Lumina Satelor, 1940 (Anul 19, nr. 1-52)

1940-07-22 / nr. 30

larag. iu Trib. »bin Nr. 160, 13 V. 1938. Anul XIX „Este spre binele nostru că ne-ai smerit, Doamne, ca sâ tuvăîăm legile Tale‘ (Psalm 119, 71). ABONAMENTUL PE AN : „Lumina Satelor* și Oastea Domnului* Lei 150. .Lumina Satelor* singură Lei 75. .Oastea Domnului* singură Lei 75. Amân­două foile pe jumătate de an Lei 75. Pe trei luni Lei 38. Pentru America 3 dolari. Redactată de un comitet sub patronajul I. P. S. Sale Mitropo­litului NICOLAE al Ardealului. Foaie săptămânală pentru popor. .Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El* (Psalm 105,15). Sibiu, 21 iutie 1940 Exemplarul la 8 pagini Lai 3 Nr. 30 Indurarea Domnului nu s’a sfârşit. ■ ■■■■«■■»■■■■■■■anBUBnHHDBBaHHmMuuHnBm Plângerile lui Ieremia.­­ Din pricina fărădelegilor poporului lui Israil, Domnul Dumnezeu i-a vestit, prin proo­rocii Săi, că o mare nenorocire­­ va veni peste el. Dar cuvântul Domnului era ca o ocară pen­tru ei şi nu le plăcea de el (Ieremia 6, 10). Mergeau din răutate în răutate şi nu cuno­şteau pe Dumnezeu (Ieremia 9, 3). De aceea, zice Domnul „îi voi topi în cuptor şi îi voi în­cerca... Voi face din Ierusalim un morman de pietre şi cetă­ţile lui Iuda le voi preface în­­tr’un pustiu“ (Ieremia 9, 7-11). Şi aşa a fost. Peste popo­rul lui Israil a venit împăratul Babilonului, l-a trecut prin foc şi sabie, iar rămăşiţa a luat-o şi a dus-o în robie. Bietul prooroc Ieremia a rămas singur să plângă pe rui­nele Ierusalimului. „ Adu-Ţi a­­minte, Doamne de ce ni­ s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara ! Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări. Am rămas orfani, mamele noastre sunt ca nişte văduve“. (Plânge­rile lui Ieremia, 5, 1—3). „Bă­trânii şi fetele şed pe pământ şi tac. Mi­ s’au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaele, din pricina prăpădului. Toţi vrăjmaşii deschid gura împo­triva noastră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Aceasta este ziua pe care o aşteptam“ (Plâ­ngeni 2, 10—17). Plângerile noastre. Din pricina fărădelegilor şi a depărtării de Dumnezeu, lumea a ajuns din nou într’un foc grozav de războaie. Jalea şi prăpădul se întinde în multe părţi. E o vreme a sângelui, a ruinelor şi a plângerii. E o vreme a plângerilor lui Iere­mia. Peste atâtea ţări din Eu­ropa a trecut pârjolul războ­iului. Milioane de oameni şi-au părăsit casele fugind din calea vrăjmaşilor. Milioane de oa­meni, bătrâni şi copii orfani, răniţi şi văduve, plâng în pri­begie, sau plâng pe ruinele războiului. Iată, nici ţara noastră n’a scăpat de sfâşieri şi plângeri. Atâtea zeci de mii de fraţi ba­­sarabeni şi bucovineni îşi plâng pribegia dureroasă. Rugăciuni cu lacrimi udă podelele case­lor şi bisericilor, trezind sufle­tele din amorţeala lumii şi înăl­­ţându-le la Dumnezeu. De mult n’au mai fost atâtea rugăciuni cu lacrimi. „Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni­ s’a întâm­plat ! Uită-Te şi vezi-ne ocară. Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări. Ni­ s’au stors ochii de lacrimi“. Ah, ce durere, ah, ce ru­găciune, ah ce lacrimi sfinte! De când le aşteaptă Domnul Iisus ! Cât se bucură Îngerii din cer ! Şi ce dureros e că oamenii nu-şi deschid inima cătră Dumnezeu decât sub bi­ciul suferinţelor... Moştenirea noastră. In mijlocul plângerilor sale, proorocul Ieremia se opreşte şi ascultă o voce sfântă care-i zice: „Domnul este partea mea de moştenire“ (Plângeri 3, 24). Iată cel mai mare adevăr de care oamenii, însă, nu-şi aduc aminte decât în mijlocul sufe­rinţelor, atunci când pământul începe să li­ se clatine sub pi­cioare. Prea mult suntem noi legaţi de lumea aceasta trecă­toare! Şi numai când „moşte­nirea noastră de aici a fost ră­pită de nişte străini“, aflăm că „Domnul este moştenirea noa­stră“. Numai când „casele noa­stre au ajuns în mâna celor din alte ţări“, numai atunci ve­dem că „străini şi călători sun­tem pe pământ“ (Evrei 11, 13). Ah, de ne-am opri toată viaţa lângă Domnul Iisus, sin­gura noastră moştenire trainică, singurul nostru reazim nesdru­­cinat. Atunci orce necaz ar veni peste noi, ne-am întări şi ne-am mângâia nădăjduind în Domnul. Indurarea Domnului. Mare prăpăd a venit şi acum peste lume! Multă jale este în toate părţile ! Multe sunt lacrimile şi sfâşierile, căci multe şi mari au fost fărădelegile noastre. Plângând pe ruinele tem­plului din Ierusalim şi văzân­­du-şi ţara pustiită de vrăjmaşi, proorocul Ieremia nu- şi pierde nă­dejdea. Ci el îşi aduce aminte,­­ printre lacrimi, că „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit“, şi în­durările Lui nu sunt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimi­neaţă. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Domnul nu ne leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhneşte pe cineva se în­dură iarăş de el, după îndura­rea Lui cea mare. De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui. Să luăm seama la umble­tele noastre, să­ le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile către Dumnezeu din cer zicând : „Am păcătuit, am fost îndă­rătnici!..“ (Plângeri 3, 22—42). Iată învăţătura vremilor grele prin cari trecem. Iată de unde ne poate veni mântuirea şi mângâierea! Se clatină lumea din te­melii ? Aşa e lumea aceasta de­părtată de Dumnezeu. Aşa se clatină şi se prăbuşec toate câte sunt clădite pe nisip şi „pe vâ­­nare de vânt“. Iar dacă pri­mejdia creşte şi dacă suferin­ţele se adună asupra noastră, să ne cunoaştem păcatele şi să alergăm la Domnul. Nu e nimic în lumea aceasta pentru care să plângem. Numai pentru păcatele noastre să plângem ştiind că „bunătăţile Domnului nu s’au sfârşit şi îndurarea Lui e în veci“. Preot NICOLAE VONICA, îngerii vestesc îndurarea lui Dumnezeu. INVITARE. Sâmbătă 20 Iule (Sf. Ilie), vom avea o adunare a Oastei Domnului în comuna Aurel Vlaicu (Binţinţi), jud. Hune­doara. Fraţii din toate părţile sunt rugaţi a lua parte. Veniţi, fraţilor, cu lăudăm pe Domnul şi să ne întărim în lupta mântuirii. Preot VASILE SIMTION.

Next