Lumina Satelor, 1932 (Anul 11, nr. 1-52)

1932-01-03 / nr. 1

Nr. 1 In jurul chizei financiare. Ce-a văzut şi ce-a auzit un gazetar Intr'un sat din Ardeal — şi pe alte locuri e tot aşa. Un redactor din Cluj al zia­rului „Dimineaţa“ din Bucureşti, s’a dus anume în comuna Floreşti din judeţul Cluj ca să cerceteze anume la faţa locului situaţia ţăranilor. Asupra acestei „descălecări“ re­dactorul face în numitul ziar o dare de seamă pe larg, din care noi ex­tragem unele părţi cari ni se par mai interesante. De altfel noi cre­dem că situaţia ce a aflat-o redac­torul „Dimineţei“ la Floreşti este la fel în întreagă ţara — dacă nu mai rea. — Problema de căpetenie despre care îţi vorbeşte fiecare ţă­ran — spune numitul gazetar — sunt preţurile. La ultimul târg, o vacă cu lapte a ajuns la 1500 Lei, un viţel la 400, o oaie 50 de Lei, un porc gras 350, iar un purcel 25 Lei. O gospodărie trebue să vândă deci anual două duzini de vaci sau o sută de porci graşi pentru a-şi asigura un venit de 3000 de Lei lunar. Ar însemna ca fiecare ţăran din Floreşti să dispue de­ o crescă­torie model şi să se exporteze anual numai de aici câteva zeci de mii de capete de vite. Dar bieţii locuitori ai satului n’au aşa ceva şi produsele lor nu ating nici cheltuielile de cost. Pen­tru întreţinerea unei vaci până la un an, cheltuiala depăşeşte costul cu 150 de Lei, iar pentru un porc cu 220. Din tot ceea ce cresc ţă­ranii din Floreşti, abia păsările se pot vinde peste cheltuielile de producţie. Nu mai vorbim de rentabili­tatea pământului. Aici, teren arabil e foarte puţin. Atât de puţin, încât la împroprietărire nu s’a putut creia decât lotul de două jugăre, în locul celui de cinci şi de şapte. Ori la un jugăr de grâu cheltuiala în anul acesta s’a ridicat la 2600 de Lei, cu o rentabilitate de 2500 Lei, adecă ţăranii au lucrat cu deficit de o sută de Lei la fiecare jugăr semă­nat cu grâu. Dar cea mai mare nenorocire este nepotrivirea între preţurile pro­duselor ţăranului şi a preţurilor mărfurilor, astfel: Doi viţei, crescuţi un an în­treg, abia dau preţul unei perechi de cisme, iar doi porci acopere preţul biletelor de autobuz pe o distanţă de câţiva kilometri. O sticlă goală înseamnă va­loarea a trei kilograme de grâu şi o căldare pentru mămăligă, nece­sară oricărui gospodar, preţul unei perechi de oi. în această disproporţie se mai adaugă diversele şi multiplele taxe încărcate până la disperare. Pen­­tru ca un ţăran să vândă un purcel, îi trebue un „certificat oficial“ — care se numeşte bilet de vite — impozitul cu o taxă suplimentară de 15 Lei. Adecă, de la preţul de vânzare de 25, ţăranului nu-i ră­mâne în realitate decât 10 Lei, căci restul este î­n­c­a­s­s­a­t anticipativ de stat, în impozitul suplimentar intră şi o taxă de-a dreptul scandaloasă. Ea se varsă fondului pentru între­ţinerea Camerelor Agricole a căror activitate se poate spune în câ­teva rânduri. Activitatea acestei instituţii se reduce la simple recomandaţii, ca ţăranii să-şi cumpere pluguri în rate dela magazine, cari au afişat credite pentru un an. Dacă cineva ar face un calcul despre salariile şi deplasările dela Camera Agri­colă din Cluj, s’ar înspăimânta. Voiu aminti numai că s’au luat diurne pentru inspecţii la culesul viilor... în Floreşti datoriile agricole au fost calculate la 4 milioane Lei, la o populaţie de 3130 suflete şi 700 gospodării. Calculul mai de­­stăinueşte de asemenea, că în in­terval de doi ani dobânzile au tre­cut de o jumătate de milion, ceea ce înseamnă că un sfert din capitalul împrumutat a fost acoperit. Iată ce-a văzut gazetarul amin­tit în o comună situată în apro­pierea capitalei Ardealului. Cu atât mai tristă e situaţia altor comune I situate la sute de kilometri de oraşe, I cari nici chiar pe preţuri de nimic , nu-şi pot valoriza produsele lor. In ce priveşte Camerele Agri­­i­cole, noi ne-am spus de mult cu­­­­vântul, că sunt numai o adunătură de trântori şi de favoriţi politici, cari nu fac absolut nimic. Prin ur­mare ar trebui toate desfiinţate nu­mai­decât. Ţăranii ştiu culege strugurii şi fără inspecţia Camerelor Agricole şi îşi pot cumpăra pluguri şi fără recomandaţia lor. Un prefect Înţelegător, Prefectul judeţului Odorhei, a renunţat la automobil. Am cetit într’un ziar, o mică notiţă asupra unui fapt, care noi credem că trebue scos la iveală nefiind el atât de neînsemnat, încât să se peardă printre rânduri. — Această notiţă spune, că dl Vasile R. Cupărescu, prefectul judeţului Odorhei, spre a restrânge cât mai mult cheltuielile, a şters din buge­tul anului viitor, întreţinerea auto­mobilului prefecturii. Ţinem să scoatem la iveală hotârîrea înţelegătorului prefect de Odorhei de a se lipsi de automo­bil, cruţând judeţul în fruntea că­ruia este pus, de spesele cu între­ţinerea acestuia în aceste tim­puri de mare sărăcie. Punem îna­inte ca o pildă şi pentru alţi pre­fecţi şi chiar pentru ministere, ho­­tărîrea dela Odorhei. Dacă s’ar suprima toate automobilele celor 71 prefecturi şi a tuturor­ ministe­relor şi a oficiilor dependente de ele. — Doamne ce economii nu s’ar putea realiza! — Doară econo­miile trebue să înceapă de sus. în aceasta privință, prefectul de Odor­hei a dat semnalul! LUMINA SATELOR Reduceri pe C. F. R. pentru lucrători. Regia autonomă a C. F. R. a aprobat o reducere de 40 la sută pentru transportul lucrătorilor cari merg dintr-o localitate în alta sau din o regiune în alta a ţării pen­tru lucru. Reducerea se face numai pen­tru grupe de lucrători de cel pu­ţin 5 persoane. Pentru a putea beneficia de această reducere, lucrătorii vor prezenta la ghişeul gărei de ple­care, o dovadă fie din partea pri­măriei locale, fie a inspectoratu­lui agricol, a inspectoratului indu­strial sau a oficiului public de pla­sare, din care să se constate că depla­sarea o fac fiind angajați la muncă. Pag. 3 Cătră iubiţii noştri abonaţi. „Lumina Satelor“ a împlinit 10 ani de drum. Slăvit să fie Dom­nul că ne-a ajutat să deschidem un drum nou în felul de a face ga­zetărie pentru popor. Am făcut din foaia aceasta o şcoală sufletească în care mii şi mii de suflete s’au deşteptat la o viaţă nouă. "Intrăm acum în al 11-lea an. Un an greu este acesta. O criză şi lipsă grozavă bântite în toată lumea. Noi însă îi rugăm pe iubiţii noştri abonaţi şi cetitori să nu-şi lipsească sufletul de o hrană cum este foaia aceasta. împărţit pe zi­lele anului, abonamentul foii face exact suma de 50 bani la zi. Eu cred că merită şi sufletul nostru această cheltuială de 50 bani la zi. Unii mi-au zis: mai redu for­matul foii. Dă o foaie mai mică, mai slabă, şi mai ieftină. Dă foaia „Oastea Domnului“ numai pe 2 pagini. Dar eu am zis: nu! Asta ar însemna să reduc ali­mentaţia (hrana) duhovnicească a cetitorilor mei, iar eu sunt răspun­zător în faţa lui Dumnezeu pentru acest lucru pe care Domnul mi l-a încredinţat. In ziua Judecăţii eu aş fi tras la răspundere pentru acest lucru. Uşor mi-ar fi şi mie să dau o foaie slabă şi ieftină. Eu însă prefer să dau una bună care se face cu trudă şi jertfă. De altcum chiar şi numerii noştri de sărbători, atât de bogaţi, sunt o mărturie despre jertfele noastre. Cred că iubiţii noştri abonaţi şi cetitori vor înţelege acest lucru. Unde lipsa e mare, însoţi­ţi-vă câte 2—3 inşi şi abonaţi foaia aceasta după care veţi avea un mare folos sufletesc. Rugăm şi pe fraţii ostaşi şi grupările de ostaşi să ajute lu­crul Domnului abonând şi răspân­dind această foaie. Rugăm apoi pe cei ce n’ar vrea să mai ţină foaia, să ne avizeze despre aceasta pe o simplă cores­pondenţă şi să returneze foaia fe­­rindu-ne prin asta de pagubă cu trimiterea foii mai departe. Ungaria ne ia şi cu asta înainte ea a cerut moratoriu şi a întrerupt plata datoriilor externe. într’una din şedinţele parlamen­tului, D-rul Lupu a întrebat că oare între împrejurările actuale atât de grele şi în criza şi sărăcia care s’a lăţit peste toată ţara, — n’ar fi bine ca guvernul să ceară o amâ­nare a plăților pentru datoriile ex­terne? întrebarea dlui Lupu nici n’a fost luată în seamă, în loc ca ea să fi fost discutată de membrii gu­vernului. — Ne mirăm chiar cum de n’a fost dat în judecată D-lul Lupu pentru „îndrăzneala“ ce a avut de a scoate asemenea cuvinte din gură chiar în parlament ? Cum s’ar putea ca ţara noastră să ceară o amânare a plăţii datoriilor, că vezi Doamne , ni s’ar duce vestea rea... N’au trecut câteva zile însă dela întrebarea pusă de D-rul Lupu în parlamentul nostru şi iaca Un­garia, par’că s’a inspirat din vor­bele dlui Lupu, şi fără mare tără­­boiu şi fără multe discuţii a hotă­­rît că nu se mai poate ţinea de termenele de plată pentru datoriile externe, ci va plăti aşa după cum o vor ajuta puterile. în sensul acesta ministrul de finanţe ungar a supus aprobării parlamentului o ordonanţă care re­gulează plata datoriilor externe. In baza acelei ordonanţe, Un­garia va plăti datoriile în monetă străină numai în măsură ce-i vor sta la îndemână mijloace de plată. In primul rând aceste mijloace de plată vor fi folosite pentru plata împrumutului făcut prin Liga Na­ţiunilor şi apoi vor urma cele­lalte împrumuturi. Măsurile prevăzute în acea ordonanţă sunt luate pe termen de un an şi ele au fost aduse înainte la cunoştinţa bancherilor streini. In acest timp Ungaria speră că se va ajunge la o înţelegere cu creditorii străini aranjându-se plăţile datoriilor după posibilităţile actuale de plată nu după acelea ce erau când s’au contractat îm­prumuturile. Cu ocazia discuţiei în parla­mentul ungar a morat­orului şi a ordonanţei care regulează plata da­toriilor externe în anul 1932, un ministru ungar a declarat urmă­toarele : „Trebue să căutăm a con­vinge pe creditorii noştri din străi­nătate, că Ungaria doreşte să facă faţă tuturor obligaţiunilor ei din străinătate, dar că acest lucru este condiţionat de faptul ca să ni se cumpere produsele noastre agricole de export, la preţuri echivalente cu acelea cari erau în momentul când am contractat datoriile noastre externe. Atâta timp cât aceasta nu se va întâmpla, preiau eu cu conşti­inţa împăcată — răspunderea fap­tului că nu ne putem îndeplini an­gajamentele faţă de străinătate, pentru motivul că nu avem capa­citatea de-a o face“. Oare la noi, când slujbaşii şi pensionarii sunt lăsaţi să moară de foame cu familiile lor, neplătin­­du-li-se salariile şi pensiile cu lu­nile de zile, pentru ca tot banul stors cu toba dela bietul contri­buabil să fie folosit pentru plata dato­riilor către bancherii străini, n’ar tre­bui ca să se ceară acestor bancheri o amânare a plăţii datoriilor făcute în timpuri mai bune? De ce n’ar putea lua guvernul nostru pilda dela alte ţări în privinţa aceasta cam­ poate nu stau chiar aşa de prost ca noi? FEL DE FEL. CELE MAI LUNGI TUNELURI. Cele mai lungi tuneluri de pe glo­bul nostru sunt: Simplonul, lung de 19 mii 992 m. Apeninul 18 mii 520 m. San Gothard 14 mii 930 m. Letzberg 14 mii 650 m. Mont Cenis 12 mii 333 m. Arenberg 10 mii 250 m. Tunelul Apeninilor este în­zestrat cu dublă linie ferată pe * câtă vreme toate celelalte nu au decât o singură linie. Dar tunelul ce este în lucrare între Argentina şi Chili prin sâ­nul munţilor Anzi va fi de 45 mii 850 m, adecă cu câteva mii de metri mai lung decât acela proiec­tat pe sub canalul Mânecei. Tunelul Argentina-Chili va costa 2 miliarde şi jum. franci şi va fi dat circulaţiei în anul 1936 sau 1937, după socotelile ingi­nerilor.

Next