Lumea, aprilie-iunie 1937 (Anul 20, nr. 5684-5758)
1937-06-10 / nr. 5741
tüMEÄ După un sfert de veac de când a închis ochii și a trecut în eternitate, și nu uitare, iată că numele maestrului satirei și humorului românesc, este iarăși în actualitate. Și nu numai în țară, dar și peste hotare , acum câteva săptămâni, viguroasa sa satiră teatrală „O Scrisoare pierdută a fost reprezentată cu un deosebit interes și cu un mare succes, pe scena unui teatru de seamă din Praga. Opera aceasta a fost tradusă in limba cehă, după cum Năpasta“ a fost tradusă în limbile germană și franceză, și jucată pe scenele germane și franceze cum unele din scrierile după sale în proză, au fost traduse și publicate în limba germană și răspândite de populara bibliotecă „Reklam“ din Lipsea și epuizată în mii de exemplare. De ce amintim aceste fapte ? Pentrucă deși Caragiale a fost considerat și calificat un veritabil Moliere al humorului românesc, s’a afirmat totuși de unii critici și istorici literari, că opera sa nu este decât de o valoare efemeră; cu alte cuvinte, sa afirmat că teatrul său și chiar delicioasele sale schițe .Momente , vor fi demodate și că timpul va șterge cu desăvârșire toată arhitectura sa artistică. Eroarea acestei afirmațiuni o constatăm astăzi, când după un pătrar de veac de la moartea sa, opera lui Caragiale și-a păstrat intactă valoarea artistică. Judecând de pildă satira maestrului „O scrisoare pierdută“, observăm după atâta vreme că satirizarea moravurilor și năravurilor vieții politice și sociale, au rămas aceleași, deși trăim sub un nou regim electoral, care nu a îndepărtat însă cu totul, uzanțele și tipicurile de pe vremea colegiilor cenzitare. Este dificil a caracteriza opera lui Caragiale. Din câte studii serioase s-au consacrat Titu Maiorescu, Cherea și Ibrăileanu, ne gândim numai la cel mai subtil și rafinat critic și estet literamentul cel mai autorizat al regretatul Paul Zarifopol, care a susținut din adâncă convingere, că numai opera lui Carageale este îndelung viabilă, de înaltă valoare artistică și că numai Carageale, rămâne unicul reprezentant al literaturiii moderne românești. De aceea, Zarifopol, ia și editat toată producțiunea literară, dintr-o intr'o erudită răspânediție critică, din care Carageale apare sub cele mai caracteristice aspecte culturale și naționale, deși unii scriitori mai noui, au afirmat că în scrierile sale, Caragiale aduce un suflu și un colorit specific „fanariot“. A susține o atare părere înseamnă a distruge tocmai partea esențială a artei sale pe care o execută torturăndu-se--precum singur a mărturisit-o—căci întru atâta persevera la cizelarea formei, fără a se refuza la cea mai obositoare migală. Carageale este și rămâne pentru multă vreme, expoartei naționale, în oglindește societatea care se românească și epoca pe care a zugrăvit o maestrul. Fiindcă ne-am ocupat în această zi comemorativă de humorul lui Carageale, amintim o reminiscență de dată mai veche. Când în cercul „ Junimii“ din București, maestrul a citit pentru prima oară formidabila sa satiră „O scrisoare pierdută", P. P. Carp s'a ridicat din fotoliul său și i-a spus lui Carageale: —„Ascultă, Iancule, până acuma am fost convins că eu sunt cel mai spiritual om al României , acuma văd că ești tu cel mai mare ironist". Aparent, s’ar părea că P. P. Carp ireductibil zeflemist, a glumit. Dar nu va fi intelectual subtil, care să nu vadă în această spontană ironie, caracterizarea unei excepționale realități, și a unui mare adevăr. Carageale in anecdota Carageale sau Caragiale? Cum i se scrie numele ? cu e (Carageale) sau cu i (Caragiale) ? In această privință, este de reținut următoarea istorisire făcută de însuși marele scriitor într’un cerc de prieteni, dorind să-și precizeze ortografia exactă a numelui său de familie, ce rămâne celebru în analele culturii naționale : „Cică într’un rând, Vodă Caragea, chemă la dânsul pe unul dintre străbunii marelui satiric, răstind -se supărat: — „Ia’n ascultă brelu Caragea, tu Caragea ! Ce i asta ? Grăește să te audă urechea mea, care din noi e Vodă!“ — „Grăesc, mărite Doamne ! Poruncește ce trebue să fac ? I" — „Să-ți adaogi vreo slovă, două, ca să te poți deosebi de nume e meu ! Ai înțeles ? —„Am înțeles slăvite Doamne ! De astăzi înainte vom fi: Tu Caragea-Vodă iar eu servitoul tău smerit Carageaie și mă voi numi de acum înainte Carageaie sadea.“ Pe sub pământul lașului Primind într'un rând drept plocon prietenesc din partea prietenului său ziaristul Grigoriu Havas, câteva butelii înfundate de excelent Cotnar vechi și de diferite specii, Carageaie, politicos, amabil și recunoscător îi trimise o scrisoare de mulțumire, foarte încântat de darul primit. In această scrisoare adresată surorilor lui Havas, el scrie textual: „Nu ! N’ați făcut rău că l-ați Îndemnat pe bunul nostru Georges ■N umble pe sub pământul Iașilor ■pre a găsi minunata comoară ce mi-a trimis; și nu sunt în stare să mulțumesc la atâta gentileță. Inchipuiți-vă câtă impresie a trebuit să-mi facă scrisoarea dvs. plină de strălucite promisiuni, care mi-a sosit tocmai când prin presimțire sau telepatie ziceam la masă, vârând o bucățică de recfort: —„Știu eu cu ce fel de vin se mănâncă așa brânză !“ Tot de dragul acestor subterane ale Iașilor în care se adăposteau faimoasele și selectele vinuri, se abătea și Carageale din când în când la Iași. „Paltonul" lui Carageale răspunse așa cum se răspunde de obicei, cu totală indiferență „ — „Nu-i așa de scumpă cum ți se pare ! Am dat pe ea iarna trecută vre-o 3-4000 lei!“ Carageale rămase o clipă pe gânduri, își privi prietenul și examină din nou blana, zicându-i: — ., Ei, dragăȘ Titule, chiar de-ași avea bani, eu nu mi-ași permite niciodată să port o haină sau o blană, care să valoreze mai mult decât mine !“ Acest răspuns, nu mai putea atrage nici o replică... Muscalul lui Carageaie vecinătatea actualei beredi „Gambrinus". Devenit birtaș și berar, Carageaie a fost proclamat președinte al societății chelnerilor, iar când cineva dintre amicii săi încerca să-l ironizeze, el replica serios, cu următoarele argumente plauzibile : — „S'o ști de la mine ,chelnerii sunt oamenii cei mai... serviabili ! Și tot odată ei sunt cei mai primitori , cei mai ospitalieri și te servesc la comanda“. Carageaie și simbolismul rată ideosincrasie împotriva simbolismului și nu odată a ridicizat poezia simbolistă a lui Macedonsky, parodiindu-l sângeros, în așa fel încât mult vreme Macedonsky fusese cu desăvârșire sc s din circulație. Iată un catren simbolist, scris e Carageale : „Pe canapeaua elegantă Se 'ntinde doamna nonșalantă Și cu un papyrus se evantă de atmosfera ambiantă“. Și un alt catren, tot simbolist : „Mi-aduc aminte de un pistol Transcedental, mortal symbol, Trăsnind nevrozele pe loc Ah, formidabil pic-pac-pac !“. Când le-a scris aceste strofe, Caragiale a spus prietenilor săi: — „Am să duc versurile acestea la Berlin și am să le citesc nemților, ca să-i lecuesc de simbolism și decadentism". A plecat într’adevăr Carageale la Berlin, dar dacă s'a mai ocupat de divagagațiile simboliste, și dacă a locuit pe nemți, nu știm „ Carageale director \-;wrrmmutaa»s.zva3asi£SBrr!. i i ■„■i——— de teatru Numit de Maiorescu, directorul Teatrului Național din București și aceasta numai după dorința lui P. P. Carp. Carageale n'a dus casă bună cu actorii, pentru că 1ambetau așa zisele „intrigi de culise". Când a readus în teatru pe cei doi mari artiști-creatori Ion Anestin și Neagiescu, s'a produs o adevărată răzmeriță între actori, ceea ce a determinat pe Caragiale, arhi-plictisit, să-și dea demisiunea, și să spuie: — „Mare dreptate a avut Napoleon cel Mare ! Oricât de mare a fost, el a zis că este mult mai ușor să comanzi o oștire de zeci de mii de oameni, decât o trupă de actori!“ De la teatru, Carageale a trecut inspector la Regia Moopolurilor Statului, C. Săteanu eu Intâlnindu-se într un rând bunul său prieten Titu Frumușanu, vestit parlamentar oltean și văzându-l că Prieten și admirator al lui Gherea, fiind însă pe vrepoartă o blană bogată, lumea aceea in mare strâns joasă, și desigur foarte f toare bănească și obervând scumpă, pe când el purta un că restaurantul din Ploești paltonaș vechi, Carageaie nu face afaceri bune, Carageaie se simți de loc jenat și mai s'a gândit să devie și el premult din curiozitate, dar desigur și pentru arta de a plasa ironii, Carageale îl întrebă : „Frumoasă blană aiTiprietarul unui local de consum și după ce și-a încercat zadarnic norocul, luând in antrepriză restaurantul gării din Buzău, a deschis o betuie! Trebue să fie foarte rebe la București, în piața scumpă! Cât te costă? Teatrului, denumită de eriatră, nisipuri, mine de erego-Frumușanu, fără ezitare. ..Gambrinus" și sit< a"." Deși în bune raporturi prietenești cu poetul Al. Macedonsky, primul șef al școlii simboliste din țară, Carageale l-a persiflat amar, prin vechea serie a „Moftului Român", secondat fiind de la Având la București un muscal pe care-1 prefera pentru modul cum conducea birja, și cu care de obicei ln Cină.» discul«. rs“."! “ leului lui Anton Bacalbașa, să-i fie agreabil, ii spuse intr'un rând, compătimindu-i, că e păcat că nu are mai mulți copii. La o așa violență neașteptată, Carageaie avu un moment expresiunea de perplex, dar imediații răspunse muscalului cu aceeași grație și bună-voință: — „Sa spune gospodin, ce mai face madam Matușef? Președintele chelnerilor Aveâ Carageale o adevă I. I. CARAGEALE Un oraș din Arubai oferă amatorilor, terenuri gratuite în scopul sofii safarii de Industrii La Camera de Comerț din Uși s'a primit o adresă din partea Municipiului Tg. Mureș, care are un conținut interesat pentru timpul de fața. Adresa arată că: în dorința de a promova înființarea de industrii pe teritoriul orașului municipiului este dispusa da toate Înlesnirile ca : terenuri în condiții favorabile (sau chier gratuite) avantagii Uixele și impozitele comunale tarife preferențiale la consumul curentului electric, etc. (Să tot faci fabrică ...) Mai specifică această adresă că, Târgul Mureș este ț tr.conjurat de cariere deputat in imediata apropiere a răului Mureș lângă care Se găsesc isvoare de gaz metan Aducând la cunoștința capitaliștilor din toată țara omenească aceste înlesniri acordate „în scopul promovării de industrii necesare propășirei țării noastre", orasu Trg. Mureș uită insă noile sisteme cu care se primesc de către minsterul industriei (recte . d. Vaier Pop) orice intervenții, orice noui cereri de acest gen.. Că, o țară propășește in zilele noastre tocmai prin belșugul de industrii, nici vorbă nu poate fi de controversă, Ce să faci fasă, cir.. ., ape minerale și este 8itul/crmele, I- p. Un studiu !» re*limioara ! !GI © mr»aspfe et mixae scene în poezia lui A. Vlahoță de Car. Scorpcn Influența lui Eminescu in poezia românească, deși atât de covârșitoare, nu a fost totuși decât puțin studiată și, afară de G. Ibrăileanu, nu cunoaștem nici un cercetător mai serios care să fi adus reale contribuții in această direcție. Cu atât mai valoros i ne pare, deci, studiul, de currând apărut, al d-lui Or. Scorpan despre Elementele eminesciene în poezia lui Vlahuță. Dar studiul acesta nu are numai o valoare relativă, ci, prin concluziile lui, bazate pe o metodă de cercetare cu totul nouă, integrată într'un sistem riguros științific, el are și o valoare in sine. Despre Vlahuță au scris G. Ibrăileanu, Ion Gorun și, de curând, d. I. Gr. Oprișan, acesta din urmă, însă dând la iveală o carte asupra vieții și operei scriitorului nostru care e lipsită de orice urmă de spirit științific, redactată într-un stil ditirambic și cuprinzând grave erori și aprecieri cu totul subiective Cercetarea d-lui Scorpan nu se aseamănă cu nici una din cele precedente. Dacă de pildă, Ibrăileanu a căutat să stabilească fondul de idei și sentimente comun lui Eminescu și lui Vlahuță, tânărul cercetător ieșean a reușit să scoată în evidență felul cum Vlahuță a împrumutat și adoptat elementele eminesciene. Integrând pe scriitorul studiat în atmosfera timpului să dominat de influența lui Eminescu și ținând samă de psihologia și de talentul lui, d. Scorpan a studiat diferitele elemente, după sentimentul grupându-le dominant și urmărindu-le filiația, fără a neglija să arate și partea pur personală a lui Vlahuță care găsea în Eminescu expresia propriilor sale sentimente. Studiul, după o Introducere în care sânt stabilite punctele de plecare și se indică metoda de cercetare, cuprinde două părți: I. Expresia sentimentelor și II. Elementele formale. In partea I, autorul studiază elementele eminesciene din poezia erotică subiectivă și obiectivă a lui Vlahuță apoi din poezia socială și filosofică, arătând, în Cap. V, elementele descriptive. In partea 11, sânt studiate elementele formale : versul, foarte pe larg vocabularul, apoi valoarea asociativă și simbolismul. Concluziile acestei cercetări comparative sânt din cele mai importante, ele venind nu numai ca o întregire și verificare a studiului lui Ibrăileanu dar aducând și lucruri cu totul nouă, care nu puteau rezulta decât dintr’o cercetare îndreptată întro direcție deosebită de cele precedente și făcută după criterii și metode mult diferențiate, adaptate la concepțiile actuale ale studiilor literare. Cercetând comparativ poeziile erotice subiective ale celor doi poeți, d. Scorpan constată că Vlahuță este cu atât mai influențat de Eminescu, cu cât îi lipsește mai mult sentimentul specific poeziilor din care făcea împrumutul. Lui Vlahuță lipsindu-i sentimentul romantic al naturii, el își găsea refugiu în mijlocul naturii „eminesciene“. La fel, i-a lipsit lui Vlahuță posibilitatea de a trăi anumite realități interioare în afară de strictul determinism al lumii obiective. Studiind activitatea poetică din perioada când Vlahuță e convertit la noul crez socialist și când reneagă tot lirismul pesimist de altădată, d. Scorpan precizează că chiar după această transformare, poetul rămâne tot eminescian, deși cântă fericirea iubirii, un sentiment străin poeților romantici pesimiști. se Dar influenta lui Eminescu constată și acolo unde Vlahuță are multe note originale, în poeziile în care ni se înfățișează erotica feminină și aceeași influență o găsim in poezia socială. In ce privește poezia filonul acesta, ca o accentuare a activității culturale începută atât de fericit sub regale auspicii, cartea romînească s'a bucurat de un real și efectiv sprijin din partea oficialității ca și de un vădit interes din partea publicului cititor. Pentru a dovedi aceasta, e de ajuns să aruncăm o scurtă privire asupra activității diferitelor edituri, arătând cărțile apărute in ultimul timp. Activitatea Fundațiilor Culturale Regale Săptămâna trecută, d. prof. Al. Rosetti a rostit la radio o conferință în care ținut să arate rolul efectiv pe care-l au in cultura românească Fundațiile Culturale Regale al căror director este d sa. Cu sobrietatea, care-l caracterizează, d. Al. Rosetti a înșirat o serie de fapte pe care le poate controla oricine, aruncându-și ochii în vitrinele librăriilor. Astfel, în colecția enciclopedică de cunoștințe folositoare „Cartea Satului" a apărut de curând „Istoria unirii românești, datorită părintelui profesor I. Lupaș. In această direcție trebue de asemenea relevată apariția regulată a colecției „Cartea Căminului cultural" și a bibliotecei revistei „Albina" care cuprinde cărticele îngrijite, cu prețul modest de 5 lei bucata. Paralel cu aceasta, activitatea Fundației Carol I s'a desfășurat și anul acesta cu un bogat program de realizări. S'a continuat astfel, publicarea colecției .,Veress" ca și a colecției de documente slave și românești a d-lor Gr. Nandriș și Aurel Sava , lucrarea d-lui Vasile Christescu consacrată istoriei militare a Daciei romane a întregit această intensă activitate. Biblioteca „Energia", sub aceleași auspicii, a găsit un deosebit ecou în masele de cititori, astfel că „Viața lui Ștefan cel Mare" a d lui Mihail Sadoveanu a ajuns la ediția III-a, odată cu a doua ediție din „Odiseia", în traducerea d-lui Lovinescu, și din „Domnul Tudor" a d-lui Carol Ardeleanu. Edițiile definitive în colecția aceasta, după „Versurile" d-lui Tudor Arghezi, au apărut operele lui Matei Caragiale și „Poeziile" d-nei Elena Farago, „Opera literară aleasă" a lui B. P. Hașdeu a apărut în 2 volume, comentată de dl. Mircea Eliade. După „Țara noastră" a d-lui Ion Simionescu, despre valoarea căreia cititorii noștri s’au informat dintr’o amplă recensie a d-lui Arthur Orovei din suplimentul nostru literar, a apărut vol. II din „Istoria Românilor" a d-lui C. Giurescu. sofică, Vlahuță, lipsit de o concepție unitară filosofică și fără a trăi intens acel sentiment metafizic al existenței, nu are nici profunzimea și nici bogăția mijloacelor de creație artistică ale lui Eminescu. Acestea sânt concluziile mai importante ale studiului d-lui Scorpan. Aceste concluzii sânt trase după o laborioasă cercetare făcută asupra unui complex de sentimente și idei comune celor doi poeți, din care autorul nostru a știut să deosebească factura și caracteristicile lui Vlahuță, stabilind totdeauna o precisă filiație. Pe drumul început, d. Scorpan are perspectiva de a deveni unul din cercetătorii importanți ai literaturii noastre. Studiul prezentat de noi este, in această privință, cea mai bună chezășie. Radu Vardaru Scriitorii români Uitați In această colecție va apare în curând opera lui Anghel Demetriescu, îngrijită de dl. Ovidiu Papadima. In privința aceasta nu trebuesc desigur omise cele trei volume ale d-lui N. Iorga întitulate „Oameni care au fost" și ,Sfaturile pe întuneric" străbătute de prodigiosul d-sale talet. Versuri Deasemenea au apărut plachete de versuri ale poeților Mihai Moșandrei, Ilarie Dobridor, Cicerone Theodorescu, Andrei Tudor, Ion Pillat, V. Voiculescu , tinerii premiați Emil Botta și Ștefan Stănescu. Să adăugăm la aceste numeroase volume și cărțile recent apărute de critică și eseuri, datorite d lor Perpessicius Petrovici și Protopopescu și ne vom da samă de rolul imens pe care-l au Fundațiile Regale în cultura noastră. Celelalte edituri la editura „Adevărul" trebuie să remarcăm cărțile recent apărute ale d-lor Eugen Lovinescu (Memorii, vol. III), Carol Ardeleanu („Viață de cine“), Romulus Cioflec („Vârtejul"), Profira Sadoveanu („Domniile lor, domnii și doamnele"). In editura „Cugetarea" au apărute „Povestirile de vânătoare" Sadoveanu, ale d lui Mihail asupra cărora vom reveni în curând cu o amplă recensie. In editura „Cultura Națională", semnalăm cetitorilor frumoasa plachetă de versuri datorite d-lui G. Călinescu care-și arată astfel încă o fațetă a multiplului său talent. Spațiul nu ne îngădue însă să menționăm toate cărțile apărute în ultimul timp. O concluzie totuși se poate desprinde, o intensă activitate în domeniul cărții, un deosebit impuls l-a luat literatura desvoltarea ei, pe care noastră în Consacrările oficiale La acest impuls contribue în mare parte inițiativa oficială. Am arătat rolul Fundațiilor Culturale Regale. Trebue să relevăm, însă și manifestarea oficilității pe alt plan, acel al premiilor naționale. Anul acesta au fost premiați nu mai puțin de 5 scriitori cu câte 100,000 lei. Astfel premiul M. S. Regelui Carol II a fost decernat d-nei Elena Fara o premiul pentru poezie d-rei Otilia Cazimir; premiul pentru proză d-lui Al. O. Teodoreanu ; premiul pentru critică d-lui M. Dragomirescu; premiul pentru literatura dramatică d-lui Mihail Sorbul, Să adaugă apoi și premiul pentru pictură acordat d-lui Teodorescu-Sion ca și alte premii mai mici acordate de către Academie. Anul 1937 este deci, unul din cei mai fericiți ani pentru cultura românească. a. o. im Cartea românească O activitate editorială remarcabilă. Literatura română într’o etapă de real progres, încurajarea și cinstirea scriitorilor. Rolul cultural al Fundațiilor Regale. Legea Bérenger aplicata la Botoșani Suspendarea pedepsei unui minor, condamnat la șase luni închisoare . La tribunalul Botoșani a venit ori spre judecare procesul minorului Dumitru Dănilă, inculpat pentru furturi prin spargere. Judecata 1 a condamnat la trei luni închisoare corecțională. Apărarea invocând principiile noului cod penal privitoare la inculpații cu purtări bune, a cerut suspendarea pedepsei. Tribunalul admițând aplicarea principiului legii Bérenger, a suspendat pedeapsa, astfel că minorul a fost eliberat. \ 4c *