Lupta, august 1887 (Anul 4, nr. 314-337)
1887-08-01 / nr. 314
ANUL IV.No. 314 AMQFAMMTX In țară Un an .... ..........................40 ld V* an...................................................20 al luni.................................... . . 10 . InstrftinAtato Un an...............................................50 lei V* an.................................................26 , 3 luni.................................................16 a 15 Bani Numărul REDACȚIA 19, — Strada Știrbei-Vodă, EOTIPIA ATTTEIA BUCURESCI, SAMBATA 1 AUGUST 1887. Affmmi Anunciuri pe pagina III . . . IV 1 leu linia 25 bani „ A. SE ADRESA In Romania, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoire», 54 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol ADMINISTRAŢIA Bucureşti. -- Strada Nouă No. S.-- București PARTIDELE LA NOI SOSIREA PRINŢULUI COBURG In. BULGARIA Călătorie sprâncenată Sistemul se perfecţionează TOT PROGRAMUL CONVENŢIA CU TURCIA Scandalurile Parisului PARTIDELE LA NOI Oriunde polemicele împing argumentele până la exageraţie de multe ori, dar nicăierea nu se observă o mai mare sărăcie de idei şi o mai flagrantă lovire a bunului simţ decât în pressa noastră guvernamentală. Să dăm un exemplu topic : Cine nu a citit în foile guvernamentale şi de câte ori nu a citit articole pe următoarea temă , grupurile din opoziţie nuşi-au spus programul lor. Afară de junimişti cele alte grupuri nu au nici un program. Ţara nu ştie ce voesc fiecare din ele. Concluzia era că opoziţia nu are principii, ci să ocupă ntâţi, însă nu a citit tot în acele de câte ori nu a citit de asemea alte articole pe următoarea temă deosebită: cea mai mare deosebire de idei şi de principii domneşte în sânul opoziţiei, fiecare grup trage într'o parte şi voeşte altceva. Concluzia acestei din urmă serii de articole era: că până când opoziţia nu să va înţelege asupra unui singur program, până când fiecare grup va avea unul deosebit, ţara nu poate căpăta încrederea în ea. Acum întreb: Care din aceste două acuzări este adevărată? Căci amăndouă nu pot fi deodată, fiindcă se contrazic flagrant. Căci, ori opoziţia nu are idei lămurite, şi în acest caz se mai poate oare susţine că ea este divizată? De loc. Căci ce neînţelegere, ce diviziune poate exista acolo unde nu sunt idei, nu sunt programe deosebite ? Ori grupurile din opoziţie sunt divvizate prin idei şi prin programe, şi atunci cum rămâne cu cealaltă acuzare că ea nu are idei, că ţara nu ştie aceea ce voeşte? Iată la ce absurditate să reduce cea mai însemnată parte din pole- . _micâ'-ziarelor colectiviste!... Care este adevărată, încă odată întreb, din aceste două versiuni ? Sau mai bine zicănd, care este starea partidelor noastre, independent de polemica zilnică și de acuzările absurde și contrazicătoare ? După mine, în starea actuală de lucruri, nu văd mare deosebire între partidele existente, nu văd deosebire între liberali-naţionalî şi conservatori, nu văd deosebire intre guvernamentali chiar şi opoziţioniştî. Ceea ce opoziţia condamnă mai energic şi cu drept cuvînt la colectivişti nu sunt ideile lor politice, cari în cele mai multe cazuri lipsesc, ci este procedarea lor ilegală, abuzul, arbitrarul, bătăile şi presiunele de tot felul. Dacă colectiviştii, faţă cu aceste învinuiri, ar veni şi ar recunoaşte actele ilegale şi arbitrare ce li să impută şi ar adauga verde: »da, aşa „este, călcăm legile, falsificăm alegerile etc., căci acesta este programatul nostru, aşa credem că trebue „să se guverneze,“ dacă, zic, colectiviştii ar face acest lucru atunci, în acest caz, ne-am găsi înaintea unui program deosebit, opoziţia care reprobă asemenea procedare s’ar deosebi de guvernamentalii cari o aprobă. Dar în realitate lucrurile să petrec altminterea. Nimenea nu susţine că sunt bune asemenea procedări, guvernamentalii ca şi opoziţioniştii sunt de acord asupra acestui punct. Toată polemica constă din partea opoziţiei a afirma că colectiviştii comit asemenea acte, iar din partea acestor din urmă a le nega, a să apăra, a spune că nu le-au comis, nici le comit. Cu mijlocul acesta discuţia nu să face asupra unei chestiuni de principii, chestiune care separă câmpurile opuse în două, nu, ci asupra unei chestii de fapt ; unii afirmă nişte fapte, alţii le neagă ! Apoi, mă întreb : este o deosebire serioasă între două tabere când toată polemica şi acuzările lor reciproce să reduc la o chestie de fapt ? De sigur că nu. In alte ţări discuţia chestiilor de fapt intre partide este secundară şi ea nu să face decât pentru a pune mai mult în evidenţă consecinţele rele pe cari practicarea unui principii sau credinţă a unui partid le produce. Aşa, în Franţa, când radicalii să luptă cu clericalii este între dânşii un abiz în privinţa chestielor religioase, sociale şi politice. Şi când un ziar radical denunţă faptul unul popă ca avănd consecinţe funeste pentru cultură, clericalii nu vin ca să nege faptul ci vin de apără, să silesc ca să dovedească că faptul este bun şi folositor pentru societate. Car sunt însă, în starea actuală de lucruri, deosebirele de asemenea natură cari separă partidele la noi? In privinţa religioasă, atât guvernul cât şi opoziţia—exceptez pe radicali şi pe socialişti—sunt de acord. Pe toată linia nu auzi decât strigându-se: şcoala şi biserica, religia strămoşilor noştrii, etc. In privinţa dinastiei şi a regalităţei, toţi sunt unanimi a să închina până la pământ înaintea tronului şi toţi recunosc că fără tron şi dinastie am pieri în douăzeci şi patru ore. In privinţa chestiilor sociale acelaşi acord. Căci ce deosebire este între grupurile existente relativ la marea proprietate, la chestia ţăranului, la chestiele de producţie, la regimul economic etc? Nici una. Afară de câteva glasuri izolate, toţi opozanţii şi guvernamentalii sunt protecţionişti înfocaţi, toţi sunt pentru exploatarea ţăranului, toţi sunt pentru ordinea actuală de lucruri. Nimenea nu cere nici doreşte cea mai mică modificare sau reformă. Când e vorba de idei nuoi, aducătoare de modificări serioase sau de religie şi altele, toţi să declară că sunt conservatori, toţi, atât opozanţii cât şi guvernamentalii. Când e vorba de tirade fără consecinţă serioasă, toţi să declară de liberali. Dovadă că dacă luăm etichetele, nu mai găsim conservatori puri, chiar d. L. Catargiu este liberal-conservator !... Apoi nu e ridicol ca în o ţară unde partidele sunt la suprafaţă, unde totul sau mai totul să reduce la o chestie de cuvinte sau cel mult de persoane, nu e ridicol, mai repet odată, ca polemica să se facă necontenit pe chestia de partide, pe deosebirile de idei şi de grupuri? Nu e ridicol să se pretindă că nişte deosebiri ce nu există sunt un obstacol pentru ajungerea opoziţiei la putere şi că dezbinarea aceştia precum şi diverginţa de program sunt cauzele cari menţin pe colectivişti la putere? Să lăsăm de o parte deci aceste copilării, să nu ne amăgim cu cuvinte, să nu visăm ziua nămeaza mare. Dacă guvernul actual stă la putere, este graţie complicităţei interesate a regelui şi graţie inepţiei şi păcătoşiei opoziţiei, căriea nu program, nu idei il lipsesc, ci îi lipseşte curajul, decizia, îi lipseşte bărbăţia cu un cuvânt. G. PANC Sosirea prinţului Coburg In Bulgaria Serviciul special al „Luptei“ Sosirea la Vidin Vidin, 11 August.—Principele de Coburg a primit pe vasul „Orient,“ înaintea de Novasela, pe regenţi, pe miniştrii şi ofiţerii superiori cari veniseră la întîmpinarea sa pe Yachtul princiar „Alexandru.“ D. Stambuloff a rostit un discurs în limba franceză; principele a mulţumit printr’o călduroasă alocuţiune primită ce l i se face, şi a făgăduit de a sacrifica viaţa sa pentru apărarea libertăţii şi drepturilor Bulgariei. După alocuţiunile oficiale, Alteţa Sa a îmbrăţişat pe d. Stoiloff. Ambele vapoare au urmat împreună aceeaşi cale către Vidin, Vidul, 11 August. — Populaţiunea a făcut o primire entusiastă principelui de Coburg. Intrarea Alteţei Sale în oraş a fost un adevărat tritant..__ (Agenţia Liberă.) Discursul d-lui Stambuloff Vidin, 11 August. —Iată discursul rostit de d. Stambuloff la sosirea prinţului Ferdinand. „In numele guvernului bulgar, am onoare să urez Alteţei Voastre buna venire la graniţa bulgărească, şi să supun expresiunea simţimintelor de adânc devotament şi de iubire fără margini, de cari sunt însufleţiţi poporul şi armata bulgărească, ce aşteaptă cu nerăbdare de a vedea printre dânşii pe alesul lor mult iubi. „ Poporul bulgar nu va uita niciodată că, în momente atât de grele, Alteţa Voastră, dovedind încrederea ce are în viitorul său, a binevoit să ia în mâini drapelul onoarei şi independenţei Bulgarilor. „ Fie ca Prevedinţa divină să vegheze asupra vieţei preţioase a Alteţei Voastre, şi sânî vie în ajutor pentru a călăuzi viteaza naţiune bulgărească, pentru a o duce spre prosperitate, mărire şi glorie. Trăiască Ferdinand!“ Primirea la Vidin Aoi am sosit la Vidin la 6 ore. Un vapor pavoasat, conţinând o mulţime de locuitori, vine în faţa vaporului prinţiar. Jirale entusiaste, şi o salvă de 10 tunuri salută sosirea. Garnizoana este strânsă pe cheiul oraşului. Mulţimea este imensă. Prinţul Ferdinand, în uniformă, e primit de prefectul, de comandantul garnizoanei cu aclamaţiunile mulţimei ce înconjurau clerul întrunit sub un portic decorat cu colorile bulgăreşti. Prinţul inspectează batalionul şi intră în primăria unde este primit de o deputaţiune. Alteţa Sa se urcă pe bord după o jumătate oră. Mulţimea îndoeşte aclamările sale. Discursul Prinţului Coburg Vidin, 11 August. — Ca răspuns la alocuţiunea Arhiepiscopului, prinţul Ferdinand a rostit discursul următor ce va fi distribuit poporului bulgar: „Ales în unanimitate de reprezentanţi, naţiunea, bulgăreşti ca suveranul său, am socotit ca o datorie sacră să pun piciorul cât mai curând pe teri toriul nonei mele patrii şi să consacru viaţa mea fericirei, măriră şi prosperităţei poporului meu mult iubit, mulţumind din adâncul inimă valorosului popor bulgar pentru încrederea ce a pus-o în mine şi pentru simţămintele de devotament ce nutreşte faţă cu mine. Sunt pe deplin convins că el mă va ajuta în silinţele mele pentru ridicarea şi desvoltarea ţărei noastre şi pentru a aştepta un viitor strălucit şi fericit. A totputernicul Dumnezeu să ne ajute în îndeplinirea datinelor noastre!“ (Agenţia Havas) Călătorie sprincenată. Generalul Radu Mihaiu se află In ajunul unul mare eveniment: D-sa pleacă In inspecţie. Ca general ce este Insă, învăţat ca să aibă în tot d’a una un aghiotant pe lângă d-sa, nu poate face această inspecţie de cât ajutat de un soiu de secretar. Şi sorţii au căzut pe d-l Luca Ionescu, prefectul din Brăila. Precum vedem clar, guvernul este hotărât ca să lase libere alegerile viitoare; pentru aceea îşi ia măsurile din vreme. Că d-lui Radu Mihaiu să’i fi venit neînvinsa poftă de a regula administraţia ţarei, tocmai acuma, la spartul târgului Colectivi, nici că poate trece prin capul cuiva. Este vorba, deci, pur şi simplu ca să se garanteze încă şi mai mult, secretul votului, libertatea votului şi cele-lalte multe secrete şi libertăţi pe cari ni le-au dat şi ni le-au garantat colectiviştii. Nu înţelegem însă pentru ce d. Radu Mihaiu s’a boierit până într’atâta, dumnealui modestul democrat de altă dată, în cât să aibă nevoe de un secretar pentru a’i înregistra impresiile şi a’i coordona notiţele. Şi încă ce secretar ? Un prefect !.... D’a minune numai, noi facem prinsoare cum că d. Radu Mihaiu o să se oprească mal mult şi maî cu stăruinţă în acele oraşe în cari opoziţia este mal numeroasă şi maî puternică. Acolo generalul va avea mal mult de lucru. Din partea noastră: călătorie sprîncenată. Sistemul se perfecţionează Trebue să recunoaştem că pe calea pişicherlîcului şi aceea a ştiinţei de a corupe, de a cumpăra conştiinţele, colectivitatea nu are pereche. Şi acest fapt să explică prin natura persoanelor cari sunt miniştrii, cari conduc guvernul. Când ai pe un Radu Mhaiu în fruntea ministerului de interne la ce altceva te poţi aştepta? Un spirit care în toată viaţa lui nu a căutat decât să înşele, să ademenească, să tragă pe sfoară, este natural ca, fiind ministru, să nu facă altceva decât să caute a înşela, a trage pe sfoară. Aceste lucruri le spunem apropos de cazul vestitului Nebunelii de la Galaţi. Până acuma guvernul, ca să aibă majoritate în Cameră sau în consiliele comunale, făcea presiuni, cumpăra pe candidaţi şi pe alegători, cu alte cuvinte mijloacele de corupţie le întrebuinţa înainte de alegeri. Odată alegerile făcute, dacă se intimpla ca opoziţia să iasă în majoritate, guvernul nu avea alt mijloc decât invalidarea aleşilor sau disoluţia. Altă soluţie colectiviştii nu găsise până acum. Aşa d.e, un consiliu comunal să aligea în majoritate opozant, ei II disolvau şi faceau toate chiparele ca la celealte alegeri să izbutească guvernul. Pentru aceasta ei nu cruţau nici bani nici vărsare de sânge cum s'a întâmplat la Galaţi, Botoşani etc. Cu venirea d-lui Radu Mhaiu la interne acest sistem deja complect s'a perfecţionat încă. Până acum, cum am spus, numai dizolvarea era singurul mijloc de a face să dispară un consiliu în majoritate de opozanţi. Dar dizolvarea avea multe inconveniente. Mai întâi un colegiu care are curagiul să voteze întâiaşi dată contra guvernului, este probabil că va vota şi a doua oară, dacă nu se întrebuinţează bande de bătăuşi şi forţa armată. Al doilea, dizolvările fac rea impresie, lumea cea mai liniştita să indignează de atâta persecuţie şi nedreptate. D. Radu Mihaiu a găsit ceva mai bun. El caută ca să-şi creeze o majoritate în consiliu cu însăşi elementele opoziţioniste Pentru aceasta, iată ce face: observă că pentru ca guvernul să aibă majoritate îi trebue trei voturi. Imediat intră în tratări cu trei membrii aleşi în opoziţie şi, prin favoruri, promisiuni, ademeniri de tot felul, il atrage în partea guvernului. Iar într’o bună dimineaţă cetăţenii cari ’l-au ales d.e pe Nebunelii ca straşnic opozant, vede ca uimire pe Nebunelii straşnic guvernamental şi Primar ! Până acum corupţia juca rol numai înaintea alegerilor, acum ea joacă rol şi după. Până acum numai alegătorii erau intimidaţi sau corupţi, acum însă şi cei deja aleşi in opoziţie, consilierii, sunt obiectul corupţiei Guvernuluî!... Până acum pentru opoziţie era greu numai până ce alegea pe cineva. Acum este tot aşa de greu de a-l păstra pe acel ales!... Morala acestei fabule foarte veridice este următoarea : opoziţia prin toate localităţile trebue să deschidă ochii în patru când e vorba de fixarea listei candidaţilor ei. Cazul lui Nebuneli nu trebue să se mai repete. Este de dorit ca acest caz să rămână unic în ţară pentru mai marea ruşine a acestui om!... TOT PROGRAMUL Fiindcă e vacanţă, fiindcă n’avem ce face, să maî ne ocupăm puţin despre vecînica cestiune a programelor. Căci, din nenorocire, o cestiune atât de importantă, s’a discutat în lipsă de altă discuţie. Este lucru aproape de mintea omului că o programă de principii complectă nu poate forma baza înţelegereî unei coaliţiuni, căci într’o coaliţiune pot intra oameni şi partide cu ideile cele maî deosebite, ba, ceva maî mult, pentru ca o coaliţiune să se poată forma şi să poată exista, programul de principii trebue să lipsască. Şi adevărul acesta nu poate fi contestat, dacă înţelegem ce însemnează o coaliţiune, ce împrejurări anume pot provoca formarea unei coaliţiuni. Partidele despărţite prin credinţe protivnice, nu se pot coaliza niciodată în contra unui guvern numai pentru mtivul că acel guvern stă prea mult la putere, sau pentru că nu pune în slujbă pe oamenii opoziţiunei; or pentru că are principii opuse, nu. Pentru ca o coaliţiune să se formeze, trebue ca un mare principiu fundamental, admis de toate partidele—*sau cel puţin de partidele cari se coalizează—sa fie compromis şi ameninţat de către guvern. Altfel coaliţiune nu poate fi. Este afară din îndoială clar, că între partidele toate, între grupurile toate, cari ’şi-a fi dat mâna ca să combată guvernul colectivist, presupunând chiar că între ele ar fi o mare deosebire de principii, totuşi trebuie să fie un punct de înţelegere comună. Ei bine, asupra acestui punct se poate face o programă. Cu acest prilej să ne abatem puţin şi pe la gazetele guvernamentale. Aceste gazete trîmbiţează necontenit cu aere de mare importanţă, cum că opoziţia nu este unită, cum că sunt divergenţe între şefii diferitelor grupe din opoziţie, etc. etc. Cititorii au văzut din articolele directorului nostru cum că în realitate deosebiri de principii nu există între grupurile coalizate, dar, admiţând pentru moment cum că aceste diverguiţe ar e asista, apoi aceasta ar fi foarte natural, aşa chiar ar trebui să fie. O coaliţiune în mijlocul căreia nu s’ar