Lupta, iulie 1886 (Anul 3, nr. 70-81)

1886-07-02 / nr. 70

y\ Y ANUL III. No. 7C ABONAMENTE Un an . • . . 12 fi 'A an . • • 7 „ Pentru streinătate Un an....................20 fr V2 an....................11 „ Adiuin­istr­ația in Str. Podul­ Vechiu Casele Papadopol. A P A R E Un număr 10 bani MERCUR­I, VINERI ȘI D Director politic: G. PANU. Un rănd in p. III. 20 b. Un rănd in p. ig 25 b. Un număr vechi a 25 b­­epubli ANUNoiuki Domnii membri ai comitetului electo­ral pentru viitoarele alegeri comunale sunt poftiţi a se intruni Duminică in se­­să Iulie oarele unu p. m. in salonul dl. Alex. Cartacuzin­ Paşcanu. MERCURI 2 IULIE 1886 IAŞI, I­ULIU 1886. La toamna alegeri generale vor avea loc. Atragem de pe acum atenţia tuturor căci in luna aceasta listele au a să publica şi a remînea definitive. La aceste alegeri trebue să participăm cu toţii şi să luptăm din toate puterile pentru a scoate din comune instru­­mentile guvernului. Este o banalitate care să debitează cu o­­cazia fie­cărei alegeri comunale anume că la comună trebue să se facă gospodărie dar nu politică. Aceasta este o vorbă fățarnică cu care­ cauta a să inșala pe cei naivi. La comună s’a făcut totdeauna și să face politică. A nega aceasta este a nega e­­videnţa. Noi mergem chiar pănă a spune că este cu neputinţă ca să nu să facă politică. As­tăzi mai cu samă cu legea noua comunală, lege eminaminte centralizatoare, astăzi când guvernul a pus mina pe toate resorturile mari şi mici ale ţarei şi se pune in mişcare in profitul unei mâni de exploatatori, astăzi es­te mai mult nevoe de­cât ori­când ca ale­gerile comunale să aibă un caracter politic, ca aleşii să fie căt se poate mai inde­pendenţi de influenţa nefastă a colectivităţei. Când zicem că astăzi trebue să se facă politică nu inţelegem ca să se neglijeze a­­facerile comunale. Ele trebuesc a fi rădicate pe intaiul plan din ceea ce astăzi sunt pe plănul din urmă in minele colectivisilor. Voim numai un lucru: voim ca tot ce este colectivist să nu mai intre in comună. Si in aceasta constă politica d­e care am vorbit mai sus. Tot ce este cu guvernul afară din co­mună, tot ce este colectivist la carantină. Din contra, tot ce este oposant sau inde­pendent să intre la comună. Mai este nevoe să motivăm părerea noas­tră­­? Ce pot aştepta cetăţenii de la nişte oameni, slugi plecate a unui guvern care este duşmanul comunelor, care nu caută de­căt interesele meschine de sectă? A pune in fruntea comunei nişte oameni care nu sunt stăpâni pe dânşii, care nu indrăsnesc să se ocupe de nici un interes local pănă nu cer voe de la Prefect, este a da comuna in pra­da anarhiei şi a ruinei. De acea pentru astăzi sfârşim prin a mai repeta. Ceea ce guvernul colectivist a fost de atâţa ani pentru ţara acea a fot consiliul comunal actual pentru Iaşi. El a fost o mică figurină fidelă. Cine voeşte deci să perpe­tueze sistemul detestabil ce’l videm practi­cat atât in ţara cît şi in comună la noi a­­cela să voteze pentru colectivişti. Cine nu, acela să se păzască ca de foc de tot ce e colectivist şi guvernamental sub ori­ce nume ar figura. Zilele acestea regele a îndeplinit un mare act. Noi nu ne stănjînim a-l pune după Gri­­viţa şi Smârdan. Şeful constituţional al ţa­rei a îndeplinit o lacună imensă in erarhia palatului sau, a dat un nou lustru coroanei şi un viu prestigiu ţarei atît in lăuntru cît şi in afară. Iată de ce este vorba. De mult, foarte de mult, să observa că regele nu vrea la vînat. Această abstenţiune cufunda in măriniciune întreaga ţară. Un rege trebue să fie vînător; fie­care cap incoronat are sau trebue sa aibă cîte­va picaturi macar de sînge in vine de a lui Nemrod. Țara îngrijită de mult ob­serva incă un lucru anume că regele nu are echipage, de vînătoare,. nu are picheuri, nu are stîrnitori ... Nu are in fine . . . oribil de spus si de an­ii.......nu are un mare maestru a vînător­ilor regali . . . Aceasta era prea mult . . . Această ţară răbdătoare poate suferi multe. Aşa, poate suferi ca regele să ocrotească un Prim-ministru in mod făţiş, poate suferi im­pozite, poate suporta caloarea constituţiei şi falsificarea a tot ce este legal. Sunt lucruri care scot din sărite pe un popor. Pe Fran­ţuzi îi scot din sărite despotismul, pe Ruşi chestia orientului, pe Italieni lipsa de poten­ta, pe Americani de acum 100 de ani opri­rea importaţiei ceaiului, etc. Ei bine!. Şi noi Românii avem o slăbă­­ciune. Noi voim ca regele nostru să fie vî­nător, şi mai cu samă voim să videm la cur­tea regală un mare maestru al vînător­iilor regale . . . Această funcţiune era absolut necesară. Piramida erei nouă nu avea vîrf, îi trebuia o peatră care să încoroneze edificiul. Fie­care simţea că pe cîtă vreme curtea nu va avea un mare maestru de vînători dinastia nu va fi stabilită, simpatiele ţărei nu vor fi de­finitiv câştigate tronului, d. I. Brătianu nu poate remînea lung timp Prim-ministru. Ş’apoi mai erau şi alte consideraţii. In genere, regii veacurilor trecute iubeau vîna­­tul şi urau socotelele şi calculele. Rege vî­nător merge, rege bancher nu merge de loc. Inchipuiţivă pe Ludovic al 14-lea inch­is in cabinetul său şi dând ordine bancherilor din diferite pieţe ca să’i speculeze banii ... ce de alminterea un’i avea . . . Aceasta era pănă acum partea cea slabă a regelui nostru ... Ei să ocupa — când afacerile statului îi permitea­u— numai cu chestii băneşti, cu sconturi, remise, dividende, reporturi, deporturi, negocieri ferme, cu pri­me, la diferenţă, etc. Această lucrativă ocu­paţie îl arunca la mii de chilometre departe de întreaga rasă regească Europeană de a­­cum două sute de ani. Prestigiul regal su­ferea. Această stare desplăcută trebuia să înce­teze, trebuia ca regele dacă nu vînează, cel puţin să aibă pe Colonelul Bibescu să vîne­­ze pentru el. Dacă nu iubeşte lucrul trebuia să aibă formalitate. Ceea ce şi făcu. Mai este incă ceva. Este ştiut cît este regele de pătruns de spiritul constituţional" şi cum el e cea mai înaltă expresie din Eu­ropa a regalităţei moderne, democratice ba­zată pe popor dar nu pe dreptul divin. Era şi este deci natural ca la curtea lui să se reflecteze asemenea spirit. De acea acum un an a numit pe un general, Prefectul Pala­tului, acum numeşte pe un colonel mare mae­stru al vînătoriilor regale . . . Acum să mai simţeşte nevoia infiinţărei incă a unei funcţii de palat cu un caracter insă mult mai intim . . . Este nevoe de un număr de valeţi de cameră a regelui . . . Dacă pănă acum ea nu este oficial înfiinţată nu doar că nu există in realitate. Regele amîna înfiinţarea unei aseminea funcţii pe motiv că sunt atîţa aspiranţi, sunt aşa de multe cereri in cît nu ştie singur pe cine să satisfacă mai înainte. Dar şi această dificultate să poate aran­­gia, căci mai la urmă o curte nu cuprinde numai valeţi de cameră, cîni de vînat şi vî­nători. In o curte sunt grajdiuri, sunt piv­niţe, sunt bugetari, sunt . . . tot felul de a­­­tenanţe. Cîţi din colectiviştii de frunte nu vor putea să capete distinsa onoare de a imbraca şi dezbrăcă pe rege, aceia vor fi numiţi peste grajdiuri, peste pivniţă, peste bucătărie, ect... Şi ast­fel, numai ast­fel partidul­ liberal care a luptat in contra ciocoismului de la 48 încoace, numai ast­fel, o mai repetăm, îş va îndeplini opera sa regeneratoare. Să­ se ştie clar că era paharnicilor, a stolnicilor, a medelnicerilor, etc. era de linguşire şi de ciocoism a dispărut şi cu ajutorul liberalu­lui de la 48 s’a inaugurat o alta in adevăr democratică anume era valeţilor de cameră, a picheorilor, şi a marelui maestru de vînă­tori şi a cînilor regali.

Next