Lupta, august 1887 (Anul 4, nr. 314-337)

1887-08-01 / nr. 314

ANUL IV.­No. 314 AMQFAMMTX In țară Un an .... ..........................40 ld V* an...................................................20 a­l luni.................................... . . 10 . In­strftinAtato Un an...............................................50 lei V* an.................................................26 , 3 luni.................................................16 a 15 Bani Num­ărul REDACȚIA 19, — Strada Știrbei-Vodă, EOTIPIA ATTTEIA BUCURESCI, SAMBATA 1 AUGUST 1887. Affmmi Anunciuri pe pagina III . . . IV 1 leu linia 25 bani „ A. SE ADRESA In Romania, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoire», 54 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol ADMINISTRAŢIA Bucureşti. -- Strada Nouă No. S.-- București PARTIDELE LA NOI SOSIREA PRINŢULUI COBURG In. BULGARIA Călătorie sprâncenată Sistemul se perfecţionează TOT PROGRAMUL CONVENŢIA CU TURCIA Scandalurile Parisului PARTIDELE LA NOI Ori­unde polemicele împing argu­mentele până la exageraţie de multe ori, dar nicăierea nu se observă o mai mare sărăcie de idei şi o mai flagrantă lovire a bunului simţ de­cât în pressa noastră guvernamen­tală. Să dăm un exemplu topic : Cine nu a citit în foile guverna­mentale şi de câte ori nu a citit ar­ticole pe următoarea temă , grupu­rile din opoziţie nu­­şi-au­ spus pro­gramul lor. Afară de junimişti cele alte grupuri nu au nici un program. Ţara nu ştie ce voesc fie­care din ele. Concluzia era că opoziţia nu are principii­, ci să ocupă n­­­tâţi, însă nu a citit tot în acele de câte ori nu a citit de ase­­mea alte articole pe următoarea temă deosebită: cea mai mare de­osebire de idei şi de principii dom­­neşte în sânul opoziţiei, fie­care grup trage într'o parte şi voeşte alt­ceva. Concluzia acestei din urmă serii de articole era: că până când opo­ziţia nu să va înţelege asupra unui singur program, până când fie­care grup va avea unul deosebit, ţara nu poate căpăta încrederea în ea. Acum întreb: Care din aceste două acuzări este adevărată? Căci amăn­­două nu pot fi de­odată, fiind­că se contrazic flagrant. Căci, ori opoziţia nu are idei lă­murite, şi în acest caz se mai poate oare susţine că ea este divizată? De loc. Căci ce neînţelegere, ce diviziune poate exista acolo unde nu sunt idei, nu sunt programe deosebite ? Ori grupurile din opoziţie sunt di­­v­vizate prin idei şi prin programe, şi atunci cum rămâne cu cea­l­altă a­­cuzare că ea nu are idei, că ţara nu ştie aceea ce voeşte? Iată la ce absurditate să reduce cea mai însemnată parte din pole- . _micâ'-ziarelor colectiviste!... Care este adevărată, încă odată întreb, din aceste două versiuni ? Sau mai bine zicănd, care este sta­rea partidelor noastre, indepen­dent de polemica zilnică și de acuzările absurde și contrazicătoare ? După mine, în starea actuală de lucruri, nu văd mare deosebire între partidele existente, nu văd deose­bire între liberali-naţionalî şi con­servatori, nu văd deosebire intre gu­vernamentali chiar şi opoziţioniştî. Ceea­ ce opoziţia condamnă mai energic şi cu drept cuvînt la colec­tivişti nu sunt ideile lor politice, cari în cele mai multe cazuri lipsesc, ci este procedarea lor ilegală, abuzul, arbitrarul, bătăile şi presiunele de tot felul. Dacă colectiviştii, faţă cu aceste învinuiri, ar veni şi ar recunoaşte actele ilegale şi arbitrare ce li să impută şi ar adauga verde: »da, aşa „este, călcăm legile, falsificăm ale­gerile etc., căci acesta este progra­matul nostru, aşa credem că trebue „să se guverneze,“ dacă, zic, colec­tiviştii ar face acest lucru atunci, în acest caz, ne-am găsi înaintea unui program deosebit, opoziţia care re­probă asemenea procedare s’ar deo­sebi de guvernamentalii cari o aprobă. Dar în realitate lucrurile să pe­trec altminterea. Nimenea nu sus­ţine că sunt bune asemenea proce­dări, guvernamentalii ca şi opoziţio­­niştii sunt de acord asupra acestui punct. Toată polemica constă din partea opoziţiei a afirma că colecti­viştii comit asemenea acte, iar din partea acestor din urmă a le nega, a să apăra, a spune că nu le-au co­mis, nici le comit. Cu mijlocul acesta discuţia nu să face asupra unei chestiuni de prin­cipii­, chestiune care separă câmpu­rile opuse în două, nu, ci asupra unei chestii de fapt ; unii afirmă nişte fapte, alţii le neagă ! Apoi, mă întreb : este o deose­bire serioasă între două tabere când toată polemica şi acuzările lor reci­proce să reduc la o chestie de fapt ? De sigur că nu. In alte ţări discuţia chestiilor de fapt intre partide este secundară şi ea nu să­­ face de­cât pentru a pune mai mult în evidenţă consecinţele rele pe cari practicarea unui prin­cipii­ sau credinţă a unui partid le produce. Aşa, în Franţa, când radicalii să luptă cu clericalii este între dânşii un abiz în privinţa chestielor reli­gioase, sociale şi politice. Şi când un ziar radical denunţă faptul unul popă ca avănd consecinţe funeste pentru cultură, clericalii nu vin ca să nege faptul ci vin de­­ apără, să silesc ca să dovedească că faptul este bun şi folositor pentru societate. Car­ sunt însă, în starea actuală de lucruri, deosebirele de asemenea natură cari separă partidele la noi? In privinţa religioasă, atât guver­nul cât şi opoziţia—exceptez pe ra­dicali şi pe socialişti—sunt de acord. Pe toată linia nu auzi de­cât stri­­gându-se: şcoala şi biserica, religia strămoşilor noştrii, etc. In privinţa dinastiei şi a regali­­tăţei, toţi sunt unanimi a să închina până la pământ înaintea tronului şi toţi recunosc că fără tron şi dinas­tie am pieri în două­zeci şi pa­tru ore. In privinţa chestiilor sociale ace­laşi acord. Căci ce deosebire este în­tre grupurile existente relativ la marea proprietate, la chestia ţăra­nului, la chestiele de producţie, la regimul economic etc? Nici una. Afară de câte­va glasuri izolate, toţi opozanţii şi guvernamen­talii sunt protecţionişti înfocaţi, toţi sunt pentru exploatarea ţăranului, toţi sunt pentru ordinea actuală de lucruri. Nimenea nu cere nici do­reşte cea mai mică modificare sau reformă. Când e vorba de idei nuoi, adu­cătoare de modificări serioase sau de religie şi altele, toţi să declară că sunt conservatori, toţi, atât opo­zanţii cât şi guvernamentalii. Când e vorba de tirade fără con­secinţă serioasă, toţi să declară de liberali. Dovadă că dacă luăm eti­chetele, nu mai găsim conservatori puri, chiar d. L. Catargiu este libe­ral-conservator !... Apoi nu e ridicol ca în o ţară unde partidele sunt la suprafaţă, unde totul sau mai totul să reduce la o chestie de cuvinte sau cel mult de persoane, nu e ridicol, mai repet odată, ca polemica să se facă necon­tenit pe chestia de partide, pe deo­sebirile de idei şi de grupuri? Nu e ridicol să se pretindă că nişte deosebiri ce nu există sunt un obstacol pentru ajungerea opoziţiei la putere şi că dezbinarea aceştia precum şi diverginţa de program sunt cauzele cari menţin pe colecti­vişti la putere? Să lăsăm de o parte deci aceste copilării, să nu ne amăgim cu cu­vinte, să nu visăm ziua nămeaza mare. Dacă guvernul actual stă la putere, este graţie complicităţei in­teresate a regelui şi graţie inepţiei şi păcătoşiei opoziţiei, căriea nu pro­gram, nu idei il lipsesc, ci îi lipseşte curajul, decizia, îi lipseşte bărbăţia cu un cuvânt. G. PA­NC Sosirea prinţului Coburg In Bulgaria Serviciul special al „Luptei“ Sosirea la Vidin Vidin, 11 August.—Principele de Coburg a primit pe vasul „Orient,“ înaintea de Novasela, pe regenţi, pe miniştrii şi ofiţerii superiori cari veni­seră la întîmpinarea sa pe Yachtul prin­ciar „Alexandru.“ D. Stambuloff a rostit un discurs în limba franceză; principele a mulţumit printr’o călduroasă alocuţiune primită ce l i se face, şi a făgăduit de a sacri­fica viaţa sa pentru apărarea libertăţii şi drepturilor Bulgariei. După alocuţiunile oficiale, Alteţa Sa a îmbrăţişat pe d. Stoiloff. Ambele vapoare au urmat împreună aceeaşi cale către Vidin, Vidu­l, 11 August. — Populaţiunea a făcut o primire entusiastă principelui de Coburg. Intrarea Alteţei Sale în o­raş a fost­ un adevărat tritant..__ (Agenţia Liberă.) Discursul d-lui Stambuloff Vidin, 11 August. —Iată discursul rostit de d. Stambuloff la sosirea prin­ţului Ferdinand. „In numele guvernului bulgar, am onoare să urez Alteţei Voastre buna venire la graniţa bulgărească, şi să supun expresiunea simţimintelor de a­­dânc devotament şi de iubire fără mar­gini, de cari sunt însufleţiţi poporul şi armata bulgărească, ce aşteaptă cu ne­răbdare de a vedea printre dânşii pe alesul lor mult iubi. „ Poporul bulgar nu va uita nici­o­­dată că, în momente atât de grele­, Al­teţa Voastră, dovedind încrederea ce are în viitorul său, a bine­voit să ia în mâini drapelul onoarei şi indepen­denţei Bulgarilor. „ Fie ca Prevedinţa divină să vegheze asupra vieţei preţioase a Alteţei Voas­tre, şi sânî vie în ajutor pentru a că­lăuzi viteaza naţiune bulgărească, pen­tru a o duce spre prosperitate, mărire şi glorie. Trăiască Ferdinand­­!“ Primirea la Vidin A­oi am sosit la Vidin la 6 ore. Un vapor pavoasat, conţinând o mulţime de locui­tori, vine în faţa vaporului prinţiar. Jirale entusiaste, şi o salvă de 10 tu­nuri salută sosirea. Garnizoana este strânsă pe cheiul oraşului. Mulţimea este imensă. Prinţul Ferdinand, în uniformă, e primit de prefectul, de comandantul gar­nizoanei cu aclamaţiunile mulţimei ce înconjurau clerul întrunit sub un por­tic decorat cu colorile bulgăreşti. Prinţul inspectează batalionul şi in­tră în primăria unde este primit de o deputaţiune. Alteţa Sa se urcă pe bord după o jumătate oră. Mulţimea îndo­­eşte aclamările sale. Discursul Prinţului Coburg Vidin, 11 August. — Ca răspuns la alocuţiunea Arhiepiscopului, prinţul Ferdinand a rostit discursul următor ce va fi distribuit poporului bulgar: „Ales în unanimitate de reprezen­tanţi, naţiunea, bulgăreşti ca suveranul său, am socotit ca o datorie sacră să pun piciorul cât mai curând pe teri­ toriul nonei mele patrii şi să consacru viaţa mea fericirei, măriră şi pros­­perităţei poporului meu­ mult iubit, mul­ţumind din adâncul inimă valorosului popor bulgar pentru încrederea ce a pus-o în mine şi pentru simţămintele de devotament ce nutreşte faţă cu mine. Sunt pe deplin convins că el mă va ajuta în silinţele mele pentru ridicarea şi desvoltarea ţărei noastre şi pentru a aştepta un viitor strălucit şi fericit. A­ tot­puternicul Dumnezeu­ să ne a­­jute în îndeplinirea datinelor noastre!“ (Agenţia Havas) Călătorie sprincenată. Generalul Radu Mihaiu se află In aju­nul unul mare eveniment: D-sa pleacă In inspecţie. Ca general ce este Insă, învăţat ca să aibă în tot­ d’a­ una un aghiotant pe lângă d-sa, nu poate face această inspecţie de cât ajutat de un soiu de secretar. Şi sorţii au căzut pe d-l Luca Ionescu, prefectul din Brăila. Precum vedem clar, guvernul este hotă­rât ca să lase libere alegerile viitoare; pen­tru aceea îşi ia măsurile din vreme. Că d-lui Radu Mihaiu să’i fi venit ne­învinsa poftă de a regula administraţia ţa­­rei, tocmai acuma, la spartul târgului Co­lectivi, nici că poate trece prin capul cui­va. Este vorba, deci, pur şi simplu ca să se garanteze încă şi mai mult, secretul vo­tului, libertatea votului şi cele-l­alte multe secrete şi libertăţi pe cari ni le-au dat şi ni le-au garantat colectiviştii. Nu înţelegem însă pentru ce d. Radu Mihaiu s’a boierit până într’atâta, dumnea­lui modestul democrat de altă dată, în cât să aibă nevoe de un secretar pentru a’i în­registra impresiile şi a’i coordona notiţele. Şi încă ce secretar ? Un prefect !.... D’a minune numai, noi facem prinsoare cum că d. Radu Mihaiu o să se oprească mal mult şi maî cu stăruinţă în acele oraşe în cari opoziţia este mal numeroasă şi maî puternică. Acolo generalul va avea mal mult de lucru. Din partea noastră: călătorie sprîncenată. Sistemul se perfecţionează Trebue să recunoaştem că pe calea pi­­şicherlîcului şi aceea a ştiinţei de a co­rupe, de a cumpăra conştiinţele, colec­tivitatea nu are pereche. Şi acest fapt să explică prin natura persoanelor cari sunt miniştrii, cari con­duc guvernul. Când ai pe un Radu Mhaiu în frun­tea ministerului de interne la ce alt­ceva te poţi aştepta? Un spirit care în toată viaţa lui nu a căutat de­cât să înşele, să ademenească, să tragă pe sfoară, este natural ca, fiind ministru, să nu facă alt­ceva de­cât să caute a înşela, a trage pe sfoară. Aceste lucruri le spunem apropos de cazul vestitului Nebunelii de la Ga­laţi. Până acuma guvernul, ca să aibă ma­joritate în Cameră sau în consiliele co­munale, făcea presiuni, cumpăra pe can­didaţi şi pe alegători, cu alte cuvinte mij­loacele de corupţie le întrebuinţa înainte de alegeri. Odată alegerile făcute, dacă se intim­pla ca opoziţia să iasă în majoritate, gu­vernul nu avea alt mijloc de­cât invali­darea aleşilor sau disoluţia. Altă soluţie colectiviştii nu găsise până acum. Aşa d.­e, un consiliu comunal să ali­gea în majoritate opozant, ei II disol­­vau şi faceau toate chi­parele ca la cele­­alte alegeri să izbutească guvernul. Pen­tru aceasta ei nu cruţau nici bani nici vărsare de sânge cum s'a întâmplat la Galaţi, Botoşani etc. Cu venirea d-lui Radu M­haiu la in­terne acest sistem deja complect s'a perfecţionat încă. Până acum, cum am spus, numai di­zolvarea era singurul mijloc de a face să dispară un consiliu în majoritate de opozanţi. Dar dizolvarea avea multe inconveniente. Mai întâi un colegiu care are curagiul să voteze întâiaşi dată con­tra guvernului, este probabil că va vota şi a doua oară, dacă nu se întrebuin­ţează bande de bătăuşi şi forţa armată. Al doilea, dizolvările fac rea impresie, lum­ea cea mai liniştita să indignează de atâta persecuţie şi nedreptate. D. Radu Mihaiu a găsit ceva mai bun. El caută ca să-şi creeze o majoritate în consiliu cu însăşi elementele opoziţioniste Pentru aceasta, iată ce face: observă că pentru ca guvernul să aibă majoritate îi trebue trei voturi. Imediat intră în tratări cu trei membrii aleşi în opoziţie şi, prin favoruri, promisiuni, ademeniri de tot felul, il atrage în partea guvernu­lui. Iar într’o bună dimineaţă cetăţenii cari ’l-au ales d.­e­ pe Nebunelii ca straşnic opozant, vede ca uimire pe Ne­bunelii straşnic guvernamental şi Primar ! Până acum corupţia juca rol numai înaintea alegerilor, acum ea joacă rol şi după. Până acum numai alegătorii erau intimidaţi sau corupţi, acum însă şi cei deja aleşi in opoziţie, consilierii, sunt ob­­iectul corupţiei Guvernuluî!... Până acum pentru opoziţie era greu numai până ce alegea pe cine­va. Acum este tot aşa de greu de a-l păstra pe a­­cel ales!... Morala acestei fabule foarte veridice este următoarea : opoziţia prin toate lo­calităţile trebue să deschidă ochii în pa­tru când e vorba de fixarea listei candi­daţilor ei. Cazul lui Nebuneli­ nu trebue să se mai repete. Este de dorit ca acest caz să rămână unic în ţară pentru mai marea ruşine a acestui om!... TOT PROGRAMUL Fiind­că e vacanţă, fiind­că n’avem ce face, să maî ne ocupăm puţin despre vecînica cestiune a programelor. Căci, din nenorocire, o cestiune atât de importantă, s’a discutat în lipsă de altă discuţie. Este lucru aproape de mintea omului că o programă de principii complectă nu poate forma baza înţelegereî unei coali­­ţiuni, căci într’o coaliţiune pot intra oa­meni şi partide cu ideile cele maî deo­sebite, ba, ceva maî mult, pentru ca o coaliţiune să se poată forma şi să poată exista, programul de principii trebue să lip­­sască. Şi adevărul acesta nu poate fi contes­tat, dacă înţelegem ce însemnează o coa­­liţiune, ce împrejurări anume pot pro­voca formarea unei coaliţiuni. Partidele despărţite prin credinţe pro­­tivnice, nu se pot coaliza nici­odată în contra unui guvern numai pentru m­tivul că acel guvern stă prea mult la putere, sau pentru că nu pune în slujbă pe oamenii opoziţiunei; or pen­tru că are principii opuse, nu. Pentru ca o coaliţiune să se formeze, trebue ca un mare principiu fundamental, admis de toate partidele—*sau cel puţin de partidele cari se coalizează—sa fie compromis şi ame­ninţat de către guvern. Alt­fel coaliţiune nu poate fi. Este afară din îndoială clar, că între partidele toate, între grupurile toate, cari ’şi-a fi dat mâna ca să combată guvernul colectivist, presupunând chiar că între ele ar fi o mare deosebire de principii, totuşi trebuie să fie un punct de înţe­legere comună. Ei bine, asupra acestui punct se poate face o programă. Cu acest prile­j să ne abatem puţin şi pe la gazetele guvernamentale. Aceste gazete trîmbiţează necontenit cu aere de mare importanţă, cum că opozi­ţia nu este unită, cum că sunt divergenţe între şefii diferitelor grupe din opozi­ţie, etc. etc. Cititorii au văzut din articolele direc­torului nostru cum că în realitate deo­sebiri de principii nu există între gru­purile coalizate, dar, admiţând pentru moment cum că aceste diver­guiţe ar e a­­sista, apoi aceasta ar fi foarte natural, aşa chiar ar trebui să fie. O coaliţiune în mijlocul căreia nu s’ar

Next