Lumina Satelor, 1923 (Anul 2, nr. 1-52)

1923-08-05 / nr. 30

Anul II. Sibiiu, Duminecă 5 August 1923. Nr. 30. Foaie săptămânală pentru popor. PREȚUL ABONAMENTULUI: Pe un an.....................................................................Lei 55'— Pe o jumătate de an................................................ . 30'— Pentru străinătate...........................................................10Q­— Pentru America pe un an ........ dolari­­— ---Un număr 1 Leu.­­ REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Sibiiu, strada Mitropoliei Nr. 45. Redactor: Preotul IOSIF TRIFA. ANUNŢURI se primesc la administraţia din strada Mitropoliei 45. PREŢUL ANUNŢELOR Un şir mărunt 3 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit CEASURI GRELE Multă lume, aruncată de valurile răsboiului în Rusia apuseană şi asia­tică îşi aduce aminte de acest popor rusesc, blând şi bun, care a ridicat mândre biserici ce sunt o podoabă a Ţării şi o dovadă a credinţii în Dum­nezeu, cum rar se pomeneşte în vremile noastre. Ei bine, Rusia ortodoxă, sfânta Rusie a dreptei credinţe au ajuns-o ceasuri grele. In locul Ţarului, ocrotitor al Bi­sericii, Rusia e cârmuită de Sovietul tăgăduitor de Dumnezeu. Numărul preoţilor omorâţi trece de 1200 şi 44 episcopi şi mulţi călu­gări. Mândrele biserici de odinioară despoiate de sfintele odoare sunt în­chise, dărâmate, prefăcute in cinema­tografe, teatre Articolul 121 din Legea Criminală a Sovietelor zice: «Preve­­derea învăţământului religios pentru copiii minori în şcoală sau în alt local public e strict oprită şi se pedepseşte cu temniţă grea». Intr’un proces adus unor preoţi s'au pus aceste întrebări la care s'a dat răspuns de acuzaţi: Judecătorul: Cunoşti legea din 1918 despre naţionalizarea averilor biseri­ceşti şi vinderea odoarelor pentru cum­părarea de bucate pe seama celor mu­ritori de foame? Preotul: Cunosc acea lege. Dar cunosc şi legile lui Dumnezeu şi ale sfintei biserici ortodoxe care ne porun­cesc ca să nu ţi baţi joc de cele sfinte. Judecătorul: Nu e decât o singură lege a Sovietului înaintea căruia ai să te supui. Preotul: Dar eu am jurat să ascult de legea lui Dumnezeu. Judecătorul: Dumnezeul tău nu mă impoartă. Prostii sunt toate legile creştine, jidoveşti ori turceşti. Nu este decât o singură lege, a Sovietului şi după sunetul acestei legi tu trebue să mori! " Aşa e la oraşe. Iar la ţară, unde stăpânirea păgână nu are putere, ţă­ranii nu au loc să înghenuncheze de mulţi ce aleargă la rugăciune. Sângele martirilor din Rusia e dovadă, că credinţa e mai puternică decât moartea. Tot în Răsărit, creştinii din ţările asiatice turceşti sunt supuşi celor mai crâncene prigoniri. In răsboiu au fost măcelăriţi şi un milion şi jumătate de creştini au luat lumea în cap. De unde atâta suferinţă a creşti­nilor? In Rusia pricina prigonirii e ne­bunia cărturarilor necredincioşi, iar jalea din Asia vine din pricina că aliaţii după învingere s'au lăsat duşi fiecare de interesul său. Turcii au prins de veste, au scos arma, şi azi se poartă ca şi când ei ar fi învins pe toată lumea. Cei ce se învrăjbesc şi se desbină, peroi ce au dobândit prin jertfă şi unire. Două învăţături din suferinţa altora­­ tact cu poporenii lui: la nunţi, botezuri şi alte servicii divine? Mortalitatea înspăimântătoare a copi­laşilor, o pricinueşte: lipsa de aer din casa săteanului. Am botezat, ca naşă, un băieţaş, la Cioceni, cătun pe Cricov, lângă Albeşti — — Constantin Seceleanu — de origine pă­rinţii erau din Săcele. Oameni harnici, să­nătoşi. Şi ea plângea privind micuţul, fru­mos şi voinic. — De ce plângi? Nu puteam să înţeleg. — E al optălea, cucoană dragă, şi toţi mi-au murit. Mă mir eu. — Cum se poate? Pentru ce?... — N’au z­ie copiii mei — iacă aşa, păcatele mei el... Şi nu ştiu ce aş da, să mi trăiască, barim unul. Sărmana mamăl îşi îngrija copilul, cum nu se putea mai bine. Nici o adiere de aer să nu-l atingă ! Să nu răcească cumva: uşa închiră, ferestrile bătute în cuie, micuţul tmbrobojit până in gât, acoperit pe faţă cu un tulpan nou, destul de des cu s|fcsjyjprr''»«** trunde nici puţind aer suneat la plăma­­naşii lui. Cum o să trăiască? Şi afară era primăvară, înfloreau caişii sub fereastră, se scuturau pe prispă şi par­fumul mirezii­­lor învietoare umplea curtea. — Aci sâ-1 ţii toată ziua, desfâşiat, numai in cămăşuţă, îrivălit cu o plăpurai­­oa ă uşoară peste leagăn. In sat nu se găseau ţiţini pentru ferestri — dar eu totuşi am găsit un ţigan lăcătuş, pe care l-am pus să le facă — pentru finu­­ţul meu. A fost o adevărată revoluţie in casă când am dat de perete cele două ferestri şi curentul de la uşă a tremurat tindeele de pe păreţi. — Aşa să le laşi până la toamnă când faci foc In sobă... Şi noaptea să stee o fereastră deschisă. Aceea care dă pe prispă. — N’o să răcească? Femeia se uita aiurită la mine. — Dacă nu mă asculți, îl iau pe Co­­stică la mine. Ce ai făcut tu cu copiii tăi — ai văzut — eu, finul meu vreau să-mi trăiască ! L’am ntâlnit in vara asta în gară la Ploești. Pieca în excursiunea elevilor școa­­lei de meserie. Un flăcău frumos şi voi­nic Costică Seceleanu. Patru copii a mai avut mama lui, şi toţi trăsese. O vară cât am stat în cătun, am răzbit să-i conving pe oamenii aceia, că Dumnezeu când a creiat lumea după ce a despărţit lumina de întunerec ne-a dat aerul. Aerul mai întâi, mai presus de toate. Fără haine pe noi, fără pâine, am trăi cumva, dar fără aer nu poate să fie vieaţă. — Să te închid eu pe tine colo în lada aceia — mori, fără aer, te înăbuşi. Aşa ţi ai omorât tu pe cei şapte copii ai tăi, cei de cari zici, că au pierit, fiindcă n’au avut zile. Zile ar fi avut ei, drăguţii, dar n’au avut aer. Aer, aer, aer! Şi lumină. Spuneţi-le femeilor, oamenilor, spu­neţi-le mereu, că aerul, curăţenia lui este­ vieaţa. Şi sănătatea este toată bogăţia vieţei. Constanţa Hodoş. DESCHIDEŢI FERESTRILEI 5 De câte ori aud vorbindu-se de pro­pagandă culturală la site — în primul rând luni trec pe dinaintea ochilor copilaşii palizi, cu obrăjorii subţiri, buzele albe şi ochii roşii. Mai ales cei mititei cari n’au început să umble încă la şcoală, şi inima mi se stârnge de îngrijorare. Cei ce locuiesc în case sa ştie: să des­chidă ferestrile. Să cunoască importanţa aerului pri­menit din casă. Nouă­zeci şi nouă la sută habar n’au ce va să zică aerul curat. Casa lor, chiar şi la cei mai cu dare de mână, împodobită cu covoare, taiete, ulcioare şi tindee pe pereţi e o puşcărie, un mormânt cu miros de cadavru. Chiar şi în satele de la munte, ba am observat, că mai ales acolo se dispreţueşte cu deosebire sănătatea aerului curat din casă. La Azuga, Buşteni, la Vălenii de munte localităţi de recreare pentru cei din oraşe, unde lumea vine pentru aer — la noi, în Ocna­ Sibiului, la Răşinari, la Dârstea Bra­şovului, — pretutindeni am găsit aceleaşi odăi-teraniţi unde stau, toată ziua copii mici şi dorm noaptea şi cei mari, cu toţii şi viara cu fireştile zăvorâte, bătute cu cuie nu cele mai de multe ori cari nu se des­chid nici­odată. Dintre toate comunele pe cari le-am cercetat doar numai la Selişte am găsit odăî aerisate. — Iată un sat unde preotul şi învă­ţătorul şi-au făcut datoria, mi-am zis. —­ Pentru ce nu şi-o fac toţi la fel? mă întreb. Cum se poate un învăţător, după ce a dat primele cunoştinţe de ştiinţă plăpân­delor odrasle ale neamului, să nu se in­tereseze pentru ce sunt ei fiz­ceşte aşa de plăpânzi? Şi cum s’ar putea vindeca relele cari bântuie sănătatea micuţilor noştri? Şi preotul? Ce face el, după slujba Biserici de Dumineca? Şi în decursul săptămânei, în toate zilele de câte ori are ocazi­e să vină în con-

Next