Lumina Satelor, 1935 (Anul 14, nr. 1-52)

1935-09-15 / nr. 38

Nr. 38 Ce nu înţeleg oamenii!? De aceea veghiaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuesc cu lacrămi pe fiecare din voi. [Fapt. Ap. 20, 31]. Iată cuvintele ce strălucesc «ca un mărgăritar de mare preţ, ne­pieritor, în cartea cărţilor, pe care sfântul şi marele apostol Pavel Ie spune ucenicilor săi, în clipele când trebue să se despartă de ei şi să treacă prin judecăţi aspre, pentru vestirea învăţăturii evanghelice. Trei ani, zi şi noapte, n’a încetat să în­veţe cu lacrămi pe fiecare din ei ! O, iubiţii mei fraţi, dar de a­­tunci până azi câţi ani au trecut şi câte lacrămi n’au vărsat sluji­torii altarului — urmaşi ai *f. apo­stoli — pentru aducerea unei vieţi după evanghelie?! A trecut gene­raţie după generaţie şi lumea tot rea a rămas ! Şi, dacă in mijlocul acestui viet de răutăţi n'ar fi exi­stat „vavăza credinţei* — Biserica — ’ să cheme la mântuire pe cei păcătoşi, prin dangătul duios al clopotelor, omenirea de mult ar fi pierit în fărădelegile ei! Cum să nu plângem noi toţi astăzi, când vedem că sub ochii noştri se petrec o mulţime de fă­rădelegi şi atâţia oameni buni sufăr d din cauza celor răi, fiindcă ei nu vreau împărăţia lui Dumnezeu pe pământ? Ei vreau pământul împă­răţia lor şi nu pot vedea pe cei cari caută slava Domnului, nu a lumii şi a deşertăciunilor ei. Mulţi folosesc mintea lor în scopuri mârşave, căutând mijloace de a-şi mări avuţiile pământeşti hoţeşte, stăpâniţi fiind de patima lăcomiei ca alţii apoi să risipească această agoniseală nedreaptă în beţii şi tot felul de desfrânări lumeşti. Se mai găsesc unii cari pri­mesc învăţături în afară de Biserică, iar Domnul suspină şi sângeră de nepriceperea lor. Isuse Doamne, dă-ne ca dreptar al vieţii cuvintele sf. Ap. Pavel, care zice: „N’am râvnit nici la argintul, nici la au­rul, nici la hainele cuiva“; iar ca să nu rătăcim dela învăţătura să­nătoasă şi dreaptă a bisericii Tale, s’auzim totdeauna cuvintele ace­­luiaş apostol­­ .Şi se vor scula din mijlocul vostru oameni cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor* (Fapte 20, 30). Au trecut aproape două mii de ani de la venirea Domnului pe pământ, cu pacea, dreptatea şi cum­pătarea, suferind batjocuri, chinuri şi chiar moartea pe cruce, pentru dragostea de poporul Său ; dar noi tot alergăm după bunuri şi bucurii lumeşti, deşi ştim că El a fugit de ele, şi chiar sf. ap. Pavel spune că n’a râvnit la argintul, aurul şi hai­nele nimănui, ci singur şi-a câştigat existenţa. Plânge Domnul şi sufere ocări din partea atâtor nesătui, cari prin viclenie îşi însuşesc dreptul aproa­pelui. Aşa se explică de ce se gă­­sesc şi în ţara noastră mulţi în lipsă şi necaz, cari nu ştiu alt mân­gâietor, decât pe Mântuitorul Hri­stos, care plânge împreună cu ei şi strigă la cei răi: Veniţi răilor la mine Şi vedeţi cât e de bine­ Iubiţii mei fraţi, Mântuitorul ne cheamă alături de preoţii bise­ricii, să desrădăcinăm păcatele ce sting sufletul neamului nostru. Noi trebue să arătăm celor ce nu în­ţeleg voia lui Dumnezeu, că plă­cerile de acum, se vor face mai târziu în vaete şi chinuri după spusa înţeleptului Solomon: »Ale cui sunt vaetele? Ale cui sunt oftările ? Ale cui sunt ne­înţelegerile ? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşi? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească păharul cu vin amestecat* (Prov. 23, 29—30). Cu adâncă smerenie să luăm aminte la învăţătura din plânge­rile lui Ieremia 3, 40—41 : „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui. Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul“ Amin! IOAN E. POPA, înv. Sebeş - Alba. vaier şi florile tâmplelor în spini şi coroana de aur în lut bun de călcat în picioare.. — O să sfarm eu taina asta! Voi sili Golgota să vestească slava lui Ahuramasda şi vitejia lui Cosroe! — împărate prealuminate, Sirina ta cea credincioasă, maica lui Mer­­dasa cel drag al tău şi bună ocroti­toare a celorlalţi optsprezece feciori ai tăi — şi-a făcut datoria... De-o as­culţi, e bine... De nu, tu vei vedea... II Armata persană, strânsă din toate cărţile împărăţiei uriaşe, înainta ca un potop sălbatec spre zările apusului, cotropind păgâneşte tot ce-i sta în cale. Copleşit-a tot Pământul Sfânt şi facutu-l-a pustiu. Pus-a stăpânire şi pe Cetatea Sfântă a lui Dumnezeu şi pe Golgota Ierusalimului. Cum jefueau ostaşii lacomi odoarele sfinte!... Cum pângăreau icoanele şi crucile!... Cum aprindeau şi schimbau în scrum bi­sericile înălţate şi împodobite de evla­via creştinească din veacuri!... Cum ucideau pe bieţii creştini ascunşi prin lăcaşurile de închinare !... Cum curgea sângele creştin prin faţa sfintelor al­tare, ca apa la rupere de nori!... Cum stau morţii tot grămezi, ca nă­meţii în vreme de iarnă!... Aproape o sută de mii îşi deteră sufletul în mânile Făcătorului nevrând a se le­păda de credinţa Răstignitului!... Iar treizecişicinci de mii ajunseră robi, atunci când s’au scârbit şi călăii de sânge şi de omor. Printre ei se afla şi patriarhul Zaharie. Cu câtă mândrie îşi aşeză Cosroe tronul lui de aur pe muchea Golgotei şi cu câtă încredere în sine strigă el din înălţimea lui: — Te-am biruit Hristoase! Eşti subt călcâiul meu Dumnezeule sfârşit pe Cruce ! Iată-ţi şi spânzurătoarea ta : pradă în mâna mea! Iată-ţi prietenii, ori morţi, ori cu funii de robi la gât ! Cei vii vor porni în clipa asta spre graniţele împărăţiei mele, ca mărturii ale biruinţei lui Cosroe !... Scapă-i de-i poţi !... Smulge-mi florile slavei de la tâmple!... Arată de eşti mai tare decât Ahuramasda !... Robii porniră îndată. Toţi legaţi şi chinuiţi. Cu ei duceau în robie şi Sfânta Cruce a Domnului. Plângea jalea şi durerea în sufletul fiecăruia. Iar împăratul Cosroe s’a făcut Neîn­­ţelept. întinsa masă lumească, pus-a muzicile să cânte, pus-a butoaie să se desfunde, pus a fete să se’nvârtească şi prins-a să benchetuească acolo, unde Fiul Omului şi-a vărsat pe Cruce sân­gele Său, pentru noi oamenii şi a noastră mântuire... Se’nfiora Golgota toată de strigătele lui nepotolite: — Te-am biruit Răstignire! Crucea ta e prada mea! Şi’n scurtă vreme te-oi isgoni şi din Bizanţ!... Pe când pângărea în chipul ăsta Cosroe altarul jertfei lui Hristos, crai­nici sprinteni alergau în goană ne­bună spre Curtea împărătească din Dasdagarda, să ducă vestea bună îm­părătesei Sirina, care rămăsese cu suflet cernit acasă. Un zâmbet răsări pe faţa ei când află de știrea cu bucurie, dar un nor o adumbri în clipa următoare şi sus­pină îndurerată: — Hristos a biruit lumea... Și, El nu se lasă biruit... Pr­­a­­nanu. (Va urma). LUMINA SATELOR Cinstirea Crucii. Dovezi din Scripturi. Găsim vr’o mărturie pentru cinstirea crucii ? Da. Biserica când folosește crucea stă pe temeiul sf. Scripturi. Hristos a ales crucea, cea mai urgisită unealtă. Prin cruce ne-a mântuit. Prin aceasta ne-a fă­cut cel mai mare bine. Oare nu ni se cuvine s’o cinstim? Isus prin cruce ne-a eliberat de păcat. Ștergând înscrisul (za­­pisul) cel în contra noastră și l-a luat în mijloc, pironindu-l pe crucea (Coloseni c. 2 v. 14). Prin cruce ne-a împăcat cu Dumnezeu. (Vezi Colos. c. 1 v. 20). A stropit crucea cu sângele său, prin aceesta a adus pacea lui Dumnezeu In lume. Acest sânge a s­­inţit crucea. Acela? sânge ne sfinţeşte fi pe noi. Oare nu se sfinţeşte prin el şi crucea? Crucea e sfântă, ceea ce se vede din cuvintele: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi, pentru că este scris: Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn* (Galateni c. 3 v. 13). S’ar părea că și Isus este blestemat, deoarece numai făcă­torii de rele, se răstigneau. Apo­stolul In citatul numit ne arată tocmai contrariul. „Scris este* în regeta veche, că „blăatămat este tot cel spânzurat pe lemn*. In le­gea nouă însă Isus „ia blăstămul asupra sa*, pentrucă să-l şteargă totdeauna. Ştergând blăstămul na­tural că şterge şi ruşinea, ce era asupra crucii. „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, liră numai în crucea Dom­nului nostru Isus Hristos, prin care s’a răstignit lumea mie şi eu lu­mii* (Gal. c. 6 v. 14). Mie însă, vrea să zică apo­stolul aici, nu mi se cade şi nici nu vreau să mă fălesc, să mă laud „In trupul vostru* (Galateni c. 6 V. 12), că v’ara cucerit pen­­tru mine, ci eu mă laud ,nu cru­cea Domnului“, adecă eu mărtu­risesc pe faţă crucea lui Hristos, declarându-mă astfel pe faţă cre­ştin. Pentrucă prin cruce s’a pe­cetluit apostolia mea. »S’a răstignit lumea mie* adecă toate bunătăţile lumii ace­steia sunt pentru mine răstignite şi »eu lumii* adecă eu insumi mi ara răstignit plăcerile personale pentru de a sluji mântuirea lumii. însuşi apostolul Pavel mărtu­riseşte că pentru el crucea este laudă, cinste. Până la Hristos crucea era un lucru ruşinos, urgisit. Isus insă tocmai crucea vrea s’o înalţe, după cum avem pilde de acest lei In si. Scriptură, cum ne arată ap. Pavel la 1 Corinteni c. 1 v. 271 .Cele nebune ale lumii a ales Dumnezeu.,, şi cele proaste şi cele despreţuite ale lumii a ales Dum­nezeu*. Isus alegând crucea cea des­­preţuită, o înalţă, iar pe când apo­stolii propoveduesc cinstirea crucii, acei peritori*, adecă cărturarii şi fariseii, ţin lucrul acesta de nebu­nie, pe când, pentru cei ce cred In Hristos, crucea e »puterea lui Dum­nezeu*. Apost. Pavel cătră Filipeni scrie: »Fraţilor, fiţi următori mie... precum pildă ne aveţi pe noi... că mulţi umblă... că aceştia sunt duş­manii crucii lui Hristos şi al lor sfârşit e pierzarea* (Filipeni c. 3 v. 17, 18), adecă ceice zic că cru­cea e nebunie şi cari nu umblă In viaţă după cum am lăsat pildă noi apostolii, aceia sunt peritori, sunt supuşi osândei vecinice, Iar ceice sunt prietinii crucii, cei ce o cinstesc, vor fi cetăţeni ai cerului. (Filipeni 3 v. 19). Preot O. Şolca. Raportul de la Cincul—Făgăraș, se va publica în numărul viitor.

Next