Luminița, 1960 (Anul 11, nr. 1-12)
1960-01-01 / No. 1
PLNEU __ Anăl meu zidește case, cocoțat pe schele. El cu fruntea lui ajunge pînă sus, la stele. -Tatăl meu coboară-n min ca să smulgă fierul, dar pe seară, mult ii placi să privească cerul. Tatăl meu dă țării e pe cîmpuri vara; are mari oștiri de grîne cit se-ntinde țara. — Tata străjuie-n uzine marile cuptoare, fierbe-n vatră, cu oțelul, bulgării de soare. — Alb 'halim imbracă tata în spital cînd vine. Spune-i numai ce te doare, el te face bine! — Tata ne deschide-n școală, cel dinții, caietul. I El ne-nvață socotitul, ci și alfabetul. Eu cresc mare lingă tata, și-nvăț carte bine, ca părinții mei să fie mindri și de mine! Desen: R. lUSEIN VERONICA PORUMBACU ! o nucă se zărea, După gardul vechi, la pîndă, Casa mică și plăpîndă... Prispă-avea?... Parcă n-avea! Băiețeii nesătui, Strinși la joacă prin amături, Brațele-ntindeau in lături, Nu e casa noastră! Nu-i îngropată in zăpadă, Casa, cine s-o mai vadă? Astăzi dacă treci prin sat. Te poftesc Ia noi, la cină, în pridvorul cu lumină Și-n iatacul meu curat... Satu-ntinerit ți-arată Alte case pe sub tei. N-a rămas nici un bordei Din robia de-altădată! Crîngule, dăi-mi flori de rouă Să se duc la casă nouă! TITEL CONSTANTINESCU pune, W