Lumina Satelor, 1927 (Anul 6, nr. 1-52)

1927-01-02 / nr. 1

Anii VI. PREŢUL ABONAMENTULUI: Pe an an_________________________Lei 160 — Pe o jumătate de an_______________„ 80­— Pe 3 Iuni__________________________„ 45"— Pentru străinătate__________________„ 30­0"— Pentru America pe un an _ Dolar 3 — Redactor: Preotul IOSIF TRIFA. Preţul unui număr Lei 3*50. Lumina S Foaie pentru popor Sibiîu, Pnmînw'A 2 Ianuarie 1927. % Nr. 1. i -l. Onor. «Asociaţiunea». (Cf.) Sibii f vl •G* B • anunţuri in REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢI^primesc la admin, din str. Mitropoliei W Sibiiu, strada Mitropoliei J' ' PREŢUL ANUNŢELOR: ţir mărunt 6 Lei pentru odată dacă se publă de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Chemarea I. P. S. Sale mitropoltului Nicolae pentru reclădirea mănăstirii lui Brâncoveanu Constantin. Înalt Preasfinţitul nostru Pă­rinte, Mitropolitul Nicolae al Ar­dealului, scrie aşa de duios cre­dincioşilor de ziua naşterii Dom­­nului. Încât nu credem să se afle inimă, care să nu l Înţeleagă şi să nu se silească a-i asculta cu fapta glasul său. «De când m’a învrednicit Dum­nezeu să văd locurile sfinte pe unde a trăit şi a propoveduit Mân­tuitorul cuvântul evangheliei... de atunci m’am tot frământat In cu­getul meu să găsesc şi In părţile ardelene ale ţării noastre un Ioc sfinţit prin rugăciune, un lăcaş de cucernicie şi de Închinare a sufle­telor câtră Dumnezeu... din care şă nu se mai curme rugăciunea sfântă şi cântarea evlavioasă... şi din care să se răspândiască lumina lui Hristos pentru Întreg poporul nostru românesc». Deci e vorba de ridicarea unei sfinte mănăstiri, din care să se reverse darul lui Dumnezeu cu îmbelşugare. Noi ardelenii am avut foarte multe mănăstiri, dar ni le-au dă­râmat papistaşii (romano-catolicii) şi două rânduri. Odată de mult după anul 1200 şi până la ivirea reformaţiunii şi a doua după anul 1700, când ne-au silit cu temniţa, cu puşca şi cu tunul să ne lăpă­­dim de legea noastră şi să primim a ne uni cu papa, adecă când s’au iscat Intre noi uniţii. Atunci Împărăţia din Viena a pus pe un general să dea foc la cele de lemn, iară pe altele, de zid să le dărâme cu tunul. Atunci a fost dărâmată şi sf. mănăstire de la Sâm­băta de sus (jud. Făgăraş) zidită de Brâncoveanul Constantin, «boier vechiu şi Domn creştin» al ţării româneşti. Această sf. mănăstire, care a suferit mucenicia, ca şi neamul no­stru pentru care a fost ridicată , a rămas dărâmătură până acum când bunul Dumnezeu a luminat cugetul înalt Preasfințitului nostru Mitropolit Nicolae de a o face la foc cum a fost. Dar nu acest gând numai a frământat pe I. P. S. nostru Părinte. Vrea, ca din acest loc să porniască gânduri mari ! Vrea Întâi să fie un loc pentru toate acele suflete, cari vreau să slujiască cu credinţă, dra­goste şi râvnă Domnului, fie preoţi, fie oameni din popor. Aici vrea apoi să se aşeze o tipografie, care să tipărească şi să ducă la popor cuvântul lui Dumnezeu în cărticele ieftine de tot, cărţi de cari azi, la tipografii de celelalte nu se mai pot tipări, fiincă cere să îngropi în ele averi întregi şi fiindcă ies prea scumpe. Vrea să facă acolo un loc de viaţă pilduitoare pentru toţi oamenii. Vrea cu un cuvânt cum a spus Însuşi I. P. S Sa preo­ţilor din Sibiiu, vrea să facă un lucru aşa de mare şi de sfânt, că abia urmaşii I. P. S. Sale vor pu­tea vedea gândul de azi împlinit aievea- Deci şi loc de închinare, şi de muncă, şi de învăţătură, nu numai pentru călugări, ci pentru tot poporul ardelean. Pentru acest gând mare, pe care Dumnezeu i­ l-a trimis I. P. S. Sale, pentru acest gând sfânt şi mântuitor, nu poate fi suflet sim­ţitor şi legat de Dumnezeu, care să nu dea ceva din ceea ce Dum­nezeu­­ a rânduit să agonisească. Nu de silă să dea, ci cum spune sf. apostol Pavel in cartea a doua cătră Corinteni cap. 9, vers 7: «Fiecare precum se îndură cu inima, nu cu părere de rău, nici de silă, că pe dătătorul de bunăvoie il iu­beşte Dumnezeu». Cel ce va da 10000 (zece mii) de Lei il vor pune Intre ctitori şi 11 vor pomenii In sf. Mănăstire la fiecare sf. li­turghie, pe cei ce vor da dela 1000 (o mie) Lei in sus li vor pomeni In fiecare an la hramul sf. lăcaş, dar nimeni să nu creadă, că numai sume aşa de mari se pot da. Se pot da dela 10 Le­­n sus. Sumele mai mari se pot plăti pe Încetul. In mai multe rate, chiar Intriun an sau doi, înalt Preasfinţia Sa a dat fru­moasa sumă de 100 000 (o sută de mii) de Lei, consilierii arhiepisco­­peşti şi mitropolitani (asesori) şi profesorii din Sibiiu au subscris sume Intre 2000 şi 12000 Lei. Şi e nădejde, că preoţimea Întreagă, va contribui cu sume cât mai în­semnate. Nu vor fi mai puţin darnici, credem, nici sufletele alese, cre­ştineşti ale ţăranilor noştri, cari ştiu pentru câte au să mulţămea­­scă Domnului. Şerban Brâncoveanu. Răsfoind colecţia de 5 ani a foii „Lumina Satelor“ Cu acest număr, „Lu­mina Satelor“ împlineşte 5 ani de când a plecat la drum. Am înaintea mea colecţia de 5 ani a acestei foi. Doamne, ce de scris, ce de articole, ce de muncă! Insă un lucru te izbeşte îndată răsfoind colecţia foii. Cele mai multe articole s’au în­vechit; nu mai au nici un preţ; nu mai pot sta azi în picioare; nu le mai citeşte nime. S’au învechit artico­lele politice, s’au învechit ştirile din lumea mare; s’au învechit diferitele păreri puse în diferitele articole; multe din cele scrise s’au adeverit a fi neadevărate. Este însă ceva în colecţia foii ce nu s’a învechit, ce nu şi-a perdut preţul. E cuvântul lui Dumnezeu ce s’a publicat în această foaie. Toate articolele s’au îm­­burdat, au căzut ca răstur­nate de vânt şi putrezesc. Au rămas însă în picioare predicile şi învăţăturile su­fleteşti ce le publică această foaie. Ele singure şi au păstrat preţul spre întărirea cuvintelor Mântuitorului: „ceriul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu“ (Luca 21, 33). Răsfoind colecţia de 5 ani a foii „Lumina Satelor“, mă gândesc că aşa e şi viaţa noastră. Mult ne trudim în astă lume; multe lucrări, multe strângem, dar la sfâr­şitul vieţ­i, toate acestea îşi perd preţul, se restoarnă, putrezesc. Rămâne după noi şi cu noi numai ceea ce am făcut pentru sufletul nostru ; rămâne numai aurul inimii noastre; rămâne numai ave­rea noastră cea sufletească. Câţi umblă să-şi spo­rească această avere?­­. Trifa. Un răspuns potrivit... la „suferinţele“ Ungurilor. In parlamentul din Bucu­reşti, un deputat ungur a în­ceput iar cu «suferinţele» Un­gurilor şi celorlalţi minoritari din ţara noastră. La asta, un fost ministru i-a răspuns: «apoi dacă de fapt ţara noastră e un iad pen­tru Unguri şi celelalte neamuri, atunci de ce nu ne putem apăra graniţele de străinii cari năvă­lesc în ţara noastră... Dacă cu adevărat, ţara asta e o ţară asupritoare de neamuri străine, atunci de ce umblă tot toată Ungurii cari s’au retras la Pesta să se reîn­toarcă iar în România... Dacă cu adevărat ţara asta este o ţară plină de «suferin­ţele» Ungurilor şi celorlalţi mi­noritari, atunci de ce slujbaşii unguri, cari nu au depus jură­­mântul, se roagă azi in ge­nun şi să-i primim înapoi... Potrivit răspuns ! Să sa Introducă iar libelul de dârei In parlamentul’din Bucureşti. In decursul unei vorbiri, un de­putat, dl S. Bornemisa, a cerut între altele să se introducă iar libelul (Căbăruşul) de dare, aşa cum era In folosinţă la noi In Ardeal înainte de războiu. Deputatul a arătat tot folosul ce-1 avea acest libel. El era o oglindă în care omul oricând putea vedea ce fel de dare plă­teşte, cât a plătit şi cât mai are de plătit. Deputatul a avut toată drep­tatea. Libelul de dare era de cel mai mare folos oamenilor. De acest libel se temea şi administraţia. Nu odată vedeai pe om căutându-şi dreptul cu libelul în mână. De frica acestui libel, nu se arunca pe oameni dări ilegale. Aveai contra nedrep­tăţii totdeauna o dovadă. Azi e altcum, şi e mai rău aşa. Bine ar fi să fie ascultate pă­rerile şi propunerile cele bune. Ele Insă cam sboară un vânt

Next