Lupta, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 726-748)

1889-01-01 / nr. 726

ANUL VI.­SERIA 11. No. 726. ABONAMENTE In țară Un an.................................................40 lei */* an................................................20 „ 3 luni................................................10 „ In străinătate Un an.................................................50 lei V* an................................................25 „ 3 luni.................................................15 „ 15 Banî Numărul REDACȚIA TTulevarănl BJJisaheta KT­o. 8 (Casa. Lempart). Direct PANTJ­­/J­­MJi «BITIA/ Bucu­RESTI, DUMINICĂ 1 IANUARIE 1889. AM INCI UŞII Anunciuri pe pagina IE­R­IV 1 leu linia 25 bani „ A SE AT­­RES­A In România, la administraţia ziarului.­ In Franţa, Italia, Austro-Ung­aria şi Anglia la AG­ENŢIA LIBERA rue Notre-Dame des Victoires, 60 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol. ADMINISTRATIA h "Bulevardul JElisa­beta JSTo. 8 (Casa Lempart) TARI A CONSERVATORILOR 0 schimbare in bine MINISTRU ACTUALI !).­­I. Verne­ cu taraul D­IN' 3F" JErt.­­A. STIRI COMERCIALE TARIA CONSERVATORILOR Din revistele precedente asupra par­tidului conservator rezultă că adep­ţii lui nu prea au cu ce să făli. Un partid care îşi pierde sub forma lui actuală, în fie­care zi, raţiunea lui de a fi şi care nu se poate tran­sforma de­cât anihilându-se, acel par­tid nu poate fi obiectul a laude şi exaltări exagerate. Conservatorii au drept să se mân­drească că au pus mâna pe putere, aceasta este un noroc mare. Conser­vatorii de câte ori vor mai pune mâna pe putere vor trebui tot mai mult să se mândrească, pentru că stă­pânirea lor trecătoare va lua tot mai mult caracterul unui eveniment ex­traordinar, ceva care nu este în na­tura lucrurilor. Cu aceste explicaţii, aprob com­­lect bucuria şi mândria ce simt ■ 2»vyyap.H­ ntaiAi vor de ce sâ se mândrească, m­ice­. "5 mai ca oamenii cărora un noroc h - aşteptat le întoarce capul. Dar de aici până a decreta moar­tea tuturor celor­l’alte partide şi a vedea viitorul cu culori trandafirii, este o mare, foarte mare deosebire. Eu înţeleg ca conservatorii să vor­bească de prezent, nu pricep de loc când el să entusiazmează de viitor. Dar dacă înţeleg viitorul un curs de 10-12 ani, atunci poate au dreptate. Cu toate acestea, nu la aceasta să gândesc teoreticienii partidului. Când Epoca vorbeşte de tăria şi de viito­rul partidului conservator, ea îmbră­ţişează un lung curs de ani înainte, ea nu laudă nici să mândreşte de faptul că d. Al. Lahovari a devenit ministru de domenii pentru câţi­va ani, ci ea laudă vitalitatea şi vecini­­cia acestui partid. Ei bine, aceasta e fals, aceasta este o colosală exageraţie, înţeleg ca să ţină un ast­fel de limbagiu socialiş­tii, pentru a nu vorbi de radicali, înţeleg, până la oare­care punct, sâ vorbească ast­fel chiar liberalii—vor­besc de adevăraţii liberali­ cu con­diţie ca să se transformeze—nu în­ţeleg însă de loc ca limbagiul acesta să -l auzim de la cei mai puţin în drept ca să-l ţină, adică de la con­servatori. Când ara spus cu altă ocazie că liberalismul moare sau e mort, con­servatorii au jubilat şi au aprobat.. Aşa este, de­cât eu am adaugat că dacă liberalismul este mort sub forma actuala, el poate să reînvie şi să câş­tige mare vigoare sub forma de ra­dicalism. Deci pentru liberalism este o chestie de transformare. Rămâne cu ideile cari actualmente le are, el e mort, ca şi conservatismul. Ia însă el o formă nouă, adoptă principiile democratice, el poate trăi înainte. Li­beralismul trece prin aceiaşi criză prin care bolnavii de tifos sau pneumo­nie trec, el a ajuns la momentul în care ave­a să decide moartea sau viaţa lui. Depinde de la vigoarea li­beralismului ca să trăiască transfor­mând­u-se. Ce că e dreptul, ceea­­şi după criză nu va mai fi uibe­rai­lism, va fi radicalism sau socialism, dar fondul, tradiţia să va putea con­tinua înainte. Un liberal convertit va putea zice cu mândrie şi fără frică de a să contrazice : „am fost­ libe­­­ral, sunt liberal înaintat, adică ra­­­dical sau socialist“. Nu acesta este cazul partidului con­servator. El a ajuns la limită pe cel liberal, ca idei, însă pentru a ajunge acolo, a făcut un ultim efort şi mult timp va trebui să stea în loc, să se repauseze, înainte de a face un pas. Pe când liberalii cam­ de mult stau în locul unde şi-au ajuns conservatorii, nu au de­cât sâ dea puţin din mâini şi din picioare pentru a să mişca, pentru a percurge o distanţă care sâ’i îndepărteze de conservatori şi sâ’i a­­propie de radicali. Iată unde stă deose­birea, iată de ce, de şi pentru mo­ment liberalii să confundă aproape cu conservatorii, grosso modo vorbind, totuşi viitorul este mult mai limpede pentru cei d’întâni de cât pentru cei d’al doilea. Cănd ziceam deci că liberalismul este mort putea să se bucure ori­cine afară de conservatori. Aceştia ar fi trebuit din contra să’şi pună următoarea întrebare: „dacă libera­lismul este mort, ce poate fi de „conservatism?“ Conservatismul este condamnat în teorie în mod irevoca­bil; în privinţa liberalismului, me­dicii politici speră ca să-l scape încă. Şi când teorie, aga şi în pradicţiă privească cineva şi, cu toată majoritatea conservatoare din parlament, spună dacă nu sunt sim­ptome foarte grave pentru o a­­propiată eclipsă a partidului conser­vator. Dar eu înţeleg de ce teoreticienii partidului conservator ridică în înal­tul cerului tăria şi vecenicia partidu­lui. Este, între altele, petru a atrage spiritele nedumerite, este pentru a ademeni pe cei din classa diri­­gentă, cari sunt în mare confuzie după dezastrul suferit de liberali. Teoreticienii au în ajutorul lor ceva foarte substanţial şi serios, au pu­terea guvernamentală­. Faptul că con­servatorii sunt la putere, face de o mie de ori mai mult de­cât toate teoriele conservatoare expuse în „E­­poca“. Sfânta putere, iată secretul tarii­­ momentane a partidului conservator. Această tărie este slabă de tot.... Viitorul va dovedi. G­. Jian­u SERVICIUL TELEGRAFIC Paris, 11 Ianuarie Principesa Clementina, a părăsit Parisul ori seară plecând la Viena. Londra, 11 Ianuarie. Standard publică un articol plin de a­­crimonie (aigre-doux) asupra relaţiunilr Engliterer cu Germania. Londra, 11 Ianuarie Se anunţă din Viena ziarului Standard, că Rusia se pregăteşte în secret a instala monopolul tutunurilor în întreaga Rusie. Sofia, 11 Ianuarie Episcopii Varnei, Vraţel şi Târnovel, cari făceau parte din sf. Sinod, au plecat azi în eparhiile lor. Sofia, 11 Ianuarie Baronul de Wangenheim, gerantul agen­ţiei Germaniei, sosește azi ca să ia în po­sesiune postul. D. de Aichberger se va în­toarce în curând la Berlin. SA *Jf Este curioasă de st­ud­­­tică in care ne aflăm, , Iară, prin urmare nu .ţ polemicele obicinuite sal să poate clarifica sa ir. Iată în ce consistă de­­sub colectivişti toace pt marele să petreceau i cauza faptelor, astăzi a. şi acuzaţiele sa petrec meniul şi din cauza idei Nu avem nevoe sâ in­tru a justifica deose m­e guvernul lui I. Brătiamu mentul erau absorbite ,­actere arbitrare, de io cinice ale regimului idei devenise inopi­tu confundase în o uri regimului trecut şi nun­dea la alt­ ceva. Astăzi din contra ment confundate încep deja, a’şi afirma contura a’şi separa individuality altele. Ba mai mult, sebirele de principiu loră, astăzi sunt adu- Sub colectivişti rar liberal, conservator, poziţie-unită ţinea loc Astăzi din contră esces de amor-propi. besc de ele şi de o oare-care afectaţie conservator, care t­­tregi, o dată ajuns existenţa cu un lux rL . 31NE tţia poli­­particn­­' . ele şi cu ", vişti, ea I. T ea , pe când rele şi învi­eri ul şi din icele cât mult în do­­endiţelor. ault pen­­eem , sub şi parta­­buzurile, de u.răsnete şi a­scuţie de ■ tideie se în contra să gân­­e, an, evident pentru for­marea de deprinderi ziaristice de discu­ţie şi de curtoazie este mult mai prefe­rabil ca să nu ne ocupăm de scandaluri, de hoţii, de başibuzuc­i, de acte arbitrare, ci de discuţia intervenţiei sau nein­terven­­ţiei statului, de chestiele economice, de reformele de introdus, de modificarea im­pozitelor, de chestiele sociale, de nevoele classelor muncitoare etc. etc. De­sigur că aceste cestiuni având un caracter mai obiectiv, şi discuţia lor ne­­dând loc la scandaluri şi la personalităţi, nu sunt un obiect de atracţie arzătoare pentru grosul publicului. De­sigur că iu­bitorii de scandaluri de presă şi de par­lament nu pot fi mulţumiţi, când văd că hrana de toate zilele pe care colecti­vitatea o furniza gazetelor şi ţerei lip­seşte dacă nu în totul cel puţin în mare parte. De sigur că şi ziarele’şi-au vezut mic­­şorându-se tiragiul lor, ceea­ ce este o per­­dere din punctul de vedere material. Toate acestea însă sunt o cantitate ne­­glijeabilă faţă cu imensul avantagiu­ pe care punerea discuţiilor pe terenul idei­lor şi al partidelor aduce ţerei. Din această situaţie descrisă rezultă mai multe consecinţe, vom atinge nu­mai vre­o două : mai intai, tonul violent, trasa înflăcărată şi injurioasă nu mai sunt tocmai potrivite cu o situaţie rela­tiv liniştită până acum; al doilea, timpul personalităţilor şi al injuriilor grosolane este trecut pentru un moment. Ast­fel în parlament cât şi în presă să cuvine ca să domineze nota demnă şi convingătoare. De­sigur că nimenea nu gândeşte a înlătura fraza înflăcărată, sti­lul viu şi argumentarea colorată. Acestea însă trebuesc întrebuinţate în susţinerea ideilor şi a reformelor, iar nu în injuria­­rea persoanelor. Pasiunea în stil şi în argumentare tre­­bue să existe ori unde este convingere adâncă de idei și de principii, ura per­sonală însă nu trebue să existe când ad­versarii, ori câte păcate ar avea, nu s’au degradat nici s’au­ compromis prin acte nedemne și prin fapte scandalos de ar­bitrare. ile un filo-­i început lo­r speciale, unele de idei, deo­­ii în umn­aiul plan. ( iventul de : nul de o­d( prin un pisra, vor­­r chiar cu ied* partidul c­ani in­și afișează locație care ■Pil AfiTOÂll D. Gr. VJBJJRJSTES­C­TJ Dacă cine­va ar voi să susţie un pa­radox, ar putea zice că instituţiile par­lamentare nu servesc atâta cetăţenilor cât mai cu seamă avocaţilor. In adevăr, daca ele au servit unei clase de oa­meni, de­sigur că avocaţilor, şi expri­­mându-ne ast­fel nu ne referăm numai la ţara noastră, ci la toate. De altmintrelea lucru se explică per­fect. Din toate profesiunile şi ocupaţiele avocatura este singura care se aseamănă cu dezbaterile parlamentului. La tribu­nale şi Curţi se cere cuvântul, se fac dis­cursuri, se dă cuvântul pentru replică, se pune la vot hotărârea... De apoi Curtea cu juraţi, cu formalităţile ei solemne şi bombaste, este un mic parlament. De aceia nu e de loc de mirat că cei obicinuiţi cu dezbaterile parlamentare d­in­­naintea justiţiei sâ fie mai în favoare pe lângă alegători pentru dezbaterile po­litice. Ei bine, d. Vernescu îşi datoreşte si­tuaţia sa de om politic, profesiunea sale de avocat, pur şi simplu acestei profe­siune, psclusiv acestei cariere. Aşa, închi­­puiţi-vă că Al. Lam­­vary nu ar fi fost avocat, el tot ar fi devenit om politic; închipuiţi-vă că d. Vernescu nu ar fi fost avocat, nici o dată nu ar fi ajuns la si­tuaţia politică pe care o are, ar fi fost cel mult reprezentantul vre­unui colegiu I-iu, un fel de mare proprietar cum sunt 50 în Cameră. D. Vernescu, ca ministru și ca om pe facilă, cu o pricepere vădită de a vedea unde este slabul argumentărea adversaru­lui, d. Vernescu este foarte bun pentru a vorbi în chestii de pur parlamentarizm, unde argnţia şi speciozitatea trebuesc pentru a scăpa o situaţie rea în sine. Este avocatul inteligent care ştie să a­­pere avocaţeşte ori­ce cauză, deci şi cele mai rele. Dar după cum un avocat nu convinge pe nimeni când cauza este rea, tot aşa şi d. Vernescu nu izbuteşte a convinge absolut pe nimenea. Când sfâr­şeşte de vorbit, impresia generală este că a pledat bine în parlament... îndată însă ce­­scoţi pe d. Vernescu din arguţiele de barou şi din şicanele de avocat, îndată ce a dat o cauză mare, unde nu să cere numai dialectica ci se cer cunoştinţî serioase, sociale, economice sau chiar de înaltă politică, avocatul stră­lucit dispare pentru a face loc unui om politic de o talie cu totul mijlocie, cu cu­noştinţa superficiale satt chiar lipsit de cunoştinţă, cu o logică ieftină, cu o ar­gumentare deplorabilă, şi mai cu seamă lipsit de acel aer, de acea atmosferă după care de la cele d’întâiu vorbe distingi pe omul cult şi cu vederi largi de simplul avocat... Aţi observat un lucru ? Avocaţii, sim­plii avocaţi, acei ce la tribunale şi Cur­ţile cu juraţi fac cel mai mare efect, în parlament nu strălucesc, sunt banali, ba chiar plicticoşi, cu tot talentul lor ora­toric şi cu toată depr­inderea lor de tri­bună. Ştiţi de ce? Fiind-că altele sunt cu­noştinţele şi talentul de barou şi altele sunt cunoştinţele şi talentul de parlament Temele se deosebesc cu desăvârşire; la tri­bunal talentul şi cunoştinţele constau în a şti codicele bine, în a avea sagacitatea de a interpreta şi a combina deosebitele articole,în a aduna şi coordona mărturiele, în a poseda fineţa de a trage partid din cele mai mici piese sau acte și incidente Din contra, în parlament toate acestea, sunt aproape complect inutile. Aici faci legile nu le interpretezi, aici nu ai mi­siunea de a combina ceea ce există, ci de a crea sau modifica ceea ce există raft, aici nu e vorba de o lume restrînsă pedantică, lumea codului, ci de societatea cu marele ei necesităţi sociale, economice şi financiare, aici nu este chestiunea de a lua a priori un principiu şi a deduce din el cunoştinţe logice, ci de a studia după natură, a aprofunda problemele so­ciale şi a le da soluţii nu conform co­dului ci conform justiţiei sociale, conform cu marile nevoi de cari suferă un aglo­merat de mai multe milioane de suflete. Ei bine, d. Vernescu nu este absolut de loc preparat pentru această mare sarcină. De aceea d-nia sa este retrograd, reac­ţionar nu din cauză că este bogat, că are multe moşii ci din cauză că este strein cu totul de ori­ce altă lume inte­lectuală afară de cea juridică. D. Vernescu este reacţionar ca ori­ce jurist terre-à-terre, d-nia sa nu se poate rădica mai sus de cele stabilite şi con­sacrate prin legi, prin urmare este un duşman natural a ori­ce reforme, câcî re­formă înseamnă modificarea stârei legale de lucruri şi tăria d-lui Vernescu constă în a şti să apere, cel mult să interpre­teze, acea stare legală de lucruri. Pentru a complecta această schiţă tre­bue să adăogâm că nu numai prin ca­lităţile de avocat d. Vernescu a ajuns în o poziţie aşa de înaltă, în poziţie de u­­nul din şefii recunoscuţi ai partidelor vechi politice. In acest noroc, de­sigur nemeritat, s-a ajutat foarte mult, tot poate aşa de mult şi averea, marea lui bogăţie. In o ţară ca a­­noastră unde bogaţii de prima mână sunt rari, foarte rari şi unde bogăţia, în genere vorbind, este foarte rău­ repartizată, faptul că d. Vernescu este de mai multe ori milionar, şi-a înlesnit cel puţin pe jumătate calea de a deveni un personagiu. Bogăţia, marea bogăţie impune, ori ce mai zic.., mal­­­ul facil de avocat, iată cum se explică, de ce alţi avocaţi mai de talent, dar săraci, nu au putut parveni. De altminterea d. Vernescu s’a bucu­rat tot­d’a­una de o reputaţie de onora­bilitate necontestată, lucru care contribue mult, foarte mult în cariera politică. Deci talent de avocat, avere de mare proprietar şi onorabilitate burgheză, iată cele trei cauze cari au­ făcut norocul politic al d-lui Vernescu. ------------------------------­ lub­ili WillMafd­ înainte de toate, se ştie de către ori­cine că la alegerile generale voturile au început de mult a fi un adevărat articol de comerţ, o marfă în toată puterea cu­­vîntului. Cel puţin 50 °­0 din alegători nu se înşeală asupra acestui lucru ; mulţi o mărturisesc în particular, ba chiar st­au la tocmeala cu candidatul. Prin faptul a­­cesta intră lâncezala în spiritul public, în­cât jumătate din alegători nu mai au pre­tenţii ca cei trimeşi în Cameră să lucreze ceva pentru binele general; despre cea d’alta jumătate e convinsă a priori şi cu drept cuvânt, despre nepăsarea­­represin­­tanţilor sâi. Trebue de notat un lucru care posedă o îndoită influenţă şi a anume : „Ori­ce om care-şi vinde un drept al său, în mod natural, nu mai poate să se aştepte la be­­neficii posterioare din partea fostei sale proprietăţi şi al doilea, că ori­cine cum­pără un drept al altuia mai tot­d’a­una trebue să abuzeze de el, ca de un privile­giu“. In puterea acestui principiu, căci prin­­cipiu este, reprezentantul intrat pe ca­lea mituire­, în parlament, nu se mai crede obligat cu ceva faţă de alegă­torii săi, el­ ştie că la altă alegere va uza de aceleaşi mijloace şi aşa mai de­parte; alegătorii la rîndul lor numai au drept să pretindă ceva de la cel cari­e s-a mituit, căci ei şi-au luat o dată plata. Faptul mituire! este incontestabil, prin urmare efectele îi sunt inevitabile. Un alt fapt este următoriul : Regele din timp în timp dă câte un prânz la Pa

Next