Lumina Satelor, 1940 (Anul 19, nr. 1-52)

1940-07-22 / nr. 30

Pag. 2 LUMINA SATELOR Proorocul Ilie şi vremile noastre. Ceva despre dragostea de Dumnezeu, dragostea de neam şi moşia strămoşească Pentru cei ce odihnesc pe pa­ginile Cârţii Vieţii, Ilie prorocul, robul lui Dumnezeu, este un om de seamă, a cărui viaţă mişcă adâncul sufletului, cu numele său, cu drumul său de foc pe nourii cerului şi cu graiul mustrător, prin care vesteşte dreptatea mâniei ce­reşti sigură şi necruţătoare faţă de păcat. Viața lui, bogată în fapte alese, s’a tors cu 850 ani înainte de venirea Mântuitorului şi a fost închinată slujirii adevărului şi bi­nelui obştesc, învăţând, mustrând şi dojenind pe cei fărădelege. Şti­­indu-se un vas în mânile Domnu­lui, nu s’a abătut dela această mi­siune, cu toate suferinţele ce-au venit peste el, rămânând pildă ca şi noi să-l vestim pe El în veci. Mă opresc, acum, la cele istorisite în cartea 111-a a Regilor cap. 21 şi 22, întâmplări asemănă­toare cu cele din zilele noastre, din care, zăbovind cu mine ceti­­toriile, scoatem folositoare învă­ţături. Se spune acolo că, Ahab, rege rău peste Israilul închinător la idoli, îşi luase soţie streină de neam, pe păgâna Isabela, cea fără teamă de Dumnezeu şi ruşine de oameni, cea îndemnătoare la pă­cate, căci era lacomă de bogăţii pământeşti, cea iute la mânie, gânduri viclene şi sfadă, gata spre minciună şi înşelăciune totdeauna. Lângă palatul lui Ahab, un supus al său, zis Nabot, avea o vie la care râvnea regele, care-i propune să i-o cumpere pentru grădina sa. Nabot îi răspunse: „Să mă ferească Dumnezeu, să-fi dau moşia părinţilor mei“ (21, 3). Vă­­zându-l întristat, Isabela îi făgă­­dueşte că i-o va da ea, fără voia lui Nabot. Cu scrisori înşelătoare, adresate căpeteniilor poporului, ea găseşte două mărturii mincinoase, cari acuză pe sărmanul Nabot că a hulit pe Dumnezeu şi pe rege, din care pricină a trebuit să fie ucis, fără milă, cu pietrii, iar Ahab şi Isabela s’au făcut stăpâni pe via lui. Dar Dumnezeu, dinaintea că­ruia nimic nu scapă neobservat şi nerăsplătit, a trimis pe Ilie pro­rocul să aducă celor vinovaţi jude­cata Sa dreaptă şi necruţătoare. El i-a zis: „Pentru că te-ai încu­metat, împins de Isabela, să să­vârşeşti fapte nelegiuite înaintea ochilor Domnului şi să-L mânii, vor veni peste tine năcazuri multe şi te va mătura Domnul care stâr­peşte întreg neamul tău de pe pă­mânt“ (V. 20, 21). ,în locul în care au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge sângele lui Ahab şi al Izabelei* (23—26). Aceasta fiind cea mai păcătoasă: „Câinii vor mânca în ţarină trupul ei şi nimeni n’o va îngropa“ (IV Regi 9, 10). Şi cuvântul Domnului, cobo­­rît pe pământ, e sfânt şi veşnic. El nu se ’ntoarce la Dumnezeu până când nu se î n f ă p t­u e ş t­e, după cum nu se ’ntoarce ploaia în nori, până nu adapă şi rodeşte pământul. Cetim acolo că, Ahab şi Isabela au fost ucişi. Trupul sofiei era „ca gunoiul pe ogor“, iar „când s’au dus să o îngroape, n’au mai găsit nimic dintr'insa, decât numai scofârlia capului, pi­cioarele şi palmele mânilor“ (IV Regi 9, 35). Peste cei 70 de fii ai lor, deşi nevinovaţi, a căzut ca trăznetul pedeapsa şi blăstămul ce­rului, fiind junghiari, iar capetele lor puse 'n panere, au format două grămezi înaintea porfii (10, 7—8), încă odată s’a plinit Scrip­tura: „ Adevărul Domnului rămâne în veac­“; „Cuvintele mele nu vor trece!“ (Mat. 5, 18). O, Doamne, cât sunt de a­­dânci şi înfricoşate tainele rândue­­lilor Tale, în veac11 Să 'ncercăm, iubite cetitor, să prindem, cu curăţenia sufletu­lui nostru, toată învăţătura mân­tuitoare, venită dela Cel de sus, prin viața de suferință a altora. Şi anume: 1. Se cade, să învăţăm că, trebue să ţinem cu hotărîre, tărie şi sfinţenie la curăţenia desăvâr­şită a legii şi credinţei noastre strămoşeşti ortodoxe. Să depăr­tăm dela noi gândul uşuratic de-a ne lua după „gura lumii*, ca să ne „modernizăm*, lăpădând cele­­ mai scumpe şi sfinte comori su­fleteşti religioase, cum n’au alte neamuri sub soare. Cel ce-şi păstrează legea curată, nu face ca Ahab care şi-a luat sofie de neam strein şi pă­gân, duşman lui, fără dragoste şi respect de lucrul cel mai de preț, cum este credința. 2. Din viața lui Nabot care a ţinut atât la pământul lui, să desprindem porunca istoriei , de-a păstra cu orice preţ pămân­tul moştenit de la părinţii şi strămoşii noştri. Pentru că, de această glie se leagă o parte din sufletul lor, unde din trudnica lor muncă, prin care în mod cinstit şi demn şi-au câştigat pânea de toate zilele. Şi apoi, câte amintiri din dulcea copilărie ne leagă, tainic, de un ogor, o livadă, o vie sau o casă! Prin mijlocirea lor, pă­rinţii şi bunicii sunt continuu vii în mijlocul şi în sufletul nostru, cu poveţele lor pline de înţelepciune şi folos. Vânzându-ne moşia, ne despărţim de familia noastră, ne lipsim de comorile trecutului no­stru măreţ şi treptat, ne afundăm, neştiutori, în sărăcie sufletească şi materială, în mizerie şi nevoi. Da, căci părinţii nu mai sunt ală­turi de noi să ne îmbărbăteze în dureri şi năcazuri. Istoria e moartă, că noi Ro­mânii, ne-am legat de pământ cu o iubire arzătoare. Pentru apăra­rea lui, în toate luptele ce-am purtat am fost de o vitejie fără asemănare care uimeşte deapururi chiar pe cei mai cruzi duşmani. Românii au murit cu drag pentru patrie, convinşi că astfel apără credinţa, moşia şi casa părin­tească, locuri sfinte în cari îşi dorm somnul de veci şi pe cari n’au îngăduit să le vadă pângă­rite de streini. Ori care ar fi greutăţile vie­ţii, să lăpădăm deprinderea urâtă a unora dintre noi cari îşi vând totul la fără şi pleacă la oraşe, cu gândul că acolo vor fi mai fericiţi. Dimpotrivă, acolo viaţa e mai grea, mai scumpă, sărăcia mai mare, iar la nevoe, fără ru­denii şi cunoscuţi de aproape, poţi muri chiar de foame, neştiut şi ne­­plâns de nimeni. Observaţi ce fac streinii, cari se cuibăresc în fericitul nostru „Canaan" ! Oriunde, ei cumpără cu lăcomie pământul nostru, bine­­ştiind că acesta e un „cui” care-i leagă vecinie aici şi este izvor de bogăţie cinstită totdeauna. De aceea, să rămânem la ţară, muncitori şi harnici, făcân­­du-ne gospodării frumoase şi lup­tând ca să nu vindem nimic strei­nilor de neam, cari devin astfel tot mai mult stăpâni pe pământul scumpei Patrii, iar, puţin mai târ­ziu, străpâni şi peste libertatea şi viaţa noastră. Căci Patria şi vii­torul ei sunt ale acelora cari azi şi mâine stăpânesc şi lucrează o­­goarele ei, cu lanuri de aur. 3. In sfârşit, din istoria fa­miliei lui Ahab să învăţăm că Dumnezeu răsplăteşte drept şi pe­depseşte fărădelegile, pe pământ, cât şi în viaţa de dincolo, făcând să dispară neamul păcătoşilor, iar de la judecata mâniei lui înfrico­şate, nimeni nu poate fugi. El ri­sipeşte şi pustieşte totul ce s’a clădit pe răpire. Femeile să ia aminte la Isa­bela, fiind cu frica lui Dumnezeu şi cu ruşine de oameni, fără să îndemne sofii la câştiguri mate­riale pe căi necinstite. Acestea sunt uriciune înaintea lui Dumne­zeu care nu uită păcatele părin­ţilor şi trece asupra fiilor pe­deapsa cuvenită lor. Această pe­deapsă se dă după măsura în care s’a nesocotit poruncilor Lui, cum s’a dat Isabelei. Fratele meu, până mai eşti încă în viața, fugi de orice ne­legiuire, lucrând cele plăcute Dom­nului Dumnezeu. Dacă ai şi greşit că este-te ca mică să-ţi fie pe­deapsa care te aşteaptă aici ne­întârziat. Nu zăbovi, căci degrab vine sfârşitul, când se va rosti judecata nemiloasă a Celuia Atot­­drept faţă de tine, de ai casei şi ai neamului tău. Fă deci numai binele, ve­stind tuturora pe Domnul ca şi Ilie prorocul şi atunci tu şi toată familia, cu tot neamul, ve­i trăi binecuvântaţi de El în vecii vecilor ! Preot-prof. SIMION RADU, liceul „Gh. Lazăr* Sibiu. Proorocul Ilie. Fapte vrednice de urmat... O caldă dragoste față de bi­serică au dovedit credincioşii pa­rohiei Renghet, jud. Hunedoara, ce au strâns suma de 10.000 Lei şi au procurat un rând de odăjdii bi­sericeşti de sf. Paşti. Au donat deasemeni : Oproiu Iosif 1000 Lei, Budoiu Maria 650, Stoica Ion 850, Filimonescu Lazar 550, din cari s’au procurat obiecte pentru sf. altar ca: disc, steluţă, cădelniță, căldăruşe, candele, clopoţel, etc. Dumnezeu să le răsplătească fap­tele lor bune. Deasemenea aflăm că pentru ajutorarea fraților refugiaţi din Ba­sarabia și Bucovina, au contribuit până în prezent următorii credin­cioşi ai parohiei Renghet: Ştefan Iosif, Vişui cu 1500, Pr. Sabău Ion cu 1000, Dna Hortenzia înv. Florea cu 300, cu câte 200, Filip Nicolae, Paştiu Petru, Mofa Ioan, Mofa Iosif, cu câte 100 Lei au contribuit: Văd. Luca Maria, Văd. Ştefan Gheorghița, Vasilie Samoilă, Stoica Marinca, Ştefan Sofia a Tomii, Ştefan losif a Găcii, Stoica Nicolae, Abrudean Luca, Budoiu Maria, Filimonescu Ro­­mulus, Cazan Nicolae, Văd. Şte­fan Ana, Cosma Dionisie, Filip Ioan a Onic­­i, Stoica losif a Lăi­­ţii, Stoica Alexandru, Dănărescu David, Sav Valeria, Stancu Ioan, Frățilă Gheorghe, Codreanu Ni­colae, Filip Lina I. Iosif, Giurgiu Todor, iar alții cu câte 50 Lei. Cu câte un dublu decalitru de grâu au contribuit Marian Nicolae, Dan Io­sif, Popa Ioan și alții. Multe femei au contribuit și cu pânză pentru îmbrăcăminte, cu haine de pat, covoare, cearceafuri, prosoape etc. ca de ex. : Popa Elena, Şte­fan Tidia, Sav Letiţia, văd. Ştefan Gheorghita, Abrudean Maria, Po­­povici Marifi, Dănarese Maria, To­dor Maria, şi altele. Colecta este încă deschisă. Nr. 30

Next