Lumina Satelor, 1935 (Anul 14, nr. 1-52)

1935-01-01 / nr. 1

Anul XIV aaRnfftiumiiiiiiiiiHiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii •Este aur şi multe mărgăritare, dar buzele Înţelepte sunt un lucru scump“. Pilde 20, 15. waniHiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii«uiiii ABONAMENTUL : „Lumila Satelor“ ca suplimentul ei: „Oastea Domnului" Pe un an 180 Lei. Pe o jumătate de an 90 Lei. Pe 3 luni 50 Lei. — Pentru străinătate 300 Lei. Pentru America 3 Dolari. Acest număr împreună cu calendarul de părere 5 Lei Sibiu, 1 Ianuarie 1935. Nr. 1 Lumina Satelor Foaie pentru popor Redactată dei Preoţi IOSIF TRIFA. niiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiijiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu „Cal ce propoveduesc Evan­ghelia, să trăiască din Evan­ghelie“. 1 Cor. 9, 14. tlllllllllllllllllllllllllllliillllllllllllllllllllllllllllllllilllllllllliiliillilllllllllllilllliillillllllllllillt AN NOU. Vremile se încesc într’una, dar oamenii? Pe satele noastre veselie mare peste tot. Dumnezeu a blagoslovit ţara cu vin mult, iar oamenii se cinstesc acum pe’ntrecute. Anul nou, este un prilej de bună cinstire, căci de, îţi trebue multe păhare până să-i doreşti omului, sănătate, noroc, grâu la vară, pace în ţară, spor la vite şi altele şi altele. An nou, în ziua cea din­tâi a ta, oamenii nu poartă în mâni decât păhare şi băutură; cuvintele celor mai mulţi sunt înjurăturile. Faptele lor pe­trecerile zgomotoase şi urâte. Aşa sfârşeşte omul anul cel vechiu şi tot aşa începe pe ce! nou. Biet aunoi­,cum îşi bat joc oamenii de tine, îţi dau un nume frumos, AN NOU, în schimb în ziua ta ei înţeleg să-şi facă poftele lor. Dacă fiecare AN NOU ar avea puterea să schimbe pe oameni şi să-i facă noui. Ce minuni nu s’ar petrece atunci în ţară ? Cum toate tre­burile s’ar schimba şi din rele s’ar face bune. Noi însă trebue să con­statăm, că vremile se schimbă necontenit; oamenii cu durere rămân aceiaşi. Puterea de a schimba pe oameni o are numai Hristos. Pe El să-L rugăm, ca acum la începutul unui an nou, să ne trimită şi oameni noui care pr­­ntr o înţeleaptă cârmuire să ne mântuiască ţara şi neamul. O. Benescu. Propagandă ungurească. Ungurii se plâng mereu şi cheltuiesc milioane peste milioane, pentru a arăta străinătăţii, nedrep­tatea ce li s’a făcut. Trupul ţării lor, zice că a fost sfâşiat; in chipul de alături, fă­cut de ei, vor să arate, cum a fost împărţită ţara ungurească In­tre Austrieci, Cehi, Români şi Sârbi. In Nr. I. de pe chip e partea ce a mai rămas ungurilor ; şade un­gurul şi plânge; în Nr. II. este partea luată de Austria ; în Nr. III. partea luată de Cehoslovacia; in Nr. IV. frumosul Ardeal, luat de România şi Nr. V. partea luată de Iugoslavia. Ungurii socotesc că prin această împărţire a fostei Ungarii, li s’a făcut nedreptate. Se înşeală ; ei au fost obişnuiţi să stăpânească asupra altor neamuri, iar prin răz­boiul cel mare fiecare neam s’a tras la Patria sa. Românii stăpâ­niţi cu barbarie până mai ieri de Unguri, s’au lipit de România, Sâr­bii de Sârbia şi aşa mai departe. Deci dreptate s’a făcut­ să inţeleagă cei dela Budapesta acest lucru. Ei Insă nu vreau să înţe­leagă şi se pornesc cu mare ură împotriva tuturor. In primul rând ne urăsc pe noi, căci noi le-am luat partea cea mai mare din ţară, apoi urăsc pe Cehi, pe Sârbi şi pe Austrieci. Ii deplângem pentru puţina lor înţelegere. Un lucru insă va trebui să-l ştie, că nici­ un petec din ţara noastră nu vor mai ajunge să-l stăpânească. Bunul Dumnezeu ne-a făcut dreptate, iar noi ne vom strădui, să apărăm cu sfinţenie, ceea ce ceriul ne-a hărăzit. UN CALENDAR FRUMOS DE PĂRETE, ESTE DARUL de Anul Nou pe care îl facem iubiţilor noştri abo­naţi. Calendarul acesta este o adevărată icoană pentru casele creştinilor. Calendarul a fost pus în fiecare foaie, iar ca să nu-l poată lua un străin, a fost prins cu o copcie. După terminarea discuţiilor asupra răspunsului la Mesaj, s-a ales câte o comisiune formată din parlamentari din toate partidele politice, atât din partea Camerei, cât şi din partea Senatului, cami conform datinei, au prezentat M. Sale răspunsul parlamentului la Mesajul de deschidere a Parlamen­tului rostit de Suveran. Cu acest prilej M. Sa Regele a rostit câte o cuvântare in faţa fiecărei comisii de parlamentari. Ca întotdeaua, M. Sa Regele ară­tând greutăţile şi primejdiile prin care trecem, a îndemnat la pace şi bunăînţelegere politicianii noştri. Vorbind de perderea marilor stâlpi ai păcii, cari au fost Regele Alexandru şi Louis Barthou, M. Sa Regele a spus că durerea mare suferită de toată omenirea prin auscăsiă perdere vine să întărească şi mai mult apelul la unire şi bună­înţelegere, căci acele mari perde­ri trebue să fie pentru toţi momente de adâncă reculegere, care, la cei chemaţi a îndeplini treburile ob­şteşti nu poate fi decât o recule­gere patriotică. „Patria ne strigă* — a spus M. Sa Regele — „cu toată pute­rea pe care i-o dă toţi aceia cari au perit pentru întărirea ei. Uitaţi certurile cari vă despart, uniţi-vă într’o singură dragoste, dragostea de ţară“. Vor înţelege oare politi­canii noştri îndemnurile şi sfaturile M. Sale Regelui?! Se vor puna ei ridica peste patimile şi interesele mărunte politice, pentru a răspunde la apelul ce li se adresează din partea M. Sale ? La aceste întrebări e greu de dat un răspuns. Cuvinte regate. „Uitaţi certurile ce vă despart“, îndemnaţi regale adresate politicianilor noştri. Glasuri din închisoare. De câte ori calc peste pragul Închisorii, aproape totdeauna îmi răsare în minte icoana bogatului ne­înţelept, din Evanghelie (Luca 16, 19), care muncit cumplit de chinuri în Lăcaşul focului neador­mit, se gândeşte la fraţii săi din viaţă şi arde de dorul de a-i face luători aminte să-şi trăiască zilele în lumina voiei Domnului. Căci atâţia dintre localnicii temniţei îmi destăinuesc astfel de gânduri, cari pot sluji multora de învăţătură în viaţă. Cu acest scop am spicuit aceste câteva glasuri din închisoare. 1. „Afurisită fie toată beu­­tura beţivă /* Printre deţinuţii închisorii am întâlnit un tâlhar fioros, mânile şi picioarele lui erau ferecate în câ­tuşi. Părea un tigru înlănţuit. Deşi tăcea, ochii lui încruntaţi îi tradau furtuna din inimă. Intrând în vorbă cu el şi găsindu-i cheia inimei lui inviforate, el porni să-mi desve­­lească tot amarul mult din ea. „Beutura beţivă mi-a stins soarele vieţii. Cu otrava ei m’au alăptat părinţii. Cu focul ei m’a încălzit­ meşterul dela oraş, care m’a învăţat meşteşugul croitoriei. Cu nebunia ei m’au îndopat prie­tenii de hoinărie tinerească. Astfel ajunse beutura beţivă stăpâna vieţii mele. Ea mi îndruma gândurile creerului, ea-mi întindea mâna după pradă, ea-mi îndrepta picioa­rele spre drumul mare, să dau lo­viturile din miez de noapte. Afu­risită fie toată beutura beţivă. O, de-ar şti şi de-ar simţi răutatea şi blestemăţia ei, cei slobozi de pe afară, cum o ştiu şi o simt eu, nenorocitul, care zac, din pricina ei, în lanţurile temniţei !“ 2. „ Blăstămată fie lăcomia­­“ Jandarmii aduceau spre deţi­nere pe un bărbat de vârstă mi­jlocie. Era zdrobit cu totul sufle­teşte. După liniştirea lui îmi de­stăinui cauza ajungerii lui aici. De mic sunt robul lăcomiei. Am râvnit totdeauna avuţia. Am luat totdeauna dela altul, dar dela mine n’am dat niciodată. Pe calea asta mi am făcut rost de strânsură găzdăcească, de casă bună, de curte largă şi de grădină cu pomi aleşi. Nenorocul a făcut ca un fră­­gărel să-şi trimită o crenguţă spre curtea vecinului. Copilaşii acestuia au cules pumnişorul de fragi de pe ea. Dar zgârcenia împreunată cu lăcomia din făptura mea, n’au putut răbda paguba. Am stârnit o potcă mare, care s’a sfârşit cu uci­derea vecinului. Dar nu s’a sfârşit deplin. Simt că după temniţa de aici m’aşteaptă întunecimea şi adâncimea ocnelor şi cu vremea, tot acolo, şi putrezirea oaselor!... O, de-ar înţelege din păţania mea dureroasă, toţi cei ademeniţi de lăcomie, că de nu se desrobesc de sub stăpânirea ei, nici ei nu scapă de soartea mea!*... 3. „Nu glumi nebuneşte /* Printre criminalii temniţei am aflat o calfă tânără. Faţa lui cu­rată, ochii lui limpezi şi ţinuta lui cuviincioasă îl înfăţişau ca pe un tânăr bun. Descosându-i pricina ajungerii lui aici, îmi răspunse : .0 glumă proastă*. Mi-a povestit apoi întâmplarea nenorocită.

Next