Lumina Satelor, 1940 (Anul 19, nr. 1-52)
1940-01-02 / nr. 1
Pag. 2 LUMINA SATELOR Baal cheamă lumea la bal... Odată cu sărbătorile de Iarnă, Baal iţi întăreşte lucrarea de îndobitocire a vieţii multor creştini, cu amăgitoarele şi ticăloasele lui chemări:societatea culturală X, In scopul de binefacere, cu onoare Vă Invită să participaţi la Marele Bal ce va avea loc In sala culturală... Un bufet bine avortat, bătăi de confete, salturi de serpentine şi o muzică aleasă vor sta la dispoziţia publicului până In zorii zilei. Dl X va conferenţia despreImportanţa balurilor In viaţa spirituală a Neamului românesc"... La bal preferăm dansurile naţionale... Balul se dă sub patronsfil preotului X, preşedintele societăţii"... Trăim vremuri de mari prefaceri sociale. Se prăbuşesc popoare sub ochii noştri, urlă tunurile în apropierea hotarelor noastre. Se căsăpesc popoarele între ele. Cerul s’a întunecat de fumul ghiulelelor. Mugeşte marea şl urlă pământul, dar chemările la desmăţul trupesc şl sufletesc nu numai că n’eu încetat, ba încă s’au înmulţit. Este o întrecere nebună In .aranjare" de baluri şl .jocuri nevirovale". BA AL slrechie printre creştinii de nume, pentrucă satana nu e cenzurat. El este lăsat să-şi facă de cap... Imperiul roman s’a prăbuşit când lumea striga mai vârtos ca oricând: Borem mâncare şi Jocuri", adică petreceri. Turcii au ocupat Bizanţul, când creştinii dănţuiau. Azi parcă toată lumea — cu toate greutăţile care apasă pe spatele Târk — s’a pus pe petrecereade vreun sat tn această ţar, unde — de sfintele sărbători — să nu se facă chefuri şi să se aranjeze baluri ?" Cârciumile sunt cele dintâi .Instituţii" care trăiesc in strânsă legătură cu Baal. Ele slăbesc fiinţa acestui neam şi tocmai ele se bucură de cea mai mare cinste şi popularitate. Noi intr’o ţaţă nu sunt preţuite cârciumile, cum sunt preţuite la noi... Este mare ţale ! Dacă citim in Sfânta Scriptură, ne dăm seama că urgia lui Dumnezeu s’a abătut asupra poporului Iudeu, când «pe uliţe se striga după vin" (Isais 24, 11), cândpreoţii şi proorocii erau îmbăiaţi de băuturi tari, erau stăpâniţi de vin, aveau ameţeli din pricina băuturilor tari ; se clătinau când prooroceau şi se poticneau când judecau" (Isaia 28, 7—8). Pedeapsa lui Dumnezeu s’a abătut asupra susnumitului popor care se lăuda cu Legea şi Profeţii, când oamenii — ca şi azi — ,cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluere beau vinul, dar spre lucrurile Domnului ne caută şi lucrurile Lui nu le socotesc" (hal. 5, 12). Sfânta Scriptură osândeşte un astfel de desmăţ; sfânta noastră Biserică prin canoanele ei şi învăţătura sfinţilor părinţi canonesc pe creştinii cari petrec In chefuri şi jocuri. Oastea Domnului se luptă pentru întoarcerea creştinilor pe drumul adevăratei vieţuiri creştine ; dar cu toate acestea mulţimea nu se leapădă de Esal, şi a făcut din petreceri un Idol, pe care II iubeşte şi pe care II socotesc ca pe un nedespărţit bun strămoşesc... Unii *şi fac din acest Idol (balul) mijloc de .recreare sufletească" şi de .înfrăţire socială", mijloc de .operă binefăcătoare". Amăgire satanică I .Mila creştină” nu ingădue aceasta. Banul care trebue dus văduvei şi orfemiul trebuie să fie ieşit din milă. Iar nu din dans, şampanizare şi flirt... Auziţi şi vă Incruciţi, oemeni buni 11 O societate creştină .Principele Mircea", adunând bani pentru milostenie, intr’un bal pe care 1 denumeşte al dracului. Dacă nici aceasta nu-i curată nebunie, atunci trebue să dăm drumul, ca fiind pe deplini sănătoşi, tuturor celor dela sanatoriile de nebuni" (fr. Al Lascarov-Moldovanu in rev. ,Fântâna Darurilor" din Aprilie 1930). Şi acum să Întărim învăţătura noastră cu temeiul tnvăţături! Sf. noastre Biserici. La Cezania Naşterii Domnului (care, de când cu sforăiturile şi filozofările unor predicatori, nu mai este luată in seamă) stă scris .In această zi împărătească să slăvim pe Hristos, nu cu praznice păgibeşti, nu cu focuri, nu cu mâncări multe şi cu beţii. Să nu ne mândrim, nici să ne lăudăm, că moartea ne aşteaptă. Şă nu ne întilnâm, căci focul nestins este gătit pentru unii ca aceştia. Să nu mâncăm mult şi să nu ne îmbătăm că mâine iar vom flămânzi ca şi cum n’em fi mâncat şi beat. Ce dobândim din beţii, sau ce bine agonisim sufletelor noastre? Câţi au petrecut în zile ca acestea cu cântece, cu scripcari, cu Jocuri, Iar acum sunt ţărână un pământ ! Numai ferice de cel ce au făcut şi fac bine pentru sufletul lor? Ce zic sfinţii părinţi? .Mişil picioarele şi sal nebu neşte şi Joci în loc să-ţi pleci genunchii spre rugăciune? Pe cine să tânguiesc? Pe fetele fecioare sau pe femeile măritate ? Că fetele care joacă — de ar fi fecioare — îşi perd fecioria, iar de sunt măritate îşi pierd întreaga înţelepciune şi curăţ a sufletului". (Sf. Vasiie cel Mare In .Hristolda", pagina 39) .Eu îndrăznind, dau pe faţă: unde este dans, acolo e şi diavolul. Ce faci, nepriceputele om? Chemând la casa ta organe (Aulan) şi făcând jocuri, tu te faci al doilea Irod. Pentru că maimuţăreşti pe irod aducând la masa ta, ca şi Irodiada, femei şi băbaji jucători. Că de şi pe Sf. loan Botezătorul nu-l omori, dar cu adevărat omori mădularele lul Hristos, adecă atâtea şi atâtea cuftele ale celor ce joacă şi a celor ce şed la masa ta şi privesc, ceea ce este şi mal rău. Pentrucă acel diavol, care atunci prin jocul fetei Irodiadei a ucis pe loan, acelaş şi acum, prin jocuri, ucide sufletele celor ce şed şi privesc. Că de şl nu stă de faţă, fata iradiadei, ci stă diavolul care juca atund prin Satomela şi joacă prin aceştia robindu-le sufletele... Loc de desfrimare ei s’a făcut casa la, patimă şi strechierupeescă şi tu nu le ruşinezi de aceste desmerdări?* (Sf. Ioen Doră de Aur în Omilia 48, la Ev. Mateiu). Preot N. MUNTEANU- MUNT MARG. (Va urma). (Urmare din pag l a). dem şi ne incurcam rău in vorbele cu care încercăm să dăm acest răspuns, atunci se’nțelege, că eram cufundaţi cu mintea noastră, cu grijile şi sforţările noastre cu totul la altceva. .Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufelul? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său“, spune Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos (ev. Matei 16, 26) Va sâ zică o lume întreagă cu toată mulfimea şi felurimea bogăţiilor ei, cu toată frumuseţea lucrurilor cari o alcătuiesc nu preţueşte măcar cât sufletul unui singur om muritor/ De ce ! Pentru că acest suflet creat de Dumnezeu, este cu mult mai presus de urgiile vremurilor şi de tăriile înfricoşate ale morfii neîndurătoare. Celelalte lucruri, oricât ar fi de trainic şi de măreţ durate, se prefac în cele din urmă in pulbere pe care o suflă vântul. Aici este minunea mare a acestei unice creaţiuni — sufletul omului — că, nu se măsoară după măsurile obişnuite şi nu se preţuieşte după valorile lucrurilor omeneşti, ci numai după gradul de supunere faţă de Dumnezeu şi care cu cât este mai mare, cu atât va fi mai vrednic de obârşia lui dumnezeiască şi de scopul înalt pentru care l-a creat Tatăl Atot dorul. De aceea, cei ce-şi preţuiesc sufletul au mare grije cum trăesc şi mai ales pentru ce trăesc pe acest pământ, pentru că nu orice fel de plată este plăcută Domnului şi-i potrivită cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Modelul strălucit de vie furie ni l-a dat Mântuitorul prin traiul Său cu desăvârşire sfânt şi prin mvtfăturile Sale. Iată spre cine trebue să privim şi după care fel de a trăi se cuvine să ne îndreptăm viața noastră pentru a fi cu adevărat nouă. Iuoirea aceasta pe care trebue s’o dorească cu mare aprindere orice creştin, stă numai in lepădarea de omul cel vechiu cu poftele şi cu păcatele lui. Cum este cu putinţă această lepădare 7 Omortnd fără cruţare patimile cari stau ascunse tn carnea trupului omenesc (Coloseni 3, 5) mSâ se strice trupul păcatului. Să nu mai slujim noi păcatului“ glăsuieşte apostolul neamurilor (Rom. 6, 6). Dacă nu săvârşim acest act de mare bravură creştinească, suntem foarte departe de viaţa cea nouă pe care sfânta noastră Biserică şi întemeietorul ei o aşteaptă de la fiii săi sufleteşti. Să nu zăbovim de azi înainte o clipă, cu grijă mare, ce trebue s’o avem de suflet şi de mântuirea lui. Amânarea dela o zi la alta a acestei mântuiri, pe motiv că avem destulă vreme de pocăință, este o cumplită înşelare, o băutură cu care diavolul adoarme cugetul nostru pentrucă vremea sfârşitului obştesc sâ ne prindă cu totul nepregătit. Putem şti noi cât vom trâi. Atârnă de vrerea noastră lungirea sau scurtarea acestei viefi ! Aşa fiind, să ascultăm cu sfinţenie îndemnul Domnului care zice:mLucrafl (cele pentru mântuire) cât e ziuă (cât suntem in viate] că (pe urmă) vine noaptea (moartea) când nimeni nu poate să lucreze“. Preot MINA GAŞPAR Costeşti—Botoşani Nr. 1