Lupta, mai 1888 (Anul 5, nr. 537-561)
1888-05-01 / nr. 537
2 PENTRU d. PACHE *" Se ştie câtă gălăgie a făcut d. Pache Protopopescu prin foile oficioase despre căderea d-sale la alegerea colegiului al 3-lea de deputaţi din Prahova. Toate desminţirile ce - am dat noi, ni s’au părut neîndestulătoare. Ei bine, astăzi publicăm declaraţia comitetului electoral al acelui colegiu din Prahova, declaraţie pe care o găsim în Democratul. Fi-va mulţumit d. Pache ? Declaraţie * Alegerea d-lui Nicolae Ionescu la colegiul III de deputaţi din Prahova, a dat ocaziune la unele jurnale din capitală a face insinuaţii rău-voitoare la adresa d-lui Ionescu. Comitetul liberal şi al opoziţiei unite se vede silit a da desminţire celor ce au avut curagiul să publice nişte pure invenţiuni, prin care se lăsa a se crede cum că d-nu Ionescu, după ce ar fi convenit cu d-na Pache Protopopescu să-şi retragă amândoul buletinele, apoi d-nu Ionescu printr’o manoperă ’şi-a menţinut pe ale sale văzând că d-nu Pache şi le retrăsese, şi că numai astfel adică, d. Ionescu a putut să fie ales. Comitetul crede că d-nu Pache Protopopescu este singur convins că n’ar fi putut avea cea mai mică şansă de reuşită. Aceasta fiind de notorietate publică prin urmare n’ar fi trebuinţă a se face prezenta declaraţiune pentru cei din localitate, căci întregul judeţ cunoaşte adevărul. Dar pentru că cei streini de cele petrecute aici poate să crează lucrurile aşa după cum se colportează, este destul a se spune următoarele: 1). Candidatura d-lui Nicolae Ionescu a fost pusă și aprobată de Comitet mai ’nainte d’a se cunoaște că altă candidatură s’ar presinta la această alegere. 2. Toată lucrarea prealabilă a Comitetului a fost făcută în vederea candidature! d-lui Ionescu. 3) . D. Pache Protopopescu, împreună cu câţiva delegaţi ai săi, nici că s’a prezintat la întrunirea delegaţilor şi a alegătorilor direcţi ai acestui colegiu, care a avut loc în preziua alegerii, spre a ’şi pune candidatura. 4) . D. Ionescu n’ar fi putut să ’şi retragă din voinţa sa buletinele de votare fără consimţimîntul Comitetului, care le pusese; dar chiar de ar fi existat o atare înţelegere, ar fi urmat să şi le retragă amândoi deodată şi printr’o singură petiţiune. 5) . In fine, d. Pake Protopopescu, chiar după ce doui din membrii Comitetului şi chiar d. Ionescu s-a declarat că nu se poate retrage buletinele, d-sa s’a dus de ’şi-a retras pe ale sale, surprinzînd pe cei de faţă printr’o declaraţiune neexactă, cum că : aşa ar fi avut înţelegere cu cei-lalţî candidaţi. Aceasta spre luminarea opiniunei publice. — Cum ? să stea răcaru jos ? Dar ce ? Am păscut boii cu dânsul ? astea erau vorbele lui. Iar soldaţi îşi şopteau între dânşii : — Mă, al dracului suflet de rumân! Nici c’am mai văzut aşa râie! Nu cred, să fie de neam bun, că prea ţine coada sus ! * * Cine era Dinulescu ’mi a povestit Gheorghe al Măcelarului, soldat din compania a şaptea, care îl cunoştea de aproape. — De unde T cunoşti tu, Gheorghe, am întrebat eu. — Apoi daca nu Totu cunoaşte eu, nu ’1 mai cunoaşte nici dracu, doar sântem sat amândoi! Acasă era un ăla, un târâie-brâu, râdeafi flăcăii de el. —• Dar fetele? — Fetele ?! Apoi cine era râsul lor ? Nu Dinu ? Că acasă nu-i zicea Dinulescu, aici la oaste s’a poreclit aşa... E băiatu lu Toader Dinu. Tat’să fi de, ce să-i zici? e rumân de treabă, om sărac, dar inimă bună, suflet curat n’ai ce zice !... Nu şt’ cui dracu a semănat ăsta, de-a eşit aşa maţe pestriţe, că nici măsa nici neamurile lui n’au murit de turbare... Şi cu toate astea, cu toată tălmăcirea lui Gheorghe al Măcelarului, eu nu mă domiream cum de a eşit aşa poamă camaradul. Cine era ăl mai râu cu soldaţii ? Dinulescu ! Cine făcea inspecţii şi noaptea? Dinulescu ! Cine nu se mai sătura de bătut la soldaţi ? Tot Dinulescu ! Cine fura bluze de la soldaţi şi pe urmă le vindea tot lor ?... Iar Dinu, Dinu,Dinu şi iar Dinu la toate relele. Intr’o zi, ’mi aduc aminte, s’a găsit o pereche de pantaloni seri la un «ţivil» de la cantină. Când să se uite sergentul-major la serie, erea tocmai seria din compania lui. Cantinierul, dacă a văzut că ’i groasă, a spus drept : —• De, domnule sergent-major, ’mi l-a vândut sergentul Dinulescu... Ce-a făcut însă Dinulescu, ce-a dres, ce’l-o fi dat sergentului-major, că n’a mai aflat nimeni; numai la câte-o beție, când Dinulescu nu mai voia să facă cinste, sergentul-major îi zicea: — Ia vezi, Dinulescule, seria, știi tu ! Și atunci, din pămînt din iarbă verde Dinulescu scotea parale de făcut cinste. Când a fost să se libereze, nu s-a plâns nici dracu. Ba toată compania a eșit înaintea căpitanului să reclame. Unul că T-e dator 5 franci, altul că 10, altul 30, care cum avea de luat. Dar şi căpitanul ce era să facă ? omul era liberat. Atâta T-a făcut, că nu T-a dat certificat de bună purtare, ca să nu se mai angajeze nicăirea. La 14 Martie ,l-am văzut în Bucureşti. Cine gândiţi că dedea mai tare în oameni ? Era unu care striga : — Daţi în ăsta, măi, să se sature de făcut opoziţie! Ştiţi cine era ăsta ? Tot Dinu, adică nu mai era Dinu, ci gardistu cu No. 39... II găsiţi la cazarma gardiştilor, de nul-o fi făcut ipistat guvernul cel nou. Abdul. Comitetul electoral. --------------1 3’^©*60------------- GROITIGA rso. 308 — Să nu stai jos, soldat, când intru eu în cazarmă, că te-a luat mama dracului!.. Ce? tu eşti ca mine?! — Am înțeles, s’trăiţi don sergent! Aşa vorbea tot-d’auna sergentul Dinulescu soldaţilor, când intra în cazarmă. Nu putea el suferi, ca să stea vreun soldat, când îl vedea pe dânsul c’a intrat pe uşă. Alţii se mai faceau că nu văd, ori spuneau soldatului: »şezi jos« !, Dinulescu nu, unu era Dinulescu şi pacel ACTE OFICIALE Ministerul de Interne Să dizolvă consiliile comunale din comunele : Elisaveta Doamna din jud. Romanaţî, Calaporu-desus din jud. Gorj, Negrileşti din jud. Tecuciu, Petricanî din jud. Neamţu, Dragoeşti-Butinele şi Micşuneşti-Greci din Ilfov, Priponeşti-de-sus din Tutova. Epitropia spitalului Elisaveta Doamna din Galaţi, este autorizată de a primi legatul lăsat prin testamentul defunctului Pandelache Abramovici. D. Ştefan Delcescu s-a numit director al arestului preventiv din Romanaţi. LAPTA Ministerul lucrărilor publice. D. N. Karcalechi, inginer şef clasa II în corpul de poduri şi şosele ale statului, va primi cu începere de la 1 Aprilie 1888 retribuţiunea gradului său. Ministerul de finanţe D. Ion Cariadi s’a numit şef de deposit de tutunuri în serviciul exterior al regiei monopolului tutunurilor. ------------------------------------ întâmplări din Capitala — Unde-î joken?—La secţia 17 s’a condus un cal murg, găsit fără stăpân pe strade. Ce era să facă bietul cal ? De când jokeii au intrat în alte slujbe, s’au stricat şi ei... — Din lumea mare.—La secţia 7 s’a depus (nu s’a condus ?) un copil de sex... frumos, găsit lepădat pe şoseaua Kisseleff. N’o fi căzut din vre-o trăsură?— O nenorocire.—La spitalul Brâncovenesc a fost dusă o servitoare a d-nei Murat, din calea Victoriei No. 56 din pricină că, venindu’i reu, a căzut jos leșinată. Ar trebui ca guvernul să ia grabnice măsuri în potriva servitoarelor, care leşină fără să anunţe pe stăpân cu 15 zile înainte... Cum răemâne acum stăpânul fără slugă? din suferinţele sătenilor In privinţa suferinţelor ce îndură ţăranii, luăm următoarele după Democratul din Ploeşti : In cătunul Topeşti comuna Podenii noul, locuitorii moşneni în număr de vreo 50 au un islaz ca la 40 pogoane în devălmăşiecu proprietarul C. Steriade, reprezentantul familiei N. Steriade. De acest islaz s’a folosit din vechime atât moşnenii şi proprietarul, păşunând vitele lor ; sunt doui ani, când d. G. Steriade a arat acest islaz în folosul său ; locuitorii cu devălmăşie au reclamat şi chiar în August anul trecut, am tratat în ziarul nostru spoliaţiunea moşnenilor din partea proprietarului. Nimeni n’a auzit plângerile lor, căci d. Steriade fiind amic intim al subprefectului, acesta a înleznit spoliaţiunea săvîrşită. In luna aceasta, Aprilie, moşnenii într’un mod pacinic au voit să separe o parte din izlazul arat pentru a le servi de păşune ca mai înainte, lucru la care d. Steriade nu se opune când este apucat la socoteală, dânsul însă profitând de ocaziune, azi când se vorbeşte numai de răscoale ţărăneşti, ia faptul moşnenilor drept o usurpaţiune prin răscoală,—şi răscoală nu era, căci locuitorii se duseseră pe izlaz cu sapele numai ca să sfărâme moşoroaele de arătură,îşi cere sub-prefecturei să vie armata. In aceeaşi zi, 18 curent, comparania 11 din Urlaţi soseşte în comună, locuitorii spăimântaţi fug de groază ca să nu fie arestaţi, dar femeea Mariţa, soţia lui Ioniţă Cârlănescu, este bătută şi sora acestuia, Maria, este insultată, preotul se ameninţă că i se fac barba, se face hoţ şi se arestează M. Cârlănescu, învăţător din Buzău, care era venit să petreacă Paştele în familia părintească şi numai după 12 ore se liberează. Soldaţii bat pe moşnenii Preda Ioan Florea, Toader Grigore, Micu Dinescu şi alţi 11 locuitori. Arestează 4 din ei şi nu la primărie din beciurile curţei proprietareşti. Sunt câţiva locuitori cari fiind duşi pentru treburi în afară din comună, azi nu mai îndrăsnesc a se mai întoarce acasă. In această cestiune, care este de resort judecătoresc, moşnenii din Popeşti reclamă dreptate, dar interesul d-lui Steriade este a’l face prin bătăi şi puterea armatei să nu mai zică nimic. Mai bine însă ar face d. Steriade să împace pe locuitorii moșneni în drepturile lor, decât să se judece sau să recurgă la așa mijloace. ---------------------------------------- ŞTIRI DIN ŢARA Prahova Timpul răzbunărilor. După locuitori dintre sătenii fruntaşi ai comunei Târleşti, plaiul Teleajenu, anume : Andrei Niţu Stanciu şi Ion George Constantin, au fost puşi în lanţuri şi aduşi în Ploeşti sub escorta a dup! călăraşi, pentru cuvînt, după cât se spune, că primarul avea o răzbunare asupra lor, ca nesupuşi la voinţele sale, acuzându’i în formă cine ştie de ce. Ei n’au fost lăsaţi liberi nici să facă Paştele la biserică şi în familiile lor. Democratul nu ştie ce va fi făcut parchetul cu dînşii, dar această tratare a lor a atras compătimirea concetăţenilor ploeşteni ce îi cunoşteau şi care au venit să’i ceară a protesta. Vom mai afla şi vom reveni. Brăila Grevă. — Piloţii Comisiunei Europene de la Sulina, cari fac serviciu în susul Dunărei, s’au pus în grevă din pricina neîndestulărei salariului, zice România viitoare. Se ştie greutatea serviciului ce fac aceşti oameni, şi pericolele la care sunt expuşi. Cu toate acestea, comisiunea Europeană, în loc să dea satisfacere dreptelor cereri ale piloţilor, a luat măsuri de a înlocui pe toţi cei ce se puseseră în grevă. Cei ce cer dreptatea, sunt expuşi să rămâe muritori de foame. Stăpânii sunt pretutindeni aceiaşi! O NOSTIMADĂ D. Pop adresează Telegrafului următoarea scrisoare destul de nostimă: Redacţii ziarului Telegraful In gazeta dv. de Duminecă 14 Aprilie 1888, voci scrise cu litere mari şi iar mari şi iar mari că Cristos a înviat acum 1888 de ani; dar bine domnule redactare şi în ziua de paşte spuneţi minciuni mari şi neertate ? Nu ai citit nici Catehismu, nici Istoria sacră, nici Biblia să vezi că de când s’a născut în oraşul cel frumos (numit Vethleem) sunt 1888 de ani, iar când s’a botezat era de 30 ani şi când a înviat Christos era de 33 ani (ai spus în ziua de Paşte cititorilor 33 de minciuni) şi acum ca şi altă dată ,ţiai mâncat credinţa ca Ţiganu Biserica. JONITOinAI) J01NTA“ Am reprodus alaltăseară după Voinţa Naţională, o circulară a domnului ministru de justiţie, iar eri am comentat-o în articolul întitulat «Faimoasa circulară» şi publicat în pagina II a ziarului nostru. Astăzi Monitorul oficial publică în privinţa circularei, următorul comunicat: Ziarul Voinţa Naţională din 28 Aprilie curent publică o circulară a d-lui ministru al justiţiei cu No. 3.462. Această circulară nu a fost dată, după cum spune zisul ziar, tuturor parchetelor şi comunelor din ţară, ci exclusiv parchetelor din Ilfov, Argeş, Vlaşca, Buzău, Ialomiţa, Prahova şi Dâmboviţa, adică din judeţele contaminate de răscoala ţăranilor. Textul chiar al circularei a fost alterat şi într’ensul s’a Introdus următoarea frază, care nu există şi care îi denaturează tot sensul : «Spuneţi primarilor şi celorl’alte autorităţi comunale că mişcarea ţăranilor «a fost bună întru câtva atâta timp cât «putea fi îndreptată în contra guvernului «d-lui Ion Brătianu, dar că acum, când «un alt guvern i-a luat locul, această «mişcare nu mai are nici o raţiune de a fi». Ministerul nu voeşte a şti deocamdată prin ce abatere gravă de la îndatoriri s’au putut da publicităţei nişte instrucţiuni confidenţiale. Alterarea însă a textului oficial este prea gravă pentru ca să fie trecută cu vederea. Ministerul speră că ziarul Voinţa Naţională se va grăbi a rectifica eroarea şi a repudia orice solidaritate cu falsificarea unui document oficial. Faţă cu acest comunicat, suntem datori, să dăm următoarele lămuriri : După cum vor fi văzut cititorii, în articolul «Faimoasa circulară» noi nu ne-am ocupat de loc de pasajul pe care ministrul de justiţie îl tăgădueşte, prin urmare toate cele scrise în articolul nostru rămîn bune. In ce priveşte pasajul tăgăduit de Monitor, noi aşteptăm, să vedem dacă Voinţa îl mai susţine, sau nu. INFORMAŢIUNI Preda Fîntânaru a fost supus er, la un nou interogator. El a declarat tot ce a avut să declare, deci Marţi sau Mercuri d, judecător de instrucţie Tătăranu, îşi va depune ordonanţa. X . Consiliul de revizie al armatei va judeca astăzi recursul generalului Maican şi pe al căpitanului Mardari. La procesul generalului va prezida d. general Ipătescu. Vom da seamă de mersul dezbaterilor. Aflăm că d. general Pilat va fi din nou transferat de la comandamentul diviziei din Focşani. Această transferare ar fi din dorinţa regelui. Comisia interimară a Capitalei, a decis de a delega din sânul său trei membrii, cari să se ocupe cu examinarea actelor făcute de fostul consiliu comunal. FOITA. „LUFTEI” 19 ASASINATUL DE LA MEUDON PARTEA I Gheaua de paie tie la fliamHoi Judecătorul părăsi cabinetul sau împreună cu grefierul. Doi paznici se așezară de fiecare parte a tânărului, după ce i-au legat bine brațele. — Mergi! zise unul, împingâdu-l cu pumnii pe umăr. — Unde mă trimiteţi ? Pentru ce nu sunt lăsat în libertate ? — Să te lase liber?... Ah! Ah!.. mai des!.. nu se capătă în toate zilele asemenea moşteniri, iubitul meu.. haide, mergi!. Lauriot murmură: — Moşteniri ?... Aşadar sunt o bună moştenire, eu?... Prin urmare toţi sunt aci convinşi că sunt asasinul... El plecă capul şi se lasă să fie împins în sala unde sunt deschise cabinetele judecătorilor de instrucţiune... Acolo, în acea sală, şedea o bătrână femee pe o bancă de lemn, talia ei mare şi slabă era cuprinsă de o rochie neagră, pe umeri avea un mic şal negru, capul acoperit până peste frunte, ceea ce dădea feței sale de bronz o mină sălbatică. Era bătrâna Lauriot. Când ea zări pe măcelarul, legat, între cei doi pașnici, ea se sculă drept în picioare, cu un strigăt surd... Lauriot tresări, ridică ochii și o zări... Atunci fu cuprins de un tremur. Deveni foarte palid... — Cine e această femee ? "întrebă d. de Valtemare și ce cere ea?... Bătrâna zise încet arătând pe Lauriot: — Sunt mama lui... Și judecătorul zise paşnicilor : — Nu trebuia s’o lăsaţi să se urce. .. — Iertare, d-le judecător de instrucțiune, zise unul din ei, am luat’o drept o martoră şi tocmai vroiam să’i cerem citaţia când d-voastră aţi sunat... •— Ce doreşti, soro dragă ? — Să îmbrăţişez pe fiul meu... să aflu pentru ce e reţinut,... nu’i un ticălos... n’a făcut nimic... n’a ucis pe nimeni... — De unde ştii ? — Da, ştiu bine, fiindcă e fiul meu... D. de Valtemare făcu o mișcare de nerăbdare. — Haide, zise el, n’avem vreme de pierdut. Dar Lauriot, încă palid, părea țintuit pe loc. Toți paznicii îl apucară cu pumnii de gât și’l siliră să pășească înainte... Atunci bătrâna scoase un țipăt sălbatic și se aruncă asupra lui, cu brațele întinse, cu faţa strânsă de durere. — Nu’l loviţi, căci n’a făcut nimic... Şi până s’o oprească ea se lipi de pieptul lui Lauriot și’l strânse din toate puterile.— Fiul meu, sermanul meu fiu... murmură ea. Judecătorul zise : — Depărtați-o. Paznicii o apucară de mâni și o deslipiră cu cruzime. Ea scoase un gemet. — Mii de draci, zise măcelarul. Și smucindu-se ca un șearpe, el izbuti să rupă fringhia care-l lega, așa de ușor cum un copil ar fi stricat o nucă de alun. Paznicii, un moment speriați, se dădură înapoi. — Să nu faceți pe bătrâna să țipe, zise Lauriot, sau vă strivesc ca pe niște ploșnițe... D. de Valtemare interveni. — Lauriot, în interesul d-tale, nu face nici o violență ! Dar deja furia măcelarului se potolise. — Să mă lase să îmbrățișez pe mama, zise el cu o privire sfiicioasă. Judecătorul făcu un semn de aprobare. Deja bătrîna se aruncase de gâtul fiului ei și-’l acoperi cu mângâeri, dar fără a vărsa vre-o lacrimă. Paznicii se dădură cu doui pași înapoi. — Mamă, murmură tinerul, răspunde-’mi numai două cuvinte... •—* Ce, sărmanul meu fiu?.. — Cine ’șî-a îmbrăcat cizmele mele cele mari, alaltăieri, în seara zilei când Charlotta a fost omorîtă... — Nimeni! zise bătrâna care se îngălbeni ca ceara... — Da, le-a îmbrăcat cineva. Aceasta s’a dovedit. In cuvintele lui Lauriot se vedea un mare chin. Mama făcu o sforțare pentru a răspunde. Trei sau patru cuvinte neînțelese eșiră din gura ei. Apoi ea tăcui. Apoi măcelarul privi un minut pe bătrîna femee, cu ochii rătăciți, cu gura căscată, cu o spaimă grozavă ; în urmă, de o dată, el scoase un suspin adânc și căzu jos leșinat... — Lauriot! Lauriot ! strigă bătrîna. Paznicii alergară în ajutorul tânărului. — Ce prefăcut! zise cel mai mare dintre denşii, un bătrân cu sprâncenile dese şi mustăţi groase. (Va urma). -o.