Lupta, septembrie 1885 (Anul 2, nr. 94-105)
1885-09-01 / nr. 94
ANUL II. No. 94. lin număr 10 bani DUMINICA 1 SEPTEMVEE 1885 ABONAMENTE Un an...............12 fr. 11. an................7 „ Pentru Strein State Un an...............20 fr. 1.an . . . . 11 „ Administrația in Str. Podul Vechiu Casele Papadopol. ZIAR LIBERAL-OPOSITIONIST /&. H“ A. JHI S3 »a *3 OS. «3 NEJ SS. S S 1%' E Bt I 5Q * S» Sj S® a IW DIRECTOR POLITIC, G. PANT.AN UN CIUBI Un lănci în p. III. 30 b. Un rând în p. IV. 25 b. Un număr.jrechiu . 25 b. Iaşi 31 August 1885 Rescoala ţăranilor de la Brusturoasa, daca rescoală să poate numi, avînd isvorul eî în o chestie socială, după cum să va videa îndată, merită o atenţie desoebită. Brusturoasa face parte din vastul domeniu a Comăneştilor care are o întindere de vreo 80 mii fălci. Brusturoasa nu are locuri de arat, ci numai de păşune şi herestree în număr de vreo 40. înainte de venirea d-lui D. Grünberg arendaşul, ţaraniî de pe Brusturoasa erau ei singuri arendaşii herestrăilor, eî să asociau căte câţiva de fiecare herestrău şi plăteau proprietarului între 30—40 galbeni pe an. Eî aveau dreptul să fae lemne căt vor putea, pădurea Comăneştilor fiind peste 40.000 fălci. Acum un an, d. Ghica a dat în arendă d-lui D. Grünberg pe timp de şepte ani, întreaga moşie a Comăneştilor, prin urmare şi Brusturoasa. Arendaşul întrînd în posesiune a instalat ferestre sistematice, a luat pe cele vechi din minele ţăranilor, pe unele din ele care erau prea primitive le-a închis, iar pe altele a început a le exploata el şi numai el. Cu această măsură o sută şi mai bine de familii rămaseră fără existenţă şi fără ocupaţie. Arendaşul, ce e dreptul, îi invită pe ţarani să vină şi să să tocmească ca lucrători salariaţi la ferestrăele lui, ţarani, însă care să videau loviţi în libertatea muncii şi care pretind că au drept chiar asupra moşiei—procesul între el şi d-nu Ghica proprietarul, privitor la vreo 20.000 fălci fiind pendinte la Curtea de apel din Iaşi,— ţaraniî, zicem, refuzară de a să tocmi la arendaş. Atunci acesta trimese de aduse lucrători străini, Unguri mai cu samă din Transilvania şi din alte părţi şi astfel începu, cum am zis, o exploatare în mare şi sistematică a pădurilor. Ceea ce’i exasperează încă mai mult pe ţarani este şi următoarea îngrijire. Cu stabilirea liniei ferate Aiud-Tărgul-Ocnel un mare debuşeu s’a deschis comerţului de cherestrele, arendaşul Grünberg profită de această linie pentru a activa tăerea lemnelor. Ţaranii văd cu desperare cum copacii seculari cad sub lovirele sistematice a oamenilor arendaşului, cu să văd reduşi la mizerie nu numai pentru prezent ci şi pentru viitor. Ei care cred că au dreptul asupra acestor păduri, fiind în proces cum am spus-o cu proprietarul, văd cu ochi răi că ele să despopulează prin exploatarea în mare a arendaşului. Cel puţin, zic ei, până acum tăiam noi pădurele pentru un preţ relativ eftin, pe cănd acum un strein ne distruge proprietatea eventuală. Iată deosebitele cauze care au făcut pe ţarania să decide ca să nu-l mai lese pe Grünberg să stea ca arendaş pe Bruşturoasa. Cănd aruncă acum cineva o privire asupra celor ce am povestit, vede că chestia socială există la noi tot cu acea tărie ca şi aiurea şi este orbire sau rea credinţă de a o tăgădui. Toate elementele de neinţălegere dintre avrier şi patron, dintre capitalist şi salariaţi de pe aiurea !« vedem lămurit şi la noi în acest caz de care ne ocupăm. Aşa, mai întâi ţaranii de pe Văsăeştî şi Brusturoasa erau acum 50 de ani răzăşi şi numai pentru a plăti o datorie de 16.000 galbeni cătră un Grec Condopol au devenit clacaşi în urma unei convenţii încheetă la 1845 cu d-nu Ghica Comăneşteanul Bătrinul. Odată deveniţi clacaşi vine legea rurală de la 1864 şi îi împământeneşte pe nişte pămînturî care cu 20 ani în urmă fusese a lor proprii, silindu-i să le plutască din nou. Eî totuşi trăiau pană mai an cum puteau, exploatînd în mic pădurea. Iată însă că vine un capitalist arendaşul Grünberg care le închide ferestrăele lor mici, stabilind altele mari sistematice. Ţaranii devin prin această măsură simpli proletari. Arendaşul după ce le-a luat astfel instrumentele de muncă le propune a deveni salariaţi pe pămînturile şi în pădurele lor. Ei refuză, oare cum să pun în grevă. Imediat videm făcăndu-se ceea ce să face peste tot locul cănd isbucneşte o grevă, videm pe arendaş aducând alţi lucrători în locul greviştilor. Aceştia loviţi pe toate căile să revoltă în contra patronului—în cazul de faţă arendaşul—armata soseşte şi face să intre în ascultare şi ordine pe buclucaşi....Oare nu ţi se pare că ceteşti un caz întâmplat în Franţa sau Anglia ? Oare nu-ţi aduci aminte de distrugerea rezboaelor de ţesut cu mîna prin metrourile mecanice, nu vezi pe micul industriaş zdrobit de marele exploatator? La noi este o chestie socială mai cu samă agrară, după cum în alte ţări este una socială industrială. Chestia agrară la noi, relaţiile dintre ţaranii salariaţi şi proprietari, pretenţiile lor reciproce, legea tocmelelor agricole etc. etc., toate acestea sunt tot aşa de grave ca şi chestia uvrierului din centrurile mari europene. Cele ce videm sbucnind în diferite părţi ale ţarei este un simptom foarte îngrijitor. Dacă chestia socială a proletarului agricol nu să agită la noi cum să agită acea a proletarului orăşan in alte ţări, este că ţaranii sunt încă inculţi, este că puţini le-au luat, pănă acum apararea, este că partidele nu au făcut din ea o armă politică. Devină înse ţeranii mai culţi, stabilească-se între ei raporturi mai dese, instituiască-se comitete cu o acţiune puternică şi sistematică şi atunci se va vedea cum guvernele eşite din clasa dirigentă au greşit şi greşesc când lasă o chestie vitală în părăsire. Să acuză că unii vin cu idei culese de prin alte ţări, acuzare copilărească ca şi cum nedreptatea nu e legea generală peste tot locul, ca şi cum dacă noi nu avem urmeri, fabrici şi patroni industriaşi, apoi nu poate exista la noi aceleaşi nedreptăţi, aceaşî mizerie, aceaşî problemă socială sub denumirea de ţarani, proprietari, proletari agricoli. Exemplul nenorocit cu Brusturoasa este o dovadă. Vom reveni. Situaţia ţarei ne inspiră adevăruri pe care trebue să le spunem. Nu este cuminte ca un guvern sau mai bine un cap de stat să pună la o prea lungă încercare chiar un popor blind şi îndelung îngăduitor ca al nostru. Este teribil lucru când cetăţenii, unul câte unul, perd speranţa in eficacitatea legalităţei, cînd se conving că pe căile deschise lor de legi ei sunt mai dinainte bătuţi, nu din pricina lor, ci din acea a adversarilor lor, care calcă acele legi. Este grozav lucru ca o maşină să nu aibă supapă, iar mecanistul să -i ridice necontenit presiunea. Opoziţiea incepe a se convinge că îi este închisă orice speranţă pe căile legale şi că agitarea, orice fel de agitare, este zadarnică. Noi in special prin un exces de optimism am fost contra abţinerei la cele din urmă alegeri; liberalii conservatori inse s’au abţinut. Această abţinere din partea unui mare partid de guvernămînt are, după noi, o semnificaţie că lia spiritele superficiale din sferile guvernamentale nu i-a dat destul insămnătate. Ea nu insamnă nici mai mult nici mai puţin decît că un intreg partid nu mai are nici o încredere in formele şi procedeurile legale faţă cu ne mai pomenita calcare şi falsificare a lor. Abţinerea, după noi,însamnă ultima concesie făcută legalităţei , nesperînd nici o reuşită din o acţiune oricît de energică, de altă parte repugnîndu-i de a eşi din legalitate, partidul liberal-conservator a preferat să stea de o parte. Este, cum am zis, un ultim omagiu adus spiritului de ordine, este resignarea celui ce ştie că are drept a-şî arăta indignarea pe orice cale, dar care totuşi preferă a şi-o înăduşi în fundul sufletului lui. Situaţia psicologică a opoziţiunei este perfect de naturală; ori în ce ţară au spiritul cel mai dezvoltat de legalitate îndată ce iar cetăţanului perspectiva de a-şi realiza ideile pe căile legale, îl faci fără voia lui să să gândească la cele extra-legale, zicem extra-legale din punt de vedere a textului brut a legilor, căci din punctul de vedere a aplicaţiunei lor de mult, nu noi ci colectivitatea este afară din lege. Regele ar trebui să să gândească la toate acestea. El ar trebui să-şi amintească că sunt precedente foarte caracteristice chiar în viaţa noastră politică şi foarte apropiate. Aşa când conservatorii erau la putere şi când o parte din cei ce sunt acum la cârmă erau în opoziţie, s’a vorbit mult ba chiar s’a şi concertat să zice între câteva personalităţi oarecare veleităţi de complot în contra tronului. Pentru ce făceau sau gândeau aceasta pe atunci colectiviştii actuali ? Pentru un singur motiv: fiind că perduse speranţa de a putea lupta în libertate pe căile legale. Astăzi chiar videm ziarele colectiviste acuzînd fără nici un fundament că pe ici, pe colea ar exista oarecare rele dispoziţii în contra tronului. Lasă că aceste sunt rumori, dar presupunînd că ele ar avea oarecare consistenţă,—ce semnificaţie ar avea ele daca nu aceaşi pe care o avea şi nemulţămirea liberalilor acum 10 ani în urmă. Popoarele nu să împart in turbulente şi neturbulente, ci în popoare unde nu să poate lupta cetăţenii cu succes pe căile legale şi în altele unde aceasta să poate. Dacă republicele din sudul Americei sunt în o vecinică agitare pe când în Anglia şi Belgia partidele să lupt în marginele legei, este că în cele întăi pressiunea guvernamentală şi autoritarismul este astfel încât îi ia cetăţanul orice speranţă legală, pe când în cele din urmă lupta poate avea un caracter cavaleresc și legal. ---------- , -------------—