Lupta, februarie 1887 (Anul 4, nr. 170-192)

1887-02-01 / nr. 170

2 a şti adevărul şi cu voce tremurătoare îi întrebau dacă acest sgomot este fundat. Neputând afla de la unii ei alergau la alţii până în fine să liniş­tiră. Li să spuse că vuetul ce circu­­lase n’avea nici un temei ii. Acest mic incident caracterizează situaţia. El explică pentru ce şi maî cu seamă cum să menţine la putere Primul Ministru. In adevăr, pentru nişte reprezentanţi ai ţărei liberi şi independenţi căderea unui minister, chiar a unui minister pe care ei ’l-ar susţinea, este un eveni­ment politic, însă această cădere nu poate nici­odată produce printre ei o panică, nu’î poate face ca să tremure şi să se îngălbinească. Căci ce poate sâ’i pese cutărui se­nator independent că d. I. Brătianu ar cădea ? Dacă el are popularitate în colegiul său el ştie mai d’inainte că va fi ales; dacă el nu trage nici un profit din situaţia lui de susţiitor al unui guvern ce -i poate păsa că va trebui să combată alt minister? Panica însă intrată joi printre un număr de senatori nu să poate explica pe calea corectă, pe cea pur parla­mentară. Ce înseamnă clar ea, ce legături de interes poate fi între membrii unui corp ales și între guvernul actual ? Toată lumea ştie ce legături şi de ce natură sunt acele legături, toată lumea ştie ce înseamnă panicele peri­odice care cuprind pe deputaţi şi pe senatori la auzirea că d. I. Brătianu este decis a să retrage. Ş’apoi să ne mai mirăm că aceste majorităţi votează ori şi ce li să or­donă! Să ne mai mirăm că Primul ministru nu întâlneşte nici o rezistenţă la aceşti oameni ? Dar ce ar deveni fără guvern toţi acei oameni ? Cum ar trăi ei şi ce si­tuaţie ar avea ? Camerile actuale sunt compuse din ast­fel de oameni în­cât a doua zi după căderea d-lui I. Brătianu de la guvern, o mare schimbare, o foarte mare schimbare s’ar produce în situa­ţia lor socială, politică şi materială. Un număr de actuali representanţi ai fotei, s’ar afunda în întunericul din care cutare prefect ’î-a scos; nu ar mai auzi vorbindu-se de denşi­ nici chiar în localităţile lor. Acţiunile politice ale altora ar că­dea mai jos de cât hârtiele turceşti, nimenea nu s’ar mai uita la dânşii, concetăţenii lor ar începe a’şi arăta pe faţă dispreţul pe care astă­zi îl hrănesc pentru aceia în fundul inimei. Toţi, sau aproape toţi ar trebui să’şî întocmească de a doua zi după căde­rea d-lui I. Brătianu un nou buget casnic, un buget poate cu greu de e­­chilibrat. In adevăr, își poate închipui ce de­ficit colosal ar rămânea în bugetul unui colectivist după ce el ar fi ne-­­voit să suprime din el diurnele, între­prinderile, alte foloase de tot soiul, dacă ar fi nevoit să plătească către stat impozitele, la credite să plătească ratele, la ministerul domeniilor aren­­dele moşiilor ce le exploatează eor­­ect. Iată de ce numai ideia de cădere a acestui guvern aduce pe faţă pa­loare şi pe frunte sudori reci fie­că­rui colectivist. Ştiri din ţară. (De la corespondentul nostru din Iaşi) Răzbunare colectivistă.—In ziua de 29 ianuarie, primul-preşedinte al trib. din Iaşi, a primit o depeşă de la mi­nistrul justiţiei, prin care acesta îi face cunoscut că d. D. Soian, preşedintele trib. s. I e permutat la Bacau, în a­­ceiaşi calitate în locul d-luî Petroni care are a înlocui pe d. Sofian. Nici nu mai e nevoe s’o spun, că aceasta equivalează cu o destituire; şi aceasta, din cauză că d. Sofian la alegerile din Noembrie anul trecut, s’a arătat un vrednic şi integru magis­trat, neprimind să i se violenteze con­ştiinţa. Aflu că d. Sofian îşi va da demisia imediat şi va intra în corpul avoca­ţilor, unde de sigur va şti să’şî atra­gă aceleaşi simpatii ce a ştiut să ca­pete cât timp a fost magistrat. De­o­cam­dată, mi se spune, că d-sa ’şi-a luat un congediu de zece zile, după care se va hotărî în un fel. * * * Nepăsare culpabilă.­In mijlocul o­­raşului Iaşi se ridică un colos, crăpat din toate părţile şi care ameninţă să cadă din zi în zi... e vorba de turnul Goliei. E foarte cu putinţă ca în o noapte să se îngroape în ruine zeci de fiinţe ce locuesc în apropierea a­­cestui turn şi cu toate acestea, ni­meni nu se îngrijesc să’l repareze sau să’l dărîme. Ar trebui, socot, să se gândească stăpânii şi la nenorociţii locuitori de prin prejurul acestui turn, şi să ia măsuri pentru preîntîmpinarea unui pericol dăunător. Şi dacă nu s’ar cheltui banii pe alte fleacuri nu ţi-ar fi ciudă. Dar aşa... C­RONICA SEPTAMENA Parlamentul n’a lucrat nimic în săp­tămâna din urmă, pentru marele mo­tiv că d. Ion Brătianu se află bolnav. Când marele bărbat de stat nu este cu totul sănătos şi nu poate eşi din casă, maşina parlamentară încetează d’a funcţiona şi toate proectele de le­c se amână „până la sosirea d-luî prim-mainistru.“ Totuși,bravând chiar această sacră LAPTA absenţă, Camera a votat proectul de lege prin care să organizează Dobro­­gea milităreşte. Această este o răsplată pentru sentimentele naţionale­ liberale dovedite şi manifestate de către cetă­ţenii României de peste Dunăre. In adevăr, la cele din urmă alegeri comunale Voinţa Naţională a­ publicat cu mare bucurie şi entuziasm ştirea că la Constanţa au izbutit cu mare majoritate candidaţii partidului naţio­nal liberal Hafuz Regep, Rahat Hafîz etc. Cine ştie dacă în curînd această cla­sică Dobroge, care a fost odinioară, refugiul lui Ovidiu, poetul şi militarul, acela care dupe d. V. Alexandri a prevăzut că în anul 1887 are să fie un România Carol I Rege şi d. Ion C. Brătianu profetul său, cine ştie, zic dacă această nouă Românie nu va fi şi refugiul tutulor libertăţilor noastre. D. Eug. Stătescu, într’una din şe­dinţele trecute ale Camerei, voind să fabriceze spirit la adresa d-lui N. Fleva, a spus că, înulţămită opoziţiuneî, o să ajungem să avem libertăţi ţigăneşti. După cum a luat’o guvernul însă cu organizarea Dobrogei, teamă ’mi este că o să ajungem la libertăţi turceşti şi că ast­fel vom da înapoi. Până una alta gazeta cea mai bine subvenţionată a colectivităţei urmează de aşi umplea pagina a II-a cu minciu­nile altora şi pag. I şi a III cu min­ciunile ei originale, iar pag. IV este rezervată guvernului spre a o umplea cu anunciuri. In acest mult interesant ziar am gă­sit în zilele din urmă o informaţiune în care se spunea, că un individ a voit să omoare cu un topor, pe mama sa, fiind lipsit de facultăţile sale mintale. Adică-te ce ar fi voit onorabilul re­dactor al gazetei subvenţionate ? Ar fi voit ca individul cu pricina să fi pierdut facultăţile mintale ale altuia, ale Directorului Voinţei poate ? Voinţa a făcut un pleonazm regre­tabil pentru facultăţile sale mintale şi pentru care, cele­l­alte ziare, dacă ar voi s’o înregistreze ar trebui să în­fiinţeze o nouă rubrică, intitulată nu „minciunile zilei“ dar „prostiile zilei“. Toată această activitate nefolositoa­re a Voinţei şi toată neactivitatea par­lamentului n’au putut împedica pe d. Al. Djuvara, deputat de coloare di­sidentă, ca să ’şi ţie conferinţa d-sale de la Ateneu, în contra Socialismului de stat. D. Djuvara a mers cu disidenţa d-sale până acolo în cât a combătut cu tărie şi fără argumente socialismul, dovedind şi cu această ocaziune că are curagiu foarte mult, talent sufi­cient şi cunoştinţe foarte puţine. Nu zic că d. Djuvara n’ar cunoaşte o mulţime de lucruri, care poate face în parlament, dintr’un om mic un om foarte mare; (nu vorbesc în specie de d. Djuvara) dar vorba mea e că nu cunoaşte socializmul de­cât din au­zite, din rezumate, din calomnii şi din frazeologia mult gogomanilor ad­versari ai acestei şcoli. Că „România e Belgia Orientului“, or că „Dumnezeul părinţilor noştrii ne va protege şi de astă dată“, or că „Religia ne-a păstrat în vremurile cele grele limba şi religiunea“, toate astea ar fi lucruri foarte însemnate acolo unde ar prinde, în lumea cultă însă s’a trecut vremea frazelor umplute cu aer comprimat, chiar dacă operaţia s’ar face după metodele cele mai n­oi. Se cunoaşte că instrucția publică merge reu în România. Bacon TEL­EG­RAME Berlin, 10 Februarie. — „Die Post“ publică o nouă scrisoare din Pans în care se spune că generalul Boulanger e mereu stăpân pe situaţie, că Francia are deplină încredere Intriansul, şi că înar­mările continuă. Strasburg, 10 Februarie. — La ban­chetul ce­­l-a presidat ieri, prinţul de Hohenlohe a declarat că, admiţând că resbelul nu e iminent, situaţiunea nu ră­­mâne mai puţin gravă, cât timp Fran­cia nu va recunoaşte în mod sincer tra­tatul de pace de­ la Francfort, Londra, 10 Februarie. — D. Goschen a fost ales contra D-lui Haysman, can­didat al partidului Gladstonian în cuar­tierul Saint George-Hanover square, în locul D-lui Percy care renunţase la man­datul său de deputat. Londra, 10 Februarie.— E vorba prin­tre cercurile politice de un proiect de neutralizare a Egyptului, proect ce se a­­tribue ministerului. „Times“ și „Standard“ blamează acest proiect. „Standard“ spune mai cu seamă că dacă Egyptul ar fi neutralizat, toate sta­tele, chiar şi Rusia s’ar găsi în valea Nilului pe acelaşi picior de egalitate fa­ţă cu Anglia, care a scăpat ţara de ru­ină. Aşa că citatul ziar priveşte ca im­posibil ca lordul Salisbury să facă un ast­fel de proiect. Londra, 16 Februarie.—Cea mai mare parte din ziarele englezeşti consideră si­tuaţiunea ca îmbunătăţită în Occident, dar găsesc că în Orient situaţiunea e tot critică. (Havas) Paris, 9 Febrarie.—Ziarul le Temps de astă seară crede că d. Dapretis nu va putea reconstitui ministerul cu ele­mentele care au făcut parte din ultimul cabinet. Viena, 10 Februarie. —Se comunică din Sofia ziarului Politische Corespon­dent că d. Zankoff ar fi declarat amici­lor săi politici că programul său a fost aprobat de către D. de Nelidorf amba­sadorul Rusiei la Constantinopole. Udadrid, 9 Februarie.—Coresponden­tul pansian al ziarului Novoia­fremia trimese acestui ziar o dare de seamă a unei convorbiri (interview) ce avuse cu un fost Ministru Spaniol în privinţa u­­nui eventual resbel franco-german. D­eoret ministru al afacerilor străine a dat astă­zi o desminţire formală la a­­mănuntele din această convorbire ce sunt privitoare intenţiunilor guvernului Spa­niol. Nota Agenţiei. Bărbatu de Stat Spa­niol cu care vorbise corespondentul zia­rului Novoia Vremia , asigură ca în cas cân­d s’ar ivi resbel între Franţa şi Germania Spania ar face o diversiune din partea Pirineilor. In schimb Germania va sprijini po­liţia colonială a Spaniei. Dar este o trădare! zise corespondentul ziarului ru­sesc. — Ce vrei, nu putem fi folositori Fran­ţei (!). Şi ne va fi foarte uşor să ’i fa­cem reu; putem trimite pe frontainere eî aproape 200,000 oameni. — Şi ce va câştiga Spania punâin­­du-se alăturea cu Germania. — Spania simte nevoia d’a fi respec­tată în Europa. Printr’o alianţă cu Ger­mania atingem două scopuri: mai întâiti ridicăm spiritul militar al Naţiunii noas­­tre şi pe urmă mărim prestigiul nostru în concertu European. Intr’un alt ordin de idei, poporul spaniol va apuca tea dîntăiă ocasiune d'a combate pe Fran­cezi, căci n'a uitat invasiunea de la 1808. Viena, 10 Februarie. —Se telegrafiază din St. Petersburg ziarelor d’aicî. In cursul săptămânii trecute s’au fă­cut mai multe arestări printre elevii şcoalei militare. Printre hâr­tiele unui elev care s’a si­nucis s’a descoperit nişte hârtii cari au descoperit că elevii acestei şcoli fac par­te dintr’o asociaţiune politică foarte în­tinsă care are mai mult un caracter re­publican de rât nihilist. împăratul este foarte supărat. Francfort, 10 Februarie.­­ Gazeta din Francfort anunţă că corniţele Kolnoky a declarat că articolul d-lui Kalkof care a fost aşa de mult comentat de presa Europeană e de puţină însemnătate. Po­litica străină a Rusiei, a adăugat minis­trul afacerilor străine austriac, este con­dusă esclusiv de către Ţar şi aspiraţiu­­nile pacifice ale acestuia inspiră deplina încredere cabinetului din Viena. Berlin, 10 Februarie.— Die Fest pri­meşte din Paris ştirbi că situaţiunea este tot încordată. Ziarul oficios adaogă că liniştea ce se observă acum seamănă mai mult cu acea linişte ce precedă isbucnirea furtunei. Berlin, 10 Februarie.—Episcopul din Limburg a interzis clerului său de a se amesteca în lupta electorală în contra Septenatului. In cercurile partidului pentru care este adversarul Septenatului se mani­festă temerea ca alți episcopi să nu cum­va să imite atitudinea episcopului din Limburg. Pesta, 10 Februarie. — Pester Lloyd este informat dintr’o sorginte sigură că știrea privitoare la reîntoarcerea gene­ralului Kaulbars este cu totul neexactă. Pesta, 10 Februarie. — Se crede că astă­zi d. Szapary, ministru de finanţe, va demisiona. Portofoliul său va fi în­credinţat unuia din membrii cabinetului. Berlin, 10 Februarie. — „Monitorul Im­periului“ publică un decret Împărătesc sancţionînd regulamentul privitor la trans­portarea trupelor pe calea ferată în timp de resbel. Acest regulament­­a fost aprobat de consiliul federal la 13 Ianuarie trecut. Londra, 10 Februarie.—Ieri seară a avut loc banchetul anual al Camerei de comerţ. Sir J. Fergusson, sub-secretar de stat la afaceri străine, a asistat la acest ban­chet şi a pronunţat un discurs. Intr’altele, sir J. Fergusson a zis că nu se poate tăgădui că esistă temeri de rezbel, dar că Suveranii Europei, sunt foarte doritori de a menţine pacea. A adăugat că este de sperat că aceste silințe vor izbuti. FOITA ZIARULUI „LUPTA“ JULES DE GASTYLLE ROMAN PARISIAN PARTEA I. (1) UN FLAGRANT DELICT Era cam pe la şase ceasuri seara, în Octombrie. Inopta. O pâclă umedă și re­ce se lăsa asupra Parisului. Una câte una toate ferestrele caselor se iluminau. Omnibusuri, birji, trăsuri felurite, își lă­­sau urmele pe bulevarde şi pe strade cu un pas grăbit. Trotuarele erau negre de trecători suind repede de la centrul Pa­risului spre extremităţi. Se grabiau să meargă la masă. In o mică odaie de patru metri pă­traţi, din al şaselea rând de la bulevar­dul Batignolles, o fmeie ca de patru­zeci de ani înţepenită de frig, pentru ca să mântue de sigur vre-un lucru grab­nic, se apropiase de ferestruica care lu­mina mansarda sa şi ’şi sgâia ochii pentru a lucra; se sculase în picioare pentru ca să mai poată vedea, dorind să profite de cele din urmă raze a zilei. Cum am spus’o această femeie părea de patru­zeci ani aproape. Naltă, îmbră­cată modest, dar curat, ca o uvrieră cu stare, ea avea trăsături regulate şi ener­gice. Figura sa, frumoasă încă, era în­­gălbinită şi schimbată de suferinţi şi de vegheri. Erau mari încreţituri pe fruntea ei mare. Se vedea de la prima dată că această femeie suferise mult. Durerea produce cu vremea asupra figurilor a­­celaș efect ce produce timpul asupra tablourilor. Odaia în care se găsea această femeie trebuia să servească de sofragerie. Era pardosită cu cărămizi roșii.— In mijloc o masă rotundă.— Ici și colo, fără or­dine, câte­va scaune de paie, pline, u­­nele de jurnale, altele de bucăţi de stofă, apoi la stânga un soiu de poliţă de mahon cu pahare fără picior şi cu farfurii albe, fără ornament. O mediocri­tate decentă, la faţa poliţiei, o sobuşoară neagră, fără foc. Umez­eala săret străbătea în apartament pintre uşă şi cercevelele ferestrelor.... Era frig, de acel frig neguros al serilor din Octombre, din casele rău încălzite ale Parisului. Femeia mişcă din spete, ca apucată de un fior. Bătură şase ceasuri, ea îşi azvârli lucrul pe un scaun şi merse un moment prin odae pentru a se încălzi. — Șase deja, murmură ea, cum se mic­șorează zilele! Pe urmă o vie lucire lumină privi­rea ei. — Șase ceasuri, zise ea iarăși, au să vină! Astă din urmă gândire Îi dădu curaj Ei ’și alungă amorțeala ce-i pusese în membre lucrul său neîntrerupt și ne­clintit. Intr’o clipă lampa fu aprinsă şi focul străluci în sobă. Odaia luă un aer vesel şi dulce, curăţel şi cald. Un miros plăcut de carne friptă veni din bucătărie. Se auzi un zăngănit argentin de tac­âmuri, trosnetul farfurielor. Masa neagră se acoperi cu o faţă albă ca omătul. Toate acestea se făcură cu viociune, re­­pede, totul se transformă ca sub văr­­guţa unei zîne Femeia se ducea şi ve­nea susţinută in lucrarea sa prin o gân­dire de fericire interioară care-i strălu­cea pe frunte. Veselia, rîsul reveneau în această cameră tristă. In acest moment cine­va bătu la ușă. O voce întrebă :• — Acolea ești, domnă Robert ? Luisa Robert merse să deschidă. — A! d-ta ești, domnule Biondo ? — Eu în persoană. Mă întorc acasă da la biuroul meu și intram să-ți dau un mic bună seară... — Ești foarte amabil. Sositorul aruncă o privire în jurul lui. — N’ați venit încă?... — Nu încă, la șapte vin. Omul se apropie de sobă. — Nu te supăr? — De loc. Fă ca și cum n’aș fi aci... El ’și încălzi mân­tele. — A dracului vreme!... Iarnă d’a bi­­nelea, d-nă Robert... Nu vezi la trei pași înaintea d-tale, în stradă.... O ne­gară ! Inchipuește-țî că la birou a aprins lampele la cinci... Ce-i drept că suntem în rândul de jos... Luisa nu răspundea şi-şi căuta de treaba ei, trecând de la bucătărie la su­fragerie cu braţele încărcate cu farfurii şi altele. Fură câte­va minute de tăcere,­­ merge bine, d. Luisa ecioru-mefi ?.... Tare bine, mul­ţumesc. — Și d-ra Blancha?­­- Iarăşi tare bine. — Mă bucur... îţi place mult, când vezi tineri... Restul frazei se perdu în ducerile și venirele Luisei. D. Blonda era un omuşor de vr’o 50 de ani, uzat, sgărcit care începuse a tre­mură deja pe micele lui picioare, cu fi­gura sbârcită și cu ochii stinşi. Amplo­iat la ministerul de finanţe de la vîrsta de 20 ani el î şi văzuse tinereţa lui chi­nuită de cifre. Adunările cifrelor Îl de­şertară cu totul capul. Era tot îmbrăcat în negru, de acel postav negru îngălbe­nit, lucitor la genunchi şi la coate, care este ca o livrea a amploiaţilor ll­i Hbi-­ ron. El locuia pe acelaş caren cu Luisa Robert şi venea din când în când să se în­călzească la lumina focului ei şi să mai pălăvrăgească puţin până la ora când se scobora la prânz. Luisa obişnuită cu visitele lui dădu puţină atenţie discursurilor sale, tot de una aceleași. După un moment de tăcere D. Bion­do începu: — Veneam să văd asemenea dacă .. . Luis n’ar putea să-mi dea vr’un loc la­­ vr’un teatru... are acum locuri de care vrea, dacă scrie prin jurnale... și aceas­ta mi-ar mai schimba o­leacă ideile me­le m’ar... mai înveseli, da ce ?... Luisa zimbi. — Ai așa­dar idei foarte triste, biete domnule Biondo ? — Jalnice... doamnă Robert, zi jal­nice.. D ta? Eu... Te credeam tare fericit... (Va urma) t 0 ± 4

Next