Lumina Satelor, 1944 (Anul 23, nr. 1-52)

1944-01-01 / nr. 1

73 PijAlB SAPTAMÂNALA PENTRU POPOR Apare sub patronajul I. P­ S. Sale Mitropolitului NICOLAE al Ardealului M--in ma—s—Maganer«»»—■« MWinmtwr»Jgyei—« Prețul abonamentului i 1944 Pe an an 460 Lei. Pe o jumătate de an Lei 230, Ou ssuceăr 10 l»ai Acest număr cu calendar de ponte Lei 15 Sibiu, 1 Ianuarie 1944 Inreg. la Trib, Sibiu, Nr. 160 din 12 V.1946 Redacția ei adusilistrațiai SIBIU, etr.­MI- i u­n­iroed­iei 43 Anul nou care acum se începe, deschide drum nou pentru orce suflet. Aşa trebuie să fie în lumea creştină; tre­buie să se întâmple înoim­. Nu este destul să se schimbe vre­­mile şi anii, trebuie să ne înoim şi noi! Adevărata vieţuire creşti­nească pe aceasta se înteme­iază. Iar înoirea însemnează o deşteptare la o viaţă nouă, părăsirea unui trecut greu de fărădelegi, negru de păcat şi intrarea într’o nouă viaţă cu­rată, plină de lumină şi de ce­rească binecuvântare. In acest înţeles ne-a spus Domnul Hri­­stos: « Trebuie să vă naşteţi de sus» (Ioan 3, 7). Anul nou despica drum nou in viaţă, drum de mântu­ire. Am zis de mântuire, pen­­tru că mântuirea este lucrul cel mai de căpetenie pe care l-am putea dori în pribegia noastră pe pământ. Mântuirea sufle­tească pentru omul singuratic şi mântuire naţională pentru ţara şi neamul nostru româ­nesc. Anilor de la Hristos în­coace li se spune ani ai mân­tuirii. Pentru că de la venirea lui Hristos în trup pe pământ oamenii şi seminţiile pământu­lui se mântuiesc an de an. Am intrat acum în anul mântuirii şi al păcii lui Hristos 1944, întrebarea cea mare care se pune acum este : Va fi anul ace­sta 1944 an de mântuire pentru noi şi pentru neamul nostru, an de bucurie sufletească, anul pă­cii izbăvitoare pentru lumea întreagă ? Pentrucă să fim cât mai aproape de mântuire trebuie să ne apropiem cât mai mult de Hristos. Pentrucă numai Hristos Domnul dă mântuirea! Mare ne este mâhnirea când vedem că atâţi din creştini se înde­părtează de Hristos! Când Iisus Hristos a vor­bit mulţimilor cari­­ înconjurau de taina cea mare a Euharistiei (Ioan 6,53—62), mulţi au în­ceput să-l părăsească, rămânând în jurul lui numai cei 12 uce­nici. «Deci a întrebat Iisus pe cei 12 : Nu vreţi şi voi să­­ vă duceţi? Simon Petru i-a răspuns: «Doamne la cine ne , vom duce? Tu ai cuvintele vieţii de veci şi noi am cre­zut şi am cunoscut că tu eşti sfântul Lui­ Dumnezeu» (6, 67,69). Mulţimea a părăsit pe Iisus, dar cei 12 au crezut şi­ au cunoscut că el este Mântu­itorul. Ei au ales pe Hristos şi­ au păşit cu Hristos în vi­aţa lor, dar şi în istoria lumii. Să ne reculegem şi noi­­­în prag de an nou să alegem ş­i noi pe Hristos şi să păşim cu el în noul an. Preot Gheorghe Seca» Ca Hristos in Noul An £112$. STEGARUL — Mucenicul loan Arion din Agriş — S’apropia 1 Decemvrie 1918. Feciorii fi ferde din Agriş s’a dansa In toată seara la casa părintelui Gheorghe, să­­ înveţe cântece naţio­nale fi Bă gătească steagul pentru Alba Iulia. Steag mândru şi frumos, căci Agrişul e sat de frunte şi Agri­­şenii fruntaşi vreau să fie şi la cu Dania Irdealslai cu România. — Fetelor, cu ce vă arătat! pentru marea nuntă dela Alba lu- 11a ? Iotrebă voios feciorul Intre fe­ciori loan Arion. — E , c’o năframă roșie ca sângele românesc, strigă Îndată una. — Ea cu ana galbroă ca holda coaptă, de pe brazda noastră strămo­șească, răspunse In grabă altă fată. — Atunci eu cu una albastră, ea seninul ceriului, care ocrotește neamul nostru, întregi a treia fati. — Ea cu frunze de mătasă! — Ea cu clacuri de arginti — Ea cu cănăcd frumos­ de aur ? — Eu cu salbă de mărgele! urmară la șirag altele. — Eu volu coase năfrămile I — Eu volu prinde mărgelele I — Eu volu pune podoabele I se repeziră iarăș altele. loan Arion cioplise cea mai mândră frica­ din sat pentru steagul praznicului luminat și ajuta cu di­băcie latelor să­­ gate frumos ca su­fletul lor virtuos. Vineri sesia­­ isprăviră. Era o podoabă. O primavara’n sfârşit de toamnă. Fura ochii şi inima tuturora. Părintele Gheorghe cu ochii u­­mezi de b carie le grăi tinerilor ! — Drugii mei, vrednic lucru aţi făcut. După atâta prigoană şi in­josire, voi dat­aţi steagului nostru cuvenita cinste şi strălucire. Dar un lucru tot îi mai lipseşte... Tinerii se uitau miraţi la steag, apei unii la alţii, întrebător, dar nu descoperiră lipsa. Doar loan Arion şopti mai târzio:­­ — Sfinţirea, părinte. — Aşa este, dragul meu, sfin­ţirea. Mâne dimineaţă să vă 'micăcaţi ca la sfânta înviere şi să fiţi toţi la biserică, să sfinţim steagul, şi apoi să pornim spre Alba-Iulia. — Ate vom face, părinte, răs­punse loan Arion In numele tineri­lor şi prinseră a se risipi feciorii şi fetele, ca mâne Sâmbătă dimineaţa, când vor suna clopotele, să fie toţi In faţa aitarului, la sfinţirea stea­gului. Ei îşi ţineră legământul. Ba a­duseră ca el tot satul la biserică. Era o Sâmbătă cu nor şi ceaţă. Dar In sufletul tinerilor era numai soare şi numai viaţă, numai avânt şi curaj. Părintele Gheorghe slujii cu e­­vlavie rară, care tesculeşte sufletul şi la slujbă pomeni întâi In viaţa sa pe Ferdinand I, Regele tuturor Ro­mânilor. Iar după binecuvântarea şi stropirea steagului, Ii înălţă ca pe un brad In faţa credincioşilor şi le grăi : — Dragii mei, Sâmbătă e ziua morţilor, dar pentru Agriş această Sâmbătă este ziua învierii ! De acum agrişenii sunt liberi la ţară liberă ! Şi semnul libertăţii lor este steagul acesta. Juraţi ş I toţi credinţă I — Istrănul Jurăm! răspunse In glas mare tot poporul. Părintele Gheorghe le sorbea răspunsul dat după pofta inimii sale şi urmăi — Să căutăm acum stegarul. Credincioşii se uitară ’n jur, măsurau cu privirea şi pe un fecior şi ţie altui v­ă­r se opriră toate pri­virile pi calpul Maul voinic frumos şi mărturisiră toţi cu’n glas i — Ioan Arion. (Councuve pe pag. 2).

Next