Lumina Satelor, 1935 (Anul 14, nr. 1-52)
1935-09-15 / nr. 38
Nr. 38 Ce nu înţeleg oamenii!? De aceea veghiaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuesc cu lacrămi pe fiecare din voi. [Fapt. Ap. 20, 31]. Iată cuvintele ce strălucesc «ca un mărgăritar de mare preţ, nepieritor, în cartea cărţilor, pe care sfântul şi marele apostol Pavel Ie spune ucenicilor săi, în clipele când trebue să se despartă de ei şi să treacă prin judecăţi aspre, pentru vestirea învăţăturii evanghelice. Trei ani, zi şi noapte, n’a încetat să înveţe cu lacrămi pe fiecare din ei ! O, iubiţii mei fraţi, dar de atunci până azi câţi ani au trecut şi câte lacrămi n’au vărsat slujitorii altarului — urmaşi ai *f. apostoli — pentru aducerea unei vieţi după evanghelie?! A trecut generaţie după generaţie şi lumea tot rea a rămas ! Şi, dacă in mijlocul acestui viet de răutăţi n'ar fi existat „vavăza credinţei* — Biserica — ’ să cheme la mântuire pe cei păcătoşi, prin dangătul duios al clopotelor, omenirea de mult ar fi pierit în fărădelegile ei! Cum să nu plângem noi toţi astăzi, când vedem că sub ochii noştri se petrec o mulţime de fărădelegi şi atâţia oameni buni sufăr d din cauza celor răi, fiindcă ei nu vreau împărăţia lui Dumnezeu pe pământ? Ei vreau pământul împărăţia lor şi nu pot vedea pe cei cari caută slava Domnului, nu a lumii şi a deşertăciunilor ei. Mulţi folosesc mintea lor în scopuri mârşave, căutând mijloace de a-şi mări avuţiile pământeşti hoţeşte, stăpâniţi fiind de patima lăcomiei ca alţii apoi să risipească această agoniseală nedreaptă în beţii şi tot felul de desfrânări lumeşti. Se mai găsesc unii cari primesc învăţături în afară de Biserică, iar Domnul suspină şi sângeră de nepriceperea lor. Isuse Doamne, dă-ne ca dreptar al vieţii cuvintele sf. Ap. Pavel, care zice: „N’am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva“; iar ca să nu rătăcim dela învăţătura sănătoasă şi dreaptă a bisericii Tale, s’auzim totdeauna cuvintele aceluiaş apostol .Şi se vor scula din mijlocul vostru oameni cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor* (Fapte 20, 30). Au trecut aproape două mii de ani de la venirea Domnului pe pământ, cu pacea, dreptatea şi cumpătarea, suferind batjocuri, chinuri şi chiar moartea pe cruce, pentru dragostea de poporul Său ; dar noi tot alergăm după bunuri şi bucurii lumeşti, deşi ştim că El a fugit de ele, şi chiar sf. ap. Pavel spune că n’a râvnit la argintul, aurul şi hainele nimănui, ci singur şi-a câştigat existenţa. Plânge Domnul şi sufere ocări din partea atâtor nesătui, cari prin viclenie îşi însuşesc dreptul aproapelui. Aşa se explică de ce se găsesc şi în ţara noastră mulţi în lipsă şi necaz, cari nu ştiu alt mângâietor, decât pe Mântuitorul Hristos, care plânge împreună cu ei şi strigă la cei răi: Veniţi răilor la mine Şi vedeţi cât e de bine Iubiţii mei fraţi, Mântuitorul ne cheamă alături de preoţii bisericii, să desrădăcinăm păcatele ce sting sufletul neamului nostru. Noi trebue să arătăm celor ce nu înţeleg voia lui Dumnezeu, că plăcerile de acum, se vor face mai târziu în vaete şi chinuri după spusa înţeleptului Solomon: »Ale cui sunt vaetele? Ale cui sunt oftările ? Ale cui sunt neînţelegerile ? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşi? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească păharul cu vin amestecat* (Prov. 23, 29—30). Cu adâncă smerenie să luăm aminte la învăţătura din plângerile lui Ieremia 3, 40—41 : „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui. Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul“ Amin! IOAN E. POPA, înv. Sebeş - Alba. vaier şi florile tâmplelor în spini şi coroana de aur în lut bun de călcat în picioare.. — O să sfarm eu taina asta! Voi sili Golgota să vestească slava lui Ahuramasda şi vitejia lui Cosroe! — împărate prealuminate, Sirina ta cea credincioasă, maica lui Merdasa cel drag al tău şi bună ocrotitoare a celorlalţi optsprezece feciori ai tăi — şi-a făcut datoria... De-o asculţi, e bine... De nu, tu vei vedea... II Armata persană, strânsă din toate cărţile împărăţiei uriaşe, înainta ca un potop sălbatec spre zările apusului, cotropind păgâneşte tot ce-i sta în cale. Copleşit-a tot Pământul Sfânt şi facutu-l-a pustiu. Pus-a stăpânire şi pe Cetatea Sfântă a lui Dumnezeu şi pe Golgota Ierusalimului. Cum jefueau ostaşii lacomi odoarele sfinte!... Cum pângăreau icoanele şi crucile!... Cum aprindeau şi schimbau în scrum bisericile înălţate şi împodobite de evlavia creştinească din veacuri!... Cum ucideau pe bieţii creştini ascunşi prin lăcaşurile de închinare !... Cum curgea sângele creştin prin faţa sfintelor altare, ca apa la rupere de nori!... Cum stau morţii tot grămezi, ca nămeţii în vreme de iarnă!... Aproape o sută de mii îşi deteră sufletul în mânile Făcătorului nevrând a se lepăda de credinţa Răstignitului!... Iar treizecişicinci de mii ajunseră robi, atunci când s’au scârbit şi călăii de sânge şi de omor. Printre ei se afla şi patriarhul Zaharie. Cu câtă mândrie îşi aşeză Cosroe tronul lui de aur pe muchea Golgotei şi cu câtă încredere în sine strigă el din înălţimea lui: — Te-am biruit Hristoase! Eşti subt călcâiul meu Dumnezeule sfârşit pe Cruce ! Iată-ţi şi spânzurătoarea ta : pradă în mâna mea! Iată-ţi prietenii, ori morţi, ori cu funii de robi la gât ! Cei vii vor porni în clipa asta spre graniţele împărăţiei mele, ca mărturii ale biruinţei lui Cosroe !... Scapă-i de-i poţi !... Smulge-mi florile slavei de la tâmple!... Arată de eşti mai tare decât Ahuramasda !... Robii porniră îndată. Toţi legaţi şi chinuiţi. Cu ei duceau în robie şi Sfânta Cruce a Domnului. Plângea jalea şi durerea în sufletul fiecăruia. Iar împăratul Cosroe s’a făcut Neînţelept. întinsa masă lumească, pus-a muzicile să cânte, pus-a butoaie să se desfunde, pus a fete să se’nvârtească şi prins-a să benchetuească acolo, unde Fiul Omului şi-a vărsat pe Cruce sângele Său, pentru noi oamenii şi a noastră mântuire... Se’nfiora Golgota toată de strigătele lui nepotolite: — Te-am biruit Răstignire! Crucea ta e prada mea! Şi’n scurtă vreme te-oi isgoni şi din Bizanţ!... Pe când pângărea în chipul ăsta Cosroe altarul jertfei lui Hristos, crainici sprinteni alergau în goană nebună spre Curtea împărătească din Dasdagarda, să ducă vestea bună împărătesei Sirina, care rămăsese cu suflet cernit acasă. Un zâmbet răsări pe faţa ei când află de știrea cu bucurie, dar un nor o adumbri în clipa următoare şi suspină îndurerată: — Hristos a biruit lumea... Și, El nu se lasă biruit... Prananu. (Va urma). LUMINA SATELOR Cinstirea Crucii. Dovezi din Scripturi. Găsim vr’o mărturie pentru cinstirea crucii ? Da. Biserica când folosește crucea stă pe temeiul sf. Scripturi. Hristos a ales crucea, cea mai urgisită unealtă. Prin cruce ne-a mântuit. Prin aceasta ne-a făcut cel mai mare bine. Oare nu ni se cuvine s’o cinstim? Isus prin cruce ne-a eliberat de păcat. Ștergând înscrisul (zapisul) cel în contra noastră și l-a luat în mijloc, pironindu-l pe crucea (Coloseni c. 2 v. 14). Prin cruce ne-a împăcat cu Dumnezeu. (Vezi Colos. c. 1 v. 20). A stropit crucea cu sângele său, prin aceesta a adus pacea lui Dumnezeu In lume. Acest sânge a sinţit crucea. Acela? sânge ne sfinţeşte fi pe noi. Oare nu se sfinţeşte prin el şi crucea? Crucea e sfântă, ceea ce se vede din cuvintele: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi, pentru că este scris: Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn* (Galateni c. 3 v. 13). S’ar părea că și Isus este blestemat, deoarece numai făcătorii de rele, se răstigneau. Apostolul In citatul numit ne arată tocmai contrariul. „Scris este* în regeta veche, că „blăatămat este tot cel spânzurat pe lemn*. In legea nouă însă Isus „ia blăstămul asupra sa*, pentrucă să-l şteargă totdeauna. Ştergând blăstămul natural că şterge şi ruşinea, ce era asupra crucii. „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, liră numai în crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care s’a răstignit lumea mie şi eu lumii* (Gal. c. 6 v. 14). Mie însă, vrea să zică apostolul aici, nu mi se cade şi nici nu vreau să mă fălesc, să mă laud „In trupul vostru* (Galateni c. 6 V. 12), că v’ara cucerit pentru mine, ci eu mă laud ,nu crucea Domnului“, adecă eu mărturisesc pe faţă crucea lui Hristos, declarându-mă astfel pe faţă creştin. Pentrucă prin cruce s’a pecetluit apostolia mea. »S’a răstignit lumea mie* adecă toate bunătăţile lumii acesteia sunt pentru mine răstignite şi »eu lumii* adecă eu insumi mi ara răstignit plăcerile personale pentru de a sluji mântuirea lumii. însuşi apostolul Pavel mărturiseşte că pentru el crucea este laudă, cinste. Până la Hristos crucea era un lucru ruşinos, urgisit. Isus insă tocmai crucea vrea s’o înalţe, după cum avem pilde de acest lei In si. Scriptură, cum ne arată ap. Pavel la 1 Corinteni c. 1 v. 271 .Cele nebune ale lumii a ales Dumnezeu.,, şi cele proaste şi cele despreţuite ale lumii a ales Dumnezeu*. Isus alegând crucea cea despreţuită, o înalţă, iar pe când apostolii propoveduesc cinstirea crucii, acei peritori*, adecă cărturarii şi fariseii, ţin lucrul acesta de nebunie, pe când, pentru cei ce cred In Hristos, crucea e »puterea lui Dumnezeu*. Apost. Pavel cătră Filipeni scrie: »Fraţilor, fiţi următori mie... precum pildă ne aveţi pe noi... că mulţi umblă... că aceştia sunt duşmanii crucii lui Hristos şi al lor sfârşit e pierzarea* (Filipeni c. 3 v. 17, 18), adecă ceice zic că crucea e nebunie şi cari nu umblă In viaţă după cum am lăsat pildă noi apostolii, aceia sunt peritori, sunt supuşi osândei vecinice, Iar ceice sunt prietinii crucii, cei ce o cinstesc, vor fi cetăţeni ai cerului. (Filipeni 3 v. 19). Preot O. Şolca. Raportul de la Cincul—Făgăraș, se va publica în numărul viitor.