Lupta, august 1886 (Anul 3, nr. 83-94)
1886-08-01 / nr. 83
ANUL III. No. 83Um minier 10 baraj ABONAMENTE Un an . • . . 12 fr */sin . • • 7 „ Pentru streinătate Un an....................20 kV, an....................11 „ Administrația in Str. Podul-Vechin Casele Papadopol. APARE CERCURI, VINERI ȘI DUMINICĂ Director politic: G. PANTI. IAŞI, I IULIE 1886. Cînd acum căteva luni am fost in mod infam acuzat de organul guvernului „Voinţa Naţională" ca iar bani de la Evrei imediat am respuns şi am respuns astfel incît am confundat şi ruşinat pe calomniatori. Dovadă este şi numărul de alaltă ori a acelui ziar in care recunoaşte că dovezile aduse de mine au fost strivitoare şi că ele au redus la tăcere pe neloialii mei adversari. Pentru ce am respuns imediat şi cu toată tăria? Pentru că nedemnii colectivişti mă atacau in viaţa mea publică, in onoarea mea de ziarist şi de om onest. In adevăr, nu am nevoe se spun că a lua bani pentru a apara o cauză prin publicitate este a comite o infamie, este aţi vinde conştiinţa şi condeiul, este a te perde ca om politic, este a te pune sigur in rîndul tuturor nenorocitelor reptile care scărţăesc condeile şi insultă lumea la „Voinţa Naţională“ pentru o bucată de pîne pe care o mănîncă cu amar şi cu umilinţă. In chestie de calomnii şi de insinuări adeseori este foarte greu de a eşi cu totul nemănjit de glodul ce ţi -i aruncă reptilele, adeseori, nu zic pe reputaţie ci pe haină, îţi remîne cîteva urme pe care numai timpul şi o atitudine politică demnă şi continuă le poate şterge pentru partea credulă a publicului. Cuvintele lui don Basile au fost şi sunt adevarate. De aceea simţesc o satisfacere mare cănd văd că calomnia aruncată asupra mea in chestia Evreilor nu a prins deloc şi că însuşi organul care îndrăznise a o formula recunoaşte aceasta. Acum mă văd iarăşi atacat. Atacul acest din urmă să deosăbeşte cu totul de cel intăi. In cel intăi „Voinţa Naţionala“ să ocupă de viaţa mea publică. Oricât de nedemne ia fost armele, acel ziar era in dreptul lui. Sunt adversar neîmpăcat politic a guvernului deci trebuia să mă lovască. Dar acum ce face ? Acum vine şi in mod mişelesc să leagă de viaţa mea privată, intră in cercul vieţii mele de om privat şi caută ami azvîrli tot felul de inepţii. Aici lucrurile să schimbă. Cu căt m'am grăbit a mă apara de acuzări calomnioase care loveau in onoarea mea de om politic şi de om onest cu atâta nu mă grăbesc de loc a mă apăra pe un tărîm cu totul personal. Nimeni nu are dreptul să să ocupe de viaţa mea privată, cu atît mai puţin organul oficios a guvernului şi a colectivităţei. Sunt tot dreptul, ziare care fac această tristă meserie, sunt foi ignobile care trăesc din turpitudini, din chantage, din scandaluri şi din impndicii. Acele foi vise dacă sunt plătite de guvern, nu sunt vnse organele lui, ele sunt dispreţuite de lume şi oricine care să respectă să fereşte a le atinge. Dar este posibil ca foaia principală a guvernului să se scoboare aşa de jos ? Este de crezut ca organul cabinetului să devie o cloacă de impndicitaţi, un canal de infamii, o oficină de acuzări scărboase ? Pentru nenorocirea noastră, acest guvern care a ingrosit totul a ingrpsit şi presa lui, a făcut din organele ei principale un fel de fel de scandal şi de insulte personale. Am zis că nu mă grăbesc a respunde la acuzări asupra vieţei mele private. Aceasta o fac din principiu. Aşa eu posed dovezi sigure, ştiu şi oraşul din Rusia in care s’a născut şi crescut un Evreu care mai pe urmă a fost tatăl unui individ ce insultă lumea la un organ oarecare a guvernului. A fost in presa capitalei multă discuţie asupra acestei chestiuni. Nu am zis nimic, nici nu am dat la lumină biografia tatălui pentru că am crezut că este indeferentă origina cuiva, că asemenea discuţii nu aduc la nici un resultat. Nu respundeam acum la atacurile nedemne a „Voinţei Naţionale“ dacă căteva organe independente şi căţiva oameni de inimă nu arfi relevat acuzarea şi nu ar fi luat apararea mea lucru de care le mulţămesc din suflet. Voi spune deci eu numai căteva cuvinte. „Mulţumirea“ publicată in „Liberalul“, acel document care serveşte „Voinţei Naţionale“ să se ocupe de viaţa mea este o fabricaţiune răutăcioasă, o mistificare; ea nu emană de la persoana care este subsemnată. Si lucrul este uşor de inţeles. Nici un părinte din lume nu este in stare pentru a lovi pe cineva ca să proclame şi să publice singur ruşinea fiicei sale. Si aceasta face anunciul in chestiune. Dovadă că documentul este fals, fabricat ad-hoc de oameni care au mers pană a subsemna pe un altul, este desminţirea pe care persoana subsemnata fără ştirea sa in „mulţămirea“ din „Liberalul“ face in „Curierul“ d-lui Balasan (eu nepriimind in ziarul meu lucruri atingătoare de mine). Iată ce citim in „Curierul“ d-lui Balasan din 18 Iunie 1886. Domnule Redactor ! Văd in „Liberalul“ o mulţumire adresată d-lui G. Panu şi subsemnată de mine Kalman Nacht relativ la găsirea fiicei mele ce dispărusă Duminică in 8 Iunie pentru căteva ceasuri ; declar că nu am subsemnat acea mulţumire, că nici nu am avut cunoştinţă de ea. Mai declar că fiica mea fugită din casă din causa unei certe ce s’a ivit in familie, a fost găsită de mine şi nici de cum prin intervenirea d-lui G. Panu care este cu totul străin de această afacere. Kaiman Nacht Sfârşesc cu următoarea reflecţie: înţeleg patima colectiviştilor in contra mea. Pintre cei care ii atacă nu in viaţa lor privată dar publică sunt şi eu. Am dat dreptul la lira şi înverşunarea lor şi mă simţesc foarte bine in această situaţie. Dacă vise nenorociţii de la organul guvernului hrănesc speranţa de a mă discredita in ochii opiniunei publice întrebuinţând tot felul de arme fără scrupul să inşală amar, foarte amar. La cele intăi alegeri le voi dovedi că mă bucur in fiecare zi tot mai mult de stima şi consideraţiunea concetăţenilor mei. Acesta va fi cel mai bun din toate respunsurile care le’am făcut pănă acum. -Cf. Fane. VINERI 1 AUGUST 1886 Un /rând in, „p'.'.'lij. 8^8. i* iffiViti % Un v /’Îj Un nn⻣£M*19.^Robt Manuscriptele nepublicate se ard. COLECTIVISTUL CU DUH IRONIC. Nimic mai de duh decît un colectivist liberal şi naţional din zilele noastre. Dac'are numai colectivist şi incă de duh, tot ar fi cum ar fi : un mucalit şi nimic mai mult! Dar colectivistul nu să mulţumeşte numai cu duhul; el este lacom din fire şi are dragoste de cumul pănă şi in treburi, a cărui isvor curat, numai din buget nu curge. A critica e uşor; a face mai bine e greu, zice colectivistul cel de duh; şi zice, fiindcă au citit aşa ceva undeva, nu niscaiva autori filosofici ca Voinţa, Telegraful şi rămăşiţa de calibru şi mai prost... dacă posibil este ! Grozav trebue se urască colectivistul, împărăţia cerului, devreme ce iubeşte cu aşa pasiune, duhul. Iei uită, sărmanul, că prin această necuviinţă la adresa providenţei, scapă fericirea din palmă şi că, renunţînd la duh, s ar putea foarte lesne strămuta locuinţa fericirilor din această lume, iu cealaltă! Adică am inzestrat cu mai multe insuşiri decît colectivistul, nici că se poate vedea! Fiindcă nu e de loc modest şi e prea lacom de toate, colectivistul, din această pricină nu să poate zice că omul e perfect; căci altfel, de mult ar fi fost! Patima de a cumula, orbeşte pe colectivist; această patimă îi ştirbează gloria faţă cu nemurirea; de multe ori s'au tugit nasul şi zguduit obrazul seu cel ruşinos, căzînd la pămînt in mod scandalos din regiunele duhului seu. Duhul colectivistului nu e de fel uniform, nici monoton; acest duh e pururea variat şi teribil de amuzant. Nimic ceva mai farmecător decît să vezi, ce zic! să admiri un colectivist de duh! Dealtfel, toţi colectiviş- I tii sunt oameni de duh, dar ştiţi, este duh şi duh, unul are mai mult, altul mai puţin ; unul are duh caraghioz, altul de tot serios; unul are duhul rău, altul generos, dar toţi I şi toate colectivistele trebue, e obligator se I aibă duh.... ieftin, dacă se poate, fiind prea mulţi la număr. Acolo unde culminează duhul colectivistului, e in materie ironică. Ironia pentru colectivist e o sîăbăciune supra- ominească. I să prăpădeşte colectivistul după ironie şi grozav îl mai prinde cînd o face! Şi trebue s’o facă, fiind născut pentru ea; de aceea chiar reuşeşte totdeauna; are de la natură un dar iresistibil numai pentru treaba ceea şi să ferească Domnul de sus pe ori ce muritor, luat in zeflemea de un colectivist mai colțos. D’apoi incă cum parodiază de bine !? Parodia pentru colectivist e mai mult decît o sîăbăciune; e un cult, un soia de patimă de foi vehementă, chiar dăună-