu doar că ar regreta că nu prevăzut D-sa acest ca­taclism al ploilor,— dezmințind astfel vechea credință popu­larei amb £ l care Cßi mai ^ra~ noicî WÎ Cal domestic­esc cu pae în gură, înainte de orice buză a cerului. N­. D. Alecu Constantinescu nu duce această mândrie pro­fesională așa departe. D-sa s’a supărat pe ploile din Ar­deal fiindcă, ele, au fost soco­tite de mulți ca intervenția Pro­videnței, protestatoare împotriva regimului. Ministrul domeniilor și-a a­­ratat îngrijorarea sa unui prie­ten : — Dacă acest cataclism este premergător și altora care vor veni— ca plăgile visate de Pu­­tifar asupra Egiptului ? Va tre­bui astfel, să ne retragem pentru a nu înfrunta mânia ce­rului“. Riguros autentic.______ a­n D. AL. CONSTANTINESCU Săptămâna banchetelor Nu*i aceasta în care Anul Nou este obligat să-și înaintașul pentru a-i putea îmbete în lo­­cul. Va urma după 1 Ianuarie. O parte din artiș­ii Teatrului Na­țional vor sărbători împlinirea celor 72 de ani ai directorului lor, dl. Pennescu, printr’un ban­chet ce va avea loc în sala z­­lei de 4 Ianuarie. Tot în aceiaș seară o seamă de scriitori, in­telectuali și artiști dramatici vor sărbători cei 5 ani de apariție pe care-i împ­­rește revista ie­­șană „Gândul nostru“, oferind o agapă camaraderească d-lui Mor­­covescu-Teleajan, care pe a fi cheltuială a întreținut și îngrijit această publicație periodică. Se mai pun la cale o seamă de alte banchete și în onoarea al­tor artiști și artiste ce ilustrează scena teatrului național ieșan. Se vede, actorii care intră și ei în de iniția lui Horațiu—genul irritabile—nu se simt bine fără agitație. Și pe scenă, și în pu­blic și între culise. (Eu­iăm să scriem, mai ales.) Școlare . Autoritățile școlare în în­țelegere cu Prefectura de județ a decis contramandarea inaugu­rării tuturor nouilor localuri de școală, inaugurări care urmau să aibă loc în decursul sărbători­­­lor Crăciunului și Anului nou. Jazz-Band Panting, pe ghiață In Elveția, într un cadru de nun­i plini de zăpedi fer­venfil patinelor dansează în sunetele unui jazz-band. (ț Regina diplomată Omul sfințește locul. O regină de temperament și cu intuiție politică poate câteodată lua ini­țiative cari depășesc rolul pro­tocolar și solemn ce-u imprimă înaltul ei oficiu. In astfel de circumstanțe, ca și în toate celelalte din viață, condiția sine qua non este ca să-i șadă bine. Să nu disloneze. Să reușească. Cine ar fiig prezuți de o pildă că guvernul consi­ț­io­­nal pe cale de a fi construit în Madrid, este în mare parte o­­pera Reginei Spaniei ? De multă vreme, curtenii nu încetară a arăta Regelui Alfons că veleitățile directorului Primo de Rivera, pot la un moment dat să concureze însăși prero­gativele regale. In baza acestor constatări, Regele Alfons, dis­cret, a făcut de mult cunoscut directorului—că este necesar a se reveni la constituție , la un regim constituțional și parla­mentar. Probabil, de discretă ce era intervenția regală, Primo de Ri­vera, s’a făcut că n’o înțelege.­­ S’a aflat însă, într'o bună zi că Regina a plecat în Anglia. S’a crewit ca dri« vsrK&­­rio un voiaj de agrement. In realitate, Augusta voiajează în loc să facă vizite de rigoare și de politeță — constată o re­vistă pariziană— ea a avut lungi conciliabule cu corpul diploma­tic. Rezultatul... un lung memo­riu documentat pentru soțul ei regal. Două zile după primirea me­moriului, Regele spuse, de­­ data această ritos,— lui Primo de Ri­vera, ca o constituie regulată și intangibilă să între în vigoare. Dictatorul de frică de a intra în conflict deschis cu Regele, a cedat injoncțiunelor Reginei. Un succes feminin. Curiozități Câte tone de apă cad pe pământ Invățații Lupan și Fiitsche au socotit cantnia­ea mijloac de apă ce cade în timp de un an, care se ridică la cifra de 464.174.620 milioane tone! E ușor de aflat că în timp de zi, caniîin­ea de apă carată este de 1.271.711 milioane tone, într’o oră 53.000 tone, într’o mi­­nută 883 milioane tone, iar în­­tr’o secundă cade cantitatea e­ normă de 15 milioane tone (!) de apă. Originea Vulcanilor Chestiunea naturii incadescen­­te a pământului și deducțiunea, trasă din faptul că temperatura crește pe măsură ce se înaintea­ză spre centrul pământului și care ar conduce la concluzia că miezul pământului­ denumit de știință — pirosfera — ar fi un imens incandescendent cu o tem­peratură de circa 200.000 grade față de o pojghiță de „litosfera‘ groasă numai de circa 60 km.., este interesantă. Cu drept cuvânt, ’se aduce în sprijinul acestei chestiuni și na­tura focoasă a lavei Vulcanice etc. Totuși, chestiunea aceasta su­portă încă multă discuțiune, so­cotesc eu , și iată de ce . Dacă admitem temperatura e­­normă a pirosferei stabilită prin calcul, trebue să admitem adec­vat la ea și o presiune proporți­onală. In acest caz, vulcanii apărând ca o erupțiune a piro­ferei, ar urma ca prin craterul astfel des­chis al unu­i vulcan, să țâșnească afară atâta materie incandescen­­dentă până presiunea interioară ar echivala pe cea exterioară a pământului, și erupțiunile vulca­nice in atare condiții de tempe­ratură și presiune s'ar prezenta cu totul altfel și cu catastrofale consecințe... Se poate daci af­rma cu multă încredere, că vulcanii nu sunt de­cât comunicarea cu anumite baere reduse ale materiei incandescente care zac înăuntrul litosferei, și anume cu acelea ce au mai ră­mas din solidificarea pământu­lui. S’ar putea spune însă că exis­tența acestor baere de materii vulcanice confirmă, și nu exclude ipoteza pirosferei, și că vulcanii existenți nu sunt de­cât erupțiile bactelor acestea mai puțin pro­funde, a acelora care se găsesc în masa solidificată , și care nu au o continuitate spre masa inte­rioară a pirosferei. In această ipoteză încă, ches­tiunea nu rămâne rezolvată, căci este de mirare ca până acum centrul incandescent să fi ajuns să crape scoarța aceasta fi atât de subțire a litosferei! Economisiți bani ! Economisiți timp! Adresați-vă INFORMATORULUI Ziarului „LUMEA“ IAȘI: Ștefan cel Mare 6. BUCUREȘTI: Calea Vic­toriei 33. TELEFON 56104. XXVIII) 11 BE AL­­IE de ENRIC FURTUNA întors di­n escapada făcută pe coasta canalului Mînecii, pe care l’am găsit în plină neliniște, cum e de obicei, și l’am părăsit cînd suprafața verde și înspumată a apelor, începuse să se zbicească, sub calda învăluire­ a soarelui și a unei bolți de o puritate săr­­bătorească—am aruncat o ultimă privire, cât o zi de lunga, , se­toasă și­­ cuprinzătoare, , asupra Parisului, înainte de a porni de­finitiv, în călătorie de întoarcere. In ziua următoare așa­dar, cu ochii plini încă de frumusețile neîntrecute ale celui mai frumos oraș, după ce umbrele serii estompase de mult perspectivele și fără de sfârșit de care nu mă mai puteam at<’<ira, am luat­­ reg­nul ce taie de la nord la sud, te­ritoriul Franței, spre a sorbi din undele Mediteranei o mîngăere scurtă și pasageră. In goana fără de astâmpăr a rapidului, prin întunericul unei nopți fără lună, abea pot fuși crâmpeie din inimoasele des­ți­nuturi ale Bou­rgognei și ale văii Ronului; pot urmări cu oare­care anevoie, panorama marelui oraș industrial Cyon, apoi cind se crapă de ziuă, prin fluturările indecise între noapte și zi, stra­­bătând ținuturile meridionale ale Provence­, văd vechiul, și a ve­­chiul oraș Avignon, rezidență papală din evul mediu; văd ,Ar­­les cu silueta estom­paiă a ves­titei sale catedrale; și dimineața, în lumina fragedă și pură a ră­săritului, por­ul Marseille, cel a­­tît de cald, plin de mișcare­ și cosmopolit, împrăștiat în chip bohem și pitoresc pe țărmul al­bastrei Mediterane. De aici, de la catargurile numărate și la țoșe, ce se ne­o­­glindesc, liniștite și conștiente de marea lor menire, în luciul neturburat al apei, începe Coasta de Azur. Acea coastă ferme­cătoare, la nașterea căreia divi­nitatea a revărsat cu mînile pli­ne, cele mai alese și mai încîn­­tătoare haruri: un cer de un al­bastru intens și permanent, o atmosferă de o limpez­ie și de o transparentă diafană, marea la picioarele ei, calmă, ca un vis paradisiac și albastră cu sineala și o vegetație de tropice, exo­tică și exuberantă. Se adaogă la toate acestea—ca un corolar — o climă unică prin blîndețea și statornicia ei, care dînd grupului un știu ce senzație de fericire pământească, trezește în suflet un echilibru minunat de forțe psihice și înaripează cugetul. A­colo, pe coasta de Azur, se rea­­lizează, în chip ideal, raportul dintre cele două ambianțe (ex­tern și intern) c­e determină fericirea omului­.­ Linia ferată urmează exact si­nuozitățile țărmului mediteranian. Trenul e mereu în cea mai mare apropiere a mării, la un metru sau doi. La stânga, pe coasta deluroasă a teritoriului francez, vegetala sudică înșiră grădini întregi de palmieri și picuși, iar cac­ușii țâșnesc din stânci, mir­raculoase și neașteptate revela­ții. După portul militar după stațiunea admirabilă Toulon, nes­­t­enul, după 20 de ore Can­de drum, se opre­ște la Nice. Co­bor și eu, spre a mă odihni o zi, două. Floarea aceasta a sta­țiunilor climaterice și maritime de pe coasta de Azur, își merită reputația. Aci, într’adevar, s’au concentrat, ca razele soarelui într'o lună, toate cele mai exce­­lente condițiuni naturale și arti­ficiale, pe care mâna lui Dum­nezeu și mâna oamenilor le-au putut realiza pe țărmurile Medi­terane. Nici e un oraș în toată accepția cuvântului, căruia nu-i lipsesc nici bulevardele, nici pie­țele, nici magazinele pariziene nici casele înalte, nici palatele; în acelaș timp, ca și Dauville-ul la extremitatea nordică a Fran­ței, e avantajat de o superbă plajă naturală, și mai presus, de o climă dulce, primăveratică, a­­tât de binefăcătoare celor sufe­rinzi și pentru cei sănătoși atât de nespus de agrea­bilă... E drept că’n miezul zilei, vara, soarele arde puternic; briza permanentă a mării însă, face ar­­șița tolerabilă. gș Hotelurile sânt făă de număr și pe cât sânt de scumpe și de inaccesibile în sezon­­(iarna) pe atât de ieftine sânt în lunile­ de vară și de început de toamn­ă. In aceste luni, bogata lume mon­denă nu și-a făcut încă —și astfel o­­ frumoasă apariția cameră pentru două persoane, se poate obține cu 15—20 ft. Firește că nu în acele hoteluri, de mâna întâi, pompoase pe dinafară și cu interioruri de un lux exor­bitant, care se înșiră în lanț ne­întrerupt pe strada plăjii, pe acel unic bulevard din lume, care se cheamă „Promenade des An­glais“—și unde, între toate acele hoteluri de dimensiuni mari, im­pune mai­­ cu samă, prin stilul său aparte și­ un lux epaiant „Hotelul Negresco proprieta­­tea—cum se vede—a unui ro­mân. Promenade des Anglais contribuția artificială cea mai de e valoare a stațiunii : o arfera de circulație pentru pietoni, minunat pavată cu blocuri de piatră albă, perfect netedă și care curge de- 4 f i {

Next