Lumea, aprilie-iunie 1937 (Anul 20, nr. 5684-5758)

1937-06-10 / nr. 5741

tüMEÄ După un sfert de veac de când a închis ochii și a trecut în eternitate, și nu uitare, iată că numele maestrului satirei și humorului românesc, este iarăși în actualitate. Și nu numai în țară, dar și peste hotare , acum câteva săptă­mâni, viguroasa sa satiră teatrală „O Scrisoare pier­dută a fost reprezentată cu­­ un deosebit interes și cu un mare succes, pe scena unui teatru de seamă din Praga. Opera aceasta a fost tradusă in limba cehă, după cum Năpasta“ a fost tradusă în limbile germană și fran­ceză, și jucată pe scenele germane și franceze cum unele din scrierile după sale în proză, au fost traduse și publicate în limba germană și răspândite de populara bi­bliotecă „Reklam“ din Lipsea și epuizată în mii de exem­plare. De ce amintim aceste fapte ? Pentrucă deși Cara­giale a fost considerat și ca­lificat un veritabil Moliere al humorului românesc, s’a a­firmat totuși de unii critici și istorici literari, că opera sa nu este decât de o valoare efemeră; cu alte cuvinte, sa afirmat că teatrul său și chiar delicioasele sale schițe .Mo­mente , vor fi demodate și că timpul va șterge cu de­săvârșire toată arhitectura sa artistică. Eroarea acestei afirma­­țiuni o constatăm astăzi, când după un pătrar de veac de la moartea sa, opera lui Cara­giale și-a păstrat intactă va­loarea artistică. Judecând de pildă satira maestrului „O scrisoare pierdută“, observăm după atâta vreme că satiri­zarea moravurilor și năravu­rilor vieții politice și sociale, au rămas aceleași, deși trăim sub un nou regim electoral, care nu a îndepărtat însă cu totul, uzanțele și tipicurile de pe vremea colegiilor cenzitare. Este dificil a caracteriza opera lui Caragiale. Din câ­te studii serioase s-au con­sacrat Titu Maiorescu, C­he­­rea și Ibrăileanu, ne gândim numai la cel mai subtil și rafinat critic și estet literam­­entul cel mai autorizat al regretatul Paul Zarifopol, ca­re a susținut din adâncă con­vingere, că numai opera lui Carageale este îndelung vi­abilă, de înaltă valoare ar­tistică și că numai Cara­­geale, rămâne unicul repre­zentant al literaturiii moder­ne românești. De aceea, Zari­fopol, i­a și editat toată pro­ducțiunea literară, dintr-o intr'o erudită răspân­ediție critică, din care Carageale a­­pare sub cele mai caracte­ristice aspecte culturale și naționale, deși unii scriitori mai noui, au afirmat că în scrierile sale, Caragiale adu­ce un suflu și un colorit specific „fanariot“. A susține o atare părere înseamnă a distruge tocmai­­ partea esențială a artei sale pe care o execută torturăn­­du-se--precum singur a măr­turisit-o—căci întru atâta per­severa la cizelarea formei, fără a se refuza la cea mai obositoare migală. Carageale este și rămâne pentru multă vreme, expo­artei naționale, în oglindește societatea care se româ­nească și epoca pe care a zugrăvit o maestrul. Fiindcă ne-am o­c­u­­pat în această zi comemo­rativă de humorul lui Cara­geale, amintim o reminiscență de dată mai veche. Când în cercul „ Junimii“ din Bucu­rești, maestrul a citit pen­tru prima oară formida­bila sa satiră „O scrisoare pierdută", P. P. Carp s'a ri­dicat din fotoliul său și i-a spus lui Carageale: —„Ascultă, Iancule, până acuma am fost convins că eu sunt cel mai spiritual om al României , acuma văd că ești tu cel mai mare ironist". Aparent, s’ar părea că P. P. Carp ireductibil zefle­mist, a glumit. Dar nu va fi intelectual subtil, care să nu vadă în această spontană iro­nie, caracterizarea unei ex­cepționale realități, și a u­­nui mare adevăr. Carageale in anecdota Carageale sau Caragiale? Cum i se scrie numele ? cu e (Carageale) sau cu i (Caragiale) ? In această privință, este de reținut următoarea isto­risire făcută de însuși marele scriitor într’un cerc de pri­eteni, dorind să-și precizeze ortografia exactă a numelui său de familie, ce rămâne celebru în analele culturii naționale : „Cică într’un rând, Vodă Caragea, chemă la dânsul pe unul dintre străbunii marelui satiric, răstind -se supărat: — „Ia’n ascultă brel­­u Caragea, tu Caragea ! Ce i asta ? Grăește să te audă urechea mea, care din noi e Vodă!“ — „Grăesc, mărite Doam­ne ! Poruncește ce trebue să fac ? I" — „Să-ți adaogi vreo slo­vă, două, ca să te poți deo­sebi de nume e meu ! Ai înțeles ? —„Am înțeles slăvite Doamne ! De astăzi înainte vom fi: Tu Caragea-Vodă iar eu servito­ul tău smerit Carageaie și mă voi numi de acum înainte Carageaie sadea.“ Pe sub pământul lașului Primind într'un rând drept plocon prietenesc din partea prietenului său ziaristul Gri­­goriu­ Havas, câteva butelii înfundate de excelent Cot­nar vechi și de diferite spe­cii, Carageaie, politicos, ama­bil și recunoscător îi trimise o scrisoare de mulțumire, foarte încântat de darul pri­mit. In această scrisoare ad­resată surorilor lui Havas, el scrie textual: „Nu ! N’ați făcut rău că l-ați Îndemnat pe bunul nostru Georges ■N umble pe sub pământul Iașilor ■pre a găsi minunata comoară ce mi-a trimis; și nu sunt în stare să mulțumesc la atâta gentileță. Inchipuiți-vă câtă impresie a trebuit să-mi facă scrisoarea dvs. plină de strălucite promisiuni, ca­re mi-a sosit tocmai când prin presimțire sau telepatie ziceam la masă, vârând o bucățică de rec­­fort: —„Știu eu cu ce fel de vin se mănâncă așa brânză !“ Tot de dragul acestor sub­terane ale Iașilor în care se adăposteau faimoasele și se­lectele vinuri, se abătea și Carageale din când în când la Iași. „Paltonul" lui Carageale răspunse așa cum se răs­punde de obicei, cu totală indiferență „ — „Nu-i așa de scumpă cum ți se pare ! Am dat pe ea iarna trecută vre-o 3-4000 lei!“ Carageale rămase o clipă pe gânduri, își privi prietenul și examină din nou blana, zi­­cându-i: — ., Ei, dragăȘ Titule, chiar de-ași avea bani, eu nu mi-ași permite niciodată să port o haină sau o blană, care să valoreze mai mult decât mine !“ Acest răspuns, nu mai pu­tea atrage nici o replică... Muscalul lui Carageaie vecinătatea actualei beredi „Gambrinus". Devenit birtaș și berar, Carageaie a fost proclamat președinte al societății chel­nerilor,­­ iar când cineva dintre amicii săi încerca să-l ironizeze, el replica serios, cu următoarele argumente plauzibile : — „S'o ști de la mine ,chel­nerii sunt oamenii cei mai... serviabili ! Și tot odată ei sunt cei mai primitori , cei mai ospitalieri și te servesc la comanda“. Carageaie și simbolismul rată ideosincrasie împotriva simbolismului și nu odată a ridic­izat poezia simbolistă a lui Macedonsky, parodiin­­du-l sângeros, în așa fel în­cât mul­t vreme Macedonsky fusese cu desăvârșire sc s din circulație. Iată un catren simbolist, scris e Carageale : „Pe canapeaua elegantă Se 'ntinde doamna nonșalantă Și cu un papyrus se evantă de atmosfera ambiantă“. Și un alt catren, tot sim­bolist : „Mi-aduc aminte de­ un pistol Transcedental, mortal symbol, Trăsnind nevrozele pe loc Ah, formidabil pic-pac-pac !“. Când le-a scris aceste strofe, Caragiale a spus prietenilor săi: — „Am să duc versurile a­­cestea la Berlin și am să le citesc nemților, ca să-i le­­cuesc de simbolism și deca­dentism". A plecat într’adevăr Ca­rageale la Berlin, dar dacă s'a mai ocupat de divaga­­gațiile simboliste, și dacă a locuit pe nemți, nu știm „ Carageale director \-;wrrmmutaa»s.zva3asi£SBrr!. i i ■„■i——— de teatru Numit de Maiorescu, di­rectorul Teatrului Național din București și aceasta nu­mai după dorința lui P. P. Carp. Carageale n'a dus casă bună cu actorii, pentru că 1­ambetau așa zisele „intrigi de culise". Când a readus în teatru pe cei doi mari artiști-crea­­tori Ion Anestin și N­eagie­­scu, s'a produs o adevărată răzmeriță între actori, ceea ce a determinat pe Caragiale, arhi-plictisit, să-și dea demi­siunea, și să spuie: — „Mare dreptate a avut Napoleon cel Mare ! Oricât de mare a fost, el a zis că este mult mai ușor să co­manzi o oștire de zeci de mii de oameni, decât o trupă de actori!“ De la teatru, Carageale a trecut inspector la Regia Mo­opolurilor Statului, C. Săteanu eu Intâlnindu-se într un rând bunul său prieten Titu Frumușanu, vestit parlamen­tar oltean și văzându-l că Prieten și admirator al lui Gherea, fiind însă pe vre­­poartă o blană bogată, lu­­­mea aceea in mare strâns joasă, și desigur foarte f to­are bănească și ob­ervând scumpă, pe când el purta un că restaurantul din Ploești paltonaș vechi, Carageaie nu face afaceri bune, Carageaie se simți de loc jenat și mai s'a gândit să devie și el pre­mult din curiozitate, dar de­sigur și pentru arta de a plasa ironii, Carageale îl în­trebă : „Frumoasă blană aiTi­prietarul unui local de con­sum și după ce și-a încercat zadarnic norocul, luând in antrepriză restaurantul gării din Buzău, a deschis o be­­tuie! Trebue să fie foarte reb­e la București, în piața scumpă! Cât te costă? Teatrului, denu­mită de eriatră, nisipuri, mine de erego-Frumușanu, fără ezitare. ..Gambrinus" și sit< a"." Deși în bune raporturi prie­tenești cu poetul Al. Mace­donsky, primul șef al școlii simboliste din țară, Cara­geale l-a persiflat amar, prin vechea serie a „Moftului Ro­mân", secondat fiind de la­ Având la București un muscal pe care-1 prefera pen­tru modul cum conducea birja, și cu care de obicei ln­ Cină.» discul«. rs“."! “ leului lui Anton Bacalbașa, să-i fie agreabil, ii spuse in­­­­­­­tr'un rând, compătimindu-i, că e păcat că nu are mai mulți copii. La o așa violență neaștep­tată, Carageaie avu un mo­ment expresiunea de per­plex, dar imediații răspunse muscalului cu aceeași grație și bună-voință: — „Sa spune gospodin, ce mai face madam Matușef? Președintele chelnerilor Aveâ Carageale o adevă­ I. I. CARAGEALE Un oraș din Arub­ai oferă amatorilor, terenuri gratuite în scopul sofii safarii de Industrii La Camera de Comerț din Uși s'a primit o adresă din partea Municipiului Tg. Mu­reș, care are un conținut in­­teresat pentru timpul de fața. Adresa arată că: în dorința de a promova înființarea de industrii pe teritoriul orașului municipiului este dispus­a da toate Înlesnirile ca : terenuri în condiții favorabile (sau chier gratuit­e) avantagii U­i­xele și impozitele comunale tarife preferențiale la consu­mul curentului electric, etc. (Să tot faci fabrică ...) Mai specifică această ad­resă că, Târgul Mureș este ț tr.conjurat de cariere de­put­at in imediata apropiere a răului Mureș lângă care Se găsesc isvoare de gaz metan Aducând la cunoștința capi­taliștilor din toată țara o­me­nească aceste înlesniri acor­date „în scopul promovării de industrii necesare propă­­șirei țării noastre", orasu Trg. Mureș uită insă noile sisteme cu care se primesc de către min­sterul industriei (recte . d. Vaier Pop) orice intervenții, orice noui cereri de acest gen.. Că, o țară propășește in zilele noastre tocmai prin belșugul de industrii, nici vorbă nu poate fi de contro­versă, Ce să faci fasă, cir.. ., ape minerale și este 8itul/crmele, I- p. Un studiu !» re*li­mioara ! !GI © mr»aspfe et mixae s­­c­ene în poezia lui A. Vlah­oță de Car. Scorpcn Influența lui Eminescu in poezia românească, deși atât de covârșitoare, nu a fost totuși decât puțin studiată și, afară de G. Ibrăileanu, nu cunoaștem nici un cercetător mai serios care să fi adus reale contribuții in această direcție. Cu atât mai valoros i ne pare, deci, studiul, de cu­­r­rând apărut, al d-lui Or. Scorpan despre Elementele eminesciene în poezia lui Vlahuță. Dar studiul acesta nu are numai o valoare relativă, ci, prin concluziile lui, bazate pe o metodă de cercetare cu to­tul nouă, integrată într'un sistem riguros științific, el are și o valoare in sine. Despre Vlahuță au scris G. Ibrăileanu, Ion Gorun și, de curând, d. I. Gr. Opri­­șan, acesta din urmă, însă dând la iveală o carte asu­pra vieții și operei scriito­rului nostru care e lipsită de orice urmă de spirit știin­țific, redactată într-un stil ditirambic și cuprinzând grave erori și aprecieri cu totul subiective Cercetarea d-lui Scorpan nu se aseamănă cu nici una din cele precedente. Dacă de pildă, Ibrăileanu a căutat să stabilească fondul de idei și sentimente comun lui Emi­­nescu și lui Vlahuță, tânărul cercetător ieșean a reușit să scoată în evidență felul cum Vlahuță a împrumutat și a­­doptat elementele emines­ciene. Integrând pe scriitorul studiat în atmosfera timpului să dominat de influența lui Eminescu și ținând samă de psihologia și de talentul lui, d. Scorpan a studiat diferi­tele elemente, după sentimentul grupându-le­ dominant­ și urmărindu-le filiația, fără a neglija să arate și partea pur personală a lui Vlahuță care găsea în Eminescu ex­presia propriilor sale senti­mente. Studiul, după o Introducere în care sânt stabilite punctele de plecare și se indică me­toda de cercetare, cuprinde două părți: I. Expresia sen­timentelor și II. Elementele formale. In partea I, autorul stu­diază elementele eminesciene din poezia erotică subiectivă și obiectivă a lui Vlahuță apoi din poezia socială și filosofică, arătând, în Cap. V, elementele descriptive. In partea 11, sânt studiate elementele formale : versul, foarte pe larg vocabularul, apoi valoarea asociativă și simbolismul. Concluziile acestei cerce­tări comparative sânt din cele mai importante, ele ve­nind nu numai ca o întregire și verificare a studiului lui Ibrăileanu dar aducând și lucruri cu totul nouă, care nu puteau rezulta decât din­­tr’o cercetare îndreptată în­tro direcție deosebită de cele precedente și făcută după criterii și metode mult dife­rențiate, adaptate la concep­țiile actuale ale studiilor li­terare. Cercetând comparativ poe­ziile erotice subiective ale celor doi poeți, d. Scorpan constată că Vlahuță este cu atât mai influențat de Emi­nescu, cu cât îi lipsește mai mult sentimentul specific poe­ziilor din care făcea împru­mutul. Lui Vlahuță lipsindu-i sentimentul romantic al na­turii, el își găsea refugiu în mijlocul naturii „eminesciene“. La fel, i-a lipsit lui Vlahuță posibilitatea de a trăi anu­mite realități interioare în afară de strictul determinism al lumii obiective. Studiind activitatea poetică din perioada când Vlahuță e convertit la noul crez socia­list și când reneagă tot li­rismul pesimist de altădată, d. Scorpan precizează că chiar după această transfor­mare, poetul rămâne tot emi­nescian, deși cântă fericirea iubirii, un sentiment străin poeților romantici pesimiști. se Dar influenta lui Eminescu constată și acolo unde Vlahuță are multe note ori­ginale, în poeziile în care ni se înfățișează erotica femi­nină și aceeași influență o găsim in poezia socială. In ce privește poezia filo­­nul acesta, ca o accen­tuare a activității culturale începută atât de fericit sub regale auspicii, cartea rom­î­­nească s'a bucurat de un real­ și efectiv sprijin din partea oficialității ca și de un vădit interes din partea publicului cititor. Pentru a dovedi aceasta, e de ajuns să aruncăm o scur­tă privire asupra activității diferitelor edituri, arătând cărțile apărute in ultimul timp. Activitatea Fundațiilor Culturale Regale Săptămâna trecută, d. prof. Al. Rosetti a rostit la radio o conferință în care ținut să arate rolul efectiv pe ca­­re-l au in cultura românească Fundațiile Culturale Regale al căror director este d sa. Cu sobrietatea, care-l carac­terizează, d. Al. Rosetti a în­șirat o serie de fapte pe care le poate controla ori­cine, aruncându-și ochii în vitrinele librăriilor. Astfel, în colecția encic­lopedică de cunoștințe folo­sitoare „Cartea Satului" a apărut de curând „Istoria unirii românești, datorită părintelui profesor I. Lupaș. In această direcție trebue de asemenea relevată apariția regulată a colecției „Cartea Căminului cultural" și a bib­liotecei revistei „Albina" ca­re cuprinde cărticele în­grijite, cu prețul modest de 5 lei bucata. Paralel cu aceasta, activi­tatea Fundației Carol I s'a desfășurat și anul acesta cu un bogat program de reali­zări. S'a continuat astfel, publicarea colecției .,Veress" ca și a colecției de docu­mente slave și românești a d-lor Gr. Nandriș și Aurel Sava , lucrarea d-lui Vasile Christescu consacrată isto­riei militare a Daciei roma­ne a întregit această intensă activitate. Biblioteca „Energia", sub aceleași auspicii, a găsit un deosebit ecou în masele de cititori, astfel că „Viața lui Ștefan cel Mare" a d lui Mihail Sadoveanu a ajuns la ediția III-a, odată cu a doua ediție din „Odiseia", în traducerea d-lui Lovines­­cu, și din „Domnul Tudor" a d-lui Carol Ardeleanu. Edițiile definitive în colecția aceasta, după „Versurile" d-lui Tudor Ar­­ghezi, au apărut operele lui Matei Caragiale și „Poeziile" d-nei Elena Farago, „Opera literară aleasă" a lui B. P. Hașdeu a apărut în 2 volume, comentată de dl. Mircea Eliade. După „Țara noastră" a d-lui Ion Simionescu, despre valoarea căreia cititorii noștri s’au informat dintr’o amplă recensie a d-lui Arthur O­­rovei din suplimentul nostru literar, a apărut vol. II din „Istoria Românilor" a d-lui C. Giurescu. sofică, Vlahuță, lipsit de o concepție unitară filosofică și fără a trăi intens acel sentiment metafizic al exis­tenței, nu are nici profunzi­mea și nici bogăția mijloace­lor de creație artistică ale lui Eminescu. Acestea sânt concluziile mai importante ale studiului d-lui Scorpan. Aceste concluzii sânt trase după o laborioasă cer­cetare făcută asupra unui complex de sentimente și idei comune celor doi poeți, din care autorul nostru a știut să deosebească factura și caracteristicile lui Vlahuță, stabilind totdeauna o precisă­­ filiație. Pe drumul început, d. Scor­pan are perspectiva de a de­veni unul din cercetătorii im­portanți ai literaturii noastre. Studiul prezentat de noi este, in această privință, cea mai­­­­ bună chezășie. Radu Vardaru Scriitorii români Uitați In această colecție va a­­pare în curând opera lui Anghel Demetriescu, îngrijită de dl. Ovidiu Papadima. In privința aceasta nu trebuesc desigur omise cele trei vo­lume ale d-lui N. Iorga în­titulate „Oameni care au fost" și ,Sfaturile pe întuneric" străbătute de prodigiosul d-sale tale­t. Versuri Deasemenea au apărut pla­chete de versuri ale poeților Mihai Moșandrei, Ilarie Dob­­ridor, Cicerone Theodorescu, Andrei Tudor, Ion Pillat, V. Voiculescu , tinerii premi­ați Emil Botta și Ștefan Stănescu. Să adăugăm la aceste nu­­­­meroase volume și cărțile recent apărute de critică și eseuri, datorite d lor Perpe­ssicius Petrovici și Proto­­popescu și ne vom da samă de rolul imens pe care-l au Fundațiile Regale în cultura noastră. Celelalte edituri la editura „Adevărul" tre­buie să remarcăm cărțile recent apărute ale d-lor Eu­gen Lovinescu (Memorii, vol. III), Carol Ardeleanu („Viață de cine“), Romulus Cioflec („Vârtejul"), Profira Sado­veanu („Domniile lor, domnii și doamnele"). In editura „Cugetarea" au apărute „Povestirile de vâ­nătoare" Sadoveanu, ale d lui Mihail asupra cărora vom reveni în curând cu o amplă recensie. In editura „Cultura Nați­onală", semnalăm cetitorilo­r frumoasa plachetă de versuri datorite d-lui G. Călinescu care-și arată astfel încă o fa­țetă a multiplului său talent. Spațiul nu ne îngădue în­să să menționăm toate cărțile apărute în ultimul timp. O concluzie totuși se poate desprinde,­ o intensă activi­tate în domeniul cărții, un deosebit impuls l-a luat literatura desvoltarea ei, pe care noastră în Consacrările oficiale La acest impuls contribue în mare parte inițiativa ofi­cială. Am arătat rolul Fun­dațiilor Culturale Regale. Trebue să relevăm, însă și manifestarea oficilității pe alt plan, acel al premiilor națio­nale. Anul acesta au fost premiați nu mai puțin de 5 scriitori cu câte 100,000 lei. Astfel premiul M. S. Re­gelui Carol II a fost decer­nat d-nei Elena Fara o­­ pre­miul pentru poezie d-rei Otilia Cazimir; premiul pen­tru proză d-lui Al. O. Teo­­doreanu ; premiul pentru critică d-lui M. Dragomirescu; premiul pentru literatura dra­matică d-lui Mihail Sorbul, Să adaugă apoi și premiul pentru pictură acordat d-lui Teodorescu-Sion ca și alte premii mai mici acordate de către Academie. Anul 1937 este deci, unul din cei mai fericiți ani pen­tru cultura românească. a. o. im Cartea românească O activitate editorială remarcabilă. Literatura română într’o etapă de real progres, încurajarea și cinstirea scrii­torilor. Rolul cultural al Fundațiilor Regale. Legea Bérenger a­­plicata la Botoșani Suspendarea pedepsei unui minor, condamnat la șase luni închisoare . La tribunalul Botoșani a venit ori spre judecare procesul minorului Dumitru Dănilă, inculpat pentru fur­turi prin spargere. Judecata 1 a condamnat la trei luni închisoare corecțională. Apărarea invocând prin­cipiile noului cod penal pri­vitoare la inculpații cu pur­tări bune, a cerut suspen­darea pedepsei. Tribunalul admițând apli­carea principiului legii Bé­­renger, a suspendat pedeap­sa, astfel că minorul a fost eliberat. \ 4c *

Next