Lupta, iulie 1888 (Anul 5, nr. 584-606)

1888-07-22 / nr. 598

2 DIN AFARĂ înţelegerea Germano-rusii. De când Wilhelm II-lea a pără­sit Peterhof nu s’a auzit de­cât o singură voce în adevăr autorizată aceea a ziarului St.­Petersburg, care a afirmat precis că pacea de acum înainte va fi asigurată pentru mulţi ani. Această frază rezumă perfect situaţiunea creată prin călătoria lui Wilhelm al II. « Corespondance de l’Est spune că rezultatele întrevedere?, vor întrece toate speranţele. Toţi norii sunt risipiţi, ori ce urmă de neîncredere s’a şters. împăratul Wil­helm s’a despărţit de Tar cu convin­gerea că Alexandru 111 doreşte sincer pacea şi Ţarul, d­in partea sa, este ab­solut convins că, în toate circumstan­ţele unde dorinţele legitime ale Rusiei vor fi în joc, el va putea corupta pe sprijinul imperialului său prieten. împăratul Wilhelm a făgăduit sprijinul său cel mai dezinteresat pentru a restabili relaţiunî sincer amicale între Rusia şi alianţele Ger­maniei , mai cu seamă între Rusia şi Austria, dându-se ligei păceî un alt caracter, ridicându-i-se tendinţele sale ostile Rusiei. In faţa asigurărilor pacifice date de Ţar şi a covingereî că împera­­tul Germaniei este sincer în inten­­ţiunile sale pacifice, nu numai a­­ceastă transformare nu va aduce nimănui nici un râu, zice Cor. de l’Est, dar ea va crea o situaţie care va permite de a se pune pe tapet ces­­tiunea desarmărei parţiale, cu oare­care şansă de succes. Acest rezultat ar fi demna încoronare a politicei ur­mată de cancelarul Germaniei, şi d. de Bismarck nu poate dori ceva mai mult. * * * t lfy­ua țp/g^'ă liberă,­­ zice că, niţel Germania, nici Rusia nu sunt absolut libere de a face tot ce ele Vor, cum pe cari se crede cu uşurinţă în unele părţi. Ele, şi una şi alta, au angagjamente, ele au încheiat convenţii fie­care le este imposibil de a le călca. Tot ceea ce se poate zice sigur este că pe viitor ele sunt dispuse, atât una cât şi cea lal­ta, de a pune cea mai mare bună-voinţă în discutarea pro­blemelor internaţionale, şi aceasta este deja un mare lucru. # * * Wiener Tagblatt, într’un articol întitulat „RâsboiU sail pace“ scrie următoarele: Pe lângă visul unei păci durabi­le se asociază şi visul dezarmărei generale şi una din condiţiunile pentru realizarea grandioasei opere a unei păci stabile în Europa, ar fi de a se impune diferitelor state dure abnegaţii. Numai atunci ele vor înţelege viitorul plin de ame­ninţări ce le rezervă tot­d’auna re­zultatele obţinute pe câmpurile de bătaie. Această mare operă se pre­pară, dar nenumerate dificultăţi sunt încă de învins, şi această luptă în­treprinsă într’un scop atât de uman nu poate lăsa pe nimeni indiferent, împăratul Wilhelm al II-lea a în­treprins această mare sarcină care ’i-a fost lăsată de bunicul şi tatăl său. Dar la suirea sa pe tron, tâ­nărul suveran n’a făgăduit aseme­nea de a înzestra ţara de libertăţi numeroase ? întărirea păcei europe­ne nu’l va conduce la lăsarea la o parte a acestor libertăți proectate? That is the question. Abuzurile unui primar Ni se trimite spre publicare următorul denunț în­potriva primarului comunei I­­liana din judeţul Ilfov, plasa Mostiştea. 11 publicăm pentru că doar-doar se vor lua o dată măsuri de îndreptare. Iată faptele : 1. A luat 80 de lei pentru ca să facă formalităţile de căsătorie a unui şerb gră­dinar din cătunul Suliman şi care e în­surat în Serbia. 2. De la Costache Drăgan a luat 20 lei, ca sâ’l scape de o daraveră de munci a­­gricole, dar n’a trimes suma la desti­naţia ei. 3. A ordonanţat un mandat pe numele Dumitru Ghiţă, pentru reparaţia localului de şcoală şi primărie, în sumă de 20 lei când titularii­­i-au dat numai 3 lei. 4. Ene Mogoş găsind o manta, a dus-o la primărie, ca să se publice şi să se gă­sească posesorul , dar d. primar, în loc să facă formalităţile cuvenite, s’a făcut stăpân pe aceea manta. 5. A luat bani de la locuitori pentru fierul de prestaţie, fără ca până azi să le libereze cuvenitele recipise. 6. A ordonanţat mandate pentru face­rea porţilor la îngrădirea vetrei statului şi facerea gheretelor, pe numele Grigore Manta şi Haralambie Zincă, in sumă de 30 lei, pe care­­i-a ridicat de la casa comunei, fără ca să fi făcut aceste lucrări dar în compturile comunale le-a justifi­cat cu acte false. 7. Cu toate că legea opreşte ca cine­va să fie perceptor şi cârcium­ar în acelaşi timp, el a numit perceptor pe cumnatul său Dumitru Georgescu. Acesta, în tovă­răşie cu dînsul, a exploatat veniturile şi banii comunali de la taxa acsizului, care se caută în regie de comună , iar banii ÎI întrebuinţează în comerţul său fără să fie controlat de cine­va. 8. A închiriat mai multe pământuri ale sătenilor, fără să facă formele de licita­ţie şi le munceşte d-sa şi cumnatul, fără ca să trimită banii la destinație. LAPTA In sfârșit multe sunt abuzurile acestui primar, și ele se vor descoperi dacă se va numi o anchetă serioasă. Se va numi ? Si când ?... ACTE OFICIALE Ministerul de Interne. Consiliele comunelor rurale Ghirdoveni şi Bordeni, din judeţul Prahova, se di­­solvă. D. Nicolaus G. Racovi­a, s’a confirmat, în funcţiunea de primar al comunei urbane Craiova şi D-nii Scarlat G. Mateescu, Şte­fan Plopşoreanu şi Mihail Trişcu, ajutoare primarului, D. N- P. Naidinescu, s’a confirmat în funcţiunea de casier al comunei urbane Tergu-Jiu, din judeţul Clolj, în­ locul vacant. Ministerul de războiu S’a înaintat la­ gradul de colonel, în urma infanteriei, ţie­­luna de 10 Iulie 1888, locotenent-colonel Macca Petre, şeful sta­­tului-major al divisiei III de infanterie, aflat în acest grad de la 8 Aprilie 1880, la vacanţa ce este de comandant al regi­mentului 16 dorobanţi şi al brigadei 15 de infanterie, prin mutarea colonelului Fotea Alexandru. S’a înaintat la­ gradul de locotenent­­colonel în urma infanteriei, pe diua de 10 Iulie 1888, maiorul Vicol Nicolae, din regimentul de dorobanţi Dobrogea, aflat în acest grad de la 16 Noembre 1882, la vacanţa ce este în regimentul 5 lunie, prin mutarea locotenentului-colonel Ivanovici Mihail. S’au înaintat la gradul de locotenent­­colonel, în urma cavaleriei, pe diua de 10 Iulie 1888 , Căplescu Constantin, din regimentul 11 călăraşi, maior de la 1 Iunie 1882, la vacanţa ce este de comandant al şcoalei fiilor de militari Craiova, prin mutarea locotenentului-colonel Tătărescu Nicolae. Locotenentul-colonel Merişescu Cons­tantin, comandantul regimentului 25 doro­banţi, fiind numit în funcţiunea de pre­fect de judeţ, s-a trecut în posiţie de disponibilitate, ca pentru concediu mai mare de­ şase luni, conform art. 2 din regulamentul legal asupra posiţiei oficie­rilor, pe ziua de 10 Iulie 1888, de finance D. Mihai Deleanu, căpitan Constantin Vasiliu şi Apost­­ C. Demetrian, s’au nu­mit şefi de deposite de tutunuri. S’a încuviin­at provisoriu şi sub reserva sancţiune­ ulterioară a M. S. Regelui, nu­mirea D-lui P. Negreanu, fost controlor, ca controlor fiscal, în locul D-lui I. Cur­tins, demisionat. Decisi­uni ministeriale Sunt confirmaţi pe­­ziua de 16 Iulie 1888 : D. Petre Guciuc, în funcţiunea de co­misar poliţienesc al oraşului Hârlău, din udeţul Botoşani. D. Petrea Ci­urea, în funcţiun­e de sub­comisar poliţienesc în oraşul Iaşi. I­. Sava Tiriac în funcţiunea da regis­­trator-archivar la sub-prefectura plaşei Su­­lina, din jude­ul Tulcea. D. Vlad Marinescu, în funcţiunea de registrator-archivar la sub-pre­fec­tura plă­­şei Vădeni, din judeţul Brăila. D. Iordan Mihăescu, în funcţiunea de sub-comisar poliţienesc în oraşul Buzâu. D. Dr. Z. Zamfirescu s’a numit, pe dina de 1 Iulie 1888, în postul de medic fă­când şi conferinţe de higienă la şcoala technică din Iaşi, în locul D-luî Dr. Sculy, demisionat. CUIERUL BAILOR SLANIC Din causa căldurilor celor mai mari ce sunt în lunele Iulie şi August, toată lu­mea aproape de prin oraşe, s’a luat o­­biceiul de a merge pe la diferitele staţi­uni balneare din ţară, pentru a se feri de ar­iţa soarelui, adăpostindu-se la umbra copacilor. Una din primale şi principalele staţiuni balneare din ţară este şi Sâlnicul din jud. Bacaiu. Pentru înflorirea tuturor stabilimentelor de băi din ţară, guver­nul încă cu câţi­va ani în urmă, a făcut reci noţiuni la căile ferate, de la care dată majoritatea celor cari aveau obiceiul de a trece frontiera, au rămas în ţară şi au început a frecventa şi stabilimetele ro­mâne de băi. Insă cu cea mai mare bună voinţă de patriotism ce ar avea cineva, pentru S­ănic este imposibil, de­oare­ce foştii epitropi ai sfântului Spiridon pro­­pietarii acestor băi, nu au voit a-şi da cea mai mică osteneală, pentru a face ca a­­cest stabiliment să fie la înălţimea ce merită prin bogăţia apelor ce posedă pe o întindere aşa de mică. Voi­ enumera azi numai câte­va nea­junsuri d.­e. Băile calde sunt în o mi­zerie de necrezut, după ce bolnavii iau băi reci la basinurile diferitelor numere, apoi, aceiaş apă minerală se pompează pentru a se rădica sus, unde se încăl­zeşte şi apoi se distribuie la băile calde. Cozile băilor calde sunt deteriorate în aşa mod, că trebuie să te grăbeşti a lua baia, de frică de a nu rămînea pe uscat, de­oare­ce apa se scurge prin crăpături. Mai mult, de multe ori trebue să te pre­umbli cu cada prin casă, pentru a o aşeza la un loc, unde să nu curgă în ea zoile de la băile din etagiul II. Ferestrele sunt stricate şi nu se pot închide. Baraj cele de scândură putrede ale acestor băi sunt în aşa hal, că vântul te suflă din toate părţile. Administraţia de la aceste băi şi mai rea, de­oare­ce nu este nici o regulă. Nu se poate şti care este ora fie­căruia de bae, când trebuie se intri, când tre­bue să ieşi. Baia trebue să­ ţie prepari singur, de­oare­ce servitorii ce sunt daţi pentru ace­asta, neavând cunoştinţă de carte, stau­ cu termometrul în mână şi dau din umeri. Basm­urele băilor reci sunt tot aşa de miserabile, cu avantajul că nu ai nici unde te desbrăca, neavînd nici măcar o rogojina a temută pe jos pentru a pune hainele. L­a plimbări de distracţii nu este de­cât Cam da, care­­ aceasta lasă mult de dorit, de­oare­ce atât, plimbarea de la Isvor, cât şi cea de la Pavilion, cât şi cea de pe muntele Puf, nu se pot face. Drumurile (aleele şi scărele) ce conduc la ele, sunt ast­fel făcute, că sunt pre­a ostenitoare pentru persoane ce fac băi, şi în loc ca ele să fie profitabile sănătă­­ţei, sunt cu totul periculoase. In general, despre administraţia acestor băi, putem zice că nu este de loc, de oare­ce dacă a sosit ora de băl, şi ca­­bina nu s’a deşertat încă, administrato­rul dă din umere când îi reclami ; dacă cui­va îi vine gustul de a lua muzica din parc înainte de ora regulamentară şi a merge la Cascadă, persoanele care au ră­mas în paie sunt expuse de a vedea, pe administrator iarăş dând din umeri , dacă ’i vine cuiva gustul de a da vre­un con­cert în salonul de sus care e desinat pen­tru lectură şi alte diverse amasamente antreprenorul pentru o mis­rabilă suma de bani pe dată îl pune la dispozi­ţia Concertistului, i­r abonaţii sunt for­ţaţi de a admira pe administrator cum îădica din umeri, de astă-dată însă având la stânga sa şi pe antreprenorul Hotelului; dacă pîinea sau carnea e rea, n’al cui reclama, de­oare­ce administratorul de­ astă-dată nu rădică nici măcar din umere ci se scuză scurt şi coprinzător că con­tractul încheat, cu antreprenor nu se poate rezilia de­cât de către d-niî Epitropi. In scurt administraţia lipseşte din tot Slănicul, afară de la ghereta de unde se cumpără biletele de baie. Fiind că aice­­i e vorba de a se încasa bani, mai la fie­ce moment găseşti un amploiat, care nu apuci a intra bine în gheretă şi a’l esprima cererea, şi pe dată te apucă sâ’i plăteşti 14 lei taxa de cură şi muzică. Dacă se întîmplă vre-o persoană să’l riposte că nu face cură, şi că muzica este cu totul proastă, execută numai aici de acele ce se cântă pe la diferitele panorame din târgul moşilor, pe dată te ameninţă că la plecare va refuza de a­ viza gui­tanţele (voiajorilor) de la drumul de fer. Aşa că eşti forţat de a plăti. Nădăjduim ca epitropii vor lua măsu­rile necesare ca pe viitor să nu mai existe aceste rele de natură a goni vizitatorii de la băile din țară. Bibi. BARBARIE — Un fapt din cele mai barbare s’a întâmplat Sâmbătă pe la 9 ore seara în strada Iliciţi din Galaţi. Un domn Gheorghe Băncilă (conductor poştal), cu cumnatul său şi cu un caporal furier de la flotilă, anume Tănăsescu Constantin au atacat fără nicî-un motiv, în mijlocul drumului, în plină lume, pe tînârul Radu Stoian, (proprietar), care mergea liniştit spre domiciliul său, l’a ră­dicat pe sus şi l’au băgat în curtea zi­sului conductor şi închizând poarta, l’au­ bătut aşa de crunt până n’a mai dat semne de viaţă. Aceşti oameni sălbatici n­u s’au mulţumit numai cu atâta, ci au dat dru­mul la 3 câini bocşi, cari i-a sfâşiat tot corpul ; nu există nici­ o parte a corpului unde sârmanul să nu fi fost muşcat de aceste bestii sălbatice. Poliţia fiind înştiinţată, pacientul a pu­tut fi ridicat încă cu puţine semne de viaţă. D. medic Nebuneli chiemat la faţa locului, a constatat că lesiunile e­­rau foarte primejdioase. Ci­fra Covurluiului înregistrând acest fapt, atrage atenţiunea D-lui diriginte al FOITA. „FUFTEI” 70 ASASINATUL DE LA MEUDON PARTEA A TREIA — La procurorul general, strada Gay- Lussac. — De ce nu la judecător­­ de instruc­ție care te cunoaște ? — Eh­, el nu m­-a crezut când îl a­­firmam că fratele mefi e nevinovat... e aproape sigur că astă­zi nici nu me va primi.... Tremolo privi pe N­iote cu coada o­­chiului și pe fața ei se putea citi ce gândea. Și aceste gânduri erau : — Ea vorbește serios biata copilă.... ea are aerul de a crede în adevăr că Jacques n’a săvârșit această crimă... Și o expresiune de milă se arată pe fața ei ordinară. Fiind­că era dimineață, d. de Ferrand procurorul general, era acasă. Servitorul care le primise întâia oară le recunoscu și le introduse. — Cum vâ numiți, vâ rog, zise el că­tre Nabote. — Denise Laur­iot.... sora măcelarului din Meudon... Servitorul ieşi și se întoarse după câte­va minute. — Urmați-mâ, zise el. Ca în tot­d’a­una, Tremolo o lăsă și aștepta în sală ; rolul ce avea de pro­tectoare și de sprijin, — de cânele or­bului cum s’ar zice, — sfâr­ia acolo unde rolul infirmei începea. Când Nabote se găsi in faţa procuro­rului general, ea salută cu umilinţă şi se ţinu în picioare neîndrâznind să facă un pas. D. de Ferrand era un om de talie mi­jlocie, faţa largă, umerii ’nalţi, un bi­noclu pe nas, dar nu-i servea la nimic, căci se uită pe d’asupra. înainte de a se retrage, servitorul îm­pinse un scaun pentru Nabote care, după invitarea procurorului, se aşeză. D. de Ferrand luă cel dintâiu cu­­vântul. — Sunte­ți d-șoara Lauriot ?­­— Da, domnule. — Am aflat de la d. de Valtemare în­cercarea ce ați făcut ieri pe lângă d-sa. Acest demers vă onoră și dovedește o mare iubire pe care fratele d-voastră nu o merită, — de care negreșit e nevrednic. — Oh ! Domnule, dacă ați ști !... — Ceea ce ați zis d-luî. de Valtemare vreți negreșit să mi-o repetați ? — Da, dar afar’ de sta.... — Lâsați-mâ să vă observ, domnișoară că cam abuzați de bunăvoință ce v’am arătat, eu și d. de Valtemare de a vă asculta. Stăruința d-voastră de a declara ino­cent pe fratele d-voastră, când a fost condamnat de juriu, când juriul nici n’a cunoscut măcar în favoarea lui, circum­stanţe uşurătoare, stăruinţa d-voastră de­vine aproape injurie personală şi pentru d. de Waltemare. In ori­ce caz ea e o ofensă gravă pentru justiţie, o atingere la respectul hotărîrelor sale.... — Domnule de Ferrand, iertați-mă ! — Vă iert, domnișoară, fiind­că înțeleg desperarea în care vă aflați. Vedeți de altfel, să vorbesc cu bunătate, fără mâ­nie, fără vioiciune, aproape ca și cum aș fi părintele d-voastră. Țineam să vâ ob­serv să vă păziți chiar de d-voastră, a­­mintindu-ve mai multă măsură în cuvinte mai multă prudenţă în cererile d-voastră. Aceste cereri la care nu putem nimic şi care sunt, daţi-mi voe s-o spun, intenpes­­tive, ating onoarea noastră de magistrat. Le ascultăm totuşi, deşi ne sunt foarte penibile, fiind­că înţelegem că, în dure­rea care ve loveşte, ar fi să ne perdem vremea în zadar făcând apel la bunul simţ şi mintea sănătoasă. Dar, scumpă domnişoară, trebue să ţii seamă şi de timpul nostru care ne este prețios.. — Mă alingați ? Zise Nabote cu groază. — Nu, copila mea, dar nu pot să vă dau de­cât câte­va minute... Haide, ce aveți să-mi spuneți ? — Vai, domnule, după cele ce am a­uzit.... — Vă temeți de mine ? Liniștiți-vâ vă asigur că nu sunt sever. Denise plângea în tăcere. D. de Ferrand apropia scaunul său. — Copila mea, zise el, îmi inspiri nu numai interes... te admir... aș vrea să am o fată ca d-ta... M’asc­utați? Ei bine, cred că acum poci să-mi vorbești.... — Cel puțin nu vă supărați de ceea ce pot să vă spun. — Fiind­că ne-am înțeles... — Domnule de Ferrand, fratele mefi nu e ucigașul Charlotte­. Denise se opri, crezând că procurorul general o va împedica de a urma. Dar d. de Ferrand nu făcu nici o mișcare. Urmă o tăcere. Apoi magistratul zise: — Numai dreptatea lui dumnezeu­ e infailibilă. Aceea a oamenilor e expusă și greșeli nenorocite. Dar în ce privește pe fratele d-tale, el e vinovat. Știi ce sarcini apasă asupra lui . E de prisos să mai vorbim... — Un cuvânt, domnule, numai un cu­vânt... — Spune... — Credeți oare că fratele meu, în lu­nele cari au precedat condamnarea lui, ar fi putut păstra sângele lui rece și nu l’aui declarat oare nevinovat chiar înain­tea instrucțiune! ? Judecătorii sunt prea obicinuiți a vedea criminali. —­­ * 1 (Va urma). * *

Next