Lumina Satelor, 1940 (Anul 19, nr. 1-52)

1940-01-02 / nr. 1

Pag. 2 LUMINA SATELOR Baal cheamă lumea la bal... Odată cu sărbătorile de Iarnă, Baal iţi întăreşte lucrarea de îndo­bitocire a vieţii multor creştini, cu amăgitoarele şi ticăloasele lui che­mări:­­societatea culturală X, In scopul de binefacere, cu onoare Vă Invită să participaţi la Marele Bal ce va avea loc In sala cultu­rală... Un bufet bine avortat, bătăi de confete, salturi de serpentine şi o muzică aleasă vor sta la dispo­­ziţia publicului până In zorii zilei. Dl X va conferenţia despre­­Impor­tanţa balurilor In viaţa spirituală a Neamului românesc"... La bal pre­ferăm dansurile naţionale... Balul se dă sub patronsfil preotului X, preşedintele societăţii"... Trăim vremuri de mari pre­faceri sociale. Se prăbuşesc po­poare sub ochii noştri, urlă tunu­rile în apropierea hotarelor noastre. Se căsăpesc popoarele între ele. Cerul s’a întunecat de fumul ghiu­lelelor. Mugeşte marea şl urlă pă­mântul, dar chemările la desmăţul trupesc şl sufletesc nu numai că n’eu încetat, ba încă s’au înmulţit. Este o întrecere nebună In .aran­jare" de baluri şl .jocuri neviro­vale". BA AL slrechie printre cre­ştinii de nume, pentrucă satana nu e cenzurat. El este lăsat să-şi facă de cap... Imperiul roman s’a prăbuşit când lumea striga mai vârtos ca oricând: Borem mâncare şi Jocuri", adică petreceri. Turcii au ocupat Bizanţul, când creştinii dănţuiau. Azi parcă toată lumea — cu toate greutăţile care apasă pe spatele Târk­ — s’a pus pe petrecere­ade vreun sat tn această ţa­r, unde — de sfintele sărbători — să nu se facă chefuri şi să se aranjeze baluri ?" Cârciumile sunt cele din­tâi .Instituţii" care trăiesc in strânsă legătură cu Baal. Ele slăbesc fiinţa acestui neam şi tocmai ele se bu­cură de cea mai mare cinste şi popularitate. N­oi intr’o ţaţă nu sunt preţuite cârciumile, cum sunt preţuite la noi... Este mare ţale ! Dacă citim in Sfânta Scriptură, ne dăm seama că urgia lui Dumnezeu s’a abătut asupra poporului Iudeu, când «pe uliţe se striga după vin" (Isais 24, 11), când­­preoţii şi proorocii erau îmbăiaţi de băuturi tari, erau stă­pâniţi de vin, aveau ameţeli din pricina băuturilor tari ; se clătinau când prooroceau şi se poticneau când judecau" (Isaia 28, 7—8). Pedeapsa lui Dumnezeu s’a abătut asupra susnumitului popor care se lăuda cu Legea şi Profeţii, când oamenii — ca şi azi — ,cu chi­tare, cu alăute, cu timpane şi cu fluere beau vinul, dar spre lucru­rile Domnului ne caută şi lucrurile Lui nu le socotesc" (hal. 5, 12). Sfânta Scriptură osândeşte un astfel de desmăţ; sfânta noastră Biserică prin canoanele ei şi învă­ţătura sfinţilor părinţi canonesc pe creştinii cari petrec In chefuri şi jocuri. Oastea Domnului se luptă pentru întoarcerea creştinilor pe drumul adevăratei vieţuiri creştine ; dar cu toate acestea mulţimea nu se leapădă de Esal, şi a făcut din petreceri un Idol, pe care II iu­beşte şi pe care II socotesc ca pe un nedespărţit bun strămoşesc... Unii *şi fac din acest Idol (balul) mijloc de .recreare sufle­tească" şi de .înfrăţire socială", mijloc de .operă binefăcătoare". Amăgire satanică I .Mila creştină” nu ingădue aceasta. Banul care trebue dus văduvei şi orfem­iul tre­buie să fie ieşit din milă. Iar nu din dans, şampanizare şi flirt... Au­ziţi şi vă Incruciţi, oemeni buni 11 O societate creştină .Princi­pele Mircea", adunând bani pentru milostenie, intr’un bal pe care 1 denumeşte al dracului. Dacă nici aceasta nu-i curată nebunie, atunci trebue să dăm drumul, ca fiind pe deplini sănătoşi, tuturor celor dela sanatoriile de nebuni" (fr. Al Las­­carov-Moldovanu in rev. ,Fântâna Darurilor" din Aprilie 1930). Şi acum să Întărim învăţătura noastră cu temeiul tnvăţături! Sf. noastre Biserici. La Cezania Na­şterii Domnului (care, de când cu sforăiturile şi filozofările unor pre­dicatori, nu mai este luată in seamă) stă scris­ .In această zi împără­tească să slăvim pe Hristos, nu cu praznice păgib­eşti, nu cu fo­curi, nu cu mâncări multe şi cu beţii. Să nu ne mândrim, nici să ne lăudăm, că moartea ne aşteaptă. Şă nu ne întilnâm, căci focul ne­stins este gătit pentru unii ca aceştia. Să nu mâncăm mult şi să nu ne îmbătăm că mâine iar vom flămânzi ca şi cum n’em fi mân­cat şi beat. Ce dobândim din be­ţii, sau ce bine agonisim suflete­lor noastre? Câţi au petrecut în zile ca acestea cu cântece, cu scripcari, cu Jocuri, Iar acum sunt ţărână un pământ ! Numai ferice de cel ce au făcut şi fac bine pen­tru sufletul lor? Ce zic sfinţii părinţi? .Mişil picioarele şi sal nebu­­ neşte şi Joci în loc să-ţi pleci ge­nunchii spre rugăciune? Pe cine să tânguiesc? Pe fetele fecioare sau pe femeile măritate ? Că fetele care joacă — de ar fi fecioare — îşi perd fecioria, iar de sunt mă­ritate îşi pierd întreaga înţelep­ciune şi curăţ a sufletului". (Sf. Vasiie cel Mare In .Hristold­a", pagina 39) .Eu îndrăznind, dau pe faţă: unde este dans, acolo e şi diavo­lul. Ce faci, nepriceputele om? Chemând la casa ta organe (Au­lan) şi făcând jocuri, tu te faci al doilea Irod. Pentru că maimuţă­reşti pe irod aducând la masa ta, ca şi Irodiada, femei şi bă­baji jucători. Că de şi pe Sf. loan Bo­tezătorul nu-l omori, dar cu ade­vărat omori mădularele lul Hri­stos, adecă atâtea şi atâtea cu­­ftele ale celor ce joacă şi a celor ce şed la masa ta şi privesc, ceea ce este şi mal rău. Pentrucă acel diavol, care atunci prin jocul fetei Irodiadei a ucis pe loan, acelaş şi acum, prin jocuri, ucide sufletele celor ce şed şi privesc. Că de şl nu stă de faţă, fata ira­diadei, ci stă diavolul care juca atund prin Satomela şi joacă prin aceştia robindu-le sufletele... Loc de desfrim­are ei s’a făcut casa la, patimă şi strechie­­rupee­scă şi tu nu le ruşinezi de aceste des­­merdări?* (Sf. Ioen Doră de Aur în Omilia 48, la Ev. Mateiu). Preot N. MUNTE­A­NU- MUNT MARG. (Va urma). (Urmare din pag l­ a). dem şi ne incurcam rău in vor­bele cu care încercăm să dăm acest răspuns, atunci se’nțelege, că eram cufundaţi cu mintea noastră, cu grijile şi sforţările noastre cu totul la altceva. .Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde suf­­elul? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său“, spune Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos (ev. Matei 16, 26) Va sâ zică o lume întreagă cu toată mulfimea şi felurimea bogăţiilor ei, cu toată frumuseţea lucrurilor cari o alcă­tuiesc nu preţueşte măcar cât su­fletul unui singur om muritor/ De ce ! Pentru că acest suflet creat de Dumnezeu, este cu mult mai presus de urgiile vremurilor şi de tăriile înfricoşate ale morfii neîndurătoare. Celelalte lucruri, oricât ar fi de trainic şi de măreţ durate, se prefac în cele din urmă in pulbere pe care o suflă vântul. Aici este minunea mare a acestei unice creaţiuni — sufletul omului — că, nu se măsoară după măsurile obişnuite şi nu se pre­ţuieşte după valorile lucrurilor omeneşti, ci numai după gradul de supunere faţă de Dumnezeu şi care cu cât este mai mare, cu atât va fi mai vrednic de obârşia lui dumnezeiască şi de scopul înalt pentru care l-a creat Tatăl Atot­­ dorul. De aceea, cei ce-şi preţuiesc sufletul au mare gri­je cum trăesc şi mai ales pentru ce trăesc pe acest pământ, pentru că nu orice fel de plată este plăcută Dom­nului şi-i potrivită cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Modelul strălucit de vie furie ni­ l-a dat Mântuitorul prin traiul Său cu desăvârşire sfânt şi prin m­vtfă­­turile Sale. Iată spre cine trebue să privim şi după care fel de a trăi se cuvine să ne îndreptăm viața noastră pentru a fi cu ade­vărat nouă. Iuoirea aceasta pe care tre­bue s’o dorească cu mare aprin­dere orice creştin, stă numai in lepădarea de omul cel vechiu cu poftele şi cu păcatele lui. Cum este cu putinţă această lepădare 7 Omortnd fără cru­ţare patimile cari stau ascunse tn carnea trupului omenesc (Coloseni 3, 5) mSâ se strice trupul păcatului. Să nu mai slujim noi păcatului“ glăsuieşte apostolul neamurilor (Rom. 6, 6). Dacă nu săvârşim acest act de mare bravură creştinească, suntem foarte departe de viaţa cea nouă pe care sfânta noastră Biserică şi întemeietorul ei o aşteaptă de la fiii săi sufleteşti. Să nu zăbovim de azi înainte o clipă, cu grijă mare, ce trebue s’o avem de suflet şi de mântuirea lui. Amânarea dela o zi la alta a acestei mântuiri, pe motiv că avem destulă vreme de pocăință, este o cumplită înşelare, o băutură cu care diavolul adoarme cugetul nostru pentrucă vremea sfârşi­tului obştesc sâ ne prindă cu totul nepregătit. Putem şti noi cât vom trâi. Atârnă de vrerea noastră lungirea sau scurtarea acestei viefi ! Aşa fiind, să ascultăm cu sfinţenie îndemnul Domnului care zice:­mLucrafl (cele pentru mân­tuire) cât e ziuă (cât suntem in viate] că (pe urmă) vine noaptea (moartea) când nimeni nu poate să lucreze“. Preot MINA GAŞPAR Costeşti—Botoşani Nr. 1

Next