Lumina Satelor, 1940 (Anul 19, nr. 1-52)
1940-07-22 / nr. 30
larag. iu Trib. »bin Nr. 160, 13 V. 1938. Anul XIX „Este spre binele nostru că ne-ai smerit, Doamne, ca sâ tuvăîăm legile Tale‘ (Psalm 119, 71). ABONAMENTUL PE AN : „Lumina Satelor* și Oastea Domnului* Lei 150. .Lumina Satelor* singură Lei 75. .Oastea Domnului* singură Lei 75. Amândouă foile pe jumătate de an Lei 75. Pe trei luni Lei 38. Pentru America 3 dolari. Redactată de un comitet sub patronajul I. P. S. Sale Mitropolitului NICOLAE al Ardealului. Foaie săptămânală pentru popor. .Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El* (Psalm 105,15). Sibiu, 21 iutie 1940 Exemplarul la 8 pagini Lai 3 Nr. 30 Indurarea Domnului nu s’a sfârşit. ■ ■■■■«■■»■■■■■■■anBUBnHHDBBaHHmMuuHnBm Plângerile lui Ieremia. Din pricina fărădelegilor poporului lui Israil, Domnul Dumnezeu i-a vestit, prin proorocii Săi, că o mare nenorocire va veni peste el. Dar cuvântul Domnului era ca o ocară pentru ei şi nu le plăcea de el (Ieremia 6, 10). Mergeau din răutate în răutate şi nu cunoşteau pe Dumnezeu (Ieremia 9, 3). De aceea, zice Domnul „îi voi topi în cuptor şi îi voi încerca... Voi face din Ierusalim un morman de pietre şi cetăţile lui Iuda le voi preface într’un pustiu“ (Ieremia 9, 7-11). Şi aşa a fost. Peste poporul lui Israil a venit împăratul Babilonului, l-a trecut prin foc şi sabie, iar rămăşiţa a luat-o şi a dus-o în robie. Bietul prooroc Ieremia a rămas singur să plângă pe ruinele Ierusalimului. „ Adu-Ţi aminte, Doamne de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara ! Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări. Am rămas orfani, mamele noastre sunt ca nişte văduve“. (Plângerile lui Ieremia, 5, 1—3). „Bătrânii şi fetele şed pe pământ şi tac. Mi s’au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaele, din pricina prăpădului. Toţi vrăjmaşii deschid gura împotriva noastră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Aceasta este ziua pe care o aşteptam“ (Plângeni 2, 10—17). Plângerile noastre. Din pricina fărădelegilor şi a depărtării de Dumnezeu, lumea a ajuns din nou într’un foc grozav de războaie. Jalea şi prăpădul se întinde în multe părţi. E o vreme a sângelui, a ruinelor şi a plângerii. E o vreme a plângerilor lui Ieremia. Peste atâtea ţări din Europa a trecut pârjolul războiului. Milioane de oameni şi-au părăsit casele fugind din calea vrăjmaşilor. Milioane de oameni, bătrâni şi copii orfani, răniţi şi văduve, plâng în pribegie, sau plâng pe ruinele războiului. Iată, nici ţara noastră n’a scăpat de sfâşieri şi plângeri. Atâtea zeci de mii de fraţi basarabeni şi bucovineni îşi plâng pribegia dureroasă. Rugăciuni cu lacrimi udă podelele caselor şi bisericilor, trezind sufletele din amorţeala lumii şi înălţându-le la Dumnezeu. De mult n’au mai fost atâtea rugăciuni cu lacrimi. „Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s’a întâmplat ! Uită-Te şi vezi-ne ocară. Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări. Ni s’au stors ochii de lacrimi“. Ah, ce durere, ah, ce rugăciune, ah ce lacrimi sfinte! De când le aşteaptă Domnul Iisus ! Cât se bucură Îngerii din cer ! Şi ce dureros e că oamenii nu-şi deschid inima cătră Dumnezeu decât sub biciul suferinţelor... Moştenirea noastră. In mijlocul plângerilor sale, proorocul Ieremia se opreşte şi ascultă o voce sfântă care-i zice: „Domnul este partea mea de moştenire“ (Plângeri 3, 24). Iată cel mai mare adevăr de care oamenii, însă, nu-şi aduc aminte decât în mijlocul suferinţelor, atunci când pământul începe să li se clatine sub picioare. Prea mult suntem noi legaţi de lumea aceasta trecătoare! Şi numai când „moştenirea noastră de aici a fost răpită de nişte străini“, aflăm că „Domnul este moştenirea noastră“. Numai când „casele noastre au ajuns în mâna celor din alte ţări“, numai atunci vedem că „străini şi călători suntem pe pământ“ (Evrei 11, 13). Ah, de ne-am opri toată viaţa lângă Domnul Iisus, singura noastră moştenire trainică, singurul nostru reazim nesdrucinat. Atunci orce necaz ar veni peste noi, ne-am întări şi ne-am mângâia nădăjduind în Domnul. Indurarea Domnului. Mare prăpăd a venit şi acum peste lume! Multă jale este în toate părţile ! Multe sunt lacrimile şi sfâşierile, căci multe şi mari au fost fărădelegile noastre. Plângând pe ruinele templului din Ierusalim şi văzându-şi ţara pustiită de vrăjmaşi, proorocul Ieremia nu- şi pierde nădejdea. Ci el îşi aduce aminte, printre lacrimi, că „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit“, şi îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Domnul nu ne leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhneşte pe cineva se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare. De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui. Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile către Dumnezeu din cer zicând : „Am păcătuit, am fost îndărătnici!..“ (Plângeri 3, 22—42). Iată învăţătura vremilor grele prin cari trecem. Iată de unde ne poate veni mântuirea şi mângâierea! Se clatină lumea din temelii ? Aşa e lumea aceasta depărtată de Dumnezeu. Aşa se clatină şi se prăbuşec toate câte sunt clădite pe nisip şi „pe vânare de vânt“. Iar dacă primejdia creşte şi dacă suferinţele se adună asupra noastră, să ne cunoaştem păcatele şi să alergăm la Domnul. Nu e nimic în lumea aceasta pentru care să plângem. Numai pentru păcatele noastre să plângem ştiind că „bunătăţile Domnului nu s’au sfârşit şi îndurarea Lui e în veci“. Preot NICOLAE VONICA, îngerii vestesc îndurarea lui Dumnezeu. INVITARE. Sâmbătă 20 Iule (Sf. Ilie), vom avea o adunare a Oastei Domnului în comuna Aurel Vlaicu (Binţinţi), jud. Hunedoara. Fraţii din toate părţile sunt rugaţi a lua parte. Veniţi, fraţilor, cu lăudăm pe Domnul şi să ne întărim în lupta mântuirii. Preot VASILE SIMTION.