Lupta, iunie 1888 (Anul 5, nr. 562-583)

1888-06-10 / nr. 569

g­y A ANUL V. SERIA II.—No. 569. ABONAMENTE Un an. In țară 40 lei V* an . 20 „ 8 luni . 10 „ Un an. • In strSin&tate 50 lei V* an . , 25 „ 3 luni . . 15 15 Bani NînmVnl REDACȚIA Bulevardul Elisabeta No. 8 (Casa Lempart) O singura ekitl© BUCUREȘTI, VINERI 10 IUNIE 1888. AN­UNCIURI Anunciuri pe pagina III » - IV 1 leu linia 25 ban! . A SE ADRESA In România, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol. ADMINISTRAŢIA ''Bulevardul Elisabeta JSTo. 8 (Casa Lempart). Politica junimistă HOŢIILE DE LA EFORIE CEI ÎMPUŞCAŢI PENTRU D. N. FILIPESCU CASSE DE SCHIMB! SE CERE UN RĂSPUNS GROIUICA Operile lui Max (I). It. Rosetti) A.C'X’JE OIADIALE ASASINATUL DI LA MEDDŐN Politica junimistă Guvernul actual este­ prea tînăr, tînăr ca existenţii şi mai cu seamă ca fapte, pentru ca să­­ poată ci­ne­va judeca linia sa politică. Totuşi din oare­cari tendinţe manifestate pe ici şi pe colo, iată care ar fi proce­darea lui politică : Junimiştii ştiu­ că nu au un partid în ţară, junimiştii mai ştiu că este greu a-ţi forma un partid chiar când eşti la putere. Vorbesc de oameni cu convingeri, iar nu de­ zestrea gu­vernamentală pe care o au şi ei, precum au avut’o toate guvernele. Fiind aşa, guvernul junimist ’şi-a croit să pare următoarea linie de purtare: a se sprijini şi a se, şerpi,de partidele şi grupurile existente, pe cât e cu putinţă şi de­odată sau pe rând, pentru a se mănţine la putere. Este tot politica bismarckiană în onoare şi în această privinţă, căci se ştie ca principele Bismarck nu are partid în Germania, nici a căutat să­­’şi facă, de vreme ce un partid ge­­nează tot­ d’a­una, mai mult sau mai puţin, pe şef. Principele Bismarck gu­vernează de 27 ani Germania, reze­­mându-se rând pe rând şi ser­­vindu-se de toate partidele politice, începând odată cu socialiştii şi tre­când prin toate cele­l­alte grupuri. Ei bine, după cum am zis, acelaşi lucru voesc junimiştii, această politică reese din scurtul timp al şederei lor la putere, şi fie­care va vedea că a­­ceastă politică să va afirma tot mai mult. O dată admis acest lucru, apoi rezultă multe consecinţe. Să arăt vre­o două . Mai întâiii rezultă că junimiştii nu voesc de loc a să sprijini excluşii pe conservatori, a face din aceştia partizanii lor stabili şi nedeslipiţi. Dacă conservatorii gândesc acest lu­cru, să înşeală. Să nu creadă cine­va că similitudinea de principii şi simpatiile de înrudire i-a impins pe junimişti în­spre conservatori mai mult de­cât în­spre alte grupuri. Nu, junimiştii se îngrijesc foarte pu­ţin de principiile conservatorilor cari, fie zis în treacăt, nu sunt de loc şi ale lor. Guvernul actual a aruncat batista întâia conservatorilor din calcule pur politice, şi trebue să fii orbit ca un număr de ciocoi şi de cioclovini pen­tru a-ţi închipui că pe d-nii Carp şi Maiorescu chestia principiilor îi preo­cupă în contractarea alianţelor. Par­tidul conservator este considerat de guvernul actual ca simplă zestre gu­vernamentală. Şi notaţi, zic zestre guvernamentală şi nu aliaţi, pentru motivul că conservatorii nu au că­zut de acord cu guvernul junimist asupra unor puncte determinate rela­tiv la care el să dea junimiştilor con­cursul lor, ci s’au mărginit a primi funcţii şi a apăra actele guvernului. Mâine însă, dacă interesele politice vor cere ca guvernul junimist să asvîrle pe conservatori şi să se a­­lieze cu alte partide, mâine el o face fără nici un scrupul. Aşa, nu m’ar mira de loc faptul unei lucrări comune a junimiştilor cu colectiviştii, nu m’ar mira de asemenea când aşi vedea că junimiştii fac propu­neri liberalilor de a le da concursul sub oare-cari condiţii. Dacă conservatorii îşi închipuesc că au pus mâna pe junimişti, se înşeală amar. Junimiştii nu voesc să fie puşi la mână de nimeni, nici nu să gândesc măcar a să confunda cu conservatorii. Numai când consideri lucrurile ast­fel, adică cum sunt ele, numai atunci vezi cât de ridicole sunt sot­­niele de conservatori aroganţi şi naivi, sotnia de la Epoca şi altele care îşi închipuesc si au ajuns la putere şi prin urmare se consideră în drept a înjura pe toţi cari nu le împărtă­şesc ideile. Are să fie mare descepţiunea a­­cestor naivi aroganţi, când să vor ve­dea aruncaţi pe pavea din funcţiele poliţieneşti sau din anti-camerile mi­nisterelor, lucru ce să va întâmpla la cea Intâia schimbare în politica junimistă. Şi atunci noi cei Intâiț vom râde cu hohot de asemenea ne­norocită întâmplare. Şi apropos de junimişti şi conser­vatori şi de aprecierile făcute de mine în gazetă, mi să arată, în momentul acesta, o scrisoare a d-lui Gr. Pâu­­cescu lia ridresa mea, publicată în România, ziar pe care nu -l citesc regulat. Mă voiu ocupa de acea scri­soare în unul din nlinierile viitoare, până atunci nu mă pot opri a nu­­'mi exprima părerea mea de roa că d. Păucescu, care­­mi-a fost cunos­cut personal şi pentru care am avut tot­d’a­una foarte multă stimă, luînd obiceiul celor de la Epoca, probabil fiind­că a lucrat la acel ziar, între­buinţează câte­va expresii nedemne de un om care voeşte să treacă de un discutător rece şi obiectiv. G. Pana. Iași. SERVICIUL TELEGRAFIC Agenţia Havas Paris, 20 Iunie.— Wilhelm 11 răspun­­zînd telegramei de condoleanţe ale preşe­dintelui Republicei Franceze, împărtăşeşte urările exprimate de d. Carnot în favoa­rea menţinerii bunelor relaţiuni intre cele doue ţări. Viena, 20 Iunie — Fremdenblatt zice câ, în cercur­e politice bine informate, nu se cunoaşte nimic asupra pretinsului schimb de depeşi, în privinţa relaţiunilor Austro- Uangariei şi Germaniei, între comite e Kal­­noky şi prinţul de Bismarck. Buda-Pesta, 20 iunie. — Comisiunea bu­getară a delegaţiunii austriace a acceptat bugetul marinei şi a votat deplina sa în­credere în comandantul marinei d. de Sier­­neck. Sofia, — 20 iunie.— Prinţul şi princi­pesa au plecat azi. Miniştrii de războiu, afacerilor streine şi instrucţiunii publice însoţesc pe Alteţele Lor în această călă­torie. Constantinopol. — 20 Iunie. Via Var­na. — In urma incidentului albano-suda­­nez de la Yildiz-Kiosk, care este obiectul un­i instrucţiuni minuţioase, vreo trei­zeci de ofiţeri ai gardei imperiale vor fi exi­laţi pentru­ că nu ştiură să menţină disci­plina. Toate cele­l­alte cestiuni sunt în suspen­sie, chiar cestiunea împrumutului. Toarta izbutind să se ferească de scadența Baira­mului prin mijlocul unei jumătate de­ luni de leafă, preocupările financiare nu vor renaște de­cât pentru Durban-Ba­ram, cea ce este pentru ea un răgaz de vre­o trei­zeci de zile. Hoţiile de la Eforie Fiind­că nădăjduim că actualul guvern va procede la o minuţioasă cercetare asupra hoţiilor cam­ de ani şi pe o scară întinsă să practică, fără nici o sfieală, sub auspid­ele lui Beizadea Mitică Ginea, ne-am hotă­rât, pentru a înlesni­­sarcina comisiu­­nea de anchetă, să desvăluim încet încet velul sub care au atâta timp mi­­şuesc hoţiele neruşinate de la Eforie. Cerem ca membrii anchetei să nu treacă cu vederea :­­ a) Celebra afacere-Ogrezea­­nu, în care sunt implicaţi mulţi co­­lectişti de frunte, şi care a făcut o­­biectul unei interpelări a d-lui Eleva. b) Să se constate veniturile moşielor Eforiei în raport cu arenzile ce se plătesc. Ni se spune, asupra acestei cestiuni lucruri spăimân­tătoare: Sunt moşii cari dau venituri anuale­­de 30—40 mii lei, dar cari însă sunt a­­rendate pe 4­5 mii lei anual ! c) Să se proceadă la o serioasă ex­pertiză a nouilor construcţii făcute de Eforie, cum e de exemplu, Băile E­­for­iei şi celebrul spital Colţea, pentru cari s’a trecut ca cheltuite milioane de lei, dar din cai în­­realitate nu s’a cheltuit nici jumătate. Toată lumea vorbeşte că o dată cu construirea spitalului [Colţea s' au con­struit în Bucureşti încă vre-o 7 pe­rechi de case pentru unii funcţionari ai Eforiei şi pentru unele rude ale Beizadelei. Se­ zice că tot materialul acestor case a fost plătit de Eforie ca întrebuinţat la spitamEAColţea ! d) Să nu seux^^cr nici un preţ vestiţii economi ai spitalelor din Bu­cureşti, cari, cu toate denunţările fă­cute contra lor, sunt menţinute de Beizadeaua pentru a continua să-şi ro­tunjească sutimile de mii de lei, ce au făcut furând hrana nenorociţilor bol­navi. Am vor­bit în Nou trecut de econo­­mul de la Filantropia­ . Astă­zî vom spune ceva despre eco­nomul de la Pantelimon, d. Donescu, ginerele intendentului Eforiei. Acest d. Donescu după câte­va luni de economat, pentru care e plătit cu 180 lei lunar, ’şi-a făcut trăsură, ’şi-a cumperat cai şi ’şi-a construit vre-o trei perechi de casse în Bucureşti. Intre multe altele, ni se spune des­pre acest econom următoarea frumuşică afacere: Sunt prevezuţi câte 800 lei(!) a­­nual în bugetul fie­cărui spital pentru schimbarea paelor din saltelele bolnavi­lor. In acest an d. Donescu a indu­s în eroare pe doctorul primar al spi­talului, care și-a iscălit bonuri de 3000 lei pentru paie, fără însă ca onorabi­lul econom să schimbe vre-o saltea. Doctorul prinzând de veste a pro­testat, dar Beizadeaua a făcut lucru­rile mușama. Își poate închipui on­ cine acum că dacă un econom poate fura într'un an, numai de la paie, 3000 de lei, cât poate fura de la celelalte! Cine­va vorbindu-ne de acest econom exclama : La Pantelimon se fură până şi din unt-de­lemnul ce arde în cande­lele de la morminte! Membrii anchetei ce trebuie să se numească vor constata ce este adevărat din toate aceste grave denunţări ce ni se fac. Pe mâine urmarea u­nite pentru descoperirea cauzelor răscoa­lelor. Ne aducem iarăşi aminte că pe când Lupta cerea o anchetă nepărtinitoare, o anchetă din presa de toate nuanţele sau din bărbaţi imparţiali, guvernul răspun­dea : aşteptaţi să se potolească răscoa­lele şi vă vom admite cererea. Toate se faceau numai ca să calmeze spiritele, numai pentru ca liniştitul pu­blic să nu se alarmeze, numai pentru ca să nu tulburăm digestia d-ror far niente. A trecut însă t­mp de atunci şi ni­meni nu mai cugetă la aceea cari au fost torturaţi şi împuşcaţi, ploaia a şters sângele de pe potecile satelor şi vremea a făcut să nu se mai audă glasul celor schingiuiţi. Şi în această dulce pace, în monotonia vieţei de azi, nici un glas nu mai ia a­­părarea celor sdrobiţi de lovituri, nimic, nimic. Dar dacă cei interesaţi la acoperirea infamiilor săvârşite tac, dacă stăpânirea a lăsat descoperirea crudelor adevăruri pe seama judecătorilor de meserie, noi nu putem tăcea. Este mai presus de puterea noastră, ca să reintrăm în linişte a doua zi după măcelărirea nefericiţilor muncitori ! Au trecut luni şi par’că fuse ieri, aşa răsună şi astă­zi în noi plânsurile celor ce veneau să se tânguiască nouă că stă­pânii îi ucid. T-am văzut pe aceşti judecători aiurea, ştim şcoala de la care s’au adăpat şi nu putem crede o clipă câ ei vp­nt aceia cari vor face dreptate răzvrătirii ucis pentru că ’şi-a cerut pâinea. 'ţA T-am văzut şi pe reacţionari, sţin în­ţeles de mult că nu stăpânii vor face dreptate pentru cei asupriţi ! Când dai o lume întreagă, lume de trântori şi de vrăşm­a­t al muncitorilor, tace, noi nu putem de­cât să strigăm - atâta putem face — şi să cerem mereu dreptate pentru muritorii de foame, drep­tate pentru victimele sociale, dreptate pentru cei torturaţi şi ucişi sub biciul »dorobanţului»! , , Cerem dlar ca guvernul să ne arate : unde stă ancheta, cari sunt rezultatele ei şi dacă are sau nu de gând să nu­mească o cercetare nepărtinitoare. CEI ÎMPUŞCAŢI Cu toţii ne aducem aminte făgâdue- rile ce dădea guvernul junimist, că în­dată ce se vor termina răscoalele ţăra­nilor, *va căuta să Ucă cercetările cure­ CASSE DE SCHIMB! Ori­ce s’ar zice, există în ţară o mână de oameni, foarte restrânsă, care stând în afară de politica militantă, priveşte cu un ochiu nepărtinitor la jocul clasei de politician­. Şi această mână restrânsă de oameni­­e adânc desgustată de cum se face la noi politica. Oamenii aceştia, dacâ’i în­demni să ia o parte activă la luptele po­litice, îţi răspund : »Dar unde vreţti să m­ă înrolez ? Par­tidele cari ştiu ce vor şi care-şi spun ne­ted păr­erea în chestiile fundamentale, sunt prea mici , iar partidele mari sunt o adunătură de oameni legaţi numai şi nu­mai prin interese materiale. La aceste din urmă puterea ie scopul, iar toată decla­maţia şi toată strădania sunt nişte mij­loace». Acest limbagiu este din nenorocire în­temeiat pe o observaţie serioasă şi nu prin prizma interesului; acest limbagiu este efectul neactivităţii şi al unui des­­gust amarnic de toate cele ce se fierb pe spinarea masselor neconştiente. Şi unul din motivele puternice ale a­­cestui desgust sunt multele dezertări ce se fac dintr’o tabără într’alta. Dar dezertările acestea îşi au esplicaţia lor, o esplicaţie firească. Nu caracterul înăscut al oamenilor, îl face să dezerteze, nu o neonestitate inexplicabilă, nu. Este alt­ceva, este un factor mai puternic care influenţează, care împinge pe unii să de­zerteze. Şi dacă veţi întreba cum stau dezer­torii sub raportul inteligenţei, apoi voi­ răspunde, că ei sunt cel mai inteligenţi, ei sunt cei cari pricep mai bine ce fel de politică trebue să faci, când ai în faţa ta partidele politice din ţara noastră. Oa­menii aceştia, dezertorii, îşi fac de mu­te ori socoteala următoare : Ce vor liberalii ? Ce vor conservatorii? Şi unii şi alţii vor puterea, sunt şapte­­opt oameni cari­ îşi pun în gând să, să căpătuiască pe dânşii, se adună, formează un grup şi apoi, întocmai ca o societate de exploatare, făgăduiesc atâta la sută acelora cari îl vor ajuta în întreprindere. Tovarăşii nu lipsesc. Unii vin la parte alţii cu simbrie fixă, se fac comitete prin judeţe şi... iată partidul format, cu mi­niştrii hotărâţi mai d­inainte, cu prefecţi, cu primari etc. Şi cât această casă de schimb are mai multe şanse de izbândă, cu atâta vin mai mulţi agenţi sau acţionari. O dată sosiţi, ei iau numele, frumosul nume de aderenţi. Lucrul merge din potrivă când opera­ţia merge prost. Atunci... acţiunile scad, atunci aderenţii devin transfugi.» Ii leagă pe oamenii aceştia vre-un pro­gram, vr’o idee, vre-un principiu. Nimic absolut. Ei nu fâgăduesc mem­brilor de­cât că le va da cutare sau cu­tare slujbă, când vor veni la putere şi a­­tâta tot. Ei bine, pentru omul care a încăput într’o asemenea asociaţie, care este crima că n’a urmat în linte şi la pagubă ? Care este crima unui om de afaceri dacă el nu voeşte să ’şi risce capitalul într’o între­prindere neproductivă ? In lumea comercială pură, un aseme­nea om trece de inteligent, în lumea comercială - politică el devine dezertor, transfug. Dar... un asemenea acuzat, îţi poate răspunde, că contractul nu’l obligă să ţie şi la pagubă, socote­ală rotundă. A ! când puterea n’ar fi scopul, când membrii unui partid ar fi legaţi unii de alţii şi prin legături morale, prin ceva ideal, atunci lucrurile s’ar schimba. Istoria omenirei nu ne arată nicăeri că ar fi exizitat oameni, cari să se fi jertfit şi să se fi martirizat de cât pentru idei bi­ne lămurite şi bine-cunoscute de ceî ce se jertfea, înţeleg să te jertfeşti pentru o idee, pentru o ţintă nobilă la care năzueşti, luptând în potriva acelora cari ar voi să’ţi-o nimicească ; dar ar fi neinteligent, ca să te jertfeşti pentru că voeşti să fii ipistat sub Catargiu şi nu sub Dumitru Brătianu, când şi unul şi altul din aceşti două îţi dau acelaşi lucru. N’ai luptat ca să fii ipistat ? Atunci pentru ce n’ai primit să fii subori-cine? Pentru ce ? Deci e foarte natural, ca un om care luptă pentru slujbă, să treacă în partea unde i se oferă, după cum e foarte na­tural ca un om, care crede într’o anume idee, să treacă în grupul care pentru acea idee luptă. Ast­fel stau lucrurile. Dacă voim să scăpăm de dezertori, trebue să interesăm masele prin programe lămurite, clare şi care să intre în capul fie­căruia. Alt­fel, numai cu operaţii de bursă, nici un interes nu va avea cine­va ca să susţie pe cutare ori cutare asociație co­­mercialo-politica. Pentru d. N. Filipescu Epoca d’aseară atacă cu vehemenţă pe amicul nostru care ne-a relatat convorbirea ce a avut cu d. Filipescu in cestia situaţiei grupurilor politice de la Iaşi. Amicul nostru, ne trimite următorul răspuns la adresa d-lui Filipescu : In No. 564 al Luptei s’a reprodus în rezumat o convorbire pe care eu am a­­vut-o cu d. N. Filipescu, proprietarul zia­rului Epoca, asupra situaţiei grupurilor politice de la Iaşi. Epoca c­ontestând e­­xactitatea reproducerei acelei convorbiri, Lupta a învitat-o să preciseze cam­ sunt inexactităţile, declarându-se gata a le rec­tifica. In loc de a răspunde la această in­vitare Epoca„d’aseară se aruncă furioasă asupra mea, cu stilul ei injurios obicinuit E« n­’am fost de pâr­ere ea hupla să

Next