Luminița, 1972 (Anul 23, nr. 1-12)

1972-01-01 / No. 1

I ■ ryV Legămîntul poetului Alecsandri «...Alegîndu-te pre tine Domn in tara noastră am vroit să arătăm lumii aceia ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou... Fii dar omul epocii... fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blind, fii bun mai ales pentru acei pentru care toți Domnii trecuți au fost nepăsă­tori și rai». Cu aceste cuvinte sim­ple, dar pline de adinei semnificat, l-a întîmpinat Mihail Kogălniceanu pe Alexandru Ioan Cuza după dec Li­­nerea jurămîntului ca Domn m­ol­dovei. Era în ziua de 5 gher.i­ie 185<y și, după cum notează în z­­­im­b­rile sale scriitorul Neculai Gar,e <istr.. gătul de entuziasm care i-bu­m in acele momente din piept • ;­e tutu­rora nu se poate descrie Dar poate cel mai frumoasă oescriere a lașului din ziua alegerii ur £uza­ne.a lăsat-o Vasile Alecsa:tCtr.. «Mase <je oameni purtind saci; imagini ale­gorice pa ret­­ea." Sr­ âzile strigînd: Trăiască Domn. .De altfel, Vasile Alecsandri a fost primul depu­tat chemat să votez și iar legămîntul său făcut n acel moment a produs mare senzație:. .De liberul meu cu­get, de libera mea conștiință, aleg de dt .na Moldovei pe colonelul Alexandru Ioan Cuza», iar aceste mte au fost apoi rostite de 48 din cei 55 de deputați ai Adunări elective. In cea de-a 24-a zi a lunii ghenarie, sub presiunea maselor populare din București și din împrejurimi, Ale­xandru Ioan Cuza va fi proclamat­­ ca domn al Țării Românești, îndoita sa alegere a provocat un entuziasm de nedescris. Martorii oculari afirmă că «mulțimea cînta și juca la toate răspîntiile „Hora Unirii" în sunetul muzicii militare și la lumina torțelor», iar istoricul transilvănean Al. Papiu Marian va scrie ceva mai tîrziu: «Cînd s-a ales Cuza Dorin, entuziasmul la românii Transilvaniei era, poate, mai mare decît în Principate». \ dÉfl \ /Oa I 1 i*MIT i 3 LUCÛ 111 I­>"5 *c­­ 1srt N«■O VWy ^^^UnL­ I U \ \\ \\ \ \\­­| lurVoIfu^ 1 \ \\ 4 mly^rf 1 \ \L k >— \ \ \ \ \ \ 1 \ 1 J Bl I : \ M ' % \ \jfl j H ‘So £ Legenda Cuza-Vodă Firește, bucuria și entuziasmul popular erau o expresie a n­ăzuințe­lor celor obidiți, care-și puneau mari nădejdi în actul Unirii, dar domni­torul Alexandru Ioan Cuza avea să le dea noi și profunde înțelesuri, cu toate că n-a stat la cirma țării decît puțini ani. El a simbolizat drep­tatea, bunătatea, modestia și multe alte calități clare, toate la un loc, au făcut ca în folclorul literar să apară ceea ce, pe drept cuvînt, a fost numit «mitul Cuza Vodă». Iar folclorului i se«ad»«gă operele literare ale unor scriitori și poeți ce au scri* d»*,ți.-e don .■ o sinceră prețuire, scrieri pe care și astSxi le citim cu multă emoț­i­e sînt semnate de Vasile Alecsandri, Grigore Al­exandrescu, Dimitrie Solintineanu, Ion Creangă, I.L Carețu,««», Al. Vlahuță, Al. Macedonski, Mihail Sadovea­­nu și mulți alți. Din mărturiile celor care l-au cunoscut, reiese că Vodă Cuza era un bărbat «chipeș» și «voinic», «îndemînatic și iute» și «tare mîndru-n hainele de domn». Acestui portret fizic, tot aceste mărturii le adaugă unul sufletesc, din care desprindem că «era om de treabă» și «om mo­dest», «Cuza Vodă nu era fudul» sau «te duceai și vorbeai cu el cum vorbesc cu dumneata acum». Dar să mergem pe firul mărturiilor celor care l-au cunoscut, fie ei țărani sau orășeni, fie tineri sau mai vîrstnici, mărturii pe care culegătorii de folclor le-au consemnat, lăsîndu-le urmașilor drept oglindă a marelui domn. Era om de omenie Se povestește prin părțile Vasluiului că odată mai mulți săteni din comuna Stoi­­cești se întorceau cu carele de la Galați. Pe drum, cam la o poștă de oraș, unuia îi cade un bou de trudă și de căldură și moare. Bietul sătean era nevoiaș, ținea o casă de copii doar cu cărăușia și nu avea decît două vite, începu el să se jelească, dar degeaba! N-avea cum să mai miște carul din drum și nici bani in pungă nu mai erau. Dar iată că tocmai atunci trece pe-a­­colo domnitorul, care, văzîndu-l pe sătean atît de necăjit, opri rădvanul ca să afle pricina necazului. După ce-l ascultă, scoase cîțiva galbeni și-i dădu, spunîndu-i: — Ține ăști bani să-ți iei alt bourean! Bietul om nu știa cum să-i mai mulțu­mească, dar Cuza se și făcu nevăzut. în urma lui, oamenii glăsuiau așa: «Ferice de mama care l-a făcut căci e om de ome­niei»,

Next