Lupta, decembrie 1887 (Anul 4, nr. 411-435)

1887-12-01 / nr. 411

ANUL V. SERIA II-No. 411 Bi)i f’IA A.MrJr.ful A BUCUREȘTI, MARȚI 1 DECE­MBRIE 1887 Un an ‘/a an 3 lu­ni Un an ’/a an 3 luni 15 Bani Numãrul AMummi Anunciuri pe pagina III ... 1 leu linia „ » „ IV ... 25 bani „ A SE ADRESA. In Romania, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria si Anglia la AGENTIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol REDACŢIA Calea Victoriei 34 şi strada Academiei 18, în curte Director­ politic, Q. PA NU ADMINISTRAŢIA ABQMMMTE Iu iiti*& ..........................I Iu i»iti*&iufttute 40 lei 20 „ 10 „ 50 lei Calea Victoriei 34 și strada Academiei 18, în curte REGALITATE şi REGE întrunirea de la Ateneu MIŞCAREA ELECTORALA O interpretare neruşinată Urnim colectiviştilor în Galaţi CRONICA TEATRALA REGALITATE ŞI REGE Principiul regalităţei care odată era sfânt şi pe care mulţimele igno­rante il primeau cum au primit o mulţime de alte absurdităţi, iar clasa dirigentă, tot aşa de ignorantă, îl sus­ţinea din motive de interese, acest principiu a primit acum o sută de ani o lovitură de moarte în Franţa. Rana făcută de poporul francez re­­galităţei este deschisă, ea devine din ce în ce mai mare, ea este fără re­­mediu. Moartea regalităţei, mai cu­rând sau mai târziu, va fi rezul­tatul fatal. Nu e locul a mă explica pentru ce lovitura de moarte dată regalită­­ţei o atribui poporului Francez a­­cum 100 de ani aproape, şi pentru ce trec uşor peste timpurile antice precum şi peste cele­l­alte popoare cari în timpurile moderne au de­tronat şi chiar decapitat, pe unii regii lor. Este destul să spun că dacă atri­bui Franţei onoarea de a fi dat re­galităţeî lovitura de moarte, este fi­­ind­că ea singură, de­şi pusă în cele mai grele condiţii, s’a gândit a în­locui regalitatea, a o suprima şi a institui în locul ei instituţiile re­publicane, este singura care a per­sistat în această părere şi care a re­uşit. Am zis că regalitatea este lovită de moarte, ea este ca cerbul care de­şi rănit poate încă să facă o lungă cursă, are destulă forţă de a scăpa din ghiarele câinilor şi ale hăitaşilor. Nu e mai puţin adevărat că el mai târziu moare, moare în mijlocul unui desiş sau în culcuşul lui, moare din cauza rănei primite înainte şi în alt loc. Pentru a arăta aceasta, o obser­vaţie este destulă. In toate ţările Europei cele mai monarchice, astă­zi există un partid republican. In Ita­lia, acest partid e tare, în Spania, în ţara lui Carol Quintul şi Filip al II-lea asemenea partid există, în Bel­gia de asemenea, chiar în clasica Anglie!... Cum să explică acest fapt? A’l explica numai prin dorinţa de a că­păta libertăţi şi a scăpa de despo­­tizm, nu este suficient de loc. Căci toate aceste ţări, exceptând pe Spa­nia, au libertăţi complecte şi chiar dacă am excepta şi­­pe Italia, în care o parte din libertăţi sunt cam pe hârtie, încă rămâne Belgia, încă rămâne Anglia unde nu se poate pretinde că nu sunt libertăţi reale. Chiar dacă am pune pe Anglia de o parte ca ţara privilegiilor şi a libertăţilor de moda veche, clasică, încă rămâne Belgia despre care nu se poate zice acelaşi lucru. Am amintit câte­va ţări, aşi pu­tea să le amintesc pe toate. In ade­văr, toate ţările au un partid puter­nic contra regalităţeî, indiferent de numele care îl poartă. Aşa, ce în­seamnă partidul socialist peste tot locul, exceptând pe fracţiunea cato­lică ? Partidul socialist înseamnă par­tidul duşman regalităţea. A trebuit ca numai la noi acest mare adevăr să nu fie înţeles în totalitate. Aşa, în Germania s-ar părea că nu există un partid republican. Eu însă cred că nicăirea acest partid nu e mai tare de­cât acolo, fiind­că ni­­căirea din toate ţările monarhice so­cialiştii nu sunt mai tari. Ei sunt mai tari chiar de­cât în Republicele Franţa, Statele­ Unite şi Sviţera! Când deci in catolica Spanie şi în dinastica Anglie, vedem o parte din opinia publică care să pronunţă con­tra regalităţei, lucru ce cu 100 de ani ar fi fost o monstruozitate, oare a­­cest fapt nu dovedeşte că regalita­tea este lovită de moarte şi că vii­torul nu este al ei ? Explicaţia acestui fapt social este uşoară, este naturală. Iat’o : Constituţionalismul este o simplă fază socială ; instituţia însă monar­­hică-constituţională este mai puţin de­cât o fază ; este un moment de tranziţie, este ceva trecător. In adevăr, Statele organizate au început, după cât­va timp de exis­tenţă tulbure, a fi stăpânite de un om şi de o clasă restr­ânsă.— Peste câte­va veacuri lupta masselor a şi început a se afirma în contra acelei stări politice. Din lupta aceasta lungă şi dureroasă, ce s’a putut observa ca rezultat ? S’a observat că pute­rea unui singur om—regele—şi a­­ceea a unei clase—nobleţea etc.—s’au tot micşorat; acele puteri în acelaşi timp a trecut şi trec încă la clasele şi massele populare. In mijlocul acestei lupte care nu e sfârşită, s’a încheiat un fel de ar­­mistitui, acel armistiţiu a luat forma monarhică-constituţională. Regele este în această combinaţie trecătoare păs­trat, sau mai bine tolerat. De cât pentru a nu fi stricăcios, ’i s’a pus tot felul de îngrădiri, reducându’l din ce în ce mai mult la anihilare, pen­tru a nu zice la nulitate. Această stare de lucruri nu poate dura, căci din două una : ori regele ajunge a fi cu totul constituţional, a­­dică nul şi şters, şi în acest caz mai târziu sau mai curând va fi supri­mat ca o inutilitate. Ori regele va căuta să aibă o reală influenţă în Stat, în contra prescripţiilor consti­tuţionale, şi în acest din urmă caz el va fi suprimat ca periculos. Din această dilemă regalitatea nu poate eşi. Ori nulă, ori periculoasă, ori desfiinţarea de funcţie de prisos, ori suprimarea ei ca stricăcioasă. Cât despre echilibrul visat de nişte absurzi teoretici sau ridiculi oameni de stat, adică rolul de arbitru im­parţial şi bine­făcător al regelui con­stituţional, aceasta este o imposibili­tate de fapt. Nici un rege nm va putea să pună în practică o teorie aşa de subtilă şi de îndoială. Constituţia în această privinţă este o adevărată ab­surditate. Un rege nu poate fi de cât sau o păpuşe sau un tiran deghizat. Regele Carol I a reuşit a fi când păpuşe când tiran. Şi în un caz şi în altul trebue suprimat. Ast­fel să explică naşterea unui partid republican în toate ţările mo­narchice, chiar în cari regele este o păpuşe. In Anglia republicanii nu văd necesitatea şederei pe tron a reginei Victoria ; în Spania, republicanii văd pericolul unui monarh! Cât despre noi românii suntem in poziţie, sub regele Carol, a vedea şi una şi alta. In aceste câte­va rân­duri am lăsat de o parte chestia im­portantă anume : ca de principiul şi practica regalităţeî să ţin într’un Stat, în Statul cel mai liber, o mul­ţime de instituţii şi privilegii sociale cari nu pot dispărea de­cât odată cu cea mai înaltă incarnaţie a lor, cu regalitatea. Iată situaţia lui Carol I şi al mo­narhiei faţă cu România ! Gr. Pana. nmmmvh­­ilografic AGENŢIA HAVAS Paris, 10 Decembre. — Gloanţele ce a primit au făcut d-lui Ferry două contusiuni uşoare. Hârtiile găsite la Aubertin indică o e­­xaltaţiune patriotică vecină cu nebunia. Berlin, 10 Decembre. — Raportul care motivează proectul de lege militar amin­teşte că armata germană e compusă din 12 clase, armata rusească din 15, iar ar­mata franceză din 20 de clase. Pe lângă aceasta, că Germania este expusă la un atac simultan din două părţi de armate tari. In faţa acestei ameninţări, Germa­nia nu are o bază solidă pentru existenţa sa, de vreme ce siguranţa sa atârnă de forţele sale. Chiltuelile permanente nu trec peste 150 mii de mărci, iar chiltuelile totale peste, 250.000 de mărci. In privinţa chituelilor de echipare şi de înarmări, guvernul va face propuneri. b­erlin, 10 Decembre. — Comisiunea Reichstagului a respins asemenea în a doua citire primul articol din proiectul care ridică drepturile de intrare asupra grâului. Paris, 11 Decembrie. — D. Lochroy și alte personagii politice au­ declinat oferta ce d. Fallieres le făcuse de a lua parte la constituirea noului minister. Circulă știrea, în cercurile parlamen­tare, că d. Fallieris se va duce mâine la 11 ore la Elysée, pentru a-şi depune man­datul ce Preşedintele Republicei îi încre­dinţase dar nu va izbuti să formeze di­mineaţa cabinetul Paris, 11 Decembrie. —­2 ore seara. — D. Fallier­is ne­izbutind să formeze un ca­binet de concentrare republicană, şi a de­pus mandatul ce-i încredinţase Preşedin­tele Republică Paris, 12 Decembrie.—1 dimin. — D. Carnot a însărcinat pe d-na Tir­ard să conslitue un nou­ t.vnisit.r. Paris, 12 Decembrie. — D. Jules Ferry merge mai bine. Totuşi doctorii ’î-ai­ pres­cris o odihnă absolută. AGENŢIA LIBERA Paris, 10 Decembre.—Astăzi, la 3 ore numitul Aubertin veni la camera de­putaţilor şi ch­emă pe d. Jules Perry în sala Paşilor­ perduţî. B. Ferry în­ştiinţat se presintă numai de cât şi Au­bertin trase trei focuri de revolver a­­supra lui. La auzul sgomotului toată lu­mea veni şi se atestă asasinul. D. Ju­les Ferry n’a fost de­cât foarte uşor atins la sânul stâng. Aubertin este un anarchist care face parte dintr’un grup compus din 20 con­spiratori cari ar fi hotărât să omoare pe d. Jules Ferry, pe fratele său, pe generalul Ferron şi alţi doi al căror nume nu se ştie încă. Paris, 10 Decembre.—Cabinetul Fallie­­res nu este încă constituit şi se crede un nou esec­. In acest cas d. Fnyernet ar fi însărcinat cu formarea cabinetului. Paris, 10 Decembre.—Aubertin a decla­rat că nu cunoştea pe D. Jules Ferry, dar că'l privea ca o pedică în cercurile demo­craţiei şi a voit să libereze Republica. Paris, 10 Decembre.—Starea d-lui Ju­les Forty este satisfăcătoare. Presa întreagă fără deosebire de nuanţă, deplânge atenta­tul de el­­, toată seara bulevardurile au fost în mişcare. Kioşcurile erau asediate de oameni doritori de a avea știri. Un mare curent de simpatii se stabilește în favoarea victimei acestui atentat. INTRUNIERA DE LA ATENEU Nici­odată o întrunire colectivistă n’a fă­cut mai mare fiasco de­cât cea de ieri. Suntem încredinţaţi că colectiviştii o recu­nosc cu prisos. Pe mulţi dintre el­e i-am văzut, ieri, descuragiaţi. Mai întâ­, sala era plină numai cu fi­guri poliţieneşti, funcţionari, colectivişti in­teresaţi etc. Dacă vor fi fost o sută de oa­meni independenţi, mare minune. Dacă poliţia şi bătăuşii n’ar fi cărat pe oameni cu birjele, n’ar fi fost nici 5(­0 de oameni In sală. A doua cauză a nesuccesului a stat în neputinţa oratorilor. Sâ’şi închipuiască ci­titorii : C. I. Stoicescu, bătrânul Vorcas, D-rul Vlădescu, Atanasiadi, C­ocanelli. A mai vorbit şi dl. Stolojan, dar d-sa numai tribun nu e, numai orator nu e. Bieţii colectivişti în ce hal au ajuns! Dacă dânşii nu mai pot găsi pe alt­cine­­va care să le vorbească, afară de agenţi secreţi ai poliţiei, bătrâni ramoliţi şi tran­sfugi politici, stau rou de tot. Concluzia Întrunire! a fost că publicul a rămas atât de rece în­cât nici o manifes­ taţie nu s’a putut face. După program, e­­rea vorba ca poporul (?) să meargă la pa­lat şi­­ preşedintele consiliului spre a face manifestaţii, şi în urmă să repete scenele de la 5 Septembre anul trecut pe la re­dacţiile ziarelor de opoziţie. Ei bine, nimic din toate acestea. Colectiviştii au păţit’o cât de bună. Ace! car! au vorbit nu au putut mişca pe nimeni căci tot ce spunea erea silit. D. C. Stoicescu a reeditat în parte dis­cursul ce a rostit în Cameră. D. Al. Vlădescu n’a ştiut nici o­dată ce spune şi, no! unii ne mirăm cum un om atât de sec şi de nesărat la vorbă se vâră mereu ca să vorbească pe la întruniri. D. Stolojan calomniază opoziţia cum că e în înţelegere cu străinul. D. Vorcas declară că are multe de spus, dar că ne-a ând vreme îşi amână discur­sul pentru o altă întrunire. Dacă ar fi făcut toţi aşa n’ar fi fost râu. D. Atanasiadi strigă „jos Catargiu­l“ până i se lungesc urechile. Apoi trece în revistă pe oposiţie: Oroveanu e un asasin, Fieva un trădător, Catargiu e un cio­­coiu, etc. Epaminonda Ciocanelli sfătueşte popo­rul (?) ca să fiu calm şi să nu mai comită acte de vandalism ca la 5 Septembre. Vai de noi şi de noi! In prost hal tre­bue să se afle poporul colectivist, dacă e nevoit să primească şi să urmeze poveţile unui Ciocanelli. La sfârşit se aclamează următoarea mo­ţiune : Faţă cu atacurile violente şi nesocotite de pe fie­care zi opoziţia le aduce nu nu­mai guvernului şi partidului liberal căruia se datoreşte starea de azi, România inde­pendentă şi respectată, dar chiar tronului a cărui legături cu Naţiunea s’a cimen­tat prin sângele versat pe câmpul de răs­­boiu şi în care ţara a găsit o pavăză pu­ternică contra pericolelor d­in afară şi a condiţiilor de pace şi de prosperitate in­terioară. Cetăţenii Capitali­i, strânşi uniţi în jurul Tronului, protestă cu cea mai mare energ­e contra unor asemenea unel­tiri duşmane intereselor ţerii şi sunt gata a face toate sacrificiile pent­u ca, partidul liberal, al cărui şef este d­. I. Brătianu, să-şi poată continua în linişte opera de ridicare şi de întărire a României. Un comisar de poliţie propune ca moţiu­nea să fie iscălită şi de aceea se scot două mese pe piaţa Ateneului, înaintea cărora defilează indignaţii, spionii etc. In aşa hal trist pentru Colectivitate s’a sflrşit mult pregătita Întrunire de ieri Credem că obrăznicia guvernamentală va scădea mult după acest năpraznic fiasco ce a făcut. „asemenea ne legăm să respingem, cu toate „puterile şi pe toate căile, pe toţi aspi­ranţii cari nu vor însuşi aceste calităţi „şi nu vor fi dintre noi, precum şi pe toţi „aceia cari se vor impune nouă, voinţei şi „intereselor noastre, fie de ori­unde şi de „ori­cine.“ Urmează 400 sub­ semnături până acum. Amicus Certus. MIŞCAREA ELECTORALA CÂMPULUNG Domnule Redactor, Am căzut în ziarul d-v. de ori că d-na prefect al judeţului nostru, d-na Micescu, ar fi opinat, cu ocasiunea alegerei de se­natori a d-lui Creţu.’escu, ca să se aleagă persoane din localitate. Ar fi o onoare pentru d. Micescu. Pro­punerea aceasta însă, de a alege în Cor­purile legiuitoare, atât acum cât şi în ale­gerile generale viitoare, oameni din localita­te, nu arefiliaţiunea în creerii d-lui Micescu. Am în mâna mea o circulară care se va esecuta în acest judeţ la alegeri, şi care nu e de d-na Micescu. Iat’o : „In vederea alegerilor generale de Ca­meră şi Senat, „Asistând, de ani la animatele dispute „ale partidelor, ce ’şi arroagă dreptul a „ne conduce Statul, unele tinzând a ne în­­„toarce la un trecut întunecat şi blestemat, „iar altele a ne îngenuchia, pe noi şi ur­­„maşii noştri­, la picioarele unor străini de „neam şi lige, cu scăderea bunelor noastre „obiceiuri părinteşti şi strămoşeşti. „Resimţind cu amărăciune greutatea im­­­positilor şi a diferitelor sarcine ce ne a­­„pasă din zi în zi mai mult, şi care ne „vin din numirea fără control, a cârmaci­­„lor Statului, cari fac alegerile şi legile „după plac, şi tâlcuesc numai sarcine pu­­­blice ce ne-au copleşit pe toţi. „Văzând că aleşii noştri­ de până azi, „orbeşte sau intenţionat, au primit să ni „se impună jugul greu al atâtor rele, ce „nu mai putem suporta. „Subsemnaţii alegători din diferite cole­­­gii, ne legăm împreună şi solidari, ca în „alegerile viitoare să nu mai alegem gră­dinari şi bragagii, străini şi venetici ca „Ferichide, S­hina, Crătunescu, ci să ale­­­gem representanţi ai noştri!, numai dintre „noi, bărbaţi pricepuţi în afacerile publice „şi oneşti în afacerile particulare, precum O interpretare neruşinată In momentul în care aceste rânduri vor apare de sigur, că d. Tache Ionescu care­­şi-a luat sarcina de a interpela pr. ignobilul Sturza asupra unui mic număr de multele ilegalităţi comise, îşi dezvol­tă interpelarea, şi Camera servilă va trece la ordinea zilei. Intre aceste ilega­lităţi este şi permutarea d-lui Făcu. Este greu de a putea ghici ce argu­mente stupide, şi ce obrăznicii, pentru c cari merită stigmatizat în stradă, mistrul de la Instrucţie va expectora pentru a să justifica de călcările de lege neruşi­nate făcute în complicitate cu faimosul Haret. Cu un mişel ca Sturza, cu un cap cu creer de găină şi cu suflet de reptilă, cine poate să -şi figureze sistemul de a­­părare pe care îl va adopta? Niminea, cel din urmă neruşinat, şi cel mai la­cheu din toţi lacheii nu pot reuşi să se pună în pielea scârboasă a unui Sturza. Putem prevede însă un lucru, „ Voinţa Naţională“ ne-a pus pe această cale. Mi­şelul Sturza se va servi ca argument de un oare­care articol din legea instruc­ţiei care vorbeşte de profesorii inamovibili referindu-se în specie la cei de la facul­tăţi şi pe cari, zice acel articol, ministrul nu-l poate permuta fără voia lor! Pentru a admite această teorie, adică pentru a face distincţia în această priv­iţă între profesorii de la facultate şi cei de la cele­l­alte grade de învăţământ tre­bue să fie cine­va una din două: ori să fie un neruşinat şarlatan, ori un ade­vărat imbecil care să nu-şi dea seamă de legea de instrucţie. Ia să discutăm puţin lucrul . După părerea ignobilului Sturza şi a colectiviştilor, ar urma că numai profe­sorii de facultăţi sunt inamovibili, iar cei­l­alţi amovibili, şi această din cauză că articolul 384 şi 885 aminteşte în spe­cial pe profesorii de la facultăţi dându-le acest titlu. Ori­ce om însă care cunoaşte şi înţe­lege legea instrucţiei, ori­cine care­ şi-ar da osteneala să o citească să va con­vinge îndată, că nu numai profesorii de la facultăţi ci toţi profesorii de la cur­sul secundar şi primar îndată ce devin definitivi sunt inamovibili. Voiţi o dovadă, dar o dovadă topică, în contra căreia nici un colectivist să nu aibă de zis nimic ? lat’o : O întrebare­: de pe ce să cunoaşte că o categorie de funcţionari sunt ina­movibili sau amovibili? Răspunsul este: după garanţiele cu cari legea înconjoară pedepsirea şi îndepărtarea lor din funcţie. O a doua întrebare: de pe ce să cu­noaşte când o lege face deosebire între două categorii de funcţionari în scop de a face pe unii inamovibili iar pe alţii amovibili ? Răspunsul îl poate da şi un copil, anume, după deosebirea de garan­ţii luate pentru unii, garanţii care nu se aplică celor­l­alţi. Aşa, un exemplu: Membrii Curţei de casaţie sunt inamovibili în deosebire de cei de la cele­l­alte instanţe judecăto­reşti. Prin ce se arată în lege această deosebire ? Prin faptul că pe când legea distrage de la voin­ţa şi bunul plac al ministrului pe unii, pe cei­l­alţi îi lasă la discreţia lui. Ei bine, revenind la chestia care ne ocupă, fac o ultimă întrebare : Oare le­gea instrucţiei face ca deosebire, în ceea ce priveşte modul de pedeapsă şi de destituire, între profesorii de la facultate şi între cei de la cele­l­alte grade de în­­văţământ ? Toată lumea ştie că nu. Toată lumea ştie că aceleaşi pedepse.

Next