Lumina Satelor, 1948 (Anul 27, nr. 1-52)

1948-01-01 / nr. 1-2

&&su, 1—15 ianuarie^ 1948 'PiataJ tox. /-ff s’a aprobat cu Nr. 64.560^19*4 _____________________V*_______________♦/_________________________ ''' ' ' ------Hfl! .~JSZZ---------------------­Fiati sîntamama P5HTRV imvmarsa popomvi ih viata crestiha Anal *7 Nr. 1­.Î (of.) Loco Onor. Asociația „Astra“ « «» Zii 29- Regele Mihai I a abdicat întemeierea Republicei Populare Române Faptele acestea s’au întâmplat la 30 Decemvrie 1947 şi dăm mai jos actele de căpătenie care le însoţesc MIHAI I-iu Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională Rege al României La toţi de faţă şi viitori, sănătate. In viaţa Statului Român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri po­litice, economice şi sociale, cari au creat noui raporturi între principalii fac­tori ai vieţii de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor­­stabilite de pactul fundamental — Constituţia Ţării — ele cerând o grebnică şi funda­mentală schimbare. In faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspun­dere ai Ţării, conştient de răspundrea ce-mi revine, consider că instituţia mo­narhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României. In consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în In­teresul poporului român, ABDIC pentru mine şi pentru urmaşii mei de Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat. Dat la Bucureşti, astăzi 30 Decembrie 1947. MIHAI R. Proclamaţia Guvernului către popor Muncitori, ţărani, intelectuali, soldaţi, subofițeri, ofițeri, cetățene şi cetățeni ai României Regele Mihai I, a abdicat astăzi dela Tron. In actul de abdicare, semnat astăzi, la 30 Decemvrie 1947, constată că „în viaţa Statului Român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat nouă raporturi, între principalii factori ai vieţii de Stat*­ In faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţârii, Regele consideră că ,, instituţia monarhică nu mai conrespunde actu­alelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ca reprezentant o piedecă serioasă în calea desvoltării României.“ Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat. — Republica populară. Eliberat în 1944 de sub jugul cotropitorilor hitlerişti şi al slugilor lor din ţară, poporul şi-a luat soarta în propriile sale mâini. In frunte cu forţa organizată, conştientă şi neşovăitoare a clasei mun­citoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, poporul român a înlăturat jugul mo­şierilor şi a pedepsit pe trădătorii intereselor sale, alungând de la cârma ţării pe cei care apărau interesele jefuitorilor săi. Astfel, poporul român a reuşit să-şi înfăptuiască un regim democrat pe care continuă să-l întărească. Monarhia constituia o­ piedică în cale desvoltării ţării noastre spre un regim de democraţie populară, care să asigure tuturor celor ce muncesc bu­năstarea materială şi culturală, sa asigure independenţa şi suveranitatea Sta­tului Român. Prin înlăturarea monarhiei se deschid democraţiei noastre populare, căi noui de măreţe înfăptuiri Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni ! Să înălţăm noua formă de viaţă a Statului nostru, Republica Populară Română, Patria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea de la oarte şi de la sate“. Proclamaţia— adică acest cuvânt trimis poporului întreg —este subscrisă de toţi membrii Guvernului român în frunte cu dl prim ministru Dr.Petru Groza. Deocamdată, pentru conducerea treburilor tinerei republici, s’a ales un prezidium constătător din dnii: C. I. Par­hon, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec Gh. C. Stere şi I. Niculi şi se fac mari pregătiri pentru temeinicirea nouei aşe­zări democratice populare. \ . ­ In pragul Anului Nou Am intrat în anul Domnului 1948. Stăm deci în faţa vieţii pe care suntem chemaţi să o arătăm tuturor şi în toată frumuseţea ei pentru încă un soroc de vreme. Grijile cari ne-au împresu­rat în trecut rămân în urmă şi peste ele se aşterne uitarea. Doar întâmplările cele mai bune se cade să rămână în mintea noastră, pentru învăţarea noastră. Pacea s-a aşezat în cele mai multe părţi ale lumii. La noi, ea a prins rădăcini mai adânci ca în alte locuri. Împrejurarea a­­ceasta însă nu este chemată să ne îndemne la o viaţă de tihnă, ci dimpotrivă, să deştepte în noi îndemnul spre cele înalte, spre naşterea noastră la o viaţă creş­tină plină de pacea lui Hristos. În­­tr’un an nou, să ne ridicăm şi la o viaţă nouă. Am fost doar calzi pentru Hristos, pentru viaţa şi învăţătura Lui, pentru Biserica Lui ? Urmează acum să fierbem în dragostea Lui. Am fost cumva doar nişte luminiţe sfioase şi plă­pânde ? Se cade acum să ne întă­rim cu lumina ce vine de sus şi să luminăm tuturor prin viaţa şi prin faptele noastre cele bune. Cu adevărat, Hristos este „pacea noastră“. Dar Hristos este şi tăria noastră în lupta cu păcatul şi cu trezirea noastră la o viaţă fără de prihană. Prin El devenim ostaşi ai Du­hului, oşteni neînfricaţi în lupta cu tot ceea ce este nefolositor întru câştigarea mântuirii noastre sufle­teşti. Deodată cu ivirea­ fiecărui an nou, în sufletul multor oameni îşi face loc o teamă ascunsă de ne­cunoscut. Tu, creştine, eşti cu­prins de o asemenea teamă ? Să nu fie ! Căci lui Dumnezeu nimic nu-i este ascuns şi necunoscut. Viaţa noastră este înaintea feţii Lui şi trebue să ne-o purtăm în duh creştinesc. „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28, 20), ne zice Mântuitorul. Da, cu noi este El, cu lupta noastră pentru mai bi­nele tuturor­ Să păşim deci în Noul An cu încredere neclintită, cu nădejdi creştine neostenite, cu dragoste mereu sporită, cu credinţă tare. Să urmăm pilda oşteanului Hri­stos, ca să şi ajungem la o ase­mănare cât mai mare cu El. Redacţia „Siguranţa“ mântuirii­ Ue mare sfânt Părinte, când se afla pe patul de moarte, ve­dea cum vine Mântuitorul cu sfinţii Apostoli ca să-i ia sufletul în Rai, şi cu toate acestea, sfân­tul căruia i se luminase faţa ca soarele mai cerea de la Domnul Iisus câteva­ zile ca să se că­iască. Un alt mare sfânt Părinte, când sfinţii îngeri îi luau sufle­tul ca să-l ducă spre slăvile ce­reşti, auzind cum unii îi spu­neau că a scăpat de iad, a răs­puns : „încă n’am scăpat de rău şi păcat“. Pentru ce oare cei ce au fost îngeri în trup şi dumnezei după har nu aveau „siguranţa“ mântuirii cu care se laudă cei mândrii ? Răspunsul­ e simplu : fiii lui Dumnezeu, fiind plini de sme­renie, se cunosc pe ei înşişi îşi văd păcatele cum se vede cel mai mic fir de praf într-o rază de soare ce trece prin fereastră şi-şi dau seama că Dumnezeu „chiar în sfinţii Lui nu se încrede şi cerul însuşi nu este curat în ochii Lui !“ (Iov. 15, 15). Ca şi sf. ap. Petru, sfinţii zic : „Du-te de la mine, Doamne, că sunt om pă­cătos“ (Luca 5, 8). „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“ (Ioan 13, 6). „Nu mai sunt vred­nic să mă chem fiul tău“ (Luca 13, 19]. „Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosul“ [Luca 18, 13] „Doa­mne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu“ [Matei 8, 8). Pe câtă vreme cei orbiţi de mân­drie, nu-şi văd niciodată păcatele şi cred că, dacă şi-au văruit mor­mântul prin faptele din afară, sunt „siguri“ de mântuire, ei nu-şi dau seama că prima des­­robire de păcatele omului din afară, cu care se lăuda fariseul, nu are preţ dacă nu este com­pletată de schimbarea lăuntrică a omului, care îşi are începutul în căinţă adevărată. Nu „siguranţa“ izvorîtă din mândra încredere în sine, ci nă­dejdea smerită în mila lui Dum­nezeu, ne duce la mântuire. Fr. P. L. „Lepădafi chipul de piefuire din trecut al omului celui vechin, care piere in poftele lui cele ademenitoare şi, t­oind duhul minţii noastre, să vă imbracafi in omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o cu­­vioşie şi sfinfenie adevărată“. Efeseni 4, 22—24.

Next