Lupta Sibiului, iunie 1950 (Anul 7, nr. 251-276)
1950-06-01 / nr. 251
f. p * ORGfIH AL COMITETULUI JUD. PMB SIBIU $1 AL COMITETULUI PROVIZORIU JUDEJEAH $1 ORĂȘENESC Anul 11 (VII) Nr. 251 (1542) Joi 1 Iunie 1950 4 pagini 4 Lei Granceoasa demonstraţie pentru pace de la Berlin a fost o replică puternica şi grăitoare data conferinţei de la Londra BERLIN, 31 (Radio). — Grandioasa manifestaţie pentru pace, organizată la Berlin de Congresul Tineretului Liber German, a luat sfârşit printr’o demonstraţie care a durat opt ore. Peste jumătate milion de tineri au demonstrat pentru unitatea Germaniei şi democratizarea ei. Gata pentru muncă şi apărarea păcii alături de URSS — aşa sună lozincile tineretului german care este conştient de menirea lui şi de forţa lui. Lucrările Marii Adunări Noroxionale '3. In şedinţa de Luni după amiaza a Marii Adunări Naţionale, deschizându-se discuţia generală asupra proiectului de lege al Codului Muncii, a luat cuvântul tovarăşul Gh. Apostol, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii. Expunerea tovarăşului Gh. Apostol asupra Codului Muncii TOVARĂŞE ŞI TOVARĂŞI DEPUTAŢI, Proiectul de Cod al Muncii pe care-l prezentăm astăzi spre desbaterea şi aprobarea Marii Adunări Naţionale, constitue un eveniment de mare însemnătate pentru poporul nostru muncitor. El este rezultatul firesc al luptelor clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea muncitoare care sub conducerea P.C.R., a smuls puterea plitică din mâinile burghzo mo,ierimii şi a acut cu putinţă realizarea adâncilor transformări politice şi economice care au deschis poporului nostru muncitor, calea construirii socialismului. Proiectul de Cod al Muncii — spune tov. Gh. Apostol — lichidează legislaţia burghezo-mojierea 0% consacră cuceririle economice şi politice ae clasei muncitoare şi asigură reglementarea juridică a muncii socialiste în ţara noastră. El asigură folosirea drepturilor statornicite de Constituţia Republicii noastre, contribue la organizarea socialistă a muncii, la creşterea productivităţii muncii, la întărirea disciplinei socialiste în muncă, indispensabilă pentru desvoltarea planificată a economiei, la folosirea raţională şi planificată a forţei de murei, asigurând totodată crearea bunei stări materiale şi culturale a oamenilor muncii. Noul cod al muncii nu e o continuare a vechii legislaţii, ci o legislaţie de tip socialist Din 1864, când Principatele Române şi-au întocmit codul civil şi până la 23 August 1944 când ţara noastră a devenit o ţară liberă, democrată şi independentă, proletariatul a reuşit să cucerească prin lupte grele unele drepturi sociale şi economice consemnate în unele legiuiri privind raporturile între capital şi muncă. Să aruncăm o scurtă privire asupra aşa zisei legislaţii muncitoreşti din trecutul ţării noastre pentru a ne da şi mai bine seama, că noul Cod al muncii nu este o continuare a vechii legislaţi, ci constitue ceva nou, calitativ deosebit, o legislaţie de tip socialist. In Codul Civil din 1864, luat după Codul lui Napoleon, găsim doar două articole care se ocupă întru câtva de relaţiile de muncă. Unul din aceste articole, anume art. 1472 exprimând făţiş caracterul de clasă al legislaţiei burgheze, precizează că: „patronul se crede pe cuvântul său, pentru câtimea salariului, pentru plata salariului anului expirat şi pentru aconturile date pe anul curgător”. Aceasta a însemnat garantarea dreptului de stăpân din partea patronilor asupra mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă a proletariatului. Patronul avea dreptul consfinţit prin această lege nu numai de a nu plăti salariul cuvenit muncitorului, dar şi de a-i pretinde cu neruşinare restituirea unor aconturi pe care niciodată muncitori nu le-au primit. Aceasta a însemnat muncă silnică pentru proletar şi lipsirea lui de cuvânt în apărarea drepturilor sale. Legea aceasta exprimă formele cele mai sălbatice de exploatare prin care posesorii capitalişti ai mijloacelor de producţie au stors plne valoarea din munca istovitoare a muncitorilor şi au acumulat capitalurile necesare desvoltării burgheziei în ţara noastră. Acest text nu a fost înlăturat decât în anul 1929 ca o urmare a lupteor duse zeci de ani de către clasa muncitoare împotriva exploatării capitaliste. Glasul mulrimii îmi buit atâţia ani de zile de căluşul legii din 1864, a început să se facă auzit de clasele stăpânitoare sub presiunea organizată a maselor muncitoare. Trebue să subliniem însă, că deşi textul legii din 1864 a fost înlăturat în 1929, totuşi cuvântul muncitorului în In anul 1894, ca urmare a unor acţiuni şi greve duse de muncitori, apare „Regulamentul industriilor insalubre” care conţine câteva dispoziţii cu privire la higiena intr prinderilor. Intre at ic ap.str.gu ament pr.v d.a şî limitarea timpului de muncă pentru tinerii între 12-14 ani, la 14 ore pe zi fără să prevadă vreo limitare a zilei de muncă pentru ceilalţi muncitori expoataţi până la abrutizare. 14 ore de muncă pe zi, pentru copii de 12 ani! Şi totuşi această limitare reprezenta un succes în lupta clasei muncitoare împotriva sângeroasei exploatări capitaliste. Burghezia a găsit însă o formă cinică de a respecta regulamentul supunând unei munci de 16 ore pe zi cu jumătate de oră repaus de masă — nu pe tinerii între 12—14 ani pe care nu-i putea pune la muncă decât 14 ore pe zi, ci pe copiii sub 12 ani, despre care regulamentul nu spune nimic. In fruntea celor care își măreau averile printr’o asemenea odioasă aplicare a regulamentului se afa regele, proprietarul fabricii din Azuga despre care în faţa justiţiei burgheze nu era luat în consideraţie, în timp ce cuvântul patronului era hotăritor. Regimul burghezo-moşieresc şi-a consolidat poziţiile sale prin Constituţii din 1866. Aceasta declară proprietatea de orice natură „sacră şi inviolabilă”, dar nu se ocupă în niciun text de drepturile social-economice ale oamenilor frucii şi nici nu se putea ocupa, deoarece ea avea în vedere în mod exclusiv interesele burgheziei şi moşierimii, asigurarea „inviolabilităţii” proprietăţii „sacre” a mijloacelor de producţie. Expoza neîngrădită era considerată un drept „natural” al capitalismului. raport oficial de anchetă al Direcţiunii Sanitare de pe vremuri scria: „lucrul muncitorilor începe la 5 dimineaţa şi sfârşeşte la 9 seara... Copiii sunt forţaţi să intre în fabrică, unde lucrează alături de părinţii lor de la vârsta de 9 ani”. O asemenea exploatare a copiilor şi tinerilor de către capitalişti nu este de domeniul trecutului. Astăzi în ţăile capitaliste ca Franţa, Anglia, Italia, Statele Unite etc. — şi mai cu seamă în ţările coloniale — copii şi tineri muncesc câte 12—14—16 ore pe zi pentru un salariu de foamete. Câtă deosebire între situaţia tragică a tineretului în ţările care se mai află încă sub jugul capitalismului şi starea fericită a tineretului din Uniunea Sovietică şi din ţările care-i urmează pilda măreaţă, construind socialismul. Mult sânge şi multe jertf a dat clasa noastră muncitoare — şi partea sa avansată — pentru a cuceri viaţa liberă de azi a tineretuui nostru, căruia i s’au deschis căi minunate de învăţătură şi de muncă creatoare. Pentru a lovi în activitatea sindicatelor şi mai ales pentru a izoa de clasa muncitoare massa de muncitori şi funcţionari din întreprinderile şi instituţiile Statului, guvernul liberal vine cu „Legea contra Sindicatelor şi a Asociaţiilor profesionale a funcţionarilor publici” din 1909. Această lege interzice dreptul de asociere şi de grevă al funcţionarilor publici şi al muncitorii din întreprinderile Statului, inclusiv deci al ceferiştilor. Pe drept cuvânt această trecere a urmărit înnăbuşirea acţiunilr orgtrate de salariaţii publici pentru cucerirea revendicărilor lor economice şi sociale şi izolarea de clasa muncitoare, a fost uimită de muncitori „infama lege scelerată”. O ultimă lege apărută înaintea primului bipibour mondial — continuătov. Gh. Apostol — a fost: „legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti“ din 1912, care înlocuia vechea lege din 1902, dar care întărea corporaţiile, menţinea şi mai departe sistemul mixt de asociere între patroni şi muncitori, organiza supravegherea poliţieneasca a muncitorilor şi introducea un sistem de asigurări sociale la care deşi cotizau în mod egal salariaţii şi patronii, avantajele erau aproape exclusiv în favoarea patronatului. Momentul alcătuirii acestei legi este acela al unor puternice lupte greviste ale muncitorilor din diferite ramuri de producţie, pentru limitarea zilei de muncă, repaos duminical şi vot universal, lupte care începuseră să capete un caracter mai larg şi mai organizat. Scopul legii era de a crea burgheziei posibilităţi de manevrare în rândurile clasei muncitoare, cu scopul de a canaliza conflicte de muncă pe calea colaborării de clasă, de a tempera luptele revendicative ale muncitorimii prin presiune poliţienească şi de a întări baza socialpolitică a burgheziei liberale. Legile luptei de clasă trec însă peste legiuirile burgheziei şi peste intervenţiile ei poliţieneşti. Ca o consecinţă a Marii Revoluţii Socialiste din Octomvrie, mişcarea , primul războiu mondial, ia um avânt deosebit şi acţiunile eii împotriva exploatării capitaliste devin tot mai puternice. Imediat după alungarea trupelor germane, începe o serie întreagă de acţiuni muncitoreşti la Bucureşti şi în diferitele regiuni ale ţării. Sunt cunoscute evenimentele din Decemvrie 1918. Grevele se extind în mai toată ţara. In anul 1920, conflictele de muncă au atins cifra de 911 la care au participat 125.745 de muncitori, totalizând 1.702.402 zile de grevă. Guvernul liberal şi apoi cel averescan din acea vreme au încercat să frângă valul de lupţi al clasei muncitoare prin represiuni sângeroase. Totodată la 5 Septemvrie 1920 se promulgă „legea pentru reglementarea conflictelor colective de muncă”, cunoscută sub numele de legea Trancu-Tad. Prin această lge se interzice muncitorilor dela întreprinderile şi instituţiile Statului, judeţului sau comunei, precum şi dela întreprinderile de utilitate pubică de a-şi apăra interese în faţa patronilor prin greve. Cu toata represinea însă, combativitatea clasei munci,care continuă să crască culminând cu greva generală din Octomvrie 1920, care a cuprins peste 200.000 muncitori şi funcţionari din toate ramuri de industrie, inclusiv salariaţii publici. Deşi greva generală a fost înnăbuşită, totuşi burghezia a fost nevoită să legifereze ziua de muncă de 8 ore, votul universal, etc. Dar legea zilei de muncă de 8 ore nu s’a aplicat decât în acele întreprinderi în care muncitorii organizaţi au reuşit să o impună prin lupt? grele, şi ori de câte ori forţei? organ’zst? ale muncitorilor din întreprinderile respective slăbeau, legea era călcată în picioare. In ce priveşte votul universal, el a fost falsificat în mod grosolan şi făţarnic de către toate partidele şi guvernele burgheziei, voinţa poporului muncitor a fost călcată în picioare şi batjocorită cu neruşinare printr’o cremagogie electrală specifică regimului capitalist. Legislaţia burghezo-moşiereasca prevedea 14 ore de muncă pentru copii de 12 ani Sa nu uitam niciun moment sângeroasa exploatare capitalista Oamenii muncii din ţara noastră — cărora li s’a consfinţit prin Constituţia R.P.R. dreptul la muncă, la odihnă şi învăţătură — şi cărora prin prezentul Cod al Muncii li se garantează durata normală la timpul de lucru la 8 ore pe zi, nu trebue să uite niciun moment exploatarea nemiloasă a captaiştilr care nu recunoşteau nicio limită a timpului de lucru şi care impuneau muncitorilor condiţii ucigătoare de muncă. Odată cu desvoltarea capticismului în ţara noastră, se desvoltă şi proletariatul. Iau naştere organizaţii muncitoreşti şi se înteţeşte lupta de clasă. Pentru a abate muncitorimea dela tendinţa de a se organiza în sindicate bazate pe principiul luptei de clasă, regimul burghezo-moşieresc a venit în anul 1902 cu legea „pentru organizarea meseriilor”. S’au creat corporaţii care grupau laolaltă pe proletari alături de patroni şi meseriaşii la domiciliu. Scopul acestei legi era de a canaliza muncitorimea spre „armonia” între clas©, spre reglementarea „paşnică” a conflictelor dintre muncă şi capital. Primele sindicate au luat fiinţă sub influenţa revoluţiei ruse din 1905 In ciuda acestei legi, muncitorii se organizează în sindicate. Sub influenţa Revoluţiei Ruse din 1905 au luat naştere în Februarie 1905 primele sindicate în ţara noastră, bazate pe principiul luptei de clasă. Pe măsura înmulţirii şi desvoltării acestor sindicat’, a a simţit nevoii unei organizări sindical’ mai temeinice, mai centralizate şi mai mmare. Se convoacă în acest scop pentru 31 August 1906 conferinţa pe ţară a sindicatelor. In această conferinţă se formulează limpede mai multe revendicări, printre care: obţinerea unei legislaţii ocrotitoare a muncii, limitarea orelor de lucru, repaosul duminical, reglementarea rmm-.il femeilor şi copiilor, reglementar a r u-’c i de noapte, asigurările sociale etc. Spargerea mişcării sindicale de către social-democraţie şi lupta Partidului Comunist Român pentru refacerea unităţii sindicale In focul luptei pentru organizarea luptelor împotriva capitalismului şi a trădării social-democraţiei, s-a născut în anul 1921 Partidul Comunist din România, Partid de avantgardă al clasei muncitoare. Crearea şi activitatea P. C. R. a dat un nou impus mişcării sindicale şi acţiunilor revendicative ale muncitorilor. La ordinul burgheziei, social democraţia şi în primul rând, elementele ei de dreapta — au spart mişcarea sindicală în August 1923, creind sindicate reformate care se tuturau de sprijinul guvernelor burgheze în opera de spargere a grevelor şi de canalizare a acţiunilor muncitoreşti în albia colaborării de clasă. In perioada creşterii puternicului rău revoluţionar ridicat în ţara noastră în urma Marii Revoluţii Socialiste din Octomvrie, ca şi în perioada următoare grevei generale din Octomvrie 1920, când clasa muncitoare pornea la acţiuni peste prevederile reacţionare ale legilor burgheziei, partea de dreapta a social-democraţiei şi bonzii sindicali reformişti au îndeplinit rolul de agenţi ai capitaliştilor în rândurile muncitorimii, de trădători ai clasei muncitoare şi principal sprijin social al burgheziei. Dar sub conducerea Partidului Comunist Român, s’au creat sindicatee unitare care au dus o luptă permanentă pentru refacerea unităţii sindicale şi pentru apărarea intereselor vitale ale clasei muncitoare împotriva patronatului. (Continuare în pagina 3-a)