Lumina Satelor, 1927 (Anul 6, nr. 1-52)
1927-01-02 / nr. 1
Anii VI. PREŢUL ABONAMENTULUI: Pe an an_________________________Lei 160 — Pe o jumătate de an_______________„ 80— Pe 3 Iuni__________________________„ 45"— Pentru străinătate__________________„ 300"— Pentru America pe un an _ Dolar 3 — Redactor: Preotul IOSIF TRIFA. Preţul unui număr Lei 3*50. Lumina S Foaie pentru popor Sibiîu, Pnmînw'A 2 Ianuarie 1927. % Nr. 1. i -l. Onor. «Asociaţiunea». (Cf.) Sibii f vl •G* B • anunţuri in REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢI^primesc la admin, din str. Mitropoliei W Sibiiu, strada Mitropoliei J' ' PREŢUL ANUNŢELOR: ţir mărunt 6 Lei pentru odată dacă se publă de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Chemarea I. P. S. Sale mitropoltului Nicolae pentru reclădirea mănăstirii lui Brâncoveanu Constantin. Înalt Preasfinţitul nostru Părinte, Mitropolitul Nicolae al Ardealului, scrie aşa de duios credincioşilor de ziua naşterii Domnului. Încât nu credem să se afle inimă, care să nu l Înţeleagă şi să nu se silească a-i asculta cu fapta glasul său. «De când m’a învrednicit Dumnezeu să văd locurile sfinte pe unde a trăit şi a propoveduit Mântuitorul cuvântul evangheliei... de atunci m’am tot frământat In cugetul meu să găsesc şi In părţile ardelene ale ţării noastre un Ioc sfinţit prin rugăciune, un lăcaş de cucernicie şi de Închinare a sufletelor câtră Dumnezeu... din care şă nu se mai curme rugăciunea sfântă şi cântarea evlavioasă... şi din care să se răspândiască lumina lui Hristos pentru Întreg poporul nostru românesc». Deci e vorba de ridicarea unei sfinte mănăstiri, din care să se reverse darul lui Dumnezeu cu îmbelşugare. Noi ardelenii am avut foarte multe mănăstiri, dar ni le-au dărâmat papistaşii (romano-catolicii) şi două rânduri. Odată de mult după anul 1200 şi până la ivirea reformaţiunii şi a doua după anul 1700, când ne-au silit cu temniţa, cu puşca şi cu tunul să ne lăpădim de legea noastră şi să primim a ne uni cu papa, adecă când s’au iscat Intre noi uniţii. Atunci Împărăţia din Viena a pus pe un general să dea foc la cele de lemn, iară pe altele, de zid să le dărâme cu tunul. Atunci a fost dărâmată şi sf. mănăstire de la Sâmbăta de sus (jud. Făgăraş) zidită de Brâncoveanul Constantin, «boier vechiu şi Domn creştin» al ţării româneşti. Această sf. mănăstire, care a suferit mucenicia, ca şi neamul nostru pentru care a fost ridicată , a rămas dărâmătură până acum când bunul Dumnezeu a luminat cugetul înalt Preasfințitului nostru Mitropolit Nicolae de a o face la foc cum a fost. Dar nu acest gând numai a frământat pe I. P. S. nostru Părinte. Vrea, ca din acest loc să porniască gânduri mari ! Vrea Întâi să fie un loc pentru toate acele suflete, cari vreau să slujiască cu credinţă, dragoste şi râvnă Domnului, fie preoţi, fie oameni din popor. Aici vrea apoi să se aşeze o tipografie, care să tipărească şi să ducă la popor cuvântul lui Dumnezeu în cărticele ieftine de tot, cărţi de cari azi, la tipografii de celelalte nu se mai pot tipări, fiincă cere să îngropi în ele averi întregi şi fiindcă ies prea scumpe. Vrea să facă acolo un loc de viaţă pilduitoare pentru toţi oamenii. Vrea cu un cuvânt cum a spus Însuşi I. P. S Sa preoţilor din Sibiiu, vrea să facă un lucru aşa de mare şi de sfânt, că abia urmaşii I. P. S. Sale vor putea vedea gândul de azi împlinit aievea- Deci şi loc de închinare, şi de muncă, şi de învăţătură, nu numai pentru călugări, ci pentru tot poporul ardelean. Pentru acest gând mare, pe care Dumnezeu i l-a trimis I. P. S. Sale, pentru acest gând sfânt şi mântuitor, nu poate fi suflet simţitor şi legat de Dumnezeu, care să nu dea ceva din ceea ce Dumnezeu a rânduit să agonisească. Nu de silă să dea, ci cum spune sf. apostol Pavel in cartea a doua cătră Corinteni cap. 9, vers 7: «Fiecare precum se îndură cu inima, nu cu părere de rău, nici de silă, că pe dătătorul de bunăvoie il iubeşte Dumnezeu». Cel ce va da 10000 (zece mii) de Lei il vor pune Intre ctitori şi 11 vor pomenii In sf. Mănăstire la fiecare sf. liturghie, pe cei ce vor da dela 1000 (o mie) Lei in sus li vor pomeni In fiecare an la hramul sf. lăcaş, dar nimeni să nu creadă, că numai sume aşa de mari se pot da. Se pot da dela 10 Len sus. Sumele mai mari se pot plăti pe Încetul. In mai multe rate, chiar Intriun an sau doi, înalt Preasfinţia Sa a dat frumoasa sumă de 100 000 (o sută de mii) de Lei, consilierii arhiepiscopeşti şi mitropolitani (asesori) şi profesorii din Sibiiu au subscris sume Intre 2000 şi 12000 Lei. Şi e nădejde, că preoţimea Întreagă, va contribui cu sume cât mai însemnate. Nu vor fi mai puţin darnici, credem, nici sufletele alese, creştineşti ale ţăranilor noştri, cari ştiu pentru câte au să mulţămească Domnului. Şerban Brâncoveanu. Răsfoind colecţia de 5 ani a foii „Lumina Satelor“ Cu acest număr, „Lumina Satelor“ împlineşte 5 ani de când a plecat la drum. Am înaintea mea colecţia de 5 ani a acestei foi. Doamne, ce de scris, ce de articole, ce de muncă! Insă un lucru te izbeşte îndată răsfoind colecţia foii. Cele mai multe articole s’au învechit; nu mai au nici un preţ; nu mai pot sta azi în picioare; nu le mai citeşte nime. S’au învechit articolele politice, s’au învechit ştirile din lumea mare; s’au învechit diferitele păreri puse în diferitele articole; multe din cele scrise s’au adeverit a fi neadevărate. Este însă ceva în colecţia foii ce nu s’a învechit, ce nu şi-a perdut preţul. E cuvântul lui Dumnezeu ce s’a publicat în această foaie. Toate articolele s’au îmburdat, au căzut ca răsturnate de vânt şi putrezesc. Au rămas însă în picioare predicile şi învăţăturile sufleteşti ce le publică această foaie. Ele singure şi au păstrat preţul spre întărirea cuvintelor Mântuitorului: „ceriul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu“ (Luca 21, 33). Răsfoind colecţia de 5 ani a foii „Lumina Satelor“, mă gândesc că aşa e şi viaţa noastră. Mult ne trudim în astă lume; multe lucrări, multe strângem, dar la sfârşitul vieţi, toate acestea îşi perd preţul, se restoarnă, putrezesc. Rămâne după noi şi cu noi numai ceea ce am făcut pentru sufletul nostru ; rămâne numai aurul inimii noastre; rămâne numai averea noastră cea sufletească. Câţi umblă să-şi sporească această avere?. Trifa. Un răspuns potrivit... la „suferinţele“ Ungurilor. In parlamentul din Bucureşti, un deputat ungur a început iar cu «suferinţele» Ungurilor şi celorlalţi minoritari din ţara noastră. La asta, un fost ministru i-a răspuns: «apoi dacă de fapt ţara noastră e un iad pentru Unguri şi celelalte neamuri, atunci de ce nu ne putem apăra graniţele de străinii cari năvălesc în ţara noastră... Dacă cu adevărat, ţara asta e o ţară asupritoare de neamuri străine, atunci de ce umblă tot toată Ungurii cari s’au retras la Pesta să se reîntoarcă iar în România... Dacă cu adevărat ţara asta este o ţară plină de «suferinţele» Ungurilor şi celorlalţi minoritari, atunci de ce slujbaşii unguri, cari nu au depus jurământul, se roagă azi in genun şi să-i primim înapoi... Potrivit răspuns ! Să sa Introducă iar libelul de dârei In parlamentul’din Bucureşti. In decursul unei vorbiri, un deputat, dl S. Bornemisa, a cerut între altele să se introducă iar libelul (Căbăruşul) de dare, aşa cum era In folosinţă la noi In Ardeal înainte de războiu. Deputatul a arătat tot folosul ce-1 avea acest libel. El era o oglindă în care omul oricând putea vedea ce fel de dare plăteşte, cât a plătit şi cât mai are de plătit. Deputatul a avut toată dreptatea. Libelul de dare era de cel mai mare folos oamenilor. De acest libel se temea şi administraţia. Nu odată vedeai pe om căutându-şi dreptul cu libelul în mână. De frica acestui libel, nu se arunca pe oameni dări ilegale. Aveai contra nedreptăţii totdeauna o dovadă. Azi e altcum, şi e mai rău aşa. Bine ar fi să fie ascultate părerile şi propunerile cele bune. Ele Insă cam sboară un vânt