Lupta, iunie 1888 (Anul 5, nr. 562-583)
1888-06-10 / nr. 569
gy A ANUL V. SERIA II.—No. 569. ABONAMENTE Un an. In țară 40 lei V* an . 20 „ 8 luni . 10 „ Un an. • In strSin&tate 50 lei V* an . , 25 „ 3 luni . . 15 15 Bani NînmVnl REDACȚIA Bulevardul Elisabeta No. 8 (Casa Lempart) O singura ekitl© BUCUREȘTI, VINERI 10 IUNIE 1888. ANUNCIURI Anunciuri pe pagina III » - IV 1 leu linia 25 ban! . A SE ADRESA In România, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol. ADMINISTRAŢIA ''Bulevardul Elisabeta JSTo. 8 (Casa Lempart). Politica junimistă HOŢIILE DE LA EFORIE CEI ÎMPUŞCAŢI PENTRU D. N. FILIPESCU CASSE DE SCHIMB! SE CERE UN RĂSPUNS GROIUICA Operile lui Max (I). It. Rosetti) A.C'X’JE OIADIALE ASASINATUL DI LA MEDDŐN Politica junimistă Guvernul actual este prea tînăr, tînăr ca existenţii şi mai cu seamă ca fapte, pentru ca să poată cineva judeca linia sa politică. Totuşi din oarecari tendinţe manifestate pe ici şi pe colo, iată care ar fi procedarea lui politică : Junimiştii ştiu că nu au un partid în ţară, junimiştii mai ştiu că este greu a-ţi forma un partid chiar când eşti la putere. Vorbesc de oameni cu convingeri, iar nu de zestrea guvernamentală pe care o au şi ei, precum au avut’o toate guvernele. Fiind aşa, guvernul junimist ’şi-a croit să pare următoarea linie de purtare: a se sprijini şi a se, şerpi,de partidele şi grupurile existente, pe cât e cu putinţă şi deodată sau pe rând, pentru a se mănţine la putere. Este tot politica bismarckiană în onoare şi în această privinţă, căci se ştie ca principele Bismarck nu are partid în Germania, nici a căutat să’şi facă, de vreme ce un partid genează tot d’auna, mai mult sau mai puţin, pe şef. Principele Bismarck guvernează de 27 ani Germania, rezemându-se rând pe rând şi servindu-se de toate partidele politice, începând odată cu socialiştii şi trecând prin toate celelalte grupuri. Ei bine, după cum am zis, acelaşi lucru voesc junimiştii, această politică reese din scurtul timp al şederei lor la putere, şi fiecare va vedea că această politică să va afirma tot mai mult. O dată admis acest lucru, apoi rezultă multe consecinţe. Să arăt vreo două . Mai întâiii rezultă că junimiştii nu voesc de loc a să sprijini excluşii pe conservatori, a face din aceştia partizanii lor stabili şi nedeslipiţi. Dacă conservatorii gândesc acest lucru, să înşeală. Să nu creadă cineva că similitudinea de principii şi simpatiile de înrudire i-a impins pe junimişti înspre conservatori mai mult decât înspre alte grupuri. Nu, junimiştii se îngrijesc foarte puţin de principiile conservatorilor cari, fie zis în treacăt, nu sunt de loc şi ale lor. Guvernul actual a aruncat batista întâia conservatorilor din calcule pur politice, şi trebue să fii orbit ca un număr de ciocoi şi de cioclovini pentru a-ţi închipui că pe d-nii Carp şi Maiorescu chestia principiilor îi preocupă în contractarea alianţelor. Partidul conservator este considerat de guvernul actual ca simplă zestre guvernamentală. Şi notaţi, zic zestre guvernamentală şi nu aliaţi, pentru motivul că conservatorii nu au căzut de acord cu guvernul junimist asupra unor puncte determinate relativ la care el să dea junimiştilor concursul lor, ci s’au mărginit a primi funcţii şi a apăra actele guvernului. Mâine însă, dacă interesele politice vor cere ca guvernul junimist să asvîrle pe conservatori şi să se alieze cu alte partide, mâine el o face fără nici un scrupul. Aşa, nu m’ar mira de loc faptul unei lucrări comune a junimiştilor cu colectiviştii, nu m’ar mira de asemenea când aşi vedea că junimiştii fac propuneri liberalilor de a le da concursul sub oare-cari condiţii. Dacă conservatorii îşi închipuesc că au pus mâna pe junimişti, se înşeală amar. Junimiştii nu voesc să fie puşi la mână de nimeni, nici nu să gândesc măcar a să confunda cu conservatorii. Numai când consideri lucrurile astfel, adică cum sunt ele, numai atunci vezi cât de ridicole sunt sotniele de conservatori aroganţi şi naivi, sotnia de la Epoca şi altele care îşi închipuesc si au ajuns la putere şi prin urmare se consideră în drept a înjura pe toţi cari nu le împărtăşesc ideile. Are să fie mare descepţiunea acestor naivi aroganţi, când să vor vedea aruncaţi pe pavea din funcţiele poliţieneşti sau din anti-camerile ministerelor, lucru ce să va întâmpla la cea Intâia schimbare în politica junimistă. Şi atunci noi cei Intâiț vom râde cu hohot de asemenea nenorocită întâmplare. Şi apropos de junimişti şi conservatori şi de aprecierile făcute de mine în gazetă, mi să arată, în momentul acesta, o scrisoare a d-lui Gr. Pâucescu lia ridresa mea, publicată în România, ziar pe care nu -l citesc regulat. Mă voiu ocupa de acea scrisoare în unul din nlinierile viitoare, până atunci nu mă pot opri a nu'mi exprima părerea mea de roa că d. Păucescu, caremi-a fost cunoscut personal şi pentru care am avut totd’auna foarte multă stimă, luînd obiceiul celor de la Epoca, probabil fiindcă a lucrat la acel ziar, întrebuinţează câteva expresii nedemne de un om care voeşte să treacă de un discutător rece şi obiectiv. G. Pana. Iași. SERVICIUL TELEGRAFIC Agenţia Havas Paris, 20 Iunie.— Wilhelm 11 răspunzînd telegramei de condoleanţe ale preşedintelui Republicei Franceze, împărtăşeşte urările exprimate de d. Carnot în favoarea menţinerii bunelor relaţiuni intre cele doue ţări. Viena, 20 Iunie — Fremdenblatt zice câ, în cercure politice bine informate, nu se cunoaşte nimic asupra pretinsului schimb de depeşi, în privinţa relaţiunilor Austro- Uangariei şi Germaniei, între comite e Kalnoky şi prinţul de Bismarck. Buda-Pesta, 20 iunie. — Comisiunea bugetară a delegaţiunii austriace a acceptat bugetul marinei şi a votat deplina sa încredere în comandantul marinei d. de Sierneck. Sofia, — 20 iunie.— Prinţul şi principesa au plecat azi. Miniştrii de războiu, afacerilor streine şi instrucţiunii publice însoţesc pe Alteţele Lor în această călătorie. Constantinopol. — 20 Iunie. Via Varna. — In urma incidentului albano-sudanez de la Yildiz-Kiosk, care este obiectul uni instrucţiuni minuţioase, vreo treizeci de ofiţeri ai gardei imperiale vor fi exilaţi pentru că nu ştiură să menţină disciplina. Toate celelalte cestiuni sunt în suspensie, chiar cestiunea împrumutului. Toarta izbutind să se ferească de scadența Bairamului prin mijlocul unei jumătate de luni de leafă, preocupările financiare nu vor renaște decât pentru Durban-Baram, cea ce este pentru ea un răgaz de vreo treizeci de zile. Hoţiile de la Eforie Fiindcă nădăjduim că actualul guvern va procede la o minuţioasă cercetare asupra hoţiilor cam de ani şi pe o scară întinsă să practică, fără nici o sfieală, sub auspidele lui Beizadea Mitică Ginea, ne-am hotărât, pentru a înlesnisarcina comisiunea de anchetă, să desvăluim încet încet velul sub care au atâta timp mişuesc hoţiele neruşinate de la Eforie. Cerem ca membrii anchetei să nu treacă cu vederea : a) Celebra afacere-Ogrezeanu, în care sunt implicaţi mulţi colectişti de frunte, şi care a făcut obiectul unei interpelări a d-lui Eleva. b) Să se constate veniturile moşielor Eforiei în raport cu arenzile ce se plătesc. Ni se spune, asupra acestei cestiuni lucruri spăimântătoare: Sunt moşii cari dau venituri anualede 30—40 mii lei, dar cari însă sunt arendate pe 45 mii lei anual ! c) Să se proceadă la o serioasă expertiză a nouilor construcţii făcute de Eforie, cum e de exemplu, Băile Eforiei şi celebrul spital Colţea, pentru cari s’a trecut ca cheltuite milioane de lei, dar din cai înrealitate nu s’a cheltuit nici jumătate. Toată lumea vorbeşte că o dată cu construirea spitalului [Colţea s' au construit în Bucureşti încă vre-o 7 perechi de case pentru unii funcţionari ai Eforiei şi pentru unele rude ale Beizadelei. Se zice că tot materialul acestor case a fost plătit de Eforie ca întrebuinţat la spitamEAColţea ! d) Să nu seux^^cr nici un preţ vestiţii economi ai spitalelor din Bucureşti, cari, cu toate denunţările făcute contra lor, sunt menţinute de Beizadeaua pentru a continua să-şi rotunjească sutimile de mii de lei, ce au făcut furând hrana nenorociţilor bolnavi. Am vorbit în Nou trecut de economul de la Filantropia . Astăzî vom spune ceva despre economul de la Pantelimon, d. Donescu, ginerele intendentului Eforiei. Acest d. Donescu după câteva luni de economat, pentru care e plătit cu 180 lei lunar, ’şi-a făcut trăsură, ’şi-a cumperat cai şi ’şi-a construit vre-o trei perechi de casse în Bucureşti. Intre multe altele, ni se spune despre acest econom următoarea frumuşică afacere: Sunt prevezuţi câte 800 lei(!) anual în bugetul fiecărui spital pentru schimbarea paelor din saltelele bolnavilor. In acest an d. Donescu a indus în eroare pe doctorul primar al spitalului, care și-a iscălit bonuri de 3000 lei pentru paie, fără însă ca onorabilul econom să schimbe vre-o saltea. Doctorul prinzând de veste a protestat, dar Beizadeaua a făcut lucrurile mușama. Își poate închipui on cine acum că dacă un econom poate fura într'un an, numai de la paie, 3000 de lei, cât poate fura de la celelalte! Cineva vorbindu-ne de acest econom exclama : La Pantelimon se fură până şi din unt-delemnul ce arde în candelele de la morminte! Membrii anchetei ce trebuie să se numească vor constata ce este adevărat din toate aceste grave denunţări ce ni se fac. Pe mâine urmarea unite pentru descoperirea cauzelor răscoalelor. Ne aducem iarăşi aminte că pe când Lupta cerea o anchetă nepărtinitoare, o anchetă din presa de toate nuanţele sau din bărbaţi imparţiali, guvernul răspundea : aşteptaţi să se potolească răscoalele şi vă vom admite cererea. Toate se faceau numai ca să calmeze spiritele, numai pentru ca liniştitul public să nu se alarmeze, numai pentru ca să nu tulburăm digestia d-ror far niente. A trecut însă tmp de atunci şi nimeni nu mai cugetă la aceea cari au fost torturaţi şi împuşcaţi, ploaia a şters sângele de pe potecile satelor şi vremea a făcut să nu se mai audă glasul celor schingiuiţi. Şi în această dulce pace, în monotonia vieţei de azi, nici un glas nu mai ia apărarea celor sdrobiţi de lovituri, nimic, nimic. Dar dacă cei interesaţi la acoperirea infamiilor săvârşite tac, dacă stăpânirea a lăsat descoperirea crudelor adevăruri pe seama judecătorilor de meserie, noi nu putem tăcea. Este mai presus de puterea noastră, ca să reintrăm în linişte a doua zi după măcelărirea nefericiţilor muncitori ! Au trecut luni şi par’că fuse ieri, aşa răsună şi astăzi în noi plânsurile celor ce veneau să se tânguiască nouă că stăpânii îi ucid. T-am văzut pe aceşti judecători aiurea, ştim şcoala de la care s’au adăpat şi nu putem crede o clipă câ ei vpnt aceia cari vor face dreptate răzvrătirii ucis pentru că ’şi-a cerut pâinea. 'ţA T-am văzut şi pe reacţionari, sţin înţeles de mult că nu stăpânii vor face dreptate pentru cei asupriţi ! Când dai o lume întreagă, lume de trântori şi de vrăşmat al muncitorilor, tace, noi nu putem decât să strigăm - atâta putem face — şi să cerem mereu dreptate pentru muritorii de foame, dreptate pentru victimele sociale, dreptate pentru cei torturaţi şi ucişi sub biciul »dorobanţului»! , , Cerem dlar ca guvernul să ne arate : unde stă ancheta, cari sunt rezultatele ei şi dacă are sau nu de gând să numească o cercetare nepărtinitoare. CEI ÎMPUŞCAŢI Cu toţii ne aducem aminte făgâdue- rile ce dădea guvernul junimist, că îndată ce se vor termina răscoalele ţăranilor, *va căuta să Ucă cercetările cure CASSE DE SCHIMB! Orice s’ar zice, există în ţară o mână de oameni, foarte restrânsă, care stând în afară de politica militantă, priveşte cu un ochiu nepărtinitor la jocul clasei de politician. Şi această mână restrânsă de oamenie adânc desgustată de cum se face la noi politica. Oamenii aceştia, dacâ’i îndemni să ia o parte activă la luptele politice, îţi răspund : »Dar unde vreţti să mă înrolez ? Partidele cari ştiu ce vor şi care-şi spun neted părerea în chestiile fundamentale, sunt prea mici , iar partidele mari sunt o adunătură de oameni legaţi numai şi numai prin interese materiale. La aceste din urmă puterea ie scopul, iar toată declamaţia şi toată strădania sunt nişte mijloace». Acest limbagiu este din nenorocire întemeiat pe o observaţie serioasă şi nu prin prizma interesului; acest limbagiu este efectul neactivităţii şi al unui desgust amarnic de toate cele ce se fierb pe spinarea masselor neconştiente. Şi unul din motivele puternice ale acestui desgust sunt multele dezertări ce se fac dintr’o tabără într’alta. Dar dezertările acestea îşi au esplicaţia lor, o esplicaţie firească. Nu caracterul înăscut al oamenilor, îl face să dezerteze, nu o neonestitate inexplicabilă, nu. Este altceva, este un factor mai puternic care influenţează, care împinge pe unii să dezerteze. Şi dacă veţi întreba cum stau dezertorii sub raportul inteligenţei, apoi voi răspunde, că ei sunt cel mai inteligenţi, ei sunt cei cari pricep mai bine ce fel de politică trebue să faci, când ai în faţa ta partidele politice din ţara noastră. Oamenii aceştia, dezertorii, îşi fac de mute ori socoteala următoare : Ce vor liberalii ? Ce vor conservatorii? Şi unii şi alţii vor puterea, sunt şapteopt oameni cari îşi pun în gând să, să căpătuiască pe dânşii, se adună, formează un grup şi apoi, întocmai ca o societate de exploatare, făgăduiesc atâta la sută acelora cari îl vor ajuta în întreprindere. Tovarăşii nu lipsesc. Unii vin la parte alţii cu simbrie fixă, se fac comitete prin judeţe şi... iată partidul format, cu miniştrii hotărâţi mai dinainte, cu prefecţi, cu primari etc. Şi cât această casă de schimb are mai multe şanse de izbândă, cu atâta vin mai mulţi agenţi sau acţionari. O dată sosiţi, ei iau numele, frumosul nume de aderenţi. Lucrul merge din potrivă când operaţia merge prost. Atunci... acţiunile scad, atunci aderenţii devin transfugi.» Ii leagă pe oamenii aceştia vre-un program, vr’o idee, vre-un principiu. Nimic absolut. Ei nu fâgăduesc membrilor decât că le va da cutare sau cutare slujbă, când vor veni la putere şi atâta tot. Ei bine, pentru omul care a încăput într’o asemenea asociaţie, care este crima că n’a urmat în linte şi la pagubă ? Care este crima unui om de afaceri dacă el nu voeşte să ’şi risce capitalul într’o întreprindere neproductivă ? In lumea comercială pură, un asemenea om trece de inteligent, în lumea comercială - politică el devine dezertor, transfug. Dar... un asemenea acuzat, îţi poate răspunde, că contractul nu’l obligă să ţie şi la pagubă, socoteală rotundă. A ! când puterea n’ar fi scopul, când membrii unui partid ar fi legaţi unii de alţii şi prin legături morale, prin ceva ideal, atunci lucrurile s’ar schimba. Istoria omenirei nu ne arată nicăeri că ar fi exizitat oameni, cari să se fi jertfit şi să se fi martirizat de cât pentru idei bine lămurite şi bine-cunoscute de ceî ce se jertfea, înţeleg să te jertfeşti pentru o idee, pentru o ţintă nobilă la care năzueşti, luptând în potriva acelora cari ar voi să’ţi-o nimicească ; dar ar fi neinteligent, ca să te jertfeşti pentru că voeşti să fii ipistat sub Catargiu şi nu sub Dumitru Brătianu, când şi unul şi altul din aceşti două îţi dau acelaşi lucru. N’ai luptat ca să fii ipistat ? Atunci pentru ce n’ai primit să fii subori-cine? Pentru ce ? Deci e foarte natural, ca un om care luptă pentru slujbă, să treacă în partea unde i se oferă, după cum e foarte natural ca un om, care crede într’o anume idee, să treacă în grupul care pentru acea idee luptă. Astfel stau lucrurile. Dacă voim să scăpăm de dezertori, trebue să interesăm masele prin programe lămurite, clare şi care să intre în capul fiecăruia. Altfel, numai cu operaţii de bursă, nici un interes nu va avea cineva ca să susţie pe cutare ori cutare asociație comercialo-politica. Pentru d. N. Filipescu Epoca d’aseară atacă cu vehemenţă pe amicul nostru care ne-a relatat convorbirea ce a avut cu d. Filipescu in cestia situaţiei grupurilor politice de la Iaşi. Amicul nostru, ne trimite următorul răspuns la adresa d-lui Filipescu : In No. 564 al Luptei s’a reprodus în rezumat o convorbire pe care eu am avut-o cu d. N. Filipescu, proprietarul ziarului Epoca, asupra situaţiei grupurilor politice de la Iaşi. Epoca contestând exactitatea reproducerei acelei convorbiri, Lupta a învitat-o să preciseze cam sunt inexactităţile, declarându-se gata a le rectifica. In loc de a răspunde la această invitare Epoca„d’aseară se aruncă furioasă asupra mea, cu stilul ei injurios obicinuit E« n’am fost de pârere ea hupla să