Lumina Satelor, 1923 (Anul 2, nr. 1-52)

1923-07-22 / nr. 28

Pag. 4 LUMINA SATELOR Nr. 28 Mitropolitul Şaguna şi comuna Răşinari. Mulţi dintre cei torii acestei gazete îşi vor fi pus întrebarea: de ce a dorit Şaguna să fie îngropat în comuna Răşinari şi ce legături a avut cu această comună? Spre lămurirea acestei întrebări amintesc că pe vremuri, comuna noastră Răşinari a fost loc de reşedinţă episcopească. Aici au lo­cuit cei 3 episcopi de naţionalitate sârbi (Dionisie Novacovici, Oedeon Nichitici şi Gerasim Adamovici) cari au condus bise­rica ortodoxă după ce mitropolitul Atanasie Anghel s’a lepădat de biserica noastră şi a trecut la u­aţie, ducându ne cu el şi mitropolia noastră. Şi astăzi se vede la Răşinari o smerită căsuţă ţărănească în care au locuit aceşti episcopi dintre cari cei doi dintâi sunt îngropaţi în biserica cea veche. Dar dintre toţi episcopii bisericii noastre, mitropolitul Şaguna a avut cea mai strânsă legătură cu comuna Răşinari. Această legătură şi-a făcut-o Şaguna îndată la început. Fiind numit episcop al Ardea­lului, Şaguna trebuia să călătoriască la Carloviţ pentru sfinţire. Dar pentru treaba asta avea lipsă de bani şi în acele vremuri nu prea erau bani. Şaguna s-a adresat Saşilor din Sibiiu pentru un împrumut de bani, dar Saşii n’aveau bani pentru «un popă valah» care voia să se aşeze în oraşul lor. Primarul oraşului l-a îndrumat să se duci în Răşinari la un negustor, om bogat C.... C.... acela ii va da. Şaguna se adre­sează respectivului fruntaş, cerând împru­mut 2000 fl. «căci episcopia e săracă şi eu sărac». De sine înţeles, altă inimă a avut românul decât sasul. In Sibiiu, Românii nu aveam o bise­rică spaţioasă pentru săvârşirea unora dintre cele mai însemnate serbări şi adunări bi­sericeşti. Comuna noastră având 2 biserici mari, încăpătoare, o populaţiune curat ro­mânească de peste 5000 suflete «între cari creştini cu bună stare» aici plănueşte Şa­guna ţinerea unui sinod şi aici ţine cu mare pompă sfinţirea celui dintâi episcop al Caransebeşului, I. Popasu. Despre această sfinţire, un dascăl din Răşinari din vremile acele a lăsat următoarea însemnare: «Scri­­s’am eu mult păcătorul cu mână de ţărână şi cu peană de găină, mâna să putrezească, cine va ceti să mă pomenească, P. Grigore dascăl». Şaguna, la început era puţin cunoscut în oraşul Sibiiu ca om venit din altă parte a ţării. Români erau puţini în acest oraş, era deci firesc să caute o legătură mai strânsă cu turma ce o conducea, cu satele mai mari din jur, cu poporul de la sate. De câte ori nu mai putea cerceta pe poporul­­ său iubit pe care venise să-l deştepte din somnul cel adânc, după cum însuş ne spune. Mai mult şi mai des a cercetat comuna­­ Răşinari. Aici ven­i de multe ori pe neştiute,­­ la praznice când săvârşea sfânta slujba şi­­ împărţea poveţe din izvorul cel nesecat al înţelepciunii sale. In anul 1871, când Românii din Ardeal au aranjat o ser­bare de recunoştinţă pentru meritele ce şi le-a câştigat în 25 de ani de păs­torire pentru neam şi biserică — el, săr­bătoritul, n’a luat parte ci s’a retras în comuna noastră unde a petrecut ziua aceea în post şi rugăciune. lată un bărbat mare, modest, care după atâta muncă ce a săvârşit pe toate căile, a căuta odihna de o zi in post şi rugăciune ! Cu preoţîmea şi fruntaşii satului de aici ţinea strânsă prietinie după cum ne spun părinţii, bătrânii satului. Cu aceştia se înţelegea Şaguna asupra multor lucruri de obşte folositoare, urzind împreună cu ei multe din faptele măreţe de mai târziu. Prin aceste convorbiri cunoştea dorinţele şi nemulţumirile poporului. Multe din co­lecte, fie pentru catedrală, fie pentru se­minar ş. a. le începea cu comuna Răşinari. Oamenii cunoscând că acest păstor cu adevărat sufletul şi-l pune pentru el, de­schideau pungile şi contribuiau la «episcopia cea săracă», încă fiind în vieaţă, Şaguna şi-a ex­primat dorinţa să fie îngropat la Răşinari. Şi a ales anumit şi locul unde să fie în­gropat, în nemijlocita apropiere a bisericii şi a lăsat şi planul după care să i se facă cripta. In testamentul său a lăsat 2000 de floreni bisericei din Răşinari «pentru facerea şi conservarea criptei mele». După moarte, dorinţa i-a fost respec­tată şi a fost aşezat spre veşnică odihnă în cripta de lângă biserica noastră. De jur împrejur brazi înalţi străjuesc mormântul neobositului părinte, iar Înaintea criptei 2 lei din bronz închipuesc energia şi puterea de voinţă a acestui bărbat dăruit de Dum­nezeu neamului nostru. A dorit liniştea unui sat departe de zgomotul pestriţ al oraşelor cari nu erau româneşti. A dorit liniştea unui sat după o muncă neîntreruptă cum rar ne este dat a vedea la muritori. Astfel comuna Rășinari «avu onoarea singură între nenumăratele comune din provincia noastră mitropolitană a cuprinde pe marele arhiereu In sinul său, primind astfel una din pietrile ceie mai scumpe, mărgăritarul cel mai mare spre păstrare». Preot. Cioran. Politica a cercat să tulbure şi serbările lui Şaguna. O mare pacoste pentru neamul no­stru şi ţara noastră cea nouă este politica de partid care-şi arată pe tot locul colţii ei cei plini de ură şi venin. Politica de partid nu se putea să lipsească nici dela prăznuirea lui Şaguna. Lucrul s'a petrecut aşa că la Răşinari, preşedintele partidului naţional dl Maniu, a cerut să vorbească îndată în rândul al doilea despre Şaguna «ca cel dintâiu preşedinte al partidului na­ţional». Dar după ce treaba asta cam prea mirosea a politică de partid, conducătorii praznicului au zis aşa: «să lăsăm mai întâi să vorbească trimisul Academiei Române şi al Asociaţiei noastre pentrucă ei sunt trimişii cărţii şi culturii româneşti şi cultura trebue să meargă înaintea politicei»... La asta cei din partidul naţional s’au cătrănit foc şi pară şi n’au voit să mai vor­bească la mormântul din Răşinari. N'au luat parte nici la masa (banchetul) ce s’a dat în cinstea Casei Domnitoare şi a înal­ţilor oaspeţi, ci şi-au făcut ei o masă a lor şi au ţinut o sfătuire deosebită. Ei rău destul că politica de partid nu se astâmpără nici în praznicile cele mai mari. Pentru certele politice li destulă casa ţării de la Bucureşti şi noi rugăm pe domnii noştri să rămână cu certele lor politice acolo şi să nu se mai poarte prin ţară ca să ne tulbure cu ele praznicile noastre bi­sericeşti şi naţionale. Din îndemnurile lui Şaguna ,rugaţi-vă lui Dumnezeu să dea pace In lume şi în casă11. Bătrânii din comuna noastră Răşinari îşi aduc şi astăzi aminte de unele sfaturi ce le dădea Şaguna când venia în mijlocul poporului de aici. Iacă mai jos unele astfel de sfaturi pe cari le-am prins din gura bătrânilor noştri: «Rugaţi-vă lui Dumnezeu — zicea Şa­guna — să dea pace în lume şi pace în casă, că dacă e pace in casă, bărbatul se duce la plug sau la altă meserie, muierea pune războiu ori spală, pe copii ii îndreaptă care la treaba lui; dar dacă nu-i pace în casă, bărbatul se duce la cârciumă, muerea fuge, copiii umple pământul şi va fi vai de fe­ricirea din casa aceea... «Veniţi la biserică, că D zeu primeşte rugăciunea in tot locul, dar ca în biserică tot nu. Nu gândi, că nu ai haină nouă, haina poate fi şi veche numai să fie cu­rată, spală-o şi pune-i petec. Nu fiţi mândri, trufaşi şi făţarnici, că va veni vremea, când veţi împrumuta haina unul de la altul ca să mergeţi la bi­serică, şi va veni vremea când vom sărăci»... Preot Cioran. 0 comună vrednici de cinstea ce i s’a adus — Răşinari. — Toţi câţi au fost la prăznuirea lui Şa­guna în comuna Răşinari, s’au întors înapoi cu vorbe pline de laude pentu această comună. Tuturor a plăcut curăţenia şi rân­­duiala ce au văzut acolo precum şi minu­nata haină de praznic in care s’a îmbrăcat comuna din acest prilej. Era o adevărată plăcere să priveşti casele albite la fel: prea­frumoasele ţesături slobozite prin tereştri şi pe locuitorii satului aşezaţi în grupuri, fiecare familie la poarta casei sale. Dease­­meni biserica, cripta marelui mort şi cele­lalte a­rzăminte au dat dovezi de bună în­grijire. Cei ce au fost la Răşinari şi-au văzut această frumoasă şi vrednică comuna, şi-au dat Îndată seamă de ce Şaguna a dorit să-şi doarmă somnul de veci în acest sat. Co­muna Răşinari s’a învrednicit de o mare cinste. Tot ce a avut neamul nostru mai ales a fost acolo joi, în ziua sf. apostoli Petru şi Pavel. Comuna s’a silit să se facă vrednică de această cinste mare — şi s’a făcut. Toată lauda se cuvine poporului de acolo şi conducătorilor din fruntea lui. Din isprăvile beţiei. Păţania unui tren cu cârmaciul mort de beat. Din gara (staţia) Broşteni (Vechiul Regat) plecase în zilele trecute ca şi de altădată trenul de persoane Nr. 3228. La gara Urziceni trebuia să se opriască, dar ajuns acolo, şeful de gară şi frânării cu groază văzură că trenul nu stă, ci trece ca fulgerul înainte. Strigat-au frânării şi pu­blicul din Urziceni, strigau şi călătorii spe­riaţi din tren, dar maşina mergea nebună înainte. S’a telegrafat îndată la Ploeşti şi s’au luat măsurile de lipsă să fie ferite trenurile din calea acestui nebun ce nu se mai opria. De la o vreme trenul abia a fost oprit de alţii. Maşinistul trenului (câr­maciul) a fost aflat dormind pe maşină mort de beat ca un porc. Ne putem în­chipui groaza şi primejdia sutelor de călători pe cari îi cârmuia un astfel de cârmuitor. Iacă ce isprăvuri face rachiul şi beţia. Şi să luăm aminte că în chipul acestui tren cu cârmaciul beat este şi vieaţa celui beţiv: un tren gata, gata să sară de pe şinele vieţii şi să se prăpădească. Şi aşa este, dr­agii mei cetitori, şi casa cu câr­maciul beat: un tren ce nu şti când sare de pe mersul şinelor şi omoară şi pe câr­­maciu şi pe cei din casa lui. Feriţi vă de patima beţiei ! Cum umblă târgurile şi negoaiele, (dupa calendarul nou). 23 Iulie, Măgheruş. 24. Ocna­ Sibiiului, Preş­­măr. 25. Breţcu. 26. Bran. 27. Supurul de jos, Ti­mişoara. 28. Ocnele Murăşului (Uioara), Reghin, Rodna veche. Cum se plătesc bucatele? In portul dela Brăila s’a plătit vagonul de orz între 35—42 mii de Lei, vagonul de porumb între 40—46 mii de Lei, vagonul de ovă­ între 41—42 mii de Lei. Târgurile din săptămâna aceasta

Next